Adevěrul, septembrie 1892 (Anul 6, nr. 1281-1309)
1892-09-11 / nr. 1290
AMUL VI.No. 1.390 NUMERUL 10 BANI .. ABOMABVENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIECĂREI LUNI şi se plătesc toţil’uuna Înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judete şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţara SO lei, in strainetate 50 Şease luni* 15 „ * 25 Trei luni » 8 , „ , 18 Un «nunta* Im straSnAfsta 15 fessaaS MANUSCRIPTELE ISO SE INAPCIZA EDITIA A. JJOTJA Ba te ferește Române! de cuiâ strein în T. Alexandri* ADMINISTRAȚIA 1®, STEAUA ACADEMIEI, IO Director politic: ALEX. V. BELDIMANU io VINERI 11 SEPTEMBRE 1892 Bnn*UWiiBiiiiMi—weh uimi un imn NUMERUKi 10 BAM AMUHCIURILE Din BUCUREȘTI si JUDEŢE se primesc : NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la Seat® ©fîeăele «56 publicitara. Anunciuri la pagina IV ..... . p,30 b. linia , . 111................-2, lei * ■' . » U..................S,— lei , 1 ^OBorțiunele și Reclamele 3 lei rândul. . • ’ L» 'Pari»« siarul se găsește de vânzare cu nu iqSruTlak kiescal No. 117, aouleisrd St.-lHiehe ■ UN NUMER VECHIO SU BANI . ...— ■■ --------------- -d acția STR ADA ACADEMIîCI, - IO l.'iîAr- Un*''•,/! * ii Cectenarul Republice! PREGATITI-VE! Congresul studenţilor H D Xj eî R A De ale lumei judiciare Loja sângerată Bucureşti, 10 Septembre 1892 Centenarul Republice! ■ Astâzi se împlinesc o sută de ani de la proclamarea primei republice liberale în Europa. Revoluţiunea de acum o sută de ani a fost începutul unei organisaţiuni sociale pe baze noul. Feudalismul a fost distrus, iar pe ruinele sale s’a instalat domnia burgheză, cu ajutorul poporului înşelat. Cu toate acestea, revoluţiunea care a dat naştere primei republici, acum o sută de ani, a făcut mult bine omenirei şi în special poporului muncitor. Serbia, adică iobăgia, a fost desfiinţată, pentru a fi înlocuită azi cu proletariatul ; dar în schimb s'au proclamat drepturile omului: libertatea individuală, egalitatea înaintea unor legi votate de representanţii poporului. S’a recunoscut şi păturilor de jos dreptul la viaţa publică. Aceste mari principii au fost, ce e dreptul, falsificate de burghezia stăpină; dar proclamarea lor, înscrierea lor în constituţie şi în toate legile, a fost un mare pas spre un viitor mai echitabit. Astâzi revendicările claselor apăsate trec mai departe decât aceste principii platonice; astâzi suntem în ajunul linei alte revoluţiuni sociale, pe care o dorim mai pacinică, nesingeroasă ca cea de acum o sută de ani, şi cu rezultate mai rodnice decât ale aceleia. Republicanii democraţi, al căror ideal este domnia celor mulţi, lipsiţi azi de drepturile sfinte, pentru cari strămoşii de acum un secol şi-au vărsat în zadar sîngele, se cred datori a sărbători centenarul primei republice, ca pe amintirea unor lupte eroice, ca un stimulent pentru cucerirea idealului lor actual. Drept aceea, membrii clubului republican-democrat, prezenţi în Bucureşti, eu trimes clubului din Iaşi — unde se afla şi Directorul nostru — următoarea telegramă : CLUBUL REPUBLICAN Strada Ştefan cel Mare laş) Serbăm împreună cu membrii clubului, centenarul primei republice democratice, liberale şi umanitare. Republicanii de la „Adevărul“ împreună cu Alexandru Rădulescu şi C. A. Filitis. Pregătiţi-vel Luni seara, când ungurii pripăşiţi în Capitală au serbat printr’un tămbalou sgomotos aniversara a 90-a a naştere marelui lor revoluţionar L. Kossuth, studenţii unguri din Cluj, în frunte cu profesorii lor şi însoţiţi de câteva sute de haimanale, au cutreerat toate stradele acelui oraş în chiote sălbatice şi au spart ferestrele caselor româneşti. Ororile de la Turda, Şimleut, Arad, etc., după ce au fost vestejite de întreaga presă europeană, s’au repetat din nou în chiar centrul cultural al Ungurilor din Transilvania, şi de astădată scenele vandalice, cam abţinut o noapte întreagă, au fost dirigeate de profesorii universităţii din Cluj. S’au ridicat în picioare 30.000 de unguri sprijiniţi de poliţie, în contra a 4.000 de Români. Ce deosebire între Transilvania şi România! Aici în ţară ungurii işi petrec după pofta inimei lor, fără ca să fie derangiaţî de nimeni; popa lor, un anume Bartalus, poate să inaugureze cursurile şcoaleî primare ungureşti din strada Calvină printr’un discurs provocator la adresa Românilor, prefend că cel mai mare duşman al Ungurilor este Românul şi iu contra acestuia trebue îndreptate toate atacurile şi toate forţele lor. Ba graţie unui ministru ca Take Ionescu, în această şcoală se învaţă istoria patriei ungureşti, în care Ştefan cel mare şi Mihai Viteazul sunt gratificaţi cu epitetul de şefi de bandă; se învaţă o geografie ungurească unde România este descrisă cu culorile cele mai scârboase şi Românii sunt numiţi ţigani născuţi pentru brigandagiu. Toate aceste noi le tolerăm cu un fatalism turcesc şi în acelaşi timp ungurii în Transilvania se formalizează de faptul că vreo şapte studenţi universitari români din Cluj vin în Bucureşti şi asistă la congresul studenţilor de la Roman, şi ei în excesivul lor zel patriotic se dedau la nişte acte ordinare care provoacă dispreţul lumei, aceasta drept răspuns la îndrăzneala celor şapte studenţi Şi în faţa acestui tablou, ne întrebăm ce drept ar avea ungurii să protesteze, dacă studenţimea bucureşteană s’ar duce într’o bună noapte să spargă ferestrele şi să devasteze saloanele clubului unguresc din strada Brezoianu ? Dacă s’ar duce să devasteze şcoala ungurească şi casa popei Bartalus din strada Calvină ? Dacă s’ar duce şi ar devasta casele tutulor cismarilor, fierarilor şi tâmplarilor unguri din Capitală ? Dacă ar devasta casele D-lui advocat Borosnai din strada Academiei, întocmai cum ungurii au devastat casele D-lui advocat Raţu în Turda ? Dacă cei din Iaşi ar comite aceleaşi lucruri la casele ungurilor de acolo, după cum ungurii din Arad le-au comis la casele româneşti ale D-lor Suciu, Oncu şi Mangra ? Dacă cei din Botoşani s’ar deda la aceleaşi scene scandaloase în casele D-lui ajutor de primar Hajnal Árpád, la cari s’au dedat ungurii din Simleu în casele D-lor Barbolovicî, Cosma şi Orosu ? Ar mai avea oare Ungurii obrazul să crâcnească un cuvânt măsar ? Insă, în asemenea cazuri, noi vom fi cel întâi ca să înfierăm cu energie atari scene, cari ne-ar compromite prestigiul în lumea cultă. Noi am fi cei întâi cari în acest caz am insista pentru pedepsirea culpabililor, pentru arestarea agenţilor provocatori. Rămâne acum cestiunea de a se şti, ce măsuri vor lua Românii subjugaţi în faţa brutalelor agresiuni ale Ungurilor? Toate protestările de până acum ale lor, toate expresiele de indignare ale presei române, tot sgomotul ce s’a făcut în lumea cultă în contra sălbătăciilor ungureşti, au rămas infructuoase. Deci Românii subjugaţi sunt puşi în alternativa: ori să răspundă la lovitură prin lovitură, ori să se lase a fi batjocoriţi, huiduiţi, atacaţi şi dispcraţi de averea şi mijloacele de existenţă ale lor. Cel mai elementar sentiment de conservare, însă, le-ar impune ca să se pună pe acelaşi tărâm de luptă cu Ungurii. Să spargă, şi să devasteze şi ei casele agenţilor provocatori unguri, să se înarmeze bine şi cu câteva gloanţe să spulbere în văzduh creerii descreeraţilor. Aceasta ar fi singura cale pe care ar putea să şi-o aleagă Românii subjugaţi, dacă nu i s-ar cunoaşte consecinţele. Câtă vreme însă mărul nu e copt, Românii trebue să aştepte, să se pregătească în linişte, dar cu perseverenţă, pentru ca — la momentul oportun —victoria să le fie sigură. Puţină răbdare şi multă muncă aşadar ! Stefa Munteanu. ------------------------o—00‹ο- ›ogO—e----------------------- NSTAITAIRE Dr. M. Beck Eroul zilei de azi (Boşhaşana (anul nou) la Evrei,). De statură scurtă, faţa încadrată cu o barbă lungă, mai mult căruntă decât neagră, nas lungueţ, subţiat mult la vârf, priviri ascunse, furişate, pârul capului tunde, perciuni noare, îmbrăcat cu o haină lungă simulând caftanul, poartă joben cu borduri late. Rabin de modă nouă. Umblă cu paşi repezi şi mărunţi, totd’auna capul plecat spre pământ, şira spinăreî puţin încovoiată, cu un aer de adâncă preocupaţie, atitudine caracteristică ver căruî talmudist sau iesuit. Predicator la templul coral. Cunoaşte ebraica cât un ceauş de biserică, germana cât verce evreu reşesc, ungureşte foarte bine: e limba sa maternă. Româneşte învaţă de aproape două-zece ani şi tot nu ştie. E Director al şcoalelor israelito-române. Spirit îngust, incapabil de a concepe vre-o idee; se mărgineşte în a’şi incasa variile venituri pe cari le duce în fiecare an, în Iule, peste graniţă. Făţarnic şi mincinos, se distinge prin intrigi şi chiţibuşuri diplomatice. Face politică detestabilă, înalt demnitar Zionist. Redactor al Revistei Israelite. Ca rabin n’a scris, n’a făcut nimic pentru modernizarea cultului. Ca predicator e vest prin oraţiunile sale furate confraţilor sei de meserie din streinitate Ca director şi profesor nu se ocupă de cât cu lucruri mici, adună notele şi întocmeşte mereu orobe şcolare. Ca gazetar era cât p’aci să mănânce puşcărie, când cu procesul Moroiu. La Te-deumuri şi aniversări laudă pe Suveran şi Patria română, — atunci vorbeşte româneşte. Când vrea să înjure Ţara şi pe cei necredincioşi vorbeşte nemţeşte. S’a făcut nemuritor prin două predici: în 1885 împotriva Ţarei, în 1890 împotriva “Asimilării“. Se bucură mult de protecţia ambasadorului austro-ungar Ameninţat cu expulsarea de două ori, a scăpat prin stăruinţa acestuia şi a finanţei evreeşti. Visul său : Comunităţile. Idealul său: Grand- Rabin recunoscut da stat Macabeu. TELEGRAME LENS, 9 Septembre.—Trei delegaţi belgiani au sosit aci ca să confereze cu deputaţii d- nii Lamendon şi Basly şi de a pune capăt conflictului dintre minerii belgiani şi francezi. Ei au redigeat după anchetă şi în înţelegere cu delegaţii francezi un manifest al minerilor celor două naţiuni, îndemnându’î la unire şi la concesiuni reciproce; manifestul zice că conflictul trebua să se impute campaniilor minore. BERLIN, 9 Septembre.—Ieri s’a ţinut o întrunire electorală a socialiştilor. Un discurs al d-luî Singer, a ocasionat o mare învălmăşală Intre „fracţionişti“ şi „independenţi“. Poliţia a făcut să se deşarte sala şi a împrăştiat pe aceia cari au făcut sgomot. — Comitetul berlines al congresului internaţional al criminaliştilor, a decis, în faţa condiţiunilor sanitare actuale, de a amâna pentru la 7 şi 8 Aprilie 1893, şedinţele congresului fixate pentru zilele de 14 şi 15 octombre viitor. ------------------------«as» ----------------------------- Congresul Studenţilor ZIUA A TREIA Pentru Marţi se hotărîse să se ţină două şedinţe, din care una la ora 9 dimineaţa. Cu toate că nu era de aşteptat, sala fu populată de timpuriu cu doamnele şi domnişoarele romăşcane care erau lacome de conferinţe, după cât mi-au spus cele mai multe. Şi în adevăr, conferinţa D-luî Rigu (de a Iaşi) despre „Concentrare de activitate în viaţa socială“, a fost ascultată cu cea mai mare atenţie, cu toate că conferenţiarul nu se bucura de vocea necesară, aşa că cele mai multe cuvinte scăpau chiar celor din juru-i. După amiazi era la ordinea zilei o altă conferinţă, a D-lui St. Cihoschi, despre „Fosilele intelectuale“. Conferenţiarul arată în puţine cuvinte ce însemnează în geologie şi în paleontologie cuvântul „fosil“, dă câteva exemple de fosile intelectuale. Se miră, împreună cu toţi oamenii culţi, cum se poate ca în şcolile noastre superioare să se predea alături geologia şi religia. Pe când în timp de o oră ţi se spune cum s’au format lumile, diferitele procese geologice prin care au trecut până au ajuns unde le vedem,în ora următoare, profesorii de religie, prin nişte poveşti care nu rezistă criticei, vine să contrazică pe ce de maî ’nainte. Care are dreptate, ştiinţa sau legenda ? Când era elev în Bârlad, spune D-na Cihoschi, directorul şcoaleî superioare în care învăţa, îi lua pe toţi şi ’i ducea pe la câmp unde ’î ţinea ceasuri întregi cu ochii la soare... ca să dea D-zeu ploae. Cine n’ar fi putut suferi mult timp în ochi razele soarelui, şi ar fi plecat capul, era dat afară din şcoală—afirmă D-sa. Preşedintele citeşte o scrisoare de la D. I. Docan, fost ministru, care felicitează şi îndeamnă pe studenţi la lucru. Apoi, în mijlocul aplauzelor unanime şi des repetate ale congresului, citeşte o scrisoare a D-şoarei Maria N. de la Banca (Maria Nanu, Bârlad), care vorbeşte cu căldură despre drepturile femeei. Preşedintele spune că ar fi fericit să poată transmite aceste aplauze, vii aprobări ale congresului, dar nu are cum. (Eu nu m’am crezut în drept să spun acolo), început de scandal La citirea raportului asupra situaţiuneî casei studenţilor din Iaşi, se naşte un mic incident. D. Iliescu întreabă ce s’au făcut cu patru mii de franci trimişi de asociaţia „Unirea“ din produsul balului de astă iarnă. Se răspunde că ei se află încă în păstrarea prefectului de Iaşi, D. I. Ventura, fiindcă nu s’a putut înţelege cum să -i împartă, în Iaşi existând două asociaţiuni, din care una intitulată simplu „a studenţilor universitari“ Congresul viitor Oraşul în care se va ţinea viitorul congres a fost ales prin sorţi: Buzea. Iată numele delegaţilor aleşi pentru organizarea lui: G. I. Ştefănescu-Goangă, G. Pantelimon, Mircea Petrescu, Cesar Dimopol, G. Paulian, C. Mihăilescu, Bălăcescu, G. Ivaşcu, Golescu, Cristea Bănescu, S. Radian, Muşeteanu, T. Petrescu, I. Goma, Osvald Teodoreanu, G. T. Ibrăileanu, Pilescu, I. Manolescu, Mayer, Spiridon Popescu, Em. Severin, St. Rosculeţ şi Bălăceanu. Banchetul Frumoasa şi spaţioasa grădină publică din Roman, aflată chiar în faţa gărei, era frumos decorată pentru banchet. Un număr întrecător de tacâmuri erau înşirate pe mesele care se întindeau pe aleea principală, de la bufet şi pănă aproape de poartă. Lângă fiecare tacâm se afla un şervet foarte alb, frumos strîns, cu o floare în vîrf. Cam tăcuţi la început, din cauza foamei, îndată veselia umplu inimile studenţilor recunoscători pentru primirea făcută de romăşcanî. S’au rostit nenumărate discursuri de mulţumire, de urare şi de încurajare. Vom rezuma numai pe al D-luî V. G. Morţun, care a vorbit în numele comitetului de recepţiune din Roman. Cu verva’î obicinuită, D. V. G. Morţun, arată bucuria ce simte oraşul său, „inima Moldovei“, constatând din şedinţele Congresului că studenţii au îmbrăţişat cu mai multă căldură decât oricând cauza democraţiei române. „Astăzî, zice între altele oratorul, marca Moldovei e un bour cu o stea între coarne, şi un vultur. Bourul însemnează partea aceea de ţară care munceşte , vulturul, partea care răpeşte! (aplauze furtunoase). Să lucrăm tinerime, şi să facem ca vulturul să nu mai aibă raţiunea de a fi pe marca ţărei, să facem să nu mai existe decât bourul cu steaua strălucitoare între coarne.— să nu mai existe decât simbolul munceî! “ (aplauze, bravo !) Nu putem trece cu vederea mulţumirile studenţilor ardeleni cari au fost primiţi cu deosebire călduros şi invitaţi pe la prînzuri de către diferiţi cetăţeni. La gară Nici o dată împrejurimile găreî de la Roman (căci nu putem zice gara) nu au fost mai populate decât în seara de 8 Septembrie 1892. In sala cea spaţioasă a restaurantului, lumea se grămădise cum putuse şi aclama pe tinerii Liciu, Dimitriade şi Florescu cari recitară şi declamară tot felul de versuri şi de anecdote populare. In acest timp, afară continua a se juca bora unireî, şi alte danţurî naţionale cântate de muzica militară. Entuziasmul era nesfîrşit, şi primirea cea atât de frăţească făcuse din nişte studenţi străini membri ai familiilor care îî găzduise , tuturor, în mijlocul veseliei, le părea rău că se despart, iar când trenul porni din gară, toţi isbucniră ,în strigăte de „la revedere !“ I toarcerea ca să sfîrşesc, voiu observa că din toate oraşele pe lângă care am trecut, numai R.Sărat, ţinând să-şî scuzeze neieşirea la gară cu câteva zile maî înainte, a întâmpinat pe studenţi cu muzică, facte şi urale. S’au ţinut scurte cuvântări, şi s’a jucat hora unireî. La 8 ore dimineaţa, studenţii bucureşteni intrau în Capitală, obosiţi dar mai mulţumiţi, poate, de cât ori când. E. V. Sălbatecii ungureşti Slovacii au avut un luptător pe care l-au adorat. Acesta a fost preotul I. Miloslav Harban, din satul Hluboaka, în comitatul Nitra. El a murit acum trei anidupă o muncă de 40 de ani. Neobosit în literatură, în politică, pe amvonă, în întruniri publice, el a fost un adevărat apostol al naţionalităţei sale Pe el nu-l speriau nici baionetele jandarmilor, nici temniţele Ungurilor, în care şî-a petrecut aproape cei din urmă zece ani aî vieţeî sale. Prigonirile Ungurilor nu l’au descurajat un moment, când eşia din temniţă, el se simţea maî oţelit, şi pănă la ultima sa respiraţie, sacrificând tot ce a avut, el a apărat drepturile naţiuneî sale în contra Maghiarilor. Slovacii, după moartea sa, au ridicat lui Hurban pe mormîntul sau un monument, a cărui dezvelire era fixată pentru ziua de 8 Septembre. Când Narodnic Noviny a anunţat ziua acestei serbări, ziarele maghiare, ca de obicei, au început să facă un zgomot infernal: „Trădare de patrie. Slovacii vor să proclame pe mormîntul celui maî mare trădător printre ei, alipirea şi alianţa cu Daco-Românii! Spaima de Daco-Romănî le dă spasme Maghiarilor; conştiinţa îi face să tresalte, cum frunza se mişcă la cea maî mică adiere. Adie slab astăzi vântul redeşteptărei şi mintea li se întunecă. Ca va fi oare când va bate crivăţul ? Ceea ce s’a întâmplat în urmă e revoltător. Mormântul luî Hurban a fost recucerit de Maghiari; cimitirul înconjurat de jandarmi; nici văduva, nici copii nu au fost lăsaţi să plângă la mormântul şefului şi părintelui lor! Dar să ascultăm depeşile din „Narodnie Noviny“ . Brizova: Intrarea în cimitirul din Hlubocka oprită de autorităţi, chiar cu forţa armată. Singur solgabirăul are voe să desvălue mormântul. Ilotici: Lumea năvălea la Hluboka din toate părţile. Satul este înconjurat de un detaşament de jandarmi, cimitirul păzit jur împrejur tot de jandarmi, iar la intrare stau cu baionetele gata. Solgabirăul a interzis oricui intrarea. Văduva şi copiii lui Hurban vor fi lăsaţi de milă să intre, dar trebue să ceară aceasta printr’o suplică. Ei au declarat că nu primesc milă, astfel că nici ei n’au putut vedea mormântul tatălui lor. In biserică a oficiat preotul Leșca, care a produs o impresie adâncă; toată lumea plângea, indignarea e la culme. Intr’o altă telegramă se spune, că femeile care au venit să depue flori pe mormânt sunt respinse cu paturile puştilor, peste tot locul sunt jandarmi, şi împrejurul cimitirului, şi dinaintea bisericei, şi pe marginile satului. Un membru din comitet a încredinţat monumentul consiliului comunal, şi apoi lumea a fost invitată să plece. S’a impus tăcerea cu baioneta. Iacă muit lăudatele libertăţi maghiare. Umbra unui mort îi nelinişteşte pe Unguri, dar el va trăi, căci Hurban a fost inernaţiunea simţimintelor unui popor întreg. Ţărîna lui a fost păzită de mercenarii maghiari, ca şi rămăşiţele pământeşti ale mântuitorului nostru. Istoria lui Hurban însă nu va peri din inima poporului slovean, ci cu cât va creşte furia Ungurilor, cu atât mai adânc se va întipări simţământul naţional ! Discursurile ---------------—---------------