Adevěrul, februarie 1895 (Anul 8, nr. 2103-2127)

1895-02-14 / nr. 2115

ANUL VII­.—No. 2115 NUMERUL DO BANI ABONAMENTELE ÎNCEP la 1 ȘI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI SI SE PLĂTESC TOT-D'A­UNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţiei din Judeţe şi Streinâtate prin * mandate POŞTALE UN AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; ÎN STREINÂTATE 50 LEI ŞASE LUNI . . 15 » » » 25 » TREI LUNI . . 8 » » » 13 » Un numer ta «trem­atote *0 bani MANUSCftIPTELElw SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) EDIŢIA A TREIA Să te fereşti Române de cuiai strein în casă V. Alexandri« : I NUMERUMO BANI ANUNCIURILE din Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie din Streinatate, direct la administraţiei, la toate oficiile de publicitate ANUNdiurî la pag .iv.............0,30 b. linia » » »iii............2,— lei » » » » ii...........3.— » » INSERŢIELE ȘI RECLAMELE 3 LEI RÎNDUL. La Paris, ziarul se găseşte de vînzare CU NUMERUL la bioscul No. 192, Bouleo, St.­Germaia UN NUMER VEC Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACŢIA „ PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE KAR^ DIORGElíd­) ” COLEGIUL UNIC Sub acest titlu şi sub iscălitura D-lui T. G. Djuvara a apărut revista Gazetei Poporului de alaltăeri Duminică 12 (24) ale curentei luni. Prima mea mişcare a fost de a căuta dacă Voinţa Naţională şi-a dat cuvîntul în această importantă transformare a corpului nostru electoral. De­şi organul autorizat al partidului raţional-liberal a stat mut,—pentru mo­ment, bine­înţeles—totuşi voi­ polemiza cu confraţii mei de la Gazeta Poporului pentru a le cere oare­care lămuriri asu­pra modului cum înţeleg a aplica cole­giul unic, înainte de toate mă grăbesc a declara câ sînt fericit a vedea tineretul care în­conjoară Gazeta Poporului convins în fine astâ­zi că cu cît colegiile sînt mai restrînse, cu atît ele sînt mai coruptibile. De mult noi democraţii propovâduim a­­cest adevăr, dar din nenorocire am pro­povăduit în pustiu. In sfîrşit glasul nostru a fost auzit, şi văd astă­zi un ziar naţional-liberal re­­cunoscînd nevoia de a desfiinţa colegiile restrînse, care nu pot nici­odată rezista acţiunea covîrşitoare a guvernului. Aceste zise, să vedem acum cum în­ţeleg confraţii mei de la Gazeta Popo­rului colegiul unic. Noi de la Adevărul, cari, ca şi în­treaga democraţie romînă, avem în frun­tea programului nostru Votul Universal, mi ne putem entuziasma orbeşte de o îndrumare spre sufragiul universal, decît cunoscînd bine avantajele pe care acea îndrumare ni le oferă. Nu pot uita cum confratele med­­eşan D. Gh. Scorţescu, înţelegea colegiul unic. El aduna într’un singur colegiu toţi acei cu ştiinţă de carte, şi pe cei l’alţi îi respingea de la vot. Acest colegiu unic constituea un pas înapoi, şi preferabil era să râmînem cu legea electorală actuală. D. T. G. Djuvara ne spune că primul pas către progres ar fi contopirea actua­lelor trei colegii electorale într-unul sin­gur. Şi mai departe adaugă că, tocmai pen­tru a înlătura acest mare râu, propunem contopirea colegiului al treilea împreună cu colegiile Intrru şi al doilea. Numai ast­fel se va face educaţiunea politică a populaţiunei rurale. Acest mare râu de care vorbeşte D. T. G. Djuvara constă în faptul că co­legiul al treilea a rămas încă în mare parte o zestre guvernamentală. Dar a cui e vina ? Culpabilul nu este de­cît întregul aparat administrativ, începînd de la ministru, trecînd pe la prefect şi sub-prefect şi sfîrşind cu primarul cari toţi nu lasă pe săteni să’şi aleagă de­legaţii agreaţi de ei. Colegiul al trei­lea, cînd a fost lăsat liber de a’şi ex­prima voinţa, a dat adese­ori exemplul unei surprinzătoare independenţe. Daca confraţii de la Gazeta Poporu­lui voese a contopi actualele trei colegii electorale, fâcînd oare­care restricţiuni, cerînd de pildă ca alegătorul să ştie a scrie şi a citi, atunci noi nu putem da concursul nostru unei asemenea conto­piri. Intr’o chestie aşa zi de importantă ca transformarea corpului nostru electoral, e bine ca să punem pun­ctele pe i. Liberalii cer contopirea actualelor trei colegii electorale în chipul următor : A­­cele două colegii, cum sunt deformate astăzi, să se contopească cu numărul delegaților pe cari sătenii, după actuala lege electorală, îl trimit la reşedinţa ju­deţului pentru a alege unul sau doi de­putaţi. Alegătorii de astăzi ai colegiile întîi, şi al doilea contopiţi cu delegaţii să­tenilor să formeze un colegiu unic, şi să aleagă numărul deputaţilor pe cari actualele trei colegii le aleg astăzi. Iată o soluţiune pe care noi de la Adevărul nu o putem admite nici pen­tru moment, căci dacă ea reprezintă incontestabil o îndrumare însemnată spre idealul nostru care este­­ Sufragiul universal, totuşi noi nu putem în­ţelege concesii într’o chestiune aşa de e­­senţialâ şi de însemnată ca chestiunea Votului Universal. Sînt fericit însă că tineretul dinpre­­jurul tinerei Gazete a Poporului a înţe­les că ceasul a sunat în care trebuie să admită în programul său de luptă—fie în parte pentru moment—revendicările democraţilor pentru popor. Bătrînii de la bâtrîna Voinţa Na­ţională răspunde-vor la apelul ce îl fac tinerii lor amici în liberalizm ? Voi­ vedea. Termin declarînd că noi de la Ade­vărul nu vom da concursul nostru de­cît pentru dobîndirea Votului Universal, pur şi simplu şi imediat. Alex. V. Beldlmann. ----------p.---------------t**f»--------------------------­ A.SASINI Toate ziarele au înregistrat uciderea contraban­distului Tănăsescu de către un agent comunal de la bariera Titanului. Să împuşti pe un om că voia să treacă în oraş cu două butoae de spirt, şi pe urmă să te lauzi, ba încă să capeţi şi o recompensă! Asta-i cul­mea asasinatului­ In fond, vina nu e deloc a agentului. Cei cani sínt responsabili de aceste repetate asasinate, sínt cei cari se încăpățîneazâ de a păstra odiosul sis­tem de impozite comunale de astăzi. Ar fi așa de simplu să se reformeze modul stupid cum se per­cep aceste impozite / Am mai spus-o și altă dată: de ce nu se pune o taxă generală pe tot spirtul la eşirea lui din fabrici, şi statul să împartă apoi proporţional, partea care i se cuvine fie­ cărei primării din ţară ? S’ar realiza ast­fel o mare economie în perce­perea impozitului şi s’ar mai face şi o mare eco­nomie de cadavre de contrabandişti sau de agenţi comunali. Adevăraţii asasini sînt acei cari nu se grăbesc si realizeze reforma aşa asta de simplă şi de. 'u­­şoare, şi pe capul lor cade toată responsabilita­tea sîngelui vărsat. ---------------------------,8»,--------------------------­Index. LUCRATORII LA SENAT Pentru prima oară în Senatul român, am vă­zut ridicîndu-se în şedinţa de Sîmbătă chestia munceî, a necesităţeî luăreî de măsuri de pro­­tecţiune în favoarea lucrătorilor. D. Dinu. Sturza a ridicat cel Intr­u această chestiune şi nu putem de­cît să’l felicităm pen­tru aceasta, chiar dacă n’ar fi avut alt-ceva în gînd de cît să micşoreze meritul D-lui Carp pen­tru faptul înfiinţăreî celor într­u case de pensii şi ajutor pentru lucrători, în ţara romînească. D. Sturza ne-a ţinut un limbagiu, cu care nu ne deprinsese nici-o-dată. D-sa s’a plîns cu drept cuvînt că D. Carp s’a preocupat prea mult de interesele proprietaru­lui şi prea puţin de acele ale lucrătorilor, căci a legiferat numai pentru cazul cînd lucrătorul devine invalid, fără a se preocupa de loc de tot timpul cît e valid. Şi D. Sturza a specificat anume chestiile pe care ar fi trebuit să le atingă proectul şi să le regulamenteze. De pildă, a zis D-sa, trebuia să se fixeze durata zilei de lucru, să se regulamen­teze munca femeilor şi a copiilor, să se pre­vadă măsurile pentru asigurarea vieţei lucră­torilor şi al stabilirei despăgubirilor, în caz de accidente, protejarea formărei sindicatelor de lucrători etc. etc. Cu alte cuvinte, o sumă de chestiuni, care aiurea au dat loc la o legislaţie întreagă, dar care la noi au rămas cu totul nebăgate în seamă. D. Carp respunzând D-lui Sturza a recunoscut legitimitatea cererilor acestora şi a promis că in curînd va veni cu o lege asupra meseriaşi­lor, în care va tranşa aceste chestiuni. Ministrul a făcut insă o mare greşeală că n’a dat ascultare observaţiunilor făcute de D. Panu, în chestia rizicurilor profesionale, pe care proectul D-sale le pune în parte şi in sarcina lucrătorilor, despovărînd pînă la un punct pe patron, căruia îi incumbă pînă acum singur responsabilitatea, în virtutea legei or­dinare. Observaţia D-lui Panu era foarte legitimă. Intervenţia liberalilor a făcut apoi ca să se amendeze intru­cit­va articolul, care prescria decăderea lucrătorilor de la dreptul de pensie și ajutor, în caz de condamnare pentru crime și delicte. S’a admis să se adaoge cuvintele de­lictele care după dreptul comun atrag perderea dreptului de pensie. Regretînd că nu s’a scos din lege și partea acea cu instigatorii la grevă, precum şi faptul că D. Aurelian, economistul ortodox, a găsit mijlocul să fie o notă discordantă în acest con­cert—trebue să mărturisim că şedinţa aceasta a fost foarte îmbucurătoare şi atitudinea şe­fului liberalilor asemenea. C. D. A. •+«+.-------------------|-----­ PRELUNGIREA PARLAMENTULUI Sesiunea parlamentară este pe sfirșite, dar guvernul are intenția să o prelungească încă cu o lună, adică pînă la 15 Martie. Pretextul care se dă pentru aceasta, este vo­tarea bugetului. Guvernul zice că vrea să dea timp Camerei ca să studieze, cu toată seriozi­tatea, capitolele bugetare. Dacă ar fi aşa, fireşte n’am avea nimic de zis. Dar cine nu ştie, ce înseamnă discuţia bu­getelor de Camerele noastre ? Opoziţa, din cauza slăbiciunei cunoscute, abia de ia parte la discuţia generală, iar votarea capitolelor se face la galop, în două-trei şe­dinţe, fără nici o dificultate. Aşa­dar, cum toate rapoartele comisiei buge­tare sunt deja făcute şi depuse, discuţia s-ar putea începe imediat şi pînă la sfîrşitul sesiu­nei ar fi timp să se isprăvească. Motivul invocat de guvern, pentru prelungi­rea sesiune!, este deci neîntemeiat. Adevăratul motiv, este dorința guvernului de a vedea votîndu-se în sesiunea asta legea mi­nelor de către Cameră. Dacă e așa, atunci trebue să spunem că pre­lungirea Camerei este o risipă inutilă, de­oare­ce legea minelor nu prezintă nici o utilitate ime­diată și nici o urgentă. In adevăr, o lună de ședințe a Camerei­ şi Se­natului costă pe stat vre-o 250 000 lei. Am întreba pe onorabilul ministru de do­menii, cam ce cantitate de cărbune şi de kao­lin, substanţe ce pretinde 'D-sa că s’ar afla în sub­solul ţarei noastre, ar trebui să se extragă din pămînt, pentru ca din redevența de 2 la sută ce revine statului, să se compenseze chel­­tuelile ocazionate prin votarea legei? De sigur că nici în zece-cinci-spre­zece ani, statul nu va putea încasa suma aceasta, atunci care e zorul de a vota numai de­cit acum legea? In vremea asta de criză, cînd deficitul ame­ninţă bugetul, ar fi de o mie de ori mai folosi­tor de a economisi această sumă, de­cît a o împărţi la o sumă de mameluci a 25 lei pe zi, pentru ca să o bată la tălpi prin Bucureşti. Ei! dar cine te aude? c. SATIRA ZILEI Colegiul unic Se știe că asupra celor mai multe lucruri din lumea asta deosebirile de păreri care despart pe oameni sint mai mult deosebiri de formă de cît de fond.­­ Aş­a şi cu chestia reformei electorale. Or cine s’ar putea convinge despre asta mai ales a­­cum, după ce cite­va ziare liberale au început un fel de campanie pentru ideia colegiului unic. Colegiul unic­ dar mi se pare că în fond nu este partid sau om politic care să nu-l admită: conservatorii ca şi liberalii, democraţii ca şi ţarul Rusiei. Deosebirea este numai asupra for­mei.Ast­fel, pe cînd de pildă conservatorii ar dori poate ca acest colegiu unic să fie actualul co­­legiu I, liberalii, oameni cu experienţă şi ei, ar vrea ca unicul colegiu să fie cel care azi se numeşte al II-lea; şi pe cînd democraţii cer ca sufragiul universal să fie singurul colegiu, Ţarul Rusiei a rezolvat chestia alt fal — după cum ne spunea mai deunăzi un confrate din pro­vincie;—după reforma introdusă de el in Rusia, colegiul unic se compune din el singur. Forma e, cum zic, singura deosebire : pe cind unii voiesc reforma mai radicală, alţii o vor mai cu apă de Trandafir. Zig. --------------------------cai®--------------------------­ ETIŞM­E Sub aparenţele cele mai liberale, am păstrat o sumă de rămăşiţe autoritare şi tiranice din trecut. Nu’i român care pur­­tînd o livrea de-a statului, un titlu de slujbaş sau o tresă la chipiu, să nu’şî în­­chipue îndată că totul îi este permis faţă de lege şi faţă de cei mai mici ca dînsul. Să luăm ca pildă pe D. dr. Demos­­thene. Dacă D-lui n’ar fi colonel, ar fi S­oate omul cel mai drept şi mai blajin in lume. Faptul că şi-a pus pe cap chi­piu roş încins cu galoane aurite, îl spe­rie pe bietul om, îl face să calce legile ţărei şi să’şi bată joc de inferiorii D-sale. Căci e o bătae de joc, şi poate mai mult de­cît atîta, ca sa tratezi pe stu­denţii în medicină de la spitalul militar, mai rău decît tratează un Moş-Teacă din provincie pe instavolul lui. Aceşti studenţi şi-au luat angajamentul ca în schimbul unei burse de 120 lei pe lună, să servească statului şase ani ca medici militari, iar pînă atunci să facă serviciul de interni in spitalul militar,— şi atîta tot. «Regulamentul spitalului îi asimilează «însă cu simplii soldaţi, pe termen de «şapte ani». Sunt în dispoziţia asta două monstruozităţi: Inttitica ea calcă cu totul angajamentul studenţilor, şi al doilea că ea mai calcă şi legile ţărei care spun că nimeni nu e ţinut să facă armată decît cinci ani în serviciul teritorial, trei ani în cel activ, şi un an dacă cel recrutat e bacalaureat. Cu ce drept se impune clar studenţilor în medicină un serviciu militar de şapte ani;—ce, trăim încă sub legile «Regula­mentului organic» al lui Kisseleff? Şi fiind­că studenţii au protestat în con­tra acestei monstruoase nedreptăţi, D. dr. Demosthene s’a pus să’i persecute fără milă. Şi vrea D-lui să’i demonstrăm că i-a persecutat şi’i persecută? Vrea să’i dăm de gol toată purtarea? S’o facem. Rugăm pe D. dr. general Petrescu să ne spue dacă e adevărat că studentul Cristescu a fost bolnav opt zile de disen­­terie, zacînd în patul No. 33 din Rezerva spitalului, şi că D. dr. Demosthene l’a trimes din pat la închisoare, spunind că cel mai bun leac al disenteriei «e garda pieţei.» Facem apel la conştiinţa D-lui dr. Pe­trescu să spue dacă L’a rostit D-lui ur­mătoarele cuvinte unui student care i se plîngea de-o nedreptate: «Eu nu mai pot face nimic aici; eu nu mai reprezint pe directorul, sînt forțat să ies din legalitate. D. dr. Demosthene abuzează prea mult de bunătatea mea. Ajunge? Credem că da. Și de aceea cerem D-lui dr. Demosthene" să revie la sentimente mai bune, iar guvernului ii cerem o anchetă. Dacă nici una nici alta nu se va întîmpla, vom reveni și cei ce vor regreta, nu vom fi noi. I. Theodorescu. CRIZA EGIPTEANA Alarma ziarului „Times“.—Antagonismul dintre Kediv şi Englezi.— Primul mi­nistru egiptean susţinut de En­­glitera. — Situaţia Kedivului. Telegraful ne-a adus mai alaltăieri nişte ştiri grave din Egipet. Deşi din isvor en­glezesc şi deci, fiind vorbă­ de Egipet, su­puse oare­cărei îndoeli, totuşi aceste ştiri au fost înregistrate şi vin comentate în toată presa europeană. Iată, mai întîiu, un extras mai complet al articolului de informaţii pe care l-a pu­blicat «Times» în această privinţă, ca primit de la un corespondent din Cairo: «Situaţia ameninţătoare din Alexandria a început să atragă atenţia tuturor. Ziarul italian «Messaggiero» şi ziarul grecesc «Te­­legraphos» sint informate că în sinul po­a­iei indigene s’a răspîndit o profeţie, care in sărbătorile Ramazanului din acest an are să se întîmple un mare mă­cel al Europenilor. «In Alexandria atitudinea populaţiei in­digene a şi început a fi foarte ameninţă­toare, mai ales faţă de soldaţi şi de ma­rinari. Sosirea a numeroşi beduini de prin împrejurimea oraşului reaminteşte prelu­diile evenimentelor sîngeroase de la 1882. «Funcţionarii răspunzători cred că gu­vernul ar trebui să primească autoriza­rea de a lua măsuri excepţionale pentru a împedica în chip sumar un atac în po­triva europenilor. Alte versiuni de cînd în ziarele englezeşti se răspîn­­desc aceste veşti, din izvor semi-oficios franţuzesc se înfăţişează situaţia cu totul alt­fel. După versiunea franţuzească, ade­vărul ar fi că englejii singuri ar dori să p­rovoace turburări, pentru a putea să do­­îndească un prilej de a’şi întări şi mai mult situaţia in Egipt, ameninţată’oare­cum de năzuinţele spre independenţă a tinărului Kediv Abbas-paşa. In privinţa acestui antagonism dintre tînărul Kediv şi Engleji, ziarele din Viena ne aduc azi cîte­va amănunte care pun într’o lumină ceva mai imparţială situa­ţia critică din Egipt. Kedivul şi Englejii Kedivul Abbas-paşa a mai făcut şi altă­dată încercar­ea de a scăpa de primul sau ministru Nubar-paşa, un armean devotat cu trup şi suflet administraţiei englezeşti. Această încercare s’a repetat şi zilele tre­cute. Kedivul a chemat de astă-dată la dîn­sul chiar pe reprezentantul englez, lord Cromer, ca să’l declare că atît el cît şi ţara fiind­­nemulţumiţi cu ministerul Nu­­bar-paşa, o schimbare ministerială se im­pune. Lord Cromer a răspuns într’un chip evaziv. Pe de altă parte, o depeşă din Cair pe care a publicat-o «Times» în urma aces­tei audienţe, afirmă că «ministerul Nubar e hotărît să rămînă la postul sau, cită vreme va avea sprijinul Engliterei». Situaţia Situaţia ar fi aşa­dar cam aceeaşi care a fost în Februarie anul trecut. A­­tunci se ştie că tînărul Kediv a fost ne­voit să cedeze în faţa atitudine! hotărîte a Engliterei şi mai ales din cauză că din nici o parte nu s’a văzut sprijinit cîtuşi de puţin. E întrebarea acum dacă repetarea si­tuaţiei din Februarie ar putea sau nu să ducă la o altă rezolvare: poate spera de astă dată Kedivul vreun sprijin ? Ziarele vieneze din care luăm aceste a­­mănunte sunt de părere că e posibil că de astă­ dată Turcia, furiosă din cauza a­­mestecului Engliterei în Armenia, va căuta să sprijinească pe Kediv. Criza nu va deveni însă cu adevărat gravă de­cît din momentul în care poate Franţa se va ho­tărî să intre şi ea în joc, pentru Kedivul şi contra Engliterei. Vest. MAETI 14 FEBRUARIE 1895. GRAMATICA POLITICA Politicianii încep sa se dedece la filologie şi discută mai ales despre verbe . Din toate a­­ceste părţi de cuvînt, cel care-i interesează mai mult, e verbul «a fura.» «Voinţa Naţională», cu privire la alegerea din Craiova, spune conservatorilor: E un hoţ Ulysse Boldescu şi voi îl impuneţi voinţei alegătorilor Lucrul nu e de­ mirare, fi­indcă toţi sunteţi hoţi. La care «Timpul» răspunde că acuzarea li­­baralilor e pricinuită de uitarea regretabilă pe care a făcut-o el ca să le mai amintească libe­ralilor că sunt nişte hoţi. Iată propriile e i cu­vinte : Vina e negreşit a noastră, căci cam de mult n’am mai ţinut liberalilor lecţiune asupra a­­cestui capitol şi memoria lor e foarte scurtă Ne vom spăla de această vină, arătîndu-le că nu aşa se conjugă verbul „a fura“—verb foarte primejdios pentru partidul liberal. Vedeţi ce-au ştiut politicianii să Înveţe din gramatică ? Nu ştiu cine a spus că ins­trucţia nu corijează pe oameni, că pentru cei răi ea devine o pricină mai mult de rele. Această teorie emisă în occident, e perfect ilustrată cu exemple la noi in ţară. Vorba’I, ce zice parchetul ? L’am invitat de atitea ori să’și facă datoria,—cînd are să fie ascultat glasul nostru de Domnii procurori ? ---------------------------------------------------------­Lynx. In sfîrşit , Curtea de Apel din Iaşi a pus capăt in­terminabilului proces Hermeziu, punîndul pe acesta sub interdicţie. Am reclamat în atitea rinduri ca să se declare vacant colegiul de deputaţi de Bo­toşani, reprezentat de­­ Hermeziu; cre­dem că de data asta Camera va da drep­tate reclamaţiei noastre. Avem, slavă Domnului, atlţia deputaţi ramoliţi şi loviţi cu leuca, credem că nu’i nevoie sâ’i mai păst­ăm şi pe cei puşi sub interdicţie de justiţia ţărei. La drept vorbind, nici Lascar Catargiu nu’i mai teafăr la minte de cit Hermeziu, dar plnă ce i’o pune şi pe D-lui sub inter­dicţie corpul electoral din Galaţi, trebuie să’l suferim pe banca ministerială, că n’avem în­cotro. ----------------------------------------------------------­ O NEDREPTATE In Camera franceză deputatul socialist Viviani, a propus o adăogire la buge­tul Artelor frumoase, ca prin aceasta să facă accesibilă şi femeilor şcoala de pic­tură şi de sculptură. Camera franceză a avut bunul simţ de a primi aceste adăo­giri şi deci de acum înainte, vechea ru­tină care închidea femeilor templul artei oficiale franceze, a dispărut. Aceasta era o strigătoare nedreptate, mai ales pentru Franţa, unde numărul femeilor care se dedau profesiunelor liberale şi artistice, creşte din zi în zi. Avem acolo o mul­ţime de femei—picioare de mare talent, avem femei — statuarii, avem jurnaliste femei—şi o sumă de femei de litere. Era dar nedrept a li se închide porţile şcoalei, unde să poată învăţa elementele profesi­oniste ale artei. Ceea ce însă este mai curios, e c­ă şi la noi, la şcoala de Bele-Arte din Bucureşti pentru a maimuţări de sigur pe Fran­cezi, femeile nu sînt primite. De ce ? Artă şi mister—şi de sigur mai mult mister de­cît artă!—Şi cu atît misterul devine mai greu de dezvăluit, cu cît tot în aceeaşi romînească ţară, la şcoala de Bele-Arte din Iaşi, femeile sînt primite ca eleve şi din dările de seamă, pe care le citesc în ziare, se vede că numărul lor este foarte mare şi se deosibesc la toate examenele unde capătă premii pentru încercările lor artistice. De ce, ceea ce este drept şi legal la Iaşi, nu e just şi nu e î legal la Bucureşti? As­tăzi cel puţin, cînd nici nu se mai poate lua Franţa* ca exemplu, această interdic­­ţiune stupidă trebue să dispară. E o grozavă nedreptate ce se face fe­meilor. Pe deoparte le dăm şcoli superi­oare, le încura­­ăm să’şi treacă bacalau­reatul, le lăudăm cînd se* aventuriază la U­­niversitate, şi apoi le închidem porţile cînd este vorba de«a’şi cîştiga pîinea zil­nică în baza diplomelor căpătate. Altă dată le închide porţile şcoalelor, altă dată le deschide mari—dar mai totdeauna gîn­­dul nostru secret, e că învăţătura şi arta la fem­ee trebue să fie mai mult un lux, de­cît instrument de muncă cinstită. Omenirea însă merge înainte — şi vor trece de­sigur şi aceste timpuri, care peste o sută de ani vor fi considerate ca bar­bare şi sălbatice. C. M. ----------------------

Next