Adevěrul, noiembrie 1889 (Anul 2, nr. 362-385)
1889-11-08 / nr. 368
I dor Rosetti şi au aprobat prin urmare toate proiectele de reformă ale acestuia. Afară de aceasta, cine nu’şî aduce aminte de curăţenia de suflet cu care junele Al. Marghiloman făcea statistica ţăranilor împuşcaţi în timpul răscoalei şi asigura pe burtă verzii din Senat că s’au luat cele mai straşnice măsuri pentru a se închide gura şi a se potoli desnădejdea muritorilor de foame cu gloanţe. Credem că aceste exemple ajung, căci am arătat pe acei dintre miniștri al căror caracter se va imprima întregului cabinet. Ne pare numai răa că D. Al. D. Idolban a refuzat portofoliul ce i se oferise, căci cu D-sa buchetul era minunat de complect. Nu trebue uitată însuşirea care va predomina la toţi miniştri şi care va fi vox Regis, vox Dei (glasul Regelui, glasul lui D-zeu). Iată acum pentru ce ne supera pe noi venirea actualului guvern şi întrucât el poate fi primejdios pentru Ţară, deşi — drept vorbind — el poate fi socotit ca un mare pas înainte spre desrobirea Ţarei de jugul Dinastiei streine. Oamenii ruginiţi cari, ca cei ce sunt azi la guvern, doresc să aibă în mână mijloace pentru a’şi satisface apucăturile autoritare, au darul de a face pe oamenii inteligenţi să se îndeletnicească iar cu lucruri vechi şi de a’i sili să lupte din nou cu morile de vânt ale trecutului. Oamenii inculţi şi slabi de îngeri suferă şi ei de desgroparea hidoaselor mumii trecute, căci nu mai ştiu ce să’şî facă minţile. Ruginiţii, dacă sunt la guvern, ne fac să ne pierdem vremea, căutând prin archivele străvechi, când am putea să ne ocupăm cu o muncă mai spornică şi mai folositoare pentru propăşirea Ţarei. Ca democraţi, fireşte că trebue să combatem guvernul actual şi din punctul de vedere al apucăturilor sale reacţionare , deşi, ca antidinastici, ministerul-rugină ne face cel mai mare serviciu, căci deschide, în sfirşit, ochii şi celor mai orbi. N. S. --------------------046684--------------------D. Nicu Catargiu a demisionat din postul de subprefect al plăşei Braniştea şi ni se asigură că cu toate stăruinţele ce s’a pus pentru a reveni, D. Catargiu se arată ferm în hotărîrea luată. Asemenea lucru se vorbeşte şi despre D. Costea Balş. Totuşi pentru D-sa faptul până în momentul când scriem încă, nu este îndeplinit. * * * Cu trenul de 11 şi 5 m. am sosit în oraş în ziua de 5 Noembrie, D-nii Th. Calimah, din Botoşani, Costache Morţun, Dim. Vasiliu din Cernăuţi, major Vasiliu. Au plecat la 6 Noembrie cu trenul de 6 ore dimineaţa D-nii Bonachi, senator, Cost. Frîntu, Cardaş. DIN IAŞI Consiliul judeţean se ocupă tot cu votarea budgetului. Desbaterile merg cam greu fiind că consilierii cu greu se pot întruni în numărul reglementar, cel puţin, pentru a se ocupa de afacerile judeţului. Totuşi este de observat că nu le lipseşte bună-voinţa de a înzestra judeţul cu instituţiile necesare, pe cât mijloacele le pot permite. Aşadar aui votat construirea din nou a 20 şcoale şi pe care le vor pune în lucrare chiar de la primăvara viitoare dacă ministerul va aproba votul consiliului. Pentru aceste şcoale consiliul are deja sumele necesare din împrumutul făcut de mai înainte de la casa de consemnaţie. Asemenea consiliul judeţean a luat hotărîrea de a clădi un spital în podul Iloaei pentru care se simte o mare nevoe. MERCURI 8 NOEMBRIE 1889 Un pas înainte Duminică, în adunarea generală a membrilor societăţei Funcţionarilor Publici, se va face o propunere care onorează pe acei care au conceput-o şi ’î înalţă mult în ochii tuturor, mai ales în ochii sărmanilor funcţionari, cari ca şi paserile călătoare, se ivesc cu fiecare guvern, şi se pregătesc de plecare când cei carel-au adus, şovăesc. Trebue să recunoaştem că poziţia funcţionarilor este foarte nesigură. Existenţa lor, depinde de bunul plac, al puternicilor zilei, întocmai ca luciul întins şi liniştit de Eypa, care agită spumegă, la cea mai mică suflare de vînt. Azi liniştiţi, muncind fără răgaz, pentru ca să ’şi scoată prin sudoarea lor, pâinea copiilor, mâne un vînt din sus, dinspre acei cari ţin puterea, îi spulberă, ’i aruncă pe uliţi, lâsându’i fără nici un sprijin, în voia intâmplărei. Vorbesc de cei mici, acei cari formează, ca să zic astfel, pleiada mişunătoare a funcţionarilor inferiori, trăind din leafa infimă ce o capătă în schimbul unei munci zdrobitoare ; cât despre cei sus puşi, aceştia prin chiar acest fapt, fatal este, ca durata lor într’o funcţiune, să fie efemeră. De mult timp, societatea funcţionarilor, graţie preşedintelui şi membrilor cari constituesc comitetul, face paşi gigantici, luptă cu multă vigoare şi succes, pentru îndeplinirea scopului măreţ şi frumos, la care a gândit cu atâta dor, întemeetorii ei. Membrii bolnavi, sunt căutaţi cu asiduitate, conştiincios, şi cu multă dragoste de D. doctor P. Vasilescu. Medicamentele sunt procurate de societate ; cei rămaşi fără slujbă, primesc din fondul societăţei, ajutoare lunare, potrivit necesităţilor lor; văduvele sunt ajutate şi orfanii îngrijiţi; în sfîrşit, societatea nu cruţă nimic ca să îndeplinească nobilul scop pentru care s’a înfiinţat. Am ţinut să fac în câteva cuvinte această dare de seamă, pentru ca mulţi cari privesc cu nepăsare, să întindâ mâna şi cu dragoste să dea ajutor celor cari sufer, înscriindu-se ca membri acestei societăţi. Iată şi propunerea care se va face Duminică în sinul adunărei generale a acestei societăţi şi care propunere a fost semnată de un număr însemnat de membri. Propunere a). Se institue în fiecare judeţ, o comisiune compusă din membrii societăţi funcţionarilor. Numărul membrilor va fi de cinci. Scopul acestei comisiuni va fi ca să facă cercetări locale, motivele pentru care un membru este înlocuit, depărtat sau destituit din funcţiunea sa. Comisiunea după ce îşi va face constatările va dresa un proces verbal, semnat de cel puţin majoritatea membrilor, şi se va înainta consiliului central de administraţie, însoţit de un raport detaliat, în care se va resuma opiniunea sa, asupra faptului. b) . Membrii comisiunii se vor numi în urma unei alegeri făcută la reşedinţa fiecărui judeţ, confirmându-se de adunarea generală, după propunerea consiliului central de administrație. c) . Când comisiunea prevăzută la art. a și b, va constata că secretarul a fost înlocuit, depărtat sau destituit fără motiv legal, consiliul central va interveni pe lângă autoritatea respectivă, în favoarea membrilor femeiei fără ocupațiune. d) . Intervenirea citată la art. 1 se va face oficial, bazată pe actele dresate în localitate, cari se vor înainta în copie autorităței, care a depărtat pe societar. La cas, se va numi o comisiune dintre cei cinci membri, cari să ceară ministrului în drept, reintegrarea funcţionarului, depărtat fără motiv. Cum se vede, această propunere pregăteşte un tărâm, care va da nişte roade, ce vor înlesni mult, foarte mult, deslegarea unei mari cestiuni care se zbate de mult timp, în crieful oamenilor cu dor de ţară. Această mişcare, deocamdată va avea ca rezultat, asigurarea pentru totdeauna, a existenţei unor oameni, cam departe de luptele politice, nu cer decât să muncească şi să dea lor şi familiei numeroasă, pâinea de toate zilele. Brdescu. -------------------------Ofi OTKfr------------------------- Ştiri din Belgia BRUXELA, 6 Noembre.—Un tratat de comerţ şi de residenţă s’a încheiat la 31 Octombrie între Elveţia şi statul liber al Congului. Guvernatorul general al Congului, D. Van Eetvelde a presintat Regelui un lung raport asupra măsurilor luate în statul Congului pentru suprimarea fratei. — Noul ministru al Serbiei a remis azi Regelui scrisorile sale de creanţă. — Conferinţa anti-sclavagistă s’a întrunit azi după amiazi la ministerul afacerilor străine. Ministrul afacerilor străine, Prinţ de Chimay, a salutat pe membrii congresului în numele Regelui şi al guvernului. Baronul Lambermont a fost ales preşedinte; delegatul belgian, D. Arendt, a fost desemnat ca şef al secretariatului. A doua şedinţă a congresului va avea loc mâine. infomapnii Iată cum oficina nemţească din Bucureşti apreciază formarea Cabinetului Manu—Lahovary. Ea telegrafiază ziarului Neue Freie Presse: Carp, care a fost intermediarul formărei actualului Cabinet, n’a primit nici un portofoliu, ca să poată lua asupră’şi conducerea partidului guvernamental. Et nune erudimini! — Maas*— D. Ernest Sturza, prefect de Bacău, și-a dat demisia. Ministrul de interne n’a primit’o până acum. Tot ast-fel n’a fost primită nici demisia D-lui Economu, prefect de Dolj. — Miwrji— In locul D-luî Pariano se va numi Domnul Efrem Germani ca prefect de Vlașca. — I —Ki I — In locul D-lui Cezianu se va numi Domnul Mihail Sutzu ca director al poştelor şi al telegrafelor. Demisia D-lui Rudolf Rosetti din prefectura de Roman a fost primită. In locul D-lui Docan care a demisionat din funcţiunea de şef de Cabinet al ministrului de interne, se va numi D. Mitică Manu. Complectăm informaţia noastră relativă la depărtarea din serviciul domeniilor a d-luî Perticari prin următoarele detalii. Depărtarea acestui funcţionar a fost cerută direct de şeful serviciului funciar şi pe motivul de neglijenţă. •—4-358 BXI—■ Administraţia ziarului Adevărul, roagă pe toţi abonaţii sei care ’şi a schimbat domiciliul de la sf. Dumitru, să bine-voiască a face cunoscut aceasta din vreme, spre a nu suferi întreruperi în regulata primire a ziarului. Asemenea sunt rugaţi stăruitor, toţi acei cărora li s’a făcut cunoscut expirarea abonamentului să se grăbească a şi’l preînoi. Domnul Nucşoreanu, fiind întrebat la Capşa, ce gândeşte în privinţa situaţiunei, a răspuns : „In urma derailărei D-lor Al. Lahovary şi Manu, s’a oprit mişcarea voiajorilor. —®44&a*— Duminecă va avea loc în Sala noului Ateneu o audiţiune dramatică dată de d. Armand Dutertre, de la teatrul Odéon din Paris. Vom publica mâine programul amănunţit al acestei interesante şi instructive petreceri. !? JEGMEI (NUVELĂ) O femee, la treizeci şi şase de ani, negreşit că se ţine încă bine, că chipul o arată încă tînără—dacă până la acea verstă a dus un trai tihnit, n’a făcut de cât numai un copil, şi i s’a îndeplinit mai toate gusturile. Nala când se uita în oglindă, şi lucrul acesta ’l făcea foarte des, vedea că e tot atât de frumoasă ca şi acum zece ani. Două pete însă, ce se aşezaseră la marginile ochilor, ’l cam dase de gândit într’o vreme. Dar, după o oarecare bătae de cap, găsi ea mijlocul d’a şi le ascunde. Se ungea dimineaţa pe obraz cu Ravizante, un fel de alifie albă, şi apoi ’şi încărca faţa cu pudră Vdloutine, de zicea şi densa că nu e ea!... Ce pete să se mai vază? Şi ciupiturile de versat le-ar fi astupat în aşa fel, încât te-ai fi crucit... Şi de aceia oglinda ’i spunea de nenumărate ori pe zi: „eşti frumoasă“. Apoi, umerii ei albi, cărnoşi, rotunzi —pieptu’î obraznic, tărişor încă, — mijlocu’i subţire, bine croit, aşezat pe două şolduri ca de marmură, — picioarele’i mici toate acestea o făcea să crează cu drept cuvînt, că orice bărbat care ar vedea-o, chiar nedespuiată, ar pofti-o. In desert însă, era măritată și încă de nouăsprezece ani... 0 vecinicie întreagă pentru o femeie care e nevoită să aibă numai un bărbat, în atâta sumedenie de ani!... — „Nouăsprezece ani, tu să nu simţi altă strângere uşoară de mână care să te înfioare, de cât numai a bărbatului tău. Gura ta să nu se lipească fierbinte de alte buze, de cât numai de aceia a soţului. Urechile tale să fie surde pentru orîce alte vorbe de iubire, ochii tei orbi—să nu mai vază nici un chip pe care să’l dorească, ai pe al bărbatului. Să’ţi omori inima, să’ţi striveşti orice patime, să’ţi strîngî orice speranţe, toată viaţa să nu ai nici un idol, lui să te închini mereu, lui să’î fii roabă tot-d’auna. Barim dacă aceste sacrificii s’ar face de amândoi, lucrul ar fi de o potrivă şi n’ai avea nimic de zis. Dar nu, el poate să’şi mulţumească plăcerile ca şi când ar fi încă flăcări, slobod încă, —căci cine se poate ţine toată ziua şi toată noaptea după un bărbat. Ah! negreşit că asupra femeilor pluteşte un blestem îngrozitor“. De multe ori ’şi zicea Nala acestea’ dar nici odată însă n’a rătăcit cărarea căsniciei. Acum însă, două lucruri o frământa peste măsură de tare. Fiică-sa care avea şaptespre-zece ani şi care atrăgea toate privirile când eşea cu densa, şi apoi soţul său pe care n’a putut să’l vindece nici doctorul Thor. Cu fiică-sa, cu Eugenia, lucrurile s’ar fi sfârşit mai lesne. O mărita, se făcea soacră şi se isprăvea. Dar cu soţu’ ? — „A, strigă densa într’o posomorâtă zi de Noembre, are teribilă această stare de lucruri. Până când? Sunt încă femee tinera, mai doresc, mai vreaji dragoste. Ce ? d’acum să zic adio mângâierilor unui bărbat, nopţilor de iarnă petrecute lângă el, gură în gură, piept la piept, ochi în ochi ? E o nenorocire ceea ce a căzut pe capul meui şi al lui, e o pricină de despărţenie. Şi, dacă nu ’mi-ar fi ruşine, a’şi alerga într’un suflet la avocat.“ Apoi, porni înainte cu gândurile, făcând la suluri de hârtie din revista Generaţia Viitoare. Intr’o seară, când se cânta la operă Sonambula, un prieten al casei înfăţişă Nalei pe un gazetar şi nuvelist, care avea la coada numelui şi un De La.... Ei i se păru foarte frumos De la, şi de aceea îl pofti pe acasă seara, la ceai, după ce’i zisese între altele: —• „A, domnule, nuvelile dumitale au un farmec deosebit, le citesc în tot-d’a una, îmi plac tot atât de mult, cât nu pot să sufer pe acele ale lui Georgian ori leleor. Fraza vea este legată cu multă măestrie, aveţi un viitor strălucit. Un lucru însă, vă rog. Nu care cumva când mă veţi cunoaşte mai bine, să găsiţi ceva şi în fiinţa mea, care să vă facă să scriţi vre-o nuvelă, căci atunci o să ne supărăm foc, — lucru care ’miar face rău...“ De la spuse câteva vorbe și eși din loje. După câteva săptămâni, Nala găsi în De La, ceea ce nu mai putea afla la bărbatul său. Ce dulci i se părea ceasurile care le petrecea în mica odae a gazetarului! Ce blajin, ce încântător ce glumeț era densul când o Înveţa să corecteze alături de el, articolele sale! Aşa farmec nu mai simţise ea în viaţă ei, niciodată. Dacă ar fi fost el soţul ei... ar mai fi ştiut şi densa că trăeşte, ar mai fi cunoscut bucuriele vieţei, ar fi dorit să nu mai moară niciodată... Dar acest soi de trai nu putea să fie mult, putea să se afle, să se descopere totul, să ajungă la urechile bărbatului. Atunci ce se va face, cumva FOITA ZIARULUI „ADEVERUL“ Georges Ohnet III 14 DRAGOSTEA DIN URMA După ce citi scrisoarea, contele rămase un moment pe gânduri. Lucia Audrimont, numele acesta nu-i amintea nimic. Rudă cu el? Poate rudă după nevasta... In familia lui nu exista nici un Audrimont. De o dată tresări, și mototoli scrisoarea în mâini. Par’câ i se limpezi gândirea, și-și aminti de ceva. Amintirea asta era legată cu copilăria lui. Era de doisprezece ani atuncia. Cu prilejul anului nou, merse împreună cu tatăl său la un bunic al lui după mamă, marchizul de Pont-Croix, legitimist înfocat, scapăt ca prin minune din măcelul de la Penissière, şi care rămăsese îmbuibat cu tradiţiunele feudale cele mai înrădăcinate. Era bătrân, cu perul albit de vreme, şi purta vecinie la butonieră semnul cruce! Saint-Louis. Copilului îi era frică de bătrân, dar frica era respectoasă. Când îl săruta, îl înţepa cu barba şi Armand se ferea. In ziua de anul nou, Contele de Fontenay sta în cabinetul socrului său, şi Armand se uita la nişte gravuri, când dădu peste o foiţă de fildeş, pe care e-ra zugrăvit chipul unei femei tinere tab5 re frumoasă, cu toate că părea tristă și că suferă. Era îmbrăcată tare simplu. Pe dosul foiţei erau scrise aceste câteva vorbe: „Tatălui lueu, pe care ’1 iubesc tare mult, ori şi ce mi-ar fi făcut Laurenţia. Armand o luă, şi aretând o strigă : — Mătușica ce bine seamănă ! Când ’1 auzi, bătrânul se făcu tot una de galben, luă o înfățișare amenințătoare şi iute smulse portretul din mâinele copilului. Contele de Fontenay se apropia îngrijit. — Iar am trebuit să-mi amintesc de nenorocita, zise bătrânul necăjit... Nu să poate ea lăsa în pace s-o uit ? Contele se nevoia să-l liniștească și-l sfătuia să fie mai îngăduitor. — Na, îi respundea acesta, să nu mi se mai vorbească de ea. Nici-o dată ! Nu m-a ascultat, m-a ofensat... Am gonit’o din inima mea. N’o mai cunosc! . Bătrânul, obosit de furia asta, căzu în jilț, și se porni pe plâns. Tăceai! ceî-l’alt! Contele, se uita la Armand, era foarte mişcat de această durere a căreia pricină n-o cunoştea, era gata sâ înceapă şi el a plânge. Marchizul se potoli apoi, şi cum ginerescu îi strângea mâna şi se încerca să-i spună câteva vorbe de mângâere, el îi tăia vorba scurt Zadarnic apoi îi duse pânla scară. Când se urcară în trăsură, Armand avu curiozitatea să-l întrebe. —Ce a făcut mătuşica, de e așa de în- furiat bunicul pe ea? — S-a măritat contra voinței lui. — A ! Şi pentru ce a făcut aşa ? — Pentru că iubea pe cineva, care nu-i plăcea bunicu-teu. — Și pentru ce nu-i plăcea? — Vezi că nu era de rangul nostru. — Dar din ce rang e ? — Face parte din burghezie: e industriaș. — Ce-i industriașul ? — Un negustor. — Și ce, e rău ca să fie cineva negustor ? — Ei! mă plictisești. Cu vorba asta „mă plictisești“ copilul sfârși întrebările. Dar el își căpătase convingerea acum că mătușă-sa Laurenţia se măritase cu un om care nu semăna nici cu tatăl său nici cu bunicu-său, şi judeca, din respectul ce le purta, că cei cari nu făceai ca ei, făcea reu, întâmplarea asta îi lăsase deci o urîtă împresiune şi-i amintea de numele Laurenţiei ca de un lucru reu, cum îl chiema pe industrialul cu care căsătorise ea, nici nu bănuia măcar. De atunci încolo, nu-i mai vorbi nimeni de asta. Armand îşi perduse pe măsa de mult. Se făcuse mare şi nu se preocupa de ce ajunsese Laurenţia Şi iată că de odată scrisoarea avocatului îl silea să se întoarcă la trecut ! O rudă: nu putea să fie decât copilul mătuşei sale. Venind din coloniele engleze, D-ra Audrimont vrea să zică aşa se numea industrialul, pentru dragostea căruia frumoasa mătuşică nu ascultase pe tatăl ei, îşi renegase rangul, şi se făcuse burgheză. O fată nobilă să se mărite cu un om de rând, asta se face acuma zilnic numai ca omul de rând să fie bogat, şi domnişoara nobilă să fie bogată. Aşa o fi fost. Aşa era şi cazul Laurenţiei de Pont-Croix, când întâlnise pe monstrul de Audrimont. Armand ştia ce avere lăsase marchizul moştenitorilor. Avere cam puţină. Şi o fată tânără, înzestrată numai cu frumuseţea, nu întâlneşte în fie care dimineaţă un Fontenay-Cravaat tener şi milionar, care să repare nedreptatea soartei. Şi apoi viaţa acasă nu putea să fie prea veselă, pentru că bătrânul avea caracter ciudat şi supărăcios. Crima Laurenţiei era desvinovăţită. Trebuia să rămână nemăritată, şi asta o supăra fireşte. A găsit un om care s-o iubească şi l-a luat de bărbat. Cine, putea să-i zică ceva ? Frumoasă era mătușica Laurenţia. După moartea tatălui său, Armand căutând prin hârtii a dat peste o fotografie a ei. Era aşa cum o descoperise el între două pagini de album, în salonașul bunicu-seu fără ramă, ca un lucru pe care nu îndrăsnește să-l nimicești, dar îl desprețui. Armand a pus fotografia, In mijlocul celorl’alte suveniruri scumpe care-i rămăsese de la măsa. Căutătura ei era vioaie, gura surîdea. Semăna oare cu măsa, această rudă, care venea din ţările depărtate, şi era o Pont- Croix ori o Audrimont? Contele fu deşteptat din gândurile lui prin lătratul câinilor, care fuseseră aduşi în curte de păzitorii lor, închise într’un sertar de la biurou scrisoarea lui Bemnard Pellier, și se duse să-și vadă prietenii. Dar istoria asta îl preocupa mult Hotărîse să nu se ducă la Paris până la începutul lunei viitoare. Peste o săptămână însă nerăbdarea, stăpânindu-i scrise lui Bemard că luni, la o oră după amiazi se află la el. După ce -l scrise, se liniști. Lucrul curios, nu vorbise de loc contelui de comunicarea pe care i-o făcuse omul său de afaceri. Nici el n-o cunoştea cum e şi ce rudenie e cu el D-ra Audrimont. Nu vroia să se expună la întrebări la care n’ar şti ca să respundă. Cum aveai o verişoarâ şi nu mi-ai vorbit de loc de ea ? Ce se numeşte Audrimont, numai atâta ştii de ea ? Cine-i ? Ce face ? De unde vine? Ce putem aştepta de la ea sau de ce ne putem teme ? garantezi dumneata moralitatea unei fete care vine aşa de departe, şi o primeşti uşă cu braţele deschise ? (Va urma) —^1--------------------------------------