Almanah Turistic, 1981
60 de ani de la crearea PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN LA IZVOARELE MARILOR IDEI CARE SCHIMBA ȚARA Aniversarea celor 60 de ani care au trecut de cînd, urmînd spiritul vremii, socialiștii români au hotărît, după dezbateri și clarificări, adeseori, dramatice, să transforme partidul lor în partid comunist, constituie un nimerit prilej de a pătrunde în timp pînă la izvoarele marilor idei care schimbă țara, de a reconstitui, evident, foarte sumar, geneza lor pentru știința și conștiința generațiilor de azi și de mîine. Așa cum piatra așezată peste piatră poate împlini zidul și sugera trăinicia lui, mărturiile adunate cu grijă trebuie să dea imaginea drumului parcurs într-un efort de prospectare și de autodefinire. Căci, înainte de a deveni profesiune de credință și steag de luptă, socialismul a însemnat o fascinantă idee, perspectiva unei soluții nemaiîncercate pînă atunci și care se impunea a fi explorată. într-o recentă sinteză de istorie se spune că „avînd premisele în gîndurile și atitudinea lucrătorilor moderni în formare și ale primilor intelectuali care au început să reflecteze în chip nou la condiția precară de existență a clasei muncitoare, a maselor populare, a țării însăși, și care au luat contact, totodată, cu socialismul științific, năzuința către socialism s-a cristalizat în strînsă legătură cu dezvoltarea mișcării muncitorești, cu exprimarea programatică a obiectivelor ei.“ Formulare prudentă și elastică pînă la ambiguitate. Fără a o respinge integral, să reținem din ea ideea că aspirația spre filozofia care avea să transforme radical lumea era la noi foarte veche. O primă interferență între preocupările militanților noștri sociali și ideologia cea nouă, fudamentată de Marx și Engels, a fost identificată de către G. Zane care a demonstrat că urmînd o filieră franceză, lucrarea lui Nicolae Bălcescu Question economique des Principautes danubiens a alimentat un capitol de bază al celebrului Capital. Pentru a da concreteță demonstrației noastre, ne-am gîndit să rememorăm, pe cît posibil, locurile care păstrează urmele oamenilor și ecoul luptelor pe care ei le-au purtat pentru ceea ce Sadoveanu numea „lumina înțelegerii“. O asemenea emoționantă urmă am întîlnit la Trier, R. F. a Germaniei, în Casa memorială închinată lui Karl Marx. Un mare panou amplasat acolo evocă figurile lui Gheorghe Ungureanu și Carol Farcaș, iar altul pe Vasile Conta și pe Gheorghe Panu. Nu lipsește nici articolul publicat în revista „Familia“ a lui Iosif Vulcan despre „Carol Marx“ și concepțiile lui. Este o dreaptă recunoaștere a unui notoriu fapt istoric, întrucît Ungureanu și Farcaș au înființat la Timișoara o secție a Internaționalei l a, iar Conta și Panu, intelectuali radicali, au aderat la această organizație în vremea studenției lor. Pătrunderea socialismului științific în universul românesc de gîndire, cristalizarea, sub incidența lui, a unor tendințe de radicalizare a vieții politice au fost favorizate de doi factori de maximă însemnătate. A apărut, pe de o parte, o adevărată pleiadă de cărturari care au găsit în idealul socialist răspuns la propriile lor frămîntări, determinate de convingerea că se impunea înnoirea structurilor economice și de clasă ale țării, structuri care conservau în configurația lor atîtea anacronisme generatoare de discrepanțe și convulsii sociale. Zamfir Arbore și dr. Russel, Nicolae Codreanu și frații Nădejde — iată numai cîțiva dintre cei ce-și asumau cu curaj misiunea de-a desțeleni inimile și mințile și a le face apte pentru receptarea noilor valori. Nu putem trece niciodată prin comuna Puiești, de lîngă Bîrlad, fără să ne amintim că aici a fost cîndva medic de plasă Nicolae Codreanu, cel care se străduia să adune pe tovarășii săi de idei în una și aceeași matcă și care a folosit printre primii, pentru a defini începutul lor de organizare, noțiunea care plutea în aer „partidă socialistă“. Dacă sintagma „etapă nouă“ nu și-ar fi pierdut, datorită prea desei utilizări, ceva din forța ei de sugestie, am apela la ea pentru a sublinia momentul pe care l-a marcat angajarea în activitatea socialistă românească a lui Const. Dobrogeanu Gherea, întrunind o inteligență vie, o cultură largă și modernă și dovedind, în plus, o aplicație practică nedesmințită, el s-a avîntat cu entuziasm în răspîndirea noilor idei, ca și pe frontul creării acelor organizații capabile să transpună conceptele socialiste în viață. Cartierul Sărăriei din Iași s-a transformat și se transformă văzînd cu ochii, dar metamorfozele edilitare pe care le cunoaște nu ne pot face să uităm casa modestă în care la începutul anilor ’70 ai secolului trecut apărea „Contemporanul“, poate cea mai bună dintre numeroasele publicații pe care le-a scos Gherea. Revista a desfășurat largi și iscusite campanii pentru explicarea doctrinei socialiste și, operînd fără cruțare în racinele vremii, a militat pentru instituirea unui climat de elementară moralitate în viața publică și în munca științifică. Se spune că, diverse eminențe, vorba lui Arghezi, mai mult sau mai puțin cretine, așteptau cu groază apariția fiecărui număr din „Contemporanul“, deoarece oricînd puteau să fie puse pe două coloane și denunțate pentru furtul intelectual pe care-l practicau. Dincolo de toate acestea, „Contemporanul“ s-a impus prin ținută și rigoare prin spiritul său realmente elevat, însuși Fr. Engels a fost impresionat de conținutul și de combativitatea sa și, într-o scrisoare memorabilă adresată lui Ioan Nădejde, lăuda și încuraja strădaniile depuse de socialiștii români în direcția popularizării operelor clasice ale întemeietorilor noii teorii. „Dați-mi voie — scria ilustrul filozof — să vă mulțumesc pentru osteneala ce-ați avut pentru a face înțelese de cititorii români aceste scrieri“. 2