Almanahul Oștirii, 1988

SĂ ÎNĂLȚĂM UN CÎNTEC Să înălțăm un cîntec strămoșilor rămași Neatîrnării noastre de-a lungul vremii vamă! Corola lor de visuri aprinsă-i în urmași Iar cîntecele toate cu munții sînt de-o seamă. Să înălțăm un cîntec pămîntului ce-și suie zidirile de soare sub ceruri largi de vis! Purtăm în noi de-a pururi destin de ciocîrlie Dar zborul nostru este dinspre pămînt deschis. Și dacă timpu-acesta, cu litere de aur E scris în calendare, vibrînd sub Tricolor. E că în fruntea noastră avem strateg și faur Un om de omenie, un brav conducător. O inimă în care încape-o-ntreagă țară Cu tot ce-a fost și este, cu viitorul ei, O minte ce prezentul statornic o măsoară Cu faptele de mîine aprinse în idei. Republica, în cronici, noi trepte de-mplinire A-n scris cu demnitate în mersu­l avîntat De cînd întreg poporul — un cuget și-o simțire — Și-a împletit destinul cu­ al Marelui Bărbat. Urmîndu-l, noi prin fapte ü prezentăm onorul, Din postul datoriei, celui dinții soldat. Gîndind destinul Țării, gîndește viitorul Pămîntului acesta de la strămoși păstrat. Să înălțăm un cîntec, mai pur deci izvorul, Bărbatului ce timpul ni-l face tot mai dens! Destin de ciocîrlie purtăm în noi­­ și zborul. Prin fluviul lui de gînduri, a căpătat azi sens. Căpitan ILIE BÎTCĂ

Next