Agenda, octombrie-decembrie 2006 (Anul 17, nr. 40-52)

2006-11-11 / nr. 45

«rgtomÜevjp m g .2 0 SENZAȚIONAL 1t noiembrie ZOOb Problemele lumii s-au adunat într-o casă din Giarmata, în care doi oameni au crescut singuri 11 copii bolnavi și săraci, aceștia se pierd în marea celor care au nevoie de ajutor Acum șase ani, pe vremea când mai avea putere să lu­creze și oamenii îl solicitau pentru diverse lucrări mici, Vasilie Toader a venit în Ti­mișoara să cumpere niște cuie pentru o fereastră. Le-a primit împachetate într-un ziar între ale cărui cute a zărit numele Societății Hilfe für Kinder, care oferea ajutor celor nevoiași. Și-a luat inima în dinți și a trimis o scrisoare la adresa indicată, în care a povestit despre toate pro­blemele familiei lui: în scurt timp, la poarta casei sale din Giarmata a bătut Hubertus Gollnick, președintele de a­­tunci al societății, care a dorit să vadă cu ochii săi dacă toate cele relatate erau a­­devărate. Prima zi de școală, fără ghiozdan „Din 13 nașteri am rămas cu 11 copii: șase băieți și cinci fete, spune Maria Toa­der, soția lui Vasilie. Cel mai mare are 30 de ani, locuiește în lecea și are deja un copil al lui, iar cel mai mic are nouă ani și merge la școală. Azi, șapte dintre copii mai sunt acasă. Pe toți i-am trimis să învețe, unii au reușit să ter­mine câteva clase, doi dintre ei le-au repetat deseori, iar alții au urmat școli pentru copii cu nevoi speciale pentru că au un fel de handicap. Cei mai mari lucrează prin oraș și reușesc să se întrețină cumva, iar pe cei de acasă îi îngrijim cum putem din pen­sia de boală de 160 de lei a soțului, din cei 96 de lei din patru alocații pentru copii și alți 50 de lei pe care îi pri­mesc eu drept compensație pentru alocație. Cam trei sute de lei. Dar nu ne ajung de mâncare“, mărturisește Ma­ria, în casa prăpădită, situată pe o stradă laterală din Giar­mata, sunt trei camere, dar pe timpul iernii membrii fa­miliei folosesc una singură, în care își permit să facă focul. Au acolo trei paturi în care se înghesuie toți și în care stau peste zi Vasilie, tatăl, care suferă de mai multe boli, și David, băiatul de 12 ani pe care l-au exmatriculat din școala satului pentru că se bătea cu băieții, iar acum stă acasă. Ar trebui să-l ducă la o școală specială, dar pentru a ajunge acolo trebuie să treacă printr-o comisie și pă­rinții nu știu exact cum și unde e comisia respectivă. Focul îl fac cu lemne cum­părate din banii oferiți de doamna Mechtild Gollnick. De altfel, o mare parte din viața lor se bazează pe aju­torul care le este oferit de sponsorii germani prin in­termediul Societății Hilfe für Kinder Timișoara. „Merg în casa familiei Toader de mai mulți ani și de fiecare dată i-am găsit cu multe necazuri și singuri, încercând să și le rezolve, povestește doamna Mechtild Gollnick, reprezen­tanta Societății Hilfe für Kin­der. Multă vreme am găsit-o pe doamna Maria spălând cu mâinile, în apă rece din fân­tână, hainele pentru șapte copii. La sat e mai multă mizerie și îi era foarte greu să spele pentru atâția oameni, așa că i-am cumpărat o ma­șină de spălat. Deoarece de curând și-au dat o parte din grădină pentru a putea să-și cumpere casa în care stau, i-am ajutat să se lege la re­țeaua de apă. Acum le-am oferit bani pentru lemne de foc, pentru că altfel ar sta în frig. Astă-vară am trecut pe la ei și am găsit-o pe doamna Maria necăjită că soțul ei era în spital și nu aveau bani de medicamente. Noi i-am ajutat să le cumpere. Mă bucur că copiii din această casă. Am să vă povestesc ce au pățit cu băiețelul de nouă ani, care în septembrie a început școala, acesta a venit acasă plân­gând și când l-am întrebat de ce e necăjit, mi-a spus că l-a certat învățătoarea pentru că a venit la școală fără ghioz­dan. Am mers împreună cu mama lui și i-am luat tot ce avea nevoie, rechizite și ghiozdan, între fetele pe care trimită copiii într-o formă de învățământ trebuie identifi­cate și sprijinite. Și asta, deoarece în grădiniță sau școală cu program prelungit, copilul primește educație, se socializează, nu rămâne un exclus, primește hrană și are căldură. Sunt condiții care în multe familii nu se pot găsi. Am mai spus-o de multe ori, se întâmplă ca tinerii institu­­ționalizați să beneficieze de pot să fac măcar atât pentru ei. Banii pe care îi ofer provin în totalitate de la sponsori germani. Am să vă mărtu­risesc că la un moment dat, i-am povestit fiicei mele din Germania despre această familie și când o colegă de la ea de la serviciu s-a arătat dornică să ofere lunar 50 de euro pentru o familie din Ro­mânia, i-am trimis poze și date despre familia Toader. Așa se face că de un an deja, aceștia primesc lunar 50 de euro de la ea. Cred că foarte important este să îi ajut pe le an se numără una care are 18 ani, dar care este abia în clasa a opta. Când era mică nu a mers bine cu școala și a tot repetat clasele. Asta până când au aflat că fetița, de fapt, nu vedea bine și avea nevoie de ochelari. După ce au mers la medic și i-au făcut ochelari, fetița nu a mai rămas re­petentă niciodată. Cred că este foarte important ca fie­care copil din familiile defavo­rizate să poată merge la gră­diniță sau la școală, iar acele familii care nu-și pot permite - dintr-un motiv sau altul - să își mai mult suport decât chiar copiii din familii “, încheie dna Mechtild Gollnick. Proiectele derulate în sprijinul copiilor defavorizați de către Societa­tea Hilfe für Kinder Timișoara au fost numeroase de-a lun­gul ultimilor aproape 17 ani. In prezent, un număr de 20 de familii din județ benefi­ciază de ajutor cu lemne de foc în valoare totală de circa două mii de euro. Pe lângă familia Toader, alte două fa­milii din mediul rural au be­neficiat de suport financiar pentru a-și realiza legături de Maria și Vasilie Toader alături de șapte dintre copiii lor și un nepot Direcția pentru Protecția Copilului află de caz Conform legislației în vigoare, primăria fiecărei localități, prin serviciile sociale și asistenții sociali pe care îi are, trebuie să gestioneze aceste situații. „Legea spune - și noi am trimis hărții tuturor primăriilor din județ în legătură cu acest aspect­­ că asistenții sociali ai primăriilor trebuie să identifice toate familiile sau persoanele din localitatea respectivă, care se află în situații de risc, cazuri în care există pericolul separării copiilor de familie, precizează Rodica Negrea, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Timiș. După ce identifică aceste cazuri, el trebuie să facă o anchetă socială, să facă o evaluare inițială și apoi una detaliată a cazului, apoi să elaboreze un plan de servicii cuprinzând toate formele de sprijin necesare prevenirii separării copiilor de familie. Adică: ajutoare financiare legale, asistență socială, alocații familiale, ajutor de încălzire, în funcție de gravitatea cazului și ajutoare în natură sau ajutoare de urgență, la latitudinea primarului din acea localitate. Dar, dacă lucrurile stau atât de grav în această familie, situație pe care noi nu am cunoscut-o până în prezent, e clar că oamenii de acolo nu-și fac treaba și vom trimite pe cineva la fața locului să vedem cum putem rezolva lucrurile. Pentru că asistenții sociali trebuie să aibă în vedere și integrarea școlară a copiilor din familiile cu probleme, să creeze o întreagă rețea de suport, să implice și să mobilizeze medicul de familie, care să se ocupe de starea de sănătate a membrilor familiei. E un proces complex, pe care o să ne ocupăm să-l demarăm cât mai repede pentru a rezolva atât situația copiilor din acea familie, cât și a celorlalți membri, în măsura în care se poate", a încheiat Rodica Negrea. Rolul acordat primăriilor în gestionarea acestor cazuri este tot mai mare in ultimii ani și de felul în care fiecare localitate, fiecare primar se ocupă de rezolvarea unor astfel de situații depinde bunăstarea oamenilor care trăiesc acolo. De cele mai multe ori însă, membrii familiilor cu probleme complexe nu au deloc pregătire, sau știu în cel mai bun caz să scrie și să citească, dar sunt departe de a-și cunoaște sau de ști să-și ceară drepturile, de a bate la ușa la care trebuie. Iar cănd ajung acolo sunt umili, dau înapoi la prima ceartă pe care vreun funcționar nervos le-o administrează sau, pur și simplu, se încurcă în hățișul legislației care le cere acte peste acte pentru a le fi rezolvate unele lucruri. Trăiesc de pe o zi pe alta, din bunătatea unor vecini sau a unor organizații negu­vernamentale, se bucură de sărbătorile creștine pentru că atunci cei mai mulți oameni vor să fie buni și se întrec să ofere cât mai multe daruri celor pe care îi știu în nevoie. Numai că, viața curge și în celelalte 350 de zile ale anului, nu doar în cele când se sărbătoresc Crăciunul și Paștele, apă și canalizare în casele pe care le locuiesc. Despre cele­lalte proiecte, în mare parte desfășurate de Hilfe für Kin­der pentru copiii din institu­țiile de protecție, s-a vorbit în repetate rânduri, iar sprijinul continuă și acum. în paralel, Direcția Generală de Asis­tență Socială și Protecția Co­pilului Timiș a reorganizat anul trecut un Complex de Servicii Specializate în Regim de Urgență, între care cel mai cunoscut este probabil Tele­fonul Copilului, acel 983, nu­mărul la care se pot sesiza 24 de ore din 24 toate cazu­rile de neglijare sau abuz asupra copilului. Publicat în iulie a acestui an, Ordinul Mi­nisterului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei - Autorita­tea Națională pentru Protec­ția Drepturilor Copilului pri­vind întocmirea Planului de servicii de către serviciile pu­blice de asistență socială sau persoana cu atribuții de asis­tență socială din cadrul pri­măriilor, cu tot ceea ce cu­prinde el și tipurile de presta­ții care se oferă prin acesta, a fost anunțat explicit primării­lor din Timiș de către Direcția Generală de Asistență So­cială și Protecția Copilului, dar, la fel de­ adevărat este că această din urmă instituție are obligația de a­ monitoriza și coordona activitatea servi­ciilor publice de asistență socială. Patină realizată (Ic Dl N I­A S. K­.AKBl) Intre ajutorul fiilor și al societății înainte de a ajunge în casa familiei Toader, o în­treb pe doamna Gollnick (în tradiție românească) dacă știe ca vreunul dintre cei 11 copii să îi ajute pe pă­rinți iar aceasta îmi răs­punde (în tradiție ger­mană): copiii mari au și ei problemele lor și încearcă să se descurce cum pot, nu au cum să-i mai ajute și pe părinți. Mai târziu, Maria Toader spune că unul din­tre băieții care mai sunt acasă primește ajutor pen­tru persoană cu handicap și uneori le dă banii aceia, alteori nu. „Din când în când ne mai ajută frații mei pocăiți, dar mi-au spus că dacă am făcut 11 copii, nu au decât să mă ajute ei“. îi întreb ce mănâncă azi (e luni, n.r.) și mama îmi răs­punde că nu știe încă (e ora 12 la prânz, n.r.), dar că vor face, probabil, car­tofi. Nu am curaj să îi în­treb despre mic dejun, prânz sau cină. „Sâmbătă și duminică am avut o găină de la o soră de-a mea de religie și am împărțit-o în două. Am avut și un ou de la găini și am făcut o supă cu găluște, dar cel mai adesea mâncăm salată orientală, cu cartofi. Cel mai tare ne lipsesc nu hainele, ci alimentele. Așa cum sunt făina, uleiul, zahărul sau grișul, iar banii pe care îi primim de la doamna Gollnick îi folosim pentru mâncare. Eu aș lucra, pentru ca sunt în putere, dar foarte puțini oameni îmi mai oferă ceva. Uneori, vara îi mai ajut la grădini, alteori fac cură­țenie. Mai demult am lucrat în construcții, împreună cu soțul meu, dar acum el este foarte bolnav, trebuie să se opereze de prostată, suferă cu picioarele, are artrită și ulcer și nu se prea poate deplasa“, spune mama copiilor. Din­­tr-un dulap pe care stau un televizor și un radiocase­­tofon vechi, nefuncționale, primite de la vecini, cei doi scot acte care dovedesc bolile de care suferă. Me­dic de familie an în sat, dar acesta nu vine acasă și merg ei la el, iar medicul specialist care îl consultă pe tata la Spitalul Județean îl tot trimite acasă și-l re­cheamă la control de șase luni, singurul medicament pe care îl ia fiind unul pen­tru prostată. Doamna Mechtild Gollnick are întotdeauna un ajutor pentru cei in nevoie

Next