Almanah Convorbiri Literare, 1984
Credea că o stabilise prin închiderea capacului și că acum aceasta locuiește în întunericul bisericii. Aceste gînduri întortocheate și fantastice le nota în timp ce urmărea furtuna de la geam. In acest timp mai mulți curioși și speriați se strînseră în jurul bisericii de pe Federal Hill la lumina lanternelor și felinarelor. E fapt dovedit că auziseră din interior zgomote alarmante : cel puțin doi martori de încredere au relatat asta. Unul, părintele Merluzzo, apăruse la locul respectiv ca să-și liniștească enoriașii. Celălalt, sergentul de poliție William J. Monahan, încerca să calmeze panica. Chiar el susținea că văzuse pata orbitoare ce se înălța precum fumul din vechiul turn, tocmai cînd fulgeră pentru ultima oară. Fulgerul, ca un meteorit sau ce-o fi fost, erupse într-o rază luminoasă și orbitoare peste oraș. Poate chiar în același moment în care, la celălalt capăt al orașului, Robert Harrison Blake nota : „Nu este oare o întrupare a lui Nyarlahotep, care în legendarul Khem putea lua înfățișare de om ?“ După cîteva secunde era mort. Medicul legist care îl examină constată o insuficiență cardiacă, iar ca motiv de deces un șoc electric, cu toate că geamul la care stătuse Blake rămăsese nevătămat. Alt medic, Dr. Ambrose Dexter, care îi era cunoscut lui Lovecraft, nu se mulțumi cu această explicație. Fără să fie autorizat pentru aceasta, el urcă în turnul fără ferestre unde descoperi ciudata cutie asimetrică conținînd acel straniu cristal. Se pare că primul lucru pe care îl făcu a fost să deschidă capacul și să scoată piatra la lumină. După aceea merse de vichirie o barcă, luă cutia la bord și o scufundă în cea mai adîncă zonă a golfului Narrangansett. Acolo se termină povestea romanțată a morții lui Blake, așa cum o notase H. P. Lovecraft. Și acolo începură cercetările lui Edmund Fiske, care durară cincisprezece ani. Abia după moartea prietenului său, Fiske află de la Lovecraft amănuntele despre evenimentele precedente. Lui Fiske îi revenea sarcina tristă de a-i înștiința pe părinții lui Blake. Un timp se simți îndemnat să meargă la Providence, dar lipsa de bani și propriile îndatoriri îl împiedicară. Intre timp Lovecraft întreprinse unele cercetări care duseră la apariția povestirii sale. Iar cu aceasta situația ar fi fost încheiată. Dar Fiske nu se mulțumi. Prietenul său cel mai bun murise în împrejurări care și celui mai mare sceptic i s-ar fi părut misterioase. Autoritățile locale terminaseră prin a da unele explicații superficiale și insuficiente. Fiske hotărî să afle adevărul. Fiske plănuia pentru toamna lui 1936, sau la începutul lui 1937, o vizită la Lovecraft, cu această ocazie intenționînd să facă și unele cercetări asupra morții lui Blake, dar din nou situația sa financiară îl încurcă. Iar în martie 1937 muri Lovecraft. Moartea sa neașteptată îl aruncă pe Fiske într-o depresiune sufletească, de care scăpă foarte greu. Așa trecu încă aproape un an, pînă la prima vizită a lui Fiske la Providence. După ce închirie o cameră, merse direct la biserica de pe Federal Hill. Dar biserica nu mai exista. Fusese dărîmată în toamna precedentă. Orașul preluase terenul pentru a ridica o școală. Clădirea neagră și aducătorul de nenorociri făcuse loc unui șantier. Fiske se îndreptă apoi spre Biserica Sfîntului Duh, la Pater Merluzzo. O menajeră îl informă că acesta murise în 1936. Dezamăgit, însă neînduplecat, Fiske căută să ajungă la Dr. Dexter, însă casa veche din strada Benefit fu o nouă descurajare. Toate obloanele erau închise. O investigație la clubul medicilor îl lămuri că Dr. Ambrose Dexter părăsise orașul pe o perioadă nedefinită. O vizită la redacția „Buletinului“ nu duse la nici o elucidare. Cei doi reporteri care după moartea lui Blake, pătrunseseră în biserică, părăsiseră apoi orașul pentru a se angaja la alte ziare. Desigur existau și alte căi, iar în următoarele săptămîni Fiske merse pe fiecare în parte. O privire în registrul medicilor din oraș nu adăugă nimic la imaginea sa despre Dr. Dexter. Medicul avea patruzeci de ani, necăsătorit, născut în Providence și stabilit tot acolo. Era medic practicant și membru al mai multor societăți medicale, dar nu exista nici o relatare asupra vreunor preocupări neobișnuite, sau alte interese care să clarifice amestecul său în această afacere. Sergentul William J. Monahan de la poliția locală fu găsit și, pentru prima dată, Fiske avu ocazia să discute cu un om care fusese martor la evenimentele ce au dus la moartea lui Blake. Cu toate că Fiske îi vorbi foarte deschis, sergentul rămase destul de retras. „Multe nu pot să vă spun“, zise el. „La biserică am fost atunci doar pentru a menține ordinea. Biserica avea un prost renume, iar Sheeley v-ar fi putut spune unele istorioare pe socoteala acelui loc.“„Sheeley ?“ întrebă Fiske. „Da, Bert Sheeley. Era sectorul lui, nu al meu. Pe atunci el era însă bolnav de pneumonie, iar eu i-am făcut rondul două săptămîni. Apoi a murit...“ O nouă sursă de informație seca. Blake mort. Lovecraft mort. Mertuzzo mort, iar acum Sheeley. Reporterii risipiți în toate părțile, iar Dr. Dexter plecat nu se știe unde. Fiske aftă. Dar nu se descurajă, își petrecu o zi la poșta centrală și își notă toate numerele de la numele Ambrose Dexter din cărțile de telefoane ale diferitelor orașe și regiuni, iar o altă zi și-o petrecu dînd telefoane. Dar nimeni nu cunoștea pe Ambrose Dexter din Providence. Atunci Fiske își cumpără o carte a apelor de coastă, închirie o barcă și vîsli de-a lungul și de-a latul golfului Narrangansett pentru a găsi locul de care vorbea Lovecraft în povestirea sa. După o săptămînă trebui să se dea bătut. Se întoarse la slujba sa din Chicago. Cu timpul afacerea i se șterse din minte, deși nu o uită cu totul și nici nu renunță la ideea de a dezvălui într-o zi enigma, dacă măcar exista vreuna. In iarna anului 1941 soldatul E. Fiske veni într-o permisie de trei zile la Providence înainte, de a se îmbarca pentru Pacific, și iar încearcă fără rezultat să ia legătura cu Dr. Dexter. In anii 1942—1943 Fiske îi scrise de nenumărate ori Dr. Dexter, scrisorile rămînînd fără răspuns. In 1945, într-un concediu de odihnă la Honolulu, Fiske citea din pură plictiseală într-o revistă de astrofizică cînd dădu peste o relatare despre un congres al oamenilor de știință la Universitatea din Providence, unde Dr. A. Dexter ținuse un referat cu titlul „Aplicația practică în tehnologia militară“. Abia în 1946 Fiske se întoarse în SUA. Problemele sale de serviciu și treburile personale îi ocupară următorii ani. In 1948 dădu iar din întîmplare de numele Dr. Dexter, de data aceasta într-o revistă de noutăți, în care cititorului i se prezentau cercetători renumiți pe tărîmul fizicii nucleare. Fiske îi scrise editorului pentru date mai amănunțite dar nu primi răspuns. Tot fără răspuns rămase și o altă scrisoare trimisă la Providence. In toamna lui 1949 numele lui Dexter apăru din nou în aceeași revistă, de data aceasta cu o contribuție la perfecționarea bombei cu hidrogen. Toate presimțirile care i se treziseră, sau și le imaginase cu fantezia sa, îl împinseră pe Fiske la fapte. Il însărcină pe un anume Ogden Purvis, detectiv particular din Providence să afle unde locuiește Dr. Dexter. Tot ce dorea era să poată lua legătura cu Dexter, iar pentru asta plătea foarte bine. Purvis preluă cazul. Ii trimise mai multe rapoarte la Chicago, dar ele nu erau prea încurajatoare. Casa lui Dexter era acum nelocuită. Potrivit unor informații din cercuri guvernamentale, Dexter avea niște misiuni speciale. De aici detectivul trase concluzia că Dexter ar fi angajat în proiecte secrete și ferit de contactul cu publicul din motive de securitate. 211