Agenda Zilei, decembrie 1997 (Anul 2, nr. 281-304)

1997-12-02 / nr. 281

2 M Mi­n*/« zilei A­C­T­U­A­L­I­T­A­T­E 2 decembrie 1997 Opoziția a refuzat invitația la Alba-Iulia PDSR susține că liderii coaliției prezenți la manifestări i-au rezervat doar «un rol de decor» Ziua Națională a Româ­niei s-a sărbătorit ca în fiecare an, în toată țara s-au depus coroane de flori, soboare de preoți au oficiat slujbe de pomenire a eroilor neamului, s-au ținut dis­cursuri. Politicienii și ofi­cialitățile au profitat de o­­cazie pentru a coborî în mijlocul mulțimii. Aflat la Alba-Iulia președintele țării, Emil Constantinescu, a avut ambiția de a se adresa „ro­mânului victorios și nu ro­mânului plângăcios care se află sub vremuri sau la cheremul tuturor“.„Ne a­­flăm aici pentru a omagia imaginea românului învin­gător. O imagine care, în vâltoarea vieții de zi cu zi, este înlocuită, din nefe­ricire, prea des, cu imaginea românului înfrânt, deza­măgit sau speriat. Nu ne putem ascunde după degete sau după statistici. Sunt conștient de faptul că aștep­tările au fost enorme și din partea celor aleși nu au sosit răspunsurile așteptate“, a declarat Constantinescu la Alba-Iulia. Pentru prima dată, pa­rade militare, adevărate de­monstrații de forță, au mar­cat Ziua Națională. Defi­larea militarilor din toate armele a fost completată cu prezentarea Transportorului Amfibium Blindat „Zim­brul“ și de avioanele MIG 21 Lancer, C-130 Hercules și elicopterele IAR 330 care au survolat zona. De altfel, Adrian Păunescu, vicepre­ședinte al PSM, s-a certat cu polițiștii care formau filtrele ca să poată avea acces în piață. Lângă el s-au aflat doar reprezentanți ai Puterii, printre care mi­niștrii Ion Caramitru, Dinu Gavrilescu, Victor Babiuc, Gavril Dejeu, liderul PNȚCD Ion Diaconescu, generali ai armatei, SRI, SPP și viitorul ministru al tineretului, Crin Antonescu. B. PĂUN, A.C. LIȚESCU (Libertatea) La tribuna oficială de la Alba-Iulia PDSR amintește „discursurile lui Corneliu Coposu“ PDSR a decis să nu participe la manifestările de la Alba-Iulia, prilejuite de împlinirea a 79 de ani de la Marea Unire. „Anul acesta, printr-un protocol inedit, Opoziției i s-a rezervat un rol de decor“, ne­­a declarat vicepreședintele partidului, Rodica Stănoiu. Explicând poziția principalului partid de opoziție, Rodica Stănoiu a reamintit „discursurile lui Corneliu Coposu din perioada când domnul Ion Iliescu era președinte“. „România mileniului III s-a născut la Timișoara“ Primul-ministru Victor Ciorbea a participat ieri la manifestările dedicate Zilei Naționale întârzierea aeronavei AN 30, care l-a adus ieri pe premierul Victor Ciorbea la Timișoara, nu a dat peste cap programul manifestări­lor dedicate Zilei Naționale a României, înaltul oaspete, care a fost însoțit pe întreg parcursul vizitei de miniștrii Remus Opriș, Virgil Petres­­cu, Iosif Ștefan Drăgulescu, de parlamentari de Timiș, precum și de reprezentanții administrației publice loca­le, a intrat direct în coloana oficială care a parcurs tra­seul alcătuit de gazde. Depuneri de coroane în jurul orei 10, delega­ția guvernamentală, însoțită de autoritățile publice și-a făcut apariția la cimitirul din Calea Lipovei, unde au fost depuse coroane la Ci­mitirul Eroilor, Monumen­tul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, Monu­mentul Eroilor din Primul Război Mondial, Monu­mentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Ceremonia depunerii de coroane a fost deschisă de premierul Victor Ciorbea, împreună cu secretarul ge­neral al Guvernului, Remus Opriș, și miniștrii Ștefan Iosif Drăgulescu și Virgil Petrescu. Au urmat ceremo­niile de depunere de coroa­ne din partea celor trei instituții ale administrației publice locale - Primărie, Prefectură, CJT - a partide­lor politice din arcul guver­namental și din opoziție, a asociațiilor civice și de re­voluționari, a cultelor, ar­matei, poliției, SRI, pom­pierilor, sindicatelor etc. Câteva sute de cetățeni s-au aflat în jurul orei 11 în Parcul Central din Timi­șoara, unde delegația ofi­cială s-a deplasat pentru a omagia Ziua Națională la Monumentul Ostașului Ro­mân. Prezența primului-mi­­nistru Victor Ciorbea la Ti­mișoara a fost discret aplau­dată de cetățenii prezenți la manifestare, timișorenii do­­vedindu-și încă o dată spi­ritul civic de excepție. Nu s-a auzit de-a lungul cere­moniilor nici o huiduială, o apostrofare sau vreo remar­că răutăcioasă la adresa unui premier nevoit în ulti­mul an să ia o serie de măsuri nepopulare. Te Deum Serviciul religios închi­nat eroilor neamului a fost blice care au ținut să oma­gieze jertfele eroilor din Decembrie 1989, în onoa­rea cărora a fost depusă o coroană de flori, la Troița înălțată pentru veșnica lor amintire. Deși nu s-a înscris în celebrat la Catedrala Mitro­politană începând de la ora 12, de către mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Cor­­neanu, căruia i s-au alăturat episcopul greco-catolic de Lugoj, Alexandru Mesian, precum și soborul de preoți ai Catedralei. Nu au lipsit de la acest moment nici re­prezentanții tuturor confe­siunilor religioase din Timi­șoara, precum episcopul romano-catolic Sebastian Kräuter, prim-rabinul cul­tului mozaic Ernest Neu­mann, pastorii reformat și evanghelic Barany Ferenc și Kovacs Zsombor, episcopul greco-catolic Nicolae Ovi­­diu Teodorescu și preotul vicar Vladimir Marcovici. în cuvântul său, ÎPS Nico­lae a subliniat că această adunare interconfesională și ziua de 1 Decembrie vin să amintească de evenimentul anului 1918, când românii au dat dovadă de unitate, reușind să reîntregească Marea Românie sub stema căreia s-au adunat toate provinciile românești, odi­nioară ocupate. După slujba de rugă­ciune de la Catedrala Mitro­politană au fost depuse co­roane de flori la Troița din fața Catedralei, Trustul de Presă „Agenda“ alăturându­­se, din nou, instituțiilor ce­traseul delegației guverna­mentale, și în monumentul din Calea Șagului „Apă­rătorii Banatului“ au fost depuse jerbe și coroane de flori. Instituțiile adminis­trației publice locale nu au uitat să-și trimită repre­zentanți întru cinstirea me­moriei ostașilor români care au apărat granițele țării. Acestora li s-au alăturat unități militare, veterani de război, cadre militare în rezervă și ale Inspectora­tului Județean de Poliție, reprezentanți din cadrul Unității de Jandarmi Timiș, cultele. Consulatul General al Iugoslaviei și membri ai partidelor din coaliția gu­vernamentală. Conferință de presă Cele 50 de minute alo­cate conferinței de presă s-au dovedit insuficiente, comparativ cu numărul ma­re al jurnaliștilor prezenți și complexitatea problematicii abordate. Premierul Ciorbea a evitat cu diplomație să expună viitoarea structură a Guvernului pe care îl va conduce, dar a subliniat că, o dată cu prezentarea noii echipe guvernamentale, pe care a promis-o pentru as­tăzi, în jurul orei 18, presa, și nu numai, va fi martora unor surprize de proporții. Rațiunile care stau la baza restructurării guvernamen­tale sunt, în opinia primu­­lui-ministru, creșterea omo­genității noii echipe, întări­rea disciplinei, creșterea efi­cienței și dobândirea unei identități clare. Singurele e­­lemente pe care le-a con­firmat au fost trecerea Mi­nisterului Finanțelor în por­tofoliul PNL și faptul că experți români și străini vor pregăti o nouă organigramă a Guvernului, care își pro­pune să evite paralelismele în nivel decizional. în cazul în care nici noua formulă a Cabinetului nu va reuși pro­movarea programului coa­liției, premierul Ciorbea are soluția: „Va trebui să ne o­­bișnuim cu remanierea. A­­ceasta va fi prima, dar în nici un caz ultima“. El a subliniat că Timișoara și timișorenii merită mult mai mult decât o singură vizită a primului-ministru, pentru că, prin evenimentele din Decembrie ’89, și-au câș­tigat locul în istorie. „Dacă veșnicia s-a născut la sat, dacă România întregită s-a născut la Alba-Iulia, Româ­nia mileniului III s-a născut la Timișoara“, a declarat de teatru poetic, chiar dacă aseară, la spectacolul de­dicat Zilei Naționale, acce­sul s-a făcut exclusiv pe ba­za invitațiilor. Sau, poate, tocmai de aceea. Atmosfera de spectacol și respectul față de templul Thaliei au ținut, se pare, exact cât pre­zența premierului Victor Ciorbea în sală. Nevoit să plece la aeroport, dom­­nia­ sa nu a rămas la spec­tacol. Spre ușurarea, pro­babil, a regizorului Ștefan Iordănescu, nevoit să asiste la un lung șir de gafe și incidente. Montat pe un scenariu foarte bine con­ceput, cuprinzând poezie contemporană, patriotică fă­ră ostentație, a unor mari poeți, spectacolul a fost presărat de „balbele“ acto­rilor, culminând cu mo­mentul în care Ruslan Ro­­taru și-a uitat, complet, po­ezia, în „bătălia“ cu sticla de șampanie, Florin Ionescu s-a recunoscut, spre surprin­derea și zâmbetul specta­torilor, înfrânt­ în compen­sație, au fost impecabile comentariul muzical făcut de Mania și Alexandru Cre­­țescu și momentele în care au dansat Carmen Cojocaru și Liviu Apetroaiei. Au sat­premierul, context în care a promis și alocarea a 600 de milioane de lei, necesari finalizării lucrărilor la Bi­serica Martirilor. Spectacol omagial Dacă românul s-a născut poet, este clar însă că nu s-a născut un bun spectator var superb spectacolul Mircea Belu, Mutray Laszlo, Ida Jarcsek Gaza și, în câteva momente, Florin Ionescu, Monica Ruset și Ana Maria Co­jocaru. O reverență merită și decorul alb, excelent, al Getei Medinski. Hora Unirii Cu toate că organizatorii îi îmbiau pe timișoreni la Hora Unirii, declanșată de membrii Ansamblului „Ti­mișul“ în fața Teatrului Na­țional, cu greu și cu sfială s-au alăturat și câțiva ofi­ciali, remarcându-se consi­lierul municipal Rodica Ba­ra; s-au prins în horă și doamnele Ciuhandu și Șu­­rianu, soția primarului și, respectiv, a viceprimarului. Abia după ce cunoscutul „animator“ al timișorenilor, Romică, a intrat în horă, ajungând chiar să o dirijeze, aceasta a mai prins puțină viață. După Hora Unirii, un moment solemn a fost retra­gerea cu torțe pe traseul Piața Libertății-Piața Victo­­riei-Bd. C.D.Loga-Primă­­rie-Mitropolia Banatului- Bd. Revoluției-Prefectură- CJT-Bd. Revoluției-str. Po­pa Șapcă-Piața Doicești- Piața Unirii. Focuri de artificii Spectacolul luminilor i-a adunat pe mulți amatori de astfel de distracții în Piața Unirii, chiar cu o oră înainte ca acesta să încea­pă. Dacă la început luminile erau de-a dreptul „anemi­ce“, ele s-au întețit în așa fel încât, spre deliciul mul­țimii, au devenit parcă mai reușite ca oricând. Entu­ziasmul admiratorilor s-a manifestat și după termi­narea spectacolului, când un grup de tineri cu steagul tricolor a pornit spre Piața Victoriei, scandând „Ole, dle, d­a, trăiască Româ­nia!“. Cocteil oficial Oficialități locale și alte personalități ale mu­nicipiului Timișoara au încheiat sărbătoarea na­țională în cadrul plăcut al restaurantului Hotelului Continental­ Cornel, cel care a sprijinit Prefectura și Primăria în organizarea acestei seri. Garda de onoare a defilat prin fața oficialităților La finalul zilei, s-a încins Hora Unirii C. BOGDAN, V. DENGHEL, D. FOLTEAN, S. POPOVICI, R. TOANCĂ, C. ȚENCHE

Next