Adevěrul, noiembrie 1891 (Anul 4, nr. 991-1020)

1891-11-08 / nr. 998

ANUL IV. — Nr. 998 RUMESULl6 BANI­ABONAMENTELE ^ ȘI 15 ALE FIE­CÂREl LUME itesc tot-d’u-uu» 'nialeto i casa Administrației. itrdinătate prin mandate poștale- Un an in țara 30 lai; tn străinătate 50 Șease luni » 15 . , , 25 trei luni . 8 . . lîI . 13 t-, Ua BiMir in Străinătate ÎS bani ------­MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZA EDITIA A DOUA Sa te fereşti, Române! de cunu strein în casă. 7. Alexandri. ADMINISTRAŢIA 113, — BULEVARDUL ELîSABEI14,­­ îîîD­irector politics ALEX. V. BELDIMANU llî,­VINERI, 8 NOEMBRIE 1891 N­JMERULIO BANI ANUNCIURILE I»ln BUCURESTÎ şl JUDETE se prhaeaei NUMAI la ADMINISTRAȚIE. Din STRĂINĂTATE, direct la administrație șl In tonte Olîctile de publicitate. An­unciurl la pagina IV ... . p .30 b. linia * ■ n lîl. ..... 2.— lei „ » » N­..... • 3.** lei 9 și Reclamele 3 le! rândul. ziarul se găsește de vânzare cu nu- Ne. 117, Bonîevard SL-Mlcl­isL, NUMER VECHIO 30 BANI­DACTIA DUH EIL­ISA.­BE­TA,■ l­t ADVERSARII D. General Radovici Un concurs care nu sfârşeşte D. N. Blaremberg INGAPATANAT Fapte şi întâmplări Buchetul ucigaş Bucureşti 7 Noembre 1891 ADVERSARII Nu ştim dacă mai este în vr’o ţară civilizată o clasă dirigentă aşa de puţin deşteaptă, aşa de puţin conscientă de rolul său, de o nai­vitate aşa de copilărească precum este clasa stăpânitoare din ţara noastră. Expusă la capriciul şi bunul plac al unui Rege, care tinde spre des­potism, clasa politicianilor îşi joacă rolul cu o linişte sufletească, cu o mândrie atât de senină, în­cât îţi vine a crede, că ramolismen­tul ei a ajuns la gradul din urmă, că zilele-i sunt numerate pe degete. ^ Iată, de pildă, partidul de la gu­vern — dacă partid se poate numi o adunătură fără alt rost de­cât exploatarea bugetului — este un fel de minge în mâna Regelui. M. Sa ţine de patru ani numai guverne conservatoare, din ce în ce mai slabe, şi azi a făcut ca gu­vernul acestui partid să fie o ade­vărată zeflemea, o bătae de joc pen­tru o ţară ce se respectă. Regele a lucrat cu foarte mare dibăcie. Văzând că guvernul lui Ion Bră­­tianu aţîţase prea de tot spiritele din pătura cugetătoare şi adusese pe poftitorii puterei la desperare, văzând că opoziţia unită se întă­reşte şi începe a deveni aşa de compactă, în­cât putea să formeze un adevărat partid puternic — pe baza câtor­va revendicări foarte ge­nerale — Carol I s’a prefăcut că cedează şi a concediat pe colec­tivişti. In realitate însă, El ticluise de mult planul de a înlătura pe Ion Brătianu, căci acesta, de­şi îndepli­nea toate poruncile regale în poli­tica externă, avea totuşi oare­care trecere în ţară, o reputaţie câştigată prin fapte mai vechi; în sfîrşit, era un guvern prea tare pentru Majes­­tatea Sa. Nu avem nevoie să mai revenim asupra modului cum Carol I a răs­turnat şi înlocuit pe I. Brătianu, căci lucrul este ştiut şi prea cu­noscut. Ceea ce voim să observăm cu deosebire, este faptul că treptat, treptat, guvernele cari au urmat celui liberal, au fost mereu mai slabe unul de­cât cel­l­alt, până as­­tă­zi, când nu mai putem zice că ţara are un guvern, ci o farsă mi­nisterială. Slăbirea necontenită şi intenţio­­nată a guvernului a adus o întă­rire neîntreruptă a puterilor des­potice ale lui Carol I. Pe timpul liberalilor­­ naţionali, Regele tot mai spunea lui Ion Bră­tianu ce are de gând să facă, ce ar dori să vadă îndeplinit și toate le îndeplinea primul-ministru. Astă­zî lucrurile au ajuns ast­fel, în­cât, dacă un ministru are o idee — și un eveniment ca acesta se întîmplă foarte rar—el n’o mai poate aplica, dacă nu e aprobată de Regele, care e din nainte înşti­inţat. In schimb, dacă M. Sa voieşte ceva, nici nu mai spune miniştri­lor, ci o face singur. Aşa, a voit să facă un act de vasalitate formală către tripla a­­lianţă şi s’a dus singur la Berlin de unde s’a întors gata clasat în rîndul supuşilor germani; dar n’a spus nimic miniştrilor săi. Astă­zî a numit miniştri pe nişte oameni, al căror nume provoacă numai indignare sau hohote de rîs, şi, cu toate acestea, nimeni nu s’a mişcat. Şi cine era să se mişte? Libe­ralii? Dar ei, deşi sunt supăraţi de actuala remaniere ministerială, nu îndrăznesc totuşi a’şi arăta senti­mentele pe faţă, căci aşteaptă să vie la putere. Ei au uitat—naivii! — că Regele lor nu are nici un motiv pentru a se despărţi de conservatori? Căci conservatorii i-au lăsat puterea pe mână şi ei se mulţumesc a purta titlul de miniştri, a numi în slujbe pe rudele şi prietinii lor şi a în­casa lefuri grase. încolo, Carol I este stăpîn absolute nimeni nu’L controlează şi miniştri sunt res­­punzători. Actualul minister desăvîrşeşte i­­dealul lui Carol I, căci e cel mai tîrîtor din câte au existat şi nu are cel mai mic razem în ţară. Re­gele poate sâ’şi bată joc de dînsul, dar el nu poate sâ’şi rezbune. Care ar fi deci motivul pentru care el s’ar despărţi de conserva­tori ? Poate să-i mai primenească, poate să aleagă elemente şi mai supuse şi mai fără voinţă, dar tot pe conservatori îi va ţinea. Ei bine, dacă liberalii ar fi un partid cu dor de ţară şi nu de po­mana regală, cum­ ar trebui ei să trateze pe Regele pentru atitudi­nea Sa faţă cu dînşii ? Cum ar tre­bui ei să-L trateze faţă cu sigu­ranţa ce au că nu-i va aduce la putere ? Nu punem aici alternativa unui partid liberal cu idei, cu un pro­gram cuprizând revendicări popu­lare şi care să agite opinia publică neîncetat cu aceste idei. Nu putem pretinde de la liberalii noştri ceea ce vrea lor nu Ie permite să ne dea. Putem însă să le cerem mai multă demnitate, mai multă înţe­legere a intereselor lor, mai pu­ţină slugărnicie faţă cu Regele, căci ceea ce fac dînşii acuma e de o platitudine prea revoltătoare. Suntem însă siguri, că nu vor face nimic pentru a se schimba şi, în definitiv, nu ne pare rău de aceasta. Conservatorii imbecili, liberalii decăzuţi moraliceşte, iată adversa­rii cari îşi dispută dreptul de a gu­verna această ţară. Dar slăbiciunea lor face tăria Regelui. Toţi des­­poţii au guverne slabe. Atât numai, că neputinţa vechi­lor partide şi despotizmul Regelui vor apropia deznodămîntul firesc : resturnarea violentă a slăbiciunei politice protejate de absolutizmul monarhic. X. Y. Foametea în Rusia PETERSBURG, 6 Noemvrie. — Gazeta Bursei înregistrează știrea după care guvernul ar numi o co­­misiune compusă din persoane înalte ca să împartă nutrimente în dis­trictele lovite de sărăcie. Fop lui Meri­to IM „L’Intransigeant“ primeşte din Berlin telegrama următoare: Acum câte­va vreme deputatul conservator Arendt a acuzat In jur­nalul său, pe D. Herbert de Bis­marck că, în unire cu Englezii, a plănuit masacrarea expediţiunei germane a Doctorului Peters. împăratul a dat ordin să se facă o anchetă. Contele de Bismarck, cum a aflat de ordinul împăratului, a cre­zut că e mai bine să plece din Germania. Sub pretextul afacerilor de­ fa­milie, s-a urcat în tren la Koeln și a fugit în Oslanda. N. BLAREMBERG Odinioară şi astă­zî ~ ~ • ■ In 1885 D. N. Blaremberg, ac­tualul ministru de justiţie, făcea parte din oposiţia unită. Era în rîndurile celor ce luptau pentru răsturnarea regimului atuncea la putere, şi se distingea prin patima ce punea în luptă. Ceia ’1 distingea încă, maî era violenţa cu care a­­taca pe Regele Carol. Iată ce scria în Peuple Roumain de la 24 Marte 1887. Multă vreme s’a crezut că Regele Ca­rol căuta numai să ne germaniseze şi a­­ceasta era deja destul ca să alarmeze şi să revolte o inimă de patriot. Astă­zi nu mai avem îndoială, că ţin­teşte mai departe, că cearcă să facă ceva şi mai rău. Astă­zi vrea să ne degra­deze chiar înaintea noastră, să ne rui­neze şi material şi moral, cu un cuvînt, să ne prăpădească ca popor, ca într’o zi, să poată svîrli corpul acesta inert şi desfigurat, la picioarele unui Cesar oare­care, ca hrană unor pofte auguste şi ne­răbdătoare. Şi atâta de mare era convinge­rea D-lui N. Blaremberg de lipsa de caracter a Regelui Carol şi de intenţiile lui rele faţă cu ţara, că la 22 Decembre acelaşi an scria: Cine nu poate să fie în acelaşi timp şi carlist şi Român, fatal trebue să ră­­mâe sau una sau alta. Deci, după părerea D-sale de a­­tunci, astăzi fatal a încetat de a fi Român, căci a devenit Carlist. Dar să continuăm cu citaţiile. Voim să deşteptăm spiritul public.... Dacă rămâne sistemul arbitrariului şi al favoritismului cu ori­ce preţ, dacă fac­torul exclusiv trebue să continue să fie acelaşi, Regele cu instinctele pe care i le cunoaştem, puţin ne importă nu­mele celui ce se foloseşte de graţia re­gală, lucrurile au să meargă ca în tre­cut.... Câtă vreme nu se va fi demonstrat Regelui, şi aceasta material, c­ă alături cu voinţa Sa mai e alta, cel puţin egală cu a Sa şi care la nevoe ştie să facă să fie temută şi ascultată, nu se va fi făcut nimic. Acestea le spunea puritanul la 30 Iunie 1885, iar la 24 Martie a­­celaş an. Pe tron avem un Prinţ prusian care e singur ministru de externe, care primeşte instrucţia de la Berlin şi care, in starea de criză dureroasă prin care trece ţara, face pe Came­rete-i supuse să voteze sute de mi­lioane ca să fortifice Bucureştii. Dispoziţiunile acestea sunt prea contra intereselor şi mijloacelor ţărei, ca să nu aibă caracterul unei necesităţi inelucta­bile, imediate, impuse de stăpâni streini înaintea voinţei cărora îşi pleacă fruntea miniştrii noştri.... S’o spunem pe faţă : nu mai suntem de­cât un simplu pion pe eşichierul prusian.... In sfîrşit, la 26 Mai 1885, iată cum denunţă ţărei purtarea Rege­lui cu ţara şi cu miniştrii: Regele primeşte depeşi diplomatice di­recte; dese­ori ele remân scrisori în­chise pentru miniştrii; în schimb aceştia au tot­deauna în port­foliuri decrete în alb pentru afacerile inte­rioare, în­cât ei îi trec cu vederea fan­teziile exterioare... In fond sunt numai nişte complici, când nu sunt păpuşi ale căror sfori se trag de la Berlin.... Acestea le spunea odinioară D. N. Blaremberg despre Regele Carol. II represinta ca pe o unealtă pru­siana, venit aci să facă treburile Prusacilor și pe ale sale personale sacrificând pe ale noastre. Pe atunci D. N. Blaremberg era așa de convins de lipsa de cinste a Regelui Carol, era aşa de con­vins că Prusacul dupe Tron lu­crează contra ţărei, că spunea că cineva nu poate să fie în acelaşi timp şi carlist şi Român. De îndată ce ar fi devenit carlist, fatal­­ar fi încetat să fie Român. Aşa era convingerea D-sale pe atunci. Dar astăzi? Astăzi are o convingere cu totul contrarie, căci a depus jurămînt de supunere şi credinţă Celui pe care -l denunţă ca pe un pericol naţional. Atunci în opoziţie, vorbea cu fruntea sus, astăzi îşi pleacă grumajii şi pune mâinile la piept cu umilinţă tîrîn­­du-se pe genuchi la picioarele tro­nului. Delegaţii mile în Viena VIENA, 6 Noembre.—Ministrul de rez­bel a declarat comisiunei militare a de­­legaţiuneî ungureşti că nu proiectează sporirea artileriei în condiţiunile actuale, ci introducerea de proiectile uniforme. Aghiotantul-ajutor al ministrului colo­nel Aecker crede că introducerea ierbii fără fum în artilerie este de­o­cam­dată cu neputinţă, de­oare­ce singura fabrică din Presburg este ocupată să producă iarba pentru infanterie. Camera a adoptat în a IlI-a citire proiectul de rescumpărare a drumului Carol Ludovic din Galiţia. Ministrul de comerț a declarat că ta­riful de persoane în vigoare a liniilor de drum de fer ale Statului se va aplica şi liniei Carol Ludovic cu începere de la 1 ianuarie 1892, şi acela al mărfurilor cu începere de la 1 iulie 1892. A­merica d­e Su­d. NEW-YORK, 6 Noembre.—New- York Herald află din Buenos­ Ayres că revo­luţionarii din Paraguay au jefuit reşe­dinţa guvernatorului Delgado care ar fi fost rănit; mai mulţi ofiţeri ar fi ucişi. S’au trimes trupe la Formosa. Mareşalul Fonseca ar fi trimes 3 ge­neral­ ca să negocieze cu insurgenţii din Rio Grand. LONDRA, 6 Noembre. — O telegramă din Rio de Janeiro adresată Agenţiei Reu­ter anunţă publicarea unui decret a pre­şedintelui Fonseca care deschid un cre­dit suplimentar de 13 milioane de reis pentru cumpărare de arme şi de mu­­niţiuni. Situaţia în Brazilia nu s-a schimbat. cÂjprivTsî al­osc? ~ HAMBURG, 6 Noembrie. — Co­respondentul Hamburghez anunță că D. de Caprivi a felicitat prin te­legraf pe D. de Kalnoky pentru marele său discurs politic. Taut à l’éput Domnule Director, Am citit cu mult interes, cum s’a tratat în coloanele stimale. D­v. ziar, cestiunea salubrităţei Capita­lei, din puntul de vedere al Eqou­­rilor. Cred, Domnule Director, că îmi veţi permite a da loc cător­va con­­sideraţiuni asupra cestiunei salu­brităţei publice, în stimabilul D­v. jurnal, îndată ce D. Dufour, şef al salubrităţei Capitalei va răspunde la această primă corespondenţă. De la acel răspuns, bine justificat de va fi, va depinde urmarea cores­pondenţei mele, scrisă de alt­fel sub impresiunea supărărei când văd că de asemenea cestiuni vitale nu se ocupă nimeni, lăsând pe streini a ’şi face mendrele cum vor în ţara noastră. Vă rog dar respectuos, D-le Di­rector, a pune următoarele între­bări D-luî Dufour, şeful salubrită­ţei Capitalei, şi a ’l provoca să răs­pundă. Rog dar respectuos şi din par­­te’mi pe D. Dufour să arate, înainte de a trimete toat­ă Végout daca e­­gouril Capitalei înplinesc urmă­toarele condiţiuni, recunoscute de oameni speciali din străinătate şi cari le servă de program, cum voia avea onoarea a descrie o altă co­respondenţă. 1. Dacă spălarea egourilor se face printr’un volum constant de apă, ast­fel ca nici un depozit să nu se poată forma. 2. Dacă acest volum de apă poate trage cu dînsul afară din oraş, produsele în câte­va ore, îna­inte ca fermentaţiunea lor să se poată manifesta. 3. Dacă această tîrîre poate în­cepe chiar de la emisiunea lor, a­­dică înainte de vărsarea materiilor în eguuri sau după ce ele au fost spălate în destul în Water-Closet. 4. Dacă eguurile sunt construite cu materiale alunecoase, impermea­bile, şi de capacităţi suficiente. 5. Dacă eguurile sunt construite ast­fel ca să reziste la ori­ce scu­fundare sau lăsare a terenului. 6. Dacă rosturile eguurilor sunt perfect astupate spre a nu da loc scurgerilor de lichide și la adă­postul ori­cărei corrosiuni. 7. Dacă eguurile sunt dispuse ast­fel ca gazurile din el să nu poată ieşi afară și să infecteze stra­dele. 8. Dacă eguurile sunt aerisite în destul pentru ca gazurile să poată fi trase afară din orificiile fixate. 9. Dacă eguurile au pantele de scurgere suficiente şi nu prezintă obstacole. 10. Dacă curăţirea periodică a eguurilor se poate face printr-o spălătură constantă de apă, înlo­­cuindu-se ast­fel curăţirea cu oa­meni şi altele. Acest program trebue recunoscut şi impus ca necesar pentru ca sis­temul egourilor să fie admis ca bun. In adevăr, pot afirma că multe oraşe din Europa nu pot satisface complect aceste condiţiuni, dar nu e mai puţin adevărat, că nu D-nul Dufour va fi acela care să le fi sa­tisfăcut pentru egourile Bucureş­­tiului şi ast­fel să permită toat­ă l'Egout în detrimentul salubrităţii publice. Mulţumindu-vă, Domnule Direc­tor, pentru buna-voinţă de a însera

Next