Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1927 (Anul 8, nr. 343-347)

1927-07-03 / nr. 343

2 „ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC" celul formidabil al școalei sociologice a lui E. Durkheim a introdus peste tot punctul de vedere sociologia Psihologia însămi, care era crezută atâta vreme ca o știință a sufletului individual, e năvălită astăzi complect de punctul de vedere sociologic, care arată foarte firesc, că omul nu trăește izolat, robinsoniam­. Istoria propriu zisă nu se mai face astăzi decât în funcție de întreg sufletul social. In locul descripțiilor de bătălii și de relatarea pe larg a tratatelor diplomatice, se arată influ­ența adâncă și anonimă a instituțiilor. Firește istoria literară «. luat și ea această metodă (vezi articolul celebru al lui G. Lanson: Histoire littéraire et Sociologie). Totuși structura sufletească a d-lui G. î., prea bogată și prea Vie ca să dea numai un­ om de știință, nu s’a mărginit la acest „esprit de géometrie“ al științei pure. Omul cu ceea ce are el caracterologic diferențiat, psihologia individuală îl interesează în toate subtilitățile și delicatețele sale. Colecția de cugetări „Privind viața“ poate fi privită ca prima operă a unui moralist român. Concepută in genul La Rochefoucauld, Chamfort, pe lângă o analiză a tuturor pornirilor omenești, dar în special a sentimentelor de dragoste, de amor propriu, și a sentimentului morții, această colecție e remarcabilă și unică printr-un stil personal, aprig și sarcastic. Se amestecă m­iereu amărăciunea cu aspirația ideală. Adâncimea observațiilor face din d. Ibrăileanu cel din­tâi psiholog român. Notările făcute pe viu, descoperirile pro­­funde în clar obscurul sufletului omenesc, amintesc direct de marii noștri francezi sau de Nietszche. Aici nici o urmă de spirit de sistemă. Cel care le-a scris e cu totul alt om ca autorul „Spiritului critic“. Totul e numai nuanță, fineță, caracteristic și individual. Dar simțul psihologic al d-lui G. Ibrăileanu nu se re­zumă numai la aceste maxime. In studiile sale critice, ana­listul sufletului omenesc e mereu prezent. In special volu­mul „Note și impresii“ e reprezentativ în acest s­ens. „Profi­lurile” lui Maiorescu, Gherea, Eminescu, Gorki, Panu, etc., dovedesc o adâncă știință a portretului. Din volumul său recent „Scriitorii români și străini”, analizele asupra eroilor lui Caragiale, reprezintă construcții și interpretări psihologice, pe care numai un moralist con­știent în acelaș timp de varietatea infinită și de tipismul na­turii omenești in genere, le putea face. Simțul psihologic al d-lui Ibrăileanu pe lângă înțelege­rea caracterelor omenești, se aplică și la disecarea diferite­lor procedee de creație. Prin aceasta criticul intră în este­tica propriu zisă. Dacă ar trebui să găsim ceea ce e mai ca­racteristic în toată critica literară a d-lui Ibrăileanu, cred că treime să ne oprim asupra acestei formule, mulimpsiholo­jică a procedeelor estetice. Câteodată luând ca motiv, ca punct de plecare o nuvelă oarecare, cum e cazul „Balaurului” d-lui Sadoveanu (Scriitorii români și străini p. 34) se recompune, fază după fază, procesul inspirației și apoi al construcției creatoare. Această analiză e una din cele mai magistrale pa­gini de psihologie a creației din întreaga literatură a Este­ticei. Alte dăți, intrân­d în intimitatea artficiilor de tot felul pe care le întrebuințează artistul ca să adapteze atmosfera bucății la ideea sa inițială, d. Ibrăileanu arată chiar mijloacele de care se servește creatorul pentru a cauza in noi impresia de adequat, de necesar, de adaptare a conținutului la formă. Se arată, ca in analiza bucății „Vara“ de Coșbuc, care era materialul de senzații și de imagini cel mai propriu de în­trebuințat, mai mult, care era ritmul cel mai indicat dat fiind tem­a aleasă, și motivul pentru care poetul a ales cu­tare procedeu și nu altul. In acest articol se pătrunde în chiar subconștientul artistului în momentul inspirației. In altă pagină, d. G. I., descurcă cu o claritate evidentă procesul de creație al lui Prou­st, așa de insurmontabil încâlcit la pri­mă vedere. Dar mina aceea inepuizabilă de observații estetice care e remarcabilul studiu: „Creație și analiză?“ In studiul mai vechi asupra lui Brătescu-Voinești (Scriitori și curente p. 4-8) plecând dela ideea că eroii acestui scriitor reprezintă în majoritate tipul inadaptabilului, ni se arată toate mijloacele cele mai potrivite pe care le-a ales autorul ca să ne lase a­­ceastă impresie. A ales o anumită atmosferă (orășelul de pro­vincie), o anumită profesie, o anumită cultură, etc. Toate a­­cestea, fiecare cu o anumită potență, o anumită eficacitate estetică sunt menite ca să creeze efectul final de dezadaptare; pătrunzând astfel in însăși tehnica autorului, criticul retrăește prin simpatie încă odată opera acestuia, satisface acea contopire cu lucrurile și cu expresia lor pe care Estetica germană o numește „Einfühlung“. Intr’un interview din „Mișcarea literară“ d. Brătescu-Voinești vorbește de indis­creția cu care d. G. I. i-a descoperit și divulgat procedeele. S'a vorbit atâta de estetica in țara noastră. Dar cri­ticii noștri înțeleg prin estetică diferite verdicte mai mult sau mai puțin arbitrare asupra talentului autorilor. E prea ușor să spui, e bun sau rău. E mult mai greu să descompui procesul inițial de creație, să prinzi artificiul artistului, să-i surprinzi „trupul", să arăți pentru ce în anume situație dată, singurul mijloc de expresie posibil era numai unul. In această privință, se poate spune că acela care a făcut propriu zis estetică în critica noastră literară, acela care s’a coborît până la secretele plăzmuirii, colaborând oarecum cu autorul, e numai d. G. Ibrăileanu. Fără să facă nici odată caz de această zeitate pe care o întrebuința ca pe oricare alta, fără să se sperie de eminența ei. Estetica a fost slujită efectiv și propriu zis (nu numai în promisiuni) de d. Ibrăileanu, mai mult decât de oricare altul firește o astfel de explicațiune, oricât ar fi de subtilă, oricât ar fi de pătrunzătoare, ar rămânea fără busolă, fără orientare, s’ar aplica pe producțiuni când interesante, când mediocre, dacă n’ar exista gustul. Frații Goncourt în „Journalul” lor îl compară pe un critic francez cu un câine de vânătoare care ar avea toate calitățile din lume, dar căruia i-ar lipsi mirosul. Există la noi în țară o instituție a cărei reușită, al cărei triumf e bazat pe selecția gustului celui care a creat-o p­e revista „Viața Româ­nească”. In ea timp de douăzeci de ani de zile s’a publicat aproape tot ce a avut literatura noastră mai remarcabil. El a ținut loc de consacrare literară ultimă, de academie. Ea a creat la începători reputațiile și le-a desvoltat pe ale celor care începuseră. Din năvala enormă de poezie și proză câta i-a fost adresată, redactorul acestei reviste, cu gust sigur și sever a ales numai ce a fost bun. Și azi când se poate în­cheia bilanțul acestei activități de două decenii se poate în­registra in toată obiectivitatea rezultatul. Nu mai vorbim de scriitorii pe care i-a ajutat să se „lan­seze”: Hogaș, Pătrășcanu, Teodoreanu, Demostene Botez, Philippide, Lucia Mantu, etc., etc. Cu siguranță că ei ar fi produs oricum. Dar a-i găsi, a-i încuraja, a-i sfătui cu o oră mai de­vreme, nu aceasta e tocmai profesia criticului ? Sunt puțini critici care să nu aibă pe conștiință, în fața posteri­tății, nulități pe cari le-au preamărit comparându-le când cu Shakespeare, când cu Goethe. Nimic din toate acestea nu se poate imputa d-lui Ibrăi­leanu. Și nu trebue să se uite că gustul redactorului trebue fatal să fie mai indulgent decât al criticului. Cel de-al doilea se gândește numai la ceea ce e frumos, pe când cel dintâi trebue să aleagă tot ce e publicabil. Cei despre care a scris d. G. I. sunt și fruntea literaturii de astăzi, iar cei pe care i-a publicat, când nu sunt identici cu cei dintâi, nu s’au coborît nici odată sub un anumit nivel minimum. Elasticitatea și posibilitatea de împrospătare a gustului său s’a arătat atunci, când după război, acest critic care se formase în epoca realismului, acum trei decenii a îmbrățișat literatura nouă a lui A. Philippide, sau s’a pasionat după Proust după ce încă înainte de război admirase printre cei dintâi pe Tudor Arghezi și Galaction. Gustul său care se transpune în toate stilurile și școlile, de la clasic la romantic și de la simbolism la ultima literatură, să-i zicem expresio­nistă, are totuși preferințele sale. In „Analiză și creație”, d. G. Ibrăileanu ne-a arătat că preferă creația de viață, litera­tura de fapte, de documentație obiectivă aceleia subiective, manierate și prea elaborate într-o tehnică de pedant estetism. „Război și pace”, romanele lui Dickens sau Balzac, trec pentru el, înaintea lui A. Gide (ca creator), Frometin ori Barrès. Dar aceasta nu înseamnă că Tolstoi sau Balzac pre­supun o tehnică artistică mai puțin savantă. Din contră... Am putea spune la fel că literatura sterică, sănătoasă, tâ­nără, normală, îi place mai mult decât aceea morbida și de­cadentă. Dar gustul, prin definiție, implică preferinți. Confundând fără discernământ ipostaza sa de istoric li­terar cu aceea de critic, mulți i-au ad­us vina că exagerează punctul de vedere științific ori social. Dar să recitească cu a­­tenție cineva opera critică a d-lui Ibrăileanu, și va observa cu siguranță că ceia ce formează a sa „qualité maîtresse“ g­ustul și înțelegerea mecanismului estetic al operei de artă. Spiritul polemic, — fiindcă trebue să vorbim de ultima figură a d:lui Ibrăileanu,—­ ceea ce dă o­ viață neobișnuită a­­cestei opere, se am­estică care odata in articolele sale insufle­­țindu-le cu credință, cu ironie ori cu spirit tineresc de com­bativitate. Puțini și-au aparat ideile cu mai multă îndârjire. Și intr’o țară unde „maniera forte” devine imediat scabroasă, vulgară ori deadreptul josnică, campaniile d-lui Ibrăileanu au adus o energie politicoasă și urbană, dar nu mai puțin ne­cruțătoare in ironia sa. „Mîscerlancele” sunt modele de pole­mică dialectică, în care adversarul e strâns în arcanul pro­priei sale argumentări, redus la absurd sau închis în dile­mele și contradicțiile către care-1 duceau propriile sale afir­mații. D. Ibrăileanu n’a fost din semănătorii de idei fără ar­doare și fără temperament, din acei care se mulțumesc să-și afirme ideia, fără s’o apere. N’a lăsat-o să devieze sau să fie rău interpretată. Din contră, a apărut-o până la capăt. In ge­neral articolele sale nu sunt de o ținută rece. Ideile d-lui I­­brăileanu sunt de multe ori contra cuiva. Articolele capătă o viață specială de la acest spirit de luptă, tema susținută de­vine contagioasă și se insinuează pe nesimțite în cititor câș­­tig­ându-l. Cred că aceste rânduri vor atinge modestia fără margini (sau orgoliul!) d-lui Ibrăileanu. Dar toate acestea trebuesc spuse chiar contra lui. De altfel d. Ibrăileanu trebue să se li­niștească: aceste rânduri n’au intenția de propagandă. Ele nu urmăresc nici o reclamă. Dela Caragiale încoace toți câți l’au apropiat, fără excepție, l’au prețuit. Influența sa asupra lite­­raturei moderne a fost covârșitoare. Aproape nimic din ce se va păstra în antologie, n’a trecut în afară de încurajarea, de sfatul, ori măcar de interesul său. Revista pe care a creat-o e singura de mare anvergură pe care a avut-o România contimporană. Și cei cari au avut legături cu dânsa direct sau indirect, adică toți cei buni, au avut mai ales relații cu d. Ibrăileanu. Ideologia sa, satisfăcând logica și inima, visul și realitatea, a creat urmași. Nu puțini din cei care ne muncim a gândi din ultima generație,­ l’am conside­rat ca pe modelul nostru. Pentru toți aceștia, rândurile de față, sunt doar comentarii, lămuriri la un text cunoscut. Iar pentru ceilalți, care până acum n’au priceput nimic, nu modestele mele resurse vor modifica o neputință conge­nitală. Cine a avut vre­ odată talentul de a modifica, prin vorbe ori argumente, fiziologia ? Și pe de altă parte, e prea departe de mine gândul, de a ofensa mândria d-lui Ibrăileanu, căutându-i adepți la în­tâmplare din mulțime, după ce s’a ascuns o viață întreagă de indiscreția omagiului public. Acest articol ar­e semnificația unui simplu monolog interior: am încercat, numai pentru plăr­gerea adevărului, lămurirea semnificației unor opere. Ulti­mul volum îmi produsese o emoție puternică. Și în psiholo­gie stă scris că stările sufletești puternice n­u se pot conține Chiar fără voia noastră tind către expresie. MIHAI D. RALEA * * * Inspirată din poezia tragică a anticilor greci, dar pă­trunsă de fiorul marelui războiu mondial. ANTIOONA Walter Hasenclover , o lucrare dramatică impresionantă și extrem de in­teresantă din punct de vedere poetic. Tradusă de d. ION SAN-GIORGIU, lucrarea aceasta a apărut in Biblioteca „DIMINEAȚA“ No. 79 Prețul © lui inței. Mt Vacanța de vară se apropie cu ispita călătoriilor și ne îndeamnă să evadăm din ungherul nostru obișnuit cu orice preț, în orice chip, fie chiar numai în imaginație. Pentru a mângâia plăcut nostalgia cetitorilor, le oferim aici câteva note și maxime de Paul Morarul din delicioasa lui cărti­cică „Le Voyage“. Plecarea. Camera călătorului viitor s’a și umplut cu fotografii, imagini de ghețari, de brazi, de pustiuri, de civilizații în ruină, de obiceiuri primitive, de drapele ciudate, de căști și pălării. El cumpără cârti, își pierde nopțile ca să consul­te la Biblioteca Națională povestirile vechilor călători a­­supra țărilor pe care le va străbate; cărți prăfuite pe care nimeni nu le-a deschis de ani de zile, între filele cărora mi­sionarii au lăsat însemnări murdare și necitețe. Ținuturile pe care le va vizita și despre care până ori abia auzise, capătă deodată o însemnătate enormă și se ridică pe primul plan. Cumpără hărți, atlaze nemțești cu roza vânturilor și vânturi vopsite în roz; și curenți împle­tiți cu mii­ de săgeți contradictorii și adâncimile mărilor de la ver­dele cel mai dulce până la albastrul cel mai întu­necat: atlate englezești, mai puțin savante, dar mai prac­tice, legate în pânză. Regretă că nu a studiat geografia și că a învățat pe vremuri o hartă care astăzi nu mai are curs. După câteva zile, nu mai calcă pe pământ. Asistă la o înălțare a vieții lui întregi; este ca și plecat: mistica că­lătoriilor; cu toate că are încă legături cu cei vii, călăto­rul nu mai este printre ei. In ochii lui există numai persoa­nele care au fost în țările unde pleacă. Aleargă la ele, își ia scrisori de recomandație, obține o mie de lămuriri, care se contrazic. ...Destinderea nervoasă, libertatea de spirit, copilăria regăsită, fericirea nemărturisită pe care o dau călătoriile, la ieșirea din oraș, chiar de la gară sau de la îmbarcader, fac din tine o făptură ușoară, independentă, simplificată, pre-adamică. Aproape ai devenit, înainte de a fi ajuns pe tărâmuri depărtate, unul din sălbatecii nevinovați care au făcut să asume de plăcere pana literaturilor din secolul al XVIlI-lea și care au fost bine priviți chiar de enciclope­diștii scri­­și de burghezii voltairieni. Minunea urmează, îndată ce te-ai hotărît să-ți pără­sești prietenii, îi vezi că vin la tine, se manifestă cu o mul­țime de gentileți, doritori să păstreze cât mai îngrijită a­­mintirea pe care o vei duce despre ei. Lumea cochetează. Toate conflictele se stâng, toate peisajele și afecțiunile se gătesc frumos; din această cau­ză fără îndoială, ești deja regretat; ești învăluit într’o tă­cere binevoitoare, mișcată, ușoară și­­ cu lacrimi în ochii — care nu se deosibește prea mult de împăcarea pe care obișnuim să o păstrăm pe marginea mormintelor. Știi să faci un geamantan ? Știi să strângi cu tandreță lucrurile unele lângă altele așa ca să nu găsești deasupra pe cele care erau dedesupt, și invers? Pune-ți buretele in­tr’un sac englez de pânză gumată. Așeaza-ți săpunul în­tr’o cutie de aluminiu, pentru a im murdări totul. Iuvă­­țește-ți ghetel­e în teci de pânza făcute anume: este infinit de practic și comod. Ferește-te de „nécessaire“ sau cum se zicea altădată, de .Crezare“, mândria pielarilor de lux, cu cristalurile lor care se desperechi’ază repede, cu sacul jupuit și îmbâcsit, cu greutatea lor de plumb. Luați-vă truse care se înfășoară... ...Spune adio valizelor cu­ tonuri galbene și parfum de piele rusească, care încântau pe tânărul Barnabeth și care pot fi admirate în cataloagele cu articole de voiaj... Gea­­mandanașele de piele de porc, luxoase, dar costisitoare și grele, sunt părăsite tot mai mult de Americani — profe­sorii noștri în arta de a călători — și înlocuite cu altele, de pânză ceruită neagră, cu închizători tari de aramă, cu armatura interioară făcută dintr’un cadru de oțel; ele sunt ușoare și extrem de solide. Amintește-ți, când cumperi o valiză, că în cursul unei călătorii lungi va veni totdeauna un moment când vei fi nevoit să ți-o duci singur. Voiajul de nunta. Călătoria-i lucru anevoios; iubirea-i lucru supraome­nesc, a încerca să le combini pe amândouă, înseamnă să te joci de-a imposibilul. Călătoria de nuntă mi s’a părut întotdeauna o comedie frumoasă a obiceiurilor noastre. Te căsătorești ca să înte­­meezi un cămin și, primul lucru pe care-l faci, e să-l pă­răsești. La sfârșitul vieți ar trebui să călătorești, nu la în­ceput. Căci este de neapărată nevoe, pentru două ființe care trăesc împreună, să-și schimbe obiceiurile și să se despartă. Păziți-vă de „cuplu“! A uita că destinul omului este să fie singur e o greșală care trebue numai­decât să fie ispășită într-o zi. Integritatea personalității și respectul libertății celuilalt trebue să fie o regulă de la igienă mari­tală. De unde necesitatea pentru cei doi soți să călătoreas­că despărțiți.­­Tatăl meu, altădată, transformă ace­st prin­cipiu în lege; câteva zile după căsătorie, lăsând pe mama la Paris, plecă singur să facă voiajul de nuntă. Această expe­riență i-a fost de ajuns, căci după aceia nu a mai părăsit pe mama o singură zi, timp de patruzeci de ani). Maxime. A rămâne acasă este o neglijență pentru care, mai de­vreme sau mai târziu, vei fi pedepsit. * * * Viteza este cu adevărat singurul vîdlu nou. A-ți aștepta soarta, e a-ți aștepta moartea: să începem prin a o aștepta, * * * Unii se înăspresc călătorind, dar cei mai mulți devin mai puțin grosolani, liză. »** Numai călătoriile scurte costă scump­­* * * A pleca înseamnă a câștiga procesul contra obiștiit-A pleca­­ visul proectilelor bune. *** A fi văzut multe țări, înseamnă a ajunge tânăr la ma­turitate, una din tainele fericirii. n­ ș vrea ca după moarte să faceți din pielea mea o Va * * * Intersanță Distractivă Instructivă Biblioteca „DIMINEAȚA 11 AU APĂRUT PANA AZI APROAPE tOO VOLUME Cea mai răspândită biliotecă de popularizare — Lucrări originale și traduceri din operele cele mai de seamă LEI 60. — ZECE VOLUME AD9CA LEI 6.­ în loc de LEI 8.—, IO.—și 12 VOLUMUL No. 1. — Războiul balcanic de M. Sadoveanu. No. 2. — Diavolul de I. Agârbiceanu. No. 3. — Spitalul de P. J. Jouve (trad. de Victor Ion Popa). No. 4. ș.» Mâna Vrăjită, de Gerard de Nerval (trad. de Eug. Boureanu). No. 5. — Crima Lordului Arthur Savale de Oscar. Wilde (trad. de Ion Popa). No. 6. — Șeful gării de A de Herz. No. 7. =* Lacusteie de Gleb Uspenski (trad. de M. Sevastos). a No. S.­­— Toamne de odinioară de Gala Galaction.­­ No. 9. — Fantezii humoristice de Edgar Poe. No. 10. — Secretul lui Don Juan de Rém­y de Gourmont. No. 11. — Nuvele de Gh. Brăescu. No. 12. — Viața lui Erainescu de Gala Galaction. *< No.13. — Adio de H. de Balzac (trad. de Alice Ga­­­brielescu). 14.­­— Xanthis sau vitrina sentimentală de Albert Samain (trad. de M. Carp). 15. — La Montmorency de H. Sanielevici. 16. — împrumutul răposatei de Blasco Ibanez. 17. — Domnișoara Roxana de Anatole France (trai­s de N. Davidescu). 18. — Viața in­armată de Anton Bacalbașa. 19. — Poeme de Ștefan Petică. 1 ? 20. — Zîna apelor de Bojena Niemțova. 21. — Surpriză de J. Dongorozi. 22. — Poveștile lui Hinu Ion de Sandu Teleajen.­ 23. — Omul cu obrazu ’nerustat de Jak London. 24. — Flămânzii de I. Ciocârlan. 25. — Lupii de Eug. Boureanu. 26. — O sărutare de J. M. Rosny (trad. de M. Carp)’# 27. —­ Homunculus de Al. Ciura. 28. Viața mea, povestirea un­ei țărănci din Rusia de Leon Tolstoi (in rom. de V. I. Popa). 29.­­— Prima Turcoaică de N. Batzaria­­­ 30. — Patru cuvântări de Jean Jaurès (trad. de D. I. Suchianu). 31. — Paiajeni! de Hans Heinz Evers. 32. — Faust, tragedie, de Goethe (trad. de Iosif Nădejde). .­­ .­­ 33. —­ Amintirile unui băiat de familie de I. Petrovici. 34. — Tristan de Thomas Mann. 35. — Amazoana, culegere de eseuri scrise cu o artă specific feminină de Natalia Negru. 36. — Laguna de Joseph Conrad. 37. — Descântecul de I. Vinea. 38. — Crainquebille de Anatole France (trad, de M. Carp). No. 39. — Povestiri din Danemarca de Drachmáim (trad, din nemțește de 1. Botez). 40. — Un tren de H. Sanielevici. 41. Secretul contesei de Regnier. 42. — Singurătate de I. Agârbiceanu. 43. — Balzac și Stendhal de Brandes. 44. — Crima din str. Nopții de N. Davidescu 45. — Livada de măslini de Maupassant. 46. — Sărutul cel mai dulce de Septimiu Popa. 47. — Din minunile instinctului la insecte de J. H. Fabre. 48. — O mireasă la loterie de W. A. Hoffman. 49. — Radeș de D. N. Teodorescu. 50. — YVerther de Lazăr C. Lazarevici 51. — Domnul Șef de Adrian Pascu. 52—53. — Profesiunea D-nei Warren de Georg Ber­nard Shaw.­­ No. 54—55. — Cum am ucis pe Rasputin de V. Furiș­­kevici. No. 56. — Nebuna de Octav Mirbeau. No. No. 57 — Plăpumarul chior și Taurul alb, de Voltaire. 58. — Gazda cu ochii umezi de George Mihail ZanPi­mirescu. No. 59. — Către timpuri mai bune de Anatole France. No. 60. — Nevinovata de Heinrich Mann. No. 61. — Clacă și Robie de I. Neagu Negulescu. No. 62. — Odaia Ceasornicului, de Georges Duhamel, No. 63 — O împușcătură în ceată de Jens-Peter Jacobsen, No. 64. — Un șaizeci și șase,... de Șalom Alechem, No. 65. — Livretul roșu, de Luigi Pirandello, No. 66. — Familia Lewton, de n­. Sanielevici, No. 67—68. — Viața părintelui Vasîle Firenschi, de Leo­, nid Andreev, No. 69. — Văzute și trăite, de I. Petrovici­ No. 70. — Drumețul din Praga, de Guillaume Apollinaire, No. 71. — Floarea roșie, de Voevolod Garșin.­­ No. 72. — In tinerețe sau la bătrânețe, de­ N. Batzaria, No. 73. — O lună de miere, de Israel Zangwil. No. 74. — Patimă iubirii, de Rabindranath Tagore. No. 75—76. — R. U. R. de Carl Ciapek. No. 77. — Crocodilul, de Th. Dostoeevski. No. 78. — Micile ironii ale vieții, de Thomas Hardy. No. 79. — Antigona, de Walter Hasenclover. No. 80. — Un om sensibil, de Octave Mirbeatî. A apărut: No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. Na No. No. No. No. No. No. No. No. No, No. No. No. No. Mo. CUVINTE POTRIVITE (VERSURI) de TUDOR AMOSÎE52I Prețul 250 LEI De vânzare la Fundația culturală Principele Carol, Str. Latină No. 10, București­­ Telefon 47/43).

Next