Amvonul, 1892 (Anul 2, nr. 1-46)
1892-01-01 / nr. 1
ANUL II. No. 1. .. . j/y N’au venitfit* să stric, ci j' să plinescă. Math. 5. 17. PREȚUI, ABONAMENTULUI In țara............................10 leî anual » « ............................ 6 „ ‘/a anu In străinătate..............12 lei anual. Apare de patru ori pef BUCUREȘTI. 1 IANUARIE 1892. ORGAN AL CLERULUT. ' \ Elfi \ L V -REDACTAT \^' . / DE COMITETUL SOCIETATEÎ „AMVONUL ROMÂN“. București 1 Ianuarie, 1892. Întrăm în al II-lea an al aparițiunei ziarului nostru. Facând o privire înapoi, constatăm că situațiunea actuală e perfect identică cu aceea care apăsa asupra nostru, ca cler, când apărea primul număr al ziarului nostru. Aşa că ceea ce e aci ştiut se ştia şi atunci, şi se va şti mereu : Nepăsare pentru biserică, strîmtorare şi mistice pentru servitorii sei. E de notat însă, că anul acesta ce trecurăm a fost unul din anii în care cestiunea îmbunătăţirei sertei clerului a fost mai mult ca oricând discutată şi parlamentele şi-au dat atenţiunea ce ea merită. Comisiuni au fost instituite şi diverse proecte formulate. Aveam deci speranţa pe care ne o da şi dreptul nostru nediscutabil şi netăgăduit de nimeni, şi solicitudinea pe care şefii bisericei noastre o pun şi în resolvarea acestei cestiuni, şi graba cu care guvernul şi parlamentul îmbrăţişau causa nostră. Dar pare că un făcut, cum o zice Românul în limbagiul său filosofic, a presidat în desfăşurarea schimbărilor politice la care asistarăm în anul espirat, spre a face, ca din mormanul de făgădueli şi speranţe cu care toţi ne îndesai, să ne alegem cu un nimic. „ Partument monies, nascitur ridiculus mus“, iată ce putem z zice despre giganticul an de făgădueli şi speranţe cu care 1891 ne-a amăgit. In faţa acestei situațiunî însă, care e datoria noastrá? Părăsi-vom câmpul luptei? Abdica-vom de la datoria ce neam impus de la început? Da-ne-vom sufletul pradă intristatoarei descurageri ce cu drept cuvânt ne asalteazá, spre a cădea într’o stare de amorțire cu mânele în sân ? Părerea noastrá e că nu. Nu, nu vom tăcea a spune şi a striga, ca orecând profeţii poporului lui Israil, anunţând lumei Române pericolul ce ameninţă pe neamul nostru, din causa situaţiunei actuale în care se află Biserica nóstrá românéscá. Nu, nu vom lăsa pana din mână, spre a lăsa urme neşterse pe care să le citescă generaţiunile viitoare şi să blesteme pe cei cărora li s’au spus reni, dar nu ’i-au îndreptat până mai era vreme. Mântuitorul a : «De nu aşi fi venit şi nu le-aşi fi vorbit, păcat n’ar avea . Iar acum răspuns n’au pentru păcatul lor“. Noi asemănat acestui precept, vom spune, vom arăta pericolul ce ameninţă naţionalitatea noastră prin slăbirea moralităţei din popor, slăbire care e un resultat fatal al neîngrijirei elementului propagator al acestei moralităţi. In primul număr al ziarului nostru ziceam: „Luând exemplu de la positivismul şi realismul actualităţeî, vom propovedui în prima linie legitima şi de mult aşteptata regulare a posiţiuneî clerului, ce de multă vreme se tot făgădueşte, fără să se fi îndeplinit pănă acum“. Adi nu avem decât a repeta acelaş lucru, declarând că o experienţă de un an ne-a probat, că nu numai această cestiune trebue să ne ocupe în prima linie, ci că ea trebue să ne ocupe special. &iptf-Sr* â PENTRU CORESPONDENȚĂ a se adresa : Econ. C. Demetrescu bis. St. Dimitrie str. Carol. Scrisorile nefrancate se refusă.