Almanah Convorbiri Literare, 1984

Credea că o stabilise prin închiderea capacului și că acum aceasta locuiește în întunericul bisericii. Aceste gînduri întortocheate și fantastice le nota în timp ce urmărea furtuna de la geam. In acest timp mai mulți curioși și speriați se strînseră în jurul bisericii de pe Federal Hill la lumina lanternelor și felinarelor. E fapt dovedit că auziseră din interior zgomote alarmante : cel puțin doi martori de încredere au relatat asta. Unul, pă­rintele Merluzzo, apăruse la locul respectiv ca să-și liniștească enoriașii. Celălalt, sergentul de poliție William J. Monahan, încerca să calmeze panica. Chiar el susținea că văzuse pata orbitoare ce se înălța precum fumul din vechiul turn, tocmai cînd fulgeră pentru ultima oară. Fulgerul, ca un meteo­rit sau ce-o fi fost, erupse într-o rază luminoasă și orbitoare peste oraș. Poate chiar în același mo­ment în care, la celălalt capăt al orașului, Robert Harrison Blake nota : „Nu este oare o întrupare a lui Nyarlahotep, care în legendarul Khem putea lua înfățișare de om ?“ După cîteva secunde era mort. Medicul legist care îl examină constată o insufi­ciență cardiacă, iar ca motiv de deces un șoc elec­tric, cu toate că geamul la care stătuse Blake ră­măsese nevătămat. Alt medic, Dr. Ambrose Dexter, care îi era cu­noscut lui Lovecraft, nu se mulțumi cu această ex­plicație. Fără să fie autorizat pentru aceasta, el urcă în turnul fără ferestre unde descoperi ciudata cutie asimetrică conținînd acel straniu cristal. Se pare că primul lucru pe care îl făcu a fost să des­chidă capacul și să scoată piatra la lumină. După aceea merse de vichirie o barcă, luă cutia la bord și o scufundă în cea mai adîncă zonă a golfului Narrangansett. Acolo se termină povestea romanțată a morții lui Blake, așa cum o notase H. P. Lovecraft. Și­ acolo începură cercetările lui Edmund Fiske, care durară cincisprezece ani. Abia după moartea prietenului său, Fiske află de la Lovecraft amănuntele despre evenimentele precedente. Lui Fiske îi revenea sarcina tristă de a-i înștiința pe părinții lui Blake. Un timp se simți îndemnat să meargă la Providence, dar lipsa de bani și propriile îndatoriri îl împiedicară. Intre timp Lovecraft întreprinse unele cercetări care du­seră la apariția povestirii sale. Iar cu aceasta situ­ația ar fi fost încheiată. Dar Fiske nu se mulțumi. Prietenul său cel mai bun murise în împrejurări care și celui mai mare sceptic i s-ar fi părut misterioase. Autoritățile lo­cale terminaseră prin a da unele explicații super­ficiale și insuficiente. Fiske hotărî să afle adevărul. Fiske plănuia pentru toamna lui 1936, sau la în­ceputul lui 1937, o vizită la Lovecraft, cu această ocazie intenționînd să facă și unele cercetări asupra morții lui Blake, dar din nou situația sa finan­ciară îl încurcă. Iar în martie 1937 muri Lovecraft. Moartea sa neașteptată îl aruncă pe Fiske într-o depresiune sufletească, de care scăpă foarte greu. Așa trecu încă aproape un an, pînă la prima vizită a lui Fiske la Providence. După ce închirie o cameră, merse direct la bi­serica de pe Federal Hill. Dar biserica nu mai exista. Fusese dărîmată în toamna precedentă. Ora­șul preluase terenul pentru a ridica o școală. Clă­direa neagră și aducătorul de nenorociri făcuse loc unui șantier. Fiske se îndreptă apoi spre Biserica Sfîntului Duh, la Pater Merluzzo. O menajeră îl informă că acesta murise în 1936. Dezamăgit, însă neînduplecat, Fiske căută să ajungă la Dr. Dexter, însă casa veche din strada Benefit fu o nouă des­curajare. Toate obloanele erau închise. O investiga­ție la clubul medicilor îl lămuri că Dr. Ambrose Dexter părăsise orașul pe o perioadă nedefinită. O vizită la redacția „Buletinului“ nu duse la nici o elucidare. Cei doi reporteri care după moartea lui Blake, pătrunseseră în biserică, părăsiseră apoi ora­șul pentru a se angaja la alte ziare. Desigur existau și alte căi, iar în următoarele săptămîni Fiske merse pe fiecare în parte. O pri­vire în registrul medicilor din oraș nu adăugă ni­mic la imaginea sa despre Dr. Dexter. Medicul avea patruzeci de ani, necăsătorit, născut în Providence și stabilit tot acolo. Era medic practicant și mem­bru al mai multor societăți medicale, dar nu exista nici o relatare asupra vreunor preocupări neobiș­nuite, sau alte interese care să clarifice amestecul său în această afacere. Sergentul William J. Monahan de la poliția lo­cală fu­ găsit și, pentru prima dată, Fiske avu oca­zia să discute cu un om care fusese martor la evenimentele ce au dus la moartea lui Blake. Cu toate că Fiske îi vorbi foarte deschis, sergentul ră­mase destul de retras. „Multe nu pot să vă spun“, zise el. „La biserică am fost atunci doar pentru a menține ordinea. Bi­serica avea un prost renume, iar Sheeley v-ar fi putut spune unele istorioare pe socoteala acelui loc.“­­„Sheeley ?“ întrebă Fiske. „Da, Bert Sheeley. Era sectorul lui, nu al meu. Pe atunci el era însă bolnav de pneumonie, iar eu i-am făcut rondul două săptămîni. Apoi a murit...“ O nouă sursă de informație seca. Blake mort. Lovecraft mort. Mertuzzo mort, iar acum Sheeley. Reporterii risipiți în toate părțile, iar Dr. Dexter plecat nu se știe unde. Fiske aftă. Dar nu se descurajă, își petrecu o zi la poșta centrală și își notă toate numerele de la numele Ambrose Dexter din cărțile de telefoane ale diferitelor orașe și regiuni, iar o altă zi și-o pe­trecu dînd telefoane. Dar nimeni nu cunoștea pe Ambrose Dexter din Providence. Atunci Fiske își cumpără o carte a apelor de coastă, închirie o barcă și vîsli de-a lungul și de-a latul golfului Narrangansett pentru a găsi locul de care vorbea Lovecraft în povestirea sa. După o săptămînă tre­bui să se dea bătut. Se întoarse la slujba sa din Chicago. Cu timpul afacerea i se șterse din minte, deși nu o uită cu totul și nici nu renunță la ideea de a dezvălui într-o zi enigma, dacă măcar exista vreuna. In iarna anului 1941 soldatul E. Fiske veni în­tr-o permisie de trei zile la Providence înainte, de a se îmbarca pentru Pacific, și iar încearcă fără rezultat să ia legătura cu Dr. Dexter. In anii 1942—1943 Fiske îi scrise de nenumărate ori Dr. Dexter, scrisorile rămînînd fără răspuns. In 1945, într-un concediu de odihnă la Hono­lulu, Fiske citea din pură plictiseală într-o revistă de astrofizică cînd dădu peste o relatare despre un congres al oamenilor de știință la Universitatea din Providence, unde Dr. A. Dexter ținuse un referat cu titlul „Aplicația practică în tehnologia militară“. Abia în 1946 Fiske se întoarse în SUA. Proble­mele sale de serviciu și treburile personale îi ocu­pară următorii ani. In 1948 dădu iar din întîmplare de numele Dr. Dexter, de data aceasta într-o re­vistă de noutăți, în care cititorului i se prezentau cercetători renumiți pe tărîmul fizicii nucleare. Fiske îi scrise editorului pentru date mai amănunțite dar nu primi răspuns. Tot fără răspuns rămase și o altă scrisoare trimisă la Providence. In toamna lui 1949 numele lui Dexter apăru din nou în aceeași revistă, de data aceasta cu o contri­buție la perfecționarea bombei cu hidrogen. Toate presimțirile care i se treziseră, sau și le imaginase cu fantezia sa, îl împinseră pe Fiske la fapte. Il însărcină pe un anume Ogden Purvis, de­tectiv particular din Providence să afle unde lo­cuiește Dr. Dexter. Tot ce dorea era să poată lua legătura cu Dexter, iar pentru asta plătea foarte bine. Purvis preluă cazul. Ii trimise mai multe ra­poarte la Chicago, dar ele nu erau prea încuraja­toare. Casa lui Dexter era acum nelocuită. Potrivit unor informații din cercuri guvernamentale, Dexter avea niște misiuni speciale. De aici detectivul trase concluzia că Dexter ar fi angajat în proiecte secrete și ferit de contactul cu publicul din motive de secu­ritate. 211

Next