Glasul Mureşului, iulie-decembrie 1939 (Anul 6, nr. 189-219)
1939-07-05 / nr. 189
Dl primministru ARMAND CALINESCU după cuvântarea sa din Cameră a fost sărbătorit de parlamentarii F. R. N. „Istoria Românească te va însera între figurile glorioase, care au ştiut să salveze existenţa şi viitorul acestui Neamț D. Vaida-Voevod cătrerimministru. D-l VICTOR IAMANDI, ministrul justiției, care a fost purtătorul de cuvânt al guvernului în Senat, asemenea a fost sărbătorit de parlamentari printrun banchet. NOUL PATRIARH al României a fost ales în persoana. P. S. S. Nicodim Munteanul, Mitropolitul Iaşilor. „Noi Românii, avem o indulgenţă care nu e timiditate şi o toleranţă care nu e o slăbiciune"! D. Subsecretar de Stat E. Titeanu. Aţi ştiut? Cel mai vechi oraş din România este laşul, care după cum spun scriitorii vechi era capitală de regat încă din secolul IX înainte de Hristos. Şi nu numai atât, ci după mărturia celor vechi, laşul e unul din cele mai vechi oraşe, chiar din Europa. Desigur puţini ştiu de aceasta. taraf. la Nr. 344*98 S. U. zrite«»&l«l 2 LEI CAZETĂ SĂPTĂMÂNALĂ DE ÎNDRUMARE NA {IONALA, ECONOMICĂ ȘI CULTURALA. rv rinr. pm'i a njMiip* Redacţia şi Administraţia TELEFON: I Abonamentul: anual 100 Lei. Tg.-Mureş, 5 Iulie 1939 director: uluil a. UAMUKA piaţa Unirei 6 fc».« s.nuriute») 392 | Abonament de sprijin 5oo Lei. Anul VI. No. 189 66 ani dela moartea mitropolitului Şapa Se împlinesc anul acesta 66 ani de la moartea Mitropolitului Andreiu baron de Şaguna, una din marile figuri ale Bisericii române. Coborîtor din Pind, din acei dârzi români ai Balcanilor, Andreiu Şaguna şi-a împletit viaţa de mare erarh cu rolul de mare luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. El n’a fost numai chirarhul care a condus destinele unei Biserici, dându-i acel cadru de viaţă legală şi disciplinată şi aşezând-o pe principii cari au rămas până azi valabile; ei mai mult, a fost un apostol al libertăţii şi un vizionar al unirii românilor de pretutindeni pentru cari a luptat cu un prestigiu de neegalat. El se dovedi şi un admirabil tactician al negocierilor Cu Curtea împărătească şi prezidă chiar marea adunare de la 15 Maiu 1848, pe Câmpia Libertăţii, învăţătură bisericească şi mireană, cultură vastă câştigată în atâţia ani lungi de călugărie harnică şi trează, fapte şi îndrumări culturale de o epocală importanţă de idei înaintate, cum la puţini dintre contimporani se vor găsi — toate acestea într’o armonioasă îmbrăţişare constituesc individualitatea lui Şaguna. Cu el începe acea epocă de renaştere la viaţa cea adevărată, cu el se statorniceşte autonomia bisericii ortodoxe. Este primul preşedinte al „Astrei“. Dornic ca lumina tiparului să străbată pretutindeni, înfiinţează ziarul „Telegraful Român“ şi tipografia arhidiecezană, scrie numeroase studii bisericeşti şi traduce Biblia. Acum doarme lângă biserica Răşinarilor, însemnând şi cu anul acesta încă unul dela moartea lui, omagiem personalitatea cea mare a unui român, a cărui dimensiune va şti s’o păstreze istoria, ducând peste veacuri figura de mare erarh și de mare om politic care a nemurit o epocă. Ce scrie gazete engleză „Daily Expres“ despre ceremonia dele Silistra Gazeta engleză „Daily Expres“ într’un articol în care se ocupă de ceremonia dela Silistra, scoate în evidenţă mai ales pasagiul în care d. subsecretar de stat Titeanu afirma că în străinătate se vorbeşte mai mult de minorităţile din România, dar nu se spune nici un cuvânt de tratamentul şi de drepturile minorităţii româneşti aflate în afara graniţelor României. Este bine venit să se ştie aceasta şi în străinătate. Modestele noastre coloane, demult şi repeţit au arătat aceasta mai ales referitor la românii din Ungaria, cerând ca să fie trataţi şi ungurii de la noi ca românii din Ungaria, sau Ungaria să adopte faţă de români dispoziţiile cari sunt la noi faţă de unguri. Chestia jidanilor de la noi 4) Exploatarea de către jidani, , a ţăranilor în general şi a românilor în special, înainte, avea mai ales forma camerei de uzurat. Fie că „jupânul“ îi dedea câteva coroane la strâmtoare, fie marfă sau beutură la cei uşuratici, apoi nu se mai puteau scăpa de datorie, oricât îi plăteau şi îi lucrau jidanului. Altă formă de exploatare era, că jidanul din sat sau din târgul apropiat îi cumpăra ţăranului produsele aproape pe nimic, pe mărfuri fără valoare sau băutură. De prima pacoste, de camătă, azi s’a scăpat ţăranul în mare parte. Legile contra camerei, legea conversiunei şi mai ales creditul mărunt pus la dispoziţie de stat prin cooperaţie, în mare parte acopăr nevoile. Dar prin aceste măsuri şi altfel, li s’a luat pofta cămătarilor, deoarece ei nu mai pot pretinde prin judecată restituirea acestor fel de împrumuturi, ca mai înainte. In ce priveşte însă vinderea produselor ţărăneşti (bucate, oauă, lemne, etc.) mai au jidanii câmp larg de exploatare ca şi pe terenul aprovizionării ţărănimei cu marfă de tot felul, scump şi prost. Statul, tot prin cooperaţie, face ce poate în privinţa valorificării grâului 1—2 luni după treerat, dar înainte şi după, negustorii au câmp liber. Aici este marele rol al organizării în cooperative puternice, care să poată înlocui cu lucru cinstit şi pe cumpărătorul produselor ţărăneşti şi pe vânzătorul mărfurilor de care are lipsă ţăranul şi orăşanul român. AVIZ Pe durata vacanţei, gazeta noastră va apare numai în 2 kg.