Almanahul Sportul, 1974
TURUL FRANȚEI (Urmare din pag. 193) gant, acest „pedator fermecător", mereu surîzător, s-a plimbat în acel „Tur" (1951) pe care l-a dominat net, întrecînd o serie de ași în frunte cu Barton, Bobot, Coppi (afectat de moartea fratelui său Serce într-o cursă ciclistă), Geminiani și alții. Victorie categorică a lui Coppi — net superior — în ediția 1952, primul francez, Robie, termină pe locul V, salvînd (într-o oarecare măsură) onoarea „cocoșului galic". îndrăgitul Louison Bobét Și iată acum seria de victorii ale foarte îndrăgitului rutier francez Louison Bobét: o „triplă“ consecutivă, 1953, 54 și 55, după ce participase la „Tur“ de 5 ori pînă atunci (1947, 48, 49, 50 și 51). în ascendent de formă spre finalul competiției, Bobot își adjudecă prima victorie în 1953, după o cursă cu etape mai... omenești. Pentru prima oară, medie orară — de-a dreptul uluitoare pentru o distanță de peste 4 000 km — 34,605 km. Din nou peste 34 km/h și în ediția 1954, de-a lungul căreia Bobot se afirmă ca un excelent tactician și totodată bun cățărător. Marele său rival, Ferdi Kubier, termină pe locul II, la 15 minute. în 1955—cea mai dificilă victorie a lui Bobot, dar cu atît mai valoroasă, după o dispută dîrză cu belgianul Brankart și luxemburghezul Charly Gaul. „Un tur fără favoriți“ — așa a fost numit cel din anul 1956, dar asta nu înseamnă că întrecerea a fost anostă. Dimpotrivă, a fost foarte dinamică; o dovedește media orară record — 36,512 km. Victorios, francezul Roger Walkowiak — un outsider — care, în formă excelentă, a depășit o serie de uși ca: Bahamontes, Gaul, Carrigade, Adriaenssens, Nencini etc. Un amănunt inedit, Walkowiak nu a cîștigat nici o etapă. Un an mai tîrziu —în 1957 —tînărul normand Jacques Rncquetil (23 de ani) obține prima din cele 5 victorii ale sale. Cîștigă etapa a treia, iar spre final își consolidează poziția de lider, adjudecîndu-și etapa contracronometru. Supranumit „îngerul izolat", pentru că urca excelent — „zburînd" spre înălțimi—dar nu avea echipieri pe măsura sa, luptînd mai mult de unul singur. Charly Gaul (Luxemburg) cîștigă „Turul" din 1958. A fost o ediție rapidă, un nou record de iuțeală (36,905 km/h) și—surprinzător — 78 de concurenți din cei 120 care au luat startul termină cursa. Gaul a devenit lider abia în penultima etapă, desfășurată contratimp (74 km) pe care a cîștigat-o. Rutierul spaniol Martin Federico Bahamontes (născut la 9 iunie 1928 la Santo Domingo), aflat ani de-a rîndul printre protagoniștii curselor de mare fond, și-a înscris numele în palmaresul probei la 31 de ani, cîștigînd ■gjJiția din 1959. Bahamontes a devenit lider după victoria sa din etapa a 15-a („Turul“ a avut 22) cîștigînd întrecerea, mai ales că în echipa Franței era mare rivalitate între Rncquetil și Riviere. Numeroase schimbări de lider în 1960. Roger Riviere (recordman mondial al orei cu 47,346 km, stabilit în 1958 pe pista Vigorelli din Milano) îl atacă în Pirinei pe Gastone Nencini (Italia), purtător al tricoului galben dar, ratînd un viraj în plină coborîre, se prăbușește într-o prăpastie, suferă o fractură a bazinului și cariera lui ciclistă ia sfîrșit. După acest accident, ultimele 9 etape ale „Turului" nu au mai avut istoric și Nencini a cîștigat sigur. El a realizat cea mai mare medie orară înregistrată pînă atunci — 37,210 km. Jacques Rncquetil — „domnul cronometru" — autorul a două recorduri absolute : 5 victorii și cea mai mare medie orară O dată cu anul 1961 începe „era" de dominare a lui Jacques Rncquetil. Marele as francez se afla pe atunci (la 27 de ani) în plină glorie, după ce de la 19 ani el se impusese în rîndul protagoniștilor, cîștigînd în 1953, pentru prima oară, „Marele Premiu al Națiunilor" (140 km contratimp individual cu 39,630 km/h), probă pe care și-o va adjudeca apoi de încă opt ori în cariera sa — exemplu de longevitate sportivă—încheiată în 1969, după 16 ani de mari succese. Născut la 8 ianuarie 1934, la Mont-Saint-Aignan (Normandia), el — după cum vă amintiți — a cîștigat „Turul" cu patru ani înainte, în 1957, după ce în 1956, pe pista de parchet Vigorelli din Milano, devenise noul recordman mondial al orei (46,159 km). Dar să revenim la „Turul“ din 1961. A fost o ediție fără istoric. Jacques Anquetil cîștigă etapa a doua (28 km contratimp individual), îmbracă tricoul galben, pe care îl păstrează pînă la sfîrșit, cosolidîndu-și poziția prin victoria în antepenultima etapă: 74 km, tot contracronometru, în anul următor — 1962 — din nou o etapă contratimp individual în prima parte a „Turului“ și una spre sfîrșit (tot antepenultima) — pe care le cîștigă Anquetil, îi dau prilejul acestuia să obțină o nouă victorie consecutivă. Dar, după o dispută foarte strînsă cu belgianul Planckaert, clasat finalmente pe locul II, la 5 minute, și „eternul" său rival Raymond Poulidor, pe locul III, la 11 minute. Media orară— 37,306 km, cea mai mare din toate edițiile (record absolut). în 1963, cînd s-au aniversat 60 de ani de existență ai „Turului Franței", Anquetil a obținut a patra victorie (dintre care trei consecutiv)— bătînd astfel recordurile deținute de belgianul Philippe Thys (1913, 1914 și 1921) și francezul Louison Bobet (1953, 1954 și 1955). Din nou două etape —una la începutul competiției și alta spre final (iarăși antepenultimul), parcurse individual—și cîștigate, firește, de marele meșter în asemenea curse, Jacques Anquetil, numit pe bună dreptate „domnul cronometru". „Turul a fost făcut special pentru Anquetil" — criticau ziarele străine formula de disputare a competiției (și, în bună măsură, aveau dreptate). Dar, ca să nu mai fie discuții, asul francez cîștigă în acel an și două etape cu plecarea în bloc, una în Pirinei (150 km) și alta în Alpi (228 km). Și astfel, el obține o nouă victorie finală, urmat la 3 minute și 35 de secunde de temutul adversar, spaniolul Bahamontes, care cîștigă pentru a 5-a oară „marele premiu al munților". „Turul" a debutat fără panaj în anul 1964. Anquetil își adjudecă etapa a 9-a (239 km) și se apropie de lider, Georges Groussard, pe care îl deposedează de tricoul galben în etapa a 17-a, desfășurată contratimp individual. Totuși, victoria lui finală stă sub un mare semn de întrebare pînă în ultima etapă —a 22-a— Versailles—Paris, 27 km contracronometru, pe care o cîștigă la mare luptă, urmat la 14 secunde de Rudy Altig (R.F.G.), unul dintre protagoniști și Raymond Poulidor la 21 de secunde. Și astfel, Anquetil obține la limită (55 de secunde față de Poulidor) a cincea victorie finală (patru consecutiv, record absolut). Tînărul Gimondi victorios Debutant în „Tur", italianul Felice Gimondi (23 de ani) cîștigă etapa a 3-a (250 km) și devine lider. El își apără pînă la sfîrșit poziția, ieșind victorios în ediția 1965, la care au participat 130 de concurenți. Rivalitatea Anquetil — Poulidor continuă dîrz, devenind de-a dreptul acută în 1966. Altig (în primele 9 etape), De Pra, Lebauche și Janssen poartă pe rînd tricoul galben, pe care l 1 Ofl