Apărarea Patriei, februarie 1957 (Anul 13, nr. 26-50)

1957-02-01 / nr. 26

2 SPARARE" PATRIET "Vineri , februar­ie 1957 Nr. 26 (3253) — ---------------------------------------------- —------------------------------------ ■­­.... MMI.................... I ............. ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]irnTh­um­wirT­nM—» " ■»»»■—»­—«««— P rimii.., Locotenentul major Jand­o Petre, un om spătos, cu conformație atle­tică, se ridică de la masă și, după ce-și trecu degetele prin părul ce a început să i se rărească, începu să vorbească din ce în ce mai în­suflețit­ă . Ne aflăm, tovarăși, ședință de tragere. Ne-am după o adunat să facem bilanțul. Constatăm că militarii noștri și-au făcut cu cins­te datoria. Înaintea mea a vorbit tovarășul locotenent Marcu Stelian, secreta­­rul organizației de bază U.T.M. El ne-a felicitat pentru rezultatele ob­ținute la trageri. In calitate de comandant al companiei adresez și eu calde felicitări tuturor ace­lora care au contribuit la obținerea succesului și, în special, echipaju­lui 2 din plutonul 1... De pe scaunul său, sergentul Sándor Emeric, comandantul echi­­pajului amintit, tresări ușor, aple­­cîndu-se mai mult asupra carnetu­lui ce-l ținea deschis pe genunchi. Părea că-și notează ceva, așa ca la oricare ședință sau convocare U.T.M. De fapt, el se gîndea nu­mai. La ce anume ? Poate la ziua cînd pe platoul unității au fost formate echipajele, sau cînd a ie­șit pentru prima oară cu tancurile la tancodrom... Nu-i mult de a­­tunci , parcă și acum aude cînte­­cul zgomotos dar plăcut al tancu­rilor. Parcă și acum privește echi­pajele. Pe atunci, nimeni nu ar fi putut întrevedea care dintre echi­paje va ajunge în frunte. Acum se știe. Este echipajul 2. Poate se gîndea sergentul la ti­nerii militari din echipaj care nu și-au precupețit timpul liber pentru instruirea lor. Sau se gîn­­dea poate și la sine, la cererea pe care a făcut-o pentru a deveni can­didat de partid. Nu departe de sergentul Sándor stătea sergentul Ichim Ion, orga­nizatorul grupei U.T.M. Alături de Ichim se așezase și locotenentul Marcu. Din cînd în cînd își arun­cau privirile către Sândor și schim­bau în șoaptă cîte o vorbă, două. — Bun băiat sergentul Sândor — zise ofițerul Marcu. — Și e unul dintre comandanții de tanc care sprijină cel mai mult munca politică și cea cultural-spor­­tivă — răspunse sergentul Ichim­— ...E îmbucurător că echipajul 2 e primul pe companie la trageri — vorbea de la masă comandantul companiei. In viitor va putea obți­ne rezultate și mai frumoase dacă va ști să înlăture și micile abateri de la disciplină ce s-au observat la unii tanchiști, cum a fost cazul sol­datului Avramescu Traian... Sergentul Ichim clipi, clătinînd din cap. Il știa pe Avramescu. Dis­cutase de multe ori cu el. Dar se vede treaba că s-au prins sfaturile de el ca apa de gîscă. Și doar e un tanchist priceput... — Și acum — continuă coman­dantul­­— să vă mai spun ceva, că m-am tot luat cu vorba și era să­nit. Am fost chemați la comandantul unității. Și iată ce mi-a spus... Toți își încordară auzul. — „Adresez felicitări companiei dvs. pentru...“ Se știe pentru ce. Pentru că am ieșit primii la tra­geri pe unitate. Pe noi ne bucură acest fapt și ne dă o încredere și mai mare în forțele noastre. De a­­ceea trebuie să ne pregătim minu­țios și pentru viitoarele trageri și aplicații. Să devenim o companie fruntașă, din toate punctele de ve­dere, primii pe unitate. Spontan, o furtună de aplauze izbucni în întreaga cameră de acti­vitate politico-culturală. „Primii pe unitate“. Pe fețele tuturor se ci­tea hotărîrea de a ajunge fruntași, de a merita încrederea și cinstea ce le-a fost acordată. Locotenentul major land­o Petre zîmbi încrezător. „Și totuși am putea și trebuie să ajungem primii pe unitate“ — gîndea el. V. BALASESCU INSTRUCȚIA. VINÂTORILOR DE MUNTE Executînd diferite exerciții tactice de front, specifice luptei în munți, participînd la trageri, vînătorii își desăvîrșesc priceperea în a ac­ționa prompt și hotărît împotriva oricărui inamic. După cum se vede din clișeele alăturate, și astăzi vînătorii de munte au ieșit în cîmp. O pregătire sumară, un ordin scurt dat de către capo­ralul Chirică Toader și pușcașii au pornit la atac. (Clișeul din stînga). Poziția de tragere a aruncătorului de sub comanda caporalului Roșca Gheorghe așteaptă un singur ordin și focul nimicitor va fi dezlănțuit. (Cli­șeul din dreapta) (Foto : ȘT. IONESCU) IL­% DRUM CU CERCETAȘI! — Gatul Plecăm — vorbi soldatul Miron Gheor­ghe, un tînăr cu fața negricioasă, cu buzele crăpate adînc de ger. Uf ! Ce vînt ! Bate „traistă goală“ ăsta, de parcă i-ar fi dat cineva misiunea să măture cîm­­pia. De-am pleca odată, interveni soldatul Mare I. Ce-i cu graba asta ? Ana­da ! îngheață Mare și devine mic — glumi soldatul Busuioc. Ți-e chiar așa de frig? — Nu, dar... — îngînă cel vizat, așezîndu-și în spate cele două genți cu fanioane și ciorapii de pro­tecție. Era încărcat cu atîtea, nncit abia mai putea respira. Ce să-l faci ! Discuția soldaților, presărată ici colo cu cuvinte de duh, fu întreruptă de comanda ofițerului Marin Constantin. Comandantul companiei indică locul spre care subunitatea se și îndreptă. — Ne va urmări toată subunitatea? — întrebă în șoaptă soldatul Miron pe caporalul Turcuș Ion, co­mandantul grupei care urma să prezinte demonstra­tiv exercițiul de cercetare. — Desigur — răspunse binevoitor caporalul, pri­­vindu-și cu încredere subordonatul nerăbdător. Apoi zise: — S-a luat tot materialul? Dintr-o privire, caporalul cercetă echipamentul oa­menilor, continuîndu-și mersul alături de ceilalți co­mandanți de grupe Exercițiul a început­ ­ .Frigul a devenit parcă mai aspru. Obrajii oame­nilor sînt șfichiuiți de crivăț. Usturimea ajunge pînă în inimă. Vîntul bate chiar, din față. Și tot intr-acolo acțio­nează grupa de cercetași, intr-acolo se află „inami­cul“. Intr-acolo se deplasează întreaga companie. Cercetașii, soldații Miron și Mare, au ajuns unde­va la cîteva sute de metri. Parcă-s învăluiți în ge­­ruiala subțire. In urma lor, la distanță regulamenta­ră, grupa e adăpostită pe un aliniament, în spatele unor tufe pitice de mărăcini. Din grupul celor ce stau culcați pe pă­mîntul zgrunțuros, înghețat cremene, se desprinde unul și, în fugă, se îndreaptă spre cei doi care s-au adăpostit unul în apropierea celuilalt. — Pînă pe linia grupei de cercetași, pas alergă­tor, marș! —* ordonă­ ofițerul celorlalți militari din subunitate, pentru a putea urmări îndeaproape cum acționează cercetașii. Caporalul Turcuș le dă cîteva explicații subordonaților săi: „Cercetașii au executat pînă aci cercetarea prin observare. Acum, apropiindu-se de grădină, ei au ne­voie de ajutorul nostru, al grupei. Pentru aceasta, grupa va ocupa poziția de tragere în imediata apro­piere a grădinii; vom spori numărul cercetașilor...“ Caporalul dă un ordin și grupa îl execută prompt. Ofițerul subliniază la rîndul său ce s-a făcut bine și­ie mai puțin bine. — Vă rog să fiți atenți la modul cum se depla­sează cercetașii printr-o acoperire. Și apoi la felul cum cercetează ei casa — zise ofițerul. Cercetașii, la care s-au adăugat și soldații Roată, Viașu și Roman, se deplasează în lungul gardurilor, apoi pe lizierele de pomi. Spre casă se îndreaptă sol­dații Miron C. și Mare I. Cei doi militari se înțeleg prin semne. Dar ce se zărește? Miron îi face semne repetate lui Mare. A... da, cel din urmă trebuie să-l supravegheze pe primul care vrea să se urce în pod. Dar... nu-i bine. Ofițerul ordonă repetarea acțiunii de cercetare a casei. Grupa ocupă un aliniament în afara grădinii. — In situația noastră, la cercetarea acestei case —■ spune ofițerul — grupa trebuie să sprijine pe cei care execută acțiunea. * Caporalul, roșu la față ca un trandafir, e înciudat, își păstrează calmul. Judecă un pic situația, apoi hotărăște. Cei doi soldați care s-au avîntat singuri spre casă sînt supărați și ei. Pe cine? Unul pe altul. Miron crede că tovarășul lui n-a acționat bine. Soldatul Ma­re, de asemenea, are ferma convingere că Miron a gre­șit atunci cînd a încercat să se urce în pod. De asta se privesc gata-gata să răbufnească. Ei, dacă s-ar fi sfîrșit aci exercițiul nu se știe dacă nu ieșea cu supărare mai mare. Dar iată că cei doi soldați înțeleg în ce a constat greșeala. Firește că se datora și lor, dar și întregii grupe. Prind iarăși avînt cînd aud din spate cuvin­tele ofițerului : „Așa se învață, repetînd“. Urmează o nouă situație: descoperirea terenului infectat. Acesta este marcat cu o pulbere galbenă. — Să marcăm sectorul — spune Miron, răscolin­­du-și în minte cele citite din regulament. — Și să raportăm comandantului cele ce am desco­perit —­ îl completează soldatul Mare. Zis și făcut. Comandantul de grupă hotărăște trece­rea prin zona infectată, lată de cîteva sute de metri. ...Vîntul izbește cu furie trupurile soldaților. Simt cum inimile le aruncă în obraji sîngele aprins. Și-au scos demult mănușile din mîini, iar căciulile și le-au împins spre spate, semn că s-au încălzit de atîta e­­fort!... Și cite mai au de făcut! Abia sînt la jumăta­tea itinerariului. Grupa își continua misiunea ...Cei doi cercetași s-au oprit pe un tăpșan plin cu ciulini în care vîntul se tînguie, șuierînd. S-au adă­postit intr-un șanț, au chibzuit și au chemat coman­dantul. — Prin șanțul șoselei, un grup de trei „inamici" se îndreaptă spre fermă — raportează soldatul Miron, arătînd cu mina locul unde se află „inamicul“. — Ce le facem ? — întrebă caporalul vrînd, desi­gur, să verifice cunoștințele subordonaților., — NI capturăm — se grăbi soldatul Mare Ion. Prin ambuscadă — completă bucuros Miron. In următoarele minute, grupul „inamic“ fu captu­rat. La această­ acțiune a participat toată grupa, mai puțin soldatul Vlașu. — Vedeți ce înseamnă să nu folosiți bine terenul? — îl mustră ofițerul. V-ați adăpostit în această groa­pă, așezîndu-vă pe fundul ei. De ce n-ați sărit la „inamic“ ? — N-am văzut semnalul comandantului — recu­noscu soldatul. Care este învățămîntul din această întîmplare î — mai întrebă ofițerul, adresîndu-se tuturor. Nepri­mind însă repede răspunsul, continuă­ tot el. — In ambuscadă, militarii se ascund bine, dar păstrează o legătură de vedere continuă cu comandantul. Acțiunea grupei trebuie să fie rapidă. Ultima situație, intîlnirea cu forțe „inamice“ supe­rioare, este demonstrată corespunzător. Itinerariul cercetașilor se sfîrșește aci. O scurtă analiză, cîteva concluzii, felicitări pentru cei merituoși. Se subliniază principalele învățăminte care vor fi de folos în viitor cercetașilor în vederea pregă­tirii lor temeinice, astfel ca în scurt timp să devină — așa cum se spune — ochii mereu treji ai coman­dantului. Căpitan N. POPA FELICITĂRI CĂLDUROASE SCRISOAREA MARINARILOR CĂTRE ȚARANII MUNCITORI DIN RAIONUL MEDGIDIA Vestea că țăranii muncitori din satele și comunele raionului Med­gidia au raportat partidului că au cooperativizat în­­ întregime ra­ionul lor a umplut de bucurie ini­mile matrozilor, cartnicilor și o­­fițerilor Forțelor Maritime Mili­tare. Marinarii noștri felicită cu căl­dură organizațiile de partid U.T.M., sfaturile populare comu­ni­nate, pe țăranii muncitori, colec­tiviști și întovărășiți, că au pășit hotăriți pe drumul arătat de par­tid, drumul muncii in comun, dru­mul agriculturii socialiste. Ei transmit țăranilor muncitori din acest raion un salut de luptă, u­­nindu-le succese noi pe drumul colectivizării raionului. Asigurăm pe țăranii muncitori din raionul Medgidia că marinarii noștri vor ridica necontenit capacitatea de luptă a unităților și navelor, vor apăra cu vigilență, alături de toți militarii Armatei noastre Popu­lare, viața liberă a poporului ro­­mân Comandantul Forțelor Maritime Militare ale R. P. R. Contraamiral MIHAI NICOLAE Concurs de triatlon In Cinstea alegerilor de la 3 fe­bruarie, în unitatea din care face parte și ofițerul Enceanu Vasile s-a organizat un concurs de triat­­lon cuprinzînd următoarele probe: tragere: aruncarea grenadei j și schi Concursul a scos în evidență mo­dul cum ofițerii elevi și-au însușit elementele tehnice în mersul pe schiuri, arătînd totodată cum tre­buie organizat un astfel de con­curs. La trageri cele mai bune re­zultate le-au obținut ofițerii Pascu Andrei și Dragu Teodoru, la a­­runcarea grenadei s-au clasat în ordine ofițerii Trifan Nicolae și Burlacu Nicolae, iar la proba de schi, ofițerii L. Gheorghe­­ și Ioniță Vasile. Clasamentul general a sta­bilit următoarea ordine : pe locul I ofițerul Trifan Nicolae, pe locul II ofițerul L. Gheorghe și pe locul III ofițerul Dragu Teodora, Locotenent GRATIAN BOITOR TRIBUNA PROPAGANDISTULUI LECȚIILE POLITICE în sprijinul popularizării hotărîrilor Plenarei Hotărîrile Plenarei C.C. al P.M.R. din 27-29 decembrie 1956 sînt popularizate în unitatea noastră și prin lecțiile politice care se țin cu militarii." Pentru popularizarea și însușirea hotărîrilor plenarei din decembrie, folosesc cu bune rezultate materia­lul demonstrativ. Un grafic, o sche­mă, un fotomontaj întocmit pe bază de cifre și date concrete, ajută pe soldați să-ș­i însușească și să rețină mai bine conținutul fiecărei lecții. Așa de pildă, pentru lecția : „Ridi­carea nivelului de viață al poporu­lui — sarcină centrală a partidu­lui“, am folosit grafice cu creș­terea producției bunurilor de larg consum în anii regimului democrat­­popular, planșe care ilustrează ve­niturile colectiviștilor, și fotomonta­je pe teme ca: „Construcții social-culturale în primul cincinal“, „Dezvoltarea învățămîntului în sate­le patriei“. Pe o planșă am arătat cu cit s-au mărit rațiile de hrană la militari în urma Hotărîrii Consiliu­lui de Miniștri privind măsurile pentru o mai justă hrănire a perso­nalului. In confecționarea acestor materiale primesc un sprijin deose­bit atît din partea ajutorului con­ducătorului de grupă de lecții poli­tice, soldat fruntaș Haciu M., cit și a șefului de club. O mare atenție acord populari­zării realizărilor regimului demo­crat-popular din regiunea unde se află unitatea. Așa, de pildă, atunci cînd am predat militarilor capito­lul introductiv din raportul tovară­șului Gheorghe Gheorghiu-Dej la plenară, le-am vorbit pe larg des­pre fabrica de tananți „Argeșul“, fabrica de placaj „A cincea aniver­sare a R.P.R.“ din Rîmnicul Vilcea, despre fabricile de industrializare a fructelor de la Rîureni, Topoloveni și Băiculești, construcții de vîrsta primului cincinal. De asemenea le-am vorbit despre cele 352 apar­tamente, 40 de școli noi, 35 sate electrificate și 37 radioficate în regiunea noastră numai în pe­rioada 1955—1956. Cu acest pri­lej am prezentat, cu ajutorul dia­­fismului, imagini din construcțiile și realizările amintite. Am vorbit apoi militarilor și despre perspecti­vele de dezvoltare a regiunii în urma noilor măsuri elaborate de partid. In acest scop am folosit ar­ticolul „Largi posibilități de dez­voltare a regiunii noastre“, apărut în ziarul local „Secera și Cioca­nul", semnat de președintele Comite­tului executiv al sfatului popular regional. La fiecare lecție m-am străduit să vorbesc militarilor și despre ro­lul lor în lupta pentru traducerea în viață a hotărîrilor plenarei. Discuțiile se conduc după un plan întocmit din timp în care imi fixez două-trei probleme principale. In pregătirea discuțiilor, am grijă ca în primul rînd sa se organizeze citi­tul, de către militari, al documente­lor plenarei ; în al doilea rînd mă ocup de militarii cu o pregătire mai slabă. In această muncă mă sprijin, pe agitatori și pe cei mai buni militari din grupă, cum sînt caporalul Nedeluș I., caporalul Cristocea V. și alții. Acești militari, în timpul lor liber, discută cu tova­rășii lor problemele cuprinse în raportul tovarășului Gheorghe Gheor­­ghiu-Dej. Așa, de exemplu, la stu­diul temei : „Ridicarea nivelului de viață, sarcină centrală a partidului“, soldații Costin I., Gongu C. și Ere­­mia L. au fost ajutați să cunoască principalele realizări ale Industriei, ale agriculturii, precum și realiză­rile industriei bunurilor de larg consum pe plan local. Cu ajutorul agitatorilor au fost ținute pe sub­­unități convorbiri cu următoarele subiecte : „Industria bunurilor de larg consum în plin progres“, „Dez­voltarea agriculturii, condiție prin­cipală pentru ridicarea nivelului de viață al poporului“ etc. In desfășurarea discuțiilor antre­nez pe toți militarii. Mai combativi s-au dovedit pînă acum , soldații fruntași I. Mihai, Bratu I. Bratu, caporal Cristocea V., militari care au un bogat bagaj de cunoștințe și care sînt atenți în timpul desfă­șurării discuțiilor. Desfășurarea pri­melor lecții politice în sprijinul popularizării hotărîrilor plenarei a scos în evidență bucuria și încrede­rea cu care militarii din subunități au primit hotărîrile partidului, ho­­tărîri în care ei văd exprimată o­­dată mai mult grija neabătută partidului și guvernului pentru îm­­­bunătățirea nivelului de trai al celor ce muncesc Locotenent major I. LACATUS A apărut nr. 2/1957 al revistei „Propagandistul și agitatorul11 cu următorul sumar : * * * — Un nou­ prilej de îm­­bunătățire a activității organizații­lor atemiste din armată. * * *­ __ Politica P.M.R. — ex­presie vie a intereselor vitale ale poporului nostru. Conf. univ. A. Roman — 24 ia­nuarie 1859. DIN EXPERIENȚA ARMATELOR FRĂTEȘTI *­* * — Să ridicăm eficacitatea muncii politice de partid. PRACTICA MUNCII POLITICE DE PARTID Cpt. M. Pînzaru ~ Menținerea unei înalte vigilențe a militarilor în atenția muncii politice. Cpt. Gh. Țepîrdea — Activități organizate în sprijinul aplicațiilor tactice. Cpt. C. Șchiopu­ — Munca de propagandă și agitație în sprijinul bunei desfășurări a programului pregătirii de luptă în zbor. LECȚII ȘI CONSULTAT!! V. Enache — Lupta de clasa în perioada de trecere de la capita­lism la socialism. IN AJUTORUL CELOR CARE STUDIAZĂ LA PREGĂTIREA MARXIST-LENINISTA ȘI LA CI­CLURILE SOCIAL-ECONOMICE * * * — Rolul crescind al ma­selor populare în războaiele epocii imperialiste și a revoluțiilor pro­letare FIGURI DE EROI V. Bîrză — Eroul de la Kisla PE TEME INTERNAȚIONALE Ion Pană — Despre militarizarea statelor capitaliste. INFORMAȚII * * * — Organizațiile de partid sprijină instrucția de front. Convocarea micilor coman­danți. Notă : Un om cu multe „preocu­pări“ * Documente oficiale ale vremii. De asemenea, anunțăm pe citi­­torii noștri că noua adresă a re­dacției este : București, str. G-ral Cristescu nr. 3, telefon 3.56.91, In anul 1923, cînd am intrat ca stenograf la Camera Deputaților din dealul Mitropoliei, ședințele parlamentului furnizau­­ foarte de­seori elementul senzațional ziare­lor vremii. Aproape nu era zi în care micii vinzători de ziare, mai mult dezbrăcați de­­cit îmbrăcați, să nu împuieze capul trecătorilor, strigind cu­­m­ ținea gura „capul de afiș“ al ga­zetelor pe care le vindeau : „Scan­dalul și bătaia de la Cameră. Noi destăinuiri în afacerea de la Do­menii, încăierarea țărăniștilor cu liberalii in ședința de noapte..." Pe atunci, în primăvara lui 1923, tocmai se discuta în parla­ment noua Constituție. La putere erau liberalii, iar țărăniștii, ave­­rescanii, conservatorii și alte par­tide formau opoziția. Puține erau ședințele în care să nu se isce mari scandaluri, urmate d­­e­­odată de bătăi, pentru că vorba romînului „scandalul fără bătaie e ca nunta fără lăutari". Dar să nu credeți cumva că aceste scan­daluri luau naștere din cine știe ce discuții asupra principiilor constituționale, sau din ciocnirea unor puncte de vedere diferite. E­­rau în adevăr puncte de vedere oarecum diferite, în sensul că ță­răniștii erau de părere că libe­ralii sînt „hoți, pungași, aface­riști, huligani, bandiți" și așa mai departe, în timp ce punctul de vedere al liberalilor era că țărăniștii sînt „potlogari, găinari, afaceriști, demagogi“, etc. etc. Bineînțeles, eu citez numai epitetele care, mai mult sau mai puțin, pot vedea lumina tiparului, dar dumneavoastră ați bănuit ce se ascunde sub acel­a și așa mai departe". Nivelul discu­țiilor era așa de înalt încît îmi aduc aminte că, la un moment dat, Vaida Voevod, fost prim mi­nistru țărănist, încheia un discurs culminant împotriva liberalilor cu cuvintele : „Iar cei care nu sînt de acord cu mine n-au decît să se ducă în Portul Marsiliei" — ceea ce nu era decît o trivială înjurătură îmbrăcată într-o haină puțin mai... occidentală. Ecoul cu­vintelor lui Vaida Voevod a fost un vacarm nesfîrșit, insultele și înjurăturile curgeau din toate păr­țile, relatate pe larg, de ziarele de a doua zi. Nu trebuie să vă închipuiți insă că acest bîlci era acolo în fiecare zi. Dimpotrivă, foarte multe șe­dințe se desfășurau într-o mono­tonie și o indiferență generală, îmi aduc aminte de legi impor­tante, care, chipurile, „se discu­tau" in parlament, cu 10-15 de­putați prezenți în incintă, cu un ministru „de sămință", care mo­țăia plictisit în capul băncii mi­nisteriale (ședințele nu puteau fi ținute fără prezența unui repre­zentant al guvernului)­, cu cîțiva cetățeni in lojile destinate publi­cului, care nu stăteau acolo mi­nați de vreun interes pentru dis­cuția în curs, ci așteptau să iasă ,4 om'­deputat", care le mijlocea vreo afacere pe la cine știe ce minister. Explicația acestei apatii loiale în care se desfășurau majoritatea ședințelor este simplă. Un partid, odată venit la putere, oricit ar fi fost de nepopular, putea să-și a­­sigure foarte ușor majoritatea în parlament. Potrivit legii electora­le, era destul ca partidul de la putere să întrunească 40 la sută din voturile pe țară, că el căpă­ta în parlament o majoritate zdro­bitoare, circa 90 la sută din locuri. Or­­a obține 40 la sută din vo­turi, cu mijloacele de măsluire a urnelor aplicate de toate partidele care veneau la putere, nu era prea greu așa că de fapt scandalurile din parlament, menite să dea impre­sia omului de pe stradă că acolo se duce o vajnică luptă de opinii, de credințe politice, mă rog, nu era decit o furtună intr-un pahar cu apă, care în fond nu amenința niciodată poziția guvernului. La prima vedere se părea că opoziția atacă cu toată vigoarea pozițiile guvernului și că repre­zintă o forță de temut. De fapt, adevărul era altul. Un guvern li­beral avea, de pildă în 1934, o opoziție formată dintr-un număr impresionant de partide și grupu­lețe : țărăniști (care se împărțeau în trei ramuri principale : ma­­niști, vaidiști, junianiști), apoi a­­verescani, georgiști, argetoianiști, lupiști, iorghiști, gogiști, cuziști, codreniști etc. Insă numeric a­­ceastă opoziție spectaculoasă nu reprezenta mai mult de 40-50 de­putați, față de un număr aproape de 10 ori mai mare de deputați guvernamentali (liberali). Ca atare, prea puțin îi durea capul pe liberali de­zvâ­colirile opoziției în parlament. Dacă „șe­ful" era tare la palat, atunci pu­terea era asigurată. Important în politica țării nu era dispoziția parlamentului, ci dispoziția rege­lui, a Lupeascăi, a generalului Urdăreanu și a celorlalți compo­nenți ai camarilei. Dacă, de e­­xemplu, la cutare bal, Lupeasca (un fel de madame de Pompa­dour a curții regale rominești), stătea ostentativ cu spatele la Franasovici și la Dinu Brătianu, dar in schimb oferea tot atît de ostentativ mina spre pupare și plecăciune lui Madgearu și Că­­linescu, guvernul liberal tremura mai abitir decit la toate interpe­lările țărăniștilor la tribuna par­lamentară. Fiindcă rolurile prin­cipale în presă, in această „co­media dell’arte" a politicii româ­nești, se jucau alții, parlamentul făcea doar figurația... Legile cele mai importante care hotărau de fapt viața poporu­lui român, avuțiile lui cele mai mari, sănătatea și cultura lui, e­­rau discutate de mintuială, ca să fie spus totuși ceva. Cele mai multe nici nu se discutau, se vo­tau automat, așa cum le prezenta guvernul. Am asistat la ședințe, mai ales ședințele de noapte în­ghesuite pe la cite un sfîrșit de sesiune, cînd legile se votau pur și simplu cu duiumul. Cei cîțiva deputați rămași prin incintă ur­cau alene scările tribunei, unde erau așezate cele două urne și băgau automat „alb la alb, negru la negru". Votau o lege, două, nouă, apoi le pierdeau șirul. „Asta ce lege mai e dom­ președinte ?" mai întreba câte un deputat. — Păi, știu eu, se deștepta pre­ședintele, mi se pare că a pais pe ea..." Dar despre ce e? La așa ceva, președintele nu mai știa să răspundă. Deputați, votau și plecau mai departe, se moțăie pe o canapea pe culoar unde era mai întuneric, sau la bufet, să se dreagă cu un lichior. Ce lege era ? Parcă dacă știa sau nu știa, nu era tot una ? La urmă, președintele anunța o­­ficial celor zece deputați din in­cintă rezultatul votului : „Votanți 110, majoritate regulamentară 104, voturi albe pentru 107, vo­turi negre contra 3. Adunarea a adoptat proiectul de lege. Urmea­ză proiectul de lege pentru adop­tarea convenției comerciale intre Rominia și Olanda. Discuția ge­nerală este deschisă. Cere cineva cuvintul ? (Era vorba de multe legi, care angajau statul cu mi­liarde). Necerind nimeni cuvintul, pun la vot legea in total cu bi­ne" Automat, soneriile începeau să ținuie pe culoare, in sala pașilor pierduți, la buget, ușierii porneau in toate direcțiile strigind : „Pof­tiți la vot domnilor deputați, al cincisprezecelea vot. Poftiți la vot. " De obicei, ședințele camerei în­cepeau pe la ora 3 după amiază, cînd incinta cunoștea o mare a­­nimație. Dar și mai mare era a­­nimația pe culoare și la bufet. Aici se discutau ultimele canca­nuri politice, ultimele cursuri de bursă și ultimele rezultate de la Băneasa Trap, dar în special, se învîrteau afaceri, afaceri, afaceri. In dreptul băncii ministeriale, deputații stăteau la coadă cu di­ferite aprobări, așteptind pe mi­niștri. Nu intra un ministru în in­cintă, fără să plătească „vama". Nu numai guvernamentalii, dar și deputații din opoziție se îndesau la aprobări, char că mai tirziu în ședință iși arătau colții la gu­difiin începea ședința. Prima oră era de obicei animată. Comunicările și interpelările adresate miniștri­lor, in special de opoziție, dezvă­luiau abuzuri, afaceri, potlogării, traficuri, ilegalități — lucruri care trezeau curiozitatea genera­lă, replici nervoase din partea ce­lor vizați, întreruperi din partea celorlalți, adjective, invective și, din se­miri ce, scandalul începea. în special, din așa zisele ches­tiuni personale , atribuirea titlu­lui de „măgar" sau de „pungaș“ unui deputat din partea altuia, la care cel vizat dădea replica (spi­rituală, ce-i drept) de%,timpitule, hoțiile, borfașule" etc. — se isca scandalul. Onoarea onorabilului era in joc, iar regulamentul Ca­merei prevedea o procedură de urgență: se lua in discuție ime­diat, suspendindu-se discutarea chiar și a celor mai importante și mai urgente legi, îmi aduc aminte că la Teleor­man erau la cuțite liberalii in frunte cu Virgil Slăvescu, și țără­niștii, al căror cap era Eduard Mirto. intr-o astfel de ședință. Slăvescu l-a atacat pe Mirto că n-are dreptul să fie deputat pe motiv că este de origină... italia­nă și de religie papistașă. Mirto a replicat pomenind de niște a­­faceri ale lui Slăvescu cu drumu­rile din județ („Vlașca și Teleor­manul" erau in floare). Atunci Slăvescu a băgat in luptă artile­ria grea, pe lingă faptul că a dat pe față afacerile lui Mirto l-a și învinuit pe acesta că in tinerețe a excrocat o „babă“ de niște bijuterii in valoare de multe milioane. Mirto nu s-a lăsat, mai ales că era pe banca ministerială, și i-a aruncat lui Slăvescu in circă alte afaceri, tot atit de onorabile... Scandal, înjurături, bătaie. De obicei, in astfel de cazuri, preșe­dintele suspenda ședința, pentru calmarea spiritelor. Dar totdea­una scandalul continua și după suspendarea ședinței, dar nu ofi­cial, nu se mai stenografia. îmi amintesc de o bătaie gro­zavă între liberali și țărăniști, in vara lui 1925. Ca să spun din ce s-au luat, mi-ar­ fi imposibil, nu de altceva, dar pentru că totdea­una cauza era una și aceeași : a­­cuzații de afacerism, de necinste, urmate de insulte, înjurături, scandal, ghionturi, imbrînceti, în­cununate de bătaie pe scară mare. Pe urmă, cine dădea și cine in­casa era greu să identifici. Bătaia de care vorbesc s-a iscat dintr-o altercație intre Ion Flo­rian, deputat de Hunedoara, și Ion Mihalache. La un moment dat, l-am văzut pe Ionel Lupescu de la Rîmnicul Sărat (care-și înce­pea discursurile electorale cu fra­za „dragii mei rimniceni sărați..."), care era un adevărat atlet, călare pe cițiva liberali, pe Manolescu Strunga cu vreo patru țărăniști de­git, alții pe de lături incăierați de mama focului și tot grupul a­­cesta indreptindu-se butuc, ca un ciclon, spre masa stenografilor. Eu tocmai stenografiam. Alături, așteptind să-i vie riadul, era bă­­trinul Tache Popescu (zis și Bă­­țosu, figură bine cunoscută in ve­chiul parlament din pricina capu­lui său lung și mare, ca de cal). Eu, mai tînăr, rămăsesem cu gura căscată la bătaie, dar nea Tache Bățosu, om cu experiență, mă zgiliți din toate puterile cu mina lui osoasă : „Hai Nicule, că ne curăță..." ■ Noroc că ne-am salvat pe scări în jos exact cu o fracțiune de se­cundă înainte să ne cadă in cap balustrada scării care suia spre tribună și care a fost făcută țăn­dări. Scaunele de la masa steno­grafilor au servit și ele ca arme. Bătaia nu știu cum s-a termi­nat, dar dintre multe altele n-am uitat-o, pentru că mulți ani m-am gândit ce s-ar fi intimplat dacă mă prindea și pe mine nu învăl­mășeala aceea, la mijloc, fără să știu barem in cine să dau. „Cu cine votez", vorba eroului lui Ca­­ragiale. Toate aceste scandaluri, bătăi, insulte, sudălmi, lucruri știute de noi, care eram zi de zi acolo, nu figurează in ,Monitorul Oficial", unde se publicau in extenso dez­baterile parlamentare, oricit era el de „oficial". Monitorul consem­na numai termeni ca ,zgomot, întreruperi, vacarm“, și ca încu­nunare „ședința se suspendă". Ceva mai veridice erau ziarele vremii, dar și aici lucrurile erau văzute prin diferite prizme. In orice caz, fotografia este mult re­tușată­ ,n­egativul" există insă in amintirea citorva din cei care am fost pe acolo. Un veritabil nega­tiv, din toate punctele de vedere... N. SCARLATESCU ASPECTE DIN ACTIVITATEA VECHIULUI PARLAMENT BURGHEZO-MOȘIERESC Din amintirile unui fost stenograf la Cameră

Next