Adevěrul, octombrie 1911 (Anul 24, nr. 7921-7951)
1911-10-01 / nr. 7921
’ Anul A^iV-iea No. FONDATOR ALEX. V. BELD1MANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUls București, Strada Sărindar No. 11 ő Bani Exemplarul Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi C + ll«I ♦ I» Dizolvarea parlamentului Carpiștii caută să risipească comentariile cari se fac cu privire la intervențiile regelui pentru împăcare Sa precizăm bine acum cum s’a produs declarația făcută de rege la Iași d-lui Bădărăni, cu privire la împăcare. Cu o zi înainte de a se începe serbările de la Iași, pe cînd toți miniștrii se aflau încă în Capitală se răspîndi zvonul, în cercurile guvernamentale că regele va face la Iași, pe lingă d. Bădărăîi, un demers pentru împăcarea conservatorilor. Acest zvon părea, la început, neverosimil deoarece încă de Sîmbătă se știa ca tratativele s’au rupt, aceasta în urma unei întrevederi între d-niî.P. P. Carp și Take Ionescu. Cu toate acestea, zvonul perzista deoarece era confirmat de persoane autorizate din lagărul guvernamental și din Capitală a trecut la Iași, așa că atunci cînd faptul s’a produs n’a mai fost nici o surpriză pentru cercurile politice mai bine informate. Convorbirea regelui cu d. Bădărău n’a avut de loc caracterul unei convorbiri discrete, deoarece mai erau de față mai multe persoane între cari și un senator guvernamental de la Iași. Evenimentul acesta, adică tratativele de împăcare pasionînd toată lumea politică, era firesc ca imediat după ce devenise fapt îndeplinit zvonul din ajun că regele va vorbi cu d. Bădărău asupra împăcărei, reporterii de ziare să facă tot posibilul să afle convorbirea. De astă dată sarcina reporterilor a fost foarte ușoară deoarece n’avean nevoe să solicite vre un interview d-lui Bădărău, care desigur l-ar fi refuzat. Reporterii au reconstituit convorbirea cu ajutorul acelor cari au avut ocazie să audă totul. Așa se explică cum a doua zi ziarele de dimineață din Capitală, au relatat convorbirea dintre rege și d. Bädaraü. Ce se întîmplă însă acum ? Carpiștilor nu le convine de loc modul cum comentează lumea convorbirea dintre rege și d. Bădărău, convorbire căreia Hoi ei i-au dat o așa de mare importanță chiar înainte de a avea loc. Oricare ar fi sensul exact al cuvintelor regelui, un fapt nu se poate tăgădui și anume că regele este preocupat de slăbiciunea guvernului și propovăduește sus și tare împăcarea; mai ales regele pare îngrijat că evenimentele externe îl pot surprinde cu un guvern așa de slab. Iată partea principală a convorbirii de la Iași reținută de toată lumea: Guvernamentalii caută acum să repare efectul declarațiunei regelui, cum au căutat în alegerile generale să dea altă interpretare declarațiunei pe care suveranul a făcut-o d-lui Ionel Brătianu. Se vorbește că va apare un comunicat asupra acestei convorbiri auzită de mai multe persoane între care unii nici nu erau ținuți să păstreze discreția. Până una alta carpiștii țin să pună în evidență că regele s’a pronunțat categoric contra disolvărei. In corpul ziarului se va găsi un reportaj cu amănunte precise asupra celor petrecute la Iași. E adevărat că regele s’a exprimat că pentru a se realiza împăcarea conservatorilor nu e nevoe de disolvarea parlamentului fiindcă are convingerea că d. Take Ionescu are să cucerească parlamentul actual, — un compliment al suveranului față de șeful conservatorilor-democrați, dar nu un refuz categoric. Dacă ar fi însă un refuz categoric, el privește pe d. Carp, căci d. Take Ionescu n’a cerut d-sa regelui disolvarea, nici n’are calitatea s’o ceară, ci desigur că d. Carp i-a pus chestia. Deci disolvarea, dacă a fost refuzată de rege, a fost refuzată guvernului și nu d-lui Take Ionescu. Cine cunoaște istoria partidului conservator știe că Lascăr Catargiu a avut cîteva ocaziuni fiind la guvern, să pună categoric regelui chestiunea disolvărei parlamentului și cum a simțit că nu o va obține, s’a retras. D. Carp pare hotărît a se resemna. Azi probabil că șeful junimiștilor nu va face caz de războiu dacă nu va obține disolvarea, poate că nici n’o dorește. Dar altă dată! Altă dată cînd se discuta împăcarea conservatorilor — conservatorii au în permanență o chestie de împăcare pe tapet — altă dată, și anume la sfîrșitul lui Decembrie 1906 d. Carp avea o atitudine cu totul contrarie celei de azi. Să precizăm faptele. Atunci d. Carp a tratat cu d. Iorgu Cantacuzino, în casă la d. Nicolae Cantacuzino, fiul fostului șef, intrarea junimiștilor în cabinetul Cantacuzino. Prima condiție pusă de d. Carp a fost disolvarea parlamentului. După 24 de ore de gîndire, d. Iorgu Cantacuzino a acordat acest punct, avînd de sigur și aprobarea regelui. Apoi s-a stabilit acordul cu privire la șefia și președinția consiliului care au fost rezervate d-lui Cantacuzino. Tratativele s’au rupt însă pentru că d. Carp a mai cerut și ministerul de interne pe care d. Iorgu Cantacuzino n’a voit să-l cedeze cu nici un preț. Aceasta a fost atitudinea d-lui Carp cînd a tratat împăcarea la 1906. Și în ce împrejurări a cerut d. Carp disolvarea parlamentului ? După doi ani de guvernare conservatoare și regele a acordat-o. Apoi de ce nu s’ar acorda, disolvarea după zece luni dacă regele are nevoie de un guvern tare ? Iată de ce toată lumea politică suspectează buna credință a celor cari propun d-lui Take Ionescu o împăcare fără disolvarea parlamentului. Dacă la 1906 boierii n’au considerat disolvarea parlamentului ca o decapitare fată de d. Carp, de ce s’o considere azi ca atare fată de d. Take Ionescu? A W, NAZBTll „lUaghiar-Hirlap“ și Takiștii In lupta contra takiștilor, spre cari „înclină“» cu cari tratează, dar cu cari nu se pot împăca fără sî treacă pe al zecelea plan, boerii au obținut un aliat puternic! E „Maghiar-Hirlap“, care din sursă boerească, asigură că împăcarea n’ar fi de folos ungurilor, fiindcă takiștii sunt contra triplicei și în special contra ungurimei! Vorba aia, o minciună boerească,trece în țara ungurească! Dar fiindcă boerii au ticluit minciuna și „Maghiar-Hirlap“ a prins-o în zbor—eu cred că nici cu plată takiștii nu puteau cere un serviciu mai bun! Pac. Armistiții La ministerul de interne s’a primit următoarea petiție : Domnule ministru. Avînd în vedere că afacerile se complică în Europa, că vecinii noștri dela Sud se agită și că în fiecare moment poate să isbucnească focul în Peninsula Balcanică, cu un cuvînt că războiul bate la ușile țărei noastre . Că în asemenea împrejurări nu trebue să existe vrajbă și dușmănie între fiii aceleiași patrii. Văzînd că, în perspectiva unui războiu, înșiși frații Brătieni fac apel la pace și la concordie pe chestia tramvaiului . Cu adine respect vă rugăm să binevoiți a da ordin să fim puși în libertate. Deținuții din pușcăriile Statului —--------------------------- ■** Adeveruri Ce a căutat? „Violența“ întreabă ce a căutat guvernul la inaugurarea statuii lui Kogălniceanu.. Mai bine întreba la timp pe d. Ionel Brătianu ce caută la statuia lui Kogălniceanu— căci poate că’l scutea de piciorul pe care i -a aplicat directorul „Adeverului“! Ce a căutat — a găsit! D'ai noștri Tot „Violența“ declară că Kogălniceanu era „d’ai noștri"*. Firește, ca și Grigore Serurie și Niță Berechet!.... Imparțiali Liberalii țipă că depozitul de lemne ieftine al primăriei vinde azi lemne numai partizanilor regimului. Cînd era primăria d-lui Vintilă, desigur că pentru a’șî arăta imparțialitatea, vindea numai adversarilor regimului ? Rigoletto Eftenirea traiului Un nou sistem brevetat f. g. gde AL. CIURCU Problema oftenirii traiului dă mult de furcă guvernelor, atît la noi cît și în diverse mari centre europene. In deosebi guvernul nostru își bate capul să găsească o soluțiune, mai ales că a înscris oftenirea traiului în programul său, dar pînă acum nu se vede nici cel mai mic semn de oftenire. Din contra, cucoanele se plîng că s’a scumpit zarzavatul și... pălăriile. Tot răul vine de la sistemul învechit că prețul unui obiect de vînzare îl fixează vînzătorul, nu cumpărătorul. Răsturnați sistemul și veți ofteni traiul. Dar cum ? mă veți întreba. Foarte simplu. N’avem decit să facem și noi, cei mari, ceea ce fac cei mari. N’avem decât să imităm politica marilor Puteri europene. Astfel Kaiser-ului german îi trebuiesc colonii. Are el cîteva petece pe coastele Africei apusene și răsăritene, dar acestea nu i-au adus pînă acum decît cheltui ti și de aceea a pus ochii pe Congo francez — Dă-mi mie Congo, îi zice el Franței , și în schimb îți las mînă liberă în Maroc. Va să zică o transacțiune ca oricare altă, ca și cînd ai propune unui Oltean să’țî dea cinci sute de pătlăgele la un han. Cumpărător e aici Kaiser-ul. Cu drept cuvînt îi răspunde Franța că oferindu-i Marocul în schimbul Congului, Kaiserul nu-îi dă în definitiv nimic, sau îi oferă ceva ce nu e al sau, căci Marocul nu e al Kaiserului, precum nu sunt ale mele moșiile d-lui Cantacuzino. Ba încă Franța se consideră mai mult sau mai puțin stăpînă în Maroc. La asta Kaiserul răspunde Franței, trimițînd vre-o două canoniere la Agadir și arătîndu-i milioanele de baionete care acoper Germania ca țepele unui ariciu. Cu alte cuvinte Kaiserul îi arată Franței revolverul. Și Franța, cedează deși tîrgul nu-i convine. Italia vrea să cumpere Tripolitana și-i oferă Turciei în schimb o sută de milioane. Dar Turcia răspunde că Tripolitana nu e de vînzare. — Așa ? ripostează Italia, stai să vezi ! Și, fără multe forme, scoate revolverul Trimite flota la Tripolis, unde dărâmă cîteva tabui antice, bombardează cîteva orașe din Turcia europeană, scufundă cîteva torpiloare turcești, apoi o întreabăpe Turcia : Acum primești cincizeci de milioane ? Mi-am oferit o sută și n’am primit, cum o să primesc cincizeci ? Lasă ce să mă rogi tu să-ți dau cincizeci și n’am să țî dau nici atîta. Și începe să bombardeze din nou. După ce mai capătă cîteva ghionturi turcia intra in tocmeala. Ea propune Italiei ca în schimbul Tripolitanei să-i cedeze Eritrea și parte din tara Somalilor care „a muni pe Italia atîtea jertfe bănești și omenești. ■ * *• ,fr.1 Italia propune însă Turciei altă favoare"„ *1. Pro Pune ca în schimbul Tripolitanei să-i facă cinstea să o primească în Triplice ca a patra aliată, Biata Turcie, nevoită să esclame cu tiranul Dyonis, al lui Schiller : Und ich sei, gewaehrt mir die Bitié. In eurem Bunde.... der Vierte! Numai că e o mare deosebire între credința dintre Damon și prietenul său din „Chezășia” lui Schiller și lipsa totală de bună credință a suratelor care vor să atragă pe Turcia în tovărășia lor. Austria i-a ciupit Turciei Bosnia și Hertegovina cu duhul blîndeței, Italia ocupă acum Tripolitana, iar Germania era cît pe aci s’o ocupe ea, dacă nu î lua Italia înainte. Așa că o astfel de tovărășie n’ar avea alt scop decît ca tovarășele s’o poată jumuli încă și mai ușor pe noua lor aliată. Dar în fine, cu sistemul întrebuințat de Italia, ea va reuși s-o facă pe Turcia să-î cedeze Tripolitana în condițiile pe care i le va dicta. Tîrgul se va încheia nu după condițiile vînzătorului, ci după acelea ale cumpărătorului, ca și între Franța și Germania Aceste pilde, date de regi și de împărați, mi-au sugerat ideea că sistemul s-ar putea aplica și de particulari în transacțiunile lor de toate zilele, ceea ce fără îndoială va iefteni traiul. Astfel te duci la „Papagal” să cumperi o stofă. — Cît costă metrul? I .— Două lei și patruzeci. — Ba o să mi-l dai cu un leu. — D-voastră vreți să glumiți. — Cea mai bună dovadă că nu glumesc de loc, este că dacă nu primești prețul ce ți-am oferit, te culc la pămint. Și-î arăți revolverul. Te duci în piața Bibescu-Vodă și întrebi pe Ganciu Ivan cum dă guliile. — Două la un han, răspunde Ganciu. — Să-mi dai zece la cinci parale. Ganciu refuză. Tu scoți revolverul. In ce privește chiriile, chiriașii trebue să poseadă o mică baterie de artilerie sau măcar o mitralieră. Dacă apartamentul e ocupat îl asediază, dacă e liber îl ocupă , se baricadează. O mică demonstrație va fi de ajuns spre a zădărnici orice rezisteită. I* Cred că nu e nevoie a mai înmulți exemplele. Sistemul e simplu și comod. "’Dacă reușește regilor și împăraților, de ce n’ar reuși și particularilor? Traiul se va osteni pentru toată lumea. Negreșit guvernul va trebui să vină la o lege, care să garanteze validitatea transacțiunilor obținute cu acest sistem. Deși am brevetat sistemul, îl ofer gratis d-lui Carp, pentru care am avut totdeauna mare simpatie. Ii dau chiar dreptul să exploateze brevetul în străinătate, ceea ce-i va justifica, probabil, porecla ce „pacificator al Europei”. Poate că succesul ce va atrage guvernului această reformă îi va prelungi viați, fără să mai aibă nevoie de colaborarea d-lui Take Ionescu și a partidului său. Al. Giurcu -----------**----------Istorie brătienistă Confiscarea lui Kogălniceanu Cunoșteam ambiția d-lui Vintilă Brătianu de a iscăli contracte de întreprinderi cu comuna, sau biletele Băncei naționale, în locul d-lui Bibicescu ; nu cunoșteam însă veleitățile de istorician ale d-lui Ionel Brătianu: , «n&apezindu-se să vorbească la inaugurarea statuii lui Mihail Kogălniceanu — deși partidului liberal nu i-a trecut prin minte să ridice un monument lui Kogălniceanu — d. Ionel Brătianu nu s’a sfiit să facă din „învinsul dela 11 Februarie" un „liberal-național”. Dacă ar fi numai ignoranța istoriei politice contimporane, nu ne-ar mira deloc, fiindcă peste un anumit curs de inginerie nu trece cultura șefului de azi al partidului liberal. Dar fiindcă e ignorantă în slujba unui sistem de a confisca și capitalul politic al oamenilor mari cum se confiscă un capital al statului sau comunei în beneficiul dinastiei Brătianu, ne vedem nevoiți a restabili lucrurile. Mihail Kogălniceanu nu a fost niciodată „liberal-național”. La 1859 nu exista partid „liberal-național”, ci „partidul național” din care făceau parte și Kogălniceanu și Alexandri și Costache Negri și acei feciori de boeri cari luptau pentru desființarea privilegiilor. La 1864, cînd Kogălniceanu a venit cu legea rurală, Ion Brătianu era alăturea de Barbu Catargiu, adversar al lui Kogălniceanu și în contra lor s-a făcut lovitura de stat, spre a împămînteni pe țărani. Și astăzi fiul lui Ion Brătianu vrea să treacă la activul partidului liberal-național capitalul politic al lui Kogălniceanu, câștigat în lupta contra lui Ion Brătianu ? E o temeritate de ignorant și inconștient. Partid „național-liberal” nu a fost în țară pînă la 1881 și titulatura aceasta e de o glorie destul de îndoioasă. Cel dintíiü care a uzat de ea, a fost d. Emil Costinescu, cînd s’a dus la Berlin să trateze răscumpărarea căilor ferate. Atunci, spre a place nemților, cari aveau un partid național-liberal — azi în complectă decă t i * r Cn Mir Șase luni T: Limbata. 1 Octombrie 1911 __________■ K V to DIRECTOR POLITIC CONST.UINE Abonamente cu premii. Jn ....................................................... Let 30.—ase luni........................................... . 11— trei luni.................................. Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătata „ 12/40 Gonu Petrache, lanovici dragă, aruncată patru din balon , tot nu ne urcăm. lanovici. Jaina nu-î arunca și ca la baloul parlamentar, nu iu> urcăm, șefule, fiindcă nu se urcă nici Take Ionescu la noi!.... dere ca și al nostru — d-sa s’a prezentat în numele partidului „național-liberal”. Se vede că era un făcut să se nască din afaceri un partid menit să trăiască apoi din afaceri. Cu acest partid nu are niciun clin nici în mînecă opera politică a lui Mihail Kogălniceanu. Remember 0 luptă conștienta Frații noștri de dincolo și reforma votului universal Romînii din Ungaria continuă cu Îndârjire campania lor pentru obținerea reformei votului universal. Ei țin numeroase întruniri publice prin diferitele centre romînești ■— și, fapt îmbucurător, poporul românesc se alipește din ce în ce mai mult de fruntașii săi și se entuziasmează cu însuflețire pentru marea reformă, de la care așteaptă, cel puțin în parte, vindecarea atîtor rele de cari suferă. Dumineca trecută s’a ținut o asemenea adunare poporală, sub cerul liber, la Timișoara, în prezența a peste 3.000 asistenți, printre cari foarte mulți intelectuali. Frații noștri de dincolo sînt azi convinși, de la opincă și pînă la cei cu carte multă, cum că sufragiul universal este singurul mijloc pentru revendicarea drepturilor lor politice și naționale. A intrat în sufletele tuturor Românilor credința că dacă plătesc impozite, dacă își dau copiii lor în armată și dacă îndură tot soiul de asupriri, au în același timp și dreptul să aleagă în parlament pe cine cred ei de cuviință, pe cine vor ei să le susțină interesele, iar nu persoane străine de neam, cu idei și scopuri contrarii. Aici rezidă și motivul, pentru care comitetul partidului national român n’a încheiat nici o alianță cu partidele opoziționale ungurești, cari fac obstrucție în parlament. Membrii partidului național s’au lor. Și încă citesc pe programa unei asemenea orchestre minuscule că „maeștri directori” sunt... Cu alte cuvinte la șase oameni doi capelmaeștri. Și să-i vezi cu ce gravitate dirijată, pare că sunt d. Schulz de la „Carpații” din Capitala noastră. . . convins că toți Ungurii cari le solicită concursul sunt cei mai înverșunați dușmani ai năzuințelor politice și culturale romînești. E drept că și partidul opozițional al lui Justic pretinde introducerea votului universal, ca și Romînii, cu o deosebire însă, mare cît o prăpastie și anume: Pe cînd Justiciștii cer votul universal și fixarea circumscripțiilor electorale așa ca să asigure mai bine supremația rasei maghiare, Romînii pretind o împărțire jiiap echitabilă și un vot universal egal, direct și secret. Pe de altă parte, în timp ce Romînii protestează împotriva urcării contingentului militar și a impozitelor prea mari, pe opozanții unguri alta îi doare. Ei cer din zi în zi drepturi mai mari pe seama limbei ungurești, voind să facă pînă și din armată o instituție de maghiarizare. Iată de ce nu s’a putut stabili nici o alianță de luptă comună între Romînî și partidele maghiare din opoziție: Frații noștri își duc lupta lor, dîrză și conștientă, singuri, fără concursul nimănui, protestând cu energie împotriva actualei stări de lucruri din Ungaria, unde toate interesele poporului romînesc sînt nesocotite și călcate în picioare. Nu e departe însă vremea, cînd jertfele de singe și de avere pe cari le fac Romînii de dincolo pentru susținerea țării și mărirea monarhiei vecine vor trebui să fie ținute în seamă în interesul bine priceput al liniștei și vacinicei desvoltări din regatul ungar. I. Rusu Abrudeanu CEREȚI la toți librarii și depozitarii de ziare Revista Model Cea mai bogată și elegantă publications a Videi. NOTIȚE DIN ITALIA Nu sunt destul de pretențios ca după un Goethe, un Taine și încă alții de talia lor, să vrei să spun și eu ceva nou despre Italia. De altfel nici nu mă aflu aci în scopul acesta și misiunea mea îmi dă destul de lucru pentru ca să nu-mi rămîie timp pentru descrieri artistico-literare, chiar dacă ași vrei să mă încumetez să le fac. Dar omul are ochi de văzut și ce văd pe aci, notez și notițele acestea le public, crezînd că poate unele vor interesa, iar altele vor folosi acelora cari s’ar duce în Italia. * Cer scuzele mele lui Baedecker. Cu toții ne-am obicinuit, să vndem de această carte care e totuși admirabilă. Se înțelege că e ridicol să vroești a gusta plăcerile artistice ale Italiei, după cărțile lui Baedecker. In Italia trebue să te duci fără idei preconcepute, să aduni toată naivitatea de care mai dispune sufletul tău și să lași ochiiî să privească și inima să bată. de B. BRANIȘTEANU Nu vei putea spune altora ca un mare artist ce ai simțit, dar tu vei fi simțit tot farmecul artistic al acestei țări din muzee și mai ales din afară de muzee. Sufletul și inima ta să-ți fie deci Baedeckerul artistic, dar pentru viața practică, sfătuitorul acesta nepărtinitor e indispensabil. Am aflat-o răsfoind în tren Baedeckerul unui turist. Și atîta a fost de ajuns ca să economisesc multicele parale, căci am aflat că notele chelnerilor trebue controlate cu multă minuțiozitate, deoarece au obiceiul să încarce la socoteală și să încarce gras. Am profitat de acest sfat și pot să vă spun că n’am avut o masă la care să nu fi prins chelnerul cu ocaua mică. * * * In Italia fiecare debit de tutun e și unul de alcool. E drept că acesta din urmă vinde și limonadă și ape minerale, dar oricum , alcoolul și nicotină au înțeles că sub un acoperiș Ie e locul. Și sunt multe debitele de tutun și în consecință multe și cele de alcool. Despre o mișcare contra alcoolismului nu se vede nimic. Poate că trăește ascunsă modestă ca viorie" Nu mai trebue să se îngrijească adversarii socialismului de cine o să facă bucătăria în statul viitor. In Italia cafeaua nu se mai face decît cu mașini, în mod automatic. Și e o cafea, după spusa cunoscătorilor, excelentă. Eu nu prea sînt băutor de cafea, *— italienii însă cu atît mai mult. Ii vezi la toate orele din zi și noapte biind cafea și numeroase localuri intitulate: ,,Gaffe express”, satisfac această enormă necesitate de cafeina. Adesea vezi omul grăbit de afaceri, oprind-se un moment pentru a turna pe gât de-a’n picioarele „il suo caffe”. * * E curios că poporul acesta italienesc care a avut și are o atît de intensă viață artistică, manifestă atît de puțin gust în produsele sale industriale. Mărfurile sînt cu totul lipsite de fineță, culorile spălăcite, combinațiile de culori groaznice... Și totuși fiecare industriaș și lucrător are în muzeele cari se găsesc în mai toate orașele, modele de imitat. Și totuși trebue să existe o tradiție tehnică * * Spre rușinea mea trebue să mărturisesc că n’am știut că teatrul Scalla a fost altă dată o... biserică. Biserica se chema Santa Maria della Scalla. Orga de pe scenă, e încă cea cu care se acompania serviciul divin. Acustica să leîe extraordinară. Vocile se împărțesc. Fiecare lovitură se repetă de patru, cinci ori. Astăzi să îndrăznească cineva a propune ca o biserică să fie prefăcută în teatru — și încă într’un teatru în care se sacrifică și zeițe cu rochița scurtă, și tricoul lipit de corp ! Și doar nu e astăzi lumea mai credincioasă ca acum o sută de ani sau și mai bine. Italienii, aceasta se știe, au o mare slăbiciune pentru operă. Unde se adună doi îi auzi cîntând din repertoriul italienesc vechin sau nou. Dar să nu credeți că întotdeauna cîntă exact. Din contra chiar. La poștă, la gară, în redacțiuni, în birouri unde vii, poți să auzi pe vre-un funcționar fredonând. Cu toate acestea adesea italienii sunt foarte modești în pretențiuriile lor muzicale și-i vezi alergând la concerte date de ,,orchestre” cari compuse din șase lăutari, maltratează groaznic instrumentele * * * O mîncare italienească cunoscută ca atare în toată lumea sunt macaroanele, „maccheronii”. Se mănîncă în toate felurile, cu zeamă de carne, pătlăgele roșii, parmezan, zahăr, unt, etc. Dar în general nu sînt lungi, cum credem noi, ci scurte, foarte scurte chiar. Așa că dacă prin macaronadă se înțelege lungime, nu prea are sens cuvîntul. Italienii mănîncă macaroanele cu pîine. Și deși e mîncarea lor comună, trece totuși drept o dp’toatesă. & & Foarte mulți măgari sînt în Italia. N’am văzut nicăirî atîția. Evident că vorbesc de măgari cu patru picioare. Ceilalți nu se disting lesne și comparația e greu de făcut. Cînd îi vezi pe acești măgari cu pasul lor cumpătat, măsurat, fără de nici o pretenție, pare că conchizî că acel dobitoc nu e tocmai așa de prost cum l’a declarat omul... Ce modestie la măgarii italieni cari, după cum se știe, sunt de viță vechi și au avut strămoși cari au dus în spinal cine știe ce iluștri bărbați. Da, da,, numai specia „hommo sapiens” crede că un merit să fi avut multe generații , strămoși cari au însemnat ceva. In privința aceasta, poporul nostru, cu toate că a trecut prin secole de oprimare și-a pus un frumos monument de libertate sufletească prin proverbul: „Ce falo că tat’său a fost domn, dacă el nu-î om” Nu ștm să existe un proverb identic 1, vreun alt popor. Cele din Occident au un mare respect de titlurile nobililor lor. * Privind pe fereastra vagonului, peisagiul italienesc se desfășoară în toată frumusețea lui clasică. Multe opere de artă pe cari nu le-ai înțeles în de-ajuns, acest peisagiu ți le lămurește, încetul cu încetul poezia lui îți cucerește sufletul. Și deși om modern, cînd un coș de fabrică sau un rezervoriu, vine să tulbure armonia lui, începi să convii ca marile noastre , cuceriri tehhnice au ușurat poate din greutățile vieței, dar necontestat că au și despuiat țările pe unde s’au înfipt, de poezia lor