Adevěrul, septembrie 1892 (Anul 6, nr. 1281-1309)

1892-09-11 / nr. 1290

AM­UL VI.­No. 1.390 NUMERUL 10 BANI .. ABOMABVEN­TELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI şi se plătesc toţ­il’u­una Înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judete şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţara SO lei, in strainetate 50 Şease luni* 15 „ * 25 Trei luni » 8 , „ , 18 Un «nunta* Im straSnAfsta 15 fessaaS MANUSCRIPTELE ISO SE INAPCIZA EDITIA A. JJOTJA Ba te ferește Române! de cuiâ strein în T. Alexandri* ADMINISTRAȚIA 1®,­ STEAUA ACADEMIEI,­ IO Director politic: ALEX. V. BELDIMANU io VINERI 11 SEPTEMBRE 1892 Bnn*U­WiiBiiiiMi—weh uimi un imn NUMERUKi 10 BAM AMUHCIURILE Din BUCUREȘTI si JUDEŢE se primesc : NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la Seat® ©fîeăele «56 publicitara. Anunciuri la pagina IV ..... . p,30 b. linia , . 111................-2,­ lei * ■' . » U..................S,— lei , 1 ^OBorțiunele și Reclamele 3 lei rândul. . • ’ L» 'Pari»« siarul se găsește de vânzare cu nu iqSruTlak kiescal No. 117, aouleisrd St.-lHiehe ■ UN NUMER VECHIO SU BANI­­ . ...— ■■ --------------- -d acția STR A­D­A ACADEMIîCI, - IO l.'iîAr- Un*''•,/! * ii Cectenarul Republice! PREGATITI-VE! Congresul studenţilor H D Xj eî R A De ale lumei judiciare Loja sângerată Bucureşti, 10 Septembre 1892 Centenarul Republice! ■ Astâ­zi se împlinesc o sută de ani de la proclamarea primei republice li­berale în Europa. Revoluţiunea de acum o sută de ani a fost începutul unei organisaţiuni so­ciale pe baze noul. Feudalismul a fost distrus, iar pe ruinele sale s’a instalat domnia burgheză, cu ajutorul poporului înşelat. Cu toate acestea, revoluţiunea care a dat naştere primei republici, acum o sută de ani, a făcut mult bine omeni­­rei şi în special poporului muncitor. Serbia, adică iobăgia, a fost desfiinţată, pentru a fi înlocuită azi cu proletaria­tul ; dar în schimb s'au proclamat drepturile omului: libertatea individuală, egalitatea înaintea unor legi votate de representanţii poporului. S’a recunoscut şi păturilor de jos dreptul la viaţa pu­blică. Aceste mari principii au fost, ce e dreptul, falsificate de burghezia stă­­pină; dar proclamarea lor, înscrierea lor în constituţie şi în toate legile, a fost un mare pas spre un viitor mai ec­hitabit. Astâ­zi revendicările claselor apăsate trec mai departe de­cât aceste principii platonice; astâ­zi suntem în ajunul li­nei alte revoluţiuni sociale, pe care o dorim mai pacinică, nesingeroasă ca cea de acum o sută de ani, şi cu re­zultate mai rodnice de­cât ale aceleia. Republicanii­ democraţi, al căror ideal este domnia celor mulţi, lipsiţi azi de drepturile sfinte, pentru cari strămoşii de acum un secol şi-au­ vărsat în zadar sîngele, se cred datori a sărbători cen­tenarul primei republice, ca pe amin­tirea unor lupte eroice, ca un stimu­lent pentru cucerirea idealului lor actual. Drept aceea, membrii clubului repu­blican-democrat, prezenţi în Bucureşti, eu­ trimes clubului din Iaşi — unde se afla şi Directorul nostru — următoa­rea telegramă : CLUBUL REPUBLICAN Strada Ştefan cel Mare laş) Serbăm împreună cu membrii clubu­lui, centenarul primei republice demo­cratice, liberale şi umanitare. Republicanii de la „Adevărul“ împreună cu Alexandru Rădu­­lescu şi C. A. Filitis. Pregătiţi-vel Luni seara, când ungurii pripăşiţi în Capitală au serbat printr’un tăm­­balou sgomotos aniversara a 90-a a naştere­ marelui lor revoluţionar L. Kossuth, studenţii unguri din Cluj, în frunte cu profesorii lor şi însoţiţi de câte­va sute de haimanale, au cutreerat toate stradele acelui oraş în chiote sălbatice şi au spart feres­trele caselor româneşti. Ororile de la Turda, Şimleut, Arad, etc., după ce au fost vestejite de în­treaga presă europeană, s’au repetat din nou în chiar centrul cultural al Ungurilor din Transilvania, şi de astă­­dată scenele vandalice, cam­ abţinut o noapte întreagă, au fost dirigeate de profesorii universităţii din Cluj. S’au ridicat în picioare 30.000 de unguri sprijiniţi de poliţie, în contra a 4.000 de Români. Ce deosebire între Transilvania şi România! Aici în ţară ungurii işi petrec după pofta inimei lor, fără ca să fie derangiaţî de nimeni; popa lor, un anume Bartalus, poate să inaugureze cursurile şcoaleî primare ungureşti din strada Calvină printr’un discurs provocator la adresa Româ­nilor, prefend că cel mai mare duş­man al Ungurilor este Românul şi iu contra acestuia trebue îndreptate toate atacurile şi toate forţele lor. Ba graţie unui ministru ca Take Io­­nescu, în această şcoală se învaţă istoria patriei ungureşti, în care Şte­fan cel mare şi Mihai­ Viteazul sunt gratificaţi cu epitetul de şefi de bandă; se învaţă o geografie ungu­rească unde România este descrisă cu culorile cele mai scârboase şi Românii sunt numiţi ţigani născuţi pentru brigandagiu. Toate aceste noi le tolerăm cu un fatalism turcesc şi în acelaşi timp ungurii în Transilvania se formali­­zează de faptul că vreo şapte stu­denţi universitari români din Cluj vin în Bucureşti şi asistă la congresul studenţilor de la Roman, şi ei în ex­cesivul lor zel patriotic se dedau la nişte acte ordinare care provoacă dispreţul lumei, aceasta drept răs­puns la îndrăzneala celor şapte stu­denţi Şi în faţa acestui tablou, ne în­trebăm ce drept ar avea ungurii să protesteze, dacă studenţimea bucu­­reşteană s’ar duce într’o bună noapte să spargă ferestrele şi să devasteze saloanele clubului unguresc din strada Brezoianu ? Dacă s’ar duce să de­vasteze şcoala ungurească şi casa popei Bartalus din strada Calvină ? Dacă s’ar duce şi ar devasta casele tutulor cismarilor, fierarilor şi tâm­plarilor unguri din Capitală ? Dacă ar devasta casele D-lui advocat Bo­­rosnai din strada Academiei, întoc­mai cum ungurii au devastat casele D-lui advocat Raţu­­ în Turda ? Dacă cei din Iaşi ar comite aceleaşi lu­cruri la casele ungurilor de acolo, după cum ungurii din Arad le-au comis la casele româneşti ale D-lor Suciu, Oncu şi Mangra ? Dacă cei din Botoşani s’ar deda la aceleaşi scene scandaloase în casele D-lui ajutor de primar Hajnal Árpád, la cari s’au dedat ungurii din Simleu în casele D-lor Barbolovicî, Cosma şi Orosu ? Ar mai avea oare Ungurii obra­zul să crâcnească un cuvânt măsar ? Insă, în asemenea cazuri, noi vom fi cel întâi ca să înfierăm cu ener­gie atari scene, cari ne-ar compro­mite prestigiul în lumea cultă. Noi am fi cei întâi cari în acest caz am insista pentru pedepsirea culpabililor, pentru arestarea agenţilor provo­catori. Rămâne acum cestiunea de a se şti, ce măsuri vor lua Românii subju­gaţi în faţa brutalelor agresiuni ale Ungurilor? Toate protestările de până acum ale lor, toate expresiele de indignare ale presei române, tot sgomotul ce s’a făcut în lumea cultă în contra sălbătăciilor ungureşti, au rămas in­fructuoase. Deci Românii subjugaţi sunt puşi în alternativa: ori să răs­pundă la lovitură prin lovitură, ori să se lase a fi batjocoriţi, huiduiţi, atacaţi şi dispcraţi de averea şi mij­loacele de existenţă ale lor. Cel mai elementar sentiment de conservare, însă, le-ar impune ca să se pună pe acelaşi tărâm de luptă cu Ungurii. Să spargă, şi să devas­teze şi ei casele agenţilor provoca­tori unguri, să se înarmeze bine şi cu câte­va gloanţe să spulbere în văzduh creerii descreeraţilor. Aceasta ar fi singura cale pe care ar putea să­ şi-o aleagă Românii sub­jugaţi, dacă nu i s-ar cunoaşte con­secinţele. Câtă vreme însă mărul nu e copt, Românii trebue să aştepte, să se pregătească în linişte, dar cu perse­verenţă, pentru ca — la momentul oportun —victoria să le fie sigură. Puţină răbdare şi multă muncă aşa­dar ! Stef­a Munteanu. ------------------------o—00‹ο- ›ogO—e-----------------------­ N­STAITAIRE Dr. M. Beck Eroul zilei de azi (Boşhaşana (anul nou) la Evrei,). De statură scurtă, faţa­ î­­ncadrată cu o barbă lungă, mai mult căruntă de­cât neagră, nas lungueţ, subţiat mult la vârf, priviri ascunse, furişate, pârul capului tunde, perciuni noare, îmbrăcat cu o haină lungă simulând caftanul, poartă joben cu borduri late. Rabin de modă nouă. Umblă cu paşi repezi şi mărunţi, tot­d’a­una capul plecat spre pământ, şira spinăreî puţin încovoiată, cu un aer de adâncă preocupaţie, atitudine caracteristică ver­ căruî talmudist sau iesuit. Predicator la templul coral. Cunoaşte ebraica cât un ceauş de biserică, germana cât ver­ce evreu reşesc, ungureşte foarte bine: e limba sa maternă. Româneşte învaţă de aproape două-zece ani şi tot nu ştie. E Director al şcoalelor israelito-române. Spirit îngust, incapabil de a concepe vre-o idee; se mărgineşte în a’şi incasa variile ve­nituri pe cari le duce în fie­care an, în Iul­e, peste graniţă. Făţarnic şi mincinos, se distinge prin intrigi şi chiţibuşuri diplomatice. Face po­litică detestabilă, înalt demnitar Zionist. Re­dactor al Revistei Israelite. Ca rabin n’a scris, n’a făcut nimic pentru modernizarea cultului. Ca predicator e vest­­ prin oraţiunile sale furate confraţilor sei de meserie din strein­itate­ Ca director şi profesor nu se ocupă de cât cu lucruri mici, adună no­tele şi întocmeşte mereu orob­e şcolare. Ca ga­zetar era cât p’aci să mănânce puşcărie, când cu procesul Moroiu. La Te-deumuri şi aniversări laudă pe Suveran şi Patria română, — atunci vorbeşte româneşte. Când vrea să înjure Ţara şi pe cei necredin­cioşi vorbeşte nemţeşte. S’a făcut nemuritor prin două predici: în 1885 împotriva Ţarei, în 1890 împotriva “Asimilării“. Se bucură mult de protecţia ambasadorului austro-ungar Ame­ninţat cu expulsarea de două ori, a scăpat prin stăruinţa acestuia şi a finanţei evreeşti. Visul său : Comunităţile. Idealul său: Grand- Rabin recunoscut da stat Macabeu. TELEGRAME LENS, 9 Septembre.—Trei delegaţi bel­giani au sosit aci ca să confereze cu de­putaţii d- nii Lamendon şi Basly şi de a pune capăt conflictului dintre minerii bel­­giani şi francezi. Ei au redigeat după an­chetă şi în înţelegere cu delegaţii francezi un manifest al minerilor celor două na­ţiuni, îndemnându’î la unire şi la conce­siuni reciproce; manifestul zice că conflic­tul trebua să se impute campaniilor mi­nore. BERLIN, 9 Septembre.—Ieri s’a ţinut o întrunire electorală a socialiştilor. Un dis­curs al d-luî Singer, a ocasionat o mare învălmăşală Intre „fracţionişti“ şi „inde­pendenţi“. Poliţia a făcut să se deşarte sala şi a împrăştiat pe aceia cari au făcut sgomot. — Comitetul berlines al congresului in­ternaţional al criminaliştilor, a decis, în faţa condiţiunilor sanitare actuale, de a amâna pentru la 7 şi 8 Aprilie 1893, şe­dinţele congresului fixate pentru zilele de 14­ şi 15 octombre viitor. ------------------------«as» -----------------------------­ Congresul Studenţilor ZIUA A TREIA Pentru Marţi se hotărîse să se ţină două şedinţe, din care una la ora 9 dimineaţa. Cu toate că nu era de aşteptat, sala fu populată de timpuriu cu doamnele şi domnişoarele romăşcane care erau lacome de conferinţe, după cât mi-au spus cele mai multe. Şi în adevăr, conferinţa D-luî Rigu (de a Iaşi) despre „Concentrare de activitate în viaţa socială“, a fost ascultată cu cea mai mare atenţie, cu toate că conferen­ţiarul nu se bucura de vocea necesară, aşa că cele mai multe cuvinte scăpau chiar celor din juru-i. După amiazi era la ordinea zilei o altă conferinţă, a D-lui St. Cihoschi, despre „Fosilele intelectuale“. Conferenţiarul arată în puţine cuvinte ce însemnează în geologie şi în paleonto­logie cuvântul „fosil“, dă câte­va exem­ple de fosile intelectuale. Se miră, îm­preună cu toţi oamenii culţi, cum se poate ca în şcolile noastre superioare să se pre­dea alături geologia şi religia. Pe când în timp de o oră ţi­ se spune cum s’au for­mat lumile, diferitele procese geologice prin care au trecut până au ajuns unde le vedem,­în ora următoare, profesorii de religie, prin nişte poveşti care nu re­zistă criticei, vine să contrazică pe ce de maî ’nainte. Care are dreptate, ştiinţa sau legenda ? Când era elev în Bârlad, spune D-na Cihoschi, directorul şcoaleî superioare în care învăţa, îi lua pe toţi şi ’i ducea pe la câmp unde ’î ţinea ceasuri întregi cu ochii la soare... ca să dea D-zeu ploae. Cine n’ar fi putut suferi mult timp în ochi razele soarelui, şi ar fi plecat capul, era dat afară din şcoală—afirmă D-sa. Preşedintele citeşte o scrisoare de la D. I. Docan, fost ministru, care felicitează şi îndeamnă pe studenţi la lucru. Apoi, în mijlocul aplauzelor unanime şi des repe­tate ale congresului, citeşte o scrisoare a D-şoarei Maria N. de la Banca (Maria Nanu, Bârlad), care vorbeşte cu căldură despre drepturile femeei. Preşedintele spune că ar fi fericit să poată transmite aceste aplauze, vii apro­bări ale congresului, dar nu are cum. (Eu nu m’am crezut în drept să spun acolo), început de scandal La citirea raportului asupra situaţiuneî casei studenţilor din Iaşi, se naşte un mic incident. D. Iliescu întreabă ce s’au făcut cu patru mii de franci trimişi de asocia­ţia „Unirea“ din produsul balului de astă iarnă. Se răspunde că ei se află încă în păs­trarea prefectului de Iaşi, D. I. Ventura, fiind­că nu s’a putut înţelege cum să -i împartă, în Iaşi existând două asociaţiuni, din care una intitulată simplu „a studen­ţilor universitari­“ Congresul viitor Oraşul în care se va ţinea viitorul con­gres a fost ales prin sorţi: Buzea. Iată numele delegaţilor aleşi pentru organizarea lui: G. I. Ştefănescu-Goangă, G. Pantelimon, Mircea Petrescu, Cesar Dimopol, G. Paulian, C. Mihăilescu, Bălă­­cescu, G. Ivaşcu, Golescu, Cristea Bănescu, S. Radian, Muşeteanu, T. Petrescu, I. Gom­a, Osvald Teodoreanu, G. T. Ibrăi­­leanu, Pilescu, I. Manolescu, Mayer, Spi­ridon Popescu, Em. Severin, St. Rosculeţ şi Bălăceanu. Banchetul Frumoasa şi spaţioasa grădină publică din Roman, aflată chiar în faţa gărei, era frumos decorată pentru banchet. Un nu­măr întrecător de tacâmuri erau înşirate pe mesele care se întindeau pe aleea prin­cipală, de la bufet şi pănă aproape de poartă. Lângă fie­care tacâm se afla un şervet foarte alb, frumos strîns, cu o floare în vîrf. Cam tăcuţi la început, din cauza foa­mei, îndată veselia umplu inimile studen­ţilor recunoscători pentru primirea făcută de romăşcanî. S’au rostit nenumărate discursuri de mulţumire, de urare şi de încurajare. Vom rezuma numai pe al D-luî V. G. Morţun, care a vorbit în numele comitetului de recepţiune din Roman. Cu verva’î obicinuită, D. V. G. Morţun, arată bucuria ce simte oraşul său, „inima Moldovei“, constatând din şedinţele Con­gresului că studenţii au îmbrăţişat cu mai multă căldură de­cât ori­când cauza democraţiei române. „Astă­zî, zice între altele oratorul, marca Moldovei e un bour cu o stea în­tre coarne, şi un vultur. Bourul însem­nează partea aceea de ţară care munceşte , vulturul, partea care răpeşte! (aplauze furtunoase). Să lucrăm tinerime, şi să fa­cem ca vulturul să nu mai aibă raţiunea de a fi pe marca ţărei, să facem să nu mai existe de­cât bourul cu steaua stră­lucitoare între coarne.— să nu mai existe de­cât simbolul munceî! “ (aplauze, bravo !) Nu putem trece cu vederea mulţumirile studenţilor ardeleni cari au fost primiţi cu deosebire călduros şi invitaţi pe la prînzuri de către diferiţi cetăţeni. La gară Nici o dată împrejurimile găreî de la Roman (căci nu putem zice gara) nu au fost mai populate de­cât în seara de 8 Septembrie 1892. In sala cea spaţioasă a restaurantului, lumea se grămădise cum putuse şi aclama pe tinerii Liciu, Dimitriade şi Florescu cari recitară şi declamară tot felul de versuri şi de anecdote populare. In acest timp, afară continua a se juca bora uni­­reî, şi alte danţurî naţionale cântate de muzica militară. Entuziasmul era nesfîrşit, şi primirea cea atât de frăţească făcuse din nişte stu­denţi străini membri ai familiilor care îî găzduise , tuturor, în mijlocul veseliei, le părea rău că se despart, iar când trenul porni din gară, toţi isbucniră ,în strigăte de „la revedere !“ I toarcerea ca să sfîrşesc, voiu observa că din toate oraşele pe lângă care am trecut, numai R.­Sărat, ţinând să-şî scuzeze neieşirea la gară cu câte­va zile maî înainte, a în­tâmpinat pe studenţi cu muzică, facte şi urale. S’au ţinut scurte cuvântări, şi s’a jucat hora unireî. La 8 ore dimineaţa, studenţii bucureş­­teni intrau în Capitală, obosiţi dar mai mulţumiţi, poate, de cât ori când. E. V. Sălbatecii ungureşti Slovacii au avut un luptător pe care l-au adorat. Acesta a fost preotul I. Mi­­loslav Harban, din satul Hluboaka, în co­mitatul Nitra. El a murit acum trei ani­­după o muncă de 40 de ani. Neobosit în literatură, în politică, pe amvonă, în în­truniri publice, el a fost un adevărat apos­tol al naţionalităţei sale Pe el nu-l speriau nici baionetele jandarmilor, nici temniţele Ungurilor, în care şî-a petrecut aproape cei din urmă zece ani aî vieţeî sale. Pri­gonirile Ungurilor nu l’au descurajat un moment, când eşia din temniţă, el se sim­ţea maî oţelit, şi pănă la ultima sa res­piraţie, sacrificând tot ce a avut, el a apă­rat drepturile naţiuneî sale în contra Ma­ghiarilor. Slovacii, după moartea sa, au ridicat lui Hurban pe mormîntul sau un monument, a cărui dezvelire era fixată pentru ziua de 8 Septembre. Când Narodnic Noviny a anunţat ziua acestei serbări, ziarele ma­ghiare, ca de obicei­, au început să facă un zgomot infernal: „Trădare de patrie. Slovacii vor să proclame pe mormîntul celui maî mare trădător printre ei, alipi­rea şi alianţa cu Daco-Românii! Spaima de Daco-Romănî le dă spasme Maghiarilor; conştiinţa îi face să tresalte, cum frunza se mişcă la cea maî mică adiere. Adie slab astăzi vântul redeşteptărei şi mintea li­ se întunecă. Ca va fi oare când va bate crivăţul ? Ceea ce s’a întâmplat în urmă e revol­tător. Mormântul luî Hurban a fost recu­cerit de Maghiari; cimitirul înconjurat de jandarmi; nici văduva, nici copii nu au fost lăsaţi să plângă la mormântul şefului şi părintelui lor! Dar să ascultăm depeşile din „Narodnie Noviny“ . Brizova: Intrarea în cimitirul din Hlu­­bocka oprită de autorităţi, chiar cu forţa armată. Singur solgabirăul are voe să des­­vălue mormântul. Ilotici: Lumea năvălea la Hluboka din toate părţile. Satul este înconjurat de un detaşament de jandarmi, cimitirul păzit jur împrejur tot de jandarmi, iar la intrare stau cu baionetele gata. Solgabirăul a in­terzis ori­cui intrarea. Văduva şi copiii lui Hurban vor fi lăsaţi de milă să intre, dar trebue să ceară aceasta printr’o su­plică. Ei au declarat că nu primesc milă, astfel că nici ei n’au putut vedea mor­mântul tatălui lor. In biserică a oficiat preotul Leșca, care a produs o impresie adâncă; toată lumea plângea, indignarea e la culme. Intr’o altă telegramă se spune, că fe­meile care au venit să depue flori pe mor­mânt sunt respinse cu paturile puştilor, peste tot locul sunt jandarmi, şi împreju­rul cimitirului, şi dinaintea bisericei, şi pe marginile satului. Un membru din co­mitet a încredinţat monumentul consiliu­lui comunal, şi apoi lumea a fost invitată să plece. S’a impus tăcerea cu baioneta. Iacă muit lăudatele libertăţi maghiare. Umbra unui mort îi nelinişteşte pe Un­guri, dar el va trăi, căci Hurban a fost inernaţiunea simţimintelor unui popor în­treg. Ţărîna lui a fost păzită de merce­narii maghiari, ca şi rămăşiţele pământeşti ale mântuitorului nostru. Istoria lui Hur­ban însă nu va peri din inima poporului slovean, ci cu cât va creşte furia Ungu­rilor, cu atât mai adânc se va întipări sim­ţământul naţional ! Discursurile ---------------—---------------

Next