Apărarea Patriei, iulie 1955 (Anul 11, nr. 153-179)

1955-07-01 / nr. 153

_21_______________ Din viața școlilor militare instrucția practică a elevilor în tabăra Școala militară din care face parte ofițerul Costăchescu Alexandru și-a instalat tabăra într-un loc pitoresc, cu împrejurimi care oferă posibilități mi­nunate pentru desfășurarea instrucției practice în teren a elevilor. Coman­danții și locțiitorii lor politici, profesorii au creat condiții materiale necesare pentru buna pregătire a viitorilor ofițeri în pe­rioada de tabără. Mai jos redăm cîteva aspecte din munca practică care se desfă­șoară cu elevii în tabăra acestei școli militare. Ședință de instrucție la nivelul cerințelor Una din subunitățile de elevi a execu­tat zilele­­ trecute o ședință de metodică la instrucția tactică. Profesorul Crăciun Cornel, care a condus această ședință, a pregătit pe elevi din vreme. El a indicat elevilor bibliografia de studiat, terenul unde se va desfășura ședința, le-a dat a­­poi și cîteva îndrumări practice pentru întocmirea planurilor conspecte. Ca ur­mare, elevii s-au pregătit cu sîrguință pentru ședință. In ziua exercițiului profesorul Crăciun a numit la comandă pe elevul sergent Vo­­loacă M. Acesta a condus bine ,,lupta" subunității, dovedind că în școala mili­tară și-a format frumoase deprinderi de comandant. La începutul desfășurării exercițiului, profesorul a pus în discuție numeroase probleme privitoare la activitatea coman­dantului de subunitate pe timpul pregă­tirii, organizării și executării unei ședin­țe de instrucție tactică. Aceste discuții au fost vii și deosebit de folositoare pen­tru elevi. Cu acest prilej, ei și-au însușit importante cunoștințe de ordin practic, care le vor fi de un real folos în viitor la unități. Răspunsuri frumoase, docu­mentate și apreciate ca bune de profesori, a dat elevul Dumbravă N., care, în ul­tima vreme, a făcut progrese simțitoare la instrucția tactică. Cînd s-a trecut la desfășurarea exerci­țiului tactic, profesorul a pus pe elevi să execute locașe individuale de tragere. Profesorul a verificat cu această ocazie felul în care elevii cunosc problemele practice ale instrucției genistice. Ședința a fost condusă cu competență de profesor. Acesta a dovedit exigență față de răspunsurile elevilor, le-a pre­tins să se exprime corect și regulamen­tar Exercițiul și-a atins pe deplin scopul. Elevii au învățat într-adevăr cu această ocazie cum se organizează și se desfășoa­ră practic pe teren un exercițiu tactic de front cu subunitatea de pușcași. In legătură cu instrucția de noapte De cînd au ieșit în tabără, elevii a­­cestei școli militare au executat multe a­­plicații tactice de noapte. Ei au învățat multe lucruri folositoare privitor la du­cerea luptei în aceste condiții. . Recent, cîteva subunități de elevi au executat din nou aplicații tactice, noap­r­tea. Profesorii Dumitrescu Vasile și Dobrescu Nicolae, care au condus aceste aplicații, au ales bine terenu­rile pentru desfășurarea instrucției, s-au îngrijit din vreme de pregătirea teoreti­că anterioară a elevilor, de asigurarea materială a aplicațiilor. In teren, ei s-au străduit să scoată cît mai multe în­vățăminte pentru elevi. Aplicațiile de noapte conduse de acești profesori și-au atins în bună parte scopurile propuse. Totuși, trebuie arătat că în desfășura­rea instrucției de noapte au fost și unele lipsuri. De pildă, pregătirea și organiza­rea luptei se desfășoară, după cum se știe, pe timp de lumină. Profesorul Do­brescu Nicolae a fost nevoit însă să exe­cute aceste operațiuni în cea mai mare parte pe întuneric, din cauză că subuni­tatea respectivă a ieșit la cîmp tîrziu. O altă lipsă a fost aceea că execuția propriu zisă a luptei de noapte a fost re­dusă ca timp. Greșită a fost, de asemenea, și metoda aplicată de profesorul Dobrescu cu elevii care au asistat la exercițiu. Pe timpul du­cerii „luptei", ei au fost lăsați la punctul inițial și de aceea n-au putut urmări pe executanți. Acest procedeu se aplică de obicei numai ziua. Faptul că elevii n-au putut urmări activitatea executanților a ieșit în evidență cu prilejul analizei fă­cute la sfîrșitul aplicației, cînd doar cîți­­va elevi au luat cuvîntul la discuții. Acordînd mai multă atenție probleme­lor mărunte, ajutorării fiecărui profesor, și șefului ciclului tactic din această școală militară, se poate asigura obținerea unor rezultate mult mai frumoase în munca de instruire și educare a viitorilor ofițeri. Mai multă atenție instruc­ției practice a elevilor Mulți comandanți de subunități, cum sînt ofițerii Conțu Ion, Gîrtonea Nicolae și Voivozeanu Ion, merg în mod regulat cu subunitățile în teren, se îngrijesc de asigurarea materială a exercițiilor și de pregătirea elevilor. Ofițerul Vătafu Paul, însă, nu se preocupă suficient de această problemă. Subunitatea pe care o coman­dă acest ofițer a ieșit într-una din zile la cîmp fără unele materiale necesare instrucției. Ofițerul Vătafu, care nu s-a îngrijit din timp de asigurarea materială a instrucției, nici în ziua respectivă nu a însoțit subunitatea în teren, pentru a vedea cum se instruiesc subordonații și pentru a ajuta pe profesor în desfășura­rea aplicației. Șeful școlii și șeful secției de învăță­­mînt și-au propus să stea mai mult în mijlocul efectivelor de sub comandă și să ajute pe profesori în activitatea lor de instruire și educare a elevilor. Ar fi bine dacă și ofițerii secției de învăță­­mînt ar reduce cît mai mult, în perioada de tabără, timpul destinat lucrărilor de birou, pentru a merge în teren la instruc­ție, unde să îndrumeze munca profesori­lor și­ a comandanților de­­ subunități. Locotenent major GH. LEFTER Concursul echipelor ostășești de artiști amatori In unitatea noastră sînt mulți artiști a­­matori talentați. Prin grija comandanților de subunități, ei au fost organizați în echipe și au prezentat în fața militarilor numeroase spectacole. Artiștii amatori din unitatea noastră participă cu elan la tradiționalul concurs pe armată. După pregătiri intense, a a­­vut loc mai întîi concursul pe unitate, care a prilejuit o întrecere dîrză între colectivele artistice ale subunităților. A­­poi, cea mai bună echipă artistică a par­ticipat la concursul pe marea unitate și s-a clasat pe locul întîi. Cu acest succes se mîndresc nu numai artiștii amatori, ci întreaga noastră uni­tate. (Locotenent N. Panic). De curînd, la Casa Ofițerilor din garnizoana „N“ a avut loc concursul pe M.U. al brigăzilor artistice de agitație. Fiecare brigadă și-a prezentat progra­mul în fața unui mare număr de specta­tori și a comisiei de apreciere. In general, spectacolele au fost varia­te și atractive și au contribuit la educa­rea patriotică a militarilor. Brigada artistică de agitație din uni­tatea unde muncește ofițerul Bejan Io­sif s-a clasat printre primele. Programul ei a cuprins, printre altele, și o scenetă inspirată din viața și activitatea marina­rilor. In prezent, această brigadă se pregă­tește pentru următoarea etapă a concursu­lui.(De la un corespondent voluntar), 'APARAFT FA PATRÎFT __________________________________Vinari 1 iulie 1955 Nr. 153 (2765) PE MĂSURA VREMURILOR NOASTRE 1. Orbul Grindul e întinderea fără margini, străjuită de cer și ape, In mij­locul căreia se circulă prin fantastice canaturi tăiate în stufăriș. Poți rătăci zile de-a rîndul cu lotca, fără să dai de o așezare; și după o caznă ca asta îți dai seama că te-ai invîrtit prin aceleași locuri, ca într-un labirint. Satele de pescari sînt rare, la răstim­puri apar cîteva locuințe pe pilaștri și o cherhana la care stau mahine pescărești amorțite sub soarele de amiază. Intr-o asemenea așezare aproape de Dunavățu l-am cunoscut, cu zece ani in urmă, pe cel pe care îl numesc Orbul. Alt nume nu îl cunosc. Poate a avut, dar s-a uitat. Era, într-adevăr, orb. Cînta, uneori, la petrecerile pescarilor, din­­tr-o armonică pe care și-o făcuse singur. Și armonica scotea sunete dulci ori țipete triste, ca și cum în clapele ei ascundea o durere ne­știută. Cel care cînta cu ea era bătrîn, ori era numai îmbătrînit; avea părul cărunt, fața brăzdată de o cută adincă lingă gură. il priveam în timp ce degetele-i uscate alunecau pe clape, obrazul îi era frămîntat, sensibil, nervos. Parcă într-una se căznea să-și dea seama după zgomote, după felul în care se mișca aerul, după alte o sută de semne necunoscute mie, ce anume se întimplă în jurul său. Mă privea și el, dar nu mă vedea. Avea ochi alburii, de o spăi­­mintătoare fixitate. Fusese pe vremuri un flăcău zdravăn. Avea renume între pescari și se avînta să arunce paragatele mai departe decit alții. Pină cînd, intr-o zi, s-a luat la harță cu stăpînul cherhanalei dintr-o pricină de dreptate, Domnul Ioniță, stăpînul, l-a fulgerat atunci cu o frîn­­ghie îndoită, din cele de paragate, peste față. Omul a scos un urlet cumplit și s-a prăvălit înainte, cu brațele întinse. De n-ar fi fost cinci pescari în preajmă, ar fi căzut de pe podeaua cherhanalei in apele grindului, cu bulboanele sale și fundul mișcător. S-a zvîrcolit, cu cotul îndoit ca să-și apere ochii. Și cînd durerea s-a mai ostoit, s-a ridicat gemînd și a vrut să se tîrască spre casă. Și-a luat cotul de peste ochi și a stat așa, cîteva clipe, parcă în aș­teptare. Pe urmă a răcnit din nou, un răcnet neomenesc, de spaimă, de durere, de deznădejde. Orbise. Fringhia paragatelor cu care îl izbise cherhanagiul Ioniță îi stin­sese luminile ochilor. De atunci colinda satele de pescari, umblînd din loc în loc împreună cu armonica lui, purtat de milă cu barca, de la o așezare la alta, de cîte un pescar. Ciudată armonică avea i Era grosolană, mărturisind neștiința re­gulilor de îmbinare a pieselor. Și totuși avea în ea fiorul­ talentului unui om care ar fi devenit un mare meșter dacă ar fi învățat undeva meseria aceasta. Vroia să o facă. Avusese întotdeauna pasiune să meșterească, să îmbine, să născocească. Paragatele lui ajungeau mai adinc decât ale altora, mulțumită a două greutăți de adaos, cumpănite ca să-și facă echilibru, pe care se gîndise să le anine la jumătatea fringhiei. Din tot acest talent brut ieșise doar armonica cu care cinta. Carte nu o învățase, fiindcă școli nu existau pe atunci un grind. Orbul își purta viața amară din loc de pescarii în loc de pescari, cintind... Ciudată armonică ! O făcuse el singur — să scoată și sunete dulci, și țipete triste. Și in armonica lui parcă plingea tot pămîntul nostru, cu oamenii lui, de acum douăzeci de ani și mai bine. 2. Schimbări Mi l-am amintit fiindcă, trecind în urmă cu doi ani prin locurile acelea, m-am oprit iar lângă Dunavățu. S-au schimbat locurile, fără să-și piardă nimic din măreție. Țara apelor și a studiului, a cormoranilor și a mahunelor de pescari, e și astăzi la fel de uimi­toare. Dar la frumusețea ei sălbatecă din trecut se adaugă astăzi cherhanaua nouă și aparatul de radio din clubul pescarilor, minunea bibliotecii și poezia mahunelor care aduc pe învățător de la Dunavățu ca să țină cu bărboșii lipoveni cursuri de alfabetizare, iar aceștia, oameni zdraveni, cu sfaturi de uriași, obișnuiți să se războiască cu tumulturile apelor, transpiră in fața foii albe de hirtie, finind cu grijă, intre degetele lor tari, trupul firav al creionului. Mai este apoi farmecul muncii laolaltă a pescarilor, in brigăzi pescărești, și veselia întrecerii, cînd se trag la mal­talianele in care se zbat sute de pești argintii ca lama unui cuțit în soare. Pește mult înseamnă acum belșug în casele pescarilor și aceasta-i încă una din schimbările minunate care s-au petrecut și se petrec azi in grind. In satul de care vorbeam, m-am intilnit cu Ioan Mironiuc. Purta pe atunci bereta cu panglici atîrnînd cochet pe spate, o bluză al­­bastru-inchis care ii stringea soldățește umerii largi, și pantalonii de marinar. De fel, era din sat. Se inapoiase intr-o permisie de citeva zile, acordată­ pentru chipul , exemplar în care își făcea ser­­viciul militar in marină. Mironiuc cînta și el cu armonica, învățase in armată cîntece ma­rinărești, și, pentru că la clubul cherhanalei găsise o armonică nouă, le cinta pescarilor strinși în jurul său. Pe urmă s-a oprit, s-a uitat in jur și și-a dat cu mina bereta mai pe ceafă. — Ați mai făcut cite ceva pe aici, de cînd am plecat eu ! — a zis — Păi­cum ? Ce, crezi că noi ne-am priponit in loc? Ne-am urnit, mergem... — Cînd am să mă întorc... a zis Mironiuc, și degetele lui au su­nat pe clapele armonicii trei note: ta­ta-ti Cînd am să mă întorc, am cîteva propuneri de făcut. Eu in armată am învățat meseria de radiotelegrafist. Mi-am bă­gat nasul și în treburile motorului. Acum mă gindesc că ceea ce ne trebuie nouă aici e mai multă tehnică. Da, tehnică ! Și degetele lui au subliniat din nou pe clape­ u-ta-ta. Adică cum, tehnică? a întrebat un pescar. Afanase. Adică mai multe mașinării. Adică in loc să ne opintim la ta­­liane, să punem la marginea dinspre apă a cherhanalei un șir de scripeți ca să facă treaba mai repede și fără să ne zdrumb­ăm pal­mele. Asta-i una. Și mai am și altele. Și-a tras bereta corect și a început din nou să evite cu armonica. — Tu întotdeauna ai fost cu născocirile, a spus rizind alt pescar. — Ce, e rău? — Am spus eu că e rău ? Ală gindeam numai : mîine-poimîine instalăm motorul de luminat la cherhana, și, in loc de pescar, ai să te faci meșter. — Se poate­ a zis scurt Mironiuc, zvirlind din claviatură un arpegiu. — Ori dacă vrei să mai înveți, cum au făcut și alții de la noi... — Se poate și asta­ a încuviințat Mironiuc. — Adevărat, s-a rostit și Afanase. Pescarul acesta cu barbă roșie și spate lat, de-i crăpa cămașa, gîndea mai încet, dar mai­ adinc. Frămintase pesemne cuvintele rostite intii de Mironiuc și le găsise pe placul lui. — Adevărat! a spus: Trebuie să punem tehnica să lucreze aici, la cherhana. Atunci o să facem două planuri de pescuit într-un an. 3. Luminile te­h­n­i­c­i­i Ofițerul de marină Romeo Oan­cea are aceeași specialitate ca și matrozul Mironiuc. Cu deosebirea că in specialitatea aceasta, Oan­­cea Romeo este inginer proiectant de aparataj de emisie și re­cepție radio, pentru deservirea nevoilor armatei. E un bărbat tânăr, cu figura deschisă și plăcută, căruia uni­forma de marină i se potrivește întocmai. In urmă cu un an de zile și-a susținut proiectul de diplomă în cadrul Academiei Mili­tare Tehnice și a luat unul dintre cele mai bune calificative. Și totuși nu se gîndea de la început că pasiunea pentru această specialitate îl va prinde așa de total, de complet. E adevărat că, din primii ani de studiu în facultate, îl găsea adesea miezul nopții aplecat peste notițe și cursuri, peste calcule și referate de laborator. Dar lucrul acesta constituia mai degrabă îndeplinirea unei datorii decit o pasiune reală și puternică. Dar tehnica te fură. Minunatele sale mistere, care se dezvăluie pe încetul, te prind și te leagă pentru totdeauna. Lucrurile încep să devină mai simple, mai pe înțeles. O mașină, un agregat mecanic pe care nu-l cunoști, pare un monstru dușmănos și inspăimintător. Dar în momentul in care ti știi fiecare piesă, astfel incit prin simpla putere a voinței și priceperii îl faci să lucreze așa cum do­rești, ansamblul de piese reci și străine prinde viață, se însufle­țește. Bătaia lagărelor seamănă atunci cu durerea unei ființe care nu se poate mișca in voie, frecările osiilor seamănă cu geamătul unui suferind și, dimpotrivă, funcționarea normală și corectă iți dă bucuria și încrederea unui om perfect sănătos, dornic de muncă, vesel și bine dispus. Așa te fură tehnica. Așa a fost furat și inginerul Oancea Romeo. Și în ziua cind un coleg i-a spus : „E minunat să fii inginer, să imaginezi și să cons­­struiești aparate și mașini care să ușureze munca, inzecindu-i roadele!", el a încuviințat, scuturind cu putere capul și rizind. Adevărat, era și gîndul lui. A rămas cîteva clipe întors cu gindul asupra lui însuși. * * « — Vom construi, noi și cei care vor urma după noi, o tehnică pe măsura vremurilor noastre Undeva, la ora aceasta, un strungar aplică poate altă inovație ca viteza de tăiere să crească, ori un oțelar caută mijlocul ca să scurteze din timpul cit se fierbe o șarjă. Undeva, la ora cînd noi lucrăm, pe unul din miile de ogoare ale patriei noastre, poate snopii se leagă mai repede ca de obicei... și, in alt loc, feciorul ne­știut al unui simplu muncitor de pămînt desleagă probleme de trigo­­nometrie Poți cuprinde cu mintea tot ce dorești: pe lucrătorul de la rabo­­teză aplecat deasupra mașinii, urmărind-o cum taie piesa și căznin­­du-se să găsească un mijloc ca cuțitul să meargă mai repede, pe cei de lângă Dunavățu, care au înfăptuit născocirea lui Mironiuc, pe tractoristul care urmărește bătaia motorului, atent ca și cum trupul tractoruluii ar fi o parte din trupul lui.... Ca într-un fagure imens, munca aceasta se varsă într-o singură albie pentru sporirea puterii și a frumuseții patriei noastre. Oameni minunați, oameni pasionați, aprinși, încrezători, creează tehnica vremurilor noastre, o descoperă, o folosesc. Și acesta este unul din semnele neîndoielnice al unor vremi de bine care cresc trainice și mîndre. Sublocotenent FL. PETRESCU O sală tehnică de reparații In unitatea școală unde lucrează o­­fițerul Vasile Georgescu s-a dat în fo­losință de curînd o sală tehnică de reparații. Pînă la amenajarea acestei săli elevilor li se predau diferite lecții despre tehnologia metalelor precum și despre modul de executare a diferitelor reparații la tancuri, numai teoretic. Serviciul tehnic al unității școală, a­nalizînd situația, a hotărît să raporteze eșalonului superior și să ceară mașinile și uneltele necesare realizării unei săli tehnice. După ce s-au primit materialele nece­sare, sala tehnică de reparații a fost a­­menajată sub conducerea ofițerului V. Georgescu. Acum lecțiile se predau chiar în această sală, unde se explică modul de lucru și se arată demonstrativ manipu­larea mașinilor. După lecțiile teore­tice urmează ședințe practice care se e­­xecută după planurile întocmite de profe­sori. Aceste ședințe practice constau în lucrări de lăcătușerie, strungărie, sudură electrică și autogenă etc. Pe lîngă faptul că elevii au posibili­tatea să învețe cum se lucrează o piesă, ei primesc cunoștințe noi și se familiarizea­ză cu toate uneltele și mașinile începînd de la cheia simplă și pînă la strung. A­­ceste cunoștințe le vor fi de un real fo­los elevilor în munca practică pe care o vor duce după terminarea școlii. Locotenent P. GAGIU In fața unei cărți noi încerci totdeau­na un simțământ de legitimă curiozitate, ca atunci cînd ai de aflat întîmplări și fapte de viață nemaiauzite. Mărturisesc că lectura volumului „Poarta furtunilor“ de Eusebiu Camilar, recent apărută în Editura noastră Militară, am făcu­t-o cu o emoție deosebită. In literatura noastră mai veche exis­tau destul de multe povestiri de acest fel. Dar burghezia nu era interesată să se difuzeze, să răspîndească adevărul istoriei, pentru că se temea de învăță­mintele ce se desprindeau din el. Mai mult decît atît , lucrările literare cu temă istorică erau folosite de burghezie pen­tru ațîțări naționalist-șovine. Totuși, mărețele fapte ale străbunilor noștri au răzbătut pînă la noi. Cel mai credincios păstrător al întîmplărilor is­toriei este însuși poporul care le făureș­te. Multe din povestirile cuprinse în „Poarta furtunilor", așternute cu mare pricepere scriitoricească, le-am putut auzi din gura bătrînilor ori asculta oda­tă cu cîntecul fusului în poala bunicii. In ele e descrisă vrednicia poporului nostru, marea lui putere de a birui răul, strășnicia sa atunci cînd apără o cauză dreaptă. Căci poporul nostru blajin și iubitor de dreaptă înțelegere, care avea mare meșteșug în cultivarea cerealelor, în stupărit și olărit, care știa să crească mîndre herghelii, să păstorească oi, să scoată fier și aramă din măruntaiele mun­ților, care știa să dureze minunate mînăs­­tiri și să se bucure de vraja doinelor, știa să înroșească și sulița în sîngele duș­manilor, cînd era nevoie. Și dacă ștergem colbul de pe vechile hrisoave, aflăm că mulți și temuți duș­mani au rîvnit la bogățiile plaiurilor noastre. Dintre cei mai neastîmpărați și mai fioroși au fost turcii, care, vre­me îndelungată, au năvălit puhoi pe pămînturile noastre, jefuind sate și tîrguri, lăsînd în urmă cenușă și moarte. Europa toată tremura de iataganele și hangerele purtate la prădăciune de niște sultani nesătui, care au pus rugul peste multe seminții și au întins stăpînirea lor din Asia, de la izvoarele Eufratului, pînă în Burgundia. Cîtă vreme, însă, la hotarele noastre străjuiau voevozi vrednici, cu credință în popor, atîta vre­me turcii n-au putut cotropi Principatele Romîne. Tocm­ai despre acești bravi voe­vozi și despre vitejii lor oșteni ne, poves­tește Eusebiu Camilar în „Poarta Furtu­nilor". Infățișînd mari personalități din istoria țării noastre ca Mircea, Vlad Țepeș, Ște­fan cel Mare, Petru Rareș și Ion Vodă, cartea ne permite să cunoaștem de ce acești domnitori au putut ține piept tur­cilor, care a fost taina numeroaselor lor biruinți. Din descrierea bătăliilor aflăm că n-au fost deloc ușoare aceste biruinți. Oștenii domnitorilor noștri erau cu mult mai puțini decît cotropitorii. Vlad Țepeș abia a adu­nat 30.000 de volnici și l-a învins pe fai­mosul Mahomet II, cuceritorul Țarigradu­­lui, care pornise împotriva lui cu 250.000 de turci. Nici oastea lui Ștefan cel Mare n-a fost mult mai mare ca a lui Țepeș cînd, la Racova, a pus pe fugă cetele lui Soliman-Pașa care numărau L20.000 de vrăjmași. Afară de asta, armatele noastre nu aveau armamentul dușmanilor. Pe lingă puținii feciori de boieri bine echipați, lupta poporul romîn, căruia, dacă nu-i ajungeau sulițele și săbiile, se mai ajuta cu coasa, cu îmblăciul ori cu parul afumat la capăt. Totuși, puțini cum erau și cu ar­mamentul slab, minuni de vitejie au făp­tuit atunci cînd patria era în pericol. Dorința de a se apăra de năvălitori i-a făcut pe strămoșii noștri să sprijine cu toată iscusința și cu tot eroismul lor pe acei domnitori care nu se plecau în fața sultanilor și care nu înțelegeau să mărească poverile țării plătind tributuri rușinoase turcilor. Astfel de domnitori, ce întruchipau dorința de neatîrnare a voevodatelor, au putut afla in ceasuri grele reazimul cel mai de seamă în po­por. La semnul buciumului, ei adunau o oaste de voinici hotărîți să lupte pînă la capăt pentru apărarea așezămintelor lor. Dragostea de patrie a înzecit puteri­le strămoșilor noștri și a făcut din ei destoinici arcași, ageri mînuitori ai să­biei și buni călăreți. In povestirea despre luptele lui Mir­cea putem citi întîmplarea faimoșilor cruciați, veniți la Nicopole ca să-și mai mărească faima în bătăliile cu turcii. Acești cavaleri socoteau că nu se cuvine să lupte la rînd cu „niște bieți păstori“ cum sînt romînii de pe malul Dunării. In înfumurarea lor nici nu și-au dat os­teneala să vadă cît de bine pregătiți de luptă sînt acei păstori și cu cîtă dibăcie știu să mînuiască armele lor simple. Doar un popă, vestit cărturar din Bur­­gundia, care a venit cu cruciații la Nico­pole, a­­ dat semne de mare uimire cînd, Pe marginea cărții lui EUSEBIU CAMILAR, „Poarta Furtunilor*­ într-o noapte, s-a strecurat în tabăra lui Mircea și a cunoscut oștenii înarmați cu pari. Înaintea atacului, Mircea i-a rugat pe cruciați să-l lase pe dînsul să deschidă drum în rîndurile dușmanului prin șarjă, iar cavalerii, întrucît prea erau îmbră­cați greu în veștmintele de fier, să in­tervină pe urmă. — „Cum să te lăsăm pe tine, un săr­man cioban de la Dunăre, să ne iai faima și să te laude lumea pe tine și nu pe noi ? Fii bucuros dacă te-am lăsa să te adaugi în coada oștilor noastre..." Nimeni n-ar fi fost în stare să-i îndu­plece pe strașnicii cavaleri. S-au îmbră­cat în chivără și zale, pe ei și caii lor, și cu mulțimea aceea de ocale au pornit atacul. In cîteva ceasuri turcii s-au pră­pădit lăsînd mii de morți pe cîmpul de la Nicopole. Pe Mircea nu dorința de glorie, nevoia de a-și apăra poporul l-a dus în ei această bătălie. El nu putea să se avînte cu atîta ușurință în luptă. S-a retras toc­mai pînă la Rovine și acolo, după o a­­dîncă chibzuință, le-a venit de hac turci­lor. Armatele lui, împărțite în trei gru­puri, l-au atras de dușmani în strîmtoa­­rea munților și acolo au prăvălit stîncile peste ei. Baiazid, abia scăpat cu fuga, nici nu s-a mai oprit pînă la Dunăre. A­­colo, de pe celălalt mal, urla și amenința turbat pe domnitorul muntean. — „Cu cuvînt oricăror stăpini de se­minții năvălitoare — a răspuns Mircea— să-și ia gîndul că vor putea supune vreo­dată țărișoara asta ! Oricît de tari ar fi acești stăpîni de seminții, vor păți ca tine, își vor căuta măselele pe jos !" Astfel, Mircea, neavînd reazim de nă­dejde în cruciați, l-a învins singur pe vestitul Baiazid. Am avut însă și a­­liați vrednici pe vremea aceea. De multe ori, aici, la poarta furtunilor, pe unde bă­tea vijelia turcească în drumul ei spre Europa, ne-au sărit în ajutor popoarele vecine, pîndite de aceleași primejdii, în­demnate de aceleași idealuri. In pagini pline de însuflețire și căldură descrie Eu­sebiu Camilar legăturile de frățietate ale strămoșilor noștri cu popoarele vecine. Aceste legături nu erau întotdeauna simple alianțe militare. Autorul reușește să dezvăluie conținutul just și a­­dînc prietenesc al legăturilor noastre cu alte popoare. Petru Rareș, de pildă, s-a grăbit să pedepsească și să dea pe seama ungurilor pe acel trimis al sultanului, care l-a ucis mișelește pe­­ voevodul Ar­dealului. De asemenea, autorul ne prile­juiește cunoașterea legăturilor pe care Ștefan cel Mare le întemeiază prin în­cuscrirea sa cu cneazul Ivan Vasilevici, moscovitul. In acea admirabilă misivă ce o trimite cneazului odată cu dăruirea fii­cei sale Olena, recunoaștem un voevod care, din dragoste pentru popor și din vi­tejia cu care a luptat pentru țară, înțe­lege să-și facă meritul cel mai de seamă al domniei. .,... Eu, Ștefan Vodă, după ce am mîncat pline amară în pribegie și am izbîndit s-ajung la dreptul meu, în moște­nirea slăvitului bunic Alexandru cel Bun Mușatinul, am adunat norodul pe cîmpul numit Direptate, să-l întreb : mă vrea domn ori nu mă vrea ? Așa m-am așezat în scaun , cu voia oamenilor. N-am obij­­duit pe nimeni. Acestea sînt temeiul iz­­bînzilor avute : domnia cu voia oamenilor și direptate ! Asta mi-i legea și ți-o spun, prea cinstit cuscru, spre a mă cunoaște și a ști mai bine cu cine te înnemurești ! Mă bucur din plinul inimii că dobindesc prin încuscrire un neam și un prieten". Prietenia din trecut a poporului nostru cu popoarele­­ vecine a contribuit la întări­rea posibilității de apărare a acestor po­poare în fața valurilor de cotropitori. Ceea ce a consolidat și a închegat mai trainic această prietenie au fost tocmai necazurile și suferințele comune, identi­tatea de interese politice și economice. Prietenia făurită în trecut a pus o bază frăției de astăzi între poporul nostru și celelalte popoare care au aceleași năzuin­țe. De teama acestei fră­ți turbează astăzi dușmanii noștri care ar vrea să ne prade țara. In volumul „Poarta Furtunilor“ găsim pagini minunate despre gloria și eroismul strămoșilor noștri. Ori de cîte ori năvăli­torii au călcat pămînturile noastre au găsit aici un popor dîrz, hotărît să lupte pînă la capăt. Figuri ca acelea ale lui Toader Mujdei, tunarul lui Ion Vodă, sau ca a­­ceea a viteazului Petrea, din oastea lui Ștefan Vodă, reliefează eroi din sînul po­porului nostru, care, în vremuri grele, au știut să ridice armele lor înfricoșătoare împotriva dușmanului. Dragostea de țară și ura față de cotropitori au ridicat la fapte de eroism nu numai soldații aflați în armată, ci deseori și populația. Auto­rul ne descrie în volumul „Poarta Furtu­nilor” întîmplarea impresionantă a femei­lor de pe malul Bistriței, care, după moartea celor zece mii de viteji la Valea Albă, au apucat uneltele lor casnice, lăncile, și astfel înarmate au ținut piept turcilor. Atunci cînd au văzut că nu mai au încotro — decît să se dea pe mi­na turcilor — femeile bistrițene s-au le­gat cu funia una de alta și s-au aruncat în vîltorile Bistriței. Pe tot cuprinsul ță­rii, armatele lui Baiazid n-au aflat decît pustiu, arșiță și fîntîni otrăvite. Izbindu­­se de rezistența atît de hotărîtă a poporu­lui nostru, armatele dușmane, hărțuite, chinuite de foame și de sete, au fost ne­voite să se retragă. Și tocmai atunci, ca din pămînt, a răsărit Ștefan cu voinicii lui și i-a prăpădit pe vrăjmași. Această întîm­­plare, ca și celelalte înfățișate în volumul „Poarta Furtunilor“, sînt o învățătură pen­tru orice fel de căpetenii cotropitoare. Cîți dintre ei au încercat să ne robească țara, cuib trainic pe pămînturile noastre n-au putut dura. Cît timp am avut oștiri rînduite și conducători cu credință în po­por, strămoșii noștri au prăvălit munții peste vrăjmași ori i-au înecat în valurile Dunării. Alături de oștire a stat întreg poporul, împotrivindu-se statornic și neîn­duplecat pînă ce vrăjmașii s-au vînturat ca pleava. In cartea sa, Eusebiu Camilar povesteș­te întîmplări petrecute cu veacuri în ur­mă. învățămintele acestor întîmplări sînt valabile și astăzi, cînd alți stăpîni de se­minții rîvnesc să tulbure viața nouă pe care o trăim. Acestora e bine să le adu­cem aminte de soarta tuturor năvălitori­lor, de la turci pînă la fasciști, și să le amintim cuvintele­­ viteazului Mircea , să-și ia gîndul că vor putea supune vreo­dată țara asta. Iar dacă nesăbuința îi va aduce cu gînduri de năvălire, apoi își vor culege măselele de pe jos. RADU VILAN Mărturii ale iubirii de țară și vitejiei străbunilor noștri Știri din viața unităților Legătura a fost stabilită Fotoreporterul nostru a surprins un moment din instruirea transmisioniș­­tilor. In clișeu : Caporalul Horoțan I. și soldatul fruntaș Arnăuț I. au stabilit legătura din mers. Foto : T. MACARSCHI Fuh îngrijesc armamentul cu spirit de răspundere întreținerea în perfectă stare de cu­rățenie­ a armamentului este o preocu­pare de seamă a comandanților și lucră­torilor politici din unitatea noastră. Ofițerul Filip Vasile acordă o deose­bită atenție acestui lucru. El controlează cu minuțiozitate starea curățeniei piese­lor, pretinzînd comandanților de piese conștiinciozitate și spirit de răspundere în îngrijirea armamentului. Aceeași grijă o manifestă și față de întreținerea în perfectă stare a armamentului portativ. Pentru ca subordonații să cunoască cît mai bine regulile de întreținere a armamentului, comandantul a pus în sala de armament un afișier pe care a rîn­­duit unsorile respective, a extras citate din regulament pe care le-a afișat pe rastele etc. Aceste măsuri i-au ajutat pe militarii acestei subunități sa acorde toată atenția întreținerii armamentului din înzestrare. Locotenent C. POPESCU Buna deservire a avioanelor Printre tehnicienii care muncesc cu multă dragoste, respectînd întocmai ins­trucțiunile de exploatare a materialului volant, se numără și ofițerul Manole Ioan. Acest ofițer tehnic știe că buna func­ționare a avionului în aer asigură îndepli­nirea misiunii, protejează viața pilotului și a echipajului. Pentru acest lucru, după aterizarea avionului, ofițerul tehnic Ma­nole controlează cu atenție piesă cu piesă. De asemenea, înainte de zbor, el verifică încă o dată funcționarea motorului și a apa­ratelor de bord. Pentru a face față cu succes acestei munci de răspundere, ofițerul tehnic Manole studiază cu multă atenție in­strucțiunile de exploatare a materialului volant. Totodată, el ajută și pe tinerii motoriști să-și însușească problemele practice de verificare și control al mate­rialului volant. In acest scop, el ține în fața motoriștilor lecții despre caracteris­ticile diferitelor tipuri de avioane, execu­­tînd practic anumite lucrări la motoarele avioanelor. Aceasta contribuie din plin la ridicarea calificării lor profesionale. Mili­tarii Om­u Gh. și Savu Al. se numără as­tăzi printre cei mai buni motoriști din unitate datorită și muncii ofițerului teh­nic. Locotenent major M. TABACU Spicuiri din scrisorile corespondenților AU AMENAJAT UN PARC.­­ Mili­tarii din unitatea în care lucrează ofi­țerul Donici Ștefan au amenajat un fru­mos parc în fața clădirii comandamentu­lui, folosind pentru lucrări diferite ma­teriale aflate în unitate. Comandantul a evidențiat în fața frontului pe militarii care s-au remarcat cu acest prilej, prin­tre care A. Mitu, Gh. Bănică, Gr. Cirjan și alții. (Locotenent major Gheorghe Mun­­tean­u). SE PREZINTĂ CU ÎNCREDERE LA E­­XAMENE. — In curînd vor începe exame­nele în școala noastră militară. Elevii din subunitatea noastră se pregătesc intens în vederea acestui eveniment deosebit. Ei sînt ajutați de comandanți și de profe­sori, punîndu-li-se la dispoziție săli de documentare pentru a putea studia și conspecta lecțiile predate. Printre elevii care dau o atenție deosebi­tă studiului și conspectează materiile cu grijă sînt Condrea Valeriu, Vrabie Zile, Popescu Gheorghe. Elevii din subunitatea­ noastră, stăpîni Viateria predată, vor păși cu încre­re în fața comisiilor de examinare. le* L. Bucur). R­ĂSPLATA MUNCII. — De curînd, în unitatea în care muncește ofițerul Bu­­jorean­ Gheorghe, ca răsplată a muncii pe care­ au depus-o pentru repararea na­velor, matrozii majori Filipaș Aurel și Dumitrache Petre au fost avansați la gra­dul de cartnici, iar cartnicul Otto Flaisner la gradul de cartnic major. Matrozul ma­jor Filipaș Aurel a mărit viteza strun­gului la care lucrează prin folosirea unui cuțit cu plăcuță de podedit. Cartnicul Otto Flaischer și matrozul major Dumitra­che Petre, aplicînd metode înaintate, au reușit să reducă timpul de lucru al unor piese cu cîte opt ore. (De la un corespon­dent voluntar). ÎȘI ÎNSUȘESC TEMEINIC NOȚIU­NILE. — Militarii din subunitatea coman­dată de ofițerul Maluchin Cosma urmează un curs pentru a deveni conductori auto. In timpul lor liber, militarii acestei sub­unități merg în secțiile atelierului nostru de reparații auto și, cu ajutorul maiștri­lor de aici, ei învață și lucrul de mecani­că, să confecționeze bucșe pentru dinam, să ajusteze lagăre de biele, să monteze feredoul de frînă etc. S-au evidențiat pînă acum soldații fruntași Zaharia Gheorghe și Șerban Ioan, soldații Dodiță Dumitru, Savu Tache și alții. (Plutonier A. Anto­niei.

Next