Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1927 (Anul 8, nr. 343-347)
1927-07-03 / nr. 343
2 „ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC" celul formidabil al școalei sociologice a lui E. Durkheim a introdus peste tot punctul de vedere sociologia Psihologia însămi, care era crezută atâta vreme ca o știință a sufletului individual, e năvălită astăzi complect de punctul de vedere sociologic, care arată foarte firesc, că omul nu trăește izolat, robinsoniam. Istoria propriu zisă nu se mai face astăzi decât în funcție de întreg sufletul social. In locul descripțiilor de bătălii și de relatarea pe larg a tratatelor diplomatice, se arată influența adâncă și anonimă a instituțiilor. Firește istoria literară «. luat și ea această metodă (vezi articolul celebru al lui G. Lanson: Histoire littéraire et Sociologie). Totuși structura sufletească a d-lui G. î., prea bogată și prea Vie ca să dea numai un om de știință, nu s’a mărginit la acest „esprit de géometrie“ al științei pure. Omul cu ceea ce are el caracterologic diferențiat, psihologia individuală îl interesează în toate subtilitățile și delicatețele sale. Colecția de cugetări „Privind viața“ poate fi privită ca prima operă a unui moralist român. Concepută in genul La Rochefoucauld, Chamfort, pe lângă o analiză a tuturor pornirilor omenești, dar în special a sentimentelor de dragoste, de amor propriu, și a sentimentului morții, această colecție e remarcabilă și unică printr-un stil personal, aprig și sarcastic. Se amestecă miereu amărăciunea cu aspirația ideală. Adâncimea observațiilor face din d. Ibrăileanu cel dintâi psiholog român. Notările făcute pe viu, descoperirile profunde în clar obscurul sufletului omenesc, amintesc direct de marii noștri francezi sau de Nietszche. Aici nici o urmă de spirit de sistemă. Cel care le-a scris e cu totul alt om ca autorul „Spiritului critic“. Totul e numai nuanță, fineță, caracteristic și individual. Dar simțul psihologic al d-lui G. Ibrăileanu nu se rezumă numai la aceste maxime. In studiile sale critice, analistul sufletului omenesc e mereu prezent. In special volumul „Note și impresii“ e reprezentativ în acest sens. „Profilurile” lui Maiorescu, Gherea, Eminescu, Gorki, Panu, etc., dovedesc o adâncă știință a portretului. Din volumul său recent „Scriitorii români și străini”, analizele asupra eroilor lui Caragiale, reprezintă construcții și interpretări psihologice, pe care numai un moralist conștient în acelaș timp de varietatea infinită și de tipismul naturii omenești in genere, le putea face. Simțul psihologic al d-lui Ibrăileanu pe lângă înțelegerea caracterelor omenești, se aplică și la disecarea diferitelor procedee de creație. Prin aceasta criticul intră în estetica propriu zisă. Dacă ar trebui să găsim ceea ce e mai caracteristic în toată critica literară a d-lui Ibrăileanu, cred că treime să ne oprim asupra acestei formule, mulimpsiholojică a procedeelor estetice. Câteodată luând ca motiv, ca punct de plecare o nuvelă oarecare, cum e cazul „Balaurului” d-lui Sadoveanu (Scriitorii români și străini p. 34) se recompune, fază după fază, procesul inspirației și apoi al construcției creatoare. Această analiză e una din cele mai magistrale pagini de psihologie a creației din întreaga literatură a Esteticei. Alte dăți, intrând în intimitatea artficiilor de tot felul pe care le întrebuințează artistul ca să adapteze atmosfera bucății la ideea sa inițială, d. Ibrăileanu arată chiar mijloacele de care se servește creatorul pentru a cauza in noi impresia de adequat, de necesar, de adaptare a conținutului la formă. Se arată, ca in analiza bucății „Vara“ de Coșbuc, care era materialul de senzații și de imagini cel mai propriu de întrebuințat, mai mult, care era ritmul cel mai indicat dat fiind tema aleasă, și motivul pentru care poetul a ales cutare procedeu și nu altul. In acest articol se pătrunde în chiar subconștientul artistului în momentul inspirației. In altă pagină, d. G. I., descurcă cu o claritate evidentă procesul de creație al lui Proust, așa de insurmontabil încâlcit la primă vedere. Dar mina aceea inepuizabilă de observații estetice care e remarcabilul studiu: „Creație și analiză?“ In studiul mai vechi asupra lui Brătescu-Voinești (Scriitori și curente p. 4-8) plecând dela ideea că eroii acestui scriitor reprezintă în majoritate tipul inadaptabilului, ni se arată toate mijloacele cele mai potrivite pe care le-a ales autorul ca să ne lase această impresie. A ales o anumită atmosferă (orășelul de provincie), o anumită profesie, o anumită cultură, etc. Toate acestea, fiecare cu o anumită potență, o anumită eficacitate estetică sunt menite ca să creeze efectul final de dezadaptare; pătrunzând astfel in însăși tehnica autorului, criticul retrăește prin simpatie încă odată opera acestuia, satisface acea contopire cu lucrurile și cu expresia lor pe care Estetica germană o numește „Einfühlung“. Intr’un interview din „Mișcarea literară“ d. Brătescu-Voinești vorbește de indiscreția cu care d. G. I. i-a descoperit și divulgat procedeele. S'a vorbit atâta de estetica in țara noastră. Dar criticii noștri înțeleg prin estetică diferite verdicte mai mult sau mai puțin arbitrare asupra talentului autorilor. E prea ușor să spui, e bun sau rău. E mult mai greu să descompui procesul inițial de creație, să prinzi artificiul artistului, să-i surprinzi „trupul", să arăți pentru ce în anume situație dată, singurul mijloc de expresie posibil era numai unul. In această privință, se poate spune că acela care a făcut propriu zis estetică în critica noastră literară, acela care s’a coborît până la secretele plăzmuirii, colaborând oarecum cu autorul, e numai d. G. Ibrăileanu. Fără să facă nici odată caz de această zeitate pe care o întrebuința ca pe oricare alta, fără să se sperie de eminența ei. Estetica a fost slujită efectiv și propriu zis (nu numai în promisiuni) de d. Ibrăileanu, mai mult decât de oricare altul firește o astfel de explicațiune, oricât ar fi de subtilă, oricât ar fi de pătrunzătoare, ar rămânea fără busolă, fără orientare, s’ar aplica pe producțiuni când interesante, când mediocre, dacă n’ar exista gustul. Frații Goncourt în „Journalul” lor îl compară pe un critic francez cu un câine de vânătoare care ar avea toate calitățile din lume, dar căruia i-ar lipsi mirosul. Există la noi în țară o instituție a cărei reușită, al cărei triumf e bazat pe selecția gustului celui care a creat-o pe revista „Viața Românească”. In ea timp de douăzeci de ani de zile s’a publicat aproape tot ce a avut literatura noastră mai remarcabil. El a ținut loc de consacrare literară ultimă, de academie. Ea a creat la începători reputațiile și le-a desvoltat pe ale celor care începuseră. Din năvala enormă de poezie și proză câta i-a fost adresată, redactorul acestei reviste, cu gust sigur și sever a ales numai ce a fost bun. Și azi când se poate încheia bilanțul acestei activități de două decenii se poate înregistra in toată obiectivitatea rezultatul. Nu mai vorbim de scriitorii pe care i-a ajutat să se „lanseze”: Hogaș, Pătrășcanu, Teodoreanu, Demostene Botez, Philippide, Lucia Mantu, etc., etc. Cu siguranță că ei ar fi produs oricum. Dar a-i găsi, a-i încuraja, a-i sfătui cu o oră mai devreme, nu aceasta e tocmai profesia criticului ? Sunt puțini critici care să nu aibă pe conștiință, în fața posterității, nulități pe cari le-au preamărit comparându-le când cu Shakespeare, când cu Goethe. Nimic din toate acestea nu se poate imputa d-lui Ibrăileanu. Și nu trebue să se uite că gustul redactorului trebue fatal să fie mai indulgent decât al criticului. Cel de-al doilea se gândește numai la ceea ce e frumos, pe când cel dintâi trebue să aleagă tot ce e publicabil. Cei despre care a scris d. G. I. sunt și fruntea literaturii de astăzi, iar cei pe care i-a publicat, când nu sunt identici cu cei dintâi, nu s’au coborît nici odată sub un anumit nivel minimum. Elasticitatea și posibilitatea de împrospătare a gustului său s’a arătat atunci, când după război, acest critic care se formase în epoca realismului, acum trei decenii a îmbrățișat literatura nouă a lui A. Philippide, sau s’a pasionat după Proust după ce încă înainte de război admirase printre cei dintâi pe Tudor Arghezi și Galaction. Gustul său care se transpune în toate stilurile și școlile, de la clasic la romantic și de la simbolism la ultima literatură, să-i zicem expresionistă, are totuși preferințele sale. In „Analiză și creație”, d. G. Ibrăileanu ne-a arătat că preferă creația de viață, literatura de fapte, de documentație obiectivă aceleia subiective, manierate și prea elaborate într-o tehnică de pedant estetism. „Război și pace”, romanele lui Dickens sau Balzac, trec pentru el, înaintea lui A. Gide (ca creator), Frometin ori Barrès. Dar aceasta nu înseamnă că Tolstoi sau Balzac presupun o tehnică artistică mai puțin savantă. Din contră... Am putea spune la fel că literatura sterică, sănătoasă, tânără, normală, îi place mai mult decât aceea morbida și decadentă. Dar gustul, prin definiție, implică preferinți. Confundând fără discernământ ipostaza sa de istoric literar cu aceea de critic, mulți i-au adus vina că exagerează punctul de vedere științific ori social. Dar să recitească cu atenție cineva opera critică a d-lui Ibrăileanu, și va observa cu siguranță că ceia ce formează a sa „qualité maîtresse“ gustul și înțelegerea mecanismului estetic al operei de artă. Spiritul polemic, — fiindcă trebue să vorbim de ultima figură a d:lui Ibrăileanu,— ceea ce dă o viață neobișnuită acestei opere, se amestică care odata in articolele sale insuflețindu-le cu credință, cu ironie ori cu spirit tineresc de combativitate. Puțini și-au aparat ideile cu mai multă îndârjire. Și intr’o țară unde „maniera forte” devine imediat scabroasă, vulgară ori deadreptul josnică, campaniile d-lui Ibrăileanu au adus o energie politicoasă și urbană, dar nu mai puțin necruțătoare in ironia sa. „Mîscerlancele” sunt modele de polemică dialectică, în care adversarul e strâns în arcanul propriei sale argumentări, redus la absurd sau închis în dilemele și contradicțiile către care-1 duceau propriile sale afirmații. D. Ibrăileanu n’a fost din semănătorii de idei fără ardoare și fără temperament, din acei care se mulțumesc să-și afirme ideia, fără s’o apere. N’a lăsat-o să devieze sau să fie rău interpretată. Din contră, a apărut-o până la capăt. In general articolele sale nu sunt de o ținută rece. Ideile d-lui Ibrăileanu sunt de multe ori contra cuiva. Articolele capătă o viață specială de la acest spirit de luptă, tema susținută devine contagioasă și se insinuează pe nesimțite în cititor câștigându-l. Cred că aceste rânduri vor atinge modestia fără margini (sau orgoliul!) d-lui Ibrăileanu. Dar toate acestea trebuesc spuse chiar contra lui. De altfel d. Ibrăileanu trebue să se liniștească: aceste rânduri n’au intenția de propagandă. Ele nu urmăresc nici o reclamă. Dela Caragiale încoace toți câți l’au apropiat, fără excepție, l’au prețuit. Influența sa asupra literaturei moderne a fost covârșitoare. Aproape nimic din ce se va păstra în antologie, n’a trecut în afară de încurajarea, de sfatul, ori măcar de interesul său. Revista pe care a creat-o e singura de mare anvergură pe care a avut-o România contimporană. Și cei cari au avut legături cu dânsa direct sau indirect, adică toți cei buni, au avut mai ales relații cu d. Ibrăileanu. Ideologia sa, satisfăcând logica și inima, visul și realitatea, a creat urmași. Nu puțini din cei care ne muncim a gândi din ultima generație, l’am considerat ca pe modelul nostru. Pentru toți aceștia, rândurile de față, sunt doar comentarii, lămuriri la un text cunoscut. Iar pentru ceilalți, care până acum n’au priceput nimic, nu modestele mele resurse vor modifica o neputință congenitală. Cine a avut vre odată talentul de a modifica, prin vorbe ori argumente, fiziologia ? Și pe de altă parte, e prea departe de mine gândul, de a ofensa mândria d-lui Ibrăileanu, căutându-i adepți la întâmplare din mulțime, după ce s’a ascuns o viață întreagă de indiscreția omagiului public. Acest articol are semnificația unui simplu monolog interior: am încercat, numai pentru plărgerea adevărului, lămurirea semnificației unor opere. Ultimul volum îmi produsese o emoție puternică. Și în psihologie stă scris că stările sufletești puternice nu se pot conține Chiar fără voia noastră tind către expresie. MIHAI D. RALEA * * * Inspirată din poezia tragică a anticilor greci, dar pătrunsă de fiorul marelui războiu mondial. ANTIOONA Walter Hasenclover , o lucrare dramatică impresionantă și extrem de interesantă din punct de vedere poetic. Tradusă de d. ION SAN-GIORGIU, lucrarea aceasta a apărut in Biblioteca „DIMINEAȚA“ No. 79 Prețul © lui inței. Mt Vacanța de vară se apropie cu ispita călătoriilor și ne îndeamnă să evadăm din ungherul nostru obișnuit cu orice preț, în orice chip, fie chiar numai în imaginație. Pentru a mângâia plăcut nostalgia cetitorilor, le oferim aici câteva note și maxime de Paul Morarul din delicioasa lui cărticică „Le Voyage“. Plecarea. Camera călătorului viitor s’a și umplut cu fotografii, imagini de ghețari, de brazi, de pustiuri, de civilizații în ruină, de obiceiuri primitive, de drapele ciudate, de căști și pălării. El cumpără cârti, își pierde nopțile ca să consulte la Biblioteca Națională povestirile vechilor călători asupra țărilor pe care le va străbate; cărți prăfuite pe care nimeni nu le-a deschis de ani de zile, între filele cărora misionarii au lăsat însemnări murdare și necitețe. Ținuturile pe care le va vizita și despre care până ori abia auzise, capătă deodată o însemnătate enormă și se ridică pe primul plan. Cumpără hărți, atlaze nemțești cu roza vânturilor și vânturi vopsite în roz; și curenți împletiți cu mii de săgeți contradictorii și adâncimile mărilor de la verdele cel mai dulce până la albastrul cel mai întunecat: atlate englezești, mai puțin savante, dar mai practice, legate în pânză. Regretă că nu a studiat geografia și că a învățat pe vremuri o hartă care astăzi nu mai are curs. După câteva zile, nu mai calcă pe pământ. Asistă la o înălțare a vieții lui întregi; este ca și plecat: mistica călătoriilor; cu toate că are încă legături cu cei vii, călătorul nu mai este printre ei. In ochii lui există numai persoanele care au fost în țările unde pleacă. Aleargă la ele, își ia scrisori de recomandație, obține o mie de lămuriri, care se contrazic. ...Destinderea nervoasă, libertatea de spirit, copilăria regăsită, fericirea nemărturisită pe care o dau călătoriile, la ieșirea din oraș, chiar de la gară sau de la îmbarcader, fac din tine o făptură ușoară, independentă, simplificată, pre-adamică. Aproape ai devenit, înainte de a fi ajuns pe tărâmuri depărtate, unul din sălbatecii nevinovați care au făcut să asume de plăcere pana literaturilor din secolul al XVIlI-lea și care au fost bine priviți chiar de enciclopediștii scriși de burghezii voltairieni. Minunea urmează, îndată ce te-ai hotărît să-ți părăsești prietenii, îi vezi că vin la tine, se manifestă cu o mulțime de gentileți, doritori să păstreze cât mai îngrijită amintirea pe care o vei duce despre ei. Lumea cochetează. Toate conflictele se stâng, toate peisajele și afecțiunile se gătesc frumos; din această cauză fără îndoială, ești deja regretat; ești învăluit într’o tăcere binevoitoare, mișcată, ușoară și cu lacrimi în ochii — care nu se deosibește prea mult de împăcarea pe care obișnuim să o păstrăm pe marginea mormintelor. Știi să faci un geamantan ? Știi să strângi cu tandreță lucrurile unele lângă altele așa ca să nu găsești deasupra pe cele care erau dedesupt, și invers? Pune-ți buretele intr’un sac englez de pânză gumată. Așeaza-ți săpunul într’o cutie de aluminiu, pentru a im murdări totul. Iuvățește-ți ghetele în teci de pânza făcute anume: este infinit de practic și comod. Ferește-te de „nécessaire“ sau cum se zicea altădată, de .Crezare“, mândria pielarilor de lux, cu cristalurile lor care se desperechi’ază repede, cu sacul jupuit și îmbâcsit, cu greutatea lor de plumb. Luați-vă truse care se înfășoară... ...Spune adio valizelor cu tonuri galbene și parfum de piele rusească, care încântau pe tânărul Barnabeth și care pot fi admirate în cataloagele cu articole de voiaj... Geamandanașele de piele de porc, luxoase, dar costisitoare și grele, sunt părăsite tot mai mult de Americani — profesorii noștri în arta de a călători — și înlocuite cu altele, de pânză ceruită neagră, cu închizători tari de aramă, cu armatura interioară făcută dintr’un cadru de oțel; ele sunt ușoare și extrem de solide. Amintește-ți, când cumperi o valiză, că în cursul unei călătorii lungi va veni totdeauna un moment când vei fi nevoit să ți-o duci singur. Voiajul de nunta. Călătoria-i lucru anevoios; iubirea-i lucru supraomenesc, a încerca să le combini pe amândouă, înseamnă să te joci de-a imposibilul. Călătoria de nuntă mi s’a părut întotdeauna o comedie frumoasă a obiceiurilor noastre. Te căsătorești ca să întemeezi un cămin și, primul lucru pe care-l faci, e să-l părăsești. La sfârșitul vieți ar trebui să călătorești, nu la început. Căci este de neapărată nevoe, pentru două ființe care trăesc împreună, să-și schimbe obiceiurile și să se despartă. Păziți-vă de „cuplu“! A uita că destinul omului este să fie singur e o greșală care trebue numaidecât să fie ispășită într-o zi. Integritatea personalității și respectul libertății celuilalt trebue să fie o regulă de la igienă maritală. De unde necesitatea pentru cei doi soți să călătorească despărțiți.Tatăl meu, altădată, transformă acest principiu în lege; câteva zile după căsătorie, lăsând pe mama la Paris, plecă singur să facă voiajul de nuntă. Această experiență i-a fost de ajuns, căci după aceia nu a mai părăsit pe mama o singură zi, timp de patruzeci de ani). Maxime. A rămâne acasă este o neglijență pentru care, mai devreme sau mai târziu, vei fi pedepsit. * * * Viteza este cu adevărat singurul vîdlu nou. A-ți aștepta soarta, e a-ți aștepta moartea: să începem prin a o aștepta, * * * Unii se înăspresc călătorind, dar cei mai mulți devin mai puțin grosolani, liză. »** Numai călătoriile scurte costă scump* * * A pleca înseamnă a câștiga procesul contra obiștiit-A pleca visul proectilelor bune. *** A fi văzut multe țări, înseamnă a ajunge tânăr la maturitate, una din tainele fericirii. n ș vrea ca după moarte să faceți din pielea mea o Va * * * Intersanță Distractivă Instructivă Biblioteca „DIMINEAȚA 11 AU APĂRUT PANA AZI APROAPE tOO VOLUME Cea mai răspândită biliotecă de popularizare — Lucrări originale și traduceri din operele cele mai de seamă LEI 60. — ZECE VOLUME AD9CA LEI 6. în loc de LEI 8.—, IO.—și 12 VOLUMUL No. 1. — Războiul balcanic de M. Sadoveanu. No. 2. — Diavolul de I. Agârbiceanu. No. 3. — Spitalul de P. J. Jouve (trad. de Victor Ion Popa). No. 4. ș.» Mâna Vrăjită, de Gerard de Nerval (trad. de Eug. Boureanu). No. 5. — Crima Lordului Arthur Savale de Oscar. Wilde (trad. de Ion Popa). No. 6. — Șeful gării de A de Herz. No. 7. =* Lacusteie de Gleb Uspenski (trad. de M. Sevastos). a No. S.— Toamne de odinioară de Gala Galaction. No. 9. — Fantezii humoristice de Edgar Poe. No. 10. — Secretul lui Don Juan de Rémy de Gourmont. No. 11. — Nuvele de Gh. Brăescu. No. 12. — Viața lui Erainescu de Gala Galaction. *< No.13. — Adio de H. de Balzac (trad. de Alice Gabrielescu). 14.— Xanthis sau vitrina sentimentală de Albert Samain (trad. de M. Carp). 15. — La Montmorency de H. Sanielevici. 16. — împrumutul răposatei de Blasco Ibanez. 17. — Domnișoara Roxana de Anatole France (trais de N. Davidescu). 18. — Viața inarmată de Anton Bacalbașa. 19. — Poeme de Ștefan Petică. 1 ? 20. — Zîna apelor de Bojena Niemțova. 21. — Surpriză de J. Dongorozi. 22. — Poveștile lui Hinu Ion de Sandu Teleajen. 23. — Omul cu obrazu ’nerustat de Jak London. 24. — Flămânzii de I. Ciocârlan. 25. — Lupii de Eug. Boureanu. 26. — O sărutare de J. M. Rosny (trad. de M. Carp)’# 27. — Homunculus de Al. Ciura. 28. Viața mea, povestirea unei țărănci din Rusia de Leon Tolstoi (in rom. de V. I. Popa). 29.— Prima Turcoaică de N. Batzaria 30. — Patru cuvântări de Jean Jaurès (trad. de D. I. Suchianu). 31. — Paiajeni! de Hans Heinz Evers. 32. — Faust, tragedie, de Goethe (trad. de Iosif Nădejde). . . 33. — Amintirile unui băiat de familie de I. Petrovici. 34. — Tristan de Thomas Mann. 35. — Amazoana, culegere de eseuri scrise cu o artă specific feminină de Natalia Negru. 36. — Laguna de Joseph Conrad. 37. — Descântecul de I. Vinea. 38. — Crainquebille de Anatole France (trad, de M. Carp). No. 39. — Povestiri din Danemarca de Drachmáim (trad, din nemțește de 1. Botez). 40. — Un tren de H. Sanielevici. 41. Secretul contesei de Regnier. 42. — Singurătate de I. Agârbiceanu. 43. — Balzac și Stendhal de Brandes. 44. — Crima din str. Nopții de N. Davidescu 45. — Livada de măslini de Maupassant. 46. — Sărutul cel mai dulce de Septimiu Popa. 47. — Din minunile instinctului la insecte de J. H. Fabre. 48. — O mireasă la loterie de W. A. Hoffman. 49. — Radeș de D. N. Teodorescu. 50. — YVerther de Lazăr C. Lazarevici 51. — Domnul Șef de Adrian Pascu. 52—53. — Profesiunea D-nei Warren de Georg Bernard Shaw. No. 54—55. — Cum am ucis pe Rasputin de V. Furișkevici. No. 56. — Nebuna de Octav Mirbeau. No. No. 57 — Plăpumarul chior și Taurul alb, de Voltaire. 58. — Gazda cu ochii umezi de George Mihail ZanPimirescu. No. 59. — Către timpuri mai bune de Anatole France. No. 60. — Nevinovata de Heinrich Mann. No. 61. — Clacă și Robie de I. Neagu Negulescu. No. 62. — Odaia Ceasornicului, de Georges Duhamel, No. 63 — O împușcătură în ceată de Jens-Peter Jacobsen, No. 64. — Un șaizeci și șase,... de Șalom Alechem, No. 65. — Livretul roșu, de Luigi Pirandello, No. 66. — Familia Lewton, de n. Sanielevici, No. 67—68. — Viața părintelui Vasîle Firenschi, de Leo, nid Andreev, No. 69. — Văzute și trăite, de I. Petrovici No. 70. — Drumețul din Praga, de Guillaume Apollinaire, No. 71. — Floarea roșie, de Voevolod Garșin. No. 72. — In tinerețe sau la bătrânețe, de N. Batzaria, No. 73. — O lună de miere, de Israel Zangwil. No. 74. — Patimă iubirii, de Rabindranath Tagore. No. 75—76. — R. U. R. de Carl Ciapek. No. 77. — Crocodilul, de Th. Dostoeevski. No. 78. — Micile ironii ale vieții, de Thomas Hardy. No. 79. — Antigona, de Walter Hasenclover. No. 80. — Un om sensibil, de Octave Mirbeatî. A apărut: No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. Na No. No. No. No. No. No. No. No. No, No. No. No. No. Mo. CUVINTE POTRIVITE (VERSURI) de TUDOR AMOSÎE52I Prețul 250 LEI De vânzare la Fundația culturală Principele Carol, Str. Latină No. 10, București Telefon 47/43).