Universul, martie 1922 (Anul 40, nr. 46-71)
1922-03-02 / nr. 46
Cuie se piue proMena Scrisorile trimise din Germania de un profesor universitar, d. C. Rădulescu-Motru, atât prin observațiile ce cuprind, cât și prin comentariile ce a provocat ele în presă, pune în discuție atitudinea ce ar trebui să avem față de Germania. Confratele, care a pus coloanele sale la dispoziția filogermanului profesor universitar — filogermanieri, ca și azi — ne atrage atențiunea că indiferent de sentimentele Unora, sau resentimentele altora, se pune o problemă germană pentru noi înșine, în funcție de propria noastră evoluție internă și de propășirea noastră în viitor. Cu alte cuvinte, se spune Că România ar trebui să lege strânse relațiuni cu Germania, deoarece așa ne comandă situația internă, starea noastră economică și financiară. Să analizăm această problemă. In principiu, odată războiul sfârșit, pacea încheiată și noul regulament politic european pus în aplicare, nimic nu se opune la o politică de apropiere între noi și germani, ca și între noi și toți foștii adversari. O adversitate continuă între state și popoare ar fi nu numai o absurditate, dar o politică lipsită, de inteligență, incapabilă să ofere avantagii popoarelor dispuse să se reculeagă și să se refacă, în pace. Cum se prezintă situația Internațională? Avem o pace reală ? Foștii dușmani ai înțelegerii dau dovezi depline de cumințenie ? Se împacă actualii conducători ai Germaniei și poporul german cu noul regulament politic, ești din tratatele încheiate la Paris ? învingătorii și învinșii de ieri și-au întins cavalerește mâinile și sunt pe deplin hotărîți să întreprindă o acțiune binefăcătoare pentru toate popoarele, înălțând un imn păcei ? Din nefericire aspectul politic al Europei nu este idilic. Pacea este departe de a fi reală; bazele ei încă nu s’au consolidat. Toți foștii învinși, în frunte cu germanii, subminează opera imperfectă — ce poate fi perfect în lume ? — a conferinței de la Paris. Tratatele de la Versailles, St.-Germain, Neuilly, Trianon, sunt sistematic atacate de la Berlin, München, Moscova, Viena, Budapesta și Sofia. Nu numai conducătorii Germaniei, dar și mare parte din poporul german, ca și ceilalți din fosta sinistră tovărășie, cultivă ideea războiului de revanșă. După foștii noștri inamici pacea actuală e un provizorat și ei nu pot trăi sub regulamentul politic întocmit de învingătorii de ieri. De aceea Germania face tot ce-i stă în putință ca să nu respecte angajamentele ce decurg din tratate, atât în ce privește chestia reparațiunilor, cât și în ce privește chestia armamentelor. De asemenea Germaniei nu-i convine schimbarea operată în Europa centrală și sud-estică și în consecință dânsa are interesul major ca să lovească în interesele statelor din grupul Micei înțelegeri. Se înțelege de la sine că această situație nu permite să încurajăm o politică aventuroasă, sub pretext că odată pacea încheiată, interesele interne (?) ne-ar comanda o strânsă apropiere de Germania. O nouă grupare în Europa central Nincici despre viitoarea Regina a Je geslaviei Belgrad, 27. — La întoarcerea sa din București, miniani de externe d. Nincici a intervievat de reprezentul ziarului „Vreme". Știu, a spus d. Nincici, că preocuparea voastră de căpetenie se îndreaptă spre viitoarea noastră regină. Fiți siguri cu toții că va câștiga iubirea întregului popor Îndată ce va sosi și că poporul sârb va ști s-o răsplătească. Putem să fi se mândri de regina noastră. Căsătoria regalul cu o principesă română este conforită dorinței unanime ,a tuturor populațiilor din întreg regatul sârb-croat-sloven. Am fost fericiți de a constata cu câtă amabilitate au fost primiți toți reprezentanții noștri de Regele și Regina României Mari. In toate chestiunile ce am avut de discutat cu primul ministru Brătianu și cu d. Duca, ministru de externe, am ajuns repede la o deplină înțelegere. Afară de chestiuni privitoare la interesele comune ale Serbiei și României, am avut prilejul să vorbim și de alte probleme, am avut plăcerea de a constata prietenească dispozițiune față de țara noastră a bărbaților de stat români, a căror concepție privitor la interesele internaționale este cât se poate de cumpănită. La București, s-a pus baza unei grupări a patru state din Europa Centrală. Această grupare reprezintă o forță reală, de care va trebui să se fie seamă. Primul pas spre o acțiune comună va fi întrunirea experților economici în vederea pregătirea conferinței din Genova. Suntem bucuroși că Belgradul a fost ales ca loc de întâlnire a primei conferințe consființind solidaritatea noastră internațională cu puterile de câți suntem legați prin atâtea interese și o situațiune similară. (Radar) Rsperturile româno-cehQs Sovace Declarațiile d-lui I. G. Duca Praga, G.D. Duca, ministrul de externe al României, a declarat corespondentului ziarului Prager Presse că noul guvern între sine cu Cehoslovacia relațiunile cele mai strânse și mai cordiale. Ministrul a adăugat că va face tot ce e cu putință ca să desvolte această intimitate în domeniile politice și economice. România nu va uita vizita lui Masaryck la Iași în perioada cea mai tragică a războiului. Din acel moment s-a așe Un mic bilanț Mâine încep alegerile. Guvernul și-a luat măsurile, atât cât a putut, și și-a făcut preparativele, în aceiaș măsură. Negreșit, totul a fost de natură să câștige, măcar în principiu, bunăvoința alegătorilor. înainte de a se prezenta la urne, punem în vedere cetățenilor un mic bilanț, negreșit, necomplet, al efectelor guvernării de până acum a cârmuitorilor de azi. Carnea, — de care toată lumea se plânge că e prea scumpă, — se vinde și mai scump decât acum două luni, se studiază ridicarea prețurilor la restaurante, prețuri pe cari, de mult, nimeni nu le mai controlează cum nu se mai controlează nici un preț pe piață; s’a comunicat zilele trecute bucuria că nu mai e făină suficientă pentru populația Capitalei ; după ce au fost amenințați în toate chipurile, ca să-și curețe trotuarele, cetățenii înnoată prin noroaiele și băltoacele pe unde părintele Capitalei trece numai în automobil închis. Din punct de vedere mai general, avem satisfacțiunea de a vedea Pe primarul Capitalei ducându-se la sinagogă, unde bătându-se cu Pumnii în piept, botează toate drapelele societăților evreești, cuprins de o criză subită de filosemitism. Această „diplomație" nu e fără repercusiune în afară; guvernul actual este obiectul unei simpatii atât de vii și de pronunțate în afară, încât ziarele străine care fac dovada acestei simpatii nici nu sunt lăsate să intre în țară. Pe de altă parte, vede toată lumea că leul, care părea hotărît să rămână acum două luni la io centime, scade vertiginos ; uneori, mulțumită, se înțelege, chibzuitei administrațiuni de azi, nenorocitul nostru leu nici nu mai contează ca monetă pe Ninele străine. Noul Igfem Italian LISTA NOULUI GUVERN Roma, 27. — Facta a supus regelui lista noului cabinet, pe care suveranul a aprobat-o. Ministerul a fost compus astfel: prezident și interne Facta, externele Schanzei, coloniile Amendola, justiția Rossi Luigi, finanțele Bertone, tezaurul Peano, războiul Di Scalea, marina Revito, instrucțiunea Anile, lucrări publice Riccio, agricultura Bertini, industria și comerțul Rossi, Teofil lucrările publice și prevederea, Dellos barba poștele, Cesaro pământurile liberate, Roma, 26. — Idai toate ziarele comentează favorabil noul minister Facta. Presa relevă că și a asigurat cabinetul majoritatea Camerei prin sprijinul ce i-a dă patru grupe principale democrate, populare și reformiste. Socialiștii comuniști republicani rămân în opoziție. Copiii Rusiei de astăzi..» Iată un gând care nu poate să nu doară adânc pe orice om. Știrile sosite sistematic in ultima vreme anunțau o nouă latură a nenorocirii care s'a abătut peste Rusia și care dăinuește mereu. Persoane înclinate încă spre iluziunea de a vedea refacerea omenirei pe temeiul programului lui Lenin, au văzut, poate, în relatarea acestor orori doar un nou mijloc pe care tirania capitalistă l-a adoptat spre o luptă împotriva operei de eliberare. Dar, curând dezastrul fu cunoscut în întregime și mărturisit chiar de către cei care îl produseră și care încă îl prezidează crează. Știri, din sorginte care nu ma lasă nici o îndoială, știri oficioase rusești, arată că umanitatea trăiește în acest moment una din cele mai oribile și mai rușinoase pagini cari s'au pomenit. Chemarea la realitate a conducătorilor Rusiei de azi se face în forme fără precedent, și, înregistrând forme de manifestări pe cari nimeni, niciodată, nu le-ar fi socotit cu putință la sfârșitul celui de-al XlX-lea secol, ■— sacrifică pe copii... Hoardele înflămânzite — pe cari străinii Inebuniți trecuți pe acolo, și ajunși până la noi, nu mai găsesc chip să le califice îndestulător, — nu mai au nimic de cruțat, nici chiar pe propriile lor odrasle. Cititorii cunosc, din telegrame, cazurile, constatate oficial și mai numeroase decât s'ar crede, în cari părinții și-au mâncat copiii. Iată că ceea ce conștiința omenească n'ar fi crezut niciodată cu putință, ceea ce constituie o monstruoasă răsturnare până și a celei mai elementare dintre simțămintele omului vremei noastre, e azi sistem practicat pe o largă întindere a Rusiei. Monstruozitățile n'au nevoie de definițiuni speciale. Telegramele de zilele trecute, cari vorbesc de oameni cari-și rod degetele mâinilor, de disparițiunea totală a câinilor, a pisicilor, și a multor animale chiar dintre cele mai murdare, telegramele cari vorbesc de flămdi-" cari înghit acoperișurile de paieTM'"' ale caselor și rămășițele imunde, ajungând până la incalificabila acțiune de a dezgropa și a mâncă hoiturile morților, justifică —și fac în acelaș timp insuficientă — o caracterizare cât de infamă a situației din Rusia. Și, în mijlocul unei mulțimi imense, de sute de mii de oameni doar într'o regiune, cari știu sigur că vor muri ori ce-ar face, de cea mai groaznică și mai degradatoare dintre morți, copiii au luat locul resturilor găsite prin gunoaie și al măruntaielor jivinelor. Părinții își mănâncă azi propriii copii. Ce este un copil, pentru părintele lui? Răspunsul nu-i mai cere nimeni, de mult, de când însăși tigrul cel feroce a devenit pildă de devotament întru apărarea odraslei sale fără de puteri.... V'ați gândit vreodată la oroarea fără seamăn a momentului în care tatăl, sau mama, fac, cu mâinile ?or, față de copilul lor slab și neputincios, ceea ce fac părinții din Rusia, — pe vecii dezonoranta acțiune pe care condeiul refuză s'o fixeze și mintea omului, concepând-o, e cuprinsă de nebunie ? Săraci copii, soli nevinovați și triști ai unui viitor care ar fi putut să vorbească prin voi, cunoașteți soarta cea mai groaznică ce a fost scrisă unor făpturi omenești! Nu știu precis cât s'a făcut și cum s'a făcut aiurea, pentru ajutorarea acestor victime și a demeniilor lor părinți, — afară de misiunile particulare cari s'au avântat până în mijlocul acestei lumi oribile, îmi iau însă îngăduința să sper că gândul trist pe care îl înfățișez aci, poate va mișcă și pe unii oameni de la noi. Avem, se 'ntelege, durerile noastre destule și de tot felul, și căutăm mereu mijloacele de îndreptare. Dar nu cred să fie la noi măcar o singură casă, înveselită de un copil, în care sufletele cuprinse acolo să nu găsească nimenit să pună la o parte un gologan sau o bucată de pâine, pentru copiii cari, acolo, departe, se sting într'o noapte de dureri nemaipomenite. Oficialitatea, desigur, s'ar cuveni să găsească și să arate chipul in care acest modest obol ar ajunge unde trebuie. M. Negru Gânduri de demult • și de-acum Ce este Încă și mai de seamă e să cugetăm românește, când scriem și când vorbim. * Ceea ce este limpede și lămurit in mintea omului, el poate să o și exprime cu claritate și cu preciziune. Odobescu MOZAICURI PAPA ȘI PORTARII LEGAȚIUNILOR. — Ziarul parisian ,Oeuvre” scrie : La Bruxelles H*.c.sub *..& agențiile telegrafice de acolo, când primesc câte o știre foarte importantă o comunică de politeță imediat prin telefon, reprezentanților diplomatici Străini. Așa au făcut și cu prilejul morții Papei Benedict XV. Era însă pe la orele 6 juni. dimineața și chiemarea la telefon a supărat pe mulți- Portarul legațiunii franceze a răspuns : „Domnul ministru încă nu s’a întors acasă”. Portarul legațiunii spaniole a protestat energic că-l trezește așa de dimineață. Iar portarul legațiunei americane a strigat răstit: Ce mă privește aceasta pe mine, că doar nu mi-a fost rudă! FILME A î ntâlnit-o la bal mascat, și i-a plăcut. E adevărat că nu-i putea vedea fața, dar l’a impresionat delicateța născiorului care eșea de sub burlanul de mătase neagră al măștii, și l’a uns la inimă vocea ei suavă. Când au mers la bufet și ea, după două sticle de șampanie, a pus masca pe jobenul lui, el a avut un moment de parțială deziluzie: chipul femenin și tânăr nu spunea mai nimic. Cu toate astea, ea l’a învăluit într’o privire care oglindea atâta tristețe, — conștiința că l’a decepționat — și atâta compătimire de sine — egală cu rugămintea mută să n’o lase — încât s’a simțit moleșit, incapabil s’o părăsească, împins de o forța misterioasă să plece cu ea, fără să-și poată răspunde: cine este, unde o duce, pentru câtă vreme. Și așa, s’a pomenit cu ea acasă și de ani de zile se întreabă cum ar putea s’o ducă din nou la bal mascat și s o lase acolo sau s’o dăruiască altuia, fiindcă atunci când i-a cercetat cazierul a găsit-o, ca pe um soldat rău, cu mutațiuni neplăcute, nenumărate nesupuneri către imperativele moralei și dezertări de la datoriile elementare față de virtutea cea mai elastică. Ce folos! Ea se ține scai de el. Nicio ofertă, nicio perspectivă, nicio implorare, nicio intervenție, niciun dispreț nu sunt în măsură să o poată hotărî să-și aleagă alt pacient, să renunțe la prima victimă. Se ține scai de el și-l amenință cu tovărășia silnică până la adânci bătrânețe. A bătut la toate ușile, a întrebat pe toți Stan-Pățiții, s’a dus la toate cărturăresele, a căutat în cărți. In zadar. Nu găsește soluția, cum să redevie liber. Insă, nu știu cum a deschis într’o zi vorba la tribunal, unde avea un proces, față de un prieten, căruia i se destăinuia nu i se plângea, fără să observe că aprodul de la u se trage cu urechea. Și în clipa când amicul îi răspundea, ca toți ceilalți, că nu vede rețeta mântuitoare, aprodul se furișă lângă el și, foarte respectuos, îi șopti la ureche. — Să vă învăț eu ce să faceți. — Spune și mă bag slugă la d-ta. — Luați-o de nevastă și pe urmă dați divorț ! Mai curând scapi de soție, de cât de ibovnică ! A simțit că i se luminează mintea, a dat descoperitorului un bacșiș impunător și s-a dus drept la ofițerul stării civile, unde a făcut declarație de căsătorie. Și ea și el sunt în culmea fericirei. Ea fiindcă nu știe ce o așteaptă. El, fiindcă știe ce o așteaptă. — Don José. înainte și după saleg eri CETĂȚEANUL: Ne promite azi guvernul Fel cîe iei de bunătăți,— Ia pse mile de mândre's, Doar să-l dăm majorități! —Ei, dar noi cu ce ne-alegem, După ce Tom trece lista ? Eu presimt de pe acuma : O cutie... Bella vista!!... Stil ! tulii lipisi isiire O manevră. — Un principiu democratic fals. — Un eventual trust Acei cari mai susțin trecerea la stat a dreptului de concesionare a subsolurilor petrolifere particulare, numesc luarea acestor drepturi de concesionare din mâna proprietarilor : naționalizare, democrație și dreptate pentru proprietari. Acești democrați, după ce arată că unii țărani au ajuns să încaseze în bogata regiune a Morenilor 600.000 lei și 10 la sută revedență numai pentru 1000 metri pătrați, afirmă că trecerea drepturilor de concesiune către stat— denumită de ei naționalizare,—poate să fie bine primită, pentru că va fi mai plăcut industriașilor să stea de vorbă cu Statul decât cu X sau Y pentru a stabili condițiunile de arendare și redevență. Argument de prisos. Noi credem, suntem convinși, și am demonstrat în nenumărate rânduri, că. industriașii, capitaliștii, supușii cu plecăciune, etc.» vor obține de la stat, mult mai ușor ca de la X sau Y câte concesiuni de petrol vor vroi, adesea fără nici o plată, căci statele precum am arătat sunt cei mai mari risipitori de terenuri petrolifere, așa în America, așa și la noi. In America Statul a concesionat milioane de hectare pentru câțiva dolari pe hectar, iar în România statul a concesionat de pomană, chiar cele mai bogate terenuri ale sale, și încă în ciuda și cu disprețul legilor. A numi principiu democratic o astfel de manevră cu terenurile petrolifere ale proprietarilor, înseamnă de a face democrație birocratică,—nu în mijlocul proprietarilor. Democrații cu aceste idei să vorbească în mijlocul a câtorva mii de țărani și să le spue sincer credința lor: fraților, ca democrat din mijlocul vostru, vă asigur că de acum veți fi fericiți, veți scăpa de grija de a mai face singuri concesiuni de petrol, căci de acum acestea vor fi făcute de stat, iar vouă vă rămâne redevență la răzbirea sondei; de la stat le luăm noi reprezentanții societăților, marilor capitaluri, și bunii cetățeni, fără să mai fim nevoiți a plăti de la început sume de bani; când vom fi în posesiunea concesiunilor noi le vom transforma pe acțiuni; acțiunile le vom vinde la bursă cu zece prețuri, și vom încasa astfel din terenurile voastre niște sume pentru buzunarile noastre și pentru fericirea națiunei, cu mult mai mari, sume decât ați putea să încasați voi pentru buzunarile voastre. Chiar dacă ei vor neglija să spună țăranilor că numai 5 la sută din țărani vor încasa redevență, pentru că atâtea sunt terenuri bune și posibile de exploatat în durata concesiei, totuși eu n’aș dori să-i văd la față pe acești democrați după terminarea discursului de mai sus. A împărți bogăția întreagă de petrol a țarei—prin mijlocul acțiunilor—între cei câțiva cari trăesc azi și vor putea pune mâna pe aceste acțiuni, aceasta nu se poate numi principiu democratic. Prin democrație noi înțelegem libertate egală pentru toți la muncă și la viață. Principiul democratic al economii petrolului este numai acela pe baza căruia toți cetățenii acestei țări, atât cei cari trăesc azi, cât și nepoți de nepoții lor să poată trage foloase direct din cădimoara petrolului, tot timpul cât va exista această comoară și să nu fie siliți fii noștri să plătească ei cu 20.000 lei acțiunea a 500 lei valoarea nominală. Prin democrație înțelegem independență și demnitate, pentru fiecare din cetățenii cari muncesc cinstit în folosul țărei, și înmormântarea politicei de umilință produsă totdeauna prin acapararea bunurilor numai de câțiva, sau de către un trust. Dr. Inginer Vasile lsen Profesor la Academia Comercială N Cnnilizarea pieței prin boicot Când inițiativa de Stat nu e suficientă ca să stabilească echilibrul necesar, fie în raporturile dintre cetățeni, fie în ce privește balanța dintre producțiune și consum,— o imperioasă nevoie ca inițiativa cetățenească să vie în ajutorul Statului. Aceasta e necesar mai cu seamă atuncea când între producție și consum intervine intermediarul, care provoacă specula, împotriva acestei specule nu se poate lupta decât prin boicot. Ca să isbutească boicotul public e nevoie însă de multă educațiune a voinței cetățenilor. Boicotul prinde foarte mult în străinătate, unde oamenii știu ce vor. Le scumpește carnea ? Publicul face jertfa să nu mai consume carne câteva zile. Se scumpesc fructele? Lumea nu mai cumpără poame, etc. Boicotul e desigur o jertfă, dar tocmai de asta avem nevoe acum când e vorba de jertfa Gutier în folosul tuturor. Nu se prăpădește nimeni ne mai mâncând câteva zile carne, fructe, etc., căci în lipsă de carne, d. ex., putem răbda câteva zile și regimul vegetarian, care are și avantajul că e mai eftin. Și în toate direcțiile se poate organiza boicotul. Prin el specula e asediată de toate părțile și volens-nolens trebue să cedeze. Cine s’o facă însă ? Imbuibații războiului își pot îngădui toate luxurile, chiar și pe acela de viață împărătească într’o vreme de scumpete excesivă. Și mai suferă cei mai răi, ci poate tocmai cei mai buni. Câți intelectuali de elită și câte talente puternice nu se mistue în mizerie adâncă înainte chiar să aibă timpul să fie folositori societății. Cine protestează ? Nimeni. Societatea omenească,, inițiativa cetățenească mai ales, vor avea să regrete mai curând sau mai târziu această atitudine de inerție sufletească de foarte rău augur. Ne-ar părea bine să ne amăgim. Ar însemna că scepticismul nostru a întâmpinat o protestare și o rezistență mai presus de toate laudele. Noi credem că boicotul sistematic organizat poate să contribuie, într’o largă măsură, la normalizarea vieții tuturor, îndrăzniți, domnilor. Nu forța brutală, ci eleganța rezistenței pasive și o rațională cumpătare. Iată deviza: Cine schițează cel dintâi gest ? L. t O critică nechibzuită sost ROMULUS SEIIANU •- Un fost director al teatrelor despre arta dramatică românească și actorii noștri. — Tradiția la teatru, și moderniștii. — la câtva timp se discută la chestiuni în legătură cu ardramatică: punerea în scenă; erpretarea pieselor, valoarea orilor. Fostul director general al tealor, d. Victor Eftimiu, însă articole publicate într’un r, a găsit de cuviință să ireeze „tradiția” de la Teatrul țional; să desconsidere arta astră dramatică; să trateze joritatea membrilor societății Lvnatice din București și a așilor români, cu un dispreț veran; în termeni aproape inceli, care a avut deosebita ste să ocupe câtva timp noul directorial, ilustrat, în uz, de un Vasile Alexandri, i permis să afirme că „ suntem tocănici la cedarul artei dramatice”; „tradiția Teatrului National” se traduce prin cuvintele „rutină, rugină, ruină”; că „actorul român, în majoritatea cazurilor nu știe ce spune, necum să dea o interpretare personală unui rol”; că acești actori ar trebui să învețe pronunțarea vocalelor și a consonantelor, ca troglodiții etc. E foarte regretabil ca un fost director al teatrelor să aibă atât de puțină considerație față de arta dramatică românească, atât de puțin respect față de tradiția primei noastre scene și atât de mare dispreț față de actorul român ! S’a gândit oare autorul acelor articole că dușmanii noștri vor putea profita de afirmațiuinile sale nechibzuite și nedrepte, ca să aibă un argument în plus împotriva culturei și artei dramatice românești ? Odinioară în timpul războiului, d. V. Eftimiu publicase un articol în „Le Figaro”, in care descria pe țăranul român ca pe un troglodit... Să fie oare o anume stare de spirit, o anume pornire instinctivă și deci nedisciplinată de rațiune, de a disprețui ce ne aparține, din partea fostului director general al teatrelor ? Dar, să lăsăm la o parte aceste considerațiuni, în care e angajat amorul propriu național și să vedem, dacă critica d-lui V. Eftimiu se bazează pe ceva temeinic, sau dacă propunerile sale, merită să fie înfăptuite. Fostul director al Teatrelor susține opiniunea că la Teatrul Național nu poate fi nici o tradiție, că dacă la Comedia Franceză există o tradiție, noi nu putem să maimuțărim pe străini. Tradiția, la Comedia Franceză, nu este o pernă pe care se reazămă lenea. A reprezenta unele opere clasice prin respectarea ansamblului tradițiilor, adică fără a introduce modificări în realizarea scenică (decor, mobilier), înseamnă la Comedia Franceză, respectat tradiției. Intrucât respectul acestuia, ansamblului tradițiile în reprezentarea unei opere clasice, poate fi desconsiderat de partizanii modrnismului în teatru ? Tradiția, când este bine înțeleasă, se reduce, de fapt, la punerea in scenă și la interpretarea unei opere, conform logicei riguroase, în care fantezia n’are ce căuta. Sunt alte opere clasice și moderne, unde intră o parte de fantezie și în cazul acesta se pot face încercări în mistui —dem, în ce privești scenică și interpr, « „Comedia Franceză ” „tradiționalistă”, câteva piese ale lu „L’Etourdi“, M. de nac” și „L’Amour cu decorațiuni și gust modern. O opere clasică, fie mode te fi reprezentată aferințelor cuiva, naturaliste, psihopresioniste, expresii după cum dictea Guroasă a arist dra Ori, logica rig arta dramatică imtturală, care să permită auditorului să prindă bine viața interioară a persoanelor și să urmărească cu interes desfășurarea acțiunei de pe scenă. Când se spune, la Comedia Franceză, trebue să reprezentăm Avarai, sau Tailuiîs, așa cum au fost reprezentate aceste opere în timpul lui Molière, după indicațiile și sfaturile marelui comedian și autor de drame și comedii, ca și de diferitele trupe de artiști francezi, după moartea rea lui Molière, înseamnă a respecta tradiția; tot așa, la teatrul principal din București se poate respecta aceste tradiții. Operile lui Caragiale trebue să fie reprezentate conform indicațiilor și sfaturilor date de autorul lor. Iată tradiția: Această „tradiție” nu este ceva demodat, absurd, un atentat împotriva bunului simț, ci reprezentarea și interpretarea cea mai logică a unei opere teatrale. Când declari război „tradiției”, sau ceea ce se înțelege greșit prin „tradiție” și faci pe revoluționarul în materie teatrală, trebue să știm ce spui, ce cum sunt acelea ale lui Gordon Graig, Max Reinhardt, Stanislawski, Antoine, Gemier și Copeau. Avem teoria naturalistă, psihologică, expresionistă, impresionistă etc. Partizanii teoriei naturaliste urmăresc să creeze cu exactitate „mediul” și atmosfera” în care trăesc personagiile de pe scenă și cer interpreților intonațiuni juste, gesturi și atitudini potrivite cu situația. Iată teatrul cel bun de ori, de azi, de totdeauna. Școala naturalistă implică și scoaterea în relief a caracterelor, deci viața interioară a persoanelor și atmosfera psihologică a piesei. Cei ce susțin că decorul e o inutilitate, că rampa e o barieră, între public și actori care trebue să fie dărâmată în avantajul artei dramatice , sau decorul și costumul să fie într’un anumit mod „stilizate”, spre a căpăta expresivitate, iar interpretarea să fie sugestivă, după gustul zilei, — pot impresiona pe amatorii de varietăți. Cu toate progresele de ordin tehnic, aria dramatică a fost și este scenă sunt redate cu exactitate; dacă realizarea scenică oferă iluziunea realități; dacă actorii au un joc natural, o dicțiune clară, intonațiuni juste, atitudini și gesturi potrivite, — atunci vom avea „teatru bun”. Nu e nevoe să ne batem capul cu teoriile impresioniștilor, expresioniștilor, sau a unor inovatori-revoluționari, care își închipuiesc că arta dramatică începe să capete viață grațielor, pe când cea de până acum merită numai disprețul. Relativ la actorii noștri, observațiile d-lui Victor Eftimiu, păcătuesc prin exagerare și generalizare. Personalul artistic al primului nostru teatru, ca și al celorlalte teatre, nu poate fi criticat in bloc și prezentat ca ignorant și străin de secretele artei dramatice. Avem câțiva actori de elită, care ar onora oricare mare scenă din străinătate și sunt alții care, trec de bariera mediocrității și prin talentul lor necontestat, prin studii și expertși încurajat în cariera sa de către oameni pricepuți în aleteapreciat, conform meritelor sale și încurajat în cariera sa de oameni pricepuți în alte teatrului și care au dragoste de instituiție. Din nefericire există o tradiție la Teatrul Național: diferiți directori au încurajat anume elemente artistice, ignorând pe celelalte, au făcut distribuiri de roluri nechibzuite și au mărit pe rsonalul artistic cu elemente parazitare, mediocra, împotriva acestei „tradiții” trebue să luptăm, căci ea e premejdioasă. Toate elementele bune trebue să fie Încurajat, fără excepție și actorul fără talent, inteligență și cultură, —dacăxistă — se va distruge singur, fără concursul criticilor. Dar, pentru această categorie da pseudo-actori, nu era nevoe ca d. V. Eftimiu să critice o instituție, și un întreg personal artistic, care are dreptul la stima și dragostea publică. Ciflfi Eiarul Populare și al călătoriilor