Inainte, octombrie 1968 (Anul 25, nr. 7336-7361)

1968-10-02 / nr. 7336

Marți, 1 octombrie. Apro­ximativ 145 000 de studenți din cele 16 centre univer­sitare ale țarii, împreună cu profesorii lor, au retrăit in această zi — ca in fie­care an, dar mereu în pro­porții de mai mare amploa­re — evenimentul redes­chiderii anului universitar. Din această zi, amfiteatre­le, celelalte săli de cursuri, laboratoarele, care la un loc, în anii de odinioară în proporții modeste, apoi, în condițiile socialismului, în număr tot mai impresio­nant, au constituit „alma mater“ pentru zeci și zeci de generații de intelectuali, vor fi din nou loc de des­fășurare a unei munci asi­due, didactice și științifi­ce, mărturie a elanului op­timist și creator al tinerei noastre generații. însemnătatea acestui act de tradiție în viața studen­țească și cultural-științifică a țării a fost marcată prin prezența la festivități conducătorilor de partid și a de stat, în frunte cu secre­tarul general al Comitetu­lui Central al Partidului Comunist Român, președin­tele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Româ­nia, tovarășul Nicolae Ceaușescu, a reprezentan­ților Ministerului Învăță­mîntului și organelor lo­cale de partid și de stat, a numeroși oameni de știin­ță și cultură. Intilnirea cu conducătorii partidului și statului, cu exponenții ce­lor mai nobile năzuințe ale poporului nostru, a prile­juit pentru tineretul stu­dios o nouă și puternică a­­firmare a dragostei și re­cunoștinței fierbinți față de acei care le călăuzesc pa­șii pe drumul viitorului mereu mai luminos, o întă­rire a hotărîrii de a se in­strui fără preget pentru a deveni cît mai utili societă­ții noastre noi, României socialiste. Purtătoare a unor vechi și valoroase tradiții, îmbo­gățite și amplificate în so­cietatea noastră socialistă, Universitatea și-a redeschis marii porțile sub auspiciile ideilor de dezvoltare și per­fecționare, care să asigure progresul continuu al pro­cesului de formare a noi­lor generații de specialiști, în ritmul ascendent și di­versificat cerut de revolu­ția tehnico-științifică con­temporană. In acest cadru se înscrie aplicarea, înce­­pînd din acest an, a noii legi a învățămîntului. A­­ceasta concretizează cele mai valoroase idei izvorîte dintr-o largă dezbatere pu­blică în legătură cu îmbu­nătățirea profilului, organi­zării și conținutului învă­țămîntului superior, asigu­rarea unui personal știin­țific de înalt nivel și a u­­nei baze materiale cores­punzătoare, stimularea par­ticipării active a studentu­lui în procesul de învăță­­mint. (Continuare în pag. a IV-a) f ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN DOLJ AL P.C.R.­­1 AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN PROVIZORIU Actualitatea internațională = Vizitatori la expoziția j= de fotografii din Româ­­­­­nia, deschisă la Casa­­ centrală a ziariștilor din = Moscova­ ­iimiiiiummiimimmmiimiiiimiiiiiiniiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimimmiiimiiiiuiiiimmimimiiiimimiiiimiiimiiiiimmmnnmi).' DESCHIDEREA NOULUI AN UNIVERSITAR VI C­AF»­I­T­A­Iv Á Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU la mitingul din Piața Universității Stimați tovarăși membri ai corpului didactic universitar. Iubiți studenți, Dați-mi voie să încep prin a exprima cele mai sincere mulțumiri profesorilor și stu­denților din București pentru primirea călduroasă pe care ne-au făcut-o. în aceasta noi vedem o manifestare a încre­derii și adeziunii depline la politica marxist-leninistă a partidului nostru (Aplauze, urale). Deschiderea cursurilor uni­versitare are loc în acest an în condițiile unui puternic a­­vînt creator al întregului nos­tru popor pentru înfăptuirea programului elaborat de Con­gresul al IX-lea și a hotărîri­­lor Conferinței Naționale în vederea desăvîrșirii construc­ției socialiste, ridicării bună­stării întregului popor român, începerea noului an universi­tar coincide, totodată, cu tre­cerea la aplicarea în viață a măsurilor adoptate de partid pentru modernizarea și perfec­­ționarea întregului sistem de învățămînt, corespunzător sarcinilor complexe ale dez­voltării actuale a patriei noastre, formării viitoarei ge­nerații de constructori ai co­munismului în România. (A­­plauze). __ Este pentru mine o deosebi­tă plăcere să vă adresez cu acest prilej, dv., cadrelor didac­­tice din învățămîntul supe­rior, vouă studenților din ca­pitala României socialiste și întregii studențimi, un cald salut din partea Comitetului Central al partidului comu­nist, a Consiliului de Stat și a guvernului Republicii Soci­aliste România (Aplauze pu­ternice), învățămîntul nostru supe­rior, ca de altfel învățămîn­tul de toate gradele, îndepli­nește un rol deosebit de im­portant în lărgirea orizontu­lui de cunoștințe și îmbogăți­rea vieții spirituale a poporului, în pregătirea și educarea mul­tilaterală a tinerei generații, afirmîndu-se ca unul din fac­tori de bază ai progresului societății noastre. Așezat trainic pe concepția înaintată material­ist-dialectică despre natură și societate, pe lumi­noasele tradiții progresiste din trecut ale școlii românești, pe cuceririle experienței­­­edago­­gice moderne, învățămîntul nostru cunoaște astăzi o dez­voltare și înflorire fără pre­cedent. în prezent, în școala generală sint cuprinși toți co­piii de vîrstă școlară. Față de anul 1938 numărul elevi­lor din licee este de aproape 10 ori mai mare, iar al stu­denților de cinci ori și jumă­tate. Numărul cadrelor didac­tice se ridică la circa 200 000, reprezentînd unul din cele mai importante detașamente ale intelectualității noastre care, prin activitatea sa, contribuie la făurirea conștiinței socia­liste și cetățenești a tineretu­lui. (Aplauze puternice). în anii socialismului insti­tutele de învățămînt superior au pregătit și au dat țării zeci și zeci de mii de specialiști în tehnică, în economie, cultură, știință, administrație, în toate domeniile de activitate. Parti­dul și guvernul dau o înaltă apreciere muncii pline de răs­pundere, de patriotism și dragoste față de tineret și po­por a cadrelor didactice uni­versitare, aportului lor deose­bit de valoros la instruirea și educarea studenților, formarea omului nou al socie­ta­tății noastre, constructor flăcărat al socialismului în­și comunismului. (Aplauze), în numele conducerii partidului și statului adresei, cu ocazia deschiderii noului an de învă­­țămînt, tuturor cadrelor di­dactice universitare din Bu­curești și din întreaga țară, cele mai calde felicitări pen­tru rezultatele obținute în ac­tivitatea de pînă acum și urări de noi și tot mai mari succese în munca viitoare. (Aplauze îndelungi). Avem un tineret minunat, profund devotat politicii parti­dului, cauzei socialismului, dornic să-și consacre elanul tineresc, întreaga energie în­floririi României socialiste, pregătirii sale ca demn con­tinuator al luptei poporului pentru progres și civilizație. Studențimea noastră, care re­unește in rîndurile sale fii de muncitori, țărani, intelec­tuali, a făcut și face dovada unei înalte răspunderi față de cauza socialismului, față de poporul căruia îi aparține, muncind cu ardoare pentru a-și însuși știința și tehnica modernă, pentru a se putea achita cu succes de sarcinile ce-i vor reveni mîine în toa­te domeniile economiei, teh­nicii, științei, culturii — a­­colo unde se făuresc valorile materiale și spirituale ale pa­triei noastre, unde se asigură înflorirea societății socialiste (Aplauze puternice). Vă felicit din toată inima, dragi stu­denți, pentru sîrguința și pa­siunea cu care învățați, pen­tru rezultatele bune pe care le dobîndiți în studiu și vă doresc tuturor și celor care pășiți acum în primul an al universității, ca și celor din ceilalți ani, noi și noi suc­cese în învățătură. Să urcați noi trepte în formarea și de­­săvîrșirea voastră ca intelec­tuali de nădejde ai noastre socialiste (Vii și patriei în­delungi aplauze). Dragi tovarăși, întregul popor român își consacră eforturile vii și perfecționării dezvoltă­tuturor laturilor orînduirii noastre so­cialiste, înfăptuirii neabătute a programului elaborat de Congresul al IX-lea al parti­dului, a hotărîrilor Conferin­ței Naționale care au trasat liniile generale de dezvoltare multilaterală a României, de valorificare deplină a avan­tajelor noii orînduiri sociale, de promovare consecventă în toate domeniile de activitate a principiilor socialismului științific și a răspunderii pentru făurirea viitorului lu­minos al României (Aplauze). Avem rezultate bune în în­deplinirea programului Con­gresului al IX-lea de indus­trializare socialistă a Româ­niei. Aceste rezultate sunt o dovadă a politicii realiste, marxist-leniniste, a partidului nostru care­­ pornește de cunoașterea cerințelor socie­ta­tății noastre socialiste, de la răspunderea față de destinele poporului român (Aplauze, urale). Doresc ca la acest mi­ting al corpului profesoral și al tineretului studios să a­­duc un omagiu fierbinte cla­sei noastre muncitoare — cla­să conducătoare a societății socialiste — care își înde­plinește cu cinste și devota­ment rolul de călăuză a po­porului pe calea socialismului, a industrializării, a înfloririi patriei (Aplauze puternice, prelungite). Nu pot să nu mă refer, de asemenea, Inactivitatea minu­natei noastre țărănimi, forță de seamă a producției mate­riale, aliat de nădejde al cla­sei noastre muncitoare. Mun­ca unită și alianța acestor două clase este izvorul tuturor marilor victorii realizate în anii construcției socialiste, baza de granit a dezvoltării și înflo­ririi României (Aplauze pu­ternice). Agricultura noastră socialistă își dovedește an de an superioritatea. Și în acest an, cu toate condițiile de secetă prelungită din primăvară, da­torită măsurilor luate­ de partid și guvern, a eforturilor țărănimii cooperatiste, a în­tregii țărănimi, ale tuturor lucrătorilor din agricultură, s-au obținut recolte satisfăcă­toare care asigură din aprovizionarea populației plin cu produse agroalimentare și a industriei cu materii prime. Aceasta dovedește că drumul cooperativizării, al agriculturii socialiste este singurul care poate asigura, într-un timp scurt, satisfacerea nevoilor oamenilor muncii (Aplauze prelungite, urate). Doresc să menționez la a­­cest miting rolul însemnat pe care îl reprezintă în societatea noastră socialistă știința, arta, cultura, părți inseparabile ale creației materiale și spiri­tuale a poporului nostru, fără de care nu se poate concepe progresul, nu se poate con­cepe făurirea comunismului (Vii aplauze). Avem succese remarcabile în dezvoltarea și în activitatea intelectualității noastre socialiste. Noi conside­răm că, pentru a asigura mer­sul și mai hotărît înainte al societății, trebuie să dezvol­tăm și mai mult activitatea științifică și culturală din România, să întărim și mai mult colaborarea între mun­citori, țărani și intelectuali care, împreună, formează so­cietatea noastră socialistă. Pe măsură ce înaintăm spre de­­săvîrșirea socialismului, pe măsură ce vom trece spre comunism, muncitorii, țăranii și intelectualii se apropie tot mai mult, vor deveni tot mai uniți, formînd o forță unică — societatea fără de clase, indisolubil unită a României comuniste (Vii aplauze și urale). Au fost înfăptuite o serie de măsuri privind ridicarea nivelului de­ trai material și spiritual al poporului. Este de înțeles, tovarăși, că tot ceea ce construim în România, în industrie, în agricultură, în știință și cultură, în toate do­meniile activității materiale și spirituale, este închinat o­­mului, poporului. Facem totul pentru a asigura celor ce muncesc din România o viață demnă, tot mai liberă, tot mai îmbelșugată. Numai așa vom face ca socialismul comunismul să-și arate pe de­și plin superioritatea față de ve­chea orînduire socială (Aplau­ze puternice). Tot ceea ce am este rodul eforturilor înfăptuit unite ale întregului popor, ale tu­turor celor ce muncesc, fără deosebire de naționalitate — români, maghiari, germani, sîrbi, alte naționalități, îm­preună, strâns uniți, am cuce­rit multe victorii în pentru libertatea socială lupta națională, împreună am cuce­ri­rit multe victorii pe calea con­strucției socialiste în România. Noi vedem în unitatea tutu­ror celor care locuiesc pe me­leagurile României, fără deosebire de naționalitate, forța de neînvins care asi­gură triumful socialismului și comunismului în patria noastră. (Aplauze și urale prelungite). (Continuare în pag. III-a) Cuvîntarea GHEORGHE tovarășului PETRESCU Distinși tovarăși. Permiteți-mi să salut căl­duros, din toată inima, în nu­mele Comitetului județean de partid, a tinerei noastre uni­versități, prezența la acest important eveniment — ca expresie a grijii ce ne-o acor­dă conducerea partidului — a tovarășului Alexandru Bîr­­lădeanu, membru al Prezidiu­lui și Comitetului executiv al C.C. al P.C.R., vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, conducător de seamă al par­tidului și statului nostru. Deschiderea cursurilor uni­versitare are semnificații largi, adinei, în peisajul spi­ritual al României, în efortul întregului popor pentru de­­săvîrșirea construcției socia­liste. Inaugurăm astăzi un nou­ an de muncă universitară și, în același timp, o etapă im­portantă în înfăptuirea di­rectivelor Plenarei C.C. partidului din aprilie a.c., di­al­rective care preconizează un ansamblu de măsuri hotări­­toare pentru ridicarea pe­­ o treaptă superioară a învăț­ă­­mîntului în țara noastră. . La acest prilej sărbătoresc, îmi revine deosebita cinste de a vă adresa dumneavoas­tră, profesori și studenți, tu­turor lucrătorilor din univer­sitatea craioveană, în nume­le Comitetului județean Dolj al P.C.R. și al Consiliului popular județean provizoriu, un salut călduros și urarea de noi succese în noul an u­­ni­versi­tar. Dumneavoastră, dragi stu­denți, ați cunoscut în zilele vacanței această viață tumul­tuoasă, clocotitoare, de pe cu­prinsul județului și patriei noastre. Vă întoarceți pe băn­cile universității după „o va­ră caldă“ — atît la propriu, cît și la figurat — bogată în evenimente politice deosebite, care au găsit, mai mult ca oricînd, poporul nostru strîns unit în jurul partidului și gu­vernului. Oamenii muncii au răspuns cu entuziasm la în­­flăcăratele chemări ale Comi­tetului Central și ale Marii Adunări Naționale, la cuvîn­­tările de un profund patrio­tism adresate țării de secre­tarul general al C.C. al P.C.R., tovarășul Nicolae Ceaușescu. Poporul nostru și-a unit vo­ința, capacitatea sa de cre­ație și de mobilizare activă, înzecindu-și eforturile în lup­ta pentru întărirea și apăra­rea patriei, pentru consolida­rea unității și frăției între țările socialiste. Politica in­ternă și externă, patriotică și internaționalistă, a partidului și statului nostru a primit ade­ziunea sinceră și sprijinul u­­nanim al tuturor cetățenilor, fără deosebire de naționali­tate, întrucît ea corespunde pe deplin intereselor majore ale națiunii noastre socialiste, cauzei socialismului și a pă­cii, în contextul activității cre­atoare pentru desăvîrșirea construcției socialiste, alături de întregul nostru popor, pro­fesorii și studenții școlii su­perioare românești au dove­dit atașamentul lor nețărmu­rit față de cauza partidului nostru și au înscris contri­buții esențiale la ridicarea (continuare in pag. a II-a) Aspect din sala Teatrului Național din Craiova în timpul adunării festive L­A C­RAIOVA. Universitatea din Craiova a intrat în cel de-al treilea an al existenței sale. Evenimentul acesta a concentrat atenția orașului întreg și a determi­nat o participare masivă, însu­flețită, a locuitorilor săi la sărbătoarea deschiderii aulelor universitare. Studenții craioveni au fost înconjurați de dragostea unanimă a oameni­lor acestui oraș înnoit, dor­nici să participe cu prezența lor și cu inima înflăcărată la acest important act inau­gural. în­ cursul dimineții, incin­tele universitare craiovene au primit oaspeți de seamă. Mii de studenți au întîmpinat cu exuberanța și dragostea lor pe tovarășul ALEXAN­DRU BÂRLADEANU, mem­bru al Prezidiului și Comite­ Stimați tovarăși. Deschiderea fiecărui an uni­versitar a intrat de mai mult timp în tradiția noastră ca unul din evenimentele de sea­mă­ ale vieții și activității ti­neretului­ nostru și a întregu­lui popor. Vă rog cu această ocazie să-mi dați voie să vă adresez dumneavoastră cadrelor didac­­tice, studenților și întregii in­telectualități craiovene un căl­duros salut din partea condu­cerii partidului și statului, a tovarășului Nicolae Ceaușescu. (Aplauze). Comitetul Central al Parti­dului Comunist Român, Con­siliul de Stat. Guvernul țării acordă o înaltă prețuire tu­turor oamenilor muncii din Craiova, corpului profesoral de aici, oamenilor de știință, de litere și artă. Intelectuali­tatea craioveană, tineretul ei studios, alături de toți oamenii muncii, au dovedit prin în­treaga lor activitate, patriotis­mul, talentul și capacitatea lor de muncă, atașamentul ne­mărginit față de cauza soda­tului Executiv al Comitetului Central al P.G.R., pe tovară­șul GHEORGHE PETRESCU, membru al C.G. al P.G.R., prim-secretar al Comitetului județean Dolj al P.G.R., pe reprezentanții G.G. al U.T.G., ai Ministerului învățămîntu­­lui, ai organelor locale de partid și de stat, care au ți­nut să vină în mijlocul uni­versitarilor craioveni și studenților lor în aceste cen­ai suri de neuitată sărbătoare. Manifestările acestei zile inaugurale a noului an uni­versitar au început printr-o rodnică vizită de lucru. La Institutul pedagogic au fost vizitate laboratorul de chimie organică și chimie anorgani­că, biblioteca Universității, precum și unul dintre amfi­teatrele care va găzdui în no­lismului, aducînd în acest fel o contribuție activă la înfăp­tuirea politicii partidului și guvernului, îmi face o plăcere deosebită, faptul că mă aflu în această zi atât de importantă pentru studențimea română, în ora­șul dv., puternic centru eco­nomic și cultural al României Socialiste, sediu al celei mai tinere universități românești. Craiova a fost totdeauna în istoria noastră unul din foca­rele cele mai efervescente ale luptei revoluționare a poporu­lui pentru libertate socială­­ și independența națională, în anii noștri, ai construc­ției socialismului, Craiova a devenit unul din cele mai re­prezentative centre industria­le, culturale și științifice ale țării. în acești ani, în orașul dv. — ca și în întregul județ — au fost făurite numeroase o­­biective importanță industriale de mare pentru întreaga dezvoltare a țării noastre. Ve­chiul oraș al banilor Olteniei a căpătat un suflu și un suflet nou. Putem, pe drept cuvînt, afirma că transformările în­noitoare săvîrșite de orîndui­­rea socialistă în viața întregii țări, sînt puternic reflectate și în viața cetățenilor orașu­­și județului dv., relevînd, în același timp, capacitatea lor de muncă și de creație. Socialismul deschide noi orizonturi geniului și activi­tății de creație a oamenilor muncii, dă posibilitatea afir­a­mării depline și multilaterale personalității, întronează spiritul de echitate socială pentru toți cetățenii, indife­rent de naționalitate, asigurîn­­du-le neîngrădit dreptul de a beneficia de valorile civiliza­ției și culturii. învățămîntul reprezintă u­­nul dintre principalii factori ai progresului prin rolul pe care-l are în transmiterea ex­perienței științifice și social­­istorice, în lărgirea orizontu­lui de cunoaștere, de îmbogă­țire a vieții spirituale a po­porului, în pregătirea pentru viață a generațiilor viitoare. Una din cele mai importante obligații ale societății noastre, a părții mature a societății noastre, este de a forma schimbul de mîine, de a pre­găti cu răbdare și exigență, viitorii muncitori și intelec­tuali capabili să preia și ducă mai departe opera crea­să­toare a înaintașilor. Formarea cadrelor constituie unul din domeniile fundamen­tale de activitate, se poate spune că viitorul unei țări se plămădește în școlile sale. Referindu-se la rolul social, al învățămîntului și culturii, ul an o deplină comuniune între studenți și profesori, în idealul cultivării unei atmos­fere creatoare, laborioase, de muncă universitară și de rod­nică cercetare științifică. Gonvoiul de mașini s-a în­dreptat apoi spre clădirea cen­trală a Universității. Primul popas — la catedra de econo­mie politică a facultății de studii economice. Aici, tova­­rășul ALEXANDRU BÎRLA­­DEANU s-a interesat, în mod deosebit, de activitatea desfă­­șurată­ pentru dezvoltarea gîndirii economice în rîndul studenților. Tovarășul conf. univ. dr. C. BOTEA, deca­nul facultății, a expus în­ linii generale, realizările obținute pe linia dezvoltării (Continuare în pag. III-a) tovarășul Nicolae Ceaușescu, la Plenara G.C. al P.C.R. din aprilie anul acesta, arată că­­: „Noi care acționăm în mod conștient în direcția făuririi societății comuniste, cunoaș­tem că dezvoltarea bazei mate­riale este hotărîtoare , dar fără o dezvoltare a științei, a gîn­dirii tehnice, a nivelului ge­neral de cultură a poporului nu vom putea asigura nici progresul bazei materiale a societății, pentru că aceste două laturi ale activității noas­tre sînt strîns legate, se con­diționează reciproc“. Totodată, trebuie să subli­niem că școala este unul din­ principalii factori de educare comunistă a tineretului triei noastre și de aceea pa­ca trebuie să servească in între­gime îndeplinirea programu­lui general elaborat de partid. In acest context general al concepției partidului nostru despre rolul social al școlii, dezvoltarea impetuoasă a în­vățămîntului de toate gradele, învățămînt care cuprinde în prezent un sfert din populația țării, se înscrie printre cele mai semnificative realizări ale orînduirii noastre. Chiar nu­mai cîteva cifre ne pot oferi o imagine sintetică asupra progreselor uriașe realizate în anii socialismului în domeniul educației. Astfel, de la 35 la sută populație analfabetă și semi­analfabetă, cît aveam în 1945, am ajuns astăzi la lichidarea neștiinței de carte și la invă­­țămîntul obligatoriu de 10 ani. ^ în anul universitar 1968— 1969, vor funcționa 47 de in­stituții de învățămînt supe­rior cu 187 facultăți în 16 cen­tre universitare, față de 4 centre universitare cu 16 in­stituții de învățămînt superior și 35 de facultăți — care exis­tau în 1938 ; numărul studen­ților în acest an depășește cifra de 143.000 față de 26.000 în 1938, iar al cadrelor didac­tice — cifra de 12.000 față de 2.100 existenți în anul univer­sitar 1938—1939. Numărul studenților bursi­eri este de circa 60 la sută, iar al celor care locuiesc în că­mine și iau masa l­a cantină de peste 62 la sută. In anii 1960—1965 s-au construit, în întreaga țară, aproximativ 25.000 de locuri în cămine și la cantine. în decursul cinci­nalului statul investește a­­proape 4 miliarde de lei în învățămînt. Iată, tovarăși, ce eforturi considerabile face poporul nostru pentru dezvoltarea per­­sonalita­r umane, pentru edu­(Gontîmare în pas. a II-a) Cuvîntarea ALEXANDRU tovarășului BÎRLĂDEANU Prezidiul Adunării festive consacrate deschiderii cursurilor Universitare 1

Next