Apărarea Patriei, decembrie 1953 (Anul 9, nr. 284-308)

1953-12-01 / nr. 284

g Din activitatea stațiilor de radioamplificare * Ora alegătorului In unitatea noastră stația de radio­ampli­ficare, acest însemnat mijloc de agitație, este folosită din plin în campania electorală. Zil­nic, sergentul Frunză Vasi, responsabilul stației, transmite emisiuni legate de alegeri. Seara, după terminarea programului, mi­litarii unității noastre se adună, în grupuri, în jurul difuzoarelor, pentru a asculta „Ora alegătorului“. Programul variat al a­­cestei ore atrage pe militari și îi face să aștepte emisiunea cu deosebit interes. Așa de exemplu, într'o seară, la „Ora ale­gătorului“ s-a citit schița „Molimă la Găl­­binași“, care a apărut în revista „Flacăra“, după care a urmat muzică distractivă execu­tată de orchestra subunității condusă de ofi­țerul Baciu Gheorghe, precum și prezentarea vieții și activității ofițerului Nichita Ioan, candidatul circumscripției noastre electorale. Programul „Orei alegătorului“ cuprinde, de asemenea, povestiri satirice despre­ alege­rile de altă dată, convorbiri despre reali­zările sfaturilor populare, muzică popu­lară și muzică dedicată alegerilor, precum și răspunsuri la întrebările alegătorilor militari. Un sprijin prețios în munca responsabi­lului cu stația de amplificare îl constitue îndrumarea permanentă primită din partea aparatului politic. Locotenent maior FILIP VALERIE APĂRAREA PATRIE! Vie activitate în campania electorală Prețuirea muncii rodnice Când a fost numit comandant, ofițerul Bogdan Dumitru a înțeles sarcina de mare răspundere care i s-a încredințat. El și-a îndreptat toate eforturile în scopul instruirii cât mai temeinice a militarilor. Tânărul ofițer a căutat să facă din ostași, oameni cu o comportare exemplară. Aplicarea regulamentelor în mo­­dul cel mai strict, exi­gența față de subordo­nații­ săi, spiritul de­­ inițiativă și dragostea lui manifestată față de­­­­ ostași au făcut ca ac­­tivitatea sa să fie rod­nică. De multe ori, el a condus diferite aplica­­­­­i­ții pentru a învăța pe ||||| ofițerii din subordine cele mai bune metode Jor de a comanda. ilfPzti; In cadrul instrucției­­­­ focului, în calitate de comandant, el a îndru­mat îndeaproape pre- * '♦« * ' , | gătirea militarilor. Kalkfegfth ' ; 'jJ Așa, de exemplu, la un­u­­ ,­­ exercițiu pe care l-a condus personal, tuna­rii au distrus cu multă * w pricepere și iscusință . *. țintele aeriene, reușind să primească calificați­­­ WmM­ __ ____ j vul „bine“. Sprijinindu-se în munca sa pe organizația de partid și pe organizația U.T.M., el a con­tribuit la ridicarea nivelului tehnic și de specialitate al subunităților de sub coman­da­ sa. Din clipa în care vine în cazarmă și până la terminarea programului, întreaga lui acti­vitate este dusă în mijlocul subordonaților săi. Partidul l-a­ învățat ce înseamnă grija față de om. Ostașul, pentru a se instrui în bune condiții, trebue să fie bine echipat și bine îngrijit. De acest lucru ține seamă, zi de zi, ofițerul Bogdan. Astfel, în subunitatea comandată de ofi­țerul Ionescu Mihai mai erau unele lipsuri în ceea ce privește grija față de om. Ofițerul Bogdan, sfătuindu-se cu locțiito­rul său politic și cu secretarul de partid, a hotărît ca ofițerul Ionescu să fie sprijinit în muncă. El a trimis ca lucrător politic în a­­ceastă subunitate pe ofițerul comunist Bo­gojanu Nicolae. Urmărind și controlând munca în cadrul subunității comandate de ofițerul Ionescu, ofițerul Bogdan Du­­m “*1­mitru a reușit să facă in scurt timp din a- |||a­ceasta o subunitate fruntașă. O atenție deosebită acordă ofițerul Bog­dan Dumitru pregătirii micilor comandanți. Pentru noua perioadă de instrucție, micii co­mandanți au fost îm­părțiți pe specialități, în așa fel încât fiecare să poată să-și însușea­scă temeinic materia din ramura sa de pre­gătire. De la ofițerul Bogdan au învățat micii coman­danți că atunci când dau o explicație tre­bue să fie totdeauna cu aparatul sau schița lângă ei. Micii coman­danți sunt astfel pre­gătiți încât, în mun­ca lor, teoria este bine îmbinată cu practica. Ofițerul Bogdan, deseori, dădea îndrumări subordonaților în ceea ce privește grija față de om. „Instruiți pe ostași cu multă aten­ție și migală — le spunea ofițerul. Munca cu omul este cea mai frumoasă muncă, cea mai nobilă. Dați tot ce-ați învățat, tot ceea ce aveți mai bun“. Ca o prețuire a meritelor sale, Prezidiul Marii Adunări Naționale i-a acordat acestui vrednic comandant „Steaua Republicii Popu­lare Române“, clasa V-a. Pentru munca depusă în rândurile milita­rilor, care îl iubesc și-l prețuesc, ofițerul Bogdan Dumitru a fost propus candidat al F.D.P. în alegerile de deputați pentru sfatu­rile populare. SPIREA IONESCU Despre candidații F. D. P. In actuala perioadă de pregătire a alege­rilor de deputați pentru sfaturile populare, stația de radioamplificare al cărei respon­sabil este ofițerul Blejoiu Petre și-a îmbu­nătățit simțitor activitatea, venind și mai mult în sprijinul agitatorilor. Planificarea muncii stației s-a făcut sub îndrumarea loc­țiitorului politic al comandantului. Sarci­nile trecute în plan au căpătat viață, au fost respectate și îndeplinite întocmai. Intr’o dimineață răcoroasă­ de toamnă, militarii unității executau, plini de voioșie, ultimele exerciții de înviorare. Deodată, din difuzoare răzbate până departe lozinca : „Să întâmpinăm alegerile de deputați în sfaturile populare cu noi realizări în mun­că“. In clipa următoare, caporalul Mocrea­­nu, manipulantul stației, anunță conferința ofițerului Balaban „Despre candidații F.D.P., candidații vieții noi“. Printre altele, conferențiarul a vorbit și despre ofițerul Albăstroiu Aristide, candidatul propus de militarii unității, arătând cum s’a achitat a­­cesta de sarcinile ce i-au revenit ca ofițer și ca secretar al organizației de partid. Militarii au ascultat cu interes cele spuse de ofițerul Balaban. In repaosul de după prânz, stația de ra­dioamplificare a transmis ultimele știri în legătură cu alegerile, precum și muzică ce­rută de militarii fruntași în pregătirea de luptă și politică. Seara, în cadrul unei emisiuni speciale, agitatorul soldat-fruntaș Diteanu a vorbit militarilor despre candidatul circumscripției electorale respective. Zi de zi, programul stației de radioam­plificare devine mai variat, mai educativ pentru militari. Prin programele pe care le transmite, această stație contribue la buna desfășurare a muncii de agitație în cam­pania­ electorală. Locotenent IOAN OVANEZ Gospodarul companiei Sergentul major Pecheanu Grigore este un tânăr ca mulți alții. La fel de voios, la fel de ager, la fel de cinstit și de îndrăgostit de viață. Pe deasupra, el mai este și un bun gospodar. Ii place să vadă totul în jurul său curat, frumos orân­duit. Așa a învățat să fie de mic copil, așa este și astăzi. De­­aceea, comandantul său i-a încredințat funcția pentru care-l socotise nimerit, funcția de plu­tonier de companie. Sergentul major Pe­cheanu Grigore a do­vedit in această mun­că un interes deosebit pentru păstrarea și în­treținerea bunurilor din companie, pentru traiul ostașilor. La sala de mese, la dormitor și în sălile în care se desfășoară acti­vitate zilnică, peste tot, el poate fi văzut străduindu-se să-și îndeplinească sarcinile ce-i revin. Pentru conștiinciozitate deosebită în muncă, el a fost evidențiat, citat prin ordin și felicitat de comandantul său. Grija pe care o poartă ostașilor, el și-a dovedit-o și prin următorul fapt : militarii care fac gardă permanentă aveau echipa­ment obișnuit. .Sergentul major Pecheanu Grigore știe însă că a fi în gardă perma­nentă nu este lucru ușor. Militarii din gar­­dă au de înfruntat și vremea rea, cu frig, ploaie sau zăpadă. De aceea, el„ a raportat comandantului său că întrucât există în magazie haine groase, acestea să fie date militarilor care fac gardă permanentă pentru a se echipa cu ele. Co­mandantul a aprobat acest lucru. Sergentul major Pe­cheanu veghează, zi de zi, ca militarii să-și pri­mească în întregime drepturile, ca ei să aibă asigurată o hrană consistentă, bine pre­parată. Tovarășului Pechea­­nu, ca bun gospodar de companie, îi place să-i vadă pe ostași bine și curat echipați, cu ar­mamentul îngrijit. El a observat că în sub­unitate erau și unii soldați care umblau cu ținuta neîngrijită. Cu acești militari, sergen­tul major Pecheanu a stat de vorbă adeseori, arătându-le că a între­ține în bune condițiuni tot ceea ce au el în dotare înseamnă a păstra bunurile cu care poporul muncitor a înzestrat ar­mata sa. Cunoscându-l ca pe un bun gospodar, ca pe un atemist conștiincios și harnic, mili­tarii l-au propus pe sergentul major Pe­cheanu Grigore candidat in­tr'o circumscrip­ție electorală raională din Capitală, convinși fiind că el se va dovedi și un bun gospodar al treburilor obștești. Ședință festivă organizată cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la crearea R.S.S. Armene Cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la crea­rea Republicii Sovietice Socialiste Armene, Casa Prieteniei Româno-Sovietice A.R.S.U.S. și Casa de Cultură „Stepan Sahumian“ au organizat Duminică seara, în sala din str. Batiștei nr. 14, o ședință festivă. Au luat parte numeroși oameni ai muncii din Capitală, reprezentanți ai culturii și artei, oameni ai muncii de naționalitate armeană. Festivitatea a fost deschisă de acad. Șt. Milcu, Dr. C. Pambuccian, președintele Casei de Cultură „Stepan Sahumian“, a vorbit de­spre succesele obținute de poporul armean în cei 33 de ani de existență a Armeniei Sovie­tice. Prof. Gh. Pik, director la Institutul de Studii Româno-Sovietic, membru al delegației A.R.L.U.S. care a vizitat recent Uniunea Sovietică, a înfățișat aspecte din vizita fă­cută în R.S.S. Armeană. Ședința festivă s-a încheiat cu un program artistic, prezentat de Casa de Cultură „Stepan Sahumian“ și de artiști de naționalitate ar­meană.­ ­Agerpress Comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Constantin Ivănuș Luni seara a avut loc la Muzeul „Lupta revoluționară a poporului”, din Capitală, comemorarea, a 25 de ani de la moartea lui Constantin Ivănuș, luptător de frunte al miș­cării muncitorești din țara noastră, unul din fondatorii Partidului Comunist din România. Co­memorarea a fost organizată de Institu­tul de Istorie a Partidului de pe lângă C.C. al P.M.R. In memoria luptătorului clasei muncitoare din țara noastră, adunarea a păstrat un mo­ment de reculegere. A luat cuvântul tov. Marin Sisu, membru al Comitetului regional P.M.R. București, care a vorbit despre viața și activitatea lui Constantin Ivănuș. Conferința a fost ascultată de un mare nu­măr de oameni ai muncii. (Agerpres) Apariția volumului 2 „Documenta din Istoria P. C. din România“ (1823-1928) De curând a apărut în Editura pentru literatură politică volumul 2 „Documente din Istoria Partidului Comunist din Ro­mânia“ (1923—1928) , întocmit de Institutul de Istorie­ a Partidului de pe lângă C. C. al P. M. R. Volumul 2 cuprinde materiale documen­tare din perioada stabilizării relative și par­țiale a capitalismului, când burghezia și moșierimea reușesc cu ajutorul social-de­­mocraților să stăvilească vremelnic avântul revoluționar al maselor muncitoare. Documentele cuprinse în acest volum o­­glindesc lupta Partidului Comunist din România pentru unitatea sindicală, lupta maselor muncitoare în condițiile ilegalității și felul în care a fost folosită experiența P.C.U.S. în îmbinarea luptei ilegale cu munca legală împotriva­­ ofensivei claselor exploatatoare. Volumul cuprinde deasemenea documente ale Congresului al 3-lea al P.C.R., lupta partidului împotriva tendințelor legaliste, lichidatoriste și a altor manifestări oportu­niste din sânul partidului, lupta pentru bolșevizarea partidului.­ In acest volum sunt cuprinse documente ale Congresului al 4-lea al Partidului Co­munist din România, care a pus sarcina mobilizării maselor împotriva pregătirii răz­boiului antisovietic. Volumul arată lupta P.C.R. pentru unita­tea clasei muncitoare, pentru puritatea sa ideologică, pentru întărirea legăturilor sale cu masele și rolul său conducător, după exemplul P.C.U.S. Intr’un rând se is­­cală niște vorbe prin părțile noastre. Mai cu seamă partea fe­­meiască a satului purta de colo-colo vestea, cum că fata cea mai mare a Dermănescu­­lui ar fi vrând să se mărite cu un căpitan, abătut pe la noi, tocmai atunci, în ajunul alegerilor din 1932. Fata Dermănescului se chema Ana-Maria. Noi, ăștia de rând, le zicem la fiicele noa­stre ori Ana ori Maria ; pe semne însă, boierul, care își înzestrase odrasla cu toate bogățiile, i-a croit și numele așa ca să-i prisosească. Avea fata pământ, cai, ciurde, trăsuri, câini, și câte și mai câte. „Vede­ți-vă de treabă, spuneau cei mai înțelepți. Nu-și împarte boierul averea cu căpitanul ăsta. A avut el alții, ehe­­­grafi și englezi de­veneau numai cu mașina“. Dar sigur, ni­meni nu știa nimic. Ș’apoi nu pricepeam bine ce poftă ar fi avut acel căpitan că, eu să spun drept, de câte ori o vedeam pe fata Dermănescului plimbându-se cu cei doi dulăi în lanț, coteam drumul prin spatele caselor, că nu-mi venea la îndemână să dau față cu dânsa. Era din cale afară deșirată, nu știu cum turtită și subțiată parcă cu făcălețul, de-ți venea și silă. O vedeam, de altminteri destul de rar și-atunci dumneaei care, mă rog, era de neam, își mișca mofturoasă nasul pe care îl purta ca pe un vrăbior în mijlocul obra­zului. Care nu mi-a fost mirarea, într’o bună zi, când o văd intrând cu căpitanul chiar în casa în care ședeam de vorbă cu cu­­mătrul meu Nicolae, om de rând și nevoiaș ca mine. Știam noi că nu-i semn bun când îți intră boierul în casă și, la vederea fe­țelor domnești, lui cumătru-meu Nicolae i se așezase un nod în gât de începu săi tușească și să hapu­guiască avan. Boierii căutau pe plutonierul Tucău, care venise odată cu căpitanul pentru alegeri și se găz­­duise în casa lui Nicolae. Le arătarăm dru­mul rușinându-ne pentru rânduielile noastre sărăcăcioase. Tucău dormea trântit pe burtă, sforăind ca o căruță neunsă, gol și gras ca un pepene. Ai­ ostaș veghea la căpătâiul său cu o gazdiniță în mână, pândind ca nn care cumva să-l supere în timpul som­nului vreun purece, căci aceste gaze, drept să spun, erau cam multe în casa cumătrului Nicolae. — Țucău ! răcni căpitanul. Scoală, nătn­răule Ordonați, răspunse militarul sărind din somn dea dreptul în picioare, cam fără ru­șine, căci fata Dermănescului și prinse a mișca vrăbiorul din mijlocul obrazului. Abia îl ajută firea pe bietul plutonier să-și tragă nădragii, că superiorul îl și luă la zor. — Te pureci, nătângule ! Pentru astație-a trimis statul aici ? Cei din opoziție își fac de cap, birtul geme de chiotele lor. Mâine încep alegerile și ei au o droaie de ciom­ă­­gași. Unul n’o să aibă curajul să voteze cu noi, dar tu te pureci înainte, ce-ți pasă ! Și vedea tu tresa de majur când mi-oi ve­dea cu ceafa ! Păi, nu mă pregăteam eu să mă duc peste ei ?, trăiți don’ căpitan, acum mi duc peste ei... —­ Vorr­ba ! Nu vezi că sunt civili aici ? Se apropie de plutonier și, șușoairă cât­va timp, apoi căpitanul plecă cu logodnica lui. Abia se închise poarta, că Țucău ridică fața spre cer și începu să înjure ca și cum ar fi rostit o rugăciune. — ...șapte mii de sfinți care strângi ste­lele cu grebla, astăzi și mâine... De ce nu mă scoli, ostaș, când îl vezi pe superior la ușă ? Și după ce l-a bucumat și l-a ghiontit bine pe ostaș, se întoarce și către noi. — Dar voi ce stați și vă uitați ca boul la o chivără ? Ia, stăm și noi, ce să facem !... Măcar știți cu cine trebue să votați ? — De unde să știm, păcatele noastre, că dacă nu ne spune nimenea ?... — tote­i, mă, păi nu v‘am spus că toată lumea trebue să voteze cu țărăniștii, că so­crul lui don’ căpitan e tot țărănist și vrea să s’aleagă dipotat ?... — Dar de ce să s’aleagă țărăniștii sau liberalii ? Și ce lege au unii și alții ? După care rânduieli vor să conducă țara ? Ce vor ei ! — Bă, dar grei sunteți de cap ! Vor s’a­­jungă la putere, altceva ce să vrea... doar n’o fi vrând să vă taie capul... — Ș’apoi ce­ avem noi dintr’asta dacă vor dumnealor să ajungă la putere ? De asta nu mai putem noi, vezi... Mă uitam la cumătru cum îl întăriră pe om și își caută beleaua pe de pomană. Mi-era de pielea lui, dar până la urmă se făcu și el a înțelege și plutonierul plecă la cârciumă cum i-a fost porunca. „Bine c’am scăpat de nebun“, îmi ziceam eu, când cumătrul răsare cu altă-aia. Ci­că să mer­gem la cârciumă să-i vedem și-acolo. „La­­să-mă, omule, că nu-mi vreau pielea tăbă­cită de hatârul lor. Ș’apoi dac’ar fi să ale­gem cu adevărat și să ne spunem păsurile, da, dar parcă pe noi o să ne întrebe cineva ? Ei între ei s’or alega și tu din sărăcia ta n’ai să ieși“. Dacă omul curios e ca și ca­lul nărăvaș, nu-și încape în cojoc până ce nu dă cu nasul de ciomag. Și ca să-i fac pe plac, plec și eu la cârciumă. Acolo, multă lume este adunată, câți go­lani avea satul toți cu țuică și cu vin la nas, beau și discutau politică. Deoparte șe­deau liberalii, la o masă lungă. Il vedeam pe Ciovică cel de juca prin trenuri cu căr­țile pe roșu, apoi Jenică giambașul, cel chior, cu toți cuscrii săi, iar în capul me­sei domnul Aldea Cristea, mare avocat de la oraș. Taraful le zicea la ureche de ples­neau strunele, și ei ciocneau și închinau pa­har după pahar. In colțul celălalt, cu domnul plutonier Tucău la mijloc, ședeau țărăniștii, e drept, mai puțini la număr, dar cu cio­mege bine plumbuite și cu mult vin pe masă. Nu-mi mirosea bine deloc, dar ce mai pu­team face ! Ne așezarăm și noi la o masă mai dosnică, Iată că deodată domnul avocat Cristea oprește muzica și începe a cuvânta astfel : Cinstiți gospodari și alegători, în ace­ste zile mari pentru națiunea noastră, pof­tiți și vă ospătați alături de noi, și cu a­­ceste pahare de vin să spălăm toată greața anilor de guvernare a țărăniștilor și în unire să votăm pe liberali. La auzul acestor cuvinte muzica prinse a cânta „Pe-al nostru steag e scris unire“, cei de la masa liberalilor începură să bată palmele, iar țărăniștii să strige huo... cât îi țineau bojocii. Cât ne-a fost viața de grea și zilele amare o știm bine cu toții, și-a venit ceasul sfânt când cei mișei vor da socoteală în fața națiunii... u — Voi ne faceți mișei, se auzi o voce de la țărăniști, voi care trăiți numai din ciubucuri și învârteli? Lasă, domnu’ Cristea, că te știu gospodarii cine ești. Pe care nu l-ai jecmănit și nu l-ai despoiat pe la tribu­nale ? — Eu i-am jecmănit ? se făcu mirat dom­nu Cristea, ca și când l-ar fi surprins peste măsură aceste vorbe. Eu îmi dau și cămașa de pe mine pentru popor. Ia poftim... și scoase un vraf de hârtii de o sută de lei, la rupse in două și împărți o jumătate pe la cei care ședeau la mese. Fiecare va prim­i jumătatea care se potrivește la suta lui odată ce va ieși lista liberalilor. — Jos cu liberalii !... huo... Cei rămași fără sută se apropiară de a­­vocat, întinzând mâinile. Avocatul scoase din buzunar jumătățile rămase acolo și le împărți. Până și Tucău, clătinându-se de băutura care-i trecuse de al șaptelea nod se îndesă în vălmășag luând câte apuca să smulgă. Dar atunci alegătorii băgară de seamă că ambele jumătăți fură împărțite și că nu mai au ce primi după alegeri. În­cepură să umble și să caute perechea ce se­ ­ potrivea la­­ suta lor. Se iscă Întâî o îmbul­zeală și o hărmălaie ca între câini flămânzi, apoi începură să zboa­re în toate părțile farfurii, sticle, pahare și scaune. Cu­rând săriră ciomăgarii și scăfârliile tros­neau cu pepenii răscopți. Tucău scoase fluie­rul din buzunar și dădu semnal ostașilor să vie. Noi ne făceam drum spre geam că spre ușă nu era chip, când o sfântă ghioagă nimeni pe cumătru în moalele capului de i se muiară genunchii și se întinse cât îmi era de lung. N­ inșfăcai, și repede pe geam, apoi peste pârleaz. Ajuns acasă toată noaptea l-am dostori­cit, punându-i cârpe ude la ceafă, încolo, către dimineață, când să ne culcăm și noi, iată și Tucău beat criță, zgâriat și lovit ca vai de el, — Gata­­ am băgat la mititica toată opo­ziția, acum vor fi la vot numai oamenii lui don­ căpitan. Niciun liberal nu va veni la vot. Să-i învăț minte... s’aude... ? Ne culcarăm mulțumiți c’am aflat și „re­zultatul" alegerilor. A doua zi vom, putea dormi după voie. Pe la ceasurile prânzului ne pomenim noi cu niște înjurături și ples­­nete și zarvă in curte. Ia vezi ce-o mai fi iară, îmi zice cu­mătrul căruia îi cam trecuse pofta de îm­bulzeală Când mă apropii de geam, il văd pe că­pitan cum îl mustră pe plutonier cu pumnii și cu palmele pentru motivul că în loc să vâre la beci pe ciomăgarii liberali, i-a băgat pe cei țărăniști, așa că niciun om de-al lui Dermănescu nu s'a apropiat de urne. Ne cul­cavăm din nou, aflând că rezultatele ale­gerilor s’au schimbat, câștigătorii fiind li­beralii. D’apoi pe la miezul nopții auzim noi chiote de bucurie. — Măi, zice cumătru, să știi că au venit liberalii peste noi. Și când m’apropii de geam îl văd pe Tucău jucând într’un picior cu mâna după ceafă. Cum mă vede, îmi zice : — Trăiască don’ căpitan, c’a salvat si­tuația. Tot ai noștri au ieșit !­­— Cum se poate una ca asta ? Auzii că... — Ei, mintea lui don’ căpitan n’o are oricine. Știe dumnealui ce-a făcut. Vouă nu vă spun că-i secrez electorul. Și veselia asta a ținut așa până a doua zi, când plutonierul Tacău a aflat că fata Dermănescului a plecat in țara nemțească, lăsându-l pe căpitan fără răsplată. Iar pe noi, socotind și cumpănind toate câte s’au petrecut în cele 2 zile, ne-a apucat și râsul și sila. — Măi să fie al dracului ! zice cumătru, să știi că atunci când s’au porcit și s'au scuipat unii pe alții, colo la cârciumă, toți au spus adevărul. RADU VIȘAN Don­ plutonier Tacău și alegerile din 1932. Marți 1 Decembrie 1953 Nr. 284 (2279) însemnări pe marginea spectacolelor teatrului Mossoviet Timp de mai bine de o săptămână, oame­nii muncii din Capitala tării noastre au trăit clipe de neuitat asistând la spectaco­lele date de Teatrul Dramatic de Stat Mos­soviet din Moscova. Seară de seară, sala teatrului C.C.S. și a celui de Estradă au ră­sunat de aplauzele entuziaste ale mulțimii de spectatori veniți să ia parte la aceste mari manifestări artistice: „Uraganul“ de Bill­ Beloțercovschi, „Un bărbat frumos” de A. N. Ostrovschi, „Othello“ de Shakespeare, „O întâmplare ciu­dată” de C. Goldoni, precum și seara de creație prezentată de marea actriță Vera Pe­trovna Marețcaia, au uimit pe spectatori prin bogăția de imagini a spectacolelor, prin profunzimea concepției regizorale — plină de fantezie creatoare — prin diversitatea ge­nurilor și stilurilor și prin înalta măestrie a interpreților. Ceea ce stârnește în primul rând admira­ția în spectacolele teatrului Mossoviet este deplina identificare a actorilor cu rolurile, sinceritatea trăirii acestora și, ca un rezul­tat firesc, puterea lor de convingere. Fie că interpretează un personaj din zilele noastre, din timpul războiului civil, sau de acum câteva sute de ani, actorul so­vietic își trăiește cu aceeași intensitate ro­lul, convingându-te de caracterul veridic al faptelor personajului pe care îl întruchi­pează. Această sinceritate a trăirii rolului se menține chiar și atunci când e vorba de o comedie de tipul „întâmplări ciudate“ a lui Goldoni, în care ideile și sentimentele nu ating o mare profunzime, ci păstrează un caracter ușor și hazliu, apropiat stilului „comediei dell’arte“. Aceasta este una din marile realizări ale artiștilor sovietici. Pe baza unei adâncite studieri a operei dramatice, a epocii în care se petrece acțiunea, a personajelor, a lumii interioare a acestora, pe baza studierii spe­cificului individualității creatoare a autoru­lui și pe baza unei munci perseverente de însușire a unor noi deprinderi, corespunză­toare lumii personajelor, actorii sovietici au reușit, sub îndrumarea regiztrului, să creeze stilul fiecărui spectacol, corespunzător sti­lului piesei. De aici provine și bogăția de tipuri extrem de variate pe care le creează un actor sovie­tic. lat-o de pildă pe marea artistă Marețcaia trecând cu ușurință de la rolul tinerei, na­ivei și stângacei Mașenca din piesa cu ace­lași nume lui Asm­oghenov — la rolul pu­ternic, profund și emoționant al învățătoa­rei din Șatrai, de la rolul colhoznicei deve­nită, datorită meritelor și muncii sale pline de devotament, deputată și membră în gu­vern (în filmul Femeia-deputat), la rolul micii burgheze, incultă și ridicolă, devenită „Doamna ministru” și dornică să maimuță­rească manierele­­pusului (din comedia lui Nuș’ci „Doamna m­inistru“), sau de la rolul înduioșător, prin simplitatea și naturalețea lui, al Variei din „întâlnire în întuneric” de F. Cnotre, la întreg arsenalul cochetăriei feminine din rolul Mirandolinei (în „Han­gița” de Goldoni). Tot astfel cine l-a văzut pe artistul poporu­lui din R S.F.S.R., R. I. Pliatt în rolul bătrâ­nului intelectual comunist Raevici din „Ura­ganul”, cu greu ar fi putut recunoaște în el pe actorul care, câteva zile mai târziu, a in­terpretat rolul franțuzitului Niacovici într’o scenă din comedia „Doamna ministru“. Această artă a întruchipării atinge cea mai înaltă măestrie în interpretarea rolului lui Othello de către artistul poporului din U.R.S.S., N. D. Mordvinov. Acela care l-a văzut pe Othello interpretat de Mordvinov nu și-l mai poate închipui altfel pe eroul marii tragedii shakespeariene, a cărui în­credere a fost atât de crunt­ înșelată de per­fidul intrigant, dornic de măriră și avuție, Iago. Neștearsă va rămâne în amintirea noastră figura viteazului maur, generalul care a înfrânt flota turcească luptând eroic în fruntea ostașilor săi, și care se topește de dragoste în fața chipului gingaș al Des­­demonei. Mordvinov a redat cu o înaltă măe­strie artistică râsul senin, copilăresc aproape, în care răsună toată bucuria vieții și a dra­gostei simțite de Othello și a fost atât de perfect și atunci când râsul acesta se trans­formă, spre sfârșitul tragediei, în plânsul sfâșietor, cu atât mai dureros cu cât este al unui bărbat viteaz și puternic, întreaga evo­luție a personajului în care nu tema geloziei domină, așa cum îl prezentase teatrul bur­ghez, ci tema încrederii înșelate, fac din ro­lul Othello interpretat de Mordvinov o rea­lizare excepțională, pe care nu o vom uita niciodată. Toate aceste creații actoricești, ca de altfel realizarea la un înalt nivel artistic a tuturor spectacolelor teatrului Mossoviet, se datorase în mare măsură muncii creatoare, neobosite, a registrului principal al teatrului, artist al poporului al U.R.S.S., I. A. Zavadschi și colectivului de regizori, colaboratori și elevi ai săi, printre care: A. L. Laps, artist emerit al R.S.S. Bieloruse, E. I. Stradomscaia, maestră emerită a artei din R.S.F.S.R., și alții. I. A­­ Zavadschi a fost unul din elevii mai apropiați ai marelui regizor C. S. Stanis­­chi­lavschi, al cărui sistem și l-a însușit în mod creator, continuând după moartea învăță­torului său, studierea și dezvoltarea acestui sistem. Conducător și educator al colectivu­lui, I. A. Zavadschi aplică în viață princi­piile sistemului lui Stanislavschi, care cons­titue o înaltă școală de măestrie și etică artistică. Rezultatele muncii acestui minu­nat regisor sunt admirabilele spectacole ale teatrului Mossoviet, care se disting prin claritatea și profunzimea concepției regi­sorale, prin bogăția și siguranța mijloace­lor de expresie. Interesant este faptul că stilul acestor specta­cole se deosebește fundamental de la un spec­tacol la celălalt, după cum este vorba de o piesă de Goldoni, Ostrovschi, Shakespeare sau de Bill­ Beloțercovschi. întreaga epocă înfățișată de autor se reflectă în stilul spec­tacolului, de la decoruri și costume până la comportările personajelor, mijloacele de ex­presie, folosita de acestea, limbajul, gestu­rile și mimica. Strâns legată de conțiutul piesei, de sti­lul ei, de ideea ei centrală și decurgând di­rect din aceasta, este creată atmosfera spec­tacolului prin variate mijloace artistice: muzica, decorurile, ritmul acțiunii generale și a fiecărui personaj în parte. Toate aceste elemente, maeștru îmbinate de fantezia crea­toare a regisorului, creează acel specific al fiecărui spectacol, care face ca de fiecare dată o lume cu totul­ nouă să se dezvălue în fața ochilor noștri. Iată, de pildă, lumea comediei lui Goldoni: ușoară. Trăind sentimente lipsite de profun­zime, dezvăluind idei prețioase referitoare la epocă, dar fără a insista prea mult asupra lor, urmărind să trezească hazul și buna dis­poziție a spectatorilor printr’o lecție servită într’o formă agreabilă. Câtă distanță este deja lumea prezentată de această piesă a lui Goldoni, la aceea a tragediei lui Sha­kespeare, în care epoca Renașterii cu propor­­țiile ei gigantice se oglindește prin caracte­rele puternice ale eroilor, prin pasiunile a­­cestora, prin gândirea lor filosofică! Deco­rurile simple, dar expresive, sugerează pro­porțiile pasiunilor prin monumentalitatea lor și prin perspectivele deschise în fondaj; muzica subliniază momentele-cheie ale con­flictului, prelungind emoția în sufletul spec­tatorilor prin ecourile pe care ea le stârne­ște. Tot așa, de la Shakespeare și până la co­media lui Ostrovschi este distanța parcursă de omenire delo­ o orânduire social-econo­mică la alta, de la feudalism la capitalism. Atmosfera pieselor lui Ostrovschi sugerează specificul dezvoltării capitalismului, care ucide poezia și sentimentele nobile, lăsând în loc proza cotidiană și punga cu bani în loc de inimă. „Uraganul“ reflectă saltul uriaș pe care l-a făcut în viață omenirea prin Marea Re­voluție Socialistă din Octombrie. Spectaco­lul transmite în sală toată atmosfera anilor războiului civil, atmosferă de puternic avânt revoluționar, de crâncenă luptă pentru a­­părarea revoluției, o atmosferă romantic­­revoluționară pe care o sugerează laolaltă muzica, decorurile, ritmul spectacolului și interpretarea. In majoritatea spectacolelor teatrului Mossoviet, muzica joacă un rol important în pregătirea și sublinierea momentelor im­portante ale acțiunii, în crearea atmosferei întregului spectacol sau a unor scene sepa­rate. Compozitorul teatrului, I. S. Biriucov a creat o muzică expresivă, bogată în conți­nut, organic legată de tema centrală a pie­sei. Amintim îndeosebi muzica spectacolului „Othello“ și pe cea din „Uraganul”. O contribuție tot atât de valoroasă realizarea acestor spectacole au adus deco­ra rurile și costumele pictorului M. A. Vino­gradov, care, prin mijloace plastice simple, dar sugestive, utilizând adesea draperiile, a subliniat atmosfera și ideia spectacolelor. O realizare de seamă a regiei și interpre­ților teatrului Mossoviet o constitue scenele de masă. Ne amintim de spectacolul „Ura­ganul“, în care scenele din cazarma răscu­lată și cele de la munca voluntară au fost create cu un perfect simț al compoziției, al proporțiilor, urmărindu-se scoaterea în evi­dență a ideii centrale. Colectivul teatrului Mossoviet a realizat de­ minune definiția lui Stanislavschi care a spus că „teatrul este o artă colectivă”. In aceste scene, unitatea dialectică dintre individualitate și colectiv s’a înfăptuit prin contribuția comună a re­gizorului și a actorilor. Acest lucru a fost posibil datorită înaltei educații morale și profesionale primită de actorul sovietic care, prin munca sa crea­toare, transpune în viață învățăturile mare­lui Stanislavschi. „Uitându-te pe tine în­suți și muncind mereu ca un elev, jucând piesa și nu pe tine în piesă, iubind arta și nu pe tine în artă, ajungi să redai pe scenă cu adevărat viața sufletului omenesc“ — a spus Stanislavschi, învățăturile lui Stanislav­schi constitue călăuza permanentă a ar­tiștilor teatrului sovietic, care caută să fie întâi oameni înaintați, bogați sufletește, de o înaltă valoare etică, pentru a putea fi cu adevărat artiști, educatori ai poporului. Aceste deosebite calități morale ale artiș­tilor sovietici și înalta lor pregătire sională ne-au apărut cu limpezime în prote­ca­drul consfătuirii organizate între oamenii de teatru din țara noastră și cei mai de seamă reprezentanți ai ansamblului teatrului Mos­soviet. Simplitatea și profunzimea expunerii, modestia cu care au vorbit despre munca lor, căldura cu care s’au apropiat de ascultători, dorința fierbinte de a le fi de folos, au dove­dit cât de departe în urmă au rămas timpu­­rile când arta actoricească era socotită un dar diving inexplicabil, iar metodele peda­gogice se reduceau la clasicul „fă ca mine“.­ Expunerea introductivă și cea de încheiere pe care le-a făcut cu acest prilej admirabi­lul regizor, artistul poporului, I. A. Zavad­­schi, despre sistemul lui Stanislavschi și apli­carea lui practică în munca creatoare, fo­losind exemple din propria activitate și din spectacolele prezentate de teatru în țara noastră, sunt un exemplu strălucit de gân­dire științifică aplicată la creația artistică. Expunerea lui I. A. Zavadschi a deschis ori­zonturi noi artiștilor noștri, ajutând la înțe­legerea și lămurirea unor probleme importan­te legate de dezvoltarea artei teatrale din țara noastră pe drumul realismului socialist. Spectacolele teatrului Mossoviet, precum și consfătuirea colectivului teatrului cu artiș­tii noștri, constitue în viața noastră artistică un eveniment însemnat care va lăsa urme adânci în activitatea creatoare a artiș­tilor noștri. Solii artei celei mai înain­tate din lume au adus mesajul lor de pace și prietenie între popoare, de înaltă conștiință artistică, de dragoste pentru popor și de luptă pentru fericirea întregii omeniri. Le vom urma mesajul și vom căuta să-i dăm viață, făcând din arta noastră teatrală un mai puternic mijloc de educare comunistă a poporului muncitor. M. BĂRBUȚA Scenă interpretată de artista Vera Marețcaia

Next