Adevěrul, octombrie 1897 (Anul 10, nr. 2958-2987)

1897-10-10 / nr. 2967

Abonament« încep la 1 si ÎS ale ne­carei luni şi se plătesc înainte: tin an in tară 30 lei; in străinătate 50 lei Şase luni 15 „ „ „ 25 « Trei luni 8 „ „ „ 13 „ Numărul 10 bani In străinătate 15 bani La un mare număr de linii se fac reducţii din tarif Numărul 10 bani Un număr vechiu 20 bani R e d a c ţ i a PASAGIUXI BĂNCEÎ NAŢIONALE (TELEFON No. 25). A­d­m­inistraţia PASAGIUL BĂNCEÎ NAŢIONALE (TELEFON No. 25). Edl^ia de seara Sa te ferești Romíne de cuiț strein în casă V. Alexandri. VINE RI® 10 OCTOMBRE 1897 Anunciupî­nd primesc direct la Administrația ziarului Xiinia pagina Vl-a ” •* ,^“a » a» IV-ft leî 0.50 bani » 2.-a« »» Doourile de la Constanta Şase pagini la fle-care ediţie Pentru „Tribuna” Ultimele ştiri venite din Tran­silvania legitimează aceea ce am scris şi eri cu privire la situaţia ziarului «Tribuna». Guvernul de la Pesta a hotărît suprimarea ziarului prin sărăcire, prin osînde succesive şi prin amenzi covîr­­şitoare. Acuma a sosit ceasul să do­vedim noi ceştia din regat cit sîntem de patrioţi şi cîte sacri­ficii putem face pentru cauza naţională. Acuma a sosit mo­mentul ca, sărind cu mic şi cu mare, şi punînd mină de la mină să venim în ajutorul gazetei ur­gisite de Unguri. «Tribuna» e condamnată ca să piară ? Ei bine, să o ajutăm cu toţii, să facem abonamente în toate oraşele, în toate satele, în toate casele fie­care Romín să aibă «Tribuna» pe masă, «Tribuna» să fie ziarul fie­cărui Romín. Să facem o manifestaţiune grandioasă, unică în felul ei, să facem şi noi Romînii ceva gran­dios, deosebit, care să­­ înmăr­murească pe Maghiari, care să dovedească lumea ,că Romînii n’au­ pierit încă şi că pentru cauza neamului lor şti face toate jertfele. Să organizăm şi să realizăm o subscripţie colosală, să facem ip­opo de abonamente, 20,000, dacă vom putea 100,000. Să ne adresăm la toţi, la bogaţi şi la săraci, să primim abonamente de un an, de jumătate an şi de trei luni, să supunem la acest «imposit naţional» pe tot Ro­mânul, să nu acordăm nici un caz de scutire. Să dovedim energie şi patrio­tism prin fapte şi prin sacri­ficii. Numai cu vorbe sonore, nu­mai cu parada întrunirilor care, de cele mai multe ori, satisface cel mult vanitatea oratorilor, sau numai cu acele manifesta­tion­ de tribună destinate să slu­jească interesele partidelor, nu se salvează «Tribuna». încă o dată, momentul este al faptelor și al jertfelor. Momentul este să procurăm luptătorilor nervul răz­­boaelor, adică să le punem la dispoziţie fondurile îndestulă­toare. Şi fie siguri acei cari se in­teresează de chestia naţională, că nimic nu va ustura mai tare pe­­Unguri şi nimic nu va întări mai mult pe fraţii obijduiţi, ca un asemenea ajutor spontaneu, eficace şi, în adevăr, patriotic. Cîtă vreme propaganda se va mărgini la meetinguri de indig­nare şi de protestare, cîtă vreme partidele politice se vor ascunde în dosul marei cauze pentru a-şî face treburile pentru sau contra d-lui Sturdza, cîtă vreme ches­tia naţională va rămîne numai un pretext, iar nu un scop, a­­tîta timp Ungurii au să doarmă liniştiţi pe amîndouă mustăţile şi au să ne lase să ne ameţim sin­guri în mijlocul zgomotului steril. Dar dacă voim să-l usturăm pe duşman, să vorbim mai pu­ţin şi să lucrăm mai mult. De­o­cam­dată să începem cu ceva practic, foarte practic , să bă­ găm mîna în buzunar şi să scoa­tem preţul unui abonament la «Tribuna». Iar pentru ca nici vorbele a­­cestea să nu fie vorbe seci, des­tinate bătaiei vîntuluî, mă în­scriu cel d’întîi cu un abona­ment. Şi acuma, parafrazînd o veche vorbă, voiu zice Romînilor : «Cine iubeşte chestia naţională, să mă urmeze /» Const. C. Bacalbaşa SATIRA POLITICA Baroul Colectivitatea a dovedit incă odată cit este de populară în ţara aceasta. Fiind să se facă alegerea corpului de... indis­ciplină al advocaţilor, poporul suveran s’a manifestat. Din 400 şi ceva de aveaţi membrii marcanţi al colectivităţeî, au întrunit un număr considerabil de voturi, pre­cum urmează : C. Nacu 11 voturi, C. Stoicescu 7, Matei Corbescu 3, Feri­­chidi 1, iar Iorgu Paladi 2, adică unul al sau şi cel­ l’alt al lui Nae­aucatu, amicul de zile negre. Le balotaj colectivitatea s’a evaporat şi s’a concentrat în uriaşul baroului, Gheorghe Danielopolu, carele, de îndată ce s’a identificat cu oculta, a pierdut 95 la sută și din spirit și din succese. Vax. Salisbury „S­ilsbury“—cine n'a auzit despre acest nume? Ca şi Beaconsidld şi Gladstone, el figurează în multe evenimente de cea mai mare importanţă politică şi diplomatică. Marchizul de Salisbury, este primul mi­nistru al Mar­ei­ Br­ita­ne. In această cali­tate el fatal trebuie să joace un rol de frunte in politica internaţională modernă. Primul ministru englis este o autoritate, ■şi o autoritate mult mai mare de­cit pri­mul ministru germam sau­ austriac. Căci a­­ceştia sunt numiţi şi depind de monarchi, pe când Salisbury depinde numai de parla­ment. Salisb­a­g s’a născut în 1830, este decum vîrstă de 67 de ani, şi ştirea răspîndită de „Standard” că premierul se retrage din ca­mă de boală, nu e tocmea lipsită de apa­renţe de adevăr. Dar după cum se ştie,bă­­trlnul prim-ministru s’a grăbit si dezmintă ti ..Standard?, lost. Dosurile de la Constanţa Se ştie că s'a votat an credit pentru construirea unor dokurî la Constanţa. Importanţa dokurilor pentru Con­stanţa care trebue sa fie cel maî im­portant port al ţarei o înţelege ori­cine şi nu e nevoe săo maî arătăm aci Pentru grînele noastre în special, se impune construirea lor, căci lăsîndu-se producătorii de grîne la discreţia pro­prietarilor de magazii din acel port, aceştia hotărîsc cu înlesnire preţul lor, mai ales dacă proprietarii magaziilor de producte sînt exportatori Se va înţelege fi mai bine aceasta cînd vom arăta ce se petrece acum la Constanţa. Asociaţia de bancheri Statul n’a început încă construirea doburilor, şi încă nici nu se ştie cînd se vor face. O asociaţie de bancheri, în care rolul principal—se spune—căi joacă mare bancă din Germania, s’a for­mat în scopul de a construi la Cons­tanţa magazii mari pentru producte. Această asociaţie a şi început să cumpere la Constanţa pe malul mă­reţ, întinse terenuri în acest scop. In curind asociaţia de bancheri va începe construirea magaziilor. Scopul 51Sosi.afi®í Iată care ar fi scopul pe care îl ur­măreşte asociaţia de bancheri: Construind magaziile ei, asociaţia va fi stăpână pe piaţa Constanţei şi cum toţi bancherii din asociaţie se ocupă. Vederi d­in ţară GHECETUL Iată, Ghecetul, micul orăşel din faţa Brăilei locuit mai mult de pescari. De aci, la 1877 Cerchezii şi basibuzucii trăgeau focuri asupra bateriilor ruseşti de pe malul Brăilei. In faţa Ghecetului s’a înecat şi faimosul vapor turcesc de război Lufu­Gelie. cu negoţul de producte, ea va putea să hotărască preţurile grînelor noastre cu înlesnire. Producătorii noştri, neavînd la Cons­tanţa nici alte magazii, nici doburî, vor­ fi siliţi să se adreseze asociaţiei de bancheri. Ne­putînd să ţină grînele mult timp—mai întîi din cauza nevoii de bani şi al doilea din cauza temere! că vor vinde alţii mai înainte şi deci poate să rămîie cu grînele nevîndute fie­care se va grăbi să primească con­diţiile asociaţiei stăpînă a magaziilor. Ce face guvernul? Se poate ca pericolul să­ nu fie extra­ordinar de mare, dar fără îndoială fap­tul de care ne ocupăm va influenţa în­­tr’un chip destul de hotăritor asupra pre­ţului grînelor pentru ca să îngrijască pe toată lumea. De aceea întrebăm ce face guvernul şi dacă are de gînd să ia măsuri ca afacerea pe care vrea s’o realizeze aso­ciaţia de bancheri, să nu fie un pericol pentru ţară. Chestia e foarte delicată, de aceea noi o aducem la cunoştinţa publicului şi a guvernului. Acei cari cunosc mai de aproape ches­tia aceasta vor putea să arate mai lă­murit cari pot să fie urmările ei. Repi Procesul asasinarel lui Ciofian In zorii zilei de eri, justiţia societăţi ro­­mîneşti a dat un verdict, prin: care■ se trese în rîndul criminalilor­­şi se răpeşte libertatea a trei ţărani, din cari unul n’a atins însă anii de majorat: Ilit Gheorghe Mila şi Tudor lord­sahe la 10 ani—m­inorul Pavel lordache la 5 ard muncă silnică. S’a cetit verdictul? Jus trei condamnaţii au izbucnit in plîns ciudoşi au scîrşit, oprit lacrimile cu pumnul — şi au­ plecat intre baionete. Societatea a fost înc’odată salvată! Se ştie că cei trei ţărani au fost acuzaţi de asasinarea proprietarului Ciofian de pe moşia Belciug­atele, jud. Ilfov. Peripeţiile crimei sunt în detaliu cunoscute cetitorilor „Adevărului“. Stabilit a fost şi scris negru pe alb de către însuşi primul-procuror, care a anche­tat cazul, cum că proprietarul Ciofian era de o „rigurozitate extremă cu ţăranii”. Con­statat a fost iarăşi că satul Belciugatele întreg s’a ridicat contra neomeniilor pro­prietarului asasinat. Mai departe, însăşi familia asasinatului, constituită parte civilă—pentru a reclama de la trei ţărani calici 10.000 hi despăgu­biri! — însăşi familia vine şi recimoaşte că a fost un complot al satului întreg şi că cei trei acuzaţi tr­ebuie să fi fost traşi la sorţi ca să asasineze pe proprietarul Ciofian. Şi, în fine, maî aflaţi şi acest detaliu ca­racteristic cî sugestia: tatăl şi bunicul asasi­natului n’aul murit nici ei de altă moarte— fapt care a şi silit pe unul din apărători— care numai de revoluţionar nu poate fi bă­nuiţi—să constate că, din generaţie l« ge­neralii, proprietarii Ci,dau ceil fost nişte odioşi exploatatori şi ast­fel şi-au­ atras urgia satului. Cu toate acestea — ba nu, tocmai pen­tru toate acestea societatea a răpit celor trei nefericiţi ţărani libertatea şi onoarea— şi cine ştie dacă măcar aceştia sînt tei trei sorţifi de obştia Bolciugatelor, etUt phtă ba sfîrşit ei au negat şi doar... un nasture era dovada de care se ţinea reprezentimiia mi­­nisterului public! O spunem d aci fără înconjur : sentinţa în procesu­l asasinată proprietarului Ci­flan nu poate fi considerata ca o sentinţă a justiţiei populare: e o sentinţă de clasă, verdictul populaţiei burgheze, orăşeneşti, care reflectează toată înstrăinarea oraşelor de viaţa dramatică a ţărănimei rommeşti. Sentinţa de eri e confirmarea adevărului sociologic că justiţia de azi—chiar în ma­nifestarea ei cea mai democratică, cum e Curtea cu­ juraţi — încă a rămas tot sen­tinţa stăpînitorilor asupra stăpîniţilor. O justiţie populară se va putea numi numai aceea în care toate straturile socie­tăţi vor fi egal reprezentate. Nici­odată un jurat ţăran n’ar fi putut dicta sentinţa de om­ a­ tr­ei cm juraţi. Silex. REMANIARE Ultimul cuvînt al politicianizmu­luî, e remaciarea cabinetului. Iu schimbarea a două trei exce- Ienţe, guvernul îşi caută elixirul, c.’.re sâ-i prelungească existenţa. Să se gîodească la o remaniare — e foarte natural din partea d-luî Sturdza, care ştie că situaţia gru­părilor la deschiderea ParlamentU­­lui nu va permite guvernului un train senin pe pat de roze. Dar tot atît de fireac e ca ori­ce cîrpeală ministerială s’ar face, ca s& nu ser­vească întru nimic pe guvern— pentru că a sacrifica pe cutare per­sonagii­ pentru cutare, înseamnă să eși la aceeași socoteală, să-ţi creezi alţi duşmani, în locul celor de mai înainte. O întrebare capitală e însă dacă într’o eventuală remaniare grupa­­rea aurelianistă ar primi tîrgul cu guvernul pe chestii de­­portofolii. Dacă în acest sens se va efectua o ramaniare—­ existenţa guvernul— poate fi prelungită cît­va timp, va fi insă o existenţă ofticoasă şi sfâr­şitul va fi fatal, nu numai pentru formaţiunea ministerială, ci pentru partidul liberal întreg. Nota situaţiunei ie că gruparea aurelianistă are răspunderea în ce priveşte existenţa actuală a unui regim liberal. Să vedem cum va şti să fie la înălţimea acestei situaţiuni. S. U. R. Tot eu sireacul!­ aesimma abatorului din Iaşi şi a îiwitd­­rea­d rakd Lueger a venit în discuţia presei maghiare. Ungurii văd in aceasta, o lovi­tură proiectata la potriva tirgurii de vite din Budapestit, şi că această lovituă vine de la Ticna. Ziarele ungureşti însă spun că graţie d-Mi Stuidza, aceasta nu se va întimpla şi de adai­gă că astfel se şi explică revo­­r’irea înviiârii ce s’a făcut â­ ruluî Lueger, de către comuna din Iaşi, fără ştirea gu­­vernhcă. Nu ştim pînă la ce punct este adevărată ştirea şi versiunea ziarelor din Pesta. Ceea c« tuşa e cert, e că el» sunase perfect pe „ignobilul“ şi c­înd e vorba de uni act jos­nic şi tinis­t şi de apărarea intereselor m­­ireşti, el trebue să se ofere imediat. Tot el sireacul! Cos. TRIPOURILE Am făgăduit că vom sluji încă o dată morala publică, urmărind cu e­­nergie noua „bandă neagră“ cu maî multe capete, toate acele case de joc și de ruină care se numesc „Hotel de France”, „ Tomescu" „Cananău“ ele., ele., ele. Am făcut alaltă-era apel la ener­gia parchetului și revenim încă odată. Căci toate tripourile acestea, funcţio­nează numai cu învoirea poliţiei, a­­dică cu învoirea interesată a unora dintre agenţii poliţiei; în sfirşit nu e tripou care să nu subvenţioneze pe comisarul respectiv. Aşa se explică pentru ce toate des­cinderile parchetului rămîn fără nici" un rezultat. Aşa se explică pentru ce un Tomescu, de­­exemplu, a fost a­­restat şi depus poate de zece ori şi în­tot­dea­una a scăpat şi şi-a reîn­ceput meseria jefuitoare. Aşa se ex­plică pentru ce un tripou periculos, care a făcut nenumărate victime, pre­cum e cel de la Hotel de France, poate funcţiona poartă Ungă poartă cu Prefectura Poliţiei In această privinţă atragem şi a­­tenţiunea d-luî prefect al poliţiei ru­­gindu-l să se intereseze de aproape şi să cerceteze care este rolul agenţi­lor săi în existenţa tripourilor. In sfirşit, înainte de a reveni cu alte amănunte, noi cerem interven­­ţiunea nemiloasă a autorităţilor în­drituite. Drago? Regele, ignobil şi tribunal „Tribunul“ în vînătoarea lui după o „chestie“, crede că a pus mîna pe aşa ceva, re­ncepînd campania sa în po­triva d-lui Sturdza prin întruniri şi manifestaţiuni. Tema d-sale e că pri­mul ministru este singurul vinovat în cestiunea umilire­ de la Pesta şi cere pedepsirea vinovatului. D. Fleva, în această cestiune poate fi sigur că va face faliment. Azi nu mai e Român în ţară care să nu ştie că marele vinovat este regele, că lui îi se datoreşte umilirea ţăreî şi tră­darea cauzei naţionale. Ori­cît am fi de duşmani ai „ignobilului“ totuşi nu putem să înşelăm ţara şi să dăm asu­pra lui răspunderea unor fapte de cari tiu şi e vinovat, mai mult ca Lascar Catargiu, ori ca însăşi d. Fleva. Dacă toţi oamenii politici s’ar fi pronunţat cu energie în potriva mergerei la Pesta, Carol nu îndrăznea să facă această ultimă ruşine Romîniei. Toţi politicia­­nii însă au tăcut, şi dl. Sturdza şi şe­ful conservatorilor şi „Tribunul“ chiar, care „post festum“ a declarat că a­­ceasta e o greşală. Nu voim să se deplaseze responsa­­bilităţile. Singur regele trebue consi­derat ca vinovat de trădarea de la Pesta şi el singur trebue să-i suporte urmările. „Chestia“ d-luî Fleva, nu este de na­tură să prindă. D. Sturdza va cădea de sigur; are prea multe păcate și prea în multe încurcături a intrat, ca să o mai poată duce înainte. „Tribu­nul“ însă nu trebue să creadă că „de astă dată“, el o va da jos și victoria pe care o va căpăta, va fi de­sigur datorită împrejurărilor, nu agitaţiuni­lor d-sale. In tot cazul, noi vom sta veeinic la postul de onoare pentru a nu lăsa ca ţara să fie înşelată şi răspunderile de­plasate. Ungurul nostru de astă dată nu este d. Sturdza, e Carol I, regele trădător al Romîniei, iar Sturdza nu-i de­cît iresponsabilul săi f­lacheu. C. M­­. Muşamalele Ghid am ndicat glasul nostru m ■potriva sălbătăciilor a cărora victimei au căzut nefericiţii Tudor Dumă­ş- Godeanu, nu ne-am făcut nici o ilu­ziune. Ştiam perfect cu­ cine avem a­­face şi ele aceea ne-am aşteptat că să se facă muşama şi aceste două crime militaro-civile. Au trecut aproape două luni şi o­­ficialmente nu ştim absolut nimi d­in privinţa anchetelor pe cari guver­nul le-a numit ca să cocoloşească lu­crurile. In privinţa felcerului asasin Nicoreanu, atît ştim că s'a prezentat la examenul de maior şi că minis­terul ar fi dat un ordin confidenţial ca specificul să nu maî fie întrebuin­ţat. In ceea ce priveşte omul lui Tu­dor David, ministrul de interne cfu­­­ristigiul Feric­hide, tace ca cel maî conştineios peşte. McS n’a crezut de cuviinţă sâ lumineze opiniunea pu­blică alarmată şi să publîce un co­municat în Monitorul Oficial care să arate cum stau lucrurile, cel puţin, după versiunea oficială. Aceste două fapte dovedesc dispre­ţul ce-l au guvernanţi pentru ţară. Se mulţumesc să tacă, să înghită toate adevărurile ce i le spune presa şi să arunce muşamaua şi uitarea asupra tuturor sălbătăciilor şi cri­melor. Toate aceste sunt de natură a în­tări convingerea că in ţara româ­nească nu mai există dreptate. Acea­sta cum am zis şi altă dată, este pri­mejdios, de oare­ce lumea exaspe­rată ştiind că de la autorităţi drep­tate nu va căpăta, şî-o va lua singură, pedepsind după legea luî Lynch pe toţi Nicoreniî, Stăneştiî şi Cimpeniî..­ Guvernanții ne imping la anarhie Sfinx. La curtea cu juraţi Judecarea presupuşilor asa- Simi ai lui Ciofian.­­ Obiec­tivitatea preşedinţilor cărţilor cu juraţi. — Rezumarea dez­baterilor. Multe pene reputate s’au încercat să descrie starea sufletească a acelora cari au nenorocirea de a şedea pe banca a­­cuzaţilor, avînd la spate jandarmul ca baioneta pe armă, iar dinainte pe cei doui-spre-zece cetățeni, de o vorbă a cărora depinde cinstea și viitorul unui omA.?° °k*ar »le unei familii întregi. Citi dintre acei cari au asistat la dezbaterea procesului asasinare! lui Cio­­nan, nu s’au gîndit la aceasta. In fun­dul sălei, colo pe perete, se vede atîr­­nat portretul mîntuitorului răstignit şi sîngerînd. El par’câ spune acelor neno­rociţi cari îşi aruncă privirile lor ră­tăcite spre diinaul: „fericit! cei ce pentru dreptate sufăr...“ De­desubtul acestui mintuitor stau judecătorii, cari, îmbră­caţi în robele lor negre, veghiază la stricta îndeplinire a legei. «­­..^cuza^l fraţii Iancu şi cărăuşul Mitu, privesc înainte le, par’că n’ar’a­­vea simţire, sunt pierduţi. O viaţă plină de chinuri ce au moştenit'o de la chi­nuiţii lor părinţi, i-a îndobitocit,­­ a tăcut să nu şi mai poată da seama de nimic ce e omenesc, sufletesc, în om. De aceia şi vedem feţele lor neschim­bate, cu aceiaşi expresie incalificabilă, un fel de frică expresie incalificabilă, amestecată cu stupe­facţie. Pot fi oare aceşti oameni vinovaţi de moarte de om ? Şi dacă da, ce s-a făcut să comită acest act odios; ca groaznică trebuie să fi fost suferinţa a­­celuî minor care — după spusa părţei civile— s a sacrificat pentru un sat în­­treg, ridicînd viaţa lipîtorei satului, pro­prietarului care condamna prin foame, pe aceia cari cu braţele lor îi agoni­­siau avutul? • Şi acum aceşti nenorociţi se află în faţa judecăţeî „poporului“. Cei 12 ju­raţi sunt sever supravegheaţi. Nu-i da ajuns că sunt străini de viaţa de la ţară, nu-i „ de ajuns că nu pot avea nici cea mai slabă idee despre suferin­ţele ce le-au îndurat sclavii lui Ciofian, toate acestea nu sunt de ajuns. D. pre­şedinte supraveghiasă cu cea mai mare încordare, ca nu cum­va o rază de milă să se furişeze în inima juraţilor. El nu tolerează cel mai mic semn de aprobare dat apărătorilor, — din con­­tră, el singur făcea go­turi, prin cari, fără voie poate, cearcă să puie în e­­videnţă părţile mai slabe ale apărărei, sau să’şi rîdă de acele contra cărora argumente serioasa nu se pot invoca. Şi tocmai aci e o cestiune serioasă, căreia discuţiune se impune, dacă nu vroim să avem ca~ ' nedrepte... o serie de condamnări Preşedintele curţeî cu juraţi, trebuie să fie obiectiv. Acesta este ’principiul fundamental al legei. El trebuie să fie o bucată de ghiaţă, de marmoră, inac­cesibil milei şi compătimirei, şi inac­cesibil patimei şi prejudiciului.’ El nu are dreptul să aprobe pe apărător, după cum nu are dreptul să aprobe pe acuzator,— el trebuie să conducă nu­mai dezbaterile în aşa chip, în­cît să contribuiască la luminarea obiectivă a juraţilor. Aşa vrea legea şi deci aşa ar trebui să fie, şi aşa vor să fie preşe­dinţii­­curţilor cu juraţi. Dar oare e cu putinţă ceia ce vo­ieşte legea ? Oare e cu putinţă ca în decursul cercetărilor şi a dezbaterilor, preşedintele să nu fie influenţat într’o direcţie sau alta ? Oare preşedintele nu este şi el om , nu are şi el simpa­tiile şi antipatiile sale, dragoste şi ură, stimă­ şi dispreţ ? O obiectivitate absolută, mai mult încă, chiar o obiectivitate relativă, sunt cu neputinţă. Preşedintele, fatal va con­duce dezbaterile după cum însăşi va fi convins de vinovăţia sau de nevino­văţia acuzaţilor, şi conducînd ast­fel dezbaterile va influenţa pe juraţi, în favoarea sa, în defavoarea acelora pe cari au a-i judeca. O pildă va lămuri cele spuse. Dacă preşedintele crede pe acuzaţi vi­novaţi, el le va pune aşa întrebări în cît să’î încurce, se va adresa lor în aşa mod, în cît să-i intimideze, şi cine a avut nenorocirea să apară vre­ o dată nevinovat înaintea unei instanţe jude­cătoreşti, ştie ce lesne e într’un aseme­nea caz, să te pierzi în contraziceri, să’ţi pierzi capuî şi să ajungi să afirmi şi să «probi lucruri cari nici prin vis nu ’ţi-au­ trecut. Cazul contrar se poate tot aşa de bine întimpla : are însă avantagiul că nu este aşa de primejdios, aşa de ne­fast în urmările sale, căci vechiul pro­verb al poporului, reprezintă şi astăzi încă un mare şi adine adevăr: „mai

Next