Adevěrul, noiembrie 1891 (Anul 4, nr. 991-1020)
1891-11-08 / nr. 998
ANUL IV. — Nr. 998 RUMESULl6 BANIABONAMENTELE ^ ȘI 15 ALE FIECÂREl LUME itesc tot-d’u-uu» 'nialeto i casa Administrației. itrdinătate prin mandate poștale- Un an in țara 30 lai; tn străinătate 50 Șease luni » 15 . , , 25 trei luni . 8 . . lîI . 13 t-, Ua BiMir in Străinătate ÎS bani ------MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZA EDITIA A DOUA Sa te fereşti, Române! de cunu strein în casă. 7. Alexandri. ADMINISTRAŢIA 113, — BULEVARDUL ELîSABEI14, îîîDirector politics ALEX. V. BELDIMANU llî,VINERI, 8 NOEMBRIE 1891 NJMERULIO BANI ANUNCIURILE I»ln BUCURESTÎ şl JUDETE se prhaeaei NUMAI la ADMINISTRAȚIE. Din STRĂINĂTATE, direct la administrație șl In tonte Olîctile de publicitate. Anunciurl la pagina IV ... . p .30 b. linia * ■ n lîl. ..... 2.— lei „ » » N..... • 3.** lei 9 și Reclamele 3 le! rândul. ziarul se găsește de vânzare cu nu- Ne. 117, Bonîevard SL-MlclisL, NUMER VECHIO 30 BANIDACTIA DUH EILISA.BETA,■ lt ADVERSARII D. General Radovici Un concurs care nu sfârşeşte D. N. Blaremberg INGAPATANAT Fapte şi întâmplări Buchetul ucigaş Bucureşti 7 Noembre 1891 ADVERSARII Nu ştim dacă mai este în vr’o ţară civilizată o clasă dirigentă aşa de puţin deşteaptă, aşa de puţin conscientă de rolul său, de o naivitate aşa de copilărească precum este clasa stăpânitoare din ţara noastră. Expusă la capriciul şi bunul plac al unui Rege, care tinde spre despotism, clasa politicianilor îşi joacă rolul cu o linişte sufletească, cu o mândrie atât de senină, încât îţi vine a crede, că ramolismentul ei a ajuns la gradul din urmă, că zilele-i sunt numerate pe degete. ^ Iată, de pildă, partidul de la guvern — dacă partid se poate numi o adunătură fără alt rost decât exploatarea bugetului — este un fel de minge în mâna Regelui. M. Sa ţine de patru ani numai guverne conservatoare, din ce în ce mai slabe, şi azi a făcut ca guvernul acestui partid să fie o adevărată zeflemea, o bătae de joc pentru o ţară ce se respectă. Regele a lucrat cu foarte mare dibăcie. Văzând că guvernul lui Ion Brătianu aţîţase prea de tot spiritele din pătura cugetătoare şi adusese pe poftitorii puterei la desperare, văzând că opoziţia unită se întăreşte şi începe a deveni aşa de compactă, încât putea să formeze un adevărat partid puternic — pe baza câtorva revendicări foarte generale — Carol I s’a prefăcut că cedează şi a concediat pe colectivişti. In realitate însă, El ticluise de mult planul de a înlătura pe Ion Brătianu, căci acesta, deşi îndeplinea toate poruncile regale în politica externă, avea totuşi oarecare trecere în ţară, o reputaţie câştigată prin fapte mai vechi; în sfîrşit, era un guvern prea tare pentru Majestatea Sa. Nu avem nevoie să mai revenim asupra modului cum Carol I a răsturnat şi înlocuit pe I. Brătianu, căci lucrul este ştiut şi prea cunoscut. Ceea ce voim să observăm cu deosebire, este faptul că treptat, treptat, guvernele cari au urmat celui liberal, au fost mereu mai slabe unul decât cellalt, până astăzi, când nu mai putem zice că ţara are un guvern, ci o farsă ministerială. Slăbirea necontenită şi intenţionată a guvernului a adus o întărire neîntreruptă a puterilor despotice ale lui Carol I. Pe timpul liberalilor naţionali, Regele tot mai spunea lui Ion Brătianu ce are de gând să facă, ce ar dori să vadă îndeplinit și toate le îndeplinea primul-ministru. Astăzî lucrurile au ajuns astfel, încât, dacă un ministru are o idee — și un eveniment ca acesta se întîmplă foarte rar—el n’o mai poate aplica, dacă nu e aprobată de Regele, care e din nainte înştiinţat. In schimb, dacă M. Sa voieşte ceva, nici nu mai spune miniştrilor, ci o face singur. Aşa, a voit să facă un act de vasalitate formală către tripla alianţă şi s’a dus singur la Berlin de unde s’a întors gata clasat în rîndul supuşilor germani; dar n’a spus nimic miniştrilor săi. Astăzî a numit miniştri pe nişte oameni, al căror nume provoacă numai indignare sau hohote de rîs, şi, cu toate acestea, nimeni nu s’a mişcat. Şi cine era să se mişte? Liberalii? Dar ei, deşi sunt supăraţi de actuala remaniere ministerială, nu îndrăznesc totuşi a’şi arăta sentimentele pe faţă, căci aşteaptă să vie la putere. Ei au uitat—naivii! — că Regele lor nu are nici un motiv pentru a se despărţi de conservatori? Căci conservatorii i-au lăsat puterea pe mână şi ei se mulţumesc a purta titlul de miniştri, a numi în slujbe pe rudele şi prietinii lor şi a încasa lefuri grase. încolo, Carol I este stăpîn absolute nimeni nu’L controlează şi miniştri sunt respunzători. Actualul minister desăvîrşeşte idealul lui Carol I, căci e cel mai tîrîtor din câte au existat şi nu are cel mai mic razem în ţară. Regele poate sâ’şi bată joc de dînsul, dar el nu poate sâ’şi rezbune. Care ar fi deci motivul pentru care el s’ar despărţi de conservatori ? Poate să-i mai primenească, poate să aleagă elemente şi mai supuse şi mai fără voinţă, dar tot pe conservatori îi va ţinea. Ei bine, dacă liberalii ar fi un partid cu dor de ţară şi nu de pomana regală, cum ar trebui ei să trateze pe Regele pentru atitudinea Sa faţă cu dînşii ? Cum ar trebui ei să-L trateze faţă cu siguranţa ce au că nu-i va aduce la putere ? Nu punem aici alternativa unui partid liberal cu idei, cu un program cuprizând revendicări populare şi care să agite opinia publică neîncetat cu aceste idei. Nu putem pretinde de la liberalii noştri ceea ce vrea lor nu Ie permite să ne dea. Putem însă să le cerem mai multă demnitate, mai multă înţelegere a intereselor lor, mai puţină slugărnicie faţă cu Regele, căci ceea ce fac dînşii acuma e de o platitudine prea revoltătoare. Suntem însă siguri, că nu vor face nimic pentru a se schimba şi, în definitiv, nu ne pare rău de aceasta. Conservatorii imbecili, liberalii decăzuţi moraliceşte, iată adversarii cari îşi dispută dreptul de a guverna această ţară. Dar slăbiciunea lor face tăria Regelui. Toţi despoţii au guverne slabe. Atât numai, că neputinţa vechilor partide şi despotizmul Regelui vor apropia deznodămîntul firesc : resturnarea violentă a slăbiciunei politice protejate de absolutizmul monarhic. X. Y. Foametea în Rusia PETERSBURG, 6 Noemvrie. — Gazeta Bursei înregistrează știrea după care guvernul ar numi o comisiune compusă din persoane înalte ca să împartă nutrimente în districtele lovite de sărăcie. Fop lui Merito IM „L’Intransigeant“ primeşte din Berlin telegrama următoare: Acum câteva vreme deputatul conservator Arendt a acuzat In jurnalul său, pe D. Herbert de Bismarck că, în unire cu Englezii, a plănuit masacrarea expediţiunei germane a Doctorului Peters. împăratul a dat ordin să se facă o anchetă. Contele de Bismarck, cum a aflat de ordinul împăratului, a crezut că e mai bine să plece din Germania. Sub pretextul afacerilor de familie, s-a urcat în tren la Koeln și a fugit în Oslanda. N. BLAREMBERG Odinioară şi astăzî ~ ~ • ■ In 1885 D. N. Blaremberg, actualul ministru de justiţie, făcea parte din oposiţia unită. Era în rîndurile celor ce luptau pentru răsturnarea regimului atuncea la putere, şi se distingea prin patima ce punea în luptă. Ceia ’1 distingea încă, maî era violenţa cu care ataca pe Regele Carol. Iată ce scria în Peuple Roumain de la 24 Marte 1887. Multă vreme s’a crezut că Regele Carol căuta numai să ne germaniseze şi aceasta era deja destul ca să alarmeze şi să revolte o inimă de patriot. Astăzi nu mai avem îndoială, că ţinteşte mai departe, că cearcă să facă ceva şi mai rău. Astăzi vrea să ne degradeze chiar înaintea noastră, să ne ruineze şi material şi moral, cu un cuvînt, să ne prăpădească ca popor, ca într’o zi, să poată svîrli corpul acesta inert şi desfigurat, la picioarele unui Cesar oarecare, ca hrană unor pofte auguste şi nerăbdătoare. Şi atâta de mare era convingerea D-lui N. Blaremberg de lipsa de caracter a Regelui Carol şi de intenţiile lui rele faţă cu ţara, că la 22 Decembre acelaşi an scria: Cine nu poate să fie în acelaşi timp şi carlist şi Român, fatal trebue să rămâe sau una sau alta. Deci, după părerea D-sale de atunci, astăzi fatal a încetat de a fi Român, căci a devenit Carlist. Dar să continuăm cu citaţiile. Voim să deşteptăm spiritul public.... Dacă rămâne sistemul arbitrariului şi al favoritismului cu orice preţ, dacă factorul exclusiv trebue să continue să fie acelaşi, Regele cu instinctele pe care i le cunoaştem, puţin ne importă numele celui ce se foloseşte de graţia regală, lucrurile au să meargă ca în trecut.... Câtă vreme nu se va fi demonstrat Regelui, şi aceasta material, că alături cu voinţa Sa mai e alta, cel puţin egală cu a Sa şi care la nevoe ştie să facă să fie temută şi ascultată, nu se va fi făcut nimic. Acestea le spunea puritanul la 30 Iunie 1885, iar la 24 Martie acelaş an. Pe tron avem un Prinţ prusian care e singur ministru de externe, care primeşte instrucţia de la Berlin şi care, in starea de criză dureroasă prin care trece ţara, face pe Camerete-i supuse să voteze sute de milioane ca să fortifice Bucureştii. Dispoziţiunile acestea sunt prea contra intereselor şi mijloacelor ţărei, ca să nu aibă caracterul unei necesităţi ineluctabile, imediate, impuse de stăpâni streini înaintea voinţei cărora îşi pleacă fruntea miniştrii noştri.... S’o spunem pe faţă : nu mai suntem decât un simplu pion pe eşichierul prusian.... In sfîrşit, la 26 Mai 1885, iată cum denunţă ţărei purtarea Regelui cu ţara şi cu miniştrii: Regele primeşte depeşi diplomatice directe; deseori ele remân scrisori închise pentru miniştrii; în schimb aceştia au totdeauna în portfoliuri decrete în alb pentru afacerile interioare, încât ei îi trec cu vederea fanteziile exterioare... In fond sunt numai nişte complici, când nu sunt păpuşi ale căror sfori se trag de la Berlin.... Acestea le spunea odinioară D. N. Blaremberg despre Regele Carol. II represinta ca pe o unealtă prusiana, venit aci să facă treburile Prusacilor și pe ale sale personale sacrificând pe ale noastre. Pe atunci D. N. Blaremberg era așa de convins de lipsa de cinste a Regelui Carol, era aşa de convins că Prusacul dupe Tron lucrează contra ţărei, că spunea că cineva nu poate să fie în acelaşi timp şi carlist şi Român. De îndată ce ar fi devenit carlist, fatalar fi încetat să fie Român. Aşa era convingerea D-sale pe atunci. Dar astăzi? Astăzi are o convingere cu totul contrarie, căci a depus jurămînt de supunere şi credinţă Celui pe care -l denunţă ca pe un pericol naţional. Atunci în opoziţie, vorbea cu fruntea sus, astăzi îşi pleacă grumajii şi pune mâinile la piept cu umilinţă tîrîndu-se pe genuchi la picioarele tronului. Delegaţii mile în Viena VIENA, 6 Noembre.—Ministrul de rezbel a declarat comisiunei militare a delegaţiuneî ungureşti că nu proiectează sporirea artileriei în condiţiunile actuale, ci introducerea de proiectile uniforme. Aghiotantul-ajutor al ministrului colonel Aecker crede că introducerea ierbii fără fum în artilerie este deocamdată cu neputinţă, deoarece singura fabrică din Presburg este ocupată să producă iarba pentru infanterie. Camera a adoptat în a IlI-a citire proiectul de rescumpărare a drumului Carol Ludovic din Galiţia. Ministrul de comerț a declarat că tariful de persoane în vigoare a liniilor de drum de fer ale Statului se va aplica şi liniei Carol Ludovic cu începere de la 1 ianuarie 1892, şi acela al mărfurilor cu începere de la 1 iulie 1892. America de Sud. NEW-YORK, 6 Noembre.—New- York Herald află din Buenos Ayres că revoluţionarii din Paraguay au jefuit reşedinţa guvernatorului Delgado care ar fi fost rănit; mai mulţi ofiţeri ar fi ucişi. S’au trimes trupe la Formosa. Mareşalul Fonseca ar fi trimes 3 general ca să negocieze cu insurgenţii din Rio Grand. LONDRA, 6 Noembre. — O telegramă din Rio de Janeiro adresată Agenţiei Reuter anunţă publicarea unui decret a preşedintelui Fonseca care deschid un credit suplimentar de 13 milioane de reis pentru cumpărare de arme şi de muniţiuni. Situaţia în Brazilia nu s-a schimbat. cÂjprivTsî alosc? ~ HAMBURG, 6 Noembrie. — Corespondentul Hamburghez anunță că D. de Caprivi a felicitat prin telegraf pe D. de Kalnoky pentru marele său discurs politic. Taut à l’éput Domnule Director, Am citit cu mult interes, cum s’a tratat în coloanele stimale. Dv. ziar, cestiunea salubrităţei Capitalei, din puntul de vedere al Eqourilor. Cred, Domnule Director, că îmi veţi permite a da loc cătorva consideraţiuni asupra cestiunei salubrităţei publice, în stimabilul Dv. jurnal, îndată ce D. Dufour, şef al salubrităţei Capitalei va răspunde la această primă corespondenţă. De la acel răspuns, bine justificat de va fi, va depinde urmarea corespondenţei mele, scrisă de altfel sub impresiunea supărărei când văd că de asemenea cestiuni vitale nu se ocupă nimeni, lăsând pe streini a ’şi face mendrele cum vor în ţara noastră. Vă rog dar respectuos, D-le Director, a pune următoarele întrebări D-luî Dufour, şeful salubrităţei Capitalei, şi a ’l provoca să răspundă. Rog dar respectuos şi din parte’mi pe D. Dufour să arate, înainte de a trimete toată Végout daca egouril Capitalei înplinesc următoarele condiţiuni, recunoscute de oameni speciali din străinătate şi cari le servă de program, cum voia avea onoarea a descrie o altă corespondenţă. 1. Dacă spălarea egourilor se face printr’un volum constant de apă, astfel ca nici un depozit să nu se poată forma. 2. Dacă acest volum de apă poate trage cu dînsul afară din oraş, produsele în câteva ore, înainte ca fermentaţiunea lor să se poată manifesta. 3. Dacă această tîrîre poate începe chiar de la emisiunea lor, adică înainte de vărsarea materiilor în eguuri sau după ce ele au fost spălate în destul în Water-Closet. 4. Dacă eguurile sunt construite cu materiale alunecoase, impermeabile, şi de capacităţi suficiente. 5. Dacă eguurile sunt construite astfel ca să reziste la orice scufundare sau lăsare a terenului. 6. Dacă rosturile eguurilor sunt perfect astupate spre a nu da loc scurgerilor de lichide și la adăpostul oricărei corrosiuni. 7. Dacă eguurile sunt dispuse astfel ca gazurile din el să nu poată ieşi afară și să infecteze stradele. 8. Dacă eguurile sunt aerisite în destul pentru ca gazurile să poată fi trase afară din orificiile fixate. 9. Dacă eguurile au pantele de scurgere suficiente şi nu prezintă obstacole. 10. Dacă curăţirea periodică a eguurilor se poate face printr-o spălătură constantă de apă, înlocuindu-se astfel curăţirea cu oameni şi altele. Acest program trebue recunoscut şi impus ca necesar pentru ca sistemul egourilor să fie admis ca bun. In adevăr, pot afirma că multe oraşe din Europa nu pot satisface complect aceste condiţiuni, dar nu e mai puţin adevărat, că nu D-nul Dufour va fi acela care să le fi satisfăcut pentru egourile Bucureştiului şi astfel să permită toată l'Egout în detrimentul salubrităţii publice. Mulţumindu-vă, Domnule Director, pentru buna-voinţă de a însera