Kamikaze, iulie-decembrie 2018 (Anul 9, nr. 27-52)

2018-07-04 / nr. 27

EDITORIAL KAMIKAZE UE, PSD! Nu, nu e nevoie de vreun­a în față pentru ca asta să fie cea mai cruntă înjurătură pen­tru partidul ce cu dezonoare ne conduce. La fel de insultătoare e și pentru U.E. juxtapune­rea cu PSD. Iată o enigmă pentru semioticieni: cine e cel mai șifonat în acest binom, cine e înjuratul și cine e înjurătorul? Mă tem că nici nea Choms­ky, cu gramatica lui universală, generativă sau transformațională, nu ne-ar putea lămuri cine pe cine spurcă în aceste cinci litere despărțite printr-un spațiu; în schimb, dacă l-ai întreba pe al treilea om în stat, ți-ar spune că UE întinează idealurile pesedismului și ale neînceperii urmăririi pe­nale. Cam același lucru, dar exprimat nițel mai agramat, ai auzi și din gura celui de-al doilea om în stat. E clar, oricât le-ar plăcea să facă shopping prin Europa (deși mult mai necom­plexați se simt în Dubai, unde luxul e în stare pură, fără deranjanta încărcătură culturală) ca­pii peredeului au fiori pe șira spinării când aud numele continentului în care locuiesc. Silabele Eu­ro­pa le evocă zgomotul gamelei trecute de viitorii colegi de penitenciar peste gratiile ce­lulei, atunci când au vreo nemulțumire. Când aud de Uniunea Europeană, le vine deja în nări miros de zeghe și de fasole fără ciolan. Chiar și pentru membrii PSD care n-au furat încă sau, măcar, n-au fost prinși la furat (în mă­sura în care există asemenea persoane în func­ții importante), U.E. înseamnă profesorul acru, pe care nu-l aburești cu giumbușlucuri, care refuză să creadă că ți-a mâncat câinele tema de trei ori în două săptămâni, și care te lasă până la urmă repetent în a opta, omorându-ți șansele de a-ți lua doctoratul imediat după absolvirea liceului. Normal că, auzind silaba „UE“, îi apucă dârdorele naționalismului, ultima diversiune disponibilă atunci când nu mai sunt bani de pomeni electorale. Ceaușescu, întâiul Pesedist al Țării, o spunea mai plastic: Idipidență și neamestecul în trebu­­rile interne ale țării. Asta vrea și Dragnea, cu tot pesedeul strâns unit în jurul său, spațiu de manevră neîngrădit, fără ca cineva să-i poată spune „Ho, bă!“. Unde manevră nu înseamnă neapărat furt, ci mult mai mult: crearea unui cod penal user-friendly, prietenos cu hoții, care te îmbie să furi, mai ales după ce te-ai aburcat în funcții publice. Acum, dacă tot e vremea concediilor și ne-a trecut tvâcul revoluționar din iarnă, rămâne doar să vedem cât de jignită va fi UE de înju­rătura rezumată în cele trei litere, îi va arde la buzunar pe golanii care-i caută prin geantă sau îi va duce de guler la secția de poliție? Sper să existe și în limba germană zicala Mărul stricat strică o grămadă, mai ales că la anul, mărul stricat va ajunge în vârful grămezii, și, ros de pereche, își va lăsa putregaiul să se scurgă pes­te celelalte. (N.D.) POȘTA REDACȚIEI Un grup de delfini șomeri aflați lîngă scurgerea de petrol din Golful Mexic Noi sîntem niște ființe inteligente, poate chiar mai inteligente decît oamenii care au termi­nat la particulară. Cu dezastrul ecologic de­­acum ne-am obișnuit. Altceva ne frămîntă, ne enervează, ne dă inteligența peste cap, în ce să calculăm noi scurgerile de petrol, în barili sau în zone? Că am vrea să mergem cu un proiect să cerem și noi niște bani de la vengeurile de mediu. Sau, dacă nu iese asta, măcar un proiect cengist cu integra­rea țiganilor poate pupări și noi. Dragi delfini, deja este cam tîrziu pentru voi. Petroliștii de la BP au contactat un grup de ciormitori de benzină din conduc­te, care se aflau beți la Muzeul Ceasului din Oprișenești, județul Brăila, și care au promis că sunt în stare să acopere gaura care vomită petrol. O vor astupa atît de bine, încît biosistemul și Poliția nici n-or să-și dea seama că acolo a fost o spărtură. Jogobel Dascălu­l gropar de mare respirație culturală. Ca să fiu corect, trebuie să vă spun că această mare respirație culturală care mă recomandă este o respirație urît mirositoare, întrucît am probleme cu duodenul. Deci e vorba mai de­grabă de o bună inspirație culturală, dar de o proastă expirație culturală. Am auzit că omul, ca trestie gînditoare, se poate otrăvi cu Fa­­radan, un pesticid foarte puternic. Vă întreb: nu cumva este posibil, la o cantitate mare de pesticid, să nu mai crească nici fir de iarbă pe mormînt? Dumnezeu să-l ierte! Intr-adevăr, domnule Dascălu, s-ar putea ca terenul respectiv să fie compromis pentru ceva ani, mai ales pentru păioa­­se sau plante tehnice. Dar, după cum spune și legenda Meșterului Manole, avînd în vedere că în el a fost îngropată o ființă omenească, chiar dacă moartă, terenul va deveni automat bun pentru KAMIKAZE PROST RESTANT Domnul Atsushi Silviu Brizu [Chicago] Alexandru Căutiș Razván Cucui Nicolae R.Carâmuș Gabriel Drogeanu Alexandru Dutu - Barbosu Daniel Go­ace Alexandru Hâncu Andrei Manțog Alina Moscalu Dragoș Mușat Nicu Damaschin Adrian-Nicolae Spîrchez Mircea Toma Marian Turosu Alexandru Vârzaru Bogdan Baghiu Cezar­eanu Concept grafic: Octavian Cociș DTP Florin Paraschiv Tip: Design Print Tel: 0786.958.267 Distribuție, abonamente: Alexandru Fileu distributie(3)kam­ikazeonline.ro alexandru­ fileu(ă)kam­ikazeonline.ro Publicație auditată pe per­ioada iulie 2009 — martie 2010 construcții. Deci va putea fi trecut mai ușor în intravilan. Redacția Kamikaze

Next