Adevěrul, noiembrie 1889 (Anul 2, nr. 362-385)

1889-11-08 / nr. 368

I dor Rosetti şi au aprobat prin ur­mare toate proiectele de reformă ale acestuia. Afară de aceasta, cine nu’şî aduce aminte de curăţenia de suflet cu care junele Al. Mar­ghiloman făcea statistica ţăranilor împuşcaţi în timpul răscoalei şi a­­sigura pe burtă­ verzii din Senat că s’au luat cele mai straşnice măsuri pentru a se închide gura şi a se potoli desnădejdea muri­torilor de foame cu gloanţe. Credem că aceste exemple a­­jung, căci am ar­ătat pe acei din­tre miniștri al căror caracter se va­ imprima întregului cabinet. Ne pare numai răa că D. Al. D. Idolban a refuzat portofoliul ce i se oferise, căci cu D-sa buche­tul era minunat de complect. Nu trebue uitată însuşirea care va predomina la toţi miniştri şi care va fi vox Regis, vox Dei (gla­sul Regelui, glasul lui D-zeu). Iată acum pentru ce ne supera pe noi venirea actualului guvern şi întru­cât el poate fi primejdios pentru Ţară, deşi — drept vor­bind — el poate fi socotit ca un mare pas înainte spre desrobirea Ţarei de jugul Dinastiei streine. Oamenii ruginiţi cari, ca cei ce sunt azi la guvern, doresc să aibă în mână mijloace pentru a’şi satis­face apucăturile autoritare, au da­rul de a face pe oamenii inteli­genţi să se îndeletnicească iar cu lucruri vechi şi de a’i sili să lupte din nou cu morile de vânt ale tre­cutului. Oamenii inculţi şi slabi de în­geri suferă şi ei de desgroparea hidoaselor mumii trecute, căci nu mai ştiu­ ce să’şî facă minţile. Ruginiţii, dacă sunt la guvern, ne fac să ne pierdem vremea, cău­tând prin archivele străvechi, când am putea să ne ocupăm cu o muncă mai spornică şi mai folosi­toare pentru propăşirea Ţarei. Ca democraţi, fireşte că trebue să combatem guvernul actual şi din punctul de vedere al apucă­turilor sale reacţionare , de­şi, ca antidinastici, ministerul-rugină ne face cel mai mare serviciu, căci deschide, în sfirşit, ochii şi celor mai orbi. N. S. --------------------046684--------------------­D. Nicu Catargiu a demisionat din postul de sub­prefect al plăşei Braniştea şi ni se asigură că cu toate stăruinţele ce s’a pus pentru a reveni, D. Catargiu se arată ferm în hotărîrea luată. Asemenea lucru se vorbeşte şi despre D. Costea Balş. Totuşi pentru D-sa fap­tul până în momentul când scriem încă, nu este îndeplinit. * * * Cu trenul de 11 şi 5 m. am sosit în oraş în ziua de 5 Noembrie, D-nii Th. Calimah, din Botoşani, Costache Mor­­ţun, Dim. Vasiliu din Cernăuţi, major Vasiliu. Au plecat la 6 Noembrie cu trenul de 6 ore dimineaţa D-nii Bonachi, sena­tor, Cost. Frîntu, Cardaş. DIN IAŞI Consiliul judeţean se ocupă tot cu vo­tarea budgetului. Desbaterile merg cam greu fiind că consilierii cu greu­ se pot întruni în numărul reglementar, cel pu­ţin, pentru a se ocupa de afacerile ju­deţului. Totuşi este de observat că nu le lip­seşte bună-voinţa de a înzestra judeţul cu instituţiile necesare, pe cât mijloacele le pot permite. Aşa­dar aui votat con­struirea din nou a 20 şcoale şi pe care le vor pune în lucrare chiar de la pri­­mă­vara viitoare dacă ministerul va a­­proba votul consiliului. Pentru aceste şcoale consiliul are deja sumele nece­sare din împrumutul făcut de mai îna­inte de la casa de consemnaţie. Asemenea consiliul judeţean a luat hotărîrea de a clădi un spital în podul Iloaei pentru care se simte o mare nevoe. MERCURI 8 NOEMBRIE 1889 Un pas înainte Duminică, în adunarea generală a membrilor societăţei Funcţionarilor Pu­blici, se va face o propunere care ono­rează pe acei care au conceput-o şi ’î înalţă mult în ochii tuturor, mai ales în ochii sărmanilor funcţionari, cari ca şi paserile călătoare, se ivesc cu fie­care guvern, şi se pregătesc de plecare când cei care­­l-au adus, şovăesc. Trebue să recunoaştem că poziţia func­ţionarilor este foarte nesigură. Existenţa lor, depinde de bunul plac, al puternicilor zilei, întocmai ca luciul întins şi liniştit de Eypa, care agită spu­megă, la cea mai mică suflare de vînt. Azi liniştiţi, muncind fără răgaz, pentru ca să ’şi scoată prin sudoarea lor, pâi­nea copiilor, mâne un vînt din sus, dins­pre acei cari ţin puterea, îi spulberă, ’i­ a­­runcă pe uliţi, lâsându’i fără nici un sprijin, în voia intâmplărei. Vorbesc de cei mici, acei cari formează, ca să zic ast­fel, pleiada mişunătoare a funcţiona­rilor inferiori, trăind din leafa infimă ce o capătă în schimbul unei munci zdro­bitoare ; cât despre cei sus puşi, aceştia prin chiar acest fapt, fatal este, ca du­rata lor într’o funcţiune, să fie efemeră. De mult timp, societatea funcţionari­lor, graţie preşedintelui şi membrilor cari constituesc comitetul, face paşi gi­gantici, luptă cu multă vigoare şi succes, pentru îndeplinirea scopului măreţ şi frumos, la care a gândit cu atâta dor, întemeetorii ei. Membrii bolnavi, sunt căutaţi cu asi­duitate, conştiincios, şi cu multă dra­goste de D. doctor P. Vasilescu. Medicamentele sunt procurate de so­cietate ; cei rămaşi fără slujbă, primesc din fondul societăţei, ajutoare lunare, potrivit necesităţilor lor; văduvele sunt ajutate şi orfanii îngrijiţi; în sfîrşit, so­cietatea nu cruţă nimic ca să îndepli­nească nobilul scop pentru care s’a în­fiinţat. Am ţinut să fac în câte­va cuvinte această dare de seamă, pentru ca mulţi cari privesc cu nepăsare, să întindâ mâna şi cu dragoste să dea ajutor celor cari sufer, înscriindu-se ca membri acestei so­cietăţi. Iată şi propunerea care se va face Du­minică în sinul adunărei generale a aces­tei societăţi şi care propunere a fost sem­nată de un număr însemnat de membri. Propunere a). Se institue în fie­care judeţ, o co­­misiune compusă din membrii societăţi funcţionarilor. Numărul membrilor va fi de cinci. Sco­pul acestei comisiuni va fi ca să facă cercetări locale, motivele pentru care un membru este înlocuit, depărtat sau des­tituit din funcţiunea sa. Comisiunea după ce îşi va face consta­tările va dresa un proces verbal, sem­nat de cel puţin majoritatea membrilor, şi se va înainta consiliului central de administraţie, însoţit de un raport deta­liat, în care se va resuma opiniunea sa, asupra faptului. b) . Membrii comisiunii se vor numi în urma unei alegeri făcută la reşedinţa fie­cărui judeţ, confirmându-se de aduna­rea generală, după propunerea consiliu­lui central de administrație. c) . Când comisiunea prevăzută la art. a și b, va constata că secretarul a fost înlocuit, depărtat sau destituit fără mo­tiv legal, consiliul central va interveni pe lângă autoritatea respectivă, în fa­voarea membrilor femeiei fără ocupa­­țiune. d) . Intervenirea citată la art. 1 se va face oficial, bazată pe actele dresate în localitate, cari se vor înainta în copie autorităței, care a depărtat pe societar. La cas, se va numi o comisiune din­tre cei cinci membri, cari să ceară mi­nistrului în drept, reintegrarea func­ţionarului, depărtat fără motiv. Cum se vede, această propunere pre­găteşte un tărâm, care va da nişte roade, ce vor înlesni mult, foarte mult, desle­­garea unei mari cestiuni care se zbate de mult timp, în crieful oamenilor cu dor de ţară. Această mişcare, de­o­cam­dată va avea ca rezultat, asigurarea pentru tot­­dea­una, a existenţei unor oameni, cam­ departe de luptele politice, nu cer de­cât să muncească şi să dea lor şi fami­liei numeroasă, pâinea de toate zilele. Br­descu. -------------------------O­fi OTKfr-------------------------­ Ştiri din Belgia BRUXELA, 6 Noembre.—Un tratat de comerţ şi de residenţă s’a încheiat la 31 Octombrie între Elveţia şi statul liber al Congului. Guvernatorul general al Congului, D. Van Eetvelde a presintat Regelui un lung raport asupra măsurilor luate în statul Congului pentru suprimarea fratei. — Noul ministru al Serbiei a remis azi Regelui scrisorile sale de creanţă. — Conferinţa anti-sclavagistă s’a în­trunit azi după amiazi la ministerul a­­facerilor străine. Ministrul afacerilor străine, Prinţ de Ch­imay, a salutat pe membrii congre­sului în numele Regelui şi al guver­nului. Baronul Lambermont a fost ales pre­şedinte; delegatul belgian, D. Arendt, a fost desemnat ca şef al secretariatului. A doua şedinţă a congresului va avea loc mâine. infomapnii Iată cum oficina nemţească din Bucureşti apreciază formarea Cabi­netului Manu—Lahovary. Ea telegrafiază ziarului Neue Freie Presse: Carp, care a fost interme­diarul formărei actualului Ca­binet, n’a primit nici un porto­foliu, ca să poată lua asupră’şi conducerea partidului guver­namental. Et nune erudimini! — Maas*— D. Ernest Sturza, prefect de Ba­cău, și-a dat demisia. Ministrul de interne n’a primit’o până acum. Tot ast-fel n’a fost primită nici demisia D-lui Economu, prefect de Dolj. — Miwrji— In locul D-luî Pariano se va num­i Domnul Efrem Germani ca prefect de Vlașca. — I —Ki I — In locul D-lui Cezianu se va numi Domnul Mihail Sutzu ca director al poştelor şi al telegrafelor. Demisia D-lui Rudolf Rosetti din prefectura de Roman a fost primită. In locul D-lui Docan care a de­misionat din funcţiunea de şef de Cabinet al ministrului de interne, se va numi D. Mitică Manu. Complectăm informaţia noastră relativă la depărtarea din serviciul domeniilor a d-luî Perticari prin următoarele detalii. Depărtarea acestui funcţionar a fost cerută direct de şeful servi­ciului funciar şi pe motivul de neglijenţă. •—4-358 BXI—■ Administraţia ziarului Adevărul, roagă pe toţi abonaţii sei care ’şi a schimbat domiciliul de la sf. Dumi­tru, să bine-voiască a face cunos­cut aceasta din vreme, spre a nu suferi întreruperi în regulata pri­mire a ziarului. Asemenea sunt rugaţi stăruitor, toţi acei cărora li s’a făcut cunos­cut expirarea abonamentului să se grăbească a şi’l preînoi. Domnul Nucşoreanu, fiind între­bat la Capşa, ce gândeşte în pri­vinţa situaţiunei, a răspuns : „In urma derailărei D-lor Al. Lahovary şi Manu, s’a oprit miş­carea voiajorilor. —®44&a­*— Duminecă va avea loc în Sala noului Ateneu o audiţiune drama­tică dată de d. Armand Dutertre, de la teatrul Odéon din Paris. Vom publica mâine programul amănunţit al acestei interesante şi instructive petreceri. !? JEG­M­E­I (NUVELĂ) O femee, la trei­zeci şi şase de ani, negreşit că se ţine încă bine, că chipul o arată încă tînără—dacă până la acea verstă a dus un trai tihnit, n’a făcut de cât numai un copil, şi i s’a îndepli­nit mai toate gusturile. Nala când se uita în oglindă, şi lu­crul acesta ’l făcea foarte des, vedea că e tot atât de frumoasă ca şi acum zece ani. Două pete însă, ce se aşezaseră la marginile ochilor, ’l cam dase de gân­dit într’o vreme. Dar, după o oare­care bătae de cap, găsi ea mijlocul d’a şi le ascunde. Se ungea dimineaţa pe obraz cu Ra­­vizante, un fel de alifie albă, şi apoi ’şi încărca faţa cu pudră Vdloutine, de zi­cea şi densa că nu e ea!... Ce pete să se mai vază? Şi ciupitu­rile de versat le-ar fi astupat în aşa fel, în­cât te-ai fi crucit... Şi de aceia oglinda ’i spunea de ne­numărate ori pe zi: „eşti frumoasă“. Apoi, umerii ei albi, cărnoşi, rotunzi —pieptu’î obraznic, tărişor încă, — mij­­locu’i subţire, bine croit, aşezat pe două şolduri ca de marmură, — picioarele’i mici toate acestea o făcea să crează cu drept cuvînt, că ori­ce bărbat care ar vedea-o, chiar nedespuiată, ar pofti-o. In desert însă, era măritată și încă de nouă­spre­zece ani­­... 0 vecinicie întreagă pentru o femeie care e nevoită să aibă numai un bărbat, în atâta sumedenie de ani!... — „Nouă­spre­zece ani, tu să nu simţi altă strângere uşoară de mână care să te înfioare, de cât numai a bărbatu­lui tău. Gura ta să nu se lipească fierbinte de alte buze, de cât numai de aceia a soţului. Urechile tale să fie surde pen­tru orî­ce alte vorbe de iubire, ochii tei orbi—să nu mai vază nici un chip pe care să’l dorească, ai pe al bărbatului. Să’ţi omori inima, să’ţi striveşti ori­ce patime, să’ţi strîngî ori­ce speranţe, toată viaţa să nu ai nici un idol, lui să te închini mereu, lui să’î fii roabă tot-d’auna. Barim dacă aceste sacrificii s’ar face de amândoi, lucrul ar fi de o potrivă şi n’ai avea nimic de zis. Dar nu, el poate să’şi mulţumească plăcerile ca şi când ar fi încă flăcări, slobod încă, —căci cine se poate ţine toată ziua şi toată noaptea după un bărbat. Ah! ne­greşit că asupra femeilor pluteşte un blestem îngrozitor“. De multe ori ’şi zicea Nala acestea’ dar nici odată însă n’a rătăcit cărarea căsniciei. Acum însă, două lucruri o frământa peste m­ăs­ură de tare. Fiică-sa care avea şapte­spre-zece ani şi care atrăgea toate privirile când eşea cu densa, şi apoi so­ţul său pe care n’a putut să’l vindece nici doctorul Thor. Cu fiică-sa, cu Eugenia, lucrurile s’ar fi sfârşit mai lesne. O mărita, se făcea soacră şi se isprăvea. Dar cu soţu’­ ? — „A, strigă densa într’o posomo­râtă zi de Noembre, ar­e teribilă acea­stă stare de lucruri. Până când? Sunt încă femee tinera, mai doresc, mai vreaji dragoste. Ce ? d’acum să zic adio mân­gâierilor unui bărbat, nopţilor de iarnă petrecute lângă el, gură în gură, piept la piept, ochi în ochi ? E o nenorocire ceea ce a căzut pe capul meui şi al lui, e o pricină de despărţenie. Şi, dacă nu ’mi-ar fi ruşine, a’şi alerga într’un su­flet la avocat.“ Apoi, porni înainte cu gândurile, fă­când la suluri de hârtie din revista Ge­neraţia Viitoare. Intr’o seară, când se cânta la operă Sonambula, un prieten al casei înfăţişă Nalei pe un gazetar şi nuvelist, care avea la coada numelui şi un De La.... Ei i se păru foarte frumos De la, şi de aceea îl pofti pe acasă seara, la ceai, după ce’i zisese între altele: —• „A, domnule, nuvelile dumitale au un far­mec deosebit, le citesc în tot-d’a­ una, îmi plac tot atât de mult, cât nu pot să sufer pe acele ale lui Georgian ori leleor. Fraza vea este legată cu multă măestrie, aveţi un viitor strălucit. Un lucru însă, vă rog. Nu care cum­va când mă veţi cunoaşte mai bine, să găsiţi ceva şi în fiinţa mea, care să vă facă să scriţi vre-o nuvelă, căci atunci o să ne supărăm foc, — lucru care ’mi­­ar face rău...“ De la spuse câte­va vorbe și eși din loje. După câte­va săptămâni, Nala găsi în De La, ceea ce nu mai putea afla la bărbatul său. Ce dulci i se părea ceasurile care le petrecea în mica odae a gazetarului! Ce blajin, ce încântător ce glumeț era densul când o Înveţa să corecteze ală­turi de el, articolele sale! Aşa farmec nu mai simţise ea în via­­ţă ei, nici­odată. Dacă ar fi fost el soţul ei... ar mai fi ştiut şi densa că trăeşte, ar mai fi cunoscut bucuriele vieţei, ar fi dorit să nu mai moară nici­odată... Dar acest soi de trai nu putea să fie mult, putea să se afle, să se desco­pere totul, să ajungă la urechile băr­batului. Atunci ce se va face, cum­va FOITA ZIARULUI „ADEVERUL“ Georges Ohnet III 14 DRAGOSTEA DIN URMA După ce citi scrisoarea, contele răma­­se un moment pe gânduri. Lucia Audri­­mont, numele acesta nu-i amintea nimic. Rudă cu el? Poate rudă după nevasta... In familia lui nu exista nici un Audri­­mont. De o dată tresări, și mototoli scri­soarea în mâini. Par’câ i se limpezi gân­direa, și-și aminti de ceva. Amintirea as­ta era legată cu copilăria lui. Era de doi­spre­zece ani atuncia. Cu prilejul a­­nului nou, merse împreună cu tatăl său la un bunic al lui după mamă, marchi­zul de Pont-Croix, legitimist înfocat, sca­­păt ca prin minune din măcelul de la Pe­­nissière, şi care rămăsese îmbuibat cu tra­­diţiunele feudale cele mai înrădăcinate. Era bătrân, cu perul albit de vreme, şi purta vecinie la butonieră semnul cru­ce! Saint-Louis. Copilului îi era frică de bătrân, dar frica era respectoasă. Când îl săruta, îl înţepa cu barba şi Armand se ferea. In ziua de anul nou, Contele de Fon­­tenay sta în cabinetul socrului său, şi Armand se uita la nişte gravuri, când dădu peste o foiţă de fildeş, pe care e-­­­ra zugrăvit chipul unei femei tinere tab­5 re frumoasă, cu toate că părea tristă și­­ că suferă. Era îmbrăcată tare simplu. Pe­­ dosul foiţei erau scrise aceste câte­va vorbe: „Tatălui lueu, pe care ’1 iubesc tare mult, ori şi ce mi-ar fi făcut Lau­­renţia. Armand o luă, şi aretând o strigă : — Mătușica ce bine seamănă ! Când ’1 auzi, bătrânul se făcu tot u­na de galben, luă o înfățișare amenin­țătoare şi iute smulse portretul din mâi­­nele copilului. Contele de Fontenay se apropia îngrijit. — Iar am trebuit să-mi amintesc de nenorocita, zise bătrânul necăjit... Nu să poate ea lăsa în pace s-o uit ? Contele se nevoia să-l liniștească și-l sfătuia să fie mai îngăduitor. — Na, îi respundea acesta, să nu mi se mai vorbească de ea. Nici-o dată ! Nu m-a ascultat, m-a ofensat... Am gonit’o din inima mea. N’o mai cunosc! . Bătrânul, obosit de furia asta, căzu în jilț, și se porni pe plâns. Tăceai! ceî-l’alt! Contele, se uita la Armand, era foarte mişcat de această durere a căreia pricină n-o cunoştea, e­­ra gata sâ înceapă şi el a plânge. Mar­chizul se potoli apoi, şi cum ginere­scu îi strângea mâna şi se încerca să-i spu­nă câte­va vorbe de mângâere, el îi tă­ia vorba scurt Zadarnic apoi îi duse pân­­la scară. Când se urcară în trăsură, Armand avu curiozitatea să-l întrebe. —Ce a făcut mătuşica, de e așa de în-­­ furiat bunicul pe ea? — S-a măritat contra voinței lui. — A ! Şi pentru ce a făcut aşa ? — Pentru că iubea pe cine­va, care nu-i plăcea bunicu-teu. — Și pentru ce nu-i plăcea? — Vezi că nu era de rangul nos­tru. — Dar din ce rang e ? — Face parte din burghezie: e in­dustriaș. — Ce-i industriașul ? — Un negustor. — Și ce, e rău ca să fie cine­va ne­gustor ? — Ei! mă plictisești. Cu vorba asta „mă plictisești“ copi­lul sfârși întrebările. Dar el își căpăta­se convingerea acum că mătușă-sa Lau­­renţia se măritase cu un om care nu semă­na nici cu tatăl său nici cu bunicu-său, şi judeca, din­ respectul ce le purta, că cei cari nu făceai­ ca ei, făcea reu, întâmplarea asta îi lăsase deci o urîtă împresiune şi-i amintea de numele Lau­­renţiei ca de un lucru reu, cum îl chie­­ma pe industrialul cu care căsătorise ea, nici nu bănuia măcar. De atunci încolo, nu-i mai vorbi nimeni de asta. Armand îşi perduse pe măsa de mult. Se făcuse mare şi nu se preocupa de ce ajunsese Lauren­ţia Şi iată că de o­dată scrisoarea avo­catului îl silea să se întoarcă la trecut ! O rudă: nu putea să fie de­cât copilul­­ mătuşei sale. Venind din coloniele engle­ze, D-ra Audrimont vrea să zică aşa se numea industrialul, pentru dragostea că­ruia frumoasa mătuşică nu ascultase pe tatăl ei, îşi renegase rangul, şi se făcuse burgheză. O fată nobilă să se mărite cu un om de rând, asta se face acuma zilnic nu­mai ca omul de rând să fie bogat, şi domnişoara nobilă să fie bogată. Aşa o fi fost. Aşa era şi cazul Laurenţiei de Pont-Croix, când întâlnise pe monstrul de Audrimont. Armand ştia ce avere lăsase marchizul moştenitorilor. Avere cam puţină. Şi o fată tânără, înzestrată numai cu frumuseţea, nu întâlneşte în fie­ care dimineaţă un Fontenay-Cravaat tener şi milionar, care să repare nedrep­tatea soartei. Şi apoi viaţa acasă nu pu­tea să fie prea veselă, pentru că bătrâ­nul avea caracter ciudat şi supărăcios. Crima Laurenţiei era desvinovăţită. Trebuia să rămână nemăritată, şi asta o supăra fireşte. A găsit un om care s-o iubească şi l-a luat de bărbat. Cine, putea să-i zică ceva ? Frumoasă era mătușica Laurenţia. După moartea tatălui său, Armand căutând prin hârtii a dat peste o foto­grafie a ei. Era aşa cum o descoperise el între două pagini de album, în salona­șul bunicu-seu fără ramă, ca un lucru pe care nu îndrăsnește să-l nimicești, dar îl desprețui. Armand a pus fotografia, In mijlocul celor­l’alte suveniruri scum­pe care-i rămăsese de la măsa. Cău­tătura ei era vioaie, gura surîdea. Se­măna oare cu măsa, această rudă, care venea din ţările depărtate, şi era o Pont- Croix ori o Audrimont? Contele fu deşteptat din gândurile lui prin lătratul câinilor, care fuseseră a­­duşi în curte de păzitorii lor, închise într’un sertar de la biurou scrisoarea lui Bemnard Pellier, și se duse să-și vadă prietenii. Dar istoria asta îl preocupa mult Ho­­tărîse să nu se ducă la Paris până la începutul lunei viitoare. Peste o săptă­mână însă nerăbdarea, stăpânindu-i scri­se lui Bemard că luni, la o oră după amiazi se află la el. După ce -l scrise, se liniști. Lucrul curios, nu vorbise de loc contelui de comunicarea pe care i-o fă­cuse omul său de afaceri. Nici el n-o cu­noştea cum e şi ce rudenie e cu el D-ra Audrimont. Nu vroia să se expună la întrebări la care n’ar şti ca să respundă. Cum a­­veai o verişoarâ şi nu mi-ai vorbit de loc de ea ? Ce se numeşte Audrimont, nu­mai a­­tâta ştii de ea ? Cine-i ? Ce face ? De unde vine? Ce putem aştepta de la ea sau de ce ne putem teme ? garantezi dumneata moralitatea unei fete care vine aşa de departe, şi o primeşti uşă cu bra­ţele deschise ? (Va urma) —^1--------------------------------------

Next