Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1926 (Anul 7, nr. 291-294)

1926-07-04 / nr. 291

le sttis triste et lassée Les hommes m’ont blessée. t • ........................................ Et j’ai poussé la porte ottverte sons Vauvent Pour recevoir Vaumöne impalpable du vent!.. „Dar unde e editorul francez care să publice versurile unei poetese de pe malurile Dunărei?. COLABORAREA LA REVISTE Cu un an înainte de a colabora la „Viața Românească“ — adevăratul meu debut în literatură — am trimis câteva ironici la ziarul conservator din București „La Politique“. De la Focșani, o colaboratoare în limba franceză și poate fără greșeli de ortografie — iată ceva destul de agreabil pentru un ziar din București. Așa se face că în „La Politi­­que“ au apărut cronici feminine iscălite Suzon și oarecari studii critice — Henry Bataille, Sur la mort de Liciu — scălite Loys, Doamna Marino-Moscu, prozatoarea cunoscută, căreia ii scriam scrisori de câte treizeci de pagini; uneori, cola­boratoare a „Vietei Românești“, mi-a dat îndemnul să pu­blic și eu... Dar n’am voit să uzez de recomandata bunei mele prietene; voiam să răsbat prin propriile mele puteri. Și singură, am trimis „Vieții Românești“ câteva pagini de manuscris... . In „Viața Românească“ am publicat astfel — și a pu­blica în „Viața Românească“ se știe doar că pentru orice debutant înseamnă a intra în literatura română — primele bucăți literare mai consistente, iscălite cu nume întreg. Au apărut, pe rând,— eu aveam sentimentul profund de a crea Ceva perfect! — „Viziune“, „Dorința“, „Marea“ și (prefe­rința dumitale, știu!) „Femei între ele...“ care adunate la an loc au alcătuit volumul „Ape Adânci". Cunoști și dumneata, tot atât de bine ca și mine, sti­mulul literar al cercului „Sburătorul“. Trebuie să mărturi­sesc că tot timpul cât am colaborat la „Viața Românească“ eram stăpânită de un simțimânt ciudat: mă simțeam per­fectă; la „Sburătorul“ sunt stăpânită de un sentiment umil; mi se pare că sunt încă perfectibilă. Acest sentiment nu m’a părăsit nici azi. Evident, aceste simțimânte sunt în a­­fară de natura cercurilor în care am lucrat și acestor sim­țăminte datorez nenumăratele mele pagini adunate în atâ­tea volume scrise și alte câteva nescrise: Bătrânul, Sfinxul, Femeia în fata oglinzii, Balaurul, Romanța provincială, Fe­cioarele despletite, Concert de muzică de Bach... Evoluția mea către romanul epic a fost determinată­­" de­ acest cerc literar. După ce dramatizasem „Lulu“ îmi făgăduisem oarecare odihnă când, spre uimirea mea, d. E. “K­.Lovinescu a anunțat la una din șezătorile de Duminecă după amiază că „doamna Papadat-Bengescu va scrie un roman obiectiv“. Odată cu dv. am scris și eu vestea. CUM LUCREAZĂ O ROMANCIERĂ? Dar cum să scriu, după îndemn? Câteva romane a­­veam în cap, ca totdeauna. Dar ele nu se scriseseră încă un asemenea fel încât să mă tortureze cu ființa lor, să nu pot scăpa de obsesia lor decât așternându-le pe hârtie. Cu­noșteam apoi și câteva subiecte de roman din viața încon­jurătoare — romane, te asigur, și mai îngrozitoare decât cele pe care suntem în stare să le scriem, dar nu m’am putut niciodată hotărî să copiez aidoma ceea ce văd, ceea­­ce aud, oamenii cu care mă întâlnesc, întâmplările care-i lovesc, ca un geam lucios care ar restrânge mort și reflex, încă odată viața destul de fermecătoare prin ea însăși ca să se poată lipsi de imitațiile noastre bânguite. Perso­­nagiile și evenimentele cresc în mintea mea ca niște ființe vii; ele cresc de la sine, uneori în prezența mea uimită, al­teori simt că-mi cer o împlinire și când am dobândit putere de viață proprie, nu știu ce alt ar trebui să fac să nu fiu si­lită să le dau drumul în viață, viața lor ciudată, ideologică, între câteva file palide de hârtie... Din pricina câtorva per­sonagii ireale, de acest fel, care trebuiau să constitue pri­mul meu roman obiectiv, m’am văzut silită să dau naștere unei mici lumi, unui microcosm literar, dar cu toate atri­butele lumii mari. ..Fecioarele despletite" sunt continuate de „Concert de muzică de Bach", în manuscris, și încă o carte pe care n’am scris-o dar care e gata.... LES POUPÉES !... Dumneata socoti piesele mele de teatru — Povârnișul, Bătrânul — jucăriile unei romanciere, iar femeile pe care le-am creat în aceste piese, numai niște păpuși. N’ai drep­tate! Sunt, aci, probleme foarte serioase. In „Povârnișul", piesă citită în Comitetul de lectură al Teatrului Național din București și primită din 1915, e vorba de o femeie care nu se poate adapta împrejurărilor, fără altă pricină decât Incapacitatea ei proprie, poate o lacună a minții, poate un exces al sensibilității... își găsește scăparea în valurile mă­rii pe o noapte de furtună. Dumneata susțin că e un caz neurologic iar eroina un exemplar prea dificil al sexului ei, ca să intereseze pe spectatorul obicinuit. Nu de aceeaș pă­rere sunt eu, și, te asigur, nici d. Mihail Dragomirescu, fost membru în numitul comitet. In raportul său, d. Dragomi­rescu a vorbit de genialitate — nici mai mult nici mai pu­țin! — A ținut atunci de mine, de asiduitatea mea pe lân­gă „Școala sa nouă“ și Institutul său, ca să am și eu azi un loc glorios între d. Sorbul și Shakespeare! Și cum bine știm că n’am avut darul să declanșez toată seria de avan­­tagii pe care d. Dragomirescu le revarsă ca un corn de a­­bundență asupra admiratorilor săi, am rămas afară din li­teratura mondială și, după moarte, afară din Câmpiile Eli­zee, unde tot d. Dragomirescu e președinte... Cu „Bătrâ­nul", comedia socială în cinci acte, reprezentată la Națio­nal în 1922, s’a stârnit o zarvă în presa de-atunci, la care, dacă nu mă ’nșel, ai luat și dumneata parte. Piesa nu e pe gustul dumitale, zici. Crezi că Qina din „Bătrânul" e de asemenea un exem­plar dificil al sexului ei, pentru că se ocupă cu eprubeta în laborator, e adorată de toți bărbații, se refuză soțului, tip grosolan, se ferește de acesta aruncând-se de gâtul unui adorator care nu știe s-o apere, apoi a unui clubmen la ca­re nu vrea să rămâie — și refuzi să vezi în ..Bătrânul“ axa piesei!.. Și totuși, în afară de Povârnișul și Bătrânul, am o piesă pe care nu mi-o vei putea judeca atât de sever, pe care n’o vei putea pune printre păpușile romancierei! Pie­sa e întitulată Tom­a și Luchian și­­ rămâne s’o scriu!.. Și o vei scrie! Căci dacă nuvelele și romanele mele se gân­desc cu voluptate și le scriu cu durere, piesele le cuget și le scriu cu neistovită plăcere. Nu știu ce vei crede dum­neata — dar e singurul „gen“ în care mă simt (cum se zi­ce) ca la mine acasă, și dacă piedicile ce se pun în calea unei­ piese, de la tipărire până la publicare, n’ar fi atât de mari, cine știe dacă n’aș scrie aproape numai teatru... SUNTEM ÎNTR’O EPOCĂ DE RENAȘTERE E flăcut că lipsa simțului de contemporaneitate ne îm­piedică de a ne bucura de o astfel de epocă privilegiată și desigur privită din Lună, configurația culturală, artistică, și științifică a vremei noastre prezintă exact aspectele tu­turor epocilor de Renaștere, cu toate luminile ca și cu toate petele. Negreșit, această lacună de ordin curent nu e absolută. Există spirite care în chip cu atât mai pregnant, posedă privilegiul de a vedea.Sunt scriitori și opere care ilustrea­ză elocvent putința de a reda trecutului actualitatea și de a privi prezentul în perspectivele viitorului. Opere și scrii­tori pe care tocmai din acea miopie pentru ambianță nu-i judecăm la justa lor valoare, risipind admirația pe de lături, ca acei amanți prea deprinși cu chipul iubitei și care nu-i mai văd frumusețea și împrumută lesne frumusețea oriși­cărei alte măști. Melancolie de a rămâne străini de propriul nostru chip social și melancolie de a vedea pe cei mai deaproape pri­­vindu-ne cu ochi cari ne denaturează! Trăim deci în Re­naștere și n’o știm; pe cei cari o reprezintă mai bine nu-i recunoaștem, iar documentul și iconografia celor cari au realizat fresca actualității, le nesocotim pentru că suntem Contemporani. O MLĂDIȚĂ LITERARĂ Bagi de seamă ce ciudate sunt atitudinile unei gene­rații literare față de cea precedentă?.. Rostand, marele Rostand, autorul lui „Cyrano“, „l’Aiglon“, „Chantecler“, a­­runcat de pe soclul lui și învinuit că toată poezia lui e numai un joc meșteșugit de cuvinte, se vădește de fapt părintele unei întregi generații de scriitori francezi, și dintre cei mai noui, mai „revoluționari“. E de ajuns să pomenesc un nu­me: Delteil. Vezi legătura organică dintre Rostand și tâ­nărul romancier Delteil?.. Poate că aceste observații, de departe, să folosească și literaturii românești. Nu, nu mi-e nimic străin din tot ce se publică la noi. Citesc orice. Citesc pe oricine. Un petec de hârtie tipărită mă atrage și mă farmecă. Dar nu fac, în literatură, cercetări sistematice. Nu citesc ziarele. Cred că, uneori, e salutar. Mintea funcționează mai în voe. Apoi, fac descoperiri... da, descoperiri științifice. In „Fecioarele despletite“ ai găsit explicații asupra ipotezei „trupului su­fletesc“. Mai am și alte descoperiri: chimice, medicale, as­tronomice. Dar nu ți le mai spun... Știu că alții vor bene­ficia de pe urma lor!... Și ca să revenim la preocupările noastre, te sfătuesc să urmărești — cum fac și eu — dintre scriitorii cari se ivesc acum, pe domnișoara Ticu Ar­chip, autoarea volumu­lui de nuvele „Colecționând de pietre prețioase“.. E un a­­mestec interesant de ireal și real în inspirația acestei scrii­toare, care posedă un stil de o precizie neobicinuită. Aceas­tă mlădiță literară nu trebuie pierdută din ochi... Ar putea, mai târziu, da creații miraculoase!.. Și aș vrea să le des­coperim noi întâi!.. începută la cercul „Sburătorului", convorbirea s’a pre­lungit în grădina Cișmigiului, unde am scoborît cu toții. Doamna Hortensia­ Papadat-Bengescu își păstra, în mij­locul nostru, aceeaș distincție discretă, pe care o păstrea­ză, cu toată neobicinuita fecunditate a talentului ei, și în literatură. Și cum trece, aparent neînsemnată, printre alți oameni neînsemnați pe aleele grădinii, cuget că literatura română care n'are efectiv o sută de ani de viață, a putut da atât de curând și de neașteptat, acest rod atât de ori­ginal și de viu.„ F. ADERCA „wuevERUS, LITERAR Ș’ ARTISTIC" Drept de servitute — Nu mai merge! M’am codit eu cât m’am codit, dar văd că n’am încotro — trag ulucă și pace! Țiganii mi-au dijmuit toți bobocii. Eu nu mă îndur să trântesc unu pă varză și hoțomanii mi-i înghesuie în șatră. Dacă vin cu jandarii și îi prinz, tâlharii, ori schilodesc lighioanele ca să nu semene cu ale mele, adecă cu alea de furat, ori le bagă în oala cu fierturi ca să li să piarză de urmă. D’aia nici nu mai merg cu ei să „post”, că dacă s’a dus pasărea, ce să mai fac eu cu ancheta și ce să mai îmi ție mie dă cald procesul lor verbal! Lipsa! — Așa e când ai că ta! — Trag ulucă și pace — curm zavistia, rămâi cu gâș­tele întregi și nici cu lumea nu mă mai pui rău! — Atunci fă așa, Chirane, — trage ulucă. — E ca și trasă, uite lemnăria în răzoare — 1400 franci cubi, bez parmalăcii, bez catranu, bez cuile, bez plata dulgherului care le înalță. Da barem pui hotar odată zaverei, — zău așa! Pichorul Chiran trecu mâneca cămășii pe fruntea în­cinsă. Nevoile erau prea mari pentru puterile lui. Căldura și grija înd­elneritului ulucilor ii îngrămădea broboanele de sudoare, dângându-i fața cu dâre roșii de mânie. — Da barem fac ceva să se ducă pomina! — Să se ducă, nene Chirane, că nu degeaba îți iei bucățica dă la gură! Isprava pictorului Chiran nu era atât de grozavă, pe cât era de gălăgioasă mai mult larma cheltuelilor cu ulu­cile. Omul își luase nădejdea de la orice îmbunătățire înă­untrul gospodăriei. Tot prisosul agonisirilor îl arunca acum în uluci. Victorița, nevastă-sa cu cununie, — renunțase și ea la „balul su­profițerilor reangajați” numai să apuce zile să vadă și ea cu ochii, uluca ridicată dinspre țierani — i se potopeau femeii ortăniile cu­­ dhnuita. Nu e vorbă, a trimes ceva pentru tombolă — o pupăză lucrată în vnișor cu iglița — și s’a scuzat la sediul patronajului că e ocu­pată cu... menajeria. Paralele după toaleta balului le-a băgat și ea ca și Chiran tot în uluci. Și așa s’a tras temelia. Mân­­țână dulgherul din Flămânzeni, a întins sfoara pe hotar pentru ca scândura să cază dea dreptul în linie. Megieșii s’au apropiat gânditori de sfoară, pretinzând ca parmalăcii să cadă tot pe linia veche. Plutonierul Balotă invitat ca, arbitru­” de la jandarmerie își da cu ideia că lemnăria poate călca o muche de cuțit în bătătura țiganilor, căci paguba n’o fi ea atât de mare, mai cu seamă că toată cheltuiala cădea în spinarea lui Chiran. Lucrarea e nouă și profită tuturor îm­pricinaților. Paracliserul Oanță, rămas de la feștanie, era de părere ca sfoara să cază drept pe inima butucilor. Dar broboanele de mânie înăpădea fruntea picherului Chiran încruntată și aprinsă de parcă ar fi fost bătută cu urzici. Dacă balamacii cădeau în curtea picherului, fața nouă și curată a ulucilor avea să se arate în ograda dușmanilor. Dacă lațurile cu pari cu tot, se înfigeau însă în ograda ți­ganilor, atunci toată frumusețea scândurilor albe și lus­truite și-ar fi îndreptat lumina în grădina lui Chiran. Dar atunci lăeții aveau să sară cu tărnăcoapele pretinzând că li se schimonosește pământul și ei n’aveau zor de ulucă — întărea plutonierul Balotă cu palma rășchirată pe dragonul săbiei. Nici una nici alta! Să înceapă lucrarea și mai la urmă se va vedea cum ar­eși treburile la chefemet, se rățoi paracliserul Oanță jumulindu-și ciocul de fante cu cangea unghiilor rumenite de tutun. Și lucrarea se înfiripă cu nedumerire, pe placul omului bisericii. O sticlă cu drojdie își iriza lumina albă a otrăvii în undele domoale ale dimi­neții. Lumea ciocni cu hotărîre pahare pline. Țiganii pi­tiți în porumb, pândeau cu arțag închegarea ulucilor. Mar­tana trase tesla din chimir, scuipă zgomotos în palmă și în­cepu alinierea. Deocamdată lucrurile rămaseră tot așa — buturii trebuiau să cadă pentru un moment, în curtea duș­mană după ideia pictorului Chiran. Și vrăjmașii de alături se tăvăleau de râs în burueni. Scândurile fulgerau una câte una albe, în palmele dulgherului orânduindu-se în dunga fumurie a sforii. Tesla împlânta cuiele lucioase în inima lemnului proaspăt, curmând dihonia dintre oameni. După cea dintâi duzină de ciocane de drojdie, uluca pichorului Chiran luci zâmbitoare în florile albe de salcâm. Tesla lui Mârțână își înălța luminile oțelului în soare, de acolo apoi își trimetea aprig trăsnetele în capsele fierbinți ale cuielor. Grilajul sporea dar și cumetria țiganilor nu se lăsa mai prejos în ascunzătoarea boziilor. Pichorul Chiran nu se desmeticia cu nici un chip de bucuria înăbușită a duș­manilor. O altă duzină de rachiuri se fitui și uluca se ho­tărnici din cap în cap, dealungul liniei gâlcevite. Bucuria oamenilor de dincolo împuia lunca. Picherul Chiran pleznea de nedumerire. Dar într’o vreme Chițoran notarul Flămânze­­nilor care cinstise la amândouă gospodăriile, se ivi deodată în pârleazul picherului.­­ Dar ce-i cumetria aia acolo la voi în burueni, măi vene Chițorane? — Iaca ce să fie, măi vere picher? Se sbat țiganii de bucurie de nu-i mai încape albia pământului. Zice că așa cum ai întors tu­parii cu fața spre ei, ar veni odată și odată că uluca ar fi ridicată de ei, adică că uluca ta ridicată cu sudoarea și munculiță ta, ar deveni într’o vreme edecul lor, făcut cu paraua lor — o... servitute de vedere” amestecată cu o cotropire, după cum am auzit și eu ca prostu pe Domnul Primar. De, Domnul Primar, ce să zic, bea mai adine aur cu toții la un loc, în iarbă — primarul țigan tot d’ai lor. El îi învață la toate — o fi știind el ceva primarul nene Chirane! Dumirește-te bine zău așa, că prea se topeau țiganii de râs când au văzut uluca gata! — Așa e socoteala? — Păi... cam așa nene Chirane ! — Mârțane, întoarce uluca cu fața spre țigani și la­să-mi balamacii mie, aci în curte, că fac primejdie dă moarte și ducă-se ortăniile pe apa Sâmbetii cu bobocii lor cu tot. SĂRMANUL KLOPSTOCK Colțul librăriei „Haseler“ Librăria „Hasefer” din București, str. Karageorgevici 9, reco­mandă următoarele opere însemnate germane: Walter Hasenclever: Dramen (Der Sohn, Jenseits, flntigona), Mord, (ultima piesă care se joacă pe cele mat însemnate scene germane. Ernst Toller: Maschinenstürmer, Masse-Mensch, Hinkemann, Rache des verhöhnten Liebhabers. Georg Kaiser: Brand im Opernhaus, Jüdische Witwe, Gas, Gats, Nolli me tangere, Europa, Bürger von Calais, Die Ko­ralle, Geist der Antike, etc. R. Brecht (Kleistpreis) Baal. Hunoldt Bronnen: Anarchie im Sillian. Karl Schönherr: Welbstenfel, Vivat academia, Maitanz, etc. Frank Wedekind: Frühlingserwachen, Erdgeist, Büchse der Pandorra, Schloss Wetterstein, Karl Hetman și toate celelalte piese ale acestui viguros dramarturg german. Ultima lucrare dramatică a lui Hrthnr Schnitzler: Gang zum Weiher. Ultima tragedie a lui Gerhart Hauptmann: Veland. Franz Morlaar: Die rote Mühle, Der gläserne. Fritz von Unruh: Von der Entscheidung, Ein Geschlecht. Din limba engleză, în traducere germană: Calisworthg: Gesellschaft, Fenster, Urwald, etc. Upton Sinclair: Die Maschine, Die Hölle. Librăria „Hasefer” are în depozit, în permanentă, cele mai însemnate piese de teatru în limbile germană, franceză, engleză, idiș și ebraică, precum și studii, recenzii asupra acestor piese. Se mai recomandă operele în jurul regiei moderne ruse, ger­mane, engleze și franceze. A apărut ARIPI FRÂNTE — Dramă în 3 acte în versuri — de A. de HERZ Librăria „Universala“ Alcalay I Co EH! Biblioteca „D1HHNEAȚA» LII 60. - ZECE VOLTOS ADICA LEI 6.— în loc de LEI 8.—, ÎO.­și 11? VOLUMUL Suma de mai sus se va înainta prin mandat poștal, la Administrația ziarului „Dimineața“, București, Str. Să­rindar 9—11, specificând pe cuponul mandatului numeri­c comandate. Volumele se vor expedia franc. AU APĂRUT PÂNĂ ASTĂZI URMATORELE NUM­ERE . No. 1. — Războiul balcanic de M. Sadoveanu. No. 2. — Diavolul de 1. Agârbiceanu. No. 3. — Spitalul de P. J. Jouve (trad. de Victor Ion Popa). No. 4. — Mâna Vrăjită, de Gerard de Nerval (trad. de Eug. Boureanu). No. 5. — Crima l­ordului Arthur Savile de Oscar Willis (trad de Ion Popa). No. 6. — Șeful gării de A de Herz. No. 7. — Lăcustele de Gleb Uspenski (trad. de la­ Sevastos). No. 8. — Toamne de odinioară de Gala Galaction. No. 9. — Fantezii humoristice de Edgar Poe. No. 10. — Secretul lui Don Juan de Rémy de Gourmont. No. 11. — Nuvele de Gh. Brăescu. No. 12. —■ Viața lui Eminescu de Gala Galaction. No. 13. — Adio de H. de Balzac (trad. de Alice Ga­­brielescu). No. 14. — Xanthis sau­ vitrina sentimentală de Albert Samain (trad. de M. Carp). No. 15. — La Montmorency de H Sanielevici. No. 16. — împrumutul răposatei de Blasco Ibanez. No. 17. — Domnișoara Roxana de Anatole France (trad. de N. Davidescu). No. 18. — Viața în armată de Anton Bacalbașa. No. 19. — Poeme de Ștefan Petică. No. 20. — Ziua apelor de Bojena Niemțova. No. 21. — Surpriză de J. Dongorozi. No. 22. — Poveștile lui Hinu Ion de Sandu Teleajen. No. 23. — Omul cu obrazu ’ncrustat de Jak London. No. 24. — Flămânzii de I. Ciocârlan. No. 25. — Lupii de Eug. Boureanu,­­­ No. 26. — O sărutare de J. H. Rosny (trad. de M. Carp), No. 27. — Homunculus de Al. Ciura. No. 28. — Viața mea, povestirea unei țărănci din Rusia de Leon Tolstoi (în rom. de V. I. Popa). No. 29. — Prima Turcoaică de N. Batzaria. No. 30. — Patru cuvântări de Jean Jaurès (trad. de D. I. Suchianu). No. 31. — Painjenul de Hans Heinz Evers, ,t­oi No. 32. — Faust, tragedie, de Goethe (trad, de Iosif Nădejde). No. 33. — Amintirile unui băiat de familie de J. Petrovici No. 34. — Tristan de Thomas Mann. No. 35. — Amazoana, culegere de eseuri scrise cu o artă specific feminină de Natalia Negru. No. 36. — Laguna de Joseph Conrad. No. 37. — Descântecul de I. Vinea. No. 38. — Crainquebüle de Anatole France (trad, de M. Carp). No. 39. — Povestiri din Danemarca de Drachmann (trad, •din nemțește de 1. Rotez). No. 40. — In tren de H. Sanielevici. No. 41. — Secretul contesei de Regnier. No. 42. — Singurătate de I. Agârbiceanu. No. 43. — Balzac și Stendhal de Brandes. No. 44. — Crima din str. Nopții de N. Davidescu. No. 45. — Livada de măslini de Maupassant. No. 46. — Sărutul cel mai dulce de Septimiu Popa. No. 47. — Din minunile instinctului la insecte de J.­ft. Fahre. No. 48. — O mireasă la loterie de W. A. Hoffman No 49. — Radeș de D. N. Teodorescu. No. 50. — Werther de Lazăr C. Lazarevici. No. 51. — Domnul Șef de Adrian Pascu. No. 52—53. — Profesiunea D-nei Warren de Georg Ber­nard Sh­aw. No. 54—55. — Cum am ucis pe Rasputin de V. Puric­­kevici.­­ No. 56. — Nebuna de Octav Mirbeau. No. 57 — Plăpumarul chior și Taurul alb, de Voltaire. No. 58. — Gazda cu ochii umezi de George Mihail Zam­­firescu. No. 59. — Către timpuri mai bune de Anatole France, No. 60. — Nevinovata de Heinrich Mann. No. 61. — Clacă și Robie de I. Neagu Negulescu. No. 62. — Odaia Ceasornicului, de Georges Duhamel. PRIMELE SEASE NUMERE SUNT EPUIZATE Op©5>R£><3*^>®í^3©R9®RS©S9<^ e?G)3 I a a mmm | I SUB FLAMURĂ ROȘIE I ROMAN DE DEM. THEODORESCU 3 (AUTORUL ROMANULUI IN CETATEA IDEALULUI) I EDITURA ADEVERUL EXEMPLARUI LEI 100 MIHAIL SADOVEANU Dumbrava minunată Edit. „Universala" Alcalay PREȚUL 60 LEI

Next