Almanah Convorbiri Literare, 1984

Fiske își încleștă mîinile pe servietă. Continuă fără a se lăsa influențat. „Dumneavoastră sînteți acela care a intrat în legătură cu poliedrul din Egipt. Iar felahii — oamenii simpli din Providence, care au fost pervertiți la „înțelepciunea stelelor“ — se închinau în fața întunericului, pe care îl numeau vizitator. Poliedrul a fost aruncat în mare și în curînd din el se ivi odrasla otrăvită — întrupată in făptura doctorului Dexter. Și i-aț învățat pe oameni noi metode de distrugere, cu arme atomice, sub care pămîntul se crapă, urlătorii exploziei, luminînd orașele ce pleznesc. Lovecraft știa ce scrie, iar Blake își dăduse seama. Au murit amîndoi. Probabil veți îndruma pe cei din laboaratoare. Iar în cele din urmă veți sufla praful de pe pămînt.“ „Vă rog !“ Dr. Dexter își ridică amîndouă mîinile: „Stăpîniți-vă, luați un calmat! Nu vă dați seama că totul e absurd ? Fiske trase fermoarul servietei și scoase un revolver, îl îndreptă spre pieptul lui Dexter. „Sigur că e absurd,“ zise Fiske. „Nimeni nu a crezut vreodată în secta înțelepciunii stelelor, în afară de unii fanatici. Nimeni n-a luat povestirile lui Lovecraft, ale lui Blake, sau ale mele, decit ca pe niște forme morbide de distracție. Și nimeni nu va crede că ceva nu-i în ordine cu cercetările asupra energiei nucleare, cu care vrei să-i aduci omenirii pieirea. De aceea acum te voi ucide.“ „Lăsați arma!“ Fiske începu să tremure din tot trupul. Dexter observă acest lucru și înaintă. „Stai pe loc !“ porunci Fiske. „Ești făptură omenească și poți fi ucis cu arme obișnuite. Și deci te voi nimici, Nyarlahotep !“ Fiske folosi mîna stîngă pentru a o ajuta pe cea dreaptă, în care ținea arma. Dar înainte de a putea apăsa pe trăgaci mîna lui Dexter se strecură la șalter. Un țăcănit, și camera se cufundă în întuneric. Dar mai exista o sursă de lumină. Fața și mîinile lui Ambrose Dexter emanau o lumină fosforescentă. Probabil există forme ale contaminării radioactive care ar putea avea un asemenea efect, și fără îndoială Dr. Dexter i-ar fi explicat musafirului său fenomenul, dacă ar fi avut ocazia. Dar ocazia nu s-a mai ivit. Fiske auzi șalterul, văzu lumina aceea fantastică — și căzu pe față. Dr. Dexter aprinse iar lumina și se lăsă în genunchi lângă Fisker, în zadar îi căută pulsul. Edmund Fiske era mort. Medicul aftă, se ridică și părăsi încăperea; în hol chemă servitorul. „S-a produs un accident regretabil“, zise el. „Acest Fiske — un isteric — a avut un atac de cord. Cheamă poliția, cît mai repede. Și apoi fă bagajele. Mîine, sau cel tîrziu poimîine, plecăm în turul de conferințe.“ „Dar poliția s-ar putea să vă rețină.“ „Nu cred. E un caz clar, pe care îl pot explica ușor. Cheamă-mă cînd apar autoritățile. Mă găsești în grădină.“ Dexter ieși în grădină pe ușa din spate. Ziduri înalte îl despărțeau de lumea din afară, în lumina argintată a lunii, grădina liniștită era o lume în sine. Razele emanate de Dexter se contopeau cu lumina blîndă și albă a nopții, în acel moment două umbre săriră zidul. Se pitiră o clipă in întunericul grădinii, apoi lunecară grațios spre Dr. Dexter. Se auzi răsuflarea aspră și gîfîită. Iar cînd ieșiră dintre copaci, recunoscu trupurile a două pantere negre. Pe labe moi se apropiau cu ochi scînteietori și boturi băloase. Dr. Dexter se întoarse. Stătu cu fața spre lună în timp ce fiarele îi lingeau mîinile. Traducere de Annelise PORUCIUC FIGURILE DE CEARĂ De A.M. BURRAGE în timp ce oamenii de serviciu în uniforme de la Atelierele figurilor de ceară Mariner îi conduceau pe ultimii vizitatori spre marile uși duble de sticlă, administratorul se afla în birou discutînd cu Raymond Hewson. Administratorul era un bărbat tînăr, solid, blond, de înălțime mijlocie, își purta hainele bine — haine croite pentru a-l face extrem de elegant, fără a părea împopoțonat. Raymond Hewson nu era nici una nici alta. Hainele lui, care fuseseră bune cînd erau noi și care erau încă bine periate și călcate, începeau să dea semne că proprietarul lor pierdea lupta cu existența. Era un bărbat scund, slab și palid, cu păr castaniu, lins și, deși vorbea convingător și chiar impunător, avea aerul oarecum supus al omului obișnuit cu refuzuri. Arăta exact cum era, adică un om mai dotat decît media și care nu s-a realizat din cauza lipsei de siguranță de sine. Vorbea administratorul. „Nu-i nimic nou în cererea dumneavoastră,“ spunea el. „De fapt, refuzăm acest lucru multor oameni — mai ales tineri nesăbuiți care au încercat să facă pariuri — și o facem cam de trei ori pe săptămînă. Nu avem nimic de cîștigat și avem de pierdut permițînd oamenilor să-și petreacă o noapte în „Bîrlogul Ucigașilor“. Dacă dau voie să stea acolo vreunui idiot care o ia apoi razna, în ce poziție sînt pus ? Dar faptul că sînteți ziarist modifică datele problemei.“ Hewson zîmbi. „Presupun că vreți să spuneți că ziariștii nu mai au cum s-o ia razna.“ „Nu, nu,“ zise administratorul, „dar se presupune, în general, că sînt oameni responsabili. Și, pe lîngă asta, mai avem și ceva de cîștigat : publicitate.“ „Exact,“ spuse Hewson, „și în această privință cred că putem cădea de acord. Administratorul rîse din nou. „O,“ exclamă el, „știu ce urmează. Vreți să fiți plătit dublu, nu ? Se spunea cu mai mulți ani în urmă că Madame Tussaud plătea o sută de lire celui care dormea singur în Camera ororilor. Sper că nu vă închipuiți că vă facem o asemenea ofertă. Ră — la ce ziar lucrați, D-le Hewson ?“ „Sînt ziarist independent în prezent,“ mărturisi Hewson, „și colaborez la mai multe publicații. Cu toate acestea, nu cred că voi întîmpina dificultăți în publicarea povestirii. Morning Echo ar publica-o imediat ca pe o senzație. ’O noapte cu criminalii de la Mariner’. Nici un ziar bun n-ar refuza-o.“ Administratorul își frecă bărbia. „Aha! Și cum vă propuneți să abrdați subiectul ?“ „Oribil, desigur, și cu nuanța respectivă de umor.“ Celălalt aprobă din cap și-i întinse lui Hewson portțigaretul. „Foarte bine, D-le Hewson,“ spuse el. „Publicați povestirea în Morning Echo și vă va aștepta aici o bancnotă de cinci lire pînă cînd veți putea veni s-o ridicați. Dar mai întîi, trebuie să vă spun că nu vă angajați într-o aventură simplă. Aș vrea să fiu cît se poate de sigur în privința dumneavoastră și dumneavoastră să fiți la fel. Nu aș vrea să-mi asum 214