Adevěrul, februarie 1898 (Anul 11, nr. 3073-3100)
1898-02-14 / nr. 3086
Amil XI No. 3086 Abonament© Incep la 1 pi 16 ale fla-dral lum ti se plătesc Înainte: Un an In tară 80 lei. In străinătate. 60Itf Şase luni U » ■ n H. Vrei luni 8 „ „ „ IS at Numărul IO Bani In străinătate 15 Bani» R e d ac ţ i a l fABAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 25). Ediţia de seară Să te fereşti Romíne ae cultt strein in ensă Director politic: ALEX. V. BELDIMANU 6 pagini la iterare ediţie de Zola osîndit Trăim în timpuri triste. Acest veac, în loc să se sfirşească întocmai ca cel trecut, în lumina sinistră a marei revoluţii franceze, pare că va apune în noroiu şi in zăpăceala cea mai babilonică a spiritelor. Să ne întoarcem privirile spre marea Franţă, spre muma noastră intelectuală, spre patria tutulor ideilor şi sentimentelor mari. Iat’o din nou, după lovitura de demenţă a bulangizmului, căzută sub puterea săbiei care dictează a tot-puternică, de la miază-zi la miază-noapte! Emile Zola, cel mai mare talent al Franţei contimporane, omul care s’a pus în serviciul unei idei drepte, care a avut curagiul să înfrunte calomnia zbieretele vulgului îmbătat vin ori de cuvinte mincinoase, Zoa, după ordinele generalilor, a fost trimes la pușcărie, osîndit la un an închisoare. Urmărind dezbaterile procesului, pare că ne găseam în Bulgaria, ori în statele neorganizate ale Americei de Sud. Nu mai prezida un magistrat civil, ci procesul era condus de ministrul de rǎzboiu, de generalul Pellieux, ori de fostul ministru Mercier. Şi, culmea demenţei populare! aplauzele şi vivaturile cari se adresaţi generalilor, veniţi la proces în uniformă şi strălucitori de decoraţii, se adresaţi şi maiorului Esterhazy, aceluia care era acuzat a fi insultat Franţa, a fi dorit să o strivească sub picioarele cailor regimentelor de ultlani prusaci. Şi pe cind se aclama armata, pe cind mulţimea urmărea, fascinată de fireturi, pe generalii şi militarii cari au osîndit turceşte pe Dreyfus, Zola trebuia să treacă prin această mulţime huiduit şi înjurat, şi Zola, care a făcut marea crimă de a fi cerut lumină asupra osîndirei unui nenorocit, este osîndit ca un josnic birfitor şi aruncător de noroi asupra onoarei armatei franceze ! După un secol, poporul care a dărimat Bastilia, care a făcut marea revoluţiune, care s’a urcat pe baricade la 1830,la 1848 şi la 1871, acea naţiune care s’a făcut tot-d’auna campionul dreptăţei şi al libertăţei pare azi căzută în mrejile celei mai grozave nebunii, a nebuniei săbiei, a acelei nebunii care cere un rege sau un împărat! Afacerea Dreyfus dispare. Azi singurul care rămîne este Zola, scriitorul care a dat Franţei atita strălucire, omul care a luptat treizeci de ani pentru gloria ei, pe cîmpul fertil şi paşnic al artei! A voit lumină şi dreptate, şi justiţia poporului, terorizată şi împrostită, i-a deschis uşile închisorei. A cerut să se ridice vălul care acopere tainele consiliului militar de razboiu, şi minitarii au aruncat in cumpăna dreptăţei civile, ca altă dată Brennus, sabia lor ! A năzuit să limpezească starea morală a Franţei, şi Franţa, nobila Franţă de altă dată, a închis ochii, şi-a uitat trecutul şi, plină de frică şi de grijă, a apăsat şi mai mult vălul întunericului asupra unei osîndiri, care poate fi o ruşine şi o crimă de les-umanitate. In decăderea morală a marei Fronte, Zola ni se arată ca un căpitan de corabie, viteaz şi plin de conştiinţa datoriei, care în mijlocul furtunei şi al naufragiului, a laşităţei şi friceî generale, a debandadei tutulor, rămîne singur bătut de furtună şi de valuri, căutind moartea, dar moartea cu cinste şi vitejie, Const. Miile, fine să sprijine pe Ungă Poartă numirea prinţului Gheorghe ca principe al insulei, după ce ar renunţa la dreptul ce l-ar putea invoca vreo dată asupra tronului Greciei. Poarta va primi o notă în acest sens din partea cabinetelor din Petersburg, Londra, Paris, şi, după cum am spus mai sus, şi din partea cabinetului berlinez. Versiunea aceasta are cu atît mai multă probabilitate, cu cit se ştie că marile puteri s’au hotărît să dea tot concursul lor Greciei, ceea ce reiese şi din faptul că Rusia, Franţa şi Anglia s’au hotărît să garanteze împrumutul pe care Grecia trebuie să’l facă, pentru ca să poată plăti Turciei îndemnizarea de războia şi să poată astfel obţine evacuarea Tesalieî. Pol SATIRADIATICA Un bărbat sincer Mulţi se miră pentru ce d-1 Aurelian nu atacă guvernul, dar se mulţumeşte a da tîrcoale băncei ministeriale ! Ei bine, subsemnatul singur poate explica acest mister. D-1 Aurelian Pe, Se are conştiinţa incapacitate! sale, cum am zice a surzeniei sale intelectuale, de aceea d-sa recunoaşte că mare dreptate are Mitiţă Sturdza cînd îl maltratează ca pe un incapabil. Mitiţă a declarat că Aurelian este un mălăieţ, iar Aurelian răspunde : „Recunosc că sunt mălăieţ !“ Mitiţă a declarat că Aurelian a compromis triumful lui Antim, iar Aurelian răpunse: „Recunosc că l-am compromis !“ Mitiţă a declarat că Aurelian e incapabil să fie prim-ministru, iar Aurelian răspunde : „Recunosc că sunt incapabil!“ Nu, zâu, ce-a ajuns şi bietul P. S. a ajuns să-şi bată joc de el şi copiii, cum am zice fiii lui Ion Brătianu ! Totuşi acest onor. P. S. are un noroc: n’aude. Căci dacă ar auzi tot ce spun miniștrii pe socoteala sa, ar fi vai! de urechile lui. Vaz. Procesul Zola Urmaşul lui Picquart la direcţiunea biroului de informaţiune de la ministerul de război. A depus contra lui Zola şi mai ales contra predecesorului său Picquart, sub ale căruia ordine a servit altă dată. Colonelul Henry Situaţiunea Greciei împrumutul pentru îndemnizare. Candidatura prinţului Gheorghe. — Marile puteri şi Grecia. Situaţiunea în Orient nu este tocmai aşa de clară cum cată să ne-o prezinte unii. In Grecia spiritele nu s’au liniştit încă cu desăvîrşire, ceea ce s’a dovedit cu ocazia judecărei procesului căpitanului Raftopulos, care, după cum se ştie, a fost acuzat că a comis crimă de înaltă trădare. Dar afară de toate acestea, Grecii nu pot să-şî întoarcă privirea de la acea insulă, pe care vieţuesc cei mai credincioşi compatrioţi ai lor, şi pentru care au vărsat deja atîta sînge. Cititorii au înţeles că vorbim de Creta. Marile puteri au înţeles că linişte nu va fi în Orient pînă cînd nu se va rezolvi cestiunea cretană. Rusia, a căreia viclenie diplomatică dă întotdeauna loc la îndoieli, pare că în cazul de faţă nu urmăreşte în realitate alt scop, decît acela de a restabili definitiv pacea şi ordinea în Orient. E absolut adevărat că în Creta liniştea se poate restabili numai prin numirea unui guvernator grec. Şi liniştea se va restabili cu atît mai sigur, cu cît acest guvernator va fi ales dintre persoanele mai strîns legate de naţiunea elină. Iată de ce Rusia a fost foarte rezonabilă cînd a propus ca soluţiune a cestiunei cretane: numirea prinţului Gheorghe al Greciei în postul de guvernator al Cretei. * Acum o nouă ştire îşi taie calea. După această ştire Germania ar fi convenit în Marii bărbaţi de Stat Cei cari am cunoscut pe marele bărbat Mihail Cogălniceanu, îşi aduc aminte că, pe lingă atîtea calităţi, avea şi o slăbiciune: cînd îi era opoziţiunei lumea mai dragă, atunci o lăsa cu carul în drum. Dar conului Mihalache îi era iertat să facă şi cîte-una de-alde-astea, fiindcă era un mare bărbat de stat, un om genial care făcuse multe servicii ţârei, în sfîrşit un copil răzgâiat al lume! politice. Acuma vedem, cu mare plăcere, că unii politiciani de curînd eşiţi la iveală au început să calce pe urmele marelui Cogălniceanu. Nu e vorba, aceşti domni calcă numai pe urmele cele rele ale marelui bărbat dar, în sfîrşit calcă. Aşa, constatăm că membrii grupărei aurelianiste au devenit toţi mari diplomaţi, mari strategi, tactician! fără pereche, în fine, nişte ceapcăn! număru unu. De vreo patru zile, mai ales, toţi aurelianiştii au devenit Meternichi, Cavuri şi Bismarci. D. Porumbaru, nemulţumit că e atît de subţirel din factură, a devenit foarte fin ; d. Lascăr e un personagiu prea important pentru ca să nu-şi permită o diplomaţie înaltă ; D. Xenopol, da, chiar d. Xenopol, face pe Meternichii; d. Costinescu e îmbulzit de prea multă clientelă la banca generală şi nu mai ştie unde da cu capul; d. Petrache Grădişteanu are... motivele dumnealui, în sfîrşit, ce să mai lungim vorba: toţi mari diplomaţi, toţi Machiaveli ! „Şi d’asupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,“ stă d. Aurelian care mai fudul decît toţi, fiindcă e fudul de amîndouă urechile ! Dragoş. CULISELE POLITICE Votul de eri mri Camera a dat un vot care i-a abătut pe miniştrii. Camera a spus prin acel vot guvernului că, dacă poate conta pe majorităţi zdrobitoare in momente de primejdie, nu are destulă autoritate ca să poată obţine măsuri extreme. Şi dacă acest vot nu constituie un vot de blana pentru guvern, el este totuşi foarte semnificativ, arată limpede că guvernul e slab. Şi această importanţă o are votul de eri, din cauza împrejurărilor in cari s’a dat. Consfătuirea. Guvernul ştiind că nu e uşor să hotărască pe deputaţi să vie şi noaptea la Cameră, i-a convocat mai iuţii Miercuri seara la o consfătuire intimă la Senat şi acolo, după cum s’a putut vedea din darea de seamă ce am publicat despre acea consfătuire, d-nul Sturdza a cerut majoritasei să voteze şedinţele de noapte. Acesta a fost scopul principal al consfătuirei şi dl Gogu Cantacuzino au arătat absoluta nevoe a acestor şedinţe de noapte, pentru că trebue să se treacă cit mai repede legea instrucţiei şi conversiunea. La Cameră Eri la Cameră d. Burileanu a propus şedinţele de noapte şi doi miniştrii, d-nii Ferichide şi Gogu Cantacuzino, au sprijinit cu căldură propunerea. In contra ei a vorbit Intîi d. G. Dobrescu şi apoi d. P. S. Aurelian. Rezultatul votului : 67 bile pentru şi 45 bile contra. Guvernul n’a putut obţine două treimi. Mamelucii nu erau aduşi ad-hoc la şedinţă şi, chiar dacă ar fi fost aduşi, lucrurile s’ar fi petrecut tot aşa, deoarece eri au lipsit de la şedinţă şi vre-o 20 de Cu topuzul Victoria a zăpăcit pe colectivişti. El în- cep să ia de sus pe aurelianişti şi flevişti, să’l bruscheze, să’l trateze ca pe o cantitate negligeată şi negligeabilă. Lucrul acesta ne bucură. Grupurile unite nu capătă de cît ceea ce au meritat. Cînd te hotărăşti să faci opoziţiune nu îţi este permis să pluteşti în şapte luntri şi să vrei şi razboiu şi pace. In această privinţă aurelianiştii nu valorează mai mult decît fleviştii. Şi unii şi alţii au cerşit pacea, au tratat-o şi incă au speranţă să mai facă sat cu d. Sturdza. Acesta insă, trebue să o recunoaştem, a manevrat foarte bine. Şi-a ţinut cu vorba adversarii, a demoralizat trupele acestora prin lipsa de bărbăţie a şefilor lor şi a reuşit să conrupă chiar dintre căpetenii pe câţ lva. Odată demoralizarea semănată in rândurile, dizidente, guvernul a dat lovitura de la legea instrucţiei care, oricât ar fi de puţin semnificativă, a făcut totuşi ca debandada să fie şi mai teribilă in rândurile grupurilor unite. Azi, d. Sturdza, dispunând de o mare majoritate, nici nu vrea să auză de aceia cari au fost aşa de naivi ca să’î lase puterea d-sale, împreună cu zestrea guvernamentală. De-acum înainte trebue să ne aşteptăm la scandaluri parlamentare, la guvernarea ţarei şi conducerea parlamentului cu topuzul. Răspunderea acestei stări de lucruri nu cade decât asupra acelora cari n’au ştiut să sesizeze „momentul oportun“. Marele vinovat in tot cazul e d. Aurelian. Sfinx. Fizionomia Camerei — Deputaţii împărţiţi in grupuri discută gesticulînd. — Mitică.—Auzisî, Georges ? Şedinţe de noapte. Georges. —Da ce, am căpiat? Atît avem și noi ca să ne distrăm, noaptea. Jenică (intervenind).—D-nii miniştri își închipuesc că pot înlocui cu succes măscile. Georges.—Da, să în locul Marioarei! Mitică.—Și eu pe Alexandrinei ! Jenică.—Asta nu nu merge. Tudoriță. — Cum de părerea lui Sar Peladan, preconizează androginizmul. Vasilică.—Nu merge ! Votăm contra. D. Giani (sunînd clopoțelul cu putere).—D. Burileanu are cuvîntul ! mîngîî pe Sturdza Stolojan în locul se poate, fiindcă văd, miniștrii sînt V, Alexandri. Sîmbătă 14 Februarie 1898 Anunciupî B# primesc direct la Administrația ziarului Linia pasin* Vl-a .... lei 0.60 bani ii M V-B ■ . « . . n S. n ii f. IV-a • ... «I 2. I. La un mare număr definii se fac raduoUf din tarif ^ Numărul IO Bani Un număr vechiti 20 bani A d m inis tr a^m*sfv‘ PASAGIUL BĂNCEI NAȚIONALE (TELEFON) (MO. 25). VOTUL DE ERI drapellato-fievişti. S& dăm clteva nume In treacăt: RT. Fleva, G. Scorţescu, V. Lascar, Porumbarii, Delavrancea, A. Scorţeanu, etc. Apoi d. V. G. Morţun şi conservatorii, d-nii Tache Ionescu, Id. Ghermani şi Cămărăşescu. Cu alte cuvinte, cei In contra şedinţelor de noapte ar fi putut ajunge la cel puţin 60. Guvernului i-ar fi trebuit 120 de voturi ; or, 180 de deputaţi n’au fost niciodată la Cameră. Importanţa votului Votul acesta are o mare importanţă, căci arată adevărata situaţie a guvernului. Intr’adevăr, dacă examinăm situaţia parlamentară de la 15 Noembrie şi până acum, observăm că ori de câte ori fleviştii şi drapeliştii s-au înţeles asupra unui vot au fost aproape 60. Aşa, la alegerea biroului, când toate grupurile de opoziţie au votat alb, au fost peste 50 de bilete albe, iar la alegerea comisiei de răspuns la mesagiu au fost mai multe bilete albe de cât exprimate. El s’a văzut iarăşi că opoziţia posedă 60 de voturi. In această situaţie este evident că guvernul nu o mai poate duce. Şi dacă legea instrucţiei va trece, aceasta se va datori drapeliştilor cari pe de o parte nu admit legea, iar pe de alta nu vor să lovească în d. G. Dimitrescu-Iaşi, raportorul legel, care face chestie personală din această lege şi care, după cum se ştie, e drapelist. Drapeliştii nu vor să facă nici obstrucţionizm cu această lege, căci ar pune guvernul in absolută imposibilitate s-o treacă. Guvernul trăeşte deci graţie indulgenţei adversarilor săi. Ce zic miniştrii ? Miniştrii nu-şi dau seama de situaţie. Cele 100 de voturi pe cari le-a întrunit luarea in consideraţie a legei instrucţiei ii făcuseră să se creadă absolut stăpini pe situaţie. De aceia, cînd au văzut votul de ori au căzut din cer. Nu-şi poate cineva închipui ce mutră aveau miniştrii. D. Gogu Cantacuzino era furios, învineţise, nu mai putea spune un cuvint. Iar bieţii chestori, cari stătuseră cu ochii in urne ca să controleze votul, iţi faceau milă, aşa erau de descurajaţi. Rop. Mitică.—Aici, Buruleanu cere şedinţe de noapte ! D. Burileanu.—D-lor, propun, pentru activarea lucrărilor parlamentului, să ţinem şedinţe de noapte. Faci.—Barba-cot! X.—Las’ că parlamentul e mai activ cînd nu ţine şedinţă noaptea! D. Ferechide.—Guvernul e de părerea d-lui Burileanu. Mitică.—La vîrsta d-voastră credem și noi. Faci.—Așa ! bravo ! D. Gogu Cantacuzino. — D-lor, e vorba și de conversiune. Jenică. — Nu ne trebue invers, noi vrem cum am apucat la bal mascat! D. Gogu Cantacuzino. — D-lor, guvernul nu vrea să se facă conversiunea cu zorul. Georges.—Atîta ar mai trebui, să siluiţi lumea cu jandarmii. D. Cogu Cantacuzino. — D-lor, vă rog să primiţi să lucrăm şi noaptea. Jenică.—Nu-i nevoe de votul d-v. D. P. S. Aurelian. — D-lor, mă crtaţi, eu la vîrsta mea nu pot să lucrez şi noaptea. D-nul Popescu, Viner şi alţii.—Aşa este. Şedinţe de ziuă. D. Aurelian.—Dacă voiţi, să începem la unu şi să o ţinem pînă la 7, dar noaptea nu putem. Faci.—Da ! da ! da ! la vot! la vot! Jenică.—Aici e Georges, să nu pierdem balurile mascate ! Georges. — Miticuţă, la luptă! că nu mai vedem seara mahalaua ! Preşedintele. —Adunarea a respins şedinţele de noapte. . Georges. — Mască, te voi vedea diseară! Jenică şi Mitică.—Măscuţe, vă vom vedea! Vlad. sa Aurelianniştii Continuele tergiversări, absentări de la datorie şi tăceri vor sfirşi prin a reduce la o cantitate neglijeabilă pe d. Aurelian şi cei cîţiva partizani ai excesului d-sale de moderafiune. Deja oculta răspindeşte ştirea că d. Aurelian şi amicii săi in moderafiune sunt reduşi la tăcere, graţie unor afaceri financiare personale; deja se şopteşte din culisele guvernamentale că d. Aurelian tentat grozav de rolul ce guvernul voeşte să-i dea in expoziţia de la Paris, D. Aurelian e prea învechit in ale politicei, pentru ca să nu înţeleagă că asemenea ştiri şi şoapte trebuesc curmate energic şi urgent — şi aceasta nu se poate face, în cazul de faţă, decît prin părăsirea politicei echivoce pe care d-sa o incurajează Opinia publică are dreptul să condamne pe nişte oameni politici, cari de aproape un an de zile îi reclamă atenţia, fără a-şi fi putut stabili o atitudine. Saturn CARNETUL MEU Procesul Zola Deznodămîntul prevăzut s’a întâmplat ! Emile Zola a fost osândit la maximul închisoarei, juriul a ascultat de presiunea militarilor şi a stradei, Curtea a ascultat de porunca guvernului. Este trista situaţiunea in care se găseşte Franţa ! Acum o sută de ani Parisul se ridica şi lupta în numele marilor idei de emancipare, drepturile omului erau proclamate. Franţa în picioare răspândea asupra pământului marile idei emancipatoare! Au trecut o sută de ani şi câtă schimbare! Pe stradele Parisului o plebe fără entuziasm şi fără ideal prezintă cel mai hidos spectacol, pamfletarii şi propovăduitorii scandalului sunt aclamaţi, acei care luptă pentru lumină, pentru libertate, pentru adevăr, sunt huiduiţi şi înjuraţi de guri spurcate. Nici justiţie nu mai are Franţa, nici magistratură luminată, nici popor conştient; este o zăpăceală generală, un dezastru moral cum purine s’au văzut in istorie. Stăpâni peste Parisul cel generos, peste frumoasa Franţă, au rămas câţiva generali cu o glorie necunoscută, doi pamfletari fără prestigiu, şi în dosul lor armata clericală, partidul celor cari propagă reîntoarcerea Franciei cu o sută de ani înapoi, partidul monarchiilor cari de două ori în o sută de ani au împins Franţa, odată deasupra prăpastiei războiului civil, altădată iu cursa de la Sedan. Urâte zile trăeşte Franţa! Să sperăm câ e numai un vis urât! C. O. R. închisoarea lui Zola Sainte Felagle. — Istoria şi organizaţia. — Secţia prizonierilor politici. O telegramă sosită aseară ne spun© căZola şi-ar fi exprimat dorinţa să intre imediat în închisoare. Dacă ştirea aceasta s’ar adeveri, s’ar putea foarte bine întîmpla ca în poarta închisorei să se întîlnească Rochefort, care tocmai îşi sfîrşeşte osînda, cu Zola care e pe cale s’o înceapă. Sainte Pelagie se numeşte închisoarea în care Zola îşi va face osînda, dacă nu cumva hotărîrea Curţei din Paris se va casa, şi un alt juriu mai drept îl va achita.. Sainte Pelagie, ca cele mai multe închisori, a fost la început o mînăstire. Din 1665, cînd a fost clădită, şi pînă la revoluţiunea franceză mînăstirea Sainte Pelagie a servit pe rînd , drept institut pentru creşterea fetelor şi drept azil pentru femeile căzute şi sătule de libertinaj. De la 1792-1795 Sainte Pelagie a servit de închisoare atît pentru persoanele vinovate de delicte şi de crime ordinare, cît şi pentru condamnaţii politici. Sub Napoleon I Sainte Pelagie a adăpostit şi pe acei oameni politici cari nu conveneau marelui despot. Astăzi închisoarea în cestiune este mai ales rezervată condamnaţilor pentru delicte politice şi de presă. Pe lingă aceştia se găsesc însă şi condamnaţi la pedepse mai mici de un an, pentru delicte comune, închisoarea Sainte Pelagie este compusă din trei clădiri despărţite prin trei curţi. Prima clădire, situată spre Nord, este destinată condamnaţilor pentru datorii; a doua, este aceia a prefecturei; a treia, situată la Est, poartă curiosul nume de pavilionul muţilor. Toate curţile sînt înconjurate ctr ziduri înalte şi sînt înfrumuseţate ici colo de cîţiva salcîmi. La partea exterioară a zidurilor sunt construite mici gherete de gardă cari adăpostesc soldaţii de rond cari fac serviciul temniţei. Deţinuţii din închisoare sunt împărţiţi în 3 categorii: prima, a acelor cari nu sunt obligaţi să lucreze; a doua, a acelor cari, în schimbul unei plăţi de 7—8 franci pe chenzină, sînt scutiţi de lucru, în sfîrşit a treia, a acelor deţinuţi cari sînt siliţi să lucreze în atelierele închisoare date în întreprindere unui meseriaş capitalist. Am spus mai sus că Sainte Peagie se compune din trei pavilioane. Asupra acestora vom da aci cîteva amănunte. Pavilionul de Vest, zis o prefecture, adăposteşte pe condamnaţii pentru excrocherii, a căror pedeapsă trece peste şase luni, fără de trece însă peste un an şi o zi. Pavilionul datoriilor, în care erau deţinuţi condamnaţii la mai puţin de şase luni, pungaşii, datornicii statului, etc. Pavilionul de Est, care se compune din şase celule, este rezervat deţinuţilor politici şi mai ales celor condamnaţi pentru delicte de presă După regulamentul închisoarei, deţinuţii pentru delicte de presă au dreptul să-şi aducă hrană din afară, şi să primească vizitele rudelor şi comicilor. Personalul de administraţie al dnchisoarei se compune dintr-un director, un grefier, un sub-grefier, un brigadier şi 12 gardieni, 6 oameni de serviciu, o bucătăreasă, o spălătoreasă, un bărbier şi un cantinier. Stabilimentul mai are ataşat: un medic şef, doi medici ajutori, un infirmier farmacist şi un preot catolic. închisoarea e păzită de o companie de infanterie. * închisoarea Sainte Pelagie a adăpostit între zidurile ei pe mulţi oameni cunoscuţi în istorie. De la 1820-1830 au zăcut în această temniţă: Beranger, marele pamfletar Paul- Louis, Courier. Din 1830—1848: Thierry, Armand Marrast, Blanqui, Barbés, Eugene Raspail. Sub Napoleon HI: Faure, Gambon, Lagrange. De la 1857-1867 găsim la Sainta Pelagie pe Ranc, actualmente senator, care a depus în favoarea lui Dreyfus. De la 1869-1870 găsim în