Adevěrul, octombrie 1911 (Anul 24, nr. 7921-7951)

1911-10-01 / nr. 7921

’ Anul A^iV-iea No. FONDATOR ALEX. V. BELD1MANU PUBLICITATEA CONCED­ATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUls București, Strada Sărindar No. 11 ő Bani Exemplarul Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi C + ll«I ♦ I» Dizolvarea parlamentului Carpiștii caută să risipească comentariile cari se fac cu privire la intervențiile regelui pentru împăcare Sa precizăm bine acum cum s’a produs declarația făcută de rege la Iași d-lui Bă­­dărăni, cu privire la împăcare. Cu o zi înainte de a se începe serbările de la Iași, pe cînd toți miniștrii se aflau­ încă în Capitală se răspîndi zvonul, în cercurile guvernamentale că regele va fa­ce la Iași, pe lingă d. Bădărăîi, un de­mers pentru împăcarea conservatorilor. Acest zvon părea, la început, neverosi­mil de­oarece încă de Sîm­bătă se știa ca tratativele s’au rupt, aceasta în urma unei întrevederi între d-niî.­P. P. Carp și Take Ionescu. Cu toate acestea, zvonul perzista de­oa­rece era confirmat de persoane autorizate din lagărul guvernamental și din Capita­lă a trecut la Iași, așa că atunci cînd fap­tul s’a produs n’a mai fost nici o surpri­ză pentru cercurile politice mai bine in­formate. Convorbirea regelui cu d. Bădărău n’a avut de loc caracterul unei convorbiri dis­crete, de­oarece mai erau de față mai multe persoane între cari și un senator guvernamental de la Iași. Evenimentul acesta, adică tratativele de împăcare pasionînd toată lumea politi­că, era firesc ca imediat după ce deveni­se fapt îndeplinit zvonul din ajun că re­gele va vorbi cu d. Bădărău asupra îm­­păcărei, reporterii de ziare să facă tot po­sibilul să afle convorbirea. De astă dată sarcina reporterilor a fost foarte ușoară de­oarece n’avea­n nevoe să solicite vre­ un­ interview d-lui Bădărău, care de­sigur l-ar fi refuzat. Reporterii au reconstituit convorbirea cu ajutorul a­­celor cari au avut ocazie să audă totul. Așa se explică cum a doua­ zi ziarele de dimineață din Capitală, au relatat convor­birea dintre rege și d. Bädaraü. Ce se întîmplă însă acum ? Carpiștilor nu le convine de loc modul cum comentează lumea convorbirea din­­tre­ rege și d. Bădărău, convorbire căreia Hoi ei i-au dat o așa de mare importanță chiar înainte de a avea loc. Ori­care ar fi sensul exact al cuvintelor regelui, un fapt nu se poate tăgădui și anume că regele este preocupat de slăbi­ciunea guvernului și propovăduește sus și tare împăcarea; mai ales regele pare în­­grijat că evenimentele externe îl pot sur­prinde cu un guvern așa de slab. Iată partea principală a convorbirii de la Iași reținută de toată lumea: Guvernamentalii caută acum să repare efectul declarațiunei regelui, cum au cău­tat în alegerile generale să dea altă inter­pretare declarațiunei pe care suveranul a făcut-o d-lui Ionel Brătianu. Se vorbește că va apare un comunicat asupra acestei convorbiri auzită de mai­ multe persoane între care unii nici nu e­­rau ținuți să păstreze discreția. Până una alta carpiștii țin să pună în evidență că regele s’a pronunțat categoric contra disolvărei. In corpul ziarului se va găsi un repor­taj cu amănunte precise asupra celor pe­trecute la Iași. E adevărat că regele s’a exprimat că pentru a se realiza împăcarea conservato­rilor nu e nevoe de disolvarea parlamen­tului fiindcă are convingerea că d. Take Ionescu are să cucerească parlamentul ac­tual, — un compliment al suveranului față de șeful conservatorilor-democrați, dar nu un refuz categoric. Dacă ar fi însă un refuz categoric, el privește pe d. Carp, căci d. Take Ionescu n’a cerut d-sa regelui disolvarea, nici n’are calitatea s’o ceară, ci de­sigur că d. Carp i-a pus chestia. Deci disolvarea, da­că a fost refuzată de rege, a fost refuzată guvernului și nu d-lui Take Ionescu. Cine cunoaște istoria partidului conser­vator știe că Lascăr Catargiu a avut cîte­­va ocaziuni fiind la guvern, să pună ca­tegoric regelui chestiunea disolvărei par­lamentului și cum a simțit că nu o va obține, s’a retras. D. Carp pare hotărît a se resemna. Azi probabil că șeful junimiștilor nu va face caz de războiu dacă nu va obține disolva­rea, poate că nici n’o dorește. Dar altă dată! Altă dată cînd se discu­ta împăcarea conservatorilor —­ conserva­torii au în permanență o chestie de îm­păcare pe tapet — altă dată, și anume la sfîrșitul lui Decembrie 1906 d. Carp avea­ o atitudine cu totul contrarie celei de azi. Să precizăm faptele. Atunci d. Carp a tratat cu d. Iorgu Cantacuzino, în casă la d. Nicolae Cantacuzino, fiul fostului șef, intrarea junimiștilor în cabinetul Canta­­cuzino. Prima condiție pusă de d. Carp a fost disolvarea parlamentului. După 24 de ore de gîndire, d. Iorgu Cantacuzino a acordat acest punct, avînd de sigur și aprobarea regelui. Apoi s-a stabilit acordul cu privire la șefia și președinția consiliului care au fost rezervate d-lui Cantacuzino. Tratativele s’au rupt însă pentru că d. Carp a mai cerut și ministerul de interne pe care d. Iorgu Cantacuzino n’a voit să-l cedeze cu nici un preț. Aceasta a fost atitudinea d-lui Carp cînd a tratat împăcarea la 1906. Și în ce împrejurări a cerut d. Carp di­solvarea parlamentului ? După doi ani de guvernare conservatoa­re și regele a acordat-o. Apoi de ce nu s’ar acorda, disolvarea după zece luni dacă regele are nevoie de un guvern tare ? Iată de ce toată lumea politică suspec­tează buna credință a celor cari propun d-lui Take Ionescu o împăcare fără disol­varea parlamentului. Dacă la 1906 boierii n’au considerat di­solvarea parlamentului ca o decapitare fată de d. Carp, de ce s’o considere azi ca atare fată de d. Take Ionescu? A W, NAZBT­ll „lU­aghiar-Hirlap“ și Takiștii In lupta contra takiștilor, spre cari „înclină“» cu cari tratează, dar cu cari nu se pot îm­păca fără sî treacă pe al zecelea plan, boe­­rii au­ obținut un aliat puternic! E „Maghiar-Hirlap“, care din sursă boe­­rească, asigură că împăcarea n’ar fi de fo­los ungurilor, fiindcă takiștii sunt contra tri­­plicei și în special contra ungurimei! Vorba aia, o minciună boerească,trece în țara ungurească! Dar fiind­că boerii au ticluit minciuna și „Maghiar-Hirlap“ a prins-o în zbor—eu cred că nici cu plată takiștii nu puteau cere un serviciu mai bun! Pac. Armistiții La ministerul de interne s’a primit ur­mătoarea petiție : Domnule ministru. Avînd în vedere că afacerile se com­plică în Europa, că vecinii noștri dela Sud se agită și că în fiecare moment poa­te să isbucnească focul în Peninsula Bal­canică, cu un cuvînt că războiul bate la ușile țărei noastre . Că în asemenea împrejurări nu trebue să existe vrajbă și dușmănie între fiii ace­leiași patrii. Văzînd că, în perspectiva unui războiu, înșiși frații Brătieni fac apel la pace și la concordie pe chestia tramvaiului . Cu adine respect vă rugăm să binevoiți a da ordin să fim puși în libertate. Deținuții din pușcăriile Statului —---------------------------­ ■** Adeveruri Ce a căutat? „Violența“ întreabă ce a căutat guvernul la inaugurarea statuii lui Kogălniceanu.. Mai bine întreba la timp pe d. Ionel Bră­tianu ce caută la statuia lui Kogălniceanu— căci poate că’l scutea de piciorul pe care i -a aplicat directorul „Adeverului“! Ce a că­utat — a găsit! D'ai noștri Tot „Violența“ declară că Kogălniceanu era „d’ai noștri"*. Firește, ca și Grigore Serurie și Niță Be­rechet!.... Imparțiali Liberalii țipă că depozitul de lemne ief­tine al primăriei vinde azi lemne numai partizanilor regimului. Cînd era primăria d-lui Vintilă, de­sigur că pentru a’șî arăta imparțialitatea, vindea numai adversarilor regimului ? Rigoletto Eftenirea traiului Un nou sistem brevetat f. g. g­de AL. CIURCU­ Problema oftenirii traiului dă mult de furcă guvernelor, atît­ la noi cît și în di­verse mari centre europene. In deosebi guvernul nostru își bate capul să găseas­că o soluțiune, mai ales că a înscris ofteni­rea traiului în programul său, dar pînă acum nu se vede nici cel mai mic semn­ de oftenire. Din contra, cucoanele se plîng că s’a scumpit zarzavatul și... pălă­riile. Tot răul vine de la sistemul învechit că prețul unui obiect de vînzare îl fixează vînzătorul, nu cumpărătorul. Răsturnați sistemul și veți ofteni traiul. Dar cum ? mă veți întreba. Foarte simplu. N’avem decit să facem și noi, cei mari, ceea ce fac cei mari. N’avem decât să imi­tăm politica marilor Puteri europene. Astfel Kaiser-ului german îi trebuiesc colonii. Are el cîteva petece pe coastele Africei apusene și răsăritene, dar acestea nu i-au adus pînă acum decît cheltui­ ti și de aceea a pus ochii pe Congo francez — Dă-mi mie Congo, îi zice el Franței , și în sch­imb îți las mînă liberă în Maroc.­­ Va să zică o transacțiune ca oricare al­tă, ca și cînd ai propune unui Oltean să’țî dea cinci sute de pătlăgele la un han. Cumpărător e aici Kaiser-ul. Cu drept cuvînt îi răspunde Franța că oferindu-i Marocul în schimbul Congu­­lui, Kaiserul nu-îi dă în definitiv nimic, sau îi oferă ceva ce nu e al sau, căci Ma­rocul nu e al Kaiserului, precum nu sunt ale mele moșiile d-lui Cantacuzino. Ba încă Franța se consideră mai mult sau mai puțin stăpînă în Maroc. La asta Kaiserul răspunde Franței, tri­­mițînd vre-o două canoniere la Agadir și arătîndu-i milioanele de baionete care a­­coper Germania ca țepele unui ariciu. Cu alte cuvinte Kaiserul îi arată Franței revolverul. Și Franța, cedează deși tîrgul nu-i con­vine. Italia vrea să cumpere Tripolitana și-i oferă Turciei în schimb o sută de milioa­ne. Dar Turcia răspunde că Tripolitana nu e de vînzare. — Așa ? ripostează Italia, stai să vezi ! Și, fără multe forme, scoate revolverul Trimite flota la Tripolis, unde dărâmă cîteva tabui antice, bombardează cîteva orașe din Turcia europeană, scufundă cî­teva torpiloare turcești, apoi o întreabă­­pe Turcia : Acum primești cincizeci de milioa­ne ? Mi-am oferit o sută și n’am primit, cum o să primesc cincizeci ? Lasă c­e să mă rogi tu să-ți dau cincizeci și n’am să­ țî dau nici atîta. Și începe să bombardeze din nou. După ce­ mai capătă cîteva ghionturi t­urcia intra in tocmeala. Ea propune Ita­liei ca în schimbul Tripolitanei să-i cede­ze Eritrea și parte din tara Somalilor ca­re „a muni pe Italia atîtea jertfe bănești și omenești. ■ * *• ,fr.­1 Italia propune însă Turciei altă favoa­­re"„ *1. Pro Pune ca în schimbul Tripolita­­nei să-i facă cinstea să o primească în Tri­­plice ca a patra aliată, Biata Turcie, nevoită să esclame cu ti­ranul Dyonis, al lui Schiller : Und ich sei, gewaehrt mir die Bitié. In eurem Bunde.... der Vierte! Numai că­ e o mare deosebire între cre­dința dintre Damon și prietenul său­ din „Chezășia” lui Schiller și lipsa totală de bună credință a suratelor care vor să a­­tragă pe Turcia în tovărășia lor. Austria i-a ciupit Turciei Bosnia și Hertegovina cu duhul blîndeței, Italia ocupă acum Tripolitana, iar Germania era cît pe aci s’o ocupe ea, dacă nu­ î lua Italia înainte. Așa că o astfel de tovărășie n’ar avea alt scop decît ca tovarășele s’o poată jumuli încă și mai ușor pe noua lor aliată. Dar în fine, cu sistemul întrebuințat de Italia, ea va reuși s-o facă pe Turcia să-î cedeze Tripolitana în condițiile pe care i­ le va dicta. Tîrgul se va încheia nu du­pă condițiile vînzătorului, ci după acelea ale cumpărătorului, ca și între Franța și Germania Aceste pilde, date de regi și de împă­rați, mi-au sugerat ideea că sistemul s-ar putea aplica și de particulari în transac­­țiunile lor de toate zilele, ceea ce fără îndoială va iefteni traiul. Astfel te duci la „Papagal” să cumperi o stofă. — Cît costă metrul? I .— Două lei și patruzeci. — Ba o să mi-l dai cu un leu.­­ — D-voastră vreți să glumiți. — Cea mai bună dovadă că nu glumesc de loc, este că dacă nu primești prețul ce ți-am oferit, te culc la pămint. Și-î arăți revolverul. Te duci în piața Bibescu-Vodă și în­trebi pe Ganciu Ivan cum dă guliile. — Două la un han, răspunde Ganciu. — Să-mi dai zece la cinci parale. Ganciu refuză. Tu scoți revolverul. In ce privește chiriile, chiriașii trebue să poseadă o mică baterie de artilerie sau măcar o mitralieră. Dacă apartamentul e ocupat îl asediază, dacă e liber îl ocupă , se baricadează. O mică demonstrație va fi de ajuns spre a zădărnici ori­ce rezis­­­teită. I* Cred că nu e nevoie a mai înmulți e­­x­emplele. Sistemul e simplu și comod. "’Dacă reușește regilor și împăraților, de ce n’ar reuși și particularilor? Traiul se va osteni pentru toată lumea. Negreșit guvernul va trebui să vină la o lege, care să garanteze validitatea transacțiunilor obținute cu acest sistem. Deși am brevetat sistemul, îl ofer gra­tis d-lui Carp, pentru care am avut tot­deauna mare simpatie. Ii dau chiar drep­tul să exploateze brevetul în străinătate, ceea ce-i va justifica, probabil, porecla ce „pacificator al Europei”. Poate că succesul ce va atrage guver­­n­ului această reformă îi va prelungi via­ți, fără să mai aibă nevoie de colabora­­rea d-lui Take Ionescu și a partidului său. Al. Giurcu -----------**----------­Istorie brătienistă Confiscarea lui Kogălniceanu Cunoșteam ambiția d-lui Vintilă Bră­­tianu de a iscăli contracte de întreprin­­de­ri cu comuna, sau biletele Băncei na­ționale, în locul d-lui Bibicescu ; nu cu­noșteam însă veleitățile de istorician ale d-lui Ionel Brătianu: , «n&apezindu-se să vorbească la inaugu­rarea statuii lui Mihail Kogălniceanu — deși partidului liberal nu i-a trecut prin minte să ridice un monument lui Kogăl­­niceanu — d. Ionel Brătianu nu s’a sfiit să facă din „învinsul dela 11 Februarie" un „liberal-național”. Dacă ar fi numai ignoranța istoriei po­litice contimporane, nu ne-ar mira de­loc, fiindcă peste un anumit curs de inginerie nu trece cultura șefului de azi al parti­dului liberal. Dar fiindcă e ignorantă în slujba unui sistem de a confisca și capita­lul politic al oamenilor mari cum se con­fiscă un capital al statului sau comunei în beneficiul dinastiei Brătianu, ne ve­dem nevoiți a restabili lucrurile. Mihail Kogălniceanu nu a fost nicioda­tă „liberal-național”. La 1859 nu exista partid „liberal-națio­nal”, ci „partidul național” din care fă­ceau­ parte și Kogălniceanu și Alexandri și Costache Negri și acei feciori de boeri cari luptau pentru desființarea privile­giilor. La 1864, cînd Kogălniceanu a venit cu legea rurală, Ion Brătianu era alăturea de Barbu Catargiu, adversar al lui Kogăl­niceanu și în contra lor s-a făcut lovitura de stat, spre a împămînteni pe țărani. Și astăzi fiul lui Ion Brătianu vrea să treacă la activul partidului liberal-națio­nal capitalul politic al lui Kogălniceanu, câștigat în lupta contra lui Ion Brătianu ? E o temeritate de ignorant și inconști­ent. Partid „național-liberal” nu a fost în țară pînă la 1881 și titulatura aceasta e de o glorie destul de îndoioasă. Cel din­­tíiü care a uzat de ea, a fost d. Emil Cos­­tinescu, cînd s’a dus la Berlin să trateze răscumpărarea căilor ferate. Atunci, spre a place nemților, cari aveau un partid național-liberal — azi în complectă decă­­ t i * r Cn Mir Șase luni T: Limbata. 1 Octombrie 1911 __________■ K V to DIRECTOR POLITIC CONST.­UIN­E Abonamente cu premii. Jn ....................................................... Let 30.—­­ase luni........................................... . 11— trei luni.................................. Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția­ cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătata „ 12/40 Gonu Petrache, lanovici dragă, aruncată patru din balon , tot nu ne urcăm. lanovici. Jaina nu-î arunca și ca la bal­oul parlamentar, nu iu­> urcăm, șefule, fiindcă nu se urcă nici Take Ionescu la noi!.... dere ca și al nostru — d-sa s’a prezentat în numele partidului „național-liberal”. Se vede că era un făcut să se nască din afaceri un partid menit să trăiască apoi din afaceri. Cu acest partid nu are nici­un clin nici în mînecă opera politică a lui Mihail Ko­gălniceanu. Remember 0 luptă conștienta Frații noștri de dincolo și re­forma votului universal Romînii din Ungaria continuă cu În­dârjire campania lor pentru obținerea re­formei votului universal. Ei țin nume­roase întruniri publice prin diferitele centre romînești ■— și, fapt îmbucurător, poporul românesc se alipește din ce în ce mai mult de fruntașii săi și se entu­ziasmează cu însuflețire pentru marea reformă, de la care așteaptă, cel puțin în parte, vindecarea atîtor rele de cari su­feră. Dumineca trecută s’a ținut o asemenea adunare poporală, sub cerul liber, la Ti­­mișoara, în prezența a peste 3.000 asis­tenți, printre cari foarte mulți intelec­tual­i. F­rații noștri de dincolo sînt azi con­vinși, de la opincă și pînă la cei cu carte multă, cum­ că sufragiul universal este singurul mijloc pentru revendicarea drep­turilor lor politice și naționale. A intrat în sufletele tuturor Românilor credința că dacă plătesc impozite, dacă își dau copiii lor în armată și dacă îndură tot soiul de asupriri, au în același timp și dreptul să aleagă în parlament pe cine cred ei de cuviință, pe cine vor ei să le susțină interesele, iar nu persoane străine de neam, cu idei și scopuri contrarii. Aici rezidă și motivul, pentru care co­mitetul partidului national român n’a în­cheiat nici o alianță cu partidele opozițio­nale ungurești, cari fac obstrucție în par­lament. Membrii partidului național s’au lor. Și încă citesc pe programa unei ase­menea orchestre minuscule că „maeștri directori” sunt... Cu alte cuvinte la ș­ase oameni doi capelmaeștri. Și să-i vezi cu ce gravitate dirijată, pare că sunt d. Schulz de la „Carpații” din Capitala noastră. . . convins că toți Ungurii cari le solicită concursul sunt cei mai înverșunați duș­mani ai năzuințelor politice și culturale romînești. E drept că și partidul opoziț­ional al lui Justic pretinde introducerea votului universal, ca și Romînii, cu o deosebire însă, mare cît o prăpastie și anume: Pe cînd Justiciștii cer votul universal și fixa­rea circumscripțiilor electorale așa ca să asigure mai bine supremația rasei ma­ghiare, Romînii pretind o împărțire jiiap echitabilă și un vot universal egal, direct și secret. Pe de altă parte, în timp ce Romînii protestează împotriva urcării contingen­tului militar și a impozitelor prea mari, pe opozanții unguri alta îi doare. Ei cer din zi în zi drepturi mai mari pe seama limbei ungurești, voind să facă pînă și din armată o instituție de maghiarizare. Iată de ce nu s’a putut stabili nici o alianță de luptă comună între Romînî și partidele maghiare din opoziție: Frații noștri își duc lupta lor, dîrză și conștientă, singuri, fără concursul ni­mănui, protestând cu energie împotriva actualei stări de lucruri din Ungaria, un­de toate interesele poporului romînesc sînt nesocotite și călcate în picioare. Nu e departe însă vremea, cînd jertfele de singe și de avere pe cari le fac Romî­nii de dincolo pentru susținerea țării și mărirea monarh­iei vecine vor trebui să fie ținute în seamă în interesul bine pri­ceput al liniștei și vacinicei desvoltări din regatul ungar. I. Rusu Abrudeanu CEREȚI la toți librarii și de­pozitarii de ziare Revista Model Cea mai bogată și elegantă publications a­­ Videi. NOTIȚE DIN ITALIA Nu sunt destul de pretențios ca după un Goethe, un Taine și încă alții de talia lor, să vrei să spun și eu ceva nou despre Ita­lia. De altfel nici nu mă aflu aci în sco­pul acesta și misiunea mea îmi dă destul de lucru pentru ca să nu-mi rămîie timp pentru descrieri artistico-literare, chiar dacă ași vrei să mă încumetez să le fac. Dar omul are ochi de văzut și ce văd pe aci, notez și notițele acestea le public, cre­­zînd că poate unele vor interesa, iar al­tele vor folosi acelora cari s’ar duce în Italia. * Cer scuzele mele lui Baedecker. Cu to­ții ne-am obicinuit, să vndem de această carte care e totuși admirabilă. Se înțelege că e ridicol să vroești a gusta plăcerile artistice ale Italiei, după cărțile lui Bae­decker. In Italia trebue să te duci fără idei preconcepute, să aduni toată naivita­tea de care mai dispune sufletul tău și să lași ochiiî să privească și inima să bată. de B. BRANIȘTEANU Nu vei putea spune altora ca un mare artist ce ai simțit, dar tu vei fi simțit tot farmecul artistic al acestei țări din mu­zee și mai ales din afară de muzee. Sufle­tul și inima ta să-ți fie deci Baedeckerul artistic, dar pentru viața practică, sfătui­torul acesta nepărtinitor e indispensabil. Am aflat-o răsfoind în tren Baedeckerul unui turist. Și atîta a fost de ajuns ca să economisesc multicele parale, căci am aflat că notele chelnerilor trebue contro­late cu multă minuțiozitate, de­oare­ce au­ obiceiul să încarce la socoteală și să în­carce gras. Am profitat de acest sfat și pot să vă spun că n’am avut o masă la care să nu fi prins chelnerul cu ocaua mică. * * * In Italia fiecare debit de tutun e și unul de alcool. E drept că acesta din urmă vinde și limonadă și ape minerale,­­ dar ori­cum , alcoolul și nicotină au înțeles că su­b un acoperiș Ie e locul. Și sunt mul­te debitele de tutun și în consecință multe și cele de alcool. Despre o mișcare contra alcoolismului nu se vede nimic. Poate că trăește ascunsă modestă ca viorie" Nu mai trebue să se îngrijească adver­sarii socialismului de cine o să facă bucă­tăria în statul viitor. In Italia cafeaua nu se­ mai­ face decît cu mașini, în mod auto­matic. Și e o cafea, după spusa cunoscăto­rilor, excelentă. Eu nu prea sînt băutor de cafea, *— italienii însă cu atît mai mult. Ii vezi la toate orele din zi și noapte biind cafea și numeroase localuri intitulate: ,,Gaffe express”, satisfac această enormă necesitate de cafeina. Adesea vezi omul grăbit de afaceri, oprind­­-se un moment pentru a turna pe gât de-a’n picioarele „il suo caffe”. * * E curios că poporul acesta italienesc care a avut și are o atît de intensă viață artistică, manifestă atît de puțin gust în produsele sale industriale. Mărfurile sînt cu totul lipsite de fineță, culorile spălăci­te, combinațiile de culori groaznice... Și totuși fiecare industriaș și lucrător are în muzeele cari se găsesc în mai toate ora­șele, modele de imitat. Și totuși trebue să existe o tradiție teh­nică * *­ Spre rușinea mea trebue să mărturisesc că n’am știut că teatrul Scalla a fost altă dată o... biserică. Biserica se chema San­ta Maria della Scalla. Orga de pe scenă, e încă cea cu care se acompania serviciul divin. Acustica să leî­e extraordinară. Vo­cile se împărțesc. Fiecare lovitură se re­petă de patru, cinci ori. Astăzi să îndrăz­nească cineva a propune ca o biserică să fie prefăcută în teatru — și încă într’un teatru în care se sacrifică și zeițe cu ro­chița scurtă, și tricoul lipit de corp ! Și doar nu e astăzi lumea mai credincioasă ca acum o sută de ani sau și mai bine. Italienii, aceasta se știe,­ au o mare slă­biciune pentru operă. Unde se adună doi îi auzi cîntând din repertoriul italienesc vechin sau nou. Dar să nu credeți că în­totdeauna cîntă exact. Din contra chiar. La poștă, la gară, în redacțiuni, în bi­­­rouri unde vii, poți să auzi pe vre-un funcționar fredonând. Cu toate acestea adesea italienii sunt foarte modești în pretențiuriile lor muzi­cale și-i vezi alergând la concerte date de ,,orchestre” cari compuse din ș­ase lău­tari, maltratează groaznic instrumentele * * * O mîncare italienească cunoscută ca a­­tare în toată lumea sunt macaroanele, „maccheronii”. Se mănîncă în toate fe­lurile, cu zeamă de carne, pătlăgele roșii, parmezan, zahăr, unt, etc. Dar în gene­ral nu sînt lungi, cum credem noi, ci scurte, foarte scurte chiar. Așa că dacă prin macaronadă se înțelege lungime, nu prea are sens cuvîntul. Italienii mănîncă macaroanele cu pîi­­ne. Și deși e mîncarea lor comună, trece totuși drept o dp’toatesă. & & Foarte mulți măgari sînt în Italia. N’am văzut nicăirî atîția. Evident că vor­besc de măgari cu patru picioare. Cei­lalți nu se disting lesne și comparația e greu­ de făcut. Cînd îi vezi pe acești măgari cu pasul lor cumpătat, măsurat, fără de nici o pretenție, pare că conchizî că acel dobitoc nu e tocmai așa de prost cum l’a declarat omul... Ce modestie la măgarii italieni cari, după cum se știe, sunt de viță vechi și au avut strămoși cari au dus în spinal cine știe ce iluștri bărbați. Da, da,­, nu­mai specia „hommo sapiens” crede că un merit să fi avut multe generații , strămoși cari au însemnat ceva. In privința aceasta, poporul nostru, cu toate că a trecut prin secole de oprimare și-a pus un frumos monument de liberta­te sufletească prin proverbul: „Ce falo că tat’său­ a fost domn, dacă el nu-î om” Nu ștm să existe un proverb identic 1, vreun alt popor. Cele din Occident au un mare respect de titlurile nobililor lor. * Privind pe fereastra vagonului, peisa­­giul italienesc se desfășoară în toată fru­musețea lui­ clasică. Multe opere de artă pe cari nu le-ai înțeles în de-ajuns, acest peisagiu ț­i le lămurește, încetul cu înce­tul poezia lui îți cucerește sufletul. Și deși om modern, cînd un coș de fabrică sau un rezervoriu, vine­ să tulbure armo­nia lui, începi să convii ca marile noastre , cuceriri tehhnice au ușurat poate din gre­utățile vieței, dar necontestat că au și despuiat țările pe unde s’au înfipt, de poezia lor

Next