Apărarea Patriei, ianuarie 1954 (Anul 10, nr. 3-25)

1954-01-06 / nr. 3

2 APĂRAREA PATRIEI Pășim cu hotărîre înainte In anul ce l-am încheiat, unitatea noastră a obținut succese însemnate în pregătirea de luptă și politică a militarilor. In subunități s’a statornicit o disciplină mai severă. Ofi­țerii s'au deprins cu conducerea mai opera­tivă a subunităților. Ei știu să îmbine mai temeinic munca de instrucție cu pregătirea politico-ideologică a subordonaților. Locții­torii politici, organizațiile de partid și U.T.M., au devenit un sprijin de nădejde al coman­danților, îndrumate de comandanți și de loc­țiitorii lor politici, organizațiile de partid și organizațiile atemiste au desfășurat o largă activitate de educație comunistă a militari­lor, pentru creșterea conștiinței lor politice, pentru dezvoltarea calităților morale și de luptă ale acestora. Unitatea noastră se mândrește în prezent cu numeroși evidențiați. Ofițerul Vătafu Ancu, de pildă, în cursul anului care a trecut a înregistrat succese însemnate pe linia pre­gătirii profesionale și în special în conduce­rea focului subunității. Rezultate bune obținut și ofițerul Nicolae Alexandru care, a la concursul de­ tragere pe armată, a obți­nut locul II. Tot în acest an, subunitățile comandate de ofițerii Văcâreanu Petre, Tămașu Ioan și Ioan Paul au înregistrat rezultate bune în ceea ce privește pregătirea lor de luptă și politică, în întărirea ordinei și discipli­nei militare. Succesele înregistrate în decursul anului parcurs nu mulțumesc pe deplin pe militarii unității noastre. Ar fi chiar greșit dacă am desconsidera faptul că în muncă au existat și lipsuri. Cu experiența din trecut, însă, în­vățând din lipsurile ivite și considerând succesele obținute ca un stimulent pentru obținerea de noi realizări, militarii din uni­tatea noastră, în frunte cu comandanții și locțiitorii lor politici, pășesc în noul an la o muncă și mai hotărîtă. Ei sunt ferm con­vinși că de felul cum vor ști să se pregătea­scă din toate punctele de vedere vor culege roade bune sau numai satisfăcătoare la sfâr­șitul anului pe care îl începem acum. In anul care a trecut, militarii unității noastre au înregistrat succese la pregătirea politico-ideologică și ostășească. Astfel, la pregătirea marxist-leninistă, mulți ofițeri au obținut calificativul „bine" : la lecțiile po­litice, mulți sergenți și soldați au obținut deasemeni calificativul „bine”. Pentru a obține succese și mai mari în educarea politico-ideologică a militarilor, s-au luat din timp măsurile corespunzătoare. Astfel, conducătorii de lecții politice și pro­pagandiștii au fost selecționați dintre ele­mentele cele mai corespunzătoare și s-a tre­cut la pregătirea lor mai temeinică. Dease­­meni, în cursul acestui an, lucrătorii politici și-au propus să-și îmbunătățească munca de control și îndrumare, să verifice conținutul lecțiilor politice ce se țin cu sergenții și soldații și să antreneze pe toți militarii pen­tru a participa în mod activ la lecții și sem­i­­narii De asemenea ei și-au propus să conducă mai operativ și mai concret activitatea or­ganizațiilor de partid și a organizațiilor ate­miste, pentru ca acestea să devină ajutoare prețioase ale comandanților. Știut fiind că sergenții sunt primele aju­toare ale ofițerilor in opera de educare și instruire a soldaților, în convocările care au avut loc în unitate în cursul anului tre­cut, s-a pus accent deosebit pe formarea lor ca buni executanți și buni instructori. Se­lecționarea sergenților­ cu multă grijă, mun­ca dusă pentru întărirea autorității lor ca mici comandanți și dezvoltarea simțului răspunderii personale față de sarcinile ce de­curg din funcțiile pe care le dețin au trezit în ei un interes deosebit pentru munca ce o desfășoară. In cadrul unității, paralel cu pregătirea de luptă și politică a micilor comandanți, au avut loc adunări ale sergenților, in care li s’a arătat cum trebue să muncească cu oa­menii, recom­andându-li-se ca metodă princi­pală munca individuală, dusă în mod perma­nent, cu fiecare soldat in parte. In consfă­tuiri, sergenții purtători ai semnelor onori­fice au expus metodele lor de muncă folo­site în perioada instrucției de vară. Metodele de muncă ale celor mai buni instructori, cum sunt: sergentul Drăghescu Victor, sergent Panciu Ioan, sergent Dumitru Ion și alții, au fost lar­g popularizate în rândul militari­­lor. In prezent metodele lor sunt bine cunos­cute și li se acordă o înaltă prețuire. La baza pregătirii sergenților stă pregă­tirea metodică a acestora. Această pregătire se execută săptămânal sub conducerea co­mandanților de subunități. In acest sens, în ședințe speciale, sunt pregătiți mai întâi co­mandanții de subunități. De asemenea s-a stabilit ca săptămânal, comandanții de sub­unitate să execute bilanțul cu toți sergenții, iar comandantul de unitate, odată la o lună. Acest lucru va da posibilitate să se cunoască mai bine succesele și lipsurile din trmnea sergenților, să se generalizeze metodele bune. Aceste ședințe constitue pentru sergenți un imbold în muncă. Ei se conving tot mai mult de importanța răspunderii pe care o poartă, văd aportul mare ce l-au adus și pe care trebue să-l aducă necontenit în pregă­tirea de luptă și politică a soldaților. Pentru a îndeplini sarcina pusă de Mi­nistrul Forțelor Armate în fața ofițerilor, de a-și ridica tot mai mult pregăti­rea de specialitate, devenind oameni cu o înaltă cultură tehnică, în unitate s’au luat măsuri pentru a se crea condițiuni co­respunzătoare nevoilor de pregătire ale ofi­țerilor. Astfel, pentru antrenamentul per­manent, s’a construit, în imediata apropiere a cazărmii, un poligon de tragere redus, in care se poate lucra pe timp de ploaie, ză­padă și chiar ger. Bordeiele pentru lucru sunt prevăzute cu mese și cu scaune, cu sobe pentru încălzit, etc. Tot pentru a veni în sprijinul pregătirii cadrelor, în localul ocu­pat de unitate a fost renovat și îmbunătă­țit un poligon de cameră, dotat cu mobi­lierul necesar care asigură de asemenea con­dițiuni prielnice pregătirii ofițerilor. Ofițerii din unitatea noastră au fost sfă­tuiți și îndrumați să folosească articolele a­­părute în revista de specialitate, să scrie ei înșiși la această revistă. In felul acesta, se dezvoltă interesul ofițerilor pentru folosirea revistelor, care aduc un sprijin serios în formarea lor ca buni comandanți. In mod per­manent, ofițerii însă trebue ajutați și în­drumați cu multă grijă și răbdare de către comandanții lor nemijlociți, de către ofițerii cu mai multă experiență și, în primul rând, desigur, de comandantul unității și locții­torul său politic. Și problema pregătirii fizice și sportive a militarilor a fost și este în atenția coman­danților din unitatea noastră. Echipa­mentul de sport a fost revizuit, reparat și așezat într-o încăpere separată. Pista mili­tară a fost refăcută aproape in întregime, iar porticurile de gimnastică au fost com­pletate cu piese bune. Ceea ce am realizat până acum în această direcție nu ne mulțumește. Este necesar să construim o pistă G.M.A., noi porticuri de gimnastică și să amenajăm terenul de sport din incinta cazărmii. Pentru a grăbi termi­narea acestor lucrări este necesar ca tovară­șul Tănase­­, responsabil cu această pro­blemă, să manifeste mai mult interes, să lupte pentru ca activitatea sportivă din uni­tate să devină tot mai vie. Căderea zăpezii ne oferă prilejul de a rea­liza noi progrese in pregătirea fizică și sportivă a militarilor prin atragerea largă a masei de ostași spre practicarea schiului. In această direcție este necesar să muncim pentru popularizarea cât mai largă a acestui minunat sport de iarnă, să dăm o mare a­­tenție instrucției schiului și să selecționăm, pe bază de concursuri intre subunități, pe cei mai buni militari care vor constitui echipa pentru concurs, în cadrul competiții­lor sportive de iarnă în Forțele noastre Ar­mate. Analiza rezultatelor obținute la instrucția focului cu armamentul de infanterie a ajutat pe ofițerii din unitate să tragă concluzia că în cursul noului an vrece să muncească cu și mai multă h­otărîre,­mai organizat. Pentru a lichida unele lipsuri ce s’au constatat pe a­­locuri, nu convocările executate cu ofițerii și sergenții s’a insistat asupra metodei de predare a instrucției focului și s’a dat indi­cația ca munca să fie dusă cu fiecare om în parte de către ofițerii instructori. In uni­tate au fost selecționați cei mai bine pregă­tiți ofițeri și sergenți, care merg pe rând la subunități unde-și împărtășesc experiența lor. Statul major al unității folosește aceste schimburi de experiență atât pentru a îm­bunătăți metodele de predare cât și pentru a imprima o linie unică în instruirea mili­tarilor. Nu s’a trecut cu vederea nici punerea la punct a materialelor de instrucția focului de infanterie care au fost revizuite, repa­rate și completate cu piesele necesare. In a­­tenția unității rămâne ca în cursul acestui an să se ocupe mai îndeaproape de amena­jarea câmpului de tragere, care să ofere largi posibilități și condiții optime de for­mare a unor buni trăgători cu armamentul de infanterie. Pentru o repartizare mai justă a omului potrivit în locul potrivit, militarii au fost su­puși unei cunoașteri atente și îndelungate și, ținând seamă de aptitudinile lor și unelor, chiar de dorințele lor pentru o anumită spe­cialitate, au fost repartizați să lucreze a­­colo unde vor putea da cele mai bune re­zultate în muncă. Pentru a veni in ajutorul cadrelor, în uni­tate s-a luat măsura ca fiecare ofițer să studieze problemele de specialitate și de pre­gătire politico-ideologică după un plan În­tocmit de statul major al unității. Fiecare ofițer are un caiet special în care, săptă­mânal, în orele de studiu individual, își conspectează problemele studiate la ședin­țele de pregătire din cursul săptămânii. In fiecare Sâmbătă, ofițerii sunt controlați asu­pra modului cum au conspectat materialele și totodată li se dă și ajutorul necesar pen­tru viitor. Prin munca depusă de comandant și de locțiitorul său politic, ofițerii sunt îndru­mați să-și întrebuințeze timpul liber studiind probleme de specialitate, să citească cărți ideologice și de literatură, sa vizioneze filme, să meargă cât mai des la teatre, la Operă. In acest sens, unul dintre ofițeri a primit sarcina să se ocupe de procurarea biletelor necesare ofițerilor din unitate. Deasemeni există preocuparea ca micii co­mandanți, care se evidențiază în muncă, să fie trimiși săptămânal la teatru sau la ci­nema, ceea ce constitue și un stimulent în munca lor. Pentru ca militarii în termen să-și pe­treacă timpul liber în condițiuni bune, ei sunt îndrumați să studieze cărți și probleme de specialitate, să facă sport, etc. In cadrul unității s-a format o echipă artistică. In tim­pul liber, echipa va prezenta în fața mili­tarilor programe artistice și culturale. Cunoscând că valoarea combativă a tru­pelor este determinată, pe lângă alți faetor, și de starea tehnicii de luptă, comandanții și ajutoarele lor se străduesc să influen­țeze și să dezvolte la militari dragostea și grija față de întregul armament, față de mașini, aparate și întreaga tehnică din do­tare In acest sens au fost ținute referate tra­tând importanța și rolul tehnicii de luptă. In organizațiile de partid și U.T.M. a fost pusă în discuție problema grijii față de teh­nica de luptă și au fost trasate sarcini co­muniștilor și utemiștilor, să constitue exemple în mânuirea și păstrarea acestor materiale. Cu ofițerii și sergenții s’au executat și se vor mai executa ședințe speciale de cunoaș­terea și îngrijirea tehnicii de luptă, ședințe de cunoașterea atribuțiunilor și responsabi­lităților ce revin diferiților comandanți față de tehnică. Pentru a obține succese tot mai mari în anul în curs, munca politică edu­cativă­ va trebui să fie dusă în mod perma­­­­nent și mai bine organizată. Prin aceasta se va desvolta mereu conștiința militarilor în ce privește îndatoririle lor pentru buna păstrare și îngrijire a tehnicii de luptă. Curățirea zilnică a armamentului de in­fanterie este o obligație permanentă a fie­cărui militar. Dar pentru a realiza acest lucru în bune condițiuni, în unitate este în studiu găsirea de încăperi unde să fie ame­najate, pentru fiecare subunitate, câte o ca­meră pentru curățitul armamentului por­tativ. Având­ in față realizările și succesele de până acum și ținând seamă de ce trebue să mai facă, comandanții și lucrătorii politici din unitatea noastră, ofițerii din statul ma­jor și de la servicii, având sprijinul larg al organizației de partid și al organizației U.T.M. din unitate, pășesc cu încredere spre obținerea de noi succese în anul ce l-am în­ceput. Ofițerii și — alături de noi — sergen­ții, toți militarii din unitate, suntem convinși că pentru a ne face pe deplin datoria față de poporul nostru muncitor, față de partid și față de guvernul R. P. R„ trebue să ne or­ganizăm în­­ viitor mai bine munca, să lup­tăm cu mai multă îndârjire pentru a ridica gradul de pregătire al subunităților și al unităților noastre. Prin aceasta întărim Forțele noastre Armate, ne îndeplinim legă­mântul sfânt față de patrie. IOAN BUSUIOC In fața stemei patriei Ostașii s’au strâns în fața stemei patriei noastre, prinsă pe unul din pereții clubului subunității. Cel dintâi a venit aci sergentul Cojocaru Vasile. Acum, el e gata să înceapă convorbirea pentru care s'a pregătit din vreme. Ostașii se strâng mai aproape, cu­rioși, privind când la tovarășul lor, când la stema R.P.R. Agitatorul utemist le înțe­lege frământarea Și zâmbește larg, stăpân pe sine. Apoi începe a vorbi : — Iată stema țării noastre, tovarăși. O cunoașteți toți. Pădurea de brazi, sonda, spicele de grâu și celelalte părți ale ei vă sunt bine cunoscute. Mă gândesc insă că poate nu toți știu­ ce simbolizează fiecare dintre ele. Ascultați , munții reprezintă... — Ba eu știu, îi întoarce spusele, un ostaș Și eu, îl urmează un altul. Sergentul zâmbește iar­ era convins de asta mai dinainte, dar a vrut numai să a­­runce sămânța vorbei. ■ Atunci spuneți, să audă toți, îi îmbie bucuros sergentul Cojocaru... Acum, în club se aude vocea soldatului Grigorescu Aurel: „Munții de pe stema țării mă duc tu gândul la bogățiile din a­­dâncul pământului : cărbuni, fier, aur — a­­devărate comori ale patriei noastre, jefuite în trecut de capitaliști. Azi, comorile aces­tea sunt ale noastre, poporul muncitor le stăpânește. Din inima munților, orlaci ves­tiți, cum sunt Kopetin Geza, Haidu­ Iuliu și alții, scot la lumina zilei mii și milioane de tone de cărbune și minereu. Când mă uit la brazii aceștia de pe stemă, simbol al întinselor noastre păduri, parcă mă văd umblând pe la noi prin codrii tan­cului sau prin cei cutrestați odinioară de Doja sau de Horia, Cloșca și Crișan, atunci când au răsculat pe iobagi să-și facă singuri dreptate. Aud parca buciumul sunând și văd turmele păscând pe costișe. Cu ani în urmă drumețeam prin codri in zdrențe cu traista goală, după lucru. Mulți sunt cei care făceau la fel. Dar in anii a­­ceștia din urmă, de când poporul muncitor a luat în mâini cârma statului, viața e alta, ne-am ridicat la lumină și fericire". — Așa-i, tovarăși — încheie soldatul Gri­gorescu — cum vă spun. Și, ar mai fi de povestit încă multe de pe la noi, din Ardeal. Sergentul Cațichi Nicolae atât a aștep­tat, să termine Grigorescu, îndată s’a por­nit și el a spune : — După cum a zis mai înainte soldatul Bălan Constantin, coroana de­ spice întru­chipează bogăția câmpiilor patriei, holdele mănoase ale colectivelor. Și pe cele ale co­lectivei „1907“, din Ghidigeni, lângă Bâr­lad, de unde sunt eu de fel. Bogată-i gos­podăria noastră! Anul ăsta s’a strâns de pe ogoare mai mult rod ca niciodată. Co­lectiviștii aproape că n’au avut unde pune bucatele primite de curând la împărțirea ve­niturilor. — Soarele nu-i așa că înseamnă puterea populară, lumina ce ne-o dă regimul nos­tru ? se auzi o întrebare. De data aceasta lu rândul soldatului Sta­tuate Tudor să vorbească : — Chiar așa, tovarășe. Soarele acesta ne -­ luminează pe toți cei care înainte vreme­­ am fost ținuți în beznă. El înseamnă școli noi, cărți după gustul nostru, cămine cul­­­­turale, cluburi — într'un cuvânt, viața­­ nouă. Ochii soldatului Antea Dumitru se apriră­­ dela început asupra panglicii tricolore ce imbrac­ă în partea de jos stema patriei. Des­­pre ea a ținut să vorbească la convorbire. — Roșu, galben și albastru, enumera el , cele trei culori ale drapelului patriei. Roșu­­ — e sângele vărsat de strămoșii noștri in lupta pentru libertate și o viață mai bună,­­ galben — avuția țării, iar albastru — cerul ■ senin. Mie, și nouă tuturor, ne sunt dragi aceste culori. Din ele e făcut și drapelul­­ unității pe care il cinstim ca pe un lucru­­ de mare preț... Convorbirea din fața stemei patriei a con­­­­tinuat cu însuflețire. Odată mai mult, mili­tarii și-au dat seama cât de bogată și de frumoasă e patria noastră, patrie al cărei­­ scut sunt ei, ostașii Armatei noastre Popu­lare. Sergent IOAN OPREA Miercuri 6 Ianuarie 1954 Nr. 3­­2308) întreținerea exemplară a tehnicii navelor — o datorie patriotică Prin grija poporului muncitor, marina noastră militară este dotată cu o tehnică de luptă de prim rang. Cunoașterea amănun­țită a acestei tehnici de luptă, mânuirea perfectă a armamentului și mijloacelor de luptă, cât și îngrijirea exemplară­­ a lor, con­stitue o sarcină importantă pentru fiecare marinar, o sarcină izvorîtă din regulamen­tele militare, din jurământul dat patriei. Toți marinarii — matrozii, cartnicii și ofi­țerii — trebue să fie conștienți că printr’o îngrijire corectă a întregului ansamblu de mecanisme de la bord se asigură în mare măsura capacitatea de luptă a navei. Expe­riența marinarilor sovietici ne-a dovedit cu prisosință că de felul cum sunt îngrijite tehnica și armamentul, mecanismele și toate instalațiile de la bordul navei depinde în mare măsură victoria în orice bătălie na­vală. întreținerea exemplară a tehnicii necesită o muncă permanentă din partea celor ce o deservesc, un nivel înalt de exploatare și de deservire. îngrijirea corectă, științifică, a tuturor mijloacelor tehnice și a corpului navei în special, este condiția principală a pregătirii navei în vederea luptei, a marșurilor fără incidente și­ avarii, a unei temeinice și judi­cioase pregătiri de luptă a echipajului. In ceea ce privește menținerea permanentă a tehnicii de luptă în cea mai perfectă stare de funcționare,­­experiența echipajului de pe nava unde muncește ofițerul Rădulescu Mi­­hai poate să constitue un exemplu demn de urmat pentru toate echipajele marinei noas­tre militare. Aceste succese nu sunt întâmplătoare. Ele dovedesc grija și exigența permanentă pe care o au comandantul navei și ofițerii din subordine față de respectarea strictă a prescripțiunilor regulamentare, a regulilor și instrucțiunilor tehnice privitoare la păs­trarea și exploatarea mașinilor și aparate­lor. Echipajul navei este pătruns de răs­punderea pe care o are și își îngrijește nava, compartimentele, materialul de punte și mașinile în mod exemplar. Printre subunitățile fruntașe în deservirea și întreținerea aparatelor se numără și a­­ceea comandată de ofițerul Mihai. Ceea ce îl caracterizează pe acest ofițer tehnic este atenția pe care o acordă în permanență cu­noașterii perfecte de către matrozii și cart­nicii din subordine­a tuturor instrucțiunilor și regulilor legate de păstrarea și menți­nerea mecanismelor și aparatelor. Acest ofi­țer destoinic își educă subordonații în spi­ritul dragostei și înaltei răspunderi perso­nale față de tehnica de luptă și de perfecta ei întreținere. Cu totul altfel stau însă lucrurile pe nava din echipajul căreia face parte și ofițerul Negoiescu. Aici, din cauza lipsei de exigență a comandantului în ceea ce privește respec­tarea instrucțiunilor de deservire și de între­ținere a navei, nava s’a găsit de două ori în situație nefavorabilă de navigație. Iată de pildă, nava primise misiunea de a între­prinde un marș. La executarea acestei mi­siuni s’a trecut fără o temeinică pregătire anterioară a navei și echipajului. Ofițerul mecanic de pe această navă a dat dovadă de insuficientă cunoaștere a atribuțiunilor sale de responsabil al părții mecanice. El nu a procedat cu siguranță și pricepere pentru ca, înaintea plecării în marș, așa cum cer instrucțiunile, să se ve­rifice temeinic partea tehnică a navei. Exigența severă a comandantului navei, cât și a’ fiecărui ofițer de pe navă, in ceea ce privește îngrijirea mecanismelor, a tehnicii de luptă, trebue armonios îmbinată cu edu­carea matrozilor, cartnicilor și ofițerilor in spiritul dragostei Față­­ de tehnica de luptă, în spiritul răspunderii față de îngrijirea și de­servirea ei perfectă. Această educație trebue să ducă la convingerea fiecărui militar de la bord, că a mânui și întreține în mod exem­plar tehnica de luptă înseamnă a manifesta o înaltă conștiință politică, înseamnă a da dovadă de un patriotism fierbinte. Comandanții, locțiitorii lor politici, orga­nizațiile de partid și cele alemiste de la bor­dul navelor noastre militare au sarcina să educe pe tinerii marinari, pe fiecare mem­­bru al echipajului, astfel încât conștiinciozi­tatea lor față de păstrarea tehnicii — bun al întregului popor — să se ridice la un grad cât mai înalt. Pentru continua ridicare a nivelului de exploatare a mecanismelor de pe nave este necesar ca timpul afectat în cadrul progra­mului zilnic pentru întreținerea și îngrijirea tehnicii de luptă să se folosească rațional, conform planificării și instrucțiunilor. Comandanții navelor, ofițerii tehnici și a­­jutoarele lor au datoria să asigure ca timpul de îngrijire a navei să fie folosit cu minu­țiozitate de subordonați. Controlând zilnic pe teren programul de întreținere, ofițerii tehnici trebue să-și desfășoare activitatea lor după un plan bine chibzuit, în așa fel, ca fiecare dintre ei să cunoască clar ce lu­crări trebuesc executate în cursul zilei res­pective, ce anume mecanisme urmează să fie verificate și puse la punct. Un rol deosebit în îndrumarea ofițerilor tehnici de pe nave îl au specialiștii. Ei sunt chemați să contribue cu experiența lor la sprijinirea tinerilor ofițeri care nu au prac­tică îndelungată la bordul navelor. Specia­liștii sunt chemați să învețe pe ofițerii ti­neri să acționeze cât mai bine în domeniul întreținerii științifice a tehnicii. De asemenea, controlul riguros, periodic, din partea co­mandantului asupra stării de funcționare a aparatelor, va da posibilitate acestuia să cunoască întotdeauna starea în care se află tehnica de luptă și nava propriu zisă. Acest lucru va preveni repetarea­ lipsurilor consta­tate, va asigura descoperirea și generaliza­rea metodelor noi de muncă în domeniul păstrării regulamentare a materialului de pe navă. Procurarea la timp a materialului necesar conservării și întreținerii aparatelor trebue să intereseze îndeosebi pe specialiștii din sectorul de deservire. Ei au datoria să asi­gure la timp dotarea navelor cu aceste ma­teriale. Este fundamental greșită tendința unora de a considera ca o chestiune secun­dară problema asigurării navei cu o canti­tate suficientă și de bună calitate de mate­riale de întreținere și conservare. Ridicarea permanentă a calității îngrijirii tehnicii de luptă trebue considerată ca o chestiune de onoare, o datorie patriotică de mare răspundere. Conștienți de înalta datorie ce o au față de tehnica din dotare, matrozii, cartnicii și ofițerii din marina noastră militară sunt hotărîți să folosească în mod cât mai judi­cios armamentul și mecanismele, să între­țină ca lumina ochilor tehnica avansată, în­credințată de popor, luptând pentru a ridica pe o treaptă tot mai înaltă calitatea deser­virii zilnice a mecanismelor și a aparatelori­ de pe nave. I. CONSTANDACHE Inițiativă plină de roade (De la corespondentul nostru). Din inițiativa cercului de marinărie al sub­unității școală din care face parte ofițerul Cătârță Vladimir s-a amenajat o sală de specialitate. Cu entuziasm și dragoste, membrii cercului s-au apucat de muncă. Au piturat din nou machetele de nave și au reparat pe cele de­fecte. Ofițerul Cătârță, animatorul acestei munci, s-a interesat îndeaproape de completarea in­ventarului necesar. Astfel, el a procurat di­ferite piese și obiecte de marinărie ca : an­core, ar­coratoare, o cască de scafandru, gea­manduri, mine marine, etc. Aici, zilnic, vin elevii matrozi să-și com­pleteze cunoștințele de marinărie, să se fa­miliarizeze cu obiectele de navigație. In realizarea acestei săli s-au evidențiat în mod deosebit membrii cercului de marinărie, printre care elevii matrozi Câmpeanu Ioan Melnic Radu, Grigorescu Eugen, Bucur Tu­dor, Bușilă Gheorghe și alții. „Faceți ca la cancelaria unei subunități. La un bi­rou, un ofițer bine legat, cu­­ sprâncenele ne­gre îmbinate la rădăcina nasului vulturesc, răsfoia cu atenție un caiet. De la masa alătu­rată, un alt ofițer, mai subțirel, cu părul ca mătasa porumbului și ochii vioi, îi ur­mărea atent gesturile. Locotenentul Niculescu a obținut din­ nou rezultate nesatisfăcâtoare la tragere — vorbi comandantul punând caietul la o parte. Parcă nici nu-mi vine să cred !... — Și totuși, faptele sunt fapte — zise locțiitorul politic. De altfel, nici la pregă­tirea politică nu stă prea strălucit — adăugă el căzând pe gânduri. — Îmi făcusem o cu totul altă părere de­spre băiatul ăsta. Fișa de aprecieri cu care a venit din școala militară îl arăta ca pe un element de nădejde. Când am vorbit cu el, la prezentarea în subunitate, mi-a făcut o impresie excelentă. Vă amintiți despre primele rezultate obținute de subunitatea lui ? Erau bune și foarte b­une, în toate com­partimentele de activitate. Și acum rosto­golirea asta... — Cauza răului stă tot in el, în munca lui. Bineînțeles însă că și noi avem, par­tea noastră de vină — spuse locțiitorul po­litic. — Just, confirmă comandantul. Ne-am mulțumit să vedem, să ne mirăm și n’am acționat în niciun fel. Asta e !. — Atunci să acționăm. In seara aceea, cei doi ofițeri au discutat temeinic modul in care îl vor ajuta pe ofi­țerul Niculescu. Popota era plină. întorși de la câmp, ofi­țerii își împărtășeau unul altuia ultimele re­zultate obținute în pregătirea subordonați­lor. — Cum au tras azi oamenii dumneavoa­stră, tovarășe locotenent ? întrebă ofițerul Crișan pe vecinul său. — Slab de tot — răspunse ofițerul Ni­culescu. Și doar știți și dumneavoastră cât de bine trăgeau înainte. — Și nu v’ați întrebat care-i cauza ? se a­­mestecă în vorbă cel de-al treilea ofițer co­mesean, punând cu prietenie mâna pe mâna lui Niculescu. — Ce-am­ folosit cu întrebarea ? M’am întrebat, iaca, dar fără rezultat. Nu găsesc buba și pace bună. In unitate sunt socotit ca ofițer bun. Pregătire am­­ căpătat destulă în școală. De atunci și până azi, regulamen­tele nu s’au schimbat. De oameni m’am ocu­pat până ce i-am pus pe treabă. Cât des­pre sergenți, nici n‘am nevoie să-i mai con- POVESTIRE — trolez , își cunosc îndatoririle. Ei, și-atunci care-i cauza ? — Cine a deschis azi tragerea ? Dum­neavoastră, desigur — spuse Crișan. — Nu ! A tras un sergent. Abia a înde­plinit condiția — răspunse Niculescu cu năduf. Și... dumneavoastră ați­­ fost mulțu­— Se ’ntâmplă, tovarășe locotenent. Par­că ce, dumneavoastră nu vi s’a întâmplat niciodată așa ceva ? — Nu! Niciodată. Eu trag primul și am tras întotdeauna foarte bine. Iar oamenii mei trag la fel. Cred că știți asta ! — Mi se pare că ați cam început să vă lăudați. — Am și dreptul. E meritul meu, e munca mea. Vreți să spuneți că eu nu muncesc ? ripostă Niculescu pe un ton care arăta ener­vare. — Degeaba vă supărați — interveni Gri­gorescu, celălalt ofițer. Tovarășul are drep­tate. De altfel, toată lumea știe că subor­donatul este oglinda comandantului. — Acum ați început și dumneavoastră ? Dar, mă rog, subordonații dumneavoastră ce calificativ ați obținut la pregătirea fizi­că ? Dacă nu mă înșel „rău“. o— Asta s'a întâmplat cu luni în urmă răspunse Grigorescu — când nici eu, coman­dantul lor, n’aș fi meritat alt calificativ. Poftiți însă acum să-mi vedeți oamenii. Să mă vedeți pe mine lucrând la bară ori la paralele și apoi să vorbiți. Orice­ ați spune, exemplul comandantului e un lucru de mare preț. Ofițerul Niculescu executa cu subunitatea o ședință de pregătire fizică. In planul cons­pect pe care ofițerul îl prezentase coman­dantului se prevedea repetarea câtorva miș­cări la paralele, la bara fixă și la portic. Programul se executa pe ateliere, sub con­ducerea sergenților. Ofițerul nu avea decât să controleze și să îndrepte eventualele gre­șeli. Observând că oamenii executau defectuos unele mișcări la aparate, comandantul îl che­mă pe ofițerul Niculescu. „ Dumneavoastră sunteți mulțumit de fe­lul cum se mișcă oamenii ? Ofițerul privi. Apoi, vădit încurcat, răs­punse . Nu. — De ce nu le arătați dumneavoastră cum trebue lucrat ? — ..Să vedeți, eu n’am mai executat de­mult și cred că n’aș reuși prea bine. Dar am la mine regulamentul și am să le explic imediat. — Eu cred că exemplul dumneavoastră ar fi pentru ei mai convingător decât either câtorva articole din regulament, pe care cred că și ei le cunosc — îi spuse coman­dantul. Apoi își notă ceva în carnet și plecă într’o altă zi, subunitatea ofițerului Ni­culescu se afla la câmp. Se executa instruc­ția tactică de front. Grupele erau desfășu­rate, când apăra din nou comandantul. După ce prezentă raportul, ofițerul Nicu­lescu primi permisiunea să-și continue acti­vitatea. La comanda lui, ostașii executară câteva mișcări. Dar felul în care au fost date comenzile și modul în care au fost exe­cutate au nemulțumit pe comandant. Când subunitatea primi repaus, comandan­tul chemă pe ofițerul Niculescu la el. — Nu prea mi-a plăcut execuția, iar co­menzile pe care le-ați dat nu sunt regula­mentare. Ieri, la pregătirea programului, ați revăzut materia ? — Mi-am scris planul conspect, am indicat articolele din regulament... — Ați arătat sergenților personal cum se execută — de exemplu — mersul târîș? — Nu, dar le-am citit din regulament. — Și credeți că e de ajuns ? S-ați văzut azi ? Parcă ar fi la prima execuție... După înapoierea la cazarmă, vă rog să poftiți pe la cancelarie. Trebue să stăm de vorbă. Trecuse mai bine de o jumătate de oră de când locotenentul Niculescu încerca, fără succes, să-și analizeze in mod autocritic ac­tivitatea din ultimele săptămâni. Comandan­tul și locțiitorul politic îl ascultau cu atenție și răbdare. Totuși, în cele din urmă, coman­dantul îl întrerupse. — Văd că nu reușiți să priviți lucrurile autocritic. Am să vă ajut eu. Și deschi­zând carnetul începu : — Vă amintiți că regulamentele noastre cer de la comandant să fie exemplu de vioi­ciune și rezistență, de conduită ireproșabilă, de îndeplinire precisă a regulamentelor, or­dinelor și dispozițiun­ilor ? Cum credeți că poate ofițerul să aducă la îndeplinire aceste cerințe ?­­— Cred că pentru aceasta trebue să fie temeinic pregătit — răspunse dup­ă o clipă de gândire Niculescu. — Just Și dumneavoastră socotiți că sun­teți bine pregătit ? — Eu cunosc regulamentele și le aplic. In ultimele zile v-am controlat de două ori la câmp și de două ori mi-ați vorbit despre acest lucru. Ei bine, să vorbim despre felul cum aplicați dumneavoastră regulamen­tele. In calitatea dumneavoastră de coman­dant vă obligă sau nu regulamentul să fiți primul executant al tuturor prescripțiunilor regulamentare în subunitatea pe care o co­mandați ? Incontestabil. Și puteți dumneavoastră susține că în­­tr-adevăr sunteți exemplu la trageri, la pre­gătirea fizică, la instrucția tactică și de front, că puteți spune subordonaților dum­neavoastră în orice împrejurare : „faceți ca mine ?" Credeți că aplicarea regulamente­lor se rezumă la cunoașterea mecanică a lor de către dumneavoastră și subordonații dumneavoastră ? Ce folos să știi, de exem­plu, ce prevede regulamentul la executarea saltului, dacă nu ești în măsură să execuți practic ceea ce cunoști atât de bine teoretic ? •Soldatul învață mult mai ușor din ceea ce-i arată comandantul, decât din ceea ce-i citește. Sunt convins că toți militarii din subordinele dumneavoastră cunosc teoretic regulile și procedeele de tragere, dar nu știu să le a­­plice, deoarece ei nu l-au văzut pe coman­dantul lor lucrând ca să-și mențină antre­namentul. Nu l-au văzut trăgând primul și îndeplinind ședința cu „foarte bine". Cred, tovarășe locotenent, că este timpul să faceți o cotitură în muncă. Noi vă vom da tot sprijinul. Asta nu înseamnă nici pe departe că vă vom fi dădace ! Dumneavoa­stră știți să munciți, cunoașteți regulamen­tele. Rămâne să le dați viață. Avem con­vingerea că în viitor veți folosi acel minu­nat mod de a instrui oamenii : exemplul per­sonal al comandantului. Vorbele comandantului au avut un puter­nic ecou în sufletul ofițerului Niculescu. Ele l-au făcut să-și amintească de anii de școală militară, când se străduia din răsputeri să-și imite­ comandantul, pe ofițerul Dieru, să-și însușească metodele lui de predare. Se în­treba uneori cum de nu reușește el, băi­at tânăr, să se miște asemenea comandantului său la instrucția de front, să se cațere cu aceeași agilitate pe frânghie sau să nu gre­șească nicio lovitură în afara cercului 9. Acum înțelegea că ofițerul Dieru era un adevărat comandant de tip nou, exigent față de sine și față de subordonați și care-și in­struia oamenii folosind forța exemplului per­sonal. Și în unitate a găsit asemenea ofițeri. Uite, chiar comandantul lui ar putea să spună oricând subordonaților : „faceți ca mine !“ își amintește cum, la o convo­care, comandantul a prezentat ofițerilor tineri o lecție de metodică model, care i-a mers la inimă. O vreme a fost și el așa. Pe atunci subunitatea comandată de el era fruntașă și la trageri, și la pregătirea fizică, și la instrucția tactică, și la pregătirea politică. Apoi... Ce s’a întâmplat după aceea ?... La masa lui de lucru, cu capul sprijinit în pumni, ofițerul Niculescu continua să-și frământe mintea. — De vină sunt numai eu. Am crezut că dacă totul merge strună la un moment dat­­ nu mai e nevoie de intervenția mea. M’am culcat pe laurii victoriei, m’am­ auto­­liniștit, mi-am neglijat îndatoririle. M’am­ mulțumit să dau subordonaților ordine, fără să le arăt cum să lucreze, fără să-i con­trolez în muncă. E adevărat... De când n’am mai pus cu mâna pe armă să mă antrenez pentru tra­geri ? Am și uitat de când n’am mai trecut pista militară. Socoteam că stăpânesc regu­lamentele și azi m’am încurcat la dareai unei comenzi. Are dreptate comandantul. Tre­bue să mă schimb. Așa nu mai merge. Pot să am și eu o subunitate fruntașă. Și o voi avea. De mâine îmi schimb felul de muncă. Și nu de mâine , chiar din momentul acesta. In după amiaza aceea, la pregătirea pro­gramului, ofițerul Niculescu nu s’a mai mul­țumit să-și treacă mecanic în planul cons­pect articolele din regulament. S’a apucat să le studieze cu grijă. Apoi a făcut cu sergenții pregătirea programului. A dat per­sonal comenzile, a arătat mișcările ce tre­buiau executate și nu s’a lăsat până când nu s’a convins că fiecare sergent și-a însu­șit bine materia pentru a doua zi. Seara, când a plecat acasă, i se părea că e un alt om. Trecuseră de atunci mai bine de două săp­tămâni. Intr’una din zile, după masa de prânz, militarii se îndreptau în grupuri spre dormitor. — Ați observat, tovarăși, cât de mult s’a schimbat comandantul nostru ? începu vorba un ostaș din subunitatea ofițerului Nicu­lescu. Parcă a întinerit. E mai vioi, mai vesel. I­ văzurăți azi cum lucra la bara fixă ? Credeai că n’are oase. — Și nu ne-a lăsat nici pe noi până n’am făcut ca el. Mie unul mi-a plăcut — spusa un altul. — Da’ de triunghiul greșelilor pe care l-a executat acum câteva zile la grupa noastră, ce ziceți ? Toate trei punctele aproape unul peste altul. Am căscat gura ca la urs. Și știi ce ne-a spus ? Că nici nu stă de vorbă cu noi până ce nu vom face toți triunghiuri asemănătoare. Și...? întrebară câțiva. — Cum și...? Păi cu cine a fumat țigara în­ primul repaus ? Nu cu grupa noastră ? — Da, ce-i drept, s’a schimbat coman­dantul. Dar ne-am schimbat și noi. Uite mie, de exemplu, acum îmi plac mult mai mult decât înainte lecțiile politice pe care le ține. Și nu numai atât. Am început să pricep o serie de lucruri pe care înainte le vedeam abia ca prin ceață — se amestecă în vorbă și soldatul Ichim — Tovarăși, stați să ,vă spun ceva — strigă de departe un soldat mărunțel, cu boneta pusă ștrengărește pe sprânceană. Am stat de vorbă cu Păduraru de la al treilea — continuă el alăturându-se grupului — ăla căruia nu-i mai face gura toată ziua. Știți ce mi-a spus ? Mi-a spus așa : Peste trei zile avem­ tragem­. Eu mă prind că tot ai noștri or să tragă mai bine. Uite, facem pe un bilet de cinema. Și dacă mai țin și alții rămășagul... la noi mai sunt băieți care ar vrea să vadă un film... — Și tu ce-ai făcut ! M’am prins și apoi m’am repezit să întreb care mai ține rămășagul. Uite-i că vin încoace. După câteva minute de discuții aprinse, cele două grupuri de ostași, unul din sub­unitatea ofițerului Crișan și altul din sub­unitatea ofițerului Niculescu, își strânseră mâinile, pecetluind prinsoarea. Subunitățile se întorceau cântând la ca­zarmă. Unele veneau de la câmpul de in­strucție, altele de la poligonul de tragere. Pe măsură ce se dădea repaus și oamenii se pregăteau pentru masă, ofițerii se în­dreptau spre popotă. Când a intrat, Niculescu l-a găsit deja la masă pe ofițerul Grigorescu. La salutară cu doi prieteni buni. — ELi cum a fost la tragere ? Azi ați tras și dvs. și locotenentul Crișan, nu ? — A mers treaba strună. Subunitatea mea a obținut calificativul „foarte bine“. — Cine a tras primul ? — A, vă referiți la discuția pe care am­ avut-o cu locotenentul Crișan acum două săptămâni ? zise râzând Niculescu. Ei da, eu am tras primul. Și am tras foarte bine. Intre timp intră în sală și Crișan. Cum îl văzu pe Niculescu, veni spre el cu mâi­nile întinse. — Vă felicit, tovarășe locotenent. Și ai mei au obținut același calificativ, dar dvs, aveți mai mulți trăgători care au îndepli­nit cu „foarte bine“. Din toată inima vă felicit. Spuneți-mi și mie secretul, sau poate a fost o întâmplare ? adăugă el căutând să-l arate. Nu, tovarășe, n’a fost nicio întâmplare. Eu am învățat demult că nimic nu-i întâm­plător și că pentru fiecare efect există o cauză bine determinată. Cât despre „secret’ e acela pe care-l cunoașteți și-l aplicați și dvs. II știam și eu, dar nu-1 aplicam. Mi s’au deschis ochii. M’au ajutat comandantul no­stru, locțiitorul politic, m’ați ajutat dumnea­voastră. E vorba de exemplul comandantului — de minunatele cuvinte pe care numai un ofițer bine pregătit le poate rosti fără nicio reținere în fața subordonaților : „faceți ca mine" Maior C. DEMETRESCU mit ?

Next