Apărarea Patriei, decembrie 1953 (Anul 9, nr. 284-308)
1953-12-01 / nr. 284
g Din activitatea stațiilor de radioamplificare * Ora alegătorului In unitatea noastră stația de radioamplificare, acest însemnat mijloc de agitație, este folosită din plin în campania electorală. Zilnic, sergentul Frunză Vasi, responsabilul stației, transmite emisiuni legate de alegeri. Seara, după terminarea programului, militarii unității noastre se adună, în grupuri, în jurul difuzoarelor, pentru a asculta „Ora alegătorului“. Programul variat al acestei ore atrage pe militari și îi face să aștepte emisiunea cu deosebit interes. Așa de exemplu, într'o seară, la „Ora alegătorului“ s-a citit schița „Molimă la Gălbinași“, care a apărut în revista „Flacăra“, după care a urmat muzică distractivă executată de orchestra subunității condusă de ofițerul Baciu Gheorghe, precum și prezentarea vieții și activității ofițerului Nichita Ioan, candidatul circumscripției noastre electorale. Programul „Orei alegătorului“ cuprinde, de asemenea, povestiri satirice despre alegerile de altă dată, convorbiri despre realizările sfaturilor populare, muzică populară și muzică dedicată alegerilor, precum și răspunsuri la întrebările alegătorilor militari. Un sprijin prețios în munca responsabilului cu stația de amplificare îl constitue îndrumarea permanentă primită din partea aparatului politic. Locotenent maior FILIP VALERIE APĂRAREA PATRIE! Vie activitate în campania electorală Prețuirea muncii rodnice Când a fost numit comandant, ofițerul Bogdan Dumitru a înțeles sarcina de mare răspundere care i s-a încredințat. El și-a îndreptat toate eforturile în scopul instruirii cât mai temeinice a militarilor. Tânărul ofițer a căutat să facă din ostași, oameni cu o comportare exemplară. Aplicarea regulamentelor în modul cel mai strict, exigența față de subordonații săi, spiritul de inițiativă și dragostea lui manifestată față de ostași au făcut ca activitatea sa să fie rodnică. De multe ori, el a condus diferite aplicaiții pentru a învăța pe ||||| ofițerii din subordine cele mai bune metode Jor de a comanda. ilfPzti; In cadrul instrucției focului, în calitate de comandant, el a îndrumat îndeaproape pre- * '♦« * ' , | gătirea militarilor. Kalkfegfth ' ; 'jJ Așa, de exemplu, la unu , exercițiu pe care l-a condus personal, tunarii au distrus cu multă * w pricepere și iscusință . *. țintele aeriene, reușind să primească calificați WmM __ ____ j vul „bine“. Sprijinindu-se în munca sa pe organizația de partid și pe organizația U.T.M., el a contribuit la ridicarea nivelului tehnic și de specialitate al subunităților de sub comanda sa. Din clipa în care vine în cazarmă și până la terminarea programului, întreaga lui activitate este dusă în mijlocul subordonaților săi. Partidul l-a învățat ce înseamnă grija față de om. Ostașul, pentru a se instrui în bune condiții, trebue să fie bine echipat și bine îngrijit. De acest lucru ține seamă, zi de zi, ofițerul Bogdan. Astfel, în subunitatea comandată de ofițerul Ionescu Mihai mai erau unele lipsuri în ceea ce privește grija față de om. Ofițerul Bogdan, sfătuindu-se cu locțiitorul său politic și cu secretarul de partid, a hotărît ca ofițerul Ionescu să fie sprijinit în muncă. El a trimis ca lucrător politic în această subunitate pe ofițerul comunist Bogojanu Nicolae. Urmărind și controlând munca în cadrul subunității comandate de ofițerul Ionescu, ofițerul Bogdan Dum “*1mitru a reușit să facă in scurt timp din a- |||aceasta o subunitate fruntașă. O atenție deosebită acordă ofițerul Bogdan Dumitru pregătirii micilor comandanți. Pentru noua perioadă de instrucție, micii comandanți au fost împărțiți pe specialități, în așa fel încât fiecare să poată să-și însușească temeinic materia din ramura sa de pregătire. De la ofițerul Bogdan au învățat micii comandanți că atunci când dau o explicație trebue să fie totdeauna cu aparatul sau schița lângă ei. Micii comandanți sunt astfel pregătiți încât, în munca lor, teoria este bine îmbinată cu practica. Ofițerul Bogdan, deseori, dădea îndrumări subordonaților în ceea ce privește grija față de om. „Instruiți pe ostași cu multă atenție și migală — le spunea ofițerul. Munca cu omul este cea mai frumoasă muncă, cea mai nobilă. Dați tot ce-ați învățat, tot ceea ce aveți mai bun“. Ca o prețuire a meritelor sale, Prezidiul Marii Adunări Naționale i-a acordat acestui vrednic comandant „Steaua Republicii Populare Române“, clasa V-a. Pentru munca depusă în rândurile militarilor, care îl iubesc și-l prețuesc, ofițerul Bogdan Dumitru a fost propus candidat al F.D.P. în alegerile de deputați pentru sfaturile populare. SPIREA IONESCU Despre candidații F. D. P. In actuala perioadă de pregătire a alegerilor de deputați pentru sfaturile populare, stația de radioamplificare al cărei responsabil este ofițerul Blejoiu Petre și-a îmbunătățit simțitor activitatea, venind și mai mult în sprijinul agitatorilor. Planificarea muncii stației s-a făcut sub îndrumarea locțiitorului politic al comandantului. Sarcinile trecute în plan au căpătat viață, au fost respectate și îndeplinite întocmai. Intr’o dimineață răcoroasă de toamnă, militarii unității executau, plini de voioșie, ultimele exerciții de înviorare. Deodată, din difuzoare răzbate până departe lozinca : „Să întâmpinăm alegerile de deputați în sfaturile populare cu noi realizări în muncă“. In clipa următoare, caporalul Mocreanu, manipulantul stației, anunță conferința ofițerului Balaban „Despre candidații F.D.P., candidații vieții noi“. Printre altele, conferențiarul a vorbit și despre ofițerul Albăstroiu Aristide, candidatul propus de militarii unității, arătând cum s’a achitat acesta de sarcinile ce i-au revenit ca ofițer și ca secretar al organizației de partid. Militarii au ascultat cu interes cele spuse de ofițerul Balaban. In repaosul de după prânz, stația de radioamplificare a transmis ultimele știri în legătură cu alegerile, precum și muzică cerută de militarii fruntași în pregătirea de luptă și politică. Seara, în cadrul unei emisiuni speciale, agitatorul soldat-fruntaș Diteanu a vorbit militarilor despre candidatul circumscripției electorale respective. Zi de zi, programul stației de radioamplificare devine mai variat, mai educativ pentru militari. Prin programele pe care le transmite, această stație contribue la buna desfășurare a muncii de agitație în campania electorală. Locotenent IOAN OVANEZ Gospodarul companiei Sergentul major Pecheanu Grigore este un tânăr ca mulți alții. La fel de voios, la fel de ager, la fel de cinstit și de îndrăgostit de viață. Pe deasupra, el mai este și un bun gospodar. Ii place să vadă totul în jurul său curat, frumos orânduit. Așa a învățat să fie de mic copil, așa este și astăzi. Deaceea, comandantul său i-a încredințat funcția pentru care-l socotise nimerit, funcția de plutonier de companie. Sergentul major Pecheanu Grigore a dovedit in această muncă un interes deosebit pentru păstrarea și întreținerea bunurilor din companie, pentru traiul ostașilor. La sala de mese, la dormitor și în sălile în care se desfășoară activitate zilnică, peste tot, el poate fi văzut străduindu-se să-și îndeplinească sarcinile ce-i revin. Pentru conștiinciozitate deosebită în muncă, el a fost evidențiat, citat prin ordin și felicitat de comandantul său. Grija pe care o poartă ostașilor, el și-a dovedit-o și prin următorul fapt : militarii care fac gardă permanentă aveau echipament obișnuit. .Sergentul major Pecheanu Grigore știe însă că a fi în gardă permanentă nu este lucru ușor. Militarii din gardă au de înfruntat și vremea rea, cu frig, ploaie sau zăpadă. De aceea, el„ a raportat comandantului său că întrucât există în magazie haine groase, acestea să fie date militarilor care fac gardă permanentă pentru a se echipa cu ele. Comandantul a aprobat acest lucru. Sergentul major Pecheanu veghează, zi de zi, ca militarii să-și primească în întregime drepturile, ca ei să aibă asigurată o hrană consistentă, bine preparată. Tovarășului Pecheanu, ca bun gospodar de companie, îi place să-i vadă pe ostași bine și curat echipați, cu armamentul îngrijit. El a observat că în subunitate erau și unii soldați care umblau cu ținuta neîngrijită. Cu acești militari, sergentul major Pecheanu a stat de vorbă adeseori, arătându-le că a întreține în bune condițiuni tot ceea ce au el în dotare înseamnă a păstra bunurile cu care poporul muncitor a înzestrat armata sa. Cunoscându-l ca pe un bun gospodar, ca pe un atemist conștiincios și harnic, militarii l-au propus pe sergentul major Pecheanu Grigore candidat intr'o circumscripție electorală raională din Capitală, convinși fiind că el se va dovedi și un bun gospodar al treburilor obștești. Ședință festivă organizată cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la crearea R.S.S. Armene Cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la crearea Republicii Sovietice Socialiste Armene, Casa Prieteniei Româno-Sovietice A.R.S.U.S. și Casa de Cultură „Stepan Sahumian“ au organizat Duminică seara, în sala din str. Batiștei nr. 14, o ședință festivă. Au luat parte numeroși oameni ai muncii din Capitală, reprezentanți ai culturii și artei, oameni ai muncii de naționalitate armeană. Festivitatea a fost deschisă de acad. Șt. Milcu, Dr. C. Pambuccian, președintele Casei de Cultură „Stepan Sahumian“, a vorbit despre succesele obținute de poporul armean în cei 33 de ani de existență a Armeniei Sovietice. Prof. Gh. Pik, director la Institutul de Studii Româno-Sovietic, membru al delegației A.R.L.U.S. care a vizitat recent Uniunea Sovietică, a înfățișat aspecte din vizita făcută în R.S.S. Armeană. Ședința festivă s-a încheiat cu un program artistic, prezentat de Casa de Cultură „Stepan Sahumian“ și de artiști de naționalitate armeană. Agerpress Comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Constantin Ivănuș Luni seara a avut loc la Muzeul „Lupta revoluționară a poporului”, din Capitală, comemorarea, a 25 de ani de la moartea lui Constantin Ivănuș, luptător de frunte al mișcării muncitorești din țara noastră, unul din fondatorii Partidului Comunist din România. Comemorarea a fost organizată de Institutul de Istorie a Partidului de pe lângă C.C. al P.M.R. In memoria luptătorului clasei muncitoare din țara noastră, adunarea a păstrat un moment de reculegere. A luat cuvântul tov. Marin Sisu, membru al Comitetului regional P.M.R. București, care a vorbit despre viața și activitatea lui Constantin Ivănuș. Conferința a fost ascultată de un mare număr de oameni ai muncii. (Agerpres) Apariția volumului 2 „Documenta din Istoria P. C. din România“ (1823-1928) De curând a apărut în Editura pentru literatură politică volumul 2 „Documente din Istoria Partidului Comunist din România“ (1923—1928) , întocmit de Institutul de Istorie a Partidului de pe lângă C. C. al P. M. R. Volumul 2 cuprinde materiale documentare din perioada stabilizării relative și parțiale a capitalismului, când burghezia și moșierimea reușesc cu ajutorul social-democraților să stăvilească vremelnic avântul revoluționar al maselor muncitoare. Documentele cuprinse în acest volum oglindesc lupta Partidului Comunist din România pentru unitatea sindicală, lupta maselor muncitoare în condițiile ilegalității și felul în care a fost folosită experiența P.C.U.S. în îmbinarea luptei ilegale cu munca legală împotriva ofensivei claselor exploatatoare. Volumul cuprinde deasemenea documente ale Congresului al 3-lea al P.C.R., lupta partidului împotriva tendințelor legaliste, lichidatoriste și a altor manifestări oportuniste din sânul partidului, lupta pentru bolșevizarea partidului. In acest volum sunt cuprinse documente ale Congresului al 4-lea al Partidului Comunist din România, care a pus sarcina mobilizării maselor împotriva pregătirii războiului antisovietic. Volumul arată lupta P.C.R. pentru unitatea clasei muncitoare, pentru puritatea sa ideologică, pentru întărirea legăturilor sale cu masele și rolul său conducător, după exemplul P.C.U.S. Intr’un rând se iscală niște vorbe prin părțile noastre. Mai cu seamă partea femeiască a satului purta de colo-colo vestea, cum că fata cea mai mare a Dermănescului ar fi vrând să se mărite cu un căpitan, abătut pe la noi, tocmai atunci, în ajunul alegerilor din 1932. Fata Dermănescului se chema Ana-Maria. Noi, ăștia de rând, le zicem la fiicele noastre ori Ana ori Maria ; pe semne însă, boierul, care își înzestrase odrasla cu toate bogățiile, i-a croit și numele așa ca să-i prisosească. Avea fata pământ, cai, ciurde, trăsuri, câini, și câte și mai câte. „Vedeți-vă de treabă, spuneau cei mai înțelepți. Nu-și împarte boierul averea cu căpitanul ăsta. A avut el alții, ehegrafi și englezi deveneau numai cu mașina“. Dar sigur, nimeni nu știa nimic. Ș’apoi nu pricepeam bine ce poftă ar fi avut acel căpitan că, eu să spun drept, de câte ori o vedeam pe fata Dermănescului plimbându-se cu cei doi dulăi în lanț, coteam drumul prin spatele caselor, că nu-mi venea la îndemână să dau față cu dânsa. Era din cale afară deșirată, nu știu cum turtită și subțiată parcă cu făcălețul, de-ți venea și silă. O vedeam, de altminteri destul de rar și-atunci dumneaei care, mă rog, era de neam, își mișca mofturoasă nasul pe care îl purta ca pe un vrăbior în mijlocul obrazului. Care nu mi-a fost mirarea, într’o bună zi, când o văd intrând cu căpitanul chiar în casa în care ședeam de vorbă cu cumătrul meu Nicolae, om de rând și nevoiaș ca mine. Știam noi că nu-i semn bun când îți intră boierul în casă și, la vederea fețelor domnești, lui cumătru-meu Nicolae i se așezase un nod în gât de începu săi tușească și să hapuguiască avan. Boierii căutau pe plutonierul Tucău, care venise odată cu căpitanul pentru alegeri și se găzduise în casa lui Nicolae. Le arătarăm drumul rușinându-ne pentru rânduielile noastre sărăcăcioase. Tucău dormea trântit pe burtă, sforăind ca o căruță neunsă, gol și gras ca un pepene. Ai ostaș veghea la căpătâiul său cu o gazdiniță în mână, pândind ca nn care cumva să-l supere în timpul somnului vreun purece, căci aceste gaze, drept să spun, erau cam multe în casa cumătrului Nicolae. — Țucău ! răcni căpitanul. Scoală, nătnrăule Ordonați, răspunse militarul sărind din somn dea dreptul în picioare, cam fără rușine, căci fata Dermănescului și prinse a mișca vrăbiorul din mijlocul obrazului. Abia îl ajută firea pe bietul plutonier să-și tragă nădragii, că superiorul îl și luă la zor. — Te pureci, nătângule ! Pentru astație-a trimis statul aici ? Cei din opoziție își fac de cap, birtul geme de chiotele lor. Mâine încep alegerile și ei au o droaie de ciomăgași. Unul n’o să aibă curajul să voteze cu noi, dar tu te pureci înainte, ce-ți pasă ! Și vedea tu tresa de majur când mi-oi vedea cu ceafa ! Păi, nu mă pregăteam eu să mă duc peste ei ?, trăiți don’ căpitan, acum mi duc peste ei... — Vorrba ! Nu vezi că sunt civili aici ? Se apropie de plutonier și, șușoairă câtva timp, apoi căpitanul plecă cu logodnica lui. Abia se închise poarta, că Țucău ridică fața spre cer și începu să înjure ca și cum ar fi rostit o rugăciune. — ...șapte mii de sfinți care strângi stelele cu grebla, astăzi și mâine... De ce nu mă scoli, ostaș, când îl vezi pe superior la ușă ? Și după ce l-a bucumat și l-a ghiontit bine pe ostaș, se întoarce și către noi. — Dar voi ce stați și vă uitați ca boul la o chivără ? Ia, stăm și noi, ce să facem !... Măcar știți cu cine trebue să votați ? — De unde să știm, păcatele noastre, că dacă nu ne spune nimenea ?... — totei, mă, păi nu v‘am spus că toată lumea trebue să voteze cu țărăniștii, că socrul lui don’ căpitan e tot țărănist și vrea să s’aleagă dipotat ?... — Dar de ce să s’aleagă țărăniștii sau liberalii ? Și ce lege au unii și alții ? După care rânduieli vor să conducă țara ? Ce vor ei ! — Bă, dar grei sunteți de cap ! Vor s’ajungă la putere, altceva ce să vrea... doar n’o fi vrând să vă taie capul... — Ș’apoi ce avem noi dintr’asta dacă vor dumnealor să ajungă la putere ? De asta nu mai putem noi, vezi... Mă uitam la cumătru cum îl întăriră pe om și își caută beleaua pe de pomană. Mi-era de pielea lui, dar până la urmă se făcu și el a înțelege și plutonierul plecă la cârciumă cum i-a fost porunca. „Bine c’am scăpat de nebun“, îmi ziceam eu, când cumătrul răsare cu altă-aia. Cică să mergem la cârciumă să-i vedem și-acolo. „Lasă-mă, omule, că nu-mi vreau pielea tăbăcită de hatârul lor. Ș’apoi dac’ar fi să alegem cu adevărat și să ne spunem păsurile, da, dar parcă pe noi o să ne întrebe cineva ? Ei între ei s’or alega și tu din sărăcia ta n’ai să ieși“. Dacă omul curios e ca și calul nărăvaș, nu-și încape în cojoc până ce nu dă cu nasul de ciomag. Și ca să-i fac pe plac, plec și eu la cârciumă. Acolo, multă lume este adunată, câți golani avea satul toți cu țuică și cu vin la nas, beau și discutau politică. Deoparte ședeau liberalii, la o masă lungă. Il vedeam pe Ciovică cel de juca prin trenuri cu cărțile pe roșu, apoi Jenică giambașul, cel chior, cu toți cuscrii săi, iar în capul mesei domnul Aldea Cristea, mare avocat de la oraș. Taraful le zicea la ureche de plesneau strunele, și ei ciocneau și închinau pahar după pahar. In colțul celălalt, cu domnul plutonier Tucău la mijloc, ședeau țărăniștii, e drept, mai puțini la număr, dar cu ciomege bine plumbuite și cu mult vin pe masă. Nu-mi mirosea bine deloc, dar ce mai puteam face ! Ne așezarăm și noi la o masă mai dosnică, Iată că deodată domnul avocat Cristea oprește muzica și începe a cuvânta astfel : Cinstiți gospodari și alegători, în aceste zile mari pentru națiunea noastră, poftiți și vă ospătați alături de noi, și cu aceste pahare de vin să spălăm toată greața anilor de guvernare a țărăniștilor și în unire să votăm pe liberali. La auzul acestor cuvinte muzica prinse a cânta „Pe-al nostru steag e scris unire“, cei de la masa liberalilor începură să bată palmele, iar țărăniștii să strige huo... cât îi țineau bojocii. Cât ne-a fost viața de grea și zilele amare o știm bine cu toții, și-a venit ceasul sfânt când cei mișei vor da socoteală în fața națiunii... u — Voi ne faceți mișei, se auzi o voce de la țărăniști, voi care trăiți numai din ciubucuri și învârteli? Lasă, domnu’ Cristea, că te știu gospodarii cine ești. Pe care nu l-ai jecmănit și nu l-ai despoiat pe la tribunale ? — Eu i-am jecmănit ? se făcu mirat domnu Cristea, ca și când l-ar fi surprins peste măsură aceste vorbe. Eu îmi dau și cămașa de pe mine pentru popor. Ia poftim... și scoase un vraf de hârtii de o sută de lei, la rupse in două și împărți o jumătate pe la cei care ședeau la mese. Fiecare va primi jumătatea care se potrivește la suta lui odată ce va ieși lista liberalilor. — Jos cu liberalii !... huo... Cei rămași fără sută se apropiară de avocat, întinzând mâinile. Avocatul scoase din buzunar jumătățile rămase acolo și le împărți. Până și Tucău, clătinându-se de băutura care-i trecuse de al șaptelea nod se îndesă în vălmășag luând câte apuca să smulgă. Dar atunci alegătorii băgară de seamă că ambele jumătăți fură împărțite și că nu mai au ce primi după alegeri. Începură să umble și să caute perechea ce se potrivea la suta lor. Se iscă Întâî o îmbulzeală și o hărmălaie ca între câini flămânzi, apoi începură să zboare în toate părțile farfurii, sticle, pahare și scaune. Curând săriră ciomăgarii și scăfârliile trosneau cu pepenii răscopți. Tucău scoase fluierul din buzunar și dădu semnal ostașilor să vie. Noi ne făceam drum spre geam că spre ușă nu era chip, când o sfântă ghioagă nimeni pe cumătru în moalele capului de i se muiară genunchii și se întinse cât îmi era de lung. N inșfăcai, și repede pe geam, apoi peste pârleaz. Ajuns acasă toată noaptea l-am dostoricit, punându-i cârpe ude la ceafă, încolo, către dimineață, când să ne culcăm și noi, iată și Tucău beat criță, zgâriat și lovit ca vai de el, — Gata am băgat la mititica toată opoziția, acum vor fi la vot numai oamenii lui don căpitan. Niciun liberal nu va veni la vot. Să-i învăț minte... s’aude... ? Ne culcarăm mulțumiți c’am aflat și „rezultatul" alegerilor. A doua zi vom, putea dormi după voie. Pe la ceasurile prânzului ne pomenim noi cu niște înjurături și plesnete și zarvă in curte. Ia vezi ce-o mai fi iară, îmi zice cumătrul căruia îi cam trecuse pofta de îmbulzeală Când mă apropii de geam, il văd pe căpitan cum îl mustră pe plutonier cu pumnii și cu palmele pentru motivul că în loc să vâre la beci pe ciomăgarii liberali, i-a băgat pe cei țărăniști, așa că niciun om de-al lui Dermănescu nu s'a apropiat de urne. Ne culcavăm din nou, aflând că rezultatele alegerilor s’au schimbat, câștigătorii fiind liberalii. D’apoi pe la miezul nopții auzim noi chiote de bucurie. — Măi, zice cumătru, să știi că au venit liberalii peste noi. Și când m’apropii de geam îl văd pe Tucău jucând într’un picior cu mâna după ceafă. Cum mă vede, îmi zice : — Trăiască don’ căpitan, c’a salvat situația. Tot ai noștri au ieșit !— Cum se poate una ca asta ? Auzii că... — Ei, mintea lui don’ căpitan n’o are oricine. Știe dumnealui ce-a făcut. Vouă nu vă spun că-i secrez electorul. Și veselia asta a ținut așa până a doua zi, când plutonierul Tacău a aflat că fata Dermănescului a plecat in țara nemțească, lăsându-l pe căpitan fără răsplată. Iar pe noi, socotind și cumpănind toate câte s’au petrecut în cele 2 zile, ne-a apucat și râsul și sila. — Măi să fie al dracului ! zice cumătru, să știi că atunci când s’au porcit și s'au scuipat unii pe alții, colo la cârciumă, toți au spus adevărul. RADU VIȘAN Don plutonier Tacău și alegerile din 1932. Marți 1 Decembrie 1953 Nr. 284 (2279) însemnări pe marginea spectacolelor teatrului Mossoviet Timp de mai bine de o săptămână, oamenii muncii din Capitala tării noastre au trăit clipe de neuitat asistând la spectacolele date de Teatrul Dramatic de Stat Mossoviet din Moscova. Seară de seară, sala teatrului C.C.S. și a celui de Estradă au răsunat de aplauzele entuziaste ale mulțimii de spectatori veniți să ia parte la aceste mari manifestări artistice: „Uraganul“ de Bill Beloțercovschi, „Un bărbat frumos” de A. N. Ostrovschi, „Othello“ de Shakespeare, „O întâmplare ciudată” de C. Goldoni, precum și seara de creație prezentată de marea actriță Vera Petrovna Marețcaia, au uimit pe spectatori prin bogăția de imagini a spectacolelor, prin profunzimea concepției regizorale — plină de fantezie creatoare — prin diversitatea genurilor și stilurilor și prin înalta măestrie a interpreților. Ceea ce stârnește în primul rând admirația în spectacolele teatrului Mossoviet este deplina identificare a actorilor cu rolurile, sinceritatea trăirii acestora și, ca un rezultat firesc, puterea lor de convingere. Fie că interpretează un personaj din zilele noastre, din timpul războiului civil, sau de acum câteva sute de ani, actorul sovietic își trăiește cu aceeași intensitate rolul, convingându-te de caracterul veridic al faptelor personajului pe care îl întruchipează. Această sinceritate a trăirii rolului se menține chiar și atunci când e vorba de o comedie de tipul „întâmplări ciudate“ a lui Goldoni, în care ideile și sentimentele nu ating o mare profunzime, ci păstrează un caracter ușor și hazliu, apropiat stilului „comediei dell’arte“. Aceasta este una din marile realizări ale artiștilor sovietici. Pe baza unei adâncite studieri a operei dramatice, a epocii în care se petrece acțiunea, a personajelor, a lumii interioare a acestora, pe baza studierii specificului individualității creatoare a autorului și pe baza unei munci perseverente de însușire a unor noi deprinderi, corespunzătoare lumii personajelor, actorii sovietici au reușit, sub îndrumarea regiztrului, să creeze stilul fiecărui spectacol, corespunzător stilului piesei. De aici provine și bogăția de tipuri extrem de variate pe care le creează un actor sovietic. lat-o de pildă pe marea artistă Marețcaia trecând cu ușurință de la rolul tinerei, naivei și stângacei Mașenca din piesa cu același nume lui Asmoghenov — la rolul puternic, profund și emoționant al învățătoarei din Șatrai, de la rolul colhoznicei devenită, datorită meritelor și muncii sale pline de devotament, deputată și membră în guvern (în filmul Femeia-deputat), la rolul micii burgheze, incultă și ridicolă, devenită „Doamna ministru” și dornică să maimuțărească manierelepusului (din comedia lui Nuș’ci „Doamna ministru“), sau de la rolul înduioșător, prin simplitatea și naturalețea lui, al Variei din „întâlnire în întuneric” de F. Cnotre, la întreg arsenalul cochetăriei feminine din rolul Mirandolinei (în „Hangița” de Goldoni). Tot astfel cine l-a văzut pe artistul poporului din R S.F.S.R., R. I. Pliatt în rolul bătrânului intelectual comunist Raevici din „Uraganul”, cu greu ar fi putut recunoaște în el pe actorul care, câteva zile mai târziu, a interpretat rolul franțuzitului Niacovici într’o scenă din comedia „Doamna ministru“. Această artă a întruchipării atinge cea mai înaltă măestrie în interpretarea rolului lui Othello de către artistul poporului din U.R.S.S., N. D. Mordvinov. Acela care l-a văzut pe Othello interpretat de Mordvinov nu și-l mai poate închipui altfel pe eroul marii tragedii shakespeariene, a cărui încredere a fost atât de crunt înșelată de perfidul intrigant, dornic de măriră și avuție, Iago. Neștearsă va rămâne în amintirea noastră figura viteazului maur, generalul care a înfrânt flota turcească luptând eroic în fruntea ostașilor săi, și care se topește de dragoste în fața chipului gingaș al Desdemonei. Mordvinov a redat cu o înaltă măestrie artistică râsul senin, copilăresc aproape, în care răsună toată bucuria vieții și a dragostei simțite de Othello și a fost atât de perfect și atunci când râsul acesta se transformă, spre sfârșitul tragediei, în plânsul sfâșietor, cu atât mai dureros cu cât este al unui bărbat viteaz și puternic, întreaga evoluție a personajului în care nu tema geloziei domină, așa cum îl prezentase teatrul burghez, ci tema încrederii înșelate, fac din rolul Othello interpretat de Mordvinov o realizare excepțională, pe care nu o vom uita niciodată. Toate aceste creații actoricești, ca de altfel realizarea la un înalt nivel artistic a tuturor spectacolelor teatrului Mossoviet, se datorase în mare măsură muncii creatoare, neobosite, a registrului principal al teatrului, artist al poporului al U.R.S.S., I. A. Zavadschi și colectivului de regizori, colaboratori și elevi ai săi, printre care: A. L. Laps, artist emerit al R.S.S. Bieloruse, E. I. Stradomscaia, maestră emerită a artei din R.S.F.S.R., și alții. I. A Zavadschi a fost unul din elevii mai apropiați ai marelui regizor C. S. Stanischilavschi, al cărui sistem și l-a însușit în mod creator, continuând după moartea învățătorului său, studierea și dezvoltarea acestui sistem. Conducător și educator al colectivului, I. A. Zavadschi aplică în viață principiile sistemului lui Stanislavschi, care constitue o înaltă școală de măestrie și etică artistică. Rezultatele muncii acestui minunat regisor sunt admirabilele spectacole ale teatrului Mossoviet, care se disting prin claritatea și profunzimea concepției regisorale, prin bogăția și siguranța mijloacelor de expresie. Interesant este faptul că stilul acestor spectacole se deosebește fundamental de la un spectacol la celălalt, după cum este vorba de o piesă de Goldoni, Ostrovschi, Shakespeare sau de Bill Beloțercovschi. întreaga epocă înfățișată de autor se reflectă în stilul spectacolului, de la decoruri și costume până la comportările personajelor, mijloacele de expresie, folosita de acestea, limbajul, gesturile și mimica. Strâns legată de conțiutul piesei, de stilul ei, de ideea ei centrală și decurgând direct din aceasta, este creată atmosfera spectacolului prin variate mijloace artistice: muzica, decorurile, ritmul acțiunii generale și a fiecărui personaj în parte. Toate aceste elemente, maeștru îmbinate de fantezia creatoare a regisorului, creează acel specific al fiecărui spectacol, care face ca de fiecare dată o lume cu totul nouă să se dezvălue în fața ochilor noștri. Iată, de pildă, lumea comediei lui Goldoni: ușoară. Trăind sentimente lipsite de profunzime, dezvăluind idei prețioase referitoare la epocă, dar fără a insista prea mult asupra lor, urmărind să trezească hazul și buna dispoziție a spectatorilor printr’o lecție servită într’o formă agreabilă. Câtă distanță este deja lumea prezentată de această piesă a lui Goldoni, la aceea a tragediei lui Shakespeare, în care epoca Renașterii cu proporțiile ei gigantice se oglindește prin caracterele puternice ale eroilor, prin pasiunile acestora, prin gândirea lor filosofică! Decorurile simple, dar expresive, sugerează proporțiile pasiunilor prin monumentalitatea lor și prin perspectivele deschise în fondaj; muzica subliniază momentele-cheie ale conflictului, prelungind emoția în sufletul spectatorilor prin ecourile pe care ea le stârnește. Tot așa, de la Shakespeare și până la comedia lui Ostrovschi este distanța parcursă de omenire delo o orânduire social-economică la alta, de la feudalism la capitalism. Atmosfera pieselor lui Ostrovschi sugerează specificul dezvoltării capitalismului, care ucide poezia și sentimentele nobile, lăsând în loc proza cotidiană și punga cu bani în loc de inimă. „Uraganul“ reflectă saltul uriaș pe care l-a făcut în viață omenirea prin Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Spectacolul transmite în sală toată atmosfera anilor războiului civil, atmosferă de puternic avânt revoluționar, de crâncenă luptă pentru apărarea revoluției, o atmosferă romanticrevoluționară pe care o sugerează laolaltă muzica, decorurile, ritmul spectacolului și interpretarea. In majoritatea spectacolelor teatrului Mossoviet, muzica joacă un rol important în pregătirea și sublinierea momentelor importante ale acțiunii, în crearea atmosferei întregului spectacol sau a unor scene separate. Compozitorul teatrului, I. S. Biriucov a creat o muzică expresivă, bogată în conținut, organic legată de tema centrală a piesei. Amintim îndeosebi muzica spectacolului „Othello“ și pe cea din „Uraganul”. O contribuție tot atât de valoroasă realizarea acestor spectacole au adus decora rurile și costumele pictorului M. A. Vinogradov, care, prin mijloace plastice simple, dar sugestive, utilizând adesea draperiile, a subliniat atmosfera și ideia spectacolelor. O realizare de seamă a regiei și interpreților teatrului Mossoviet o constitue scenele de masă. Ne amintim de spectacolul „Uraganul“, în care scenele din cazarma răsculată și cele de la munca voluntară au fost create cu un perfect simț al compoziției, al proporțiilor, urmărindu-se scoaterea în evidență a ideii centrale. Colectivul teatrului Mossoviet a realizat de minune definiția lui Stanislavschi care a spus că „teatrul este o artă colectivă”. In aceste scene, unitatea dialectică dintre individualitate și colectiv s’a înfăptuit prin contribuția comună a regizorului și a actorilor. Acest lucru a fost posibil datorită înaltei educații morale și profesionale primită de actorul sovietic care, prin munca sa creatoare, transpune în viață învățăturile marelui Stanislavschi. „Uitându-te pe tine însuți și muncind mereu ca un elev, jucând piesa și nu pe tine în piesă, iubind arta și nu pe tine în artă, ajungi să redai pe scenă cu adevărat viața sufletului omenesc“ — a spus Stanislavschi, învățăturile lui Stanislavschi constitue călăuza permanentă a artiștilor teatrului sovietic, care caută să fie întâi oameni înaintați, bogați sufletește, de o înaltă valoare etică, pentru a putea fi cu adevărat artiști, educatori ai poporului. Aceste deosebite calități morale ale artiștilor sovietici și înalta lor pregătire sională ne-au apărut cu limpezime în protecadrul consfătuirii organizate între oamenii de teatru din țara noastră și cei mai de seamă reprezentanți ai ansamblului teatrului Mossoviet. Simplitatea și profunzimea expunerii, modestia cu care au vorbit despre munca lor, căldura cu care s’au apropiat de ascultători, dorința fierbinte de a le fi de folos, au dovedit cât de departe în urmă au rămas timpurile când arta actoricească era socotită un dar diving inexplicabil, iar metodele pedagogice se reduceau la clasicul „fă ca mine“. Expunerea introductivă și cea de încheiere pe care le-a făcut cu acest prilej admirabilul regizor, artistul poporului, I. A. Zavadschi, despre sistemul lui Stanislavschi și aplicarea lui practică în munca creatoare, folosind exemple din propria activitate și din spectacolele prezentate de teatru în țara noastră, sunt un exemplu strălucit de gândire științifică aplicată la creația artistică. Expunerea lui I. A. Zavadschi a deschis orizonturi noi artiștilor noștri, ajutând la înțelegerea și lămurirea unor probleme importante legate de dezvoltarea artei teatrale din țara noastră pe drumul realismului socialist. Spectacolele teatrului Mossoviet, precum și consfătuirea colectivului teatrului cu artiștii noștri, constitue în viața noastră artistică un eveniment însemnat care va lăsa urme adânci în activitatea creatoare a artiștilor noștri. Solii artei celei mai înaintate din lume au adus mesajul lor de pace și prietenie între popoare, de înaltă conștiință artistică, de dragoste pentru popor și de luptă pentru fericirea întregii omeniri. Le vom urma mesajul și vom căuta să-i dăm viață, făcând din arta noastră teatrală un mai puternic mijloc de educare comunistă a poporului muncitor. M. BĂRBUȚA Scenă interpretată de artista Vera Marețcaia