Apărarea Patriei, iulie 1954 (Anul 10, nr. 152-178)
1954-07-01 / nr. 152
' 2 ________________________________________________________________________________________APARAREA Din practica a unui comandant Prin luna februarie 1954, în subunitatea comandată de ofițerul Filip Vasile s-au înregistrat cîteva cazuri de abatere de la disciplina și ordinea militară. Pentru acest fapt, atît ofițerul Filip cît și locțiitorul său politic au fost mustrați de comandantul unității. Comandantul le-a atras atenția să depună mai mult interes în muncă, să ridice în viitor nivelul stării disciplinare, la înălțimea cuvenită.Problema întăririi disciplinei în subunitate i-a frămîntat mult pe cei doi ofițeri. Analizînd temeinic cauzele care au dus la înregistrarea abaterilor disciplinare, comandantul și locțiitorul său politic au ajuns la concluzia că prima și cea mai importantă cauză a fost aceea că ei nu puseseră suficient accent pe munca politică cu oamenii. In al doilea rînd, ofițerii și-au dat seama că nu au făcut tot ce trebuia pentru întărirea autorității micilor comandanți, iar în al treilea rînd, ei nu s-au sprijinit îndeajuns pe organizația U.T.M. din subunitate. Pe îndată ce au cunoscut cauzele lipsurilor, în fața lor s-a pus întrebarea : „Cu ce să începem ?" Această întrebare era firească, mai ales dacă ținem seama că ofițerii în cauză sînt tineri și nu au o experiență prea îndelungată în munca cu oamenii. — Cu ce să începem, tovarășe comandant ? întrebă ofițerul Brădeanu. — Cu ce începem, tovarășe locțiitor politic ? întrebă la rîndul său ofițerul Filip. -- Știți ceva? zise după cîteva clipe de gîndire ofițerul Filip către locțiitorul său politic. Eu zic să începem chiar cu noi. Să facem, cum s-ar spune, curățenie în propria noastră casă. După aceea să ne îngrijim ca și la vecini să se păstreze curățenia. In ziua aceea, ofițerii au discutat mult, analizând cu toată seriozitatea atît lipsurile proprii, cît și lipsurile subordonaților. Pe baza celor discutate, comandantul și locțiitorul său politic și-au întocmit un plan de muncă concret, pe care l-au pus de îndată în aplicare. Datorită faptului că a fost bine gîndit, planul a dat rezultate foarte bune. Prima măsură luată a fost aceea de a folosi sprijinul organizației U.T.M. In acest scop, ofițerul Filip Vasile a întocmit un raport intitulat : „Sarcinile atemiștilor pentru întărirea disciplinei și ordinei în subunitate“, raport în care a făcut o temeinică analiză a stării disciplinare, a enumerat măsurile ce intenționează să le ia și a indicat modul cum pot sprijini utemiștii acele măsuri. La rîndul ei, organizația U.T.M. a analizat temeinic sarcinile trasate de către comandant și, în hotărîrea pe care a luat-o, a prevăzut felul cum trebuie să lupte atemiștii pentru a sprijini pe comandant. Curînd după aceea, ofițerul Filip Vasile a făcut cu toți militarii subordonați o amplă analiză a stării și practicii disciplinare folosite în subunitate. La această analiză, atît el cît și locțiitorul său politic au criticat pe militarii care au săvîrșit abateri, au evidențiat pe cei care au respectat disciplina. Apoi comandantul a dat ordine și dispozițiuni precise, unele cu caracter permanent, iar altele care trebuiau executate într-un termen limitat. Dar numai atît nu era de ajuns. Pentru a asigura o stare disciplinară bună erau necesare și alte măsuri. Judecind bine situația, comandantul și locțiitorul său politic au ajuns la concluzia că în subunitate nu sînt suficient de bine cunoscute prescripțiunile regulamentelor noastre și că militarii nu înțeleg încă conținutul politic al disciplinei, necesitatea respectării stricte a regulamentelor. Pentru aceasta, ei au introdus în program ședințe suplimentare de studiere a regulamentelor, în deosebi a Regulamentului Disciplinar și a Regulamentului Serviciului Interior. S-a prevăzut, de asemenea, ținerea unor seminarii recapitulative, executate sub formă de discuții. Constatînd că sergenții nu folosesc dreptul lor reglementar de a pedepsi și recompensa pe militarii din subordine, comandantul și locțiitorul său politic au ținut cu ei un număr de ședințe de instructaj metodic, arătându-le cum trebuie să lucreze un comandant de grupă pentru întărirea ordinei și disciplinei în grupă. Instructajul a asigurat partea teoretică a problemei ; partea practică a fost asigurată prin aceea că pentru orice abatere săvârșită de soldați era tras la răspundere și sergentul, comandant de grupă. Paralel cu aceste măsuri, cei doi ofițeri "S-au ocupat intens și de întărirea autorității sergenților și a comandanților de plutoane. Nimeni nu avea dreptul să ia măsuri disciplinare sau să acorde recompense peste capul comandanților de plutoane sau grupe. Dacă un soldat săvîrșea o abatere pentru care merita o pedeapsă ce depășea puterile comandantului de grupă, acesta era obligat ca, la bilanțul zilei, să raporteze comandantului de pluton cele întîmplate și să ceară pedepsirea soldatului în cauză. La fel procedau, și comandanții de plutoane atunci cînd abaterile săvîrșite întreceau puterea lor de a pedepsi. Cu recompensele se proceda la fel O altă măsură luată a fost aceea de a nu trece cu vederea și a nu lăsa nepedepsită nici o abatere disciplinară. De asemenea, in subunitate nu trece neobservată nici o faptă merituoasă a militarilor. Exigența micilor comandanți a fost și ea stimulată. Aceștia țin o evidență strictă a faptelor pozitive și negative ale militarilor din subordine. In legătură cu acestea, iată un exemplu : odată, după ce se făcuse inspecția de dimineață, soldatul Ivan Ilie și-a descheiat copca de la gît și și-a slăbit centura. Comandantul de pluton l-a observat. El i s-a adresat îndată : — Soldat Ivan, de ce ați desfăcut copca și ați slăbit centura ? Doar s-a ordonat pregătirea pentru adunare. Imediat am văzut un caporal cu carnețelul în mînă scriind ceva. Mă apropiat de dînsu! și-l întrebai : — Ce-ați scris acolo? — Tovarășe locotenent major, sînt caporalul Ghiura Mircea , am notat observația făcute soldatului Ioan Ilie. — îmi dați voie să văd și eu acest carnet ? Da, poftiți ! Și-mi întinse carnetul. La fila cu numele soldatului Ivan Ilie la capitolul fapte negative era scris : — 02.02.54 . Nu s-a încadrat în programul de dimineață , observat bilanț. — 07.03.54 . A comentat ordinul ajutorului comandantului de grupă. Pedepsit cu un serviciu peste rînd... Ultima notiță era aceea pe care o făcuse atunci. — 06.04.54 . Observat de comandantul de pluton pentru ținută dezordonată. Am răsfoit carnetul. Fiecare filă conținea astfel de însemnări. 1 . In legătură cu pedepsele, ofițerul Filip Vasile este foarte atent în aplicarea lor. Cînd un militar săvîrșește o abatere, nu se grăbește cu aplicarea pedepsei. El analizează mai întîi întreaga activitate a militarului, modul cum se achită de sarcini, împrejurările în care a comis abaterea, comportarea lui anterioară, felul său de a fi. Din felul cum procedează se vede că ofițerul a înțeles ce mai important lucru în munca cu omul. El știe că pentru educarea subordonaților este absolut necesar să țină seama de reale calitățile și defectele lor. Sînt unii oameni care au foarte mult spirit autocritic și care, atunci cînd săvîrșesc o greșeală, se frămîntă sub povara mustrării propriei lor conștiințe. Cu astfel de oameni nu-i nevoie să fii prea dur. Ajunge o mustrare pentru ca să nu mai săvârșească niciodată greșeli. Sînt însă și oameni pentru care o simplă observație nu este de ajuns. Ca să se îndrepte, ei au nevoie și de o pedeapsă disciplinară mai severă. în toate cazurile, ofițerul Filip cere comandantului de grupă și de pluton relații asupra militarului căzut in vină. Apoi cere părerea locțiitorului său politic asupra pedepsei. In felul acesta, hotărirea pe care o ia este întotdeauna justă. Iar după ce hotărăște pedeapsa, cheamă la dînsul pe cel căzut în vină, îi arată greșeala, îl învață cum trebuie să lucreze în viitor și îi face cunoscută măsura luată. Orice pedeapsă este apoi prelucrată în subunitate, în fața soldaților, sau — dacă este cazul — numai a sergenților. In toată activitatea sa, ofițerul Filip Vasile a cerut locțiitorului său politic să ia măsuri temeinice pentru a asigura din punct de vedere politic munca pentru întărirea disciplinei în subunitate. In acest scop, el l-a ajutat să întocmească un plan de desfășurare a muncii politice pentru întărirea disciplinei. In plan, ei au prevăzut sarcini concrete pentru toate resoartele muncii politice. Zi de zi au urmărit apoi îndeplinirea acestui plan. Lecțiile și informațiile politice au fost strîns, legate de activitatea practică a subunității și în mod special de problema disciplinară. Ofițerul Filip Vasile n-a permis nici unui conducător de lecții politice să predea lecția pînă cînd aceasta nu a fost temeinic pregătită și legată de activitatea practică a subunității. Dacă un conducător de lecții politice nu era la curent cu sarcinile ce stăteau în fața subunității la un moment dat, ofițerul Filip îl ajuta să le cunoască. Cînd constata însă din partea unuia dintre ei neglijență sau delăsare, lua măsuri severe împotriva lui. O altă măsură politică pe care a luat-o a fost aceea că în planul activității de club a prevăzut o serie de referate și ședințe pentru schimb de experiență între micii comandanți. Toate acestea au urmărit în principal același scop : întărirea disciplinei. Temele pentru referate au fost luate din Regulamentul Disciplinar. Gazeta de perete a jucat și ea un mare rol în întărirea disciplinei. Prin articolele și caricaturile publicate, ea a popularizat exemplele frumoase și a biciuit pe cei care au avut abateri disciplinare. In legătură cu munca desfășurată de colegiul de redacție al gazetei de perete, iată un exemplu. In luna martie, soldatul Balaj Gheorghe a scris scasă o scrisoare prin care își anunța părinții că e bolnav și se cerea să-i trimită bani pentru a se trata. In realitate, soldatul era sănătos tun. La gazeta de perete a apărut imediat o caricatură care-l arăta pe soldatul Balaj, la o masă, cu o sticlă în față. Iar dedesupt scria : „Dragi părinți, aflați despre mine că sînt bolnav. Vă rog să-mi trimiteți bani ca să mă vindec“. Această caricatură l-a impresionat pe soldatul Balaj. El a ieșit la raportul comandantului, cu lacrimi în ochi, cerînd să se scoată caricatura de la gazetă. Ofițerul Filip i-a răspuns : — Acest lucru nu-l pot face. Gazeta noastră are scopul de a populariza pe fruntași și de a critica cu tărie lipsurile. Caricatura este și ea o formă a criticii. Ea va rămîne acccls atîta vreme cit va fi de actualitate. Dacă nu vă place să aidă tovarășii de dvs., lăsarți-vă de obiceiul de a vă minți părinții. Lecția aceasta a servit și soldatului Balaj, dar și celorlalți. Munca de întărire a disciplinei nu este ușoară. Ea trebuie privită cu toată seriozitatea și dusă cu metode din cele mai bune. Se mai obișnuiește, pe alocuri, ca această muncă să fie limitată, fie la măsuri disciplinare, fie numai la munca de lămurire. Și primul și cel de al doilea procedeu sînt greșite. Pentru ca rezultatele muncii de întărire a disciplinei să fie bune, se cere din partea comandanților de subunități și a locțiitorilor politici o analiză temeinică a situației și o justă practică disciplinară, în cadrul căreia măsurile de ordin administrativ să fie in mod armonios împletite cu munca politică de ridicare a conștiinței militarilor. Locotenent major ION V. STALOMIR Grija față de tehnica de transmisiuni Sprijiniți îndeaproape de către șefi, comandanții de ,subunități din unitatea militară unde lucrează ofițerul Costin Eugeniu în centrul preocupărilor lor educarea militarilor în spiritul dragostei și grijii față de aparatura și tehnica din dotare. In nenumărate rînduri, in cadrul adunărilor de partid , și U.T.M., s-au ținut referate care tratau probleme variate în legătură cu folosirea și exploatarea tehnicii de transmisiuni. Roade bogate s-au obținut în urma referatului intitulat : „Grija față de tehnica de transmisiuni, prima preocupare a transmisioniștilor"," referat pe care l-a ținut sergentul reangajat Schim Ioan. In ceea ce privește exploatarea justă a aparaturii radio la instrucție, a aparaturii telefonice, comandanții de subunități sînt foarte exigenți. Orice neglijență sau atitudine de nepăsare în păstrarea aparaturii și materialelor de transmisiuni este combătută cu tărie și militarul în cauză este trasă răspundere. Ofițerul Kish Adalbert, însă, subapreciază educarea subordonaților în spiritul grijii față de aparatură. El trebuie să-și lichideze în cel mai scurt timp lipsurile și în viitor să muncească cu mai mult simț de răspundere. Locotenent C. ZARZAN PATRIEI_________________________________________________________ Exigența utemiștilor fața de munca biroului a trecut mult timp de cinci în organizația de bază U.T.M. din care face parte ofițerul Erdosi Iosif a fost ales noul organ de conducere. Utemiștii au ales in birou pe tovarășii cei mai buni din mijlocul lor, unii — ce-i drept — fără experiență în munca practică. Dar, în cadrul biroului, au fost aleși și utemiști cu experiență. Biroul a fost instruit și ajutat de locțiitorul politic al comandantului și de organizația de partid. Cu toate acestea, secretarul biroului, ofițerul Dănilă Nicolae, și locțiitorul acestuia, ofițerul Mihai Ioan,riu au depus destul interes în desfășurarea activității organizației. Ședințele de birou nu se țineau cu regularitate, iar adunările generale mai întotdeauna erau slab pregătite. Formalismul și birocratismul își făcuseră loc în activitatea biroului, iar munca vie cu oamenii era slabă. Problema inactivității secretarului și a locțiitorului său a fost discutată în adunarea generală a organizației. Cu tot ajutorul primit, lucrurile nu s-au îndreptat, și în felul acesta organizația U.T.M. nu a putut să constituie un ajutor prețios în munca comandantului și a locțiitorului său politic. Față de această stare de fapte, adunarea generală, exercitîndu-și dreptul său statutar, a analizat activitatea biroului și a hotărît desărcinarea din birou a tovarășilor Dănilă Nicolae și Adihai Ion. Adunarea generală a ales în locul lor în birou pe utemiștii Tudor Alexandru și Mani Nicolae, fruntași în pregătirea de luptă și politică, tovarăși care depun mult interes în munca organizației. Răspunzînd încrederii acordate de către utemiști, tovarășii Tudor Alexandru și Mani Nicolae au și trecut la organizarea muncii atemiștilor, obținând chiar din primele zile unele rezultate bune. Locotenent major D. CARAMAN Intabor . Activitatea sportivă în unitatea noastră este condusă cu pricepere de către ofițerul Floca Beniamin. Printr-o muncă susținută, acest ofițer a reușit să atragă un număr tot mai mare de militari la activitatea sportivă In această muncă, ofițerul Floca a primit concursul comandanților de subunități, precum și ai organizației de partid U.T.M. Pînă în prezent, el a reușit să formeze echipe de volei la toate subunitățile și o echipă de fotbal pe unitate. Nici atletismul nu este neglijat în unitate. Pentru cătirea fizică a militarilor s-au amenajat o pistă militară și un portic de gimnastică. De asemenea, fiecare subunitate și-a construit bare paralele și fixe pentru antrenament. Nici boxul nu a fost neglijat. Azi, unitatea noastră se mîndrește cu boxeri de talia militarilor Rusu Mihai și Smeu Gheorghe care fac parte din echipa locală de box. Roadele activității sportive sînt sporite și mai mult acum, cînd militarii se instruiesc în tabără. Folosind cu pricepere toate condițiile pe care le oferă tabăra, militarii acestei unități au făcut din sport o preocupare principală de fiecare zi. Căpitan 1. BIRZOL Concert instructiv Pentru ca militarii din unitatea noastră să-și petreacă în mod cît mai plăcut și cu folos timpul liber și să-și îmbogățească cunoștințele generale, fanfara unității noastre a prezentat un reușit concert educativ. El a cuprins diferite bucăți muzicale din folclorul poporului nostru, precum și cântecele „Volga-Volga“ și „Cazacii din Cuban". La deschiderea concertului, ofițerul Bucur Dominic — șeful muzicii — a dat auditorilor unele explicații privitoare la lucrările muzicale care urmau a fi executate. De asemenea, el a arătat modul cum s-au perfecționat principalele instrumente muzicale. In urma acestor explicații, militarii unității noastre au ascultat cu mult interes și au înțeles mai bine concertul prezentat, concert care a constituit pentru ei un bun prilej de îmbogățire a cunoștințelor în domeniul artei muzicale. Sergent major ANGHEL FERASTRAL Joi 1 iulie 1954 Nr. 152 (2457) Din experiența conducătorilor de lecții politice Un seminar reușit In unitățile Forțelor noastre Armate sînt numeroși conducători de grupe de lecții politice care se străduiesc să-și îmbunătățească necontenit metodele de conducere a seminariilor, să imprime acestora un caracter viu și atractiv. Printre aceștia merită să fe relevat ofițerul Donici Costache. Grija acestui conducător de grupă pentru buna desfășurare a seminarului începe odată cu pregătirea sa în vederea întocmirii secției ce urmează a fi expusă în fața militarilor. Pe baza experienței acumulate pînă acum, ofițerul Donici consideră că una din condițiile de seamă care asigură desfășurarea cu succes a seminarului o constituie întocmirea planului de seminar, pregătirea problemelor de bază ce trebuie dezbătute de militari. Dar, odată întocmit acest plan, el nu consideră că pregătirea sa pentru buna desfășurare a seminarului a luat sfîrșit: înaintea fiecărui seminar, el mai revede încă o dată bibliografia, pregătește materialele demonstrative, discută cu militarii din grupă, îi ajută in studiul lor individual, într-un cuvînt se îngrijește ca seminarul să se desfășoare la un nivel corespunzător. La fiecare lecție, conducătorul grupei obișnuiește ca în planul de seminar să prevadă dezbaterea a 3-4 probleme, care, fiind legate în mod logic între ele, ajută pe militari la sistematizarea cunoștințelor lor. Așa de exemplu, atunci cînd s-a desfășurat seminarul la secția cu tema „Îndeplinirea serviciului de gardă este o misiune de luptă“, ofițerul Donici C. a prevăzut în plan următoarele probleme: 1) Serviciul de gardă este o misiune de luptă; 2) Modul de îndeplinire a serviciului de gardă . 3) Vigilență revoluționară — datoria fiecărui militar O asemenea formulare a problemelor ce urmează a fi dezbătute la seminar poate fi considerată ca reușită- Problemele au o legătură logică între ele, sînt pe înțelesul militarilor și dau posibilitate acestora să discute și să aprofundeze conținutul temei. Incepînd seminarul la această lecție, ofițerul Donici C. a amintit militarilor pe scurt conținutul temei predate și apoi a arătat că scopul acestui seminar este ca militarii să-și însușească prescripțiunile regulamentare referitoare la serviciul de gardă, precum și semnificația patriotică a îndeplinirii acestei importante misiuni de luptă. După aceasta, a enumerat în ordine problemele principale ce urmează a fi dezbătute de militari și a pus în discuție prima problemă. Ofițerul nu a scăpat din vedere de a aminti și unele idei suplimentare care trebuiesc discutate, tocmai în scopul de a orienta pe militari să dezbată fiecare idee a temei într-o ordine logică. Numărul celor care au vrut să ia cuvîntul a fost destul de mare. Conducătorul grupei, cunoscind bine oamenii, de fiecare dată se orientează cui să dea primul cuvîntul. Atunci cînd știe că militarii și-au însușit bine tema predată, el acordă cuvîntul mai întîi unuia dintre aceia care nu întotdeauna dau dovadă de combativitate la seminarii. Alte ori, cînd conținutul temei nu este temeinic însușit, conducătorul de grupă dă cuvîntul unui militar mai bine pregătit tocmai pentru a imprima discuțiilor un caracter mai viu și a orienta pe ceilalți în discuții. De data aceasta, primul cuvînt a fost acordat soldatului Pătrașcu Dumitru, fruntaș la pregătirea de luptă și politică, și care, după părerea conducătorului de grupă, și-a însușit mai bine această temă. După ce acest militar a terminat expunerea, ofițerul Donici a întrebat cine mai are de adus unele completări. Pentru acest lucru s-au oferit soldații Atatac Dumitru, BărhilIdici Dumitru și alții. Fiecăruia dintre ei, conducătorul de grupă le-a dat posibilitatea să-și expună ideile pînă la capăt. Cu toate că problemele de la prima teză au fost epuizate în discuțiile duse, totuși, atunci cind soldatul Dragomir Ioan și-a manifestat dorința de a face unele completări, conducătorul de grupă i-a dat voie. Soldatul Dragomir, însă, n-a făcut altceva decît să repete cele spuse de ceilalți militari. Pentru aceasta el a fost întrerupt de conducătorul de grupă. In felul acesta ofițerul Donici C. îi deprinde pe militarii din grupa de lecții politice să urmărească atent discuțiile și să dea răspunsuri concise și documentate. După ce prima problemă a fost dezbătută, ofițerul Donici C. a tras concluzia asupra celor discutate și apoi au fost discutate pe rînd și celelalte probleme de către militari. Conducătorul de grupă creează posibilitate militarilor ca în cursul discuțiilor să folosească și materialul demonstrativ. Astfel, luînd cuvîntul la cea de a doua problemă, soldatul Nicula Vasile, a explicat militarilor ce reprezintă fiecare fotografie din fotomontajul care ilustra modul de pregătire și executare a serviciului de gardă. De asemenea, în cuvîntul său, soldatul Nicula s-a referit și la modul în care, cu o zi înainte, subunitatea din care fac parte militarii din această grupă de lecții politice au executat serviciul de gardă. Cu deosebit interes și cu multă atenție au urmărit militarii din grupa de lecții politice și cuvîntul soldatului Vlad Gheorghe. Vrînd să ilustreze cît mai viu teza pusă în discuție, acest miliar a povestit pe scurt conținutul filmului „Ceapaev“, accentuînd asupra acelei acțiuni redate în film care demonstrează pericolul la care a fost expusa întreaga divizie a acestui comandant erou, din cauza lipsei de vigilență a unui militar în postul de santinelă. Dezbătînd ultima problemă, soldatul Călin Tudor, printre alte sarcini ale militarilor, a scos în evidență și grija permanentă ce trebuie s-o dovedească fiecare față de armamentul și echipamentul din dotarea subunității. Discutarea tezelor în strînsă legătură cu activitatea practică și sarcinile militarilor din subunitate a contribuit ca aceasta lecție politică să fie înțeleasă și însușită temeinic. Toate acestea dovedesc că o condiție hotărîtoare pentru buna desfășurare a seminarului nu o constituie numai priceperea conducătorului de grupă de a conduce discuțiile, ci și felul în care militarii studiază materialul bibliografic, modul în care ei se pregătesc în vederea seminarului. După dezbaterea tuturor problemelor, conducătorul grupei a făcut aprecierea felului cum s-a desfășurat seminarul. El a evidențiat pe acei militari care au dat răspunsuri bune și a chemat întreaga grupă ca, la viitoarele seminarii, să dea rezultate din ce în ce mai rodnice. Acelora care au dat răspunsuri nesatisfăcătoare, așa cum a fost cazul soldatului Dragomir Ion, ofițerul Donici le-a indicat să studieze în timpul liber încă odată materialul bibliografic,recomandând totodată agitatorului de pluton, soldatul atemist Alexandru Gheorghe, să-i acorde sprijinul necesar în lămurirea problemelor. Faptul că ofițerul Donici C. folosește metode juste în conducerea discuțiilor din cadrul seminariilor se datorește și îndrumărilor pe care le-a primit din partea propagandistului unității. De asemenea, în unele ocazii, lucrătorii organului politic acordă un sprijin metodic important, ceea ce asigură buna desfășurare a lecțiilor politice. Așa, de exemplu, ofițerul Tron Petre a condus în fața ofițerilor din unitate un seminar model cu militarii unei grupe de lecții politice. Cu această ocazie, ofițerul Donici a avut de învățați multe și și-a însușit metode înaintate de conducere a seminariilor la lecțiile politice. In felul acesta, conducătorul de grupă contribuie la educarea militarilor, dezvoltîndu-le năzuința de a obține rezultate tot mai bune în pregătirea de luptă și politică. Locotenent GH. MUȘINA In vederea seminariilor bilanț In vederea pregătirii discuțiilor de sfîrșit de an la învățămîntul de partid, în unitatea din care face parte ofițerul Costăchescu Alexandru s-au luat încă de acum unele măsuri. Astfel, cursanților de la cercurile de studiere a Istoriei P.C.U.S., Statutului U.T.At. și Constituției R.P.R. li s-a indicat să revadă din timp materialul bibliografic studiat în cursul anului școlar. De asemenea, organizația de partid a întocmit un plan în care au fost trasate sarcini comuniștilor de a ajuta pe tovarășii care sînt mai slab pregătiți și dau de obicei răspunsuri nesatisfăcătoare la seminarii. Pentru pregătirea sistematică a cursanților din cercul său, propagandistul Weissman Daniel și-a întocmit un plan de muncă in care a prevăzut cînd și la care lecții se vor da consultații colective și consultații individuale, cine va duce convorbiri cu cursanții mai puțin pregătiți etc Traducerea în viață a acestor măsuri va contribui ca la seminariile bilanț cursanții din învățămîntul de partid din această unitate să obțină cît mai bune rezultate. Locotenent GH. TEOROV Personalitatea lui Ștefan cel Mare văzută de scriitorii noștri După o glorioasă și neobișnuit de lungă domnie „de 47 de ani și două luni și trei săptămîni“ — cum scrie cronicarul Grigore Ureche — se stingea din viață, la 2 iulie 1504, în Suceava, capitala de atunci a Moldovei, Ștefan cel Mare, „ce după moartea lui pînă astăzi îi zic sfântul Ștefan Vodă, nu pentru suflet, ce este în mîna lui dumnezeu, că el încă au fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești, carele faime din domni, nici mai nainte nici după aceea l-au ajuns“. Faima lui trecuse demult hotarele țării. Dusese o politică înțeleaptă, se luptase ca un viteaz neînfricat în războaiele pe care a trebuit să le poarte, știuse să impună respect celor de peste hotare. Intrase în legături de prietenie cu popoarele vecine, prietenie de care avusese mare nevoie în lupta grea, pentru independență pe care o dusese împotriva turcilor. In această luptă, Ștefan dovedise atît o deosebită capacitate militară, cît și o fină pricepere în lărgirea relațiilor Moldovei cu țările din Europa și în primul rînd cu țările vecine. Relații cu totul prietenești avusese Ștefan cel Mare mai ales cu Moscova și cu Kiev. La baza relațiilor prietenești cu Kiev și Moscova stăteau simpatia reciprocă a popoarelor respective și credința că prin, lupta comună vor putea îndepărta pericolul unei cotropiri și mai du seamă pericolul cotropiri otomane. Prin aceste relații, prin politica dusă în Interior, Ștefan a făcut să crească imens prestigiul Moldovei. Cu respect, cu admirație vorbeau și scriau despre el numeroși istorici străin contemporani. In opera sa „Chronica romînilor și a mai multor neamuri“, Gh. Șincai citează următoarele rînduri admirative despre Ștefan dintr-o lucrare a istoricului polon Dlugosz din secolul al XV-lea : „Oh, ce bărbat minunat , carele nu e mai puțin, dacît au fost vitejii cei de, demult, de, carii atîta ne mirăm, și carele pe vremea noastră așa de tare au înfrînt pre turci, jfcît se poate zice a fi cel dintîi între toți prinții cîți sînt pe lume. J După cum judec a. 80 LOAN Decanul Facultății de Filologie din București eu, prea vrednic este, ca lui să se încredințeze oblăduirea lumii toate, și mai virtos povățuirea oștilor creștinești asupra turcilor, lui să i se încredințeze de toți creștinii, pînă cînd oblăduitorii lor își petrec ■ viața în leneviri și dezmierdări sau în războaiele ce,aie dintre dînșii“. Iubit de popor pentru spiritul lui de dreptate, Ștefan intra încă din timpul vieții în legendă. Pînă în Oltenia circulă legenda simpatiei lui Ștefan pentru oamenii de rînd. Un bătrîn povestește (vezi culegerea „Legende, tradiții și amintiri istorice adunate din Oltenia și din Muscel“ de C. Rădulescu Codin) că :,îi era obiciul să cutreere țara în lung și-n lat și, în drumul lui, să vadă sate cinstea de-ale noastre, să aleagă locuri pentru biserici și mînăstiri, să cerceteze păsurile creștinilor, să ajute pe cei nevoiași și să se mai ia, cînd și cînd, la pilde și la tîlcuri, cu unchiași, ca de-alde mine“. O astfel de tradiție ne povestește S. Teodorescu-Kirileanu în lucrarea sa „Ștefan Vodă cel Mare și sfînt“. Legenda istorisește încercarea la care marele voievod l-a pus pe un preot, care rîvnea la scaunul de mitropolit al țării fără să-l merite. Domnitorul îi pune trei întrebări, un fel de ghicitori, la care, în locul preotului, răspunde un biet cioban al preotului, trimis de acesta în locu-i ca să scape astfel de pedeapsa capitală cu care-l amenințase voievodul în cazul cînd nu va ști să-i dezlege ghicitorile. Judecata voievodului e demnă de înțeleptul Solomon și reflectă în același timp dragostea lui pentru oamenii din popor. „Ghelasie — zise el ciobanului — dacă tu ți-ai pus viața pentru altul, însemnează că ai un suflet milos. Dumnezeu ți-a mai dăruit și o minte, ageră. Ai putea fi bun păstor de oameni. Dacă după un an de călugărie vei cunoaște, cum se cuvine, toată rînduiala sfintei biserici, să ne fii mitropolit de Rădăuți ! Iar "popa loan din Porcești, care a^ rîvnit la scaunul ce nu i se cădea, să rămînă păstor, dar nu la turma de oameni, ci la aceea unde și-a aflat scăparea vieții..." Și legenda adaugă că „peste un an, Ghelasie din Trifești era uns mitropolit la Rădăuți". Scriitorii noștri culți consemnează multe legende de acest fel despre marele voievod. Tot din popor, „auzite din om în om, de oameni vechi și bătrîni“, își culege legendele sale din „O samă de cuvinte" și sfătosul nostru cronicar Ion Neculca. Chipul marelui voievod al Moldovei trăiește și astăzi cu deosebită vigoare în cele nouă legende despre Ștefan — din cele 42 cire sînt cuprinse în ,,O samă de cuvinte“. Ștefan apare ca un erou iubit, ca un luptător viteaz împotriva turcilor cotropitori, ca mare iubitor de țară. Tradiția populară înregistrată de, Neculce nu trece cu vederea slăbiciunile omenești ale eroului. In legenda Cetății Neamțului, cu o circulație ulterioară atît de largă, Ștefan cel Mare, într-un moment de cumpănă, vrea să părăsească lupta cu turcii. Maică-sa nu-i deschide insă porțile cetății Neamțului și-l îndeamnă să reia bătălia : „...și, așa pe cuvîntul mîne-sa s-au dus în sus și au strîns oaste... Iar turcii, înțelegînd că va să vie Ștefan Vodă cu oaste în gios, au lăsat și ei Cetatea Neamțului de a o mai bate și au început a fugire spre Dunăre..." Dar in același timp tradiția populară scoate puternic în relief calitățile morale ale voievodului. In legenda lui Purcel, Ștefan cel Mare dăruiește nevoiașului țăran un plug cu boi, pe care voievodul îl ia de la fratele hapsîn, ce nu voise să i-l împrumute pentru muncă decît numai în zi de sărbătoare : „Deci Ștefan Vodă au luat plugul fratelui celui bogat și l-au dat fratelui celui sărac, să fie al lui“. Legenda subliniază astfel ideea că domnitorul nu era rupt de popor, că el cobora în rîndurile acestuia spre a-i cunoaște păsurile. Legenda despre Aprodul Purice demonstrează fidelitatea oștenilor față de marele domnitor, conducătorul luptei împotriva cotropitorilor. In bătălia de la Șcheea pe Siret, „au fost căzut calul cu Ștefan Vodă în război. Iară un Purice Aprodul i-au dat calul lui. Și nu putea în grabă* încăleca Ștefan Vodă, fiind cam mic. Și au zis Purice Aprodul : „Doamne, eu mă voi face o moviliță și vino de te suie pe mine și încalecă! Și s-au suit pe dînsul Ștefan Vodă și au încălecat pe cal“. Și mai departe, portretul și caracterul lui Ștefan ce! Atare sînt întregite, cu trăsăturile reale, în celelalte legende din „O samă de cuvinte“ despre mînăstirea Putna, despre întîlnirea cu sihastrul Daniil, despre Dumbrava Roșie etc., care, alături de cele amintite mai sus, au trezit un viu interes printre scriitorii de mai apoi, îndemnîndu-i pe aceștia să dea viață legendelor despre marele Voievod, legende cu o veche circulație orală. Astfel a luat naștere o întreagă literatură în jurul figurii aceluia despre care, de la cronicarul moldovean Grigore Ureche până în vremurile noastre, legenda păstrează o imagine luminoasă. Este cunoscut portretul pe care-l face Grigore Ureche, in letopisețul său, marelui domn. La o sută și ceva de ani de la moartea lui Ștefan, Ureche știe să prindă astfel, ca într-o gravură sobră, trăsăturile fizice și morale ale voievodului, fără a le evita pe cele negaivve. Figura marelui domn ne este prezentată de Grigore Ureche ca un simbol al luptei de eliberare a poporului de sub jugul otoman. Cronicarul se încălzește în timpul povestirii, ca atunci cînd descrie jalea puporului la moartea lui Ștefan : „Iară pre Ștefan Vodă l-au îngropat ara cu multă jale și ptingere în mînăstire în Putna, care era de dînsul zidită. Atîta jale era, de plingea toți, ca după un părinte al său, că cunoștea toți că s-au scăpat de mult bine și de multă apărătură“. Sînt numeroși scriitorii noștri care au evocat în operele lor figura lui Ștefan, care au literaturizat, în versuri, în proză sau în teatru, variate aspecte reale ori imaginare din viața viteazului voievod. Printre cei dinții —- oarecum în ordine cronologică — este scriitorul moldovean Gh. Asachi, care ar fi scris o epopee in versuri „Ștefaniadă", distrusă, se spune, în focul din 1827. Cu toate bunele lui intenții, nici nuvela „Valea Albă“, în care Ștefan apare într-o aureolă romantică, estompat, nici balada „Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu“, inspirată din amintita legendă din ,,O samă de cuvinte“, nu pot oferi cititorului, din cauza limbii greoaie în care se împleticește Asachi, imaginea unui Ștefan trăind aievea. Mai fericit inspirat a fost C. Negruzzi, din a cărui epopee „Ștefaniada“ (și ea pierdută) ne-a rămas fragmentul „Aprodul Purice", un adevărat poem eroic de sine stătător, care a stîrnit unanimă admirație la aparilie (1837). Amplificind cunoscuta legendă din „O sarbă de cuvinte“, Negruzzi ne înfățișează în versuri largi, epopeice, un Ștefan viteaz și mărinimos. Ajutat în timpul luptei de Purice să încalece pe calul acestuia, deoarece al voievodului fusese doborît la pămînt de o săgeată vrăjmașă, și, cîștigind bătălia, Ștefan îl înalță în rang pe aprod făcîndu-l vel-armaș, îl dăruiește cu cinci moșii cu sate și-l căsătorește cu fiica pîrcălabului de Roman, căzut în luptă pentru domnul său. Voievodul știe să-și prețuiască ostașii buni și pierderea unuia dintr-înșii îl întristează. „Pierderea acestui vrednic moldovean adevărat. / Crede-mă că și pe mine nu puțin m-a întristat, / Căci aș fi ales mai bine să pierz un întreg ținut...“, o consolează el pe jupineasa pârcălabului, subliniind vitejia în luptă a acestuia, într-o remarcabilă paralelă intitulată „DC Scebal și Ștefan cel Mare“. Alecu Russo, autorul poemului în proză „Cîntarea Romîniei“, arată marea dragoste și admirație a poporului pentru mărețul voievod : „Ei atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut : orice zidire veche, un pod de piatră dărîmat, o movilă de pămînt ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici, schituri etc... tot, zice Romînul, este făcut de Ștefan Vodă“. Inspirîndu-se și el din „O samă de cuvinte“, poetul muntean D. Bolintineanu a evocat figura lui Ștefan cel Atare în multe din legendele sale istorice. In poezia „Dumbrava Roșie“ ne apare un Ștefan dîrz, viteaz, care nu înțelege să încalce hotarele altora decît atunei cînd e provocat, care știe să plătească însă cu vîrf și îndesat cînd Moldova lui dragă e atacată. „La vecinii noștri prăzi noi nu cătăm ; / Insă cînd ne calcă, știm să ne apărăm. / Nu-i în darul nostru cruda tiranie , / Dar un aspru exemplu am voit să fie“. Patriot, iubindu-și cu ardoare patria pentru care iși sacrifică viața, ne este înfățișat Ștefan în poeziile : „Visul lui Ștefan cel Mare“ și „Ștefan la moarte“ , fiu supus, ascultător de sfatul înțelept al mamei bătrîne în cunoscuta poezie „Mama lui Ștefan cel Azare“ (cine nu și-o amintește : „Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, / unde, cară-n vale un fiu mititel...“) sau sfătuindu-se cu cei mai vîrstnici și înțelepți înainte de a lua o hotărîre în „Daniil Sihastrul“ („Sub o rîpă stearpă, pe un rîu în spume, / Unde un sihastru a fugit de lume, / Cu vărsarea serii un străin sosi : / „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi !...“) Figura lui Ștefan l-a preocupat mult pe Bolintineanu. Astfel se explică și scrierea dramei intitulată : „Ștefan Vodă cel berbant“, în care ne apare un Ștefan mai umanizat, mai aproape de cele lumești, și monografia „Viața și faptele lui Ștefan Vodă cel Mare“ (în cadrul altor monografii istorice în proză scrise de poet), azi cu neputință de citit, existența eroului fiind urmărită cronologic și pe toată durata vieții, cu pretenții informative și chiar cu aspecte critice. In colecția de „Poezii populare ale Românilor“, publicată de V. Alecsandri în 1852, se găsește frumoasa baladă „Movila lui Purcel“ luată și ea din legenda cu privire la țăranul sărac Purcel. Balada, întocmită de poet in formă populară, conține pronunțate accente sociale, mult mai vizibile decît în legenda consemnată de Neculce : „Toată vara m-am rugat. / De bogații cei din sat,/ Să-mi dea plugul ca să ar.../ Mi-a fost ruga în zadar". Sau : „Că săracul n-are soare,/ Nici zile de sărbătoare, / Ci tot zile lucrătoare !“ Tot în culegerea sa de poezii populare, Alecsandri transcrie două „Cîntece de-al lui Ștefan Vodă" și un dialog în versuri „Ștefan Vodă și șoimul“ alcătuit probabil tot de el. Personalității lui Ștefan, Alecsandri i-a mai închinat două balade în ritmul popular: „Ștefan Vodă și codrul“ („Ștefan Vodă rătăcit/ Intră-n codrul înfrunzit. / Codru-i zice „Domn viteaz, / Ce-ți curg lacrimi pe obraz ?“), „Ștefan și Dunărea", poezia „Altarul mînăstirii Putna“ și lungul poem de aproape 1000 de versuri „Dumbrava Roșie“, în care poetizează lupta dintre poloni și moldoveni din Codrul Cosminului. In „Dumbrava Roșie“ (în care găsim incluse și versurile în ritm popular: „Ștefan Ștefan, domn cel mare,/ Seamăn pe lume nu are/ Decît numai mîndrul soare!“) personalitatea voievodului e prezentată hiperbolic. Domnul, pe care-l știm că a fost „mic de stat“, ne apare, totuși, în mod natural, ca un uriaș ; umbra Lui „splendid, maiestoasa la