Almanahul Sănătății, 1988

igienodietetice precizate mai sus este per­fect posibilă evitarea apariției bolii. TRATAMENTUL GUTEI ACUTE ȘI CRO­NICE în timpul crizelor acute de gută, dure­rile sunt violente, insuportabile ; de aceea, trebuie instituit, cu promptitudine, un tratament eficace. Medicamentul de elecție, pe care-l ad­ministrează medicul căruia i se adre­sează bolnavul, este Colchicina. Deși fo­losită de secole, Colchicina își păstrează și astăzi indicația și utilitatea în trata­mentul crizelor acute de gută. In cazul în care Colchicina nu este bine tolerată (unor bolnavi le poate provoca diaree), se recurge la Fenilbutazonă sau Indometacin, medicamente ce ameliorează suferința bolnavului în 24—48 de ore. Prin medicamentele de mai sus se pot rezolva crizele acute de gută, prin com­baterea inflamației articulare ce le carac­terizează, dar fondul metabolic rămîne neinfluențat. Avem la îndemînă două medicamente, cu ajutorul cărora influențăm în sens fa­vorabil acest fond metabolic, caracteri­zat prin hiperuricemie : Probenecidul și Allopurinolul. Probenecidul favorizează eliminarea urinară a acidului uric și — implicit — scăderea concentrației sale sanguine. Allopurinolul împiedică sinteza acidului uric, prin inhibiția unei enzime. Ambele medicamente trebuie adminis­trate timp îndelungat. Prin normalizarea concentrației acidului uric se împiedică atît repetarea crizelor acute de gută, cît și instalarea manifestărilor sale cronice. Prof. dr. doc. ȘT. ȘUȚEANU ȘEFUL CLINICII MEDICALE Spitalul „Dr. I. Cantacuzino“ UN GEST PENTRU ETERNITATE Exe KitRu­ft Prof.dr.N.MINOVICI nise deja un veritabil punct de reper și un loc de mare interes turistic, prome­nadele terminîndu-se, de multe ori, atunci ca și astăzi, la „Vila cu clopoței“. Proprietarul ei, profesorul doctor Ni­­colae Minovici, ceruse arhitectului Cristofi Cerchez sa întocmească planurile unei construcții care să amintească de vechile cule oltenești, construcții ale căror pro­porții incintă ochiul și pe care arhitectul a reușit să le transpună și în locuința de odihnă a doctorului. Gîndită inițial ca o vilă de odihnă, con­strucția va deveni pînă la urmă „vila ne­­odihnei sale“, așa cum însuși N. Mino­vici o va numi. Aici, profesorul, savantul, medicul, omul își va afla neodihna sufle­tului și a trupului, muncind la grădina ce înconjura edificiul, va osteni asupra dife­ritelor obiecte de artă populară româ­nească, pe care le va colecționa cu o deo­sebită grijă, nu numai în privința valorii iQqppi Pasagerii trăsurilor ce-și prelungeau traseul după bătăile cu flori de la Șosea, ale începutului de secol XX, prin colbul drumului ce părăsea orașul, depășind hi­podromul, priveau mirați la schelele ce înălțau construcția unei case în plin cîmp, departe de oraș, în apropierea stației de cale ferată de la Băneasa. După numai un an, prin 1906, construc­ția înaltă, albă, cu acoperiș din țiglă roșie, care se zărea de la mare distanță, deve­ 135

Next