Agenda, aprilie-iunie 2007 (Anul 18, nr. 14-26)
2007-06-09 / nr. 23
hi» 30 SENZAȚIONAL 9 iunie 2007 Destinul mici familii de sași care s-a încăpățânat să rămână în România . Printre proprietarii hotelului „Kaiserin Elisabeth” din Viena s-a numărat timișoreanul Wilhelm Kopony .La rândul său, Brandsch (Rudolf, n.n.) a constituit la 10 noiembrie 1918, în prezența a 150 reprezentanți ai populației șvăbești - «Consiliul popular al germanilor din Ungaria» (Deutscher Volksrat für Ungarn). Din acest consiliu făceau parte cele mai importante personalități care au militat și înainte de primul război mondial împotriva maghiarizării forțate, ca scriitorul Adam Müller Guttenbrunn, Edmund Steinacher, Lutz Korodi, scriitorul Viktor Orendi-Homenau, Johan Roser, Wilhelm Kopony, Guido Gündisch și alții. (...) Influența consiliului se va manifesta cu putere atât în Transilvania, cât și în Banat...“; „în încheierea adunării au luat cuvântul deputatul Wilhelm Kopony, care a condamnat cu asprime politica de maghiarizare a lvaBudapesta, dar care în perioada comunistă a rămas doar cu casa, în anul 1908, Wilhelm Traugott Kopony (14 septembrie 1868 - 24 decembrie 1939), membru al Parlamentului de la Budapesta (din 1905, când devine deputat al circumscripției Honigberg, azi Hărman, Brașov), născut la poalele cetății Râșnov, a ales să vină în Banat, pentru a protesta împotriva maghiarizării forțate (în familie se știe despre un schimb de replici dur cu premierul Tisza al Ungariei). Pe lângă cele 30 de hectare din Râșnov, a cumpărat 140 ha într-o zonă care se întindea de la străzile Câmpina și Liege spre periferia orașului Timișoara, precum și 1000 ha la Șoșdea (comuna Măureni), întemeind în jurul castelului de aici Waldau (Șoșdea Nouă, comuna Măureni din Caraș-Severin). Din cele bilor practicată de cercurile guvernamentale reacționare, Vorbitorul și-a exprimat încrederea în politica națională a statului român.” („Unirea din 1918 și poziția șvabilor bănățeni”, de William Marin, Ed. Facla, 1982), în documentarea noastră privitoare la lagărul de prizonieri din Timișoara (1941- 1945) am descoperit o „poveste în poveste”. Este vorba despre istoria vechiului conac de pe fosta str. Kralik nr. 2, aflat între cele două autobuze din Calea Aradului, care a găzduit comandamentului lagărului, dar mai ales a familiei de sași Kopony (la origine Coponius, apoi Copony), bogată, cu un hotel la Viena și un imobil imens înscrise de Anton Peter Petri aflăm că în 7 noiembrie 1919 a fost ales ca senator în parlamentul român, în circumscripția Modoș. Ghid în creionarea acestei personalități și a fiului său Eckardt (1914-1991) ne-a fost nepoata, doamna Gabriela Murgu. Ea a păstrat cu sfințenie tot ce a putut documente, fotografii, medalii, insigne etc., cât pentru o expoziție, regretând și acum că, din păcate, s-au pierdut trei saci în care se afla corespondența omului politic Wilhelm Kopony. Ne-a vorbit despre strămoșii care au venit în Transilvania din Tirolul de Sud (azi în Italia) în secolul al XVI-lea, despre caracterul răzvrătit al sașilor, mereu în căutarea noului (nu întâmplător s-au convertit la luteranism), dar și despre bunele relații cu românii le-a fost bine în România, dar atunci când au fost nevoiți să plece, exodul a fost cvasitotal. Ne-a povestit despre meșteșugarii sași, brâiele din aur, de 2-3 kg, primite de mirese și modul spartan în care au fost crescuți copiii familiei Kopony, cu pantaloni scurți (fustă) și ciorapi treisferturi iarna, își amintește de o răceală, dar și leșinul de la colțul străzii cauzat apoi de îmbrăcămintea prea groasă. în mijlocul bucătăriei erau o masă enormă și două bănci, iar pereții ei se zugrăveau săptămânal. De la bunicul, inginer silvic cu studii la Szolnok, a rămas un abecedar („Antal’a carte de lectura si invetiatura pentru scolele poporale romane, 1875), „Gramatic’a romana pentru clas’a II poporala sî normala (1880), ambele apărute la Sibiu, un jurnal început în 1884, dar și o decorație de la ultimul sultan (fiind scrisă în turca veche, nu știm pentru ce a fost răsplătit). Se spune că știa zece limbi, printre care și esperanto, insistând ca fiul Eckardt să învețe rusa, fapt care l-a ajutat în prizonieratul din Uniunea Sovietică, când a devenit comandant de lagăr din partea prizonierilor. A fost membru al Partidului Popular German din Ungaria, fondat în 1907, entitate care după Unirea din 1918 va primi denumirea de Partidul Popular German-Șvăbesc, în 6 septembrie 1919 sub conducerea lui R. Brandsch, fiind stabilit un prim program program electoral comun al germanilor din țara noastră, la conferința sașilor de la Sighișoara din 6 noiembrie 1919 se vorbește despre „germanii din Romasenatori. Unul din rolurile sale importante este descoperirea, printre niște hârtii vechi, a versurilor, datând din 1843, care pe fondul unei melodii populare din Germania au dat imnul șvabilor (acum al Forumului Democrat al Germanilor din Banat). Acest merit este atrează și acum argintărie cu logo-ul hotelului. A mai deținut un imobil mare în Budapesta, dna Murgu păstrând și un extras de cont din 1935 de la o bancă din capitala țării vecine, pe care figurează 1 787 arang- pengő. în 1938 moare și soția sa Gabriela (1884-1938), așa termediarul dintre prizonieri și sovietici (doamna Murgu păstrează banderola pe care sunt culorile tricolorului nostru). în 1950, după două luni petrecute în lagărul din Focșani, s-a întors acasă având 104 kg. A tras la fratele Horst care locuia în oraș testat de o comunicare a lui Anton Peter Petri. în perioada de după Primul Război Mondial organizează o adunare populară la Măureni, care se pronunța pentru unirea Banatului cu regatul României, în 10 august 1919, cca 40 000 de români bănățeni se adunaseră la Timișoara pe câmpul de exerciții militare pentru a adopta o rezoluție prin care se declară unirea cu statul român, în aceeași zi, în „Deutschen Haus” (Casa Germană - azi în acel imobil din zona centrală se află și Centrul Cultural German), 1000 de șvabi, delegați din 33 de comune din zonă, cer ca Banatul să nu fie împărțit și solicită alipirea la România. După cum arăta W. Marin, la sfârșitul adunării a luat cuvântul W. Kopony, încât averea va fi administrată de socrul fiului său Eckardt (aflat pe front), Mathias (Matei) Iankulov, croat originar din Recaș, fost husar (o atestă livretul militar). Catolic fervent, disciplinat și meticulos în ținerea evidențelor fermei, M. Iankulov va fi zdruncinat în credința sa în 1946, la moartea la numai 6 ani a nepoțelului. Convertirea chiaburului „Dragii mei, cu onoare îndeplinim și supraîmplinim noul plan cincinal stalinist. Cu aceste cuvinte și noi prizonierii români suntem înrolați în producția Uniunii Sovietice. Munca este onoare și întărește bunul trai al popoarelor iubitoare de pace. Numai ca să ștergem pata rușinoasă căpătată pentru războiul pornit ua Mare”. în 1919, Partidul Popular German a avut doi reprezentanți în Senat și șase în Camera Deputaților, iar până în 1938 711 deputați și 24 După reforma agrară, conform reglementărilor, pentru a da un exemplu, cedează la Waldau 800 ha, rămânând doar cu 200 ha. A fost invitat la ceai la regina Maria, moment rămas memorabil pentru membrii familiei. în jurul anului 1931 se stabilește la Viena, cei doi copii, Eckardt și Horst (născut în 1920) studiind în capitala austriacă; băiatul cel mare este înscris la Theresianum; printr-o cerere adresată în 1932 ministrului educației din România, W. Kopony solicita ca fiul său să urmeze școala în România, pentru a învăța limba patriei sale, după ce studiase anul anterior la Gimnaziul Academic. După cum atestă istoria hotelului „Kaiserin Elisabeth” (Weihburggasse 3, lângă celebrul dom al Sfântului Stefan), începută în 1348, în 1933 proprietar devine W. Kopony. (Printre clienții hotelului s-au numărat Mozart, Wagner, Lizst, Grieg) Suferă o paralizie, care îl va afecta până la sfârșitul vieții, se întoarce în țară, iar din 1936, în urma unei licitații hotelul este vândut de avocatul familiei, familia pășîn contra Uniunii Sovietice.”, scria Eckardt Kopony pe o carte poștală trimisă din lagărul din apropierea Siberiei, a fost închis în Rusia între 1943- 1950. Acasă fusese dat dispărut, iar apoi declarat mort. Pachetul conținând corespondența a ajuns doar cu ceva mai bine de un înainte de a se întoarce. Ar fi putut să scape de război, dar a spus că „dacă săracii pot muri pe front ca niște câini, atunci pot și eu”, fiind înrolat din Armata Română. Căzuse prizonier în ianuarie 1943, la Stalingrad, într-o iarnă cumplită. Cei 20 000 de prizonieri sunt duși într-o fostă fabrică, iar pentru a se adăposti de viscolul cumplit înalță ziduri din cadavrele camarazilor. De aici a rămas cu părerea că mănușile sunt cel mai important lucru, la temperaturile de minus 40-50 grade , mâinile lipindu-se de orice atingeau; întors acasă, primele două ierni s-a îmbrăcat doar într-o cămașă. Primeau mâncare o dată pe săptămână, iar ceea ce îl ținea în viață era faptul că știa că o împărțea în șapte porții, pentru fiecare zi. Știind rusa, era inși a aflat ultimele noutăți despre familie; aceasta nu fusese deportată în Rusia, mama și fetița Gabriela fiind văduvă și orfan de război. Pe la 2 noaptea a intrat în casa din Calea Aradului, doamna Murgu, pe atunci de 12 ani, suferind un șoc la apariția unui vlăjgan de aproape 2 m, îmbrăcat într-o manta gen Stalin, care s-a dovedit a fi tata. Propaganda din anii petrecuți în lagărele sovietice l-a făcut să creadă în cauza comunismului, un lucru bun cel puțin pentru mujicii ruși. Autoritățile au vrut să-l pună președinte de C.A.P., dar s-a opus spunând că el aduce 70 ha, pe când alții intră fără pământ; a fost totuși înscris în Frontul Plugarilor, dovadă fiind legitimația păstrată. Familia n-a mai putut folosi lucrători, toată munca câmpului fiind făcută de tată și fiică, începe perioada cotelor mari, dna Murgu amintindu-și de căruțele care aduceau sacii de grâu direct de pe arie în clădirea Muzeului Banatului, de unde luau calea trenurilor rusești. La un moment dat, E. Kopony a cumpărat grâu din Moldova pentru a-și achita cotele. N-a vrut să lase nimic din avere, a făcut și închisoare mai bine de un an, iar fiica a fost dată afară din școli (a reușit totuși să continue tradiția bunicului, devenind tehnician silvic). La o licitație a vândut mașini agricole, primind 7 000 lei, insuficienți pentru a plăti datoria către stat de 50 000 lei. A fost un răzvrătit, atitudine de care a dat dovadă și în fața reprezentanților Volksgruppe, de orientare nazistă, așa cum o dovedește și adresa primită de la „ortsleiter”-ul Emil Ludwig, datată 28 iulie 1941, prin care era amenințat chiar cu prima linie a frontului. Când s-au solicitat ajutoare pentru săraci, a dat o sumă mare, dar banii au luat altă cale; a protestat energic în fața conducătorului de zonă, Georg Platschek, urcându-se pe o masă la adunarea de la hanul de pe str. Liege. A putut păstra conacul, pus pe lista demolărilor, printr-o minune, după ce i-a scris în jurul anului 1980 lui Nicolae Ceaușescu. După 1989 a refuzat să plece în Germania, unde ar fi primit o despăgubire însemnată pentru anii de prizonierat. A trimis-o doar pe fiică să vadă ce este „Jos”, în R.F.G. Pagină realizată de VALI CORDUNEANU SUZAICI Woy of Uffs * ■ W RS SARAMOTORS SA Timisoara, Calea Lugojului nr. 96 A, Telefon/fax: 0256-20.10.50, 27.53.24 E-mai: saramotors@8tKukivest.ro Web Page: www.suzukivestro .... iSBBM (fara TVA 8.529 i STOC UM* ), ERO, AER CONDIȚIONAT, LINIE AUDIO. COMENZI PE VOLAN, COMPUTER PACHET ELECTRIC. ÎNCĂLZIRE SCIFANTE ALUMINIU, 8 AIRBAG-URI DE REDUCERI DE PESTE 1.500 EURO m