Almanah Convorbiri Literare, 1984

TREI FAVORIȚI AI LUI HITCHROK: VIZITATORUL DIM ÎNTUNERIC de Robert BLOCH W­illiam Hurley este șofer de taxi și irlandez get-beget (de prisos de adăugat că era tare vorbăreț). în acea seară de vară, de-abia își luase clientul din centrul orașului Providence că și începu să pălăvrăgească. Pasagerul, un om înalt, uscățiv, trecut puțin de treizeci de ani, ținea în brațe o servietă. Voia să ajungă la un număr din Benefit Street. Hurley porni și începu conversația cu un co­mentariu asupra ultimului meci de baseball jucat de echipa New York Giants. Nesinchisindu-se de tă­cerea clientului, făcu unele observații în privința vremii trecute, prezente și viitoare. Cum nici de data asta­ nu primi răspuns, începu cu o noutate locală, și anume anunțul din ziar despre evadarea a două pantere negre din menajeria circului Fra­ților Langer. La întrebarea directă dacă pasagerul văzuse bestiile acesta scutură doar din cap. Apoi șoferul făcu o remarcă cam nepoliticoasă la adresa poliției locale și la incapacitatea ei de a prinde fiarele de pradă. Clientul rămase de această dată mut și, înainte ca Hurley să-și poată continua monologul, ajunseră la țintă. Un dolar și 85 de cenți, apoi pasagerul și servieta coborîră iar Hur­ley își văzu și el de drum. Nu avea de unde să știe că el era cel care putea să depună mărturie ca ultimul ce văzuse persoana în viață. Tipul respectiv. Edmund Fiske din Chicago me­dita asupra împlinirii a 15 ani de cercetări. Cursa asta cu taxiul reprezenta ultima etapă a lungii sale călătorii și pe drum se gîndi la toate amănuntele principale. Cercetările lui Edmund Fiske începuseră la 8 august 1935. Motivul acestor cercetări fusese moartea prietenului său Robert Harrison Blake din Milwaukee. Pe atunci, ca și Fiske, Blake era un tînăr in­teresat de literatură, care își încerca talentul cu niște povestiri fantastice și își găsise un loc în cercul lui Howard Phillips .Lovecraft Acest cerc era compus mai ales din autori tineri, grupați în jurul lui Lovecraft, uniți de dragostea față de genul fan­tastic. Se întîlneau adesea în casa din Providence a familiei Lovecraft și corespondau între ei mai mult sau mai puțin regulat. In povestirile sale Lovecraft relatează despre e­­forturile lui Blake in scrierea unei nuvele avînd ca subiect continuarea practicilor vrăjitorești și a magiei negre în statele din Noua Anglie. După cît se pare Blake a început prin a culege material pentru proiectul său cu ajutorul unui prieten mai în vîrstă, dar se poticni într-o întîmplare fioroasă ce avea să-i pună în umbră toate viziunile sale fan­tastice. Blake se simțea atras să cerceteze ruinele negre de pe Federal HUS — o biserică părăsită, care găz­­duise odată practicanții unui cult ezoteric. La în­ceputul primăverii pătrunse în clădirea dărăpănată și săpu acolo anumite descoperiri, care — după pă­rerea lui Lovecraft — îl duseră la o moarte inevi­tabilă. Blake se folosi de o scară pentru a intra in biserica ce avea geamurile blocate cu scînduri și înăuntru dădu peste scheletul unui reporter al zia­rului „Providence Telegram“, un anume Edward M. Lillibridge, care se pare că făcuse și el o asemenea investigație prin 1893. Faptul că moartea celui din urmă a rămas neelucidată trebuie să-l fi alarmat pe Blake, dar mai suspect era că de atunci nimeni nu mai intrase în biserică și cadavrul rămăsese nedescoperit. In hainele pe jumătate putrede Blake găsi carnetul de însemnări ale reporterului și ce scria în el reprezenta o relevație parțială. Un anume Profesor Bowen din Providence, care petrecuse mulți ani în Egipt, dăduse, cu ocazia unor cercetări arheologice în camera mortuară a lui Ne­f­fren-Ka, peste o piatră neobișnuită. Nefren-Ka­ este „faraonul uitat“, al cărui nume era blestemat de preoți și șters din toate inscrip­țiile oficiale ale dinastiei sale. Blake cunoștea nu­mele din lucrările unui alt autor, care se ocupase de figura semilegendară a monarhului în povestirea „Templu faraonului negru“. Dar descoperirea din camera mortuară trebuie să fi fost pentru Bowen cu totul neașteptată. Carnetul de notițe relata puțin despre natura propriu-zisă a descoperirii însă următoarele erau no­tate în ordine cronologică și cu precizie. Imediat după misterioasa descoperire Prof. Bowen renunță la cercetările sale din Egipt și se întoarse la Pro­vidence, unde obținu în 1844 clădirea unei biserici baptiste și o făcu centrul întrunirilor „Sectei în­­­țelepciunii stelelor“. Credincioșii acestei comuniuni religioase il ve­nerau pe „Vizitatorul din întuneric", în timp ce scrutau un cristal obișnuiau să invoce acea divi­nitate, căreia îi aduceau jertfe de singe. Cel puțin așa sunau zvonurile fantastice care circulau pe a­­tunci în Providence, iar biserica devenise un loc pe care locuitorii îl ocoleau. In mai 1877 secta a fost dizolvată forțat de autorități, după ce opinia publică ridicase tot mai mult vocea. Mai multe sute de membri ai sectei părăsiră orașul. Biserica fu închisă și probabil curiozitatea individuală era mai puțin intensă decit frica generală, ceea ce fă­cea ca biserica să nu fie cercetată pînă cînd re­porterul Lillibridge făcu, in 1893, investigația fatală pentru el. Acesta era miezul povestirii, așa cum reieșea din paginile carnetului de însemnări. Cu toate acestea Blake nu se lăsă pînă nu cercetă amănunțit clădirea. Cu această ocazie dădu de obiectul misterios pe care Bowen îl găsise în camera mortuară egipteană, care reprezenta inima cu­iului de mult uitat al în­țelepciunii stelelor : o lădiță asimetrică de metal, cu un capac ciudat, care părea să nu fi fost închis de mulți ani. Blake avea in fața ochilor un poli­­­edru de zece centimetri, dintr-un material cristalin de culoare neagră, cu nervuri roșii, care era an­corat prin șapte fire metalice și suspendat în mij­locul cutiei. Blake nu se uită doar la poliedru ci și in el, cum făcuseră credincioșii cu mulți ani îin urmă, și cu același rezultat. Fu cuprins de o tul­burare psihică ciudată. Il năpădiră „viziuni din alte țări și abisuri de dincolo de stele“, precum ziceau și zvonurile superstițioase. Apoi Blake făcu cea mai mare greșeală a sa: închise cutia. Iar închiderea capacului era, după spusele lui Lillibridge și după credința sectei, actul care cheamă acea entitate stră­ină, vizitatorul din întuneric. Acesta trecea drept o progenitură a întunecimii și nu suporta lumina. Și in biserica ferecată în scînduri, la timp de noapte, se produse fenomenul. Blake, cuprins de panică, fugi din biserică, dar stricăciunea se făcuse. In mai puțin de o lună, în dimineața zilei de 8 august la orele 2:35, Robert Harrison Blake își găsi moartea în timp ce privea la furtuna de afară de la fereastra camerei sale din College Street. Chiar în ultimele sale minute Blake făcuse însemnări în jurnalul său în privința halucinațiilor sale despre vizitatorul din întuneric. Era convins că deoarece aruncase o privire în cris­tal stabilise o legătură cu entitatea nepămîntească. 210

Next