Adevěrul, decembrie 1889 (Anul 2, nr. 386-409)

1889-12-03 / nr. 388

fu sugrumat de către acela pe care ’l-a scăpat de înecăciune. Ar fi de dorit să înceteze agitaţiu­nile incontinue din facultatea de medi­cină cari, de o bucată de vreme ţin pe studenţi într’o încordare perpetue şi ’i distrag de la studiu; ele sunt de na­tură de a aduce decadenţa uneia dintre facultățile cu care universitatea noastră are dreptul de a se mândri mai mult. DUMINICA 3 DECEMBRIE 1889 D’aie popilor Ploieştenî In Septembre a. c., la biserica S-t. George Nou, (Boldescu) a spitalului cu acelaşi nume, după mai multe cercetări din partea eforiei făcute în urma unor denunţări, se constată că Preotul Ioniţă Dumitrescu care îndeplinea funcţiunea de confesor al spitalului, sustrăsese din capitalul bisericei o bună sumă de bani cum şi obiectele de valoare din biserică ca : o salbă de aur, potirul, îmbrăcămin­tea de argint a Evangheliei, mâinile şi coroanele de la icoane, pe cari se văd şi astă­zi cu ele, cădelniţa, candelele şi un polycandru mare, toate de argint, cum şi mai multe obiecte între cari şi clopotul mare al bisericei pe care­­l-a vîndut, iar ca să nu se ştie de urma lui, la repararea bisericei a pus de a dărîmat clopotniţa, ceea­ ce nu era pre­văzut în devizul de reparaţie şi nici ne­cesitate nu era să se dărîme. Constatându-se aceasta la ancheta din partea Eforiei, preotul fu ameninţat cu darea înaintea parchetului, el văzând că gluma se îngroaşe, se duse fuga acasă şi aduse o basma popească plină cu mâinile şi coroanele sfinţilor, sfărîmaturi de candele şi cădelniţă, lucru care se trece în procesul-verbal de constatare , consecinţa anchetei s-a mărginit la eli­minarea preotului Ioniţă Dimitrescu şi înlocuirea lui cu preotul Teodosie Io­­nescu. Depărtatul preot care se bucură de rea reputaţie în Ploeşti, de ciudă că tocmai preotul Teodosie, asupra căruia avea ură, a fost numit în locul lui, face o petiţie la Mitropolie iscălită incons­­cient de mai mulţi mahalagii, ca din partea lor, prin care arată că părintele Teodosie nu e om cinstit, că a furat o poliţă de la cine­va şi alte multe de acestea, în urma căreia Mitropolia ia dreptul de a mai sluji în biserică preo­tului nou numit, văzând acesta că afa­cerea ia o ast­fel de întorsătură, face o petiţie la Mitropolie cerînd anchetă, care fu numită şi delegat Protopopul eparchiei locale a cerceta afacerea. Transportăn­du-se Protopopul Pr. Mi­hail Pârvulescu la biserica cu pricina unde erau adunaţi semnatarii petiţiei iji a iii ii preoţi d­in pa­rl T?r. Toniţ& cu 7 bătăuşi îmbătaţi de el, se ia în cercetare iscălitorii petiţiei cari declară în adevăr că el au iscălit acea petiţie pe care părintele Ioniţă le-a citit’o şi în care cerea de la Mitropolie voe ca să mai cumpere şi să înfrumuseţeze bi­serica etc., etc., lucru pipăit că popa prin înşelăciune a obţinut iscălitur­­e lor; vezând însă că o să fie prins cu mita în sac începe cu cel 7 bătăuşi al sel a face gură şi a striga la protopop că nu aşa se face ancheta. Vezând protopopul că scandalul a­­cesta ia proporţiunî mari pleacă cu pro­­iestosul lăsând lumea în biserică ; atâta ’I a trebuit preotului Ioniţă, ca cu bă­tăuşii lui să ameninţe pe pr. Teodosie, care de frică se refugiă baricadându-se în altar, unde s’a îmbrăcat cu odajdiile de mare ceremonie, şi cu Evanghelia in mână le spuse agresorilor că acum e gata a ’l înfrunta. In acest timp preo­tul agresor pusese o femee să tragă clo­potul bisericei și să strige : Dumnezeu să ierte pe popa Teodosie. In timpul când preotul atacat era în altar, un cismar mahalagiu­ — Ionică — pătrunde până la preot, care­­ spune să fugă la poliţie să cheme ajutor, voind să plece fu întâmpinat cu lovituri din partea bătăuşilor, care l’au bătut până i-a curs sânge pe gură şi pe nas, numai la ţipetele femeilor ce erau de faţă ,l-au lăsat din bâtae şi au plecat din bise­rică. Tocmai târziu­ pe la 8 ore seara a pu­tut eşi preotul din altar, şi a sesizat parchetul, care a trimis afacerea la in­strucţie unde—nu înţeleg pentru ce — D-l jude instructor Gheţu a chemat pe reclamant sfătuindu’l a’şi retrage plân­gerea, lucru la care preotul n’a consim­ţit ci a mai dat o petiţie cerînd ascul­tarea ca martori la instrucţie şi pe po­­tropop, pe cismarul bătut, cum şi pe mai mulţi mahalagii ce erau de faţă la întâmplarea scandalului. In urma acestui act de barbarie a­­ pr. Ioniţă Dimitrescu, epitropii bisericei au înaintat Mitropoliei un raport şi o copie după procesul-verbal, încheiat la constatarea sustragerei lucrurilor biseri­cei de acest imoral preot, în urma că­ruia, au fost citaţi ambii preoţi în ziua­­ de 28 Noembre, înaintea consistoriului­­ Mitropoliei, dar s’a amânat din cauză ‘ că în acea zi urma să fie alegere la­­ col. I de comună şi prin urmare popii­­ trebuia să joace rolul de agenţi electo-­­ rali. Aflu că un deputat din localitate ar­­ voi a interpela pe Ministru Cultelor în­­ această privinţă, în tot caşul ve voia­­ ţine în curent cu mersul afacerei atât­­ la instrucţie cât şi la Mitropolie. Mihai­. DIN”IAŞI ! Studenţii universitari vor da un bal­­ pentru sporirea fondului lor la 16 De­­l­cembrie în saloanele hotelului Traian. Doamnele care s’au oferit de a prezida balul lor sunt: Natalie Sutzo, colonel Petrovan, Bălaşa Şendrea, M. G. Iri­­mescu, A. Comban, P. Răşcanu, Sandu Răşcanu etc. Studenţii speră să aibă ba­lul lor o reuşită strălucită, lucru cel do­rim din toată inima.* Procesul lui Constantin Bordeiu, a­­cuzat pentru delicte electorale s’a ju­decat de curtea cu juraţi din ziua de 1 Decembrie. Acuzaţiunea a fost susţinută de D. procuror de secţie N. Leonescu, apărarea de D. Al. Bádarou iar prim jurat a fost D. Th. Motăse. Juraţii au achitat pe inculpat.* Procesul, anunţat deja de noi, că se va judeca la Curtea de Apel secţia I a privitor pe d-rele Milo pe de o parte şi d. Gh Pavlov şi Marcu Weiss s’a căutat în zilele die 23, 24, 20, 27, 28 şi 29 Noembre, când terminându-se des­­baterile, curtea a amânat pronunţarea hotărîreî pentru ziua de 11 Decembrie. Faptul care a dat naştere acestui in­teresant proces este că interzisul, d-nul Alex. Milic având nevoe de bani a fă­cut pe surorile sale să sconteze câştiurile de la o parte din moșiă cuvenită lor pe timp de cinci ani. Valoarea câștiului pe acest timp e de mai bine de 55,000 lei, ce s’a scomptat pentru suma de 30,000 lei. Aceasta însă pe hârtie, căci de fapt —după cât afirmă—au primit numai vr’o 16,000 lei. Scomptătorul este Marcu Weiss iar d. Gh. Pavlov a fost mijloci­torul în această afacere, după invitarea d-lui Alex. Milic. Pentru D-ra Millo a pledat d-l avocat Vasile Sculy, care a acuzat în această afacere de doi pe partea chemată in judecată. D-l Pavlov a fost apărat de d. Sipsomo, iar Marcu Weiss de d-nii Bejan și Niculeanu. • • D. Nestor Heck, cunoscutul fotograf din oraşul Iaşi, prin firma sa cea veche şi lucrările sale artistice, face cunoscut numeroasei sale clientele şi publicului Ieşan, în mijlocul căreia profesează arta sa de mal bine de 25 de ani, că In a­­telierul său, îmbogăţit şi în curent cu cele mai noul descoperiri In arta foto­grafică, se execută lucrări cu un preţ ce poate conveni tuturor claselor socie­­tăţei. De altmintrelea este ştiut de între­gul public ieşan perfecțiunea lucrărilor atingătoare de arta D-lui N. Heck și care nu lasă nim­c de dorit de la fo­­tografiele în mărimea naturală până la cele de cartă de vizită. Corespondenţa din Dorohoiu 29 Noembrie 1889. Fiind mai multe locuri vacante de consilieri comunali, alegeri parţiale vor urma a se face în curând... delegaţii în oraşul nostru s-au ales deja, şi succesul a fost bine înţeles al guvernului. Nu se ştie însă dacă alegerile se vor mai face pentru că toate probabilităţile există pentru disolvarea consiliului nos­tru comunal, în faţa stăruinţelor ener­gice ce le pune prefectul judeţului. E aproape de Înţeles că guvernul va căuta să paralizeze de acum înainte tot mai mult influenţa D-lui Enacovici. Lupta va fi cam grea, şi nimeni nu poate spune cu hotârîre în partea cui va fi isbânda... Să aşteptăm... Nu ştiu, nu ’mi aduc aminte dacă s’a vorbit prin ziare de un furt sâvârşit în vara trecută la administraţia moşiei Bă­­deni, a fraţilor Fischer. Un servitor anume Nuhăm Abramo­­vici, a fugit luând 5.000 franci, sumă pe care o încasase în Botoşani în nu­mele D-lor Fischer. S’au făcut cercetări bine înţeles ca să se dea de urma lui, dar toate ostenelele au fost zadarnice, şi ori­ce speranţă de aflarea hoţului era pierdută. Dar acum câte­va zile d. Fischer află că numitul Nuhăm Abramovicî se afla în America şi anume la New-York. Află aceasta de la un oare­care Fried­man Eşanu. Acest Friedman, i-a cerut o procură, ca sâ poată pune mâna pe bani, din locul unde au fost lăsaţi în depozit de către Abramovicî. D. Fischer însă s’a gândit că e mai bine să se adreseze ministrului Americei de Nord de la Bucureşti, şi­­ alătură toată corespondenţa primită din New- York — pentru ca legaţiunea să poată lua măsurile necesare pentru prinderea hoţului şi restituirea banilor celui pă­gubaş, dacă banii în adevăr sunt depo­zitaţi unde­va, înainte de desfirşi corespondenţa, să vă mai spun .Bisocietatea botoşâneanâ a încercat o‘offire de simţitoare, prin în­cetarea din viaţă aD nei Ruxandra Vă­­­­sescu, mama Doamnei Hortensia Can­­­­tem­ir. Defuncta a lăsat adânci regrete tutu­­ror celor care au cunoscut-o. Sfirşesc corespondenţa mea aici, făgă­­duindu-vă a vea încunoștiința de tot ce se va petrece mai de însemnătate pe la noi. De la Jijia. * * Informaţii iii Agiul ieri s’a ridicat la 1,15%. Discuţia răspunsului la adresă va începe în Cameră Joaia viitoare. „ Dacă liberalii vor reuşi la ba­­­ Magiul de Duminică în Ploeşti,­­ candidatul lor de primar va fi D.­­ deputat Christu S. Negoescu. „Influenza“ Profesorul Nothnagel din Viena a ţi­nut alaltăieri la clinica sa o disertaţiu­­­ne asupra boalei infecţioase numită In­fluenza, care face progrese enorme în Rusia, unde numai in Petersburg a atins 30.000 persoane. Disertaţiunea aceasta a deşteptat un viu interes, cu atât mai mult, cu cât în Viena boala a devenit epidemică. Cel dintâiu caz de asemenea natură ce s’a ivit la Viena, zice prof. Nothna­gel, s’a întâmplat la începutul lunei tre­cute cu medicul secundar al clinicei I din spitalul central. Simptomele, care au început prin du­rere de cap şi greaţă, nu mai lăsară nici o îndoială asupra caracterului boalei. Curând cazurile se înmulţiră şi astă­zi spitalul public e plin de bolnavi de Influenza. Nothangel se rosteşte ast­fel cu privire la ştirile ce sosesc din Rusia asupra fap­tului că Influenza ar fi prevestitoarea unei mari epidemii. „Poate să fie chiar aşa, dar noi nu putem face nimic alta de­cât să aştep­tăm urmările“. Boala aceasta a fost deja cunoscută la începutul secolului al 16-lea (1510), dar detalii lămurite lipsesc. De alt­fel, nu se cunoaşte vreo boală care să se lăţească cu atâta repeziciune. Chiar cholera şi frigurile galbene rămân pe jos faţă cu această boală, care nu e atât de periculoasă. Nu trebue să ne mire nici cifrele de 40,000—50,000 de cazuri. Ca toate boalele epidemice şi Influenza vine de la răsărit. Nu e dovedit dacă chiar Rusia e patria boalei. Caracteris­tic este că Influenza nu e legată de oameni, nici de căile de comunicaţie; deci nu e de admis ca boala să fi venit la Viena prin Lemberg, căci ea e pro­pagată de miasme prin aer. Fără îndoială, boala aceasta e micro­­bică. E de sperat că boala nu va dura mult dată fiind temperatura de acum, care nu e favorabilă desvoltărei bacte­riilor. La Paris, în prăvăliile Luvrului, nu­mărul funcționarilor bolnavi de Influenza se urcă la 3.400 pe zi. Consiliul de revizie îşi va începe operaţiunile sale în Bucureşti în zilele şi la orele următoare . Pentru culoarea de roşu, la lo­calul secţiune 1­6, strada Acade­miei No. 5, în zilele de 1, 2, 4 şi 5 Decembre, orele 11 dimi­neaţa ; Pentru culoarea de galben, la localul secţiune 1 8, (vechea comi­sie de galben), strada Romană No. 4, în zilele de 7, 8, 9 şi 11 Decembre, orele 11 ; Pentru culoarea de verde, la lo­calul secţiune! 26, strada Sfinţi­ Apostoli No. 45, în zilele de 12, 13, 14 şi 15 Decembre, orele 11 ; Pentru culoarea de albastru, la localul secţiune! 36, calea Văcă­reşti No. 159, în zilele de 16,18, 19 şi 20 Decembre, orele 11 ; Pentru culoarea de negru, la localul secţiunei 49, (vechea co­misie de negru), calea Moşilor No. 188, în zilele de 21, 22 şi 23 De­cembre, orele 11 ; Iar zilele următoare, până la 15 Ianuarie 1890, sunt rezervate, conform art. 42 din legea recru­­tării armatei, pentru producerea actelor cerute tinerilor Înscriși. D. I. Constantinescu, inspecto­rul financiar, care se află in Ga­laţi, a inspectat Casieria generală a judeţului. D. General Manu, ministrul de interne, a­­lucrat ieri de dimi­neaţă cu M. S. Regele. —04ESK»­* — Ieri a eşu­­l la Ministerul de Interne, decretul prin care D. Pro­­cop Dumitrescu, este însărcinat să gereze afacerile prefecture­ de Ia­lomiţa în locul D-lui N. Bratu, demisionat. Decretul de numire a D-lui N Gentili, ca prefect al judeţului Vlaşca a fost iscălit ieri. ----------------------mess*--------------------- Ştiri Telegrafice BELGRAD, 1 Decembrie. — Guver­nul a delegat comisiuni speciale pen­tru a lua în stăpânire depozitele de sare din Belgrad şi din diferitele oraşe unde compania monopolului stabilise sucur­sale. La refuzul amploiaţilor de a preda cheile magaziilor, comisiunile au făcut să se deschidă prin autoritate de justi­ţie şi au confiscat previziunile de sare. Autorizaţia trimisă de Anglo-Bank din Viena amploiaţilor săi de a des­chide magaziile, a suferit o întârziere şi nu a sosit de­cât după intervenirea a­­genţilor judiţiari. Reprezentanţii vienezi ai Companiei au sosit şi s’au întâlnit numai de­cât cu avocaţii renumiţi; ei au declarat că menţin pretenţiunea lor şi că nu voiesc să cedeze de­cât în faţa unei sentinţe judiciare. Se crede totuşi în cercurile comerciale că o înţelegere pacinică va interveni şi că guvernul va rescumpăra monopolul. PETERSBURG, 1 Decembrie.— Ne­­voie Vremia află din Belgrad că auto­rităţile sârbeşti fac dificultăţi negusto­rilor ambulanţi ruşi; jurnalul exprimă mirarea sa pentru această procedare. Foile sârbeşti propun ca leac al cauze­lor cari dau loc plîngerilor ziarului ru­sesc, încheierea unui tratat de comerciu sârbo rus. PARIS, 1 Decembrie.—Camera a a­­nulat ieri cu 447 voturi contra 20, a­­legerea D lui Ternisien (Cochinchina)şi a declarat ca ales pe amiralul Le Myre de Villers. Discuţiunea asupra paragrafurilor fon­durilor secrete va începe Sâmbătă. HAV­JOE HONTÉOUT „LA SULTANUL“ (NUVELA) G­outheaume şi Mari­aille, locuiau sub o umbrelă. In Paris, un asemenea adăpost, sub care încap numai două capete, e destul de deli­­cat, şi mai delicat încă la o mie leghe de­părtare de patrie, în Mexico, unde îi asvâr­­lise întâmplarea pe aceşti două bieţi francezi, o pereche de năpăstuiţi. Amândouă la un loc aveau patru­ zeci de ani şi şase luni, ceea­ ce venea în două, câte două-zeci de ani şi trei luni de fie­care. Frumoşi nu erau, dar nici urâţi, nici înalţi, nici scurţi, ci, de mijloc, îmbrăcaţi ca vai de oi, îndurând frigul şi lipsa, având in schimb o poftă de mâncare grozavă, şi până acuma n’ajunseseră încă sâ se scuture bine. Dacă erau trişti? Nici de loc. ..Plecaseră in America, cu gând să se îm­bogăţească curând, cum se îmbogăţesc atâ­ţia şi atâţia. — Peste două ani ne întoarcem doldora de bani.. îşi spunea el, pe drum. Şi gândeau să se îmbogăţească cu meşte­şugul ce-l avea fie­care . Mari­aille cânta gro­zav în ooarină, Goutheaume sejpricepea foarte bine la fotografie. FOITA ZIARULUI „ADEVERUL“­­ ” Georges Ohnat VIII 29 DRAGOSTEA DIN URMA Vorbise de lacurile îngheţate, de vâ­nători, de urmărirea cailor. Şi Paul cu cât vorbea cu atât vedea desfăşurândui­­se firea adevârată a Luciei, şi intusias­­tă, şi admira ochii ei vioi, faţa-i aprin­să, şi glasul ei. Doamna de Fontenay observă intimi­tatea asta ce se legă între cei doi ti­neri, și spuse și marchizului. — Ar fi tare bine, respunse bătrînul.. Draga mea, e deajuns să-ți arate cine­va drumul, încolo știi ce să faci. Cred că numai Cravant ar putea să-i placă, mai curând ca ori­care altul. El știe cum s-o ia, și ea o ascultă cu bună voință. Lucrurile au să meargă de la sine.— să le lăsăm numai să meargă. — La nevoie voi­ da și eu ajutor, adaose contesa. Peste câte­va zile ple­căm la Dauville. Am să poftesc și pe Paul. Eu încep, dragostea să sfârșească. Dragostea făcuse ce putuse, dar nu isbutise să înflăcăreze de­cât numai pe D. de Cravant. Lucia rămăsese foarte liniștită. II plăcea tare mult să stea îm­preună cu baronul, să vorbească, să se primble cu el, să călărească la­o­laltă, să I dovedească în sfârșit mai multă prie­tenie de­cât altora. Dar această preferinţă chiar făcând-o în ochii tuturor, nu avea preţ. Totu­şi Armand se îngrija tare mult. El era tare tulb­ra­ de tot. întâm­plarea de almintre îi ajutase destul de mult. Eşise dintr’o încurcătură în care putea sâ-şi nimicească liniştea traiului. Dar nu stă în firea omului să se mul­ţumească multă vr­eme cu starea în care se află. Gândul era tot la Lucia Se gân­dea : ce făcuse în şase luni, de nu pu­tuse s-o capete, să fie a lui şi numai a lui? Venise regulat s o vadă, par’că s-ar fi dus s-o vadă la şcoală, întrebând-o de sănătate, şi îndeletnicindu-se cu conver­saţii fără de nici­ un interes, banale. Se purtase bine. Nu scosese o vorbă măcar care s-o supere. Şi acum ii părea reu de cuminţenia lui, căci nu va mai găsi un prilej aşa de bun ca să se facă iu­bit de ea. I se părea că numai dacă ar fi vroit, dacă ar fi vroit să stărue şi să se folo­sească de împrejurări aşa priinc­ioase, ar fi isbutit să se facă iubit. De ce nu vroise. De ce tărăgnase ? Dar atunci conştiin­ţa lui se ridica şi-i respundea: cum aşi fi putut fi aşa de infam? Vorbele i-ar fi rămas în gât, şi inima s-ar fi resvrătit la aşa închipuire. Nu fă nenorocirea feme­ei care te iu­beşte. Remâi om cinstit precum ai fost până acuma, şi în loc de a plînge pe urma aceleia care te-a tulburat aşa de tare, foloseşte-te mai bine de împreju­rarea asta ca s’o poţi uita.“ Ascultă sfatul pe care ’i-l dădea con­ştiinţa, o găsi just şi bun. Vroi să’l ur­meze, şi cu mult curaj, se sili să se vindece de dragostea lui. Vroi să vadă numai prietenia şi nimic alt de­cât prie­tenia, în sentimentul ce’l hrănea pen­tru Lucia. Şi ca şi cura­j şi-ar fi suge­rat singur ideia, ajunse să se potolească cu desăvârşire. Mai mult de şase săptămâni trăi aşa liniştit, cu siguranţă că era pe calea vindecărei şi în curînd va putea reve­dea pe Domnişoara Audrimont fără a încerca cea mai mică primejdie. îşi reluase obiceiurile de mai ’nainte, eşia mult, se ducea la club, şi făcea tot ce’i sta prin putinţă ca să ajungă iar acolo cum fusese mai înainte. Intr’o zi, pe când se dusese la pădure, pe la zece ceasuri dimineața, ca să încerce o pe­reche de cai ce voia să-l cumpere, se duse prin aleele pe unde nu crea mer­gea lume, așa ca să poată mâna caii mai în voie. Mergea în galop în spre Boulogne, când la colțul unei alee, văzu două femei ce se primblau pe jos. Cea mai scurtă din ele ridică capul, și vă­zând pe contele, și Armand recunoscu pe Lucia. Ea surise, și’i făcu semn cu mâna ca să se oprească. Opri. In mod inconscient scoase pălăria din cap și re­­mase uitâ’du-se la ea. — Ești bine ? o întrebă ea liniștită, și D-na de Fontenay ce face ? Cum se face să ne întîlnim în singurătăţile as­tea? Te-ai rătăcit pe aici, şi vrei să’ţi arăt drumul ? — îţi mulţumesc,­­ răspunse el, si­­lindu-se sâ’şi ia o înfăţişare veselă ... Cunosc foarte bine locurile... Dar, D-ta ce faci? — Cum vezi, mă plimb, şi asta e ocupaţiunea noastră de căpetenie, a mea și pentru Miss Griffith. Tovarășa mea e o femee foarte bună... Să te recomand.... Miss Griffith... veri­șorul meu contele Armand de Fontenay. Gigantica și bălaia englezoaică, se plecă, și zise: — Cunosc deja pe D. Conte. — Da, adause Lucia, ți-am vorbit de dumneata. — De bine ori de rău? întrebă Ar­mand. — Așa și așa. Drept spun, Griffith ? — Dar de bine mai mult, declară englezoaica. Caii contelui, necăjiți de această sta­re prelungită, nu mai aveau astâmpăr. Dar contele ţinea frânele sdravăn. — Caii sunt nerăbdători, zise Lucia. Dăte vânt și adio... Prieteniile mele, contesei. Armand n’avea de loc gust să se de­părteze dar Lucia Îi făcu un semn de adio, și luând de braț, pe miss Griffith, intră în pădurea deasă. Armand o ur­mări cu privirile, apoi plecă, cu inima plină de dragostea lui care se ațîțase din nou într'un moment. Din ziua aceia, sfârşi cu iluziile înţelese că nu va pu­tea iubi nici­o­dată pe Lucia de­cât aşa cu­m o iubea, şi că de s’ar sili să facă alt­fel, e zadarnic. îşi plecă capul sub hotărîrea fatalităţei şi nu mai încerca să lupte. Se lăsă iar să fie legănat de visurile vechi. Cu o fermă voinţă, ajunsese să gonească pentru şase săptămâni din gân­dul său pe Lucia... Dar acum chipul ei îl stăpâni iar, şi de astă dată cu îndoi­tă putere. Dacă vorbea ori dacă tăcea, dacă era singur ori încontinuat de prie­teni, tot pe Lucia o avea vecinie dinain­tea ochilor săi. II vedeai în mijlocul so­cietăţi devenind de o dată tăcut, ui­­tându-se în pustiu. Se gândea la ea, o vedea preumblându-se încet prin pădu­re, însoţită de englezoaica, şi o adora numai cât îşi îndrepta gândul spre dânsa. In ziua când domnişoara Audrimont după două luni de singurătate, se hotă­rî să vină la d-na de Fontenay, pentru ca s-o insdiinţeze că era gata să-şi îm­plinească făgăduiala, în loc de a încer­ca cea mai mare bucurie, Armand simţi o nemulţumire surdă, şi ca un fel de nelinişte. Idea că Lucia are să se înfă­ţişeze tuturor nimicea mulţumirea ce ar fi avut de a o­ vedea mutându-se lângă el. (Va urma) —-------------------------------------—-----——

Next