Adevěrul, noiembrie 1897 (Anul 10, nr. 2988-3017)

1897-11-08 / nr. 2995

v -a ANUL X No. 2995 Abonamente încep la 1 şi 15 ale fie­cărei luni ţi se plătesc înainte u­n an in tară 30 lei, in străinătate 50 lei Sase luni 15 „ „ „ 25 M Trei luni 13 Numărul 10 bani In străinătate 15 bani licUţia de seara Să te ferești Române de cuiti strein in casă ___ ___ V. Alexandri. SAMBATA 8 NOEMBRE 1897 Anuneiuri Se primeau direct la Administraţia ziarului Linia pagina Vl-a . ... lei 0.50 bani ii .* » ii V-a IV-a ■■ 2. La un mare număr de linii se fac reducţii din tarif * Numărul 10 bani Un număr vechi 0. 20 bani R­ e d a c ţ i a PA.GA.GIUL BĂNCEI NAȚIONALE (TELEFON No. 25). Director politic : ALEX. V. BELDIMANU Ad­ministraţia PASAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 25). DEZASTRUL FINANCIAR Şase pagini la fie­care ediţie Creditul nostru Ziarele străine au anunţat că d. Gogu Cantacuzino n’a putut contracta împrumutul la Berlin. Bancherii din Berlin n’au mai primit condiţiunile d-lui ministru de finance sau, mai bine zis, d. ministru de finance n’a putut primi condiţiunile bancherilor din Berlin. Şi ast­fel d. Cantacuzi­no şi-a îndreptat paşii către Paris. Este foarte serioasă această cestiune a creditului nostru în străinătate şi a dificultăţilor pe care ni le face astă­zi Berlinul. Această cestiune merită să fie tratată cu multă băgare de seamă, ea nu trebue întrebuin­ţată ca armă de partid şi nu trebue privită numai ca un e­­şec personal al d-lui Gogu Can­tacuzino In lumea noastră financiară şi politică este cunoscut încă de mai mulţi ani că Berlinul, care monopolizase toate împrumutu­rile noastre, a devenit de la o vreme mai puţin accesibil cere­rilor guvernelor noastre. A­­ceastă dispoziţie a crescut, an cu an, iar atunci cînd s’a de­clarat criza agricolă care du­rează încă, şi cînd s’a dovedit că renta pămîntuluî suferă o simţitoare scăde­e, bancherii ber­linezi au declarat guvernanţilor noştri că, dacă ţara nu va lua măsuri ca să urce valoarea pă­­mîntului, creditul României va trebui, fatalmente, să fie limitat. Acest lucru se ştie, nu de astăzi, dar încă mai de mult şi aşa se explică grija d-lui Carp de a înmulţi izvoarele de bo­găţie ale ţărei, înlesnind străi­nilor exploatarea minelor. Aceea ce este foarte impor­tant de ştiut d e faptul că de la Berlin s' a comunicat la Bucu­reşti ca Romînia nu mai poate conta pe nici un ajutor financiar din capitala Germaniei atîta timp cit nu se va provoca o ur­care a valoarei proprietăţi ru­rale şi că această urcare nu poate fi dobîndită de­cit modifi­­­cînd articolul 7 din Constitu­­ţiune, adică acordînd străinilor dreptul de a cumpăra pămînturi în Romînia. Precum am mai spus-o, acest lucru îl ştia perfect de bine gu­vernul conservator cînd a spri­jinit cu atîta încăpăţînare pro­iectul d-lui Carp, iar liberalii, prin oporiţîunea lor violentă la legea minelor n’au făcut alt, de cît sâ’şî îngreue încă şi mai mult poziţiunea, odată ajunşi la guvern. In adevăr, astăzi liberalii n’au mal putut găsi bani la Berlin. D. Gogu Cantacuzino s’a dus cu speranţa că ar mai putea stoarce un ultim împrumut, însă bancherii germani i-au reamin­tit ultimatul pus mai dinainte, ultimatum repetat încă odată : «Sau se modifică articolul 7 şi se acordă străinilor dreptul de a cumpăra moşii, sail Berlinul nu va mai avansa o singura marcă». Ori cine îşi poate închipui în ce situaţiune s’a găsit bietul domn Cantacuzino care cunoa­ şte starea de slăbiciune a ca­binetului şi care ştie destul de bine că numai o modificare a articolului 7 nu va fi el capa­bil să realizeze. De aceea d. Cantacuzino şi-a îndreptat privirile şi paşii către Paris unde, profitînd de unele cunoştinţe ale d­lui Carada, crede că va găsi num ierarh­ii pe care nu l-a putut afla la Berlin. Dar această chestie este foarte importantă, ea este una din chestiile cele mai grave pe care ţara noastră este chemată să o rezolve, ea stă în legătură strînsă cu zgomotul ce a tran­spirat despre o revizuire a Con­­stituţiuneî, ea stă în legătură tot atît de strînsă şi cu vizita regelui nostru la St. Petersburg şi cu legea d-lui general Be­­rendeiu. Aşa­dar, pe numărul viitor, Const. C. Bacalbaşa SATIRA POLITICA X la Meterni­cu. Drapeliştii au intrat într'o perioadă de machiavelizm politic, în­cît, la scurtă vreme, o să dea gata şi pe Meteruicui, şi pe Cavour şi chiar pe celebrul Delyanis. In momentele cele mai supreme ale re­manierei ministeriale gruparea adunată în prejurul Băncei generale a început să pro­feseze o diplomaţie ceva mai mult de­cît fin de­ silele graţie căreia o parte a empirei va rămîne cu buzele umflate iar cea raită parte va trece cu bagaje cu tot la d-l Mitiţu. Şi, dacă n’am întrebuinţat cunoscuta ex­­presiune : „Cu arme şi bagaje“, motivul este că partidul la domnu Aurelian, dacă a a­­vut multe bârfe în rîndurile sale, în schimb n’a avut arme mai de loc. Tax. Impresariul Dorval E omul care cunoaşte mai bine ca ori­care alt Francez, întreg universul, de­oare­ce Va călătorit cu deosebitele sale trupe şi în special cu turneurile stelelor celor mai mari. Aşa, noi bucur­eştenii s’am mai văzut cu o­­caziunea reprezentaţiunilor artistelor Rei­­chemberg, Judic, Magnier, a d-lor Febvre şi Coquelin Cadet. Pe lîngă acestea el a mai fost impresa­riul d-nelor Bartet, Hadvng, Dudlay şi a ar­tiştilor Paul Mounet, Sylvain, etc., etc. Cariera om­ul Dorval de direa începe. Să sperăm că îl vom revedea şi că acelaşi suc­ces îl va obţine şi de acum înainte. 0 conspiraţie (Scena reprezintă cafene­aua Râdu­­lescu de lângă Episcopie. La o masă gesticulează trei indivizi cari discută cu animaţie). Doctorul Nicoreanu: Ce, presă este asta ? să nu te lase să’ţi exercitezi medi­cina cum o cere serviciul militar ! Ilustrul Herescu : Adevărat scandal, dom’le! Pentru nişte ovrei, ca cei de la „Adevărul“, să mănînc perdaf de la di­recţie şi să mă cheme şi procurorul... Şeful poştei din Tirgu-Jiu : Şi pe mine inchipueşte-ţi, mon-cher; am arestat un pîrlit de vînzător de-al lui Miloşescu librarul şi am fost telegrafic chemat de d. Chiru, ci­că am făcut abuz de putere.. Doctorul Nicoreanu (din ce în ce mai furios): Să nu poţi da o băuturică simulantului! Mi-au zdrobit cariera, ami­cii mei. Nu mai pot scoate capul în lu­me ; pînă şi copiii îmi strigă pe stradă: specificul... Ilustrul Herescu: De mine nidi toţi funcţionarii. Acasă m’a certat nevasta... Ce sînt ăia, dom’le, prinţi, baroni, să nu te poţi opri vînzarea ziarului ? Cel din Tîrgu-Jiu : Păi vezi... că am datară de dracul... Doctorul Nicoreanu : Să-’i zdrobim, să te dau specific, d-ta fă să deraieze un tren cu dînşiî, iar d-ta trîzneşte-i cu un curent electric. Cel din Tîrgu-Jiu : Păi, ei zic că au curentul opiniei publice. Ilustr­ul Herescu: Eu pun hamalii de le trage o bătaie sor’ cu moartea! Doctorul Nicoreanu: Eu îi dau pe mîna lui Stănescu. Să trăiască vîna de bou!.. Ilustrul Herescu (făcînd semne dis­perate și mistuind, cu glas încet): Pst... Pst.. Nu zbieraţi aşa de tare. Uite că trece pe stradă unu de la „Adevă­rul“, de ne-o auzi, ne-am dus dracului, nu o isprăvim un an de zile. Adio ! La revedere!! (Grupul se desparte, fie­care apucă pe altă uşă, uitându-se înapoi şi stre­­curându-se în umbra nopţii). Fonograf. D-1 Calmettes D-l Calmettes pe care l-am văzut în la Dou­­lourouse interpretând cu multă măestrie ro­lul Ui Philippe Lamberty, în Madame Sans- Gyne pe acela al mareșalului Lefevre, azi va interpreta în SiijVhfi rnhdl Iul Derheliite D-sa a debutat la Teatrul Odeon­ din Pa­ris. Acolo a jucat în Don Juan, în Le Ma­riage de Figaro, în Le Secret de Gilberte, în Caligula şi în La Marchande de sou­­rires. A jucat sub direcţiunea d-lui Parel, la Grand-Theâtre, apoi la Gymnase şi în urmă la Vaudoville. A fost foarte remarcat în Les demi-vier­­ges a lui Marcel Prevost, în care a jucat rolul lui Duo de Lestrange, rol foarte difi­cil și odios. Mar­te în Maison de poupée va juca ro­lul lui Thomas Helmer. E unul din artiștii care în curând va a­­junge pe scena Comediei franceze, idealul ori­cărui actor parizian. Per Schimbarea politicei externe Se petrece ceva straniu in regatul Rominieî libere. Regele Carol de Hohenzollern, care 31 de ani de zile a fost aci şeful filialei politice a Germaniei, începe să cocheteze cu ţarul tutulor Rusii­­lor. Organe ale partidului naţionale­­liberal, care s’a caracterizat tot­d’a­­una prin atitudinea sa antipansla­­vistă, găsesc azi foarte îmbucură­toare apropierea de împărăţia mos­covită şi aşteaptă cu nerăbdre ca regele să decidă vizita la curtea ţa­rului. înalţii diplomaţi încruntă sprîn­­cenele şi consideră noua atitudine ca un mijloc din cele mai eficace de presiune asupra Ungurilor. Ceea ce vom­ constata noi e că a­­sem­enea schimbări in politica ex­ternă, de la cari atîrnă existenţa teritoriului şi neamului, se fac fără ca ţara să fie edificată asupra a­­vantajelor ce văd oficialii în noua constelaţie politică. In special, cînd e vorba de Rusia, răpirea Basarabiei, tratarea mize­rabilă a Românilor din provincia răpită și tendința permanentă a panslavismului în Orient, trebuie să constituie întreita zale cu care să ne încingem. Saturn. Dreyfos safie Esterhazyi Ultima întorsătură.—Esterh­azyi vinovat?—Opinia publică franceză Afacerea Dreyfus care pasionează tot mai mult lumea, e în ajunul unei întorsături de­cisive. După ce Scheurer-Kestner a publi­cat în „Figaro“ dosarul său, fratele ex-că­­pitanului, Mathieu Dreyfus, a numit pe ofi­ţerul care ar fi comis trădările pentru cari a fost condamnat el­ căpitanul. Acest ofiţer este majorul contele Esterhazyi, care a ser­vit în provincie, şi a fost cît­va timp ataşat şi pe lîngă ministerul de războiţi. In mo­mentul cînd s'a ridicat acuzarea împotriva lui, se afla la Londra, de unde s’a întors abia acum 2 sau 3 zile. Reîntors la Paris şi auzind acuzarea gravă ce s’a ridicat în contra sa, maiorul Esterhazyi s'a prezentat la redacţia ziaru­lui „Jour“, unde a declarat că înainte cu vre-o două săptăm­îni a primit o scrisoare anonimă prin care i se comunica de către o femee că e menit să fie victima unui com­plot din partea familiei Dreyfus. In același timp a fost chemat prin acea scrisoare într’un joc unde o femeie, care purta un voal des, l-a înmînat un document spunîn­­du-i: „aceasta să fie arma d-tale!“ Ester­hazyi susține că prin acest document are în mînă proba cea mai convingătoare des­pre vinovăția lui Dreyfus. • Se discută mult un articol al ziarului Indepedance Beige, articol despre care se susținea în culoarele Camerei franceze că e inspirat din Paris. Indépendance Beige a­­nunţă apropiata revizuire a procesului Drey­­fus. Preşedintele consiliului de război, care l’a judecat pe ex-căpitanul, ar fi vroit să’l achite, dar în ultimul moment a venit în camera de deliberare, fostul ministru de război, generalul Mercier,­­şi-a arătat jude­cătorilor un bilet, adresat de ataşatul mili­tar german celui italian, şi în care numele lui Dreyfus era pomenit. Indépendance Beige sfîrşeşte spunînd că biletul în baza căruia s'a pronunţat condamnarea, a fost falsificat şi dat pe mîna guvernului de adevăratul vinovat. • Majorul Esterhazyi este vinovat sau nu ? Iată cestiunea care a luat aproape locul a­­celeia dacă Dreyfus e vinovat sau ba. De­o­cam­dată majorul a trimes următoarea scrisoare ministrului de război Billot: „D-le ministrul Citesc în ziarele de azi dimineaţă o infamă acuzare ce se ridică în contra mea. Cer de la d-ta ca să dispui în­ceperea unei instrucţiuni şi mă ţin gata, să răspund la toate învinovăţirile ce mi se aduc“. Pot, la ce sumă se va urca deficitul bu­getar. Impozitele se plătesc greu şi din ce în ce e probabil că încasările vor fi mai mici. C. F. fac de asemenea încasări mult mai mici de­cît prevederile bu­getare, din cauza că trenurile de mar­fă nu produc de­cît foarte puţin. Rep. îndrumări democratice Comisiunea numită de ministerul de in­terne pentru modificarea legei judeţene, s’a întrunit zilele acestea şi din dezbaterile şi hotărârile eî, par a reeşi oare­cari intenţi­­uni mai liberale şi mai democratice, o în­drumare spre descentralizare. Aşa, s’a hotărât ca să se ia guvernului dreptul de a dizolva consiliile judeţene. A­­cest drept se dă în sarcina Curţeî de apel respective, care poate să pronunţe şi pedepse potriva membrilor­ cari nu’şi fac datoria. Această reformă—dacă a’ar realiza—este un pas spre descentralizarea judeţeană. In adevăr, de îndată ce guvernul nu mai poate prin un simplu proces-verbal al consiliului de miniştri sau un decret regal, să dizolve adunarea judeţeană, ea începe să nu de­pindă de­cit de alegători şi să înceteze să fie numai de ei expresiunea guvernului. Pe lîngă această reformă, com­isiunea pare dispusă să admită şi colegiul unic pentru aceste alegeri. Se înţelege că nu acesta este idealul — şi este de aşteptat ca să ştim că se înţelege prin colegiul unic. Ori­cum ar fi, reforma este o îndrumare spre votul uni­versal şi ca atare o semnalăm. E însă a se şti, dacă lucrările acestei co­­misiuni vor sluji la ceva, dacă ele vor fi transformate în proiect de lege şi dacă o­­dată acesta făcut, va veni în dezbaterea parlamnentul. Ca simptom, totuşi e din început şi o dovadă câ nestrămutata noastră propagandă a dat cel puţin roade indirecte. Să aşteptăm însă lucrarea definitivă a comisiuneî pentru a ne pronunţa mai în cu­noştinţă de cauză. Sfinx CULISELE POLITICE Dezastrul financiar Situaţia financiară este dezastroasă. Guvernul se găseşte­­ din această cauză în foarte mare încurcătură şi nu ştie cum să echilibreze bugetul şi să acopere defi­citul de peste 20.000,000 al bugetului de pe anul acesta. In cercurile politice se comentează cu multă îngrijire această stare de lucruri, mai ales că d. G. Cantacuzino, ministrul de finanţe, a dovedit că nu e omul care să ştie rezolvi o situaţie grea. Un nou împrumut Zilele trecute d. G. Cantacuzino a fost la Berlin şi Paris pentru ca să facă un nou împrumut de 50.000.000 lei. D. Cantacuzino, se afirmă, că n’a reuşit în întreprinderea sa. Apoi un împrumut de 50,000,000 n’ar limpezi de loc situaţia. D. Cantacuzino a emis deja bonuri de tezaur pentru mai multe milioane şi acum e vorba să emită bonuri de tezaur încă pentru 30,000,000. Reformele Această rea situaţie financiară impune guvernului să pue noi im­pozite şi asupra acestei chestii mi­niştri nu sunt încă înţeleşi. i). Gogu Cantacuzino voeşte să susţie proectul de lege al patentelor pe care la retras anul trecut. D. Stolojan şi Djuvara sunt însă de părere că nu e bine să se ceară acum Camerelor să voteze noi im­pozite, căci aceasta ar da naştere la o agitaţie care ar crea guvernu­lui dificultăţi şi mai mari. E aproape sigur însă că proectul patentelor va fi prezentat Camerelor, de­oare­ce guvernul nu poate să e­­chilibreze bugetul fără noi impozite. Stagnaţiunea este însă îngrijitoare stagnaţiu­­nea în afaceri. Această stagnaţiune împiedică să se poată prevedea pînă Alphonse Daudet Autorul piesei Sapho, pe care Réjane joacă în astă-seară. A extras-o din roma­nul sali cu același nume, care a făcut mult zgomot cînd a apărut acum zece ani. Daudet face parte din pleiada scriitorilor tiaturaliști cari, cu Goncourt, Flaubert, Zola, au dat la mijlocul secolului nostru o nouă strălucire literaturei franceze. Alphonse Daudet are un bagagiă literar considerabil. Putem cita printre operile Iul principale : Les rois en exil, Fromont jeune et Risler l’aiué, L’Arlesienne, Sapho, L’E- vangelisto, Tartarîn, Lettres de mon mou­­lin, L’Immortcl etc. etc. Daudet este executorul testamentar al lui Goncourt și unul din viitorii membrii al­­academici care va purta numele ilustrului prozator, Per. A se vedea în corpul ziaru­lui importante amănunte a­­supra articolului de reportaj „Febra tifoidă în Capitală CARNETUL MEU 1509 de contravenţii In momente de reală primejdie pentru societate, putem constata de­­abea cît ne lipseşte încă până să ne pătrundem de civilizaţia modernă. Filozofam adesea pe tema „ţăra­nului refractar“, care fuge de şti­inţa medicală şi farmaceutică—şi nu ne dăm seama ca, în fond, noi ăştia din oraşe am rămas în aceiaşi du­reroasă sălbătăcie, că afectam eru­diţia, că practicăm cel mai ridicul şi mai întristător snobism, jonglînd cu cuvintele : „h­igienă“, „bacteriolo­gie“, „medicină“. Dovada acestui adevăr au făcut-o în ultimele trei-patru zile agenţii sa­nitari, cari, controlând aplicarea mă­surilor higienice impuse de consiliul de higiena al Capitalei, au fost ne­voiţi să dreseze 1500 procese de con­travenţii , aceasta — a se nota bine —in 3-4 zile! Noi, rafinaţii oraşelor, cari ne e­­patăm nu de noi cu ultimele termi­nologii ştiinţifice, nu vom urmări aici odată in mod practic pe resta­uratorii, cofetarii, cafegii­ cari ’şi bat joc de sănătatea noastră, în de­sfiderea tuturor prescripţiilor sani­tare. Noi nu ne vom interesa de e fil­trată, fiartă şi in ce vase e ţinută apa ce ni se oferă, căci noi sântem oameni, înainte de toate, subţiri, o naţie de esteţi, mai rafinaţi in gu­sturi ca cel mai rafinat parizian, cari, prin urmare, trebue să remar­căm, in primul loc, dacă restauran­tul, cofetăria sau cafeneaua ce vizi­tăm, e destul de chic, are parchetele, perdelele şi scaunele, după ultimul cuvânt al model, servietele şi farfu­riile cu monograme, chelnerii, in frac­chit ca ceea ce se cheamă con­sumaţie să fie o vastă cultură de microbi. Dar nu numai in localurile de con­sum, ci in inseşt gospodăriile noa­stre, in 24 de ore, agenţii sanitari ar putea intenta 24 de mii de pro­cese de contravenţie la cele mai e­­lementare prescripţiuni sanitare. Am făcut revoluţie la 48, lovituri de stat la 66, o să mai facem o se­rie de revoluţii. — dar apă filtrată sau fiartă n’o să bem ! Fie, că al dracului ne-am mai ci­­vilizatără ! E. O. F. Cronica teatrală Douloureuse Eii seara a dat prima reprezen­taţie trupa franceză de comedii, ce are în frunte pe admirabila artistă pariziană d-na Réjane. Despre artistă nu pot vorbi azi aşa cum aşi voi. Când o artistă îţi prezintă ca repertoriu Douloureuse, M-me Sans-Gene, Sapho şi Nora, intru piese cu totul deosebite una le alta, nu poţi de la prima repre­­zentaţie să-ţi închipui puterea şi va­rietatea talentului artistei. A fost admirabilă în Doulmireu­se. Dar cînd va dovedi că e admirabilă şi în cele­l­alte piese, atunci ne vom convinge că sîntem în faţa unui ta­lent extra­ordinar, în faţa unei ar­tiste geniale. Béjane nu-ţi face impresie prin poze, prin dicţiune limpede, prin gesturi plastice, ea te mişcă prin simţirea pe care o pune în interpre­tare. Vezi în jocul ei suferinţă re­ală, fără nici un fel de grije de a­­ceea ce se numeşte estetică. In scena cea mai mişcătoare, atunci cînd fe­meia zdrobită cade în genuchi la picioarele bărbatului şi îi cere ertare, Béjane, în mod foarte natural şi aşa cum se petrece în viaţa reală, nu îşi şterge numai ochii de lacrămi— obişnuitul gest teatral—dar îşi su­flă şi nasul şi îl suflă într’adevăr. Dar cine s’ar gîndi să-i facă cea mai mică imputare, de ce ? Pentru­ că scena întreagă e simţită, şi nici stri­gătul el înăbuşit, nici căderea în ge­­nuchi, nici acăţarea el de umerii lui Philippe, nici plînsul el, nimic nu-ţi face impresia că e studiat, căutat. Uiţi în faţa acelei scene că eşti la teatru şi Béjane îţi pare într’ade­văr nenorocita Hélène Ardan. Este adevărat câ a jucat rolul a­­cesta de cîte­va sute de ori, şi prin urmare a avut timpul să se încar­neze în el, dar de sigur nu e o mare deosebire între jocul ei de aseară şi jocul pe care l-a avut la prima reprezentaţie. Aştept cu nerăbdare s’o văd în cele l’alte roluri, pentru­ ca să-mi pot da bine seama de talentul aces­tei artiste.« Piesa, ca subiect, nu e nouă. Ab­solut aceiaşi idei e ca în Le pardon a lui Jules Lemaître. Deosebire de factură însă, afară de scena princi­pală care îşi are similara în Le par­don. La Douloureuse are însă pe lîngă miezul dramei — pe care îl compune amorul Elenei pentru Philippe şi ge­lozia confidentei Gotte des Trembles — o lungă descriere a unei părţi din societatea pariziană. Este vorba în această piesă nu numai de des­crierea eroilor dramei, dar şi de pre­zentarea mediului care a format pe aceşti eroi. Viaţa pe care o duc toţi membrii acestei societăţi îi face mai pe toţi să urască viaţa liniştită, regulată ; ei aleargă în fie­care moment după altă senzaţie. Şi aci era, se înţelege, lo­cul ca să se puie şi chestia egali­­tăţii femeei. Dacă i se poate con­testa femeei dreptul la egalitate cu bărbatul în o mulţime de chestii, la amor, la iubire, la plăcerea ce rezultă din iubire, e foarte greu să i se con­teste şi chiar dacă în principiu i se contestă, toţi bărbaţii contribuesc în practică ca să-î dea această egalitate femeei. Aceasta o simt foarte bine femeile din piesa d-luî Donnay şi în primele acte, ele învîrtesc toată discuţia asu­pra acestui punct. Dialogul seînteetor de spirit te face să uiţi lungimea acestei discu­­ţiunî care nu înaintează nici cu un pas acţiunea şi repetă lucruri spuse şi răspuse. Incontestabil că lucrurile, or cît de vechi cînd sînt prezentate bine, îşi recapătă farmecul noutăţei. In adevărata acţiune a piesei nu intrăm de­cît la sfîrşitul actului al 2-lea. Primul act şi cea mai mare parte a actului al 2-lea nu au servit de­cît numai ca să ne descrie viaţa oamenilor în jurul cărora trebuia să să desfăşoare piesa. Cu toate acestea eroii piesei He­lene Ardan şi Philippe Lamberty se deosibesc de toţi cei­l­alţi. Hélène nu caută noi senzaţii, ea caută un om

Next