Agenda, aprilie-iunie 2007 (Anul 18, nr. 14-26)

2007-06-09 / nr. 23

­hi» 30 SENZA­ȚIONAL 9 iunie 2007 Destinul mici familii de sași care s-a încăpățânat să rămână în România . Printre proprietarii hotelului „Kaiserin Elisabeth” din Viena s-a numărat timișoreanul Wilhelm Kopony .La rândul său, Brandsch (Rudolf, n.n.) a constituit la 10 noiembrie 1918, în pre­zența a 150 reprezentanți ai populației șvăbești - «Consi­liul popular al germanilor din Ungaria» (Deutscher Volk­srat für Ungarn). Din acest consiliu făceau parte cele mai importante personalități care au militat și înainte de primul război mondial împo­triva maghiarizării forțate, ca scriitorul Adam Müller Gut­­tenbrunn, Edmund Stei­nacher, Lutz Korodi, scriitorul Viktor Orendi-Homenau, Jo­han Roser, Wilhelm Kopony, Guido Gündisch și alții. (...) Influența consiliului se va manifesta cu putere atât în Transilvania, cât și în Ba­nat...“; „în încheierea adu­nării au luat cuvântul depu­tatul Wilhelm Kopony, care a condamnat cu asprime po­litica de maghiarizare a lva­Budapesta, dar care în pe­rioada comunistă a rămas doar cu casa, în anul 1908, Wilhelm Traugott Kopony (14 septembrie 1868 - 24 decem­brie 1939), membru al Parla­mentului de la Budapesta (din 1905, când devine deputat al circumscripției Honigberg, azi Hărman, Brașov), născut la poalele cetății Râșnov, a ales să vină în Banat, pentru a pro­testa împotriva maghiarizării forțate (în familie se știe de­spre un schimb de replici dur cu premierul Tisza al Unga­riei). Pe lângă cele 30 de hec­tare din Râșnov, a cumpărat 140 ha într-o zonă care se în­tindea de la străzile Câmpina și Liege spre periferia orașu­lui Timișoara, precum și 1­000 ha la Șoșdea (comuna Mău­­reni), întemeind în jurul caste­lului de aici Waldau (Șoșdea Nouă, comuna Măureni din Caraș-Severin). Din cele bilor practicată de cercurile guvernamentale reacționare, Vorbitorul și-a exprimat în­crederea în politica națională a statului român.” („Unirea din 1918 și poziția șvabilor bănățeni”, de William Marin, Ed. Facla, 1982), în documentarea noastră privitoare la lagărul de prizo­nieri din Timișoara (1941- 1945) am descoperit o „po­veste în poveste”. Este vorba despre istoria vechiului co­nac de pe fosta str. Kralik nr. 2, aflat între cele două auto­buze din Calea Aradului, care a găzduit comandamen­tului lagărului, dar mai ales a familiei de sași Kopony (la origine Coponius, apoi Co­­pony), bogată, cu un hotel la Viena și un imobil imens în­scrise de Anton Peter Petri aflăm că în 7 noiembrie 1919 a fost ales ca senator în parla­mentul român, în circumscrip­ția Modoș. Ghid în creionarea acestei personalități și a fiului său Eckardt (1914-1991) ne-a fost nepoata, doamna Gabriela Murgu. Ea a păstrat cu sfințe­nie tot ce a putut­­ documente, fotografii, medalii, insigne etc., cât pentru o expoziție, regre­tând și acum că, din păcate, s-au pierdut trei saci în care se afla corespondența omului politic Wilhelm Kopony. Ne-a vorbit despre strămoșii care au venit în Transilvania din Ti­­rolul de Sud (azi în Italia) în secolul al XVI-lea, despre ca­racterul răzvrătit al sașilor, me­reu în căutarea noului (nu în­tâmplător s-au convertit la lu­­teranism), dar și despre bu­nele relații cu românii­­ le-a fost bine în România, dar atunci când au fost nevoiți să plece, exodul a fost cvasitotal. Ne-a povestit despre mește­șugarii sași, brâiele din aur, de 2-3 kg, primite de mirese și modul spartan în care au fost crescuți copiii familiei Kopony, cu pantaloni scurți (fustă) și ciorapi treisferturi iarna, își a­­mintește de o răceală, dar și leșinul de la colțul străzii cau­zat apoi de îmbrăcămintea prea groasă. în mijlocul bucă­tăriei erau o masă enormă și două bănci, iar pereții ei se zu­grăveau săptămânal. De la bunicul, inginer silvic cu studii la Szolnok, a rămas un abecedar („Antal’a carte de lectura si invetiatura pentru scolele poporale romane, 1875), „Gramatic’a romana pentru clas’a II poporala sî normala (1880), ambele apă­rute la Sibiu, un jurnal început în 1884, dar și o decorație de la ultimul sultan (fiind scrisă în turca veche, nu știm pentru ce a fost răsplătit). Se spune că știa zece limbi, printre care și esperanto, insistând ca fiul Eckardt să învețe rusa, fapt care l-a ajutat în prizonieratul din Uniunea Sovietică, când a devenit comandant de lagăr din partea prizonierilor. A fost membru al Partidului Popular German din Ungaria, fondat în 1907, entitate care după Uni­rea din 1918 va primi denumi­rea de Partidul Popular Ger­­man-Șvăbesc, în 6 septem­brie 1919 sub conducerea lui R. Brandsch, fiind stabilit un prim program program electo­ral comun al germanilor din țara noastră, la conferința sa­șilor de la Sighișoara din 6 noiembrie 1919 se vorbește despre „germanii din Roma­senatori. Unul din rolurile sale importante este descoperirea, printre niște hârtii vechi, a ver­surilor, datând din 1843, care pe fondul unei melodii popu­lare din Germania au dat im­nul șvabilor (acum al Forumu­lui Democrat al Germanilor din Banat). Acest merit este a­trează și acum argintărie cu logo-ul hotelului. A mai deținut un imobil mare în Budapesta, dna Murgu păstrând și un ex­tras de cont din 1935 de la o bancă din capitala țării vecine, pe care figurează 1 787 arang- pengő. în 1938 moare și soția sa Gabriela (1884-1938), așa termediarul dintre prizonieri și sovietici (doamna Murgu păstrează banderola pe care sunt culorile tricolorului nostru). în 1950, după două luni petrecute în lagărul din Focșani, s-a întors acasă având 104 kg. A tras la fra­tele Horst care locuia în oraș testat de o comunicare a lui Anton Peter Petri. în perioada de după Primul Război Mon­dial organizează o adunare populară la Măureni, care se pronunța pentru unirea Bana­tului cu regatul României, în 10 august 1919, cca 40 000 de români bănățeni se aduna­seră la Timișoara pe câmpul de exerciții militare pentru a a­­dopta o rezoluție prin care se declară unirea cu statul ro­mân, în aceeași zi, în „Deut­schen Haus” (Casa Germană - azi în acel imobil din zona centrală se află și Centrul Cul­tural German), 1­000 de șvabi, delegați din 33 de comune din zonă, cer ca Banatul să nu fie împărțit și solicită alipirea la România. După cum arăta W. Marin, la sfârșitul adunării a luat cuvântul W. Kopony, încât averea va fi administrată de socrul fiului său Eckardt (aflat pe front), Mathias (Matei) Iankulov, croat originar din Re­­caș, fost husar (o atestă livre­tul militar). Catolic fervent, dis­ciplinat și meticulos în ținerea evidențelor fermei, M. Iankulov va fi zdruncinat în credința sa în 1946, la moartea la numai 6 ani a nepoțelului. Convertirea chiaburului „Dragii mei, cu onoare în­deplinim și supraîmplinim noul plan cincinal stalinist. Cu aceste cuvinte și noi prizonierii români suntem înrolați în pro­ducția Uniunii Sovietice. Munca este onoare și întă­rește bunul trai al popoarelor iubitoare de pace. Numai ca să ștergem pata rușinoasă căpătată pentru războiul pornit u­a Mare”. în 1919, Partidul Popular German a avut doi re­prezentanți în Senat și șase în Camera Deputaților, iar până în 1938 7­11 deputați și 2­4 După reforma agrară, con­form reglementărilor, pentru a da un exemplu, cedează la Waldau 800 ha, rămânând doar cu 200 ha. A fost invitat la ceai la regina Maria, moment rămas memorabil pentru membrii familiei. în jurul anului 1931 se sta­bilește la Viena, cei doi copii, Eckardt și Horst (născut în 1920) studiind în capitala aus­triacă; băiatul cel mare este înscris la Theresianum; prin­­tr-o cerere adresată în 1932 ministrului educației din Ro­mânia, W. Kopony solicita ca fiul său să urmeze școala în România, pentru a învăța limba patriei sale, după ce studiase anul anterior la Gim­naziul Academic. După cum a­­testă istoria hotelului „Kaiserin Elisabeth” (Weihburggasse 3, lângă celebrul dom al Sfântu­lui Stefan), începută în 1348, în 1933 proprietar devine W. Kopony. (Printre clienții hotelu­lui s-au numărat Mozart, Wag­ner, Lizst, Grieg) Suferă o pa­ralizie, care îl va afecta până la sfârșitul vieții, se întoarce în țară, iar din 1936, în urma unei licitații hotelul este vândut de avocatul familiei, familia păș­în contra Uniunii Sovietice.”, scria Eckardt Kopony pe o carte poștală trimisă din lagă­rul din apropierea Siberiei, a fost închis în Rusia între 1943- 1950. Acasă fusese dat dispă­rut, iar apoi declarat mort. Pa­chetul conținând corespon­dența a ajuns doar cu ceva mai bine de un înainte de a se întoarce. Ar fi putut să scape de război, dar a spus că „dacă săracii pot muri pe front ca niște câini, atunci pot și eu”, fiind înrolat din Armata Ro­mână. Căzuse prizonier în ia­nuarie 1943, la Stalingrad, în­­tr-o iarnă cumplită. Cei 20 000 de prizonieri sunt duși într-o fostă fabrică, iar pentru a se a­­dăposti de viscolul cumplit înalță ziduri din cadavrele ca­marazilor. De aici a rămas cu părerea că mănușile sunt cel mai important lucru, la tempe­raturile de minus 40-50 grade , mâinile lipindu-se de orice atingeau; întors acasă, pri­mele două ierni s-a îmbrăcat doar într-o cămașă. Primeau mâncare o dată pe săptă­mână, iar ceea ce îl ținea în viață era faptul că știa că o îm­părțea în șapte porții, pentru fiecare zi. Știind rusa, era in­și a aflat ultimele noutăți despre familie; aceasta nu fusese deportată în Rusia, mama și fetița Gabriela fiind văduvă și orfan de război. Pe la 2 noaptea a intrat în casa din Calea Aradului, doamna Murgu, pe atunci de 12 ani, suferind un șoc la apariția unui vlăjgan de aproape 2 m, îmbrăcat într-o manta gen Stalin, care s-a dovedit a fi tata. Propaganda din anii pe­trecuți în lagărele sovietice l-a făcut să creadă în cauza comunismului, un lucru bun cel puțin pentru mujicii ruși. Autoritățile au vrut să-l pună președinte de C.A.P., dar s-a opus spunând că el aduce 70 ha, pe când alții intră fără pământ; a fost totuși înscris în Frontul Plugarilor, dovadă fiind legitimația păstrată. Fa­milia n-a mai putut folosi lu­crători, toată munca câmpu­lui fiind făcută de tată și fiică, începe perioada cotelor mari, dna Murgu amintin­­du-și de căruțele care adu­ceau sacii de grâu direct de pe arie în clădirea Muzeului Banatului, de unde luau ca­lea trenurilor rusești. La un moment dat, E. Kopony a cumpărat grâu din Moldova pentru a-și achita cotele. N-a vrut să lase nimic din avere, a făcut și închisoare mai bine de un an, iar fiica a fost dată afară din școli (a reușit totuși să continue tradiția bunicului, devenind tehni­cian silvic). La o licitație a vândut mașini agricole, pri­mind 7 000 lei, insuficienți pentru a plăti datoria către stat de 50 000 lei. A fost un răzvrătit, atitudine de care a dat dovadă și în fața repre­zentanților Volksgruppe, de orientare nazistă, așa cum o dovedește și adresa primită de la „ortsleiter”-ul Emil Lud­wig, datată 28 iulie 1941, prin care era amenințat chiar cu prima linie a frontului. Când s-au solicitat ajutoare pentru săraci, a dat o sumă mare, dar banii au luat altă cale; a protestat energic în fața conducătorului de zonă, Georg Platschek, urcându-se pe o masă la adunarea de la hanul de pe str. Liege. A putut păstra conacul, pus pe lista demolărilor, printr-o minune, după ce i-a scris în jurul anului 1980 lui Nicolae Ceaușescu. După 1989 a refuzat să plece în Germania, unde ar fi primit o despăgubire însemnată pentru anii de prizonierat. A trimis-o doar pe fiică să vadă ce este „Jos”, în R.F.G. Pagină realizată de VALI CORDUNEANU SUZAICI Woy of Uffs * ■ W RS SARA­MOTORS SA Timisoara, Calea Lugojului nr. 96 A, Telefon/fax: 0256-20.10.50, 27.53.24 E-mai: saramotors@8tKukivest.ro Web Page: www.suzukivestro .... iSBBM (fara TVA­ 8.529 i STOC UM* ), ERO, AER CONDIȚIONAT, LINIE AUDIO. COMENZI PE VOLAN, COMPUTER PACHET ELECTRIC. ÎNCĂLZIRE SCI­FANTE ALUMINIU, 8 AIRBAG-URI DE REDUCERI DE PESTE 1.500 EURO m

Next