Universul, iunie 1905 (Anul 23, nr. 147-176)
1905-06-01 / nr. 147
V anul, XXIII ixc. 147.^Miercuri I Iunie 1905. n Fphdmqr: LÜIGI CAZZAVÎLLAN ' CELE DIN URMĂ ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA redacția ȘI ADMINISTRAȚIA Carasul de la legaliunea romană din Constantinopol ’ (Vezi explicația) Calendar pe anul 1905 Ortodox Marți, 31 Maiü.— Sfintul mucenic Ermeu. Catolic Moîi, 13 Iunie— S. Antonie de Padua. Soarele răsare 4.8-3: apune 7.58 București, 31 Mată Neatârnarea economică Este o apropiere foarte potrivită pe care o face ..Revista economică și financiară“ între progresele și aspirațiunile noastre pe terenul economic și între acelea la a căror împlinire am ajuns în domeniul politic, când se înîntreabă ce răspuns ar primi oare astăzi cineva dacă ar veni să ne propună că are un grup străin care sa ne garanteze o mai bună justiție, o mai bună administrație, un mai bun în velămint public sau o mai mare siguranță a persoanei și proprietăților noastre ? Desigur că cu toții am privi așa ceva drept o enormitate revoltătoare. Dar oare, n’ar fi sosit timpul ca și în domeniul economic să înceapă a se impune tot așa un modee - vedere și să ne întrebăm dacă mai poate fi admisibil astăzi ca să lăsăm din mamele noastre purtarea de grijă a intereselor din sfera prezentului și viitorul economic al țării ? Mai de mult, contactul țarei noastre, de curând chemată la viața de sine stătătoare, cu Statele mai înaintate în cultură ale Europei, făcuse în adevăr să se nască multe trebuințe, pentru împlinirea cărora ne lipseau și mijloacele proprii, și timpul de a ni le procura prin singurele noastre forțe. Atunci, am fost nevoiți ca tot ce era întreprindere mare, construcțiuni de căi ferate, poduri, cheiuri, iluminat public, tramvaie, etc., să fie concedate la companii streine, de multe ori fără vre-un avantagiu pentru autoritățile publice nevoite să se desbrace de drepturile lor suverane în folosul diferiților concesionari. Sufeream în această privință legea ce se impune tuturor Statelor întârziate în dezvoltarea lor economică.— Astăzi însă, situațiunea este schimbată. Dispunem de un întreg utilagiu intelectual și economic, care ne permite să întreprindem cele mai mari lucrări numai prin propriile noastre mijloace. De unde la început eram nevoiți să concedăm 400 de kilometri de cale ferată, socotindu-ne ca noapți de a le construi și exploata noi înșine, astăzi am construit și exploatăm peste 3000 de kilometri, iar serviciile noastre se conduc tot așa de bine ca cele similare din străinătate. De unde acum câțiva ani construirea celui mai mic chei, celui mai mic pod necesita o concesiune, azi continuăm cu desăvîrșirea portului Constanța prin propriile noastre mijloace, și așa mai departe,toate aceste constatări, făcute de atâtea ori în timpul din urmă, și acum reamintita : „Revistă economică și financiară“, pe care o citarăm, ne îndreptățesc a aștepta și a cere ca și pe alte terenuri din întinsul domeniu economic să se caute a se da în primul rând îndemn și ajutor spiritului de întreprindere și muncii naționale. Trebuie să ne folosim de faptul ca aplicarea principiilor sănătoase de neatârnare economică, principii de cari se conduc toate țările, toate națiunile cu vlagă și viitor, este astăzi mult ușurată și la noi, mulțumită progreselor ce am făcut, cu atâtea jertfe și cu atâta străduință, în ordinea pregătirei pentru viața și activitatea economică. Și să nu uităm nici un moment acest adevăr ajuns banal, ca adevărata independență nu este numai cea politică,—dacă ea nici nu poate fi asigurată pe deplin și trainic, fară cea economică. 611 MANER (Corasp. particulară a ziarului „Universul") Berlin, 28 Haiti. Compania principelui da Coroana Ziarul Hamburger Nachrichten povestește următorul nostim incident care a avut loc cu ocazia aducerea principesei de Coroană Cecilia în palatul regal : „Trăsura de gală cu împărăteasa și cu ducesa Cecilia intrase în curtea palatului. Principele de coroană comanda compania cu drapel a reg. I de gardă, care făcea onorurile. Conform programului stabilit pentru acea zi, el trebuia să presinte compania, ducesei, după ce aceasta s’ar fi scoborît din trăsură. Atunci se întâmplă ceva neprevăzut. Impăăratul uită — desigur pentru prima oară în viața sa — în starea de bucurie în care se afla, actul militar în perspectivă, oferi principesei brațul și dispăru cu ea și cu celelalte persoane princiare în interiorul palatului. — Ei, dar asta este foarte frumos ! exclamă principele de coroană, către mai mulți ofițeri din apropierea sa, acum Majestatea Sa ’mi răpește mireasa. Dar eu unde rămân ? După ce trecură câteva minute, iată ca împăratul și ducesa Cecilia să se întoarcă, principele de coroană fu făcut atent asupra faptului că ar fi mai bine să se ducă după principesa dispărută, deoarece desigur, că sus în palat se va observa absența sa. — Nu, aceasta nu merge ! respinse principele de coroană, mai întâi ii fiindcă acolo sus nu se poate face nimic însemnat fără mine, căci la urma urmelor eu trebue să mă căsătoresc, și al douilea. Porunca e poruncă. Am să presimt compania, și așadar trebue să aștept, până când se va arăta principesa. — Și principele de coroană rănase. In timpul acesta împăratul fusese încunoștiințat despre dificultatea ce sa ivit. Rîzend apăru el, împărăteasa, tînăra mireasă și ceilalți oaspeți la ferestrele deasupra locului în care se afla compania și de acolo au privit prezentarea companiei. Numărul studenților din Berlin * Universitatea din Berlin este frecventată în actualul semestru de vară de 6379 studenți (față de 6096 din anul trecut). Dintre singuraticele facultăți cea teologică are 248 studenți, de drept 1852, de medicină 924, de filosofie 3255. Numărul total al studenților originari din Prusia este 4538. Celp-1'alte State federale au trimis 765, intre care Bavaria 117, Saxonia 82, Würtemberg 78, Hamburg 64, Baden 62, Mecklemburg-Schwerin 54 etc. Din celelalte țări europene au venit 833. In frunte stă Rusia cu 394 studenți, Austria cu 110, Ungaria cu 69, Elveția cu 43, România cu 34, Marea Britanie și Irlanda cu 24, Bulgaria cu 24, Serbia cu 20, Italia cu 19, Grecia cu 16, Franța cu 15, Spania cu 11, Olanda cu 10, Turcia cu 7, Danemarca și Portugalia cu câte 4, Belgia cu 3, Muntenegru cu 1. Din continentele streine sunt 148. Din America 93, din Asia 42, din Australia 5 și din Africa 3. Afară de cei 6279 studenți imatriculați, 4982 persoane, între cari 365 femei, sunt îndreptățite să asculte cursurile, prin urmare numărul total al studenților este de 11.261. Meyer. Declarațiile contelui Lambsdorff Nu mai puțin însemnată și Interesantă este o informație a ziarului „Times“, al cărui corespondent din Petersburg scrie : „Am fost să văd pe contele Lambsdorff și iată precisa lui declarație:„—Rusia este mai mult ca oricând pregătită să examineze orice propunere pe care ar face-o Japonia. Nu aparține Rusiei să ia inițiativa păcei. Datoria aceasta este fie a învingătorului, fie a învinsului . Rusia nu este nici una nici alta. „Deci Japonia, dacă vrea, facă propuneri, atunci tratativele ar putea începe. Rusia este gata să dea propunerilor Japoniei cea mai completă considerație, și, dacă este cu putință să le primească“ Și corespondentul indice: „Rămâne însă stabilit că nici țarul nici contele Lambsdorff nu ai declarat că trebue să se continua războiul cu orice preț“. A. descurajată, ci numai mâhnită de catastrofa navală. Pătrunsă de o patriotică abnegare, ea va lupta vitejește până la cel din urmă om. Autoritățile militare rusești au hotărit să retragă toate trupele de la granița prusiană. Mobilizarea a două corpuri de armată, ce se face acum, produce tot felul de incidente.. In Japonia se primesc cu scepticism zvonurile de pace. Ziarele, având in capul lor pe „Jiji Shimpo“, fac să reiasă însemnătatea urmării războiului până când Japonia va căpăta tot ce dorește. „Nowoje Vremia“ desminte că guvernul voește să continue războiul spre a distrage atenția publicului de la necesitatea reformelor care sunt cu neputință de amânat. Continuarea războiului, spune ziarul, e pricinuită numai de pretențiile inacceptabile ale Japoniei, care pretinde cesiuni de teritorii rusești și plata unei indemnizații.. După știrile din Petersburg, divizia navală a amiralului japonez Umu, compusă din crucișătorii de prima clasă „Tokiwa“, „Naniwa“, „Takossita“ și două contratorpiloare a sosit la insulele Saddle și toți crucișătorii erau grav avariați, in urmă luptei din strimtoarea Coreei. „Tokiwa“ are o gaură de patru picioare diametru, sub linia de plutire._____ ful casei militare, d. colonel Mavrocordat, aghiotant regal (ambii în civil) și d-na Zoe Bengescu, doamnă de onoare. M. S. Regele apăru descoperit, la fereastra vagonului, și detemâna cu primul-ministru și alte persoane cari se aflau în imediată apropiere. Când trenul se puse în mișcare, întreaga asistență se descoperi. M. S. Regina, de la fereastra vagonului, agită batista și isbucni în lacrămî.* Suveranii se vor întoarce peste 8 zile și se vor opri la Sinaia. P. Măcel. CRONICI FEMININE Tiparea favorită a veacurilor Consiliul comunal din Berlin a pus in practică ideea ca cu ocazia intrărei triumfale în capitala imperiului a ducesei Cecilia de Mecklemburg, mireasa principelui de coroană, „Ursul Berlinului“ să împrăștie trandafiri înaintea viitoarei Suverane germane. Trandafirii sunt florile iubite ale principesei Cecilia. Ca și toate în lume, așa și florile sunt supuse modei. Veacul al 19-lea a preferat tuberosele,iar epoca romanticilor florile palide ca de pildă cameliile. Trandafirul era în mare cinste in anticitate, și mai cu seamă la Romani. Cicerone ne povestește despre acel Verves care nu putea dormi decât pe un pat presărat cu trandafiri și după cum se știe in Anglia, trandafirul ca blazon familiar și ca simbol al doue partide dușmane, a provocat o mare vărsare de singe între rosa albă și rosa roșie. Soția împăratului francezilor, Napoleon I, Iosefina, introduse în Franța,cultul trandafirilor—dacă se poate întrebuința această expresiune — în castelul Malmaison se puteau vedea cele mai splendide specii și subspecii din acești copii parfumați ai drăgălașei zeițe Flora. Epoca noastră de astăzi și-a ales ca flori favorite mai cu seamă crusani kerneli și Orchideele. Ea are mai mult in vedere forma și culoarea, decât mirosul poetic. " Olimpia. Ia faraini €@! Răspunsul «Japoniei Corespondenții din Washington ai ziarelor Morning Post și J jairy Chronicle dau informații amănunțite cu privire la tratativele diplomatice făcute in favoarea păcei. Corespondentul lui Morning Post scrie : „Sunt în măsură a spune care este starea tratativelor de pace in acest moment. Rusia, prin intervenția diplomatică americană a lui Roosevelt, este gata să intre în tratative cu Japonia. Aceste informații au fost comunicate de Roosevelt guvernului japonez. Rusia este gata să trateze cu Japonia, nu spre a discuta de o dată pacea, ci de a vedea dacă condițiunile păcei ,sunt demne de a fi discutate. Japonia, de partea ei, a notificat ea nu înțelege cu nici un preț să facă vreunn pas până când plenipotențiarii celor două țări nu se vor întâlni. Comitiile ei nu vor fi notificate decât atunci când comisarii celor doua țări se vor afla față in fatala o masă, când Japonia se va convinge de buna credință a intențiunilor Rusiei in a cere pacea“. Corespondentul adaugă că Roosevelt are atâta încredere că până în ultimul moment nimic nu va venii să împiedice acest ulterior pas important în favoarea păcei, incât la Washington se așteaptă pentru începutul acestei săptămâni, informațiiini oficiale în chestiune, și urmează : „Intre importantele amănunte ce mai sunt de stabilit e și locul unde vor trebui să se întrunească reprezintanții, metodul participarei și menținerea statului-quo pe câmpul de reboiu, fie pentru încheerea unui armistițiu, fie pentru suspendarea ostilităților. Washington ar fi locul preferat, dar este temere că Rusia ar putea face obiecțiuni ca tratativele de pace să se facă intr’o țară care a manifestat sentimente atât de părtinitoare Japoniei"“. Cuvântul Rusiei Corespondentul lui „Daily Chronicle“ confirmă că la departamentul de Stat din Washington s’a primit o foarte lungă telegramă de la ambasadorul american din Petersburg : „Conținutul acestei telegrame—zice corespondentul — nu a fost încă dat publicitățea, dar este dovedit că conține declarații definitive cu privire la atitudinea Țarului față cu tratativele de pace și aci se speră mai mult ca niciodată“ și continuă: „Din informații culese de mine am putut afla că Țarul este foarte doritor de a ști cari sunt condițiile Japoniei relative la pace. La Casa albă se întrunesc mereu miniștrii Angliei, Franței și Japoniei, cari au avut cu toții lungi întrevederi cu prezidentul. Ministrul japonez trimite zilnic lungi telegrame cifrata la Tokio. „Am putut vedea pe d. Takahira, ministrul japonez, spre a obține o informație precisă :— Aveți răbdare,—mi-a spus dinsul—pentru moment nu pot încă să vorbesc ; un cuvînt imprudent în acest moment ar putea avea cele mai serioase consecințe“. Presiunile neutrilor Corespondentul indce că a aflat din izvor sigur că Italia, Germaniei și Statele Unite au făcut presiuni asupra Japoniei spre a o face să spună, condițiile ce ar fi dispusă să conceadă, Franța și Anglia s’au abținut, dată fiind poziția lor delicată. - i CRONICA MEDICALA Stomacul și cardurile Fiecare organ din corpul omului își face boaleie , în raport cu anotimpul. Așa, când vremea a friguroasă și umedă, vor fi multe bronșite, multe cazuri de influență, numeroși bolnavi de reumatism etc. Boalele tubului digestiv însă sunt foarte dese în timpul căldurilor, ele afectând un mers progresiv și paralel cu creșterea temperaturei atmosferice. Deci cu începutul verei vom vedea la rod licărulu-se dispepsiile, acele digestii neregulate cari se traduc, fie prin o poftă prea mare de mâncare, fie prin micșorarea apetitului, însoțindu-se de arsuri și acreli pe piept, de sete, de balonarea pântecelui după fiecare masă, așa că necesită descrierea vestei la bărbați și desființarea corsetului la femei. Dacă nu recurgem la această măsură, se produc dureri în regiunea stomacului, aprinderi la figură, palpitațiuni și respirațiile greoie după fiecare masain, alte cozuri se mai observă răcirea mâinilor și picioarelor, o mare moliciune, tot corpul se află într'un fel de lâncezeală, așa că acei cari suferă de dispepsie mai adesea simt absolută nevoi să se culce imediat după ce au stat la masă. Care e causa tuturor acestor simptome ? O boală de stomac ar zice ori și cine. Prea adevărat, dar nu-i destul atât, căci mare parte din aceste dispepsii sunt întreținute de clima în care ne aflăm și din neștiința ce o au unii, de a nu-și adapta regimul alimentar,, după ahotimp. In adevăr, vara nu trebuie să ne încărcăm stomacul cu alimente prea substanțiale, cu toate acestea tocmai în acest timp se fac cele mai mari excess gastronomieg. Lucrul de altfel este explicabil : din Maid toată natura e înverzită, caldă și frumoasa, aceasta te face să cauți locuri umbroase, pe iarbă verde, ceea ce excită voioșia și apetitul. Cu această ocazie mulți introduc în stomacul lor cantități prea mari de alimente substanțiale : multă carne, multă grăsime, multe băuturi alcoolice, vin cu sifon, etc., etc. Rezultatul poate fi că după câteva ore acela, care nu știutsă-și menajeze stomacul, să fie apucat de consecințele unei teribile indigestii.le ce? Fiindcă el pe d’o parte a introdus în corpul său substanțe ce produc multa forță vitală (multe calorii), pe de altă parte mediul ambiant, fiind și el încărcat cu multă căldură solară, a făcut ca organismul să capete o prea mare cantitate de energii: energii interne (alimentele), energii externe (căldură atmosferică). Această supra-încărcare de combustibil a dat naștere la perturbațiunea organelor digestive. Lucrul nu s-ar fi întâmplat astfel dacă mâncăciosul nostru s-ar fi aflat în miezul iernei, adecă atunci când organismul n’ar fi primit, pe lângă energia alimentară, un exces de energie solară. " O importantă concluziune vom trage deci din cele precedente : regimul alimentar în timpul verei să fie mai frugal, mai sărac, in grăsimi, carne și băuturi alcoolice decât iarna. Aceasta fiind că vara complexul organic al omului nu are nevoe de mare căldură internă, deoarece ia căldură de la soare. Dacă indigestiile din sus arătatele cauze sunt ușor de suportat de oamenii tineri, pentru oamenii maturi însă și pentru bătrîni ele pot fi adesea punctul de plecare a o mulțime de boale serioase : congestii la ficat, gălbioare, dilatație de stomac, etc. Acum unni reamintesc ea de însemnătatea atât stomacală cât și religioasă a posturilor bunicei. Bunica ținea postul cu multă sfințenie, ea cu multă părere de rea. Deseori din causa posturilor eu ii dam epitetul de bigotă, iar dinsa pe mine mă gratifica cu vorbele „loliman trific“. Nu ne înțelegeam de loc unul cu altul. Dinsei ii priia postul, fiindcă era bătrină (de 76 ani), mie nu-mi plăcea fiindcă eram copilandru. Dar se apropie din ce în ce vremea când, pentru fiecare din noi, stomacul trebue să se apropie și el de bigotismul bunicei. Fericit este deci acela care știe a-și înțelege stomacul la timp. Acela va trăi mult. De aceea vara e bine ca să nu mâncăm prea multă carne și grăsimi. Prin urmare când stomacul nu vă merge tocmai bine, consultați imediat doctorul, dar în același timp și lista de bucate a bunicilor respective. Dr. Emeli Sterian, ruso-japonez — Prin poștă — Generalul Batianov, comandantul celei de a treia armate din Manciuria, a declarat unui ziarist că armata, sporită numericește și amelioratf «ipralicește, nu-i PLECAREA ȘUIERAȚILOR Majestățile Lor Regele și Regina,după cum anunțaserăm, au plecat aseară, la orele 5 și 55 m. direct pentru Sigmaringen, încă de la orele 5 și un sfert persoanele oficiale, fruntașii politici, ofițerii superiori, etc. începură să sosească în sala de recepțiune a gărei de Nord. Persoanele Printre numeroasele persoane, am putut remarca în treacăt pe d. G. Gr. Cantacuzino, președintele consiliului și pe toți ceilalți d-ni miniștri; pe d. ministru plenipotențiar al Germaniei ; pe d. Sturdza, șeful partidului liberal; pe d. Alexandru Marghiloman , ofițerii generali din garnizoana București ; d. colonel Gheorghiu, comandantul pieței; d-nii Boerescu, președintele Senatului; d-nii Eugeniu Stătescu, I. Brătianu, V. Lascar, Sp. Haret, G. Lahovari, președintele Cursei de compturi; d. M.Cantacuzino,primarul Capitalei; d. Sărățeanu, secretar-general al ministerului de justiție ; d. Rahitivan, secretarul-general al ministerului de interne; d. Assan, președintele Camerei de comerț ; d. Sfetescu, prefectul județului Ilfov; d-nii Disescu, Mavrodin, primul președinte al trib. Ilfov; procurorul general, d. Jarca, procuror la Curtea de compturi, d. Saita, etc. etc. Dintre d-ne am remarcat pe soțiile d-lor miniștri; d-na Zoe Sturdza ; d-na Mișu Cantacuzino ; d-na Stolojan, etc., etc. D-nii erau în redingotă neagră, iar d-nele în țoalele de doliu. La orele 5 jum. au sosit înalt Prea Sfințiile Lor Mitropolitul Primat și Mitropolitul Moldovei, însoțiți de înalții prelați. Plecarea de la Palat La 5 și 35 Majestățile Lor Regele și Regina plecară de la palat în trăsură închisă, trasă de 2 cai. Suveranul era îmbrăcat civil, cu pălărie moale, iar Suverana în mare doliu. In fața palatului staționa o lume imensă. Când trecu trăsura regală, publicul se descoperi, intr o tăcere religioasă. In tot parcursul, pe ambele trotuare ale căii Victoriei și calea Griviței aștepta un public numeros care a salutat, descoperinduse in tăcere, pe Suveranii noștri. In sala de recepție MM. II. Regele și Regina sosiră în gara de Nord la orele 5 și 45 minute și au fost întâmpinați pe peron de d-nii miniștri și celelalte notabilități. Suveranii intrară în sala de recepție și aci se intreținură în parte cu persoanele de față. Majestățile Lor erau foarte abătute și o tristeță adincă domnea in toată sala. Pleca^ca La orele 5.50 M.5. L.L. Regele și Regina trecură pe peronul celi’alt și se urcară în ^vagonul reg. Suveranii sunt însoțiți în coasta c4ătoriei 1 dgrjju. de la federal Wartiuââ, Depunerea coroanei de bronz din partea Regelui 3a mormântul lui Ștefan-cel-Mare (Prin poștă de la corespondentul itlostru particular) Cernăuți, 28 Maiü. Am anunțat la timp că consulul general al României in Cernăuți,d. Constantin Kogălniceanu, a fost însărcinat de către M. S. Regele Carol I al României să depună o coroană de bronz pe mormăitul marelui voevod Ștefan cel- Mare, la mănăstirea Ruina din Bucovina. D. consul Kogălniceanu a depus coroana, în prezența arhimandritului și egumen al mănăstirei, C. S. părintele Patraș, a întregului sobor al mănăstirei și a mai multor alte persoane din împrejurimi, cari au venit să asiste la această solemnitate. Depunând coroana, d. Const. Kogălniceanu a ținut o cuvintare spunând că spre semn de amintire, depune acest odor din partea regelui Carol I al României. După cuvîntare, d. Kogălniceanu predă arhimandritului Patraș coroana spre păstrare. Arhimandritul egumen al mănăstirei Putna, Teofil Patraș, asistat de întreg soborul mănăstire, a oficiat cu această ocazie un serviciu divin. După săvirșirea serviciului divin, a dat o masă, la care au asistat toți cei prezenți la depunerea coroanei. Divád. ATENTAT B G8HTRA D-LUI PROF. DR. MME8GU Studentul în medicină Donîc Cristea, care a atentat la viața d-lui profesor universitar dr. Manolescu, a fost înaintat ori parchetului, împreună cu toate actele dresate în caîiză. El a fost adus la parchet de un agent de siguranță. Având ocazie să schimb câteva cuvinte cu el, l-am întrebat dacă e adevărat ce le spune, că. a litere la spital cu iptențiunda de Manorem — Mieros- 5 Banii in Romania.—îo Bani m șiremisuap» — 11. Strada Brezoianu 11. București — CARNETUL MEU Azi ți mâine AM plouă întruna și norii’n slavă. Unii de alții în șir’senin; Mâine e soare, vreme frumoasă Și pretutindeni cerul senin... Azi ești ministru, cu vază, mare Sfidezi noblețe, sfidezi popor. Și mâine, mâine, căzut din slavă, Ești și lu simplu, biet muritor... Azi ești cu stare, negustor mare Și faci parale, muncind levent. Și mâine, mâine rămâi pe drumuri Trântit de data d'un faliment... Azi ești cu unii intim prieten, Le dai de toate, până și bani. Și mâine, mâine, de n’ai parale, Se depărtează, devin dușmani... Azi ești în lume flăcău cuminte Trăești în tihnă, viața nu’i grea. Și mâine, mâine, te ’mort c'o fată Și ici ca zestre o... soacră rea... Azi rîzi cu poftă, cu poftă mare Și mâine, mâine, tu plângi din greu. C'așa e într'urla în lumea asta . Cei azi nu’i mâine, trece mereu... Marion. Givatnul de la sepțiunea română din Constantinopol — Vezi ilustrația — Dăm astăzi ca ilustrație portretul cavalului Mihail Samarina, de la legațiunea română din Constantinopol, armân născut îm comuna Colivile, din Ochrida, Macedonia. El este îmbrăcat in portul național și bine înarmat cu sabie, pușcă și revolver. ȘTIRI DIN STREINATATE — Prin poștă — întreaga presă maghiară urmărește cu simpatie acțiunea norvegienilor, exprimându-și părerea că starea de acolo seamănă foarte mult cu crisa ungară. Ziarul „Egyetertes“ își indice astfel un articol: „Cât timp vom mai trata cu oameni, cari de veacuri au in vedere numai păgubirea Ungariei ?“.. Congresul delegaților reuniunilor Göthe din Germania, se va întruni în zilele de 23 și 24 Iunie în orașul Mainz. La ordinea zilei sunt conferințele: „Școala“, „Biserica“ și „Legea Heinze“. .*. De la 14—18 Iulie st. n. se va ține la Zurich o mare serbare elvețiană, la care vor lua parte reprezentanți din toate cantoanele. Cu totul vor fi peste 10 mii cântăreți. /. Din Barcelona se anunță că partidul republican și cel anarhist, intr'o recentă întrunire, au hotărît să lupte împreună spre a opune un bloc liberal, blocului reacționar.. La Teramo, în Italia, s’a descoperit zilele trecute, după cum se știe, o necropolă care datează cu trei secole înainte de Christos. S’au scos până acum nouă sarcofagii, toate de o elegantă și fină structură artistică. /. Guvernul federal elvețian va anunța la sfirșitul lunei acesteia, data precisă a deschidere! noului tunel Simplon. Serbările de inaugurare nu se vor face decât in primăvara anului 1906. /. O adevărată emoție domnește printre pictorii ruși. După o telegramă din New-York, toate tablourile pe care pictorii din Petersburg le trimiseseră la expoziția de la Saint-Louis au dispărut în mod misterios. Artiștii s-au adresat consulului rus din Saint- Louis spre a deschide o anchetă.. In jurul com. Dvorecz, Lengvar, Kis-kunfalu, și Palmafalu (Ungaria) s’au înmulțit în mod grozav mistreții. Aceștia nu numai că prăpădesc recolta, dar amenință și siguranța persoanelor. Afară de aceea haite de lupi flămânzi fac mari ravagii în vitele locuitorilor., Björnson, scriitorul norvegian într’o întrunire ținută la Halborg, în Danemarca, a spus următoarele : „Chestiunea consulatelor, pentru mine nu are importanță ceea ce importă este desfacerea uniune! ; Suedia și Norvegia nu mai pot trăi împreună ; va trebui să formăm două state independente și apoi vom constitui, cu Danemarca, o alianță a țărilor de nord, o formidabilă alianță de nouă milioane de oameni“. /. Ziarele din Stockholm propun să se aducă in fața tribunalului arbitrar de la Saga, conflictul dintre Suedia și Norvegia, tribunal care ar avea să hotărască in ultimă instanță. /. Executorul testamentar al milionarului Godefroy din Hamburg a predat partea sa de moștenire, ridicându-se la 5 de milioane de mărci, d-lui de Billon, făcut de curând principe. O CUGETARE RE ZI DOnă lucruri sunt nedespărțite în minciună : făgăduiala multă și multă scuză. „Efi m’am dus alaltă-zi la spital ca de obiceiu. Revolverul îl purtam în tot d’a uria cu mine, chiar și înainte de avea conflictul cu d. Manolescu „Atentatul l-am comis într’un moment de revoltă sufletească, aflând că d. dr. Manolescu „m’a trântit“ numai pe mine, deși relativ am răspuns cu mult mai bine decât alții pe care d-sa l-a trecut. „Acum îmi pare roui de fapt ce am comis, căci prin aceasta mi-am sdrobit în mare parte viitorul, mai ales dacă voiu fi eliminat din universitățile din țară, după cum aud“. Azi am fost silit să ’mi intrerup convorbirea, deoarece Cristea a fost chemat în cabinetul d-lui prim-procuror spre a i se lua interogatorul. La instinerie După un mic interogator ce i s’a luat de primul procuror studentul Cristea a fost condus în cabinetul d-lui judecător Slătineanu, însărcinat cu instrucția afacerii. La interogatorul ce i s’a luat el a mărturisit fapta, susținând însă că n'a comis-o cu premeditare. După interogator, d. judecător Slătineanu l-a declarat arestat și studentul Christea a fost dus la secția I a tribunalului, care a confirmat mandatul de depunere. IV. T DESCOPERIREA Ml asociații pentru falsificat bilete de bancă (Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Craiova, 29 Maiü. NOUI AMĂNUNTE Atât cât aflasem până era cu privire la îndrăzneață încercarea unei vaste asociații de falsificatori de a plăsmui bilete de bancă, numeroșii cititori ai „Universului“ au putut vedea din cele scrise sub titlul de mai sus, în ce constă această afacere, cine sunt autorii, modul de operație și descoperirile făcute de justiție. Deși parchetul păstrează cel mai mare secret, totuși, prin mijloace particulare, am reușit să mă pun în posesia tuturor amănuntelor cari, pe cât sunt de bogate, pa atât sunt de exacte. In sprijinul celei din urmă afirmațiuni vine și confirmarea tacită a d-lui prim-procuror Petre Neatzu de la care, încercând să-l intervievez, cu toate că n’am obținut nici o declarație, am reușit totuși să capăt un fel de confirmare oficială prin faptul că, arătându-ieu amănuntele ce-mi erau cunoscute, șeful parchetului nu mi le-a contestat, din potrivă, părea mirat de unde le am. Din cine se compune asociațiunea După acestea zise, să intrăm în subiect și să vedem mai intenn din cine se compune asociația. Cinci persoane sunt până acum cunoscute ca conlucrând la falsificarea de care ne ocupăm : Gheorghe Petrescu, din Craiova, de meserie pictor, un om care mai are la activul lui și alte fapte, este sufletul afacerea, el a imaginat toate combinațiile, el a găsit pe ceil’alți și tot dinsul este acela care -și luase obligația să-i facă pe toți fericiți. I. Radovici, un prieten al lui Petrescu, condamnat acum câțiva ani la 7 luni închisoare pentru șantaj, intrase în afacere numai in virtutea experienței ce pretindea că are. Acești doui sunt și arestați. D-na Ana Dunăreanu, din Pleșoiu, la care s’a găsit hârtia pentru falsificat biletele și presa de satinat, preotul Anton Popescu, din Siliștea Crucii, și Costică Mîrșulescu, din Calafat, intraseră în asociație cu capitalul. Mărturisiri prețioase Spuneam era despre descinderea făcută de d. procuror Cesar Partheniu la d-na Ana Dunăreanu, fără a arăta declarațiile acesteia. Azi sunt în măsură să dau cu previziune rezultatul anchetei făcută aci, tot din sursă particulară. Nu puține greutăți a întîmpinat reprezentantul ministerului pupanji s’o devii» pe singura emee difi agociație să facă destlinarî. La început pega Lotul și UUiuai egiiit prii infrabari mștașugite de procuror Partheniu a reușit s’o pună în contraziceri flaAurante, d-na Dunăreanu a făcut mărturisirile ce urmează : S'a dat drept o victimă, care, pe de o parte ademenită de prpectiva unei repede înavuțiri, pe de alta sub influența cortoare a preotului Anton Pop, cu care se înrudește, a ceda fuințelor lui Gheorghe Petrice împreună cu preotul, avla dinsa să-i propue a intra combinație. A spus cu ce bani a cumpărat hârtia, materiile chimice pentru preparatul ei, mașina de satinat și a încheiat declarând că hârtia monedă încă nu s’a plăsmuit până acum. E posibil și foarte probabil ca această din urmă afirmația să nu fie adevărată, căci cunoscându-se falsificarea ce s’a pus la cale înainte de Crăciun, este aproape inadmisibil ca până acum să nu fi eșit vre-o emisiune. Tot această femee a mai spus și numele celorlalți complici, cari de altfel erau deja demuți cunoscuți șefului parchetului. In virtutea cunoștințelor ce avea despre vinovăția celorl alți și pe baza declarațiilor făcute de d-na Dunăreanu, domnu prim-procuror Neatzu a ordonat să se facă imediat percheziții la celel alte patru persoane. Perchezițiile nu e sau rezultatul dorit Chiar în cursul nopții s’au cercetat locuințele lui Petrescu, a lui Radoviceanu, a preotului Anton Popescu și a lui Costică Mirșulescu din Calafat. La Petrescu nu s’au găsit decât produse chimice pe cari dinsul a spus că le întrebuințează la fotografie. Luat însă de scurt cu întrebările, a complectat declarațiile d-nei Dunăreanu, a arătat că erau destinate prepararea hârtiei pentru falsificarea bancnotelor, n’a voit însă cu nici un chip sa spue unde sunt clișeele și nici dacă s’au emis până acum bilete. La Radoviceanu nu s’a nimic. La preotul Popescu, In Silit»tea-Crucii, acolo unde cu siguranță se știe că sunt clișeele, percheziția iarăși n’a dovedit nimic. Preotul, care probabil prinsese de veste, dispăruse, cei găsiți acasă spuneau că e plecat după afaceri, adevĕrul insă ne conducă să credem că acest factor al asoociației s'a dus undeva de a ascuns probele cele mai importante ale vinovăției lor și apoi va reveni la domiciliu, pregătit și ett, răspunsurile pe cari va trebui si le dea justiției. In Calafat parchetul n’a Îst mai norocos. Asociația « vasl] _ Falsificatorii da bacnote, nu a* limitează la cei cinci pe care i-am numit, ei sunt numeroși, foarte numeroși chiar. 1 In județele Gorj și Romanați complicii celor din Dolj simt mulți la număr. Parchetele respective au fost rugate să procedeze la percheziționarea persoanelor desemnate de parchetul de aci și 16 care nu le numesc ca să deruta# bunul mers al instrucției. "?O declarație impozitînil Spuneam mai sus că nici unul din cei 5 falsificatori nu a decifirat că ar exista clișee sau hârtie, monedă făcută gata. Radoviceanu însă, cu ocazia primului interogator, a spus ați s’a făcut chiar o emisiune dar care, nefiind tocmai reușită, a fost distrusă. Unde sunt clar piesele care au servit la confecționarea acestor bilete? Iată ceea ce preocupă acum mai mult pe cel ce instruesc afacerea. Căci să se știe: dacă această probă lui poate fi făcută, j pedeapsa nu se poate aplica nimănui, deoarece după codul penal tentativa de fals nu Se pedepsește și în speță nu ne aflăm decât și fața unei tentative. Cu totul altfel s’ar prezenta cazul când chiar un singur bilet, falsificat s’ar putea dovedi. Iața,dar pentru ce parchetul voește să găsească proba, care incontestat- • Ml există, pentru a putea incheiar pe falsificatori. *1* * * * ^ D. Bibicescu, director al Băncii Naționale, se află încă aci și urmărește de aproape mersul Instrucțiunei; d-sa va mai r fi mâfâ la Craiova încă câte va zile?" Pe măsură ce vom cunoaște și alte amănunte, le voi împărtăși la timp numeroșilor cititori & „Universului“. ' Luci||țș, 'E «■I I—I »ifii m Io Ktiii Ț''iiinî ...ijilji'» MNGALITEâ A. S.a. Prinsipskii SsSdsjuM de liolieasollera (Telegramele particulare ale ziarului ,,Universul“) Transportarea corpului Principslul Liobold Berlin, ^.Rămășițele pământești ale Principelui Leopold de Hohenzollern vor fi transportate astă-noapte cu escortă militară și facle, în biserica Sta Edwige. La serviciul solemn de mâine la amiazi, va asista nu numai perechea imperială cu toată Curtea, ci și miniștrii și diplomații.Rămășițele vor fi apoi transportate la stațiunea Anhalt, unde vor fi din nou binecuvîntate. Carul funebru va fi urmat pe jos de împărat, principi, și de toată Curtea. După finecuvîntare, sicriul va fi așezat intr’un vagon de lux, care ’1 va duce la Sigmaringen, prin Stuttgart. Cu același tren va pleca și fiul defunctului, principele Wilhelm de Hohenzollern. înmormântarea se va face cu mari onoruri la 3 /16 Iunie. „Universul“ în provine. (De la coresp. noștri part.) Luni, 30 Maiü. BACĂU. — Călugăr misterios.—In localitate a fost descoperit îmbrăcat in haine că luți roșii și călătorea sub numele Jorj .Ștefănescu, un individ care a fost mecanic la moșia d-lui Vidrașcu din Petrești, numit Ferdinand, german de origină. Acest individ se îndeletnicea ca cerșitul pentru biserici, încasând sume—unele mari chiar — pentru sine. ■ Curios e că acest călugăr nici nu știe citi, deși e nelipsit de diferite cărți bisericești, cu care fiscală buna credință a sătenilor printre care ’și petrecea mai mult viața. Aflându-se că'*'ar fi născut la București, str. Traian, a fost condus de sub-comisarul Bart, la locul său natal, spre a-i se creetși trecutul, căci se crede că sub masca aceasta de călugăr s-ar ascunde un fost criminal, chiar condamnat. Călugărului îi lipsește degetul arătător de la mâna dreaptă și ochiul drept. După ce se va stabili în București cine este acest misterios călugăr,va fi readus în Bacău, fiind acuzat de escrocherie și usurpari de rasă călugărească. BArLAD.I« chestia Casesior?Ș*I<AI «fin ȘOiLad,—Ganteru executiv al prrUlului ConstAGior din Bârlad, privitor te vitată de către Gospirüe tegiuityaié,