Apărarea Patriei, iulie 1957 (Anul 13, nr. 155-180)

1957-07-02 / nr. 155

2. __________________________ JIPARU­RES^ESTATEÏ Mdril 2 iulie 1957 Nr. 155­­ 3381) 111 --------- --------------------------------------------------------------------------- -- - -­­­__________________________________________- ---------------------------------------------------- - - ■­­ II II MM I.........................— III­ I.I.MNI­ 1 .1 ------------------------­ €k?0fterme%eæmêne/' Organele conducătoare U.T.M. să cunoască întotdeauna sarcinile care stau în fața unității Organizațiile U.T.M. constituie un izvor inepuizabil de forțe și elan ti­­neresc. Folosite și îndrumate cu pri­cepere, ele sînt, alături de organiza­­țiile de partid și sub conducerea a­­cestora, ajutoare prețioase ale co­mandanților în îndeplinirea sarcini­lor ce stau în fața unităților. Dar activitatea lor se poate ușor pier­de în probleme mărunte, dacă co­­mandanții nu le pun mereu în față sarcinile principale ce stau în fața unităților, dacă nu cer aportul lor la îndeplinirea acestor sarcini și nu se creează condiții pentru a-și putea manifesta din plin inițiativa în spri­jinirea ridicării calității pregătirii de luptă și politice. Iată de ce eu consider ca o con­diție esențială a eficacității muncii organizațiilor atemiste, informarea lor asupra sarcinilor ce stau în fața unității, orientarea activității lor că­tre acele probleme care fac la un moment dat obiectul preocupărilor comandanților, lucrătorilor politici, organizației de partid. Asupra acestei probleme vreau să mă opresc mai mult în acest ar­ticol. Se știe, de pildă, că sarcinile principale care stau într-o perioadă dată în fața unității sînt cuprinse în planul pregătirii de luptă și poli­tice. Spre a putea sprijini îndeplini­rea lor, biroul atemist pe unitate trebuie să cunoască temeinic conți­nutul acestui plan. Practic, la noi în unitate, acest lucru se realizează și cu prilejul întocmirii acestui plan, dar mai ales atunci cînd biroul atemist își întocmește propriul său plan de muncă. S-a statornicit la noi practica ca înainte de în­tocmirea proiectului de plan secre­tarul biroului, locotenent major Șerb Ioan, să vină la mine pentru a se in­forma asupra sarcinilor noi pe care unitatea trebuie să le rezolve în luna respectivă. Am acordat o mare aten­ție discuției cu secretarul biroului, întotdeauna mi-am făcut timp să stau pe îndelete de vorbă cu el. Bi­neînțeles că în această discuție nu m­-am limitat să-i aduc la cu­noștință programul unității pe ca­re urma să-l executăm. M-am fo­losit de acest prilej spre a-i arăta în mod amănunțit care sînt cerințele mele față de activitatea organiza­țiilor U.T.M., ce actiunii vreau nea­părat să fie sprijinite, care sînt sec­­toarele rămase în urmă, către care biroul atemist și organele conducă­­toare U. T. M. din subunități trebuie să-și îndrepte atenția. In cursul unei perioade de timp, în fața unei unități apar însă și alte sarcini, care n-au fost incluse în programul pregătirii de luptă și po­litice și a căror realizare presupu­ne antrenarea masei tuturor militari­lor. Bineînțeles că într-o asemen­ea situație nu pot aștepta pînă la sfîr­­șitul lunii. In mod operativ chem secretarul biroului atemist — sau chiar întregul birou­ — le arăt ce trebuie să realizăm și le cer să ia toate măsurile pentru a asigura par­ticiparea tuturor militarilor la înfăp­tuirea lor. In unitatea noastră au loc lunar instructaje cu organele conducătoare U. T. M., la care obișnuiesc să iau și eu parte. Luînd cuvîntul în fata organelor conducătoare, le amin­tesc sarcinile importante ce stau în fata unității, le dau indicații asu­pra felului în care pot sprijini re­zolvarea lor și le sugerez chiar unele acțiuni pe care­ le-ar putea întreprinde în acest scop. Dar eu nu mă întîlnesc cu orga­nele conducătoare utemiste numai cu prilejul instructajelor. Secretarul bi­­roului utemist mă înștiințează cînd au loc adunările organizațiilor de bază. Lunar mă străduiesc să par­­ticip la cit mai multe adunări. In felul acesta am reușit să arăt per­sonal utemiștilor încotro să-și în­drepte mai mult eforturile, am putut să cunosc personal nivelul muncii DISCUȚIE fiecărei organizații de bază, preocu­pările utemiștilor, nevoile lor, să cu­nosc lipsurile care mai există în sub­unități și pe care ei le ridică cu destul curaj în adunări. S-ar părea din ce am arătat pînă acum că organizațiilor U.T.M. din unitatea noastră le-a fost limitată inițiativa, că ele au primit numai sarcini, au făcut numai ceea ce le-a spus comandantul. Nu, nu este așa. A pune în fața organelor de conducere U.T.M. și prin ele organizațiilor de bază sar­cini concrete, izvorîte din programul pregătirii de luptă și politice, nu în­seamnă nicidecum că li s-a răpit inițiativa. Bineînțeles că aici trebuie avut în vedere cum li se dau aceste sarcini. Aci unii dintre comandanții noștri — în special cei tineri, fără experiență­ — fac încă multe gre­șeli. In dorința de a-și vedea dispo­­zițiile executate mai repede, mai bine, ei încep să considere organi­zația U.T.M. un fel de subordonat. Ei încep­ să cheme organele condu­cătoare, să le dea ordine privind ac­țiunile pe care urmează să le între­prindă în organizație, își pierd cal­mul cînd acestea nu sînt îndeplinite în așa fel cum și-au închipuit ei, și pentru a-și manifesta exigența pe­depsesc chiar pe acei utemiști din organele conducătoare care n-au executat sarcinile date. Desigur că o astfel de metodă de muncă este complet greșită și inadmisibilă. Ea contravine principiilor după care trebuie să se călăuzească comandan­tul în relațiile cu organele condu­cătoare U.T.M. Comandantul nu-și poate impune voința în organizații cu ajutorul or­dinului. El trebuie să pună în așa fel problema în organizație nicit să convingă pe utemiști de justețea pă­rerilor sale, să lase loc manifestării Inițiativei de care ei dau dovadă. De acest lucru important eu am ținut întotdeauna seama. Atunci cînd stau de vorbă cu biroul ato­­mist și i­arăt ce sarcini trebuie să rezolvăm, nu-i limitez inițiativa in­­dicîndu-i ca să țină adunări, să facă referate și convorbiri, sau alte ac­tivități de acest fel, ci le cer să se gîndească, să se sfătuiască cu ute­­miștii, să facă propuneri de acțiuni ce trebuie întreprinse. Atunci cînd ele sînt bune și contribuie la îmbu­nătățirea muncii, le acord tot con­cursul să le îndeplinească. Această metodă, după părerea mea, dezvoltă inițiativa organelor conducătoare, le determină să gîndească mai mult, le mărește simțul de răspundere pentru munca încredințată. Mărturie stau numeroasele inițiative cu care a ve­nit la mine biroul atemist. Pentru exemplu am să citez numai reamena­­jarea poligonului de artilerie, rea­­lizarea unui parc al fruntașilor, cam­pania de înfrumusețare a cazărmii, desfășurată sub lozinca „Cazarma noastră, casa noastră“, etc. A orienta just activitatea comu­niștilor și utemiștilor înseamnă a asigura în bună măsură rezolvarea oricărei sarcini, fie ea cit de grea. Este datoria noastră, a comandanți­lor, să facem acest lucru întotdeau­na cu pricepere, animați nu numai de dorința de a vedea propriile noas­tre sarcini rezolvate, ci și de a con­tribui prin aceasta la creșterea ate­miștilor, la educarea lor comunistă, la asigurarea rolului lor de frunte, alături de comuniști, în întregul pro­ces de instruire și educare a mili­tarilor. Locotenent-colonel S. SOIMUȘAN LA STAȚIA DE AMPLIFICARE Echipa formată din caporalii Cristea Nicolae, Ciocârcică Vasile și sol­­dat-fruntaș Chiriță Ioan lucrează sub îndrumarea locotenentului-major­­tehnic Szabo Alexandru la montarea cutiei de viteză și a motorului unui tanc. (Foto : T. MACARSCHI1 Convocarea secretarilor U. T. M. din marină In garnizoana Constanța s-au încheiat lucrările convocării la care au participat lucrători politici și secretarii birourilor organiza­țiilor de bază U. T. M. din For­țele Maritime Militare. In cadrul convocării s-au discutat probleme legate de generalizarea experienței pozitive, de munca de educare pa­triotică a marinarilor utemiști și de activitatea organizațiilor utemiste pentru întărirea ordinei și discipli­nei militare. Cu acest prilej au prezentat ra­poarte despre munca dusă de orga­nizațiile utemiste de pe nave și din unități locotenentul Petrenco Ion, cartnic-major Ștefan Ion, cartnic Cartol Gh. și alții. Cartnicul Cartol Gheorghe,­ distins cu diploma­­ de o­­noare a C.C. al U.T.M., a raportat că în urma muncii rodnice depuse de organizația atemistă de la bor­dul navei „N“, condusă de organi­zația de partid, numărul fruntașilor în pregătirea de luptă și politică a crescut simțitor. In prezent, peste 60 la sută din membrii echipajului sînt fruntași în pregătirea de luptă și politică. Această convocare a constituit un real ajutor pentru îmbunătățirea muncii organizațiilor U.T.M. din ca­drul Forțelor noastre Maritime Mi­litare La închiderea lucrărilor acestei convocări, căpitanul de rangul I­ Fr. Domocoș, a subliniat metodele de muncă care trebuiesc generaliza­te pentru ridicarea rolului organi­zațiilor atemiste în organizarea și extinderea întrecerilor socialiste pe nave. Căpitan-locotenent F. HEEA Subunitatea noastră, cîștigătoare a concursului „DRUMEȚII VESELI“ în excursie Ca recompensă a faptului că sub­unitatea noastră a cîștigat recent un concurs „Drumeții veseli“, conduce­­rea școlii a organizat o frumoasă­ și interesantă excursie. Prima etapă a excursiei a fost comuna Rășinari, de unde elevii Locotenentul-ma^r Călin Ștefan, care a participat ca invitat la con­sfătuirea fruntașilor pe armată, popularizează la stafia de amplifi­care metodele și procedeele de muncă folosite de fruntașii în pregătirea de luptă și politică. (Foto: M. FELIX), subunității au urcat spre Păltiniș. ,­Seara, echipa artistică, a­­ subuni­­tâț­ii a prezentat un program artis­­tic,­­ călduros aplaudat de­ asistenți. A doua zi dimineață, subunita­tea și-a continuat excursia vizitînd cheile Cibinului. Mergînd apoi paralel cu rîul, pe potecile din munți, subunitatea a sosit la Gura Rîului — capătul excursiei noastre. In timpul excursiei elevii au fă­cut numeroase fotografii, care vor constitui amintiri plăcute. Elev-fruntaș P. COMIȘESCU 0 zi de cotitură în istoria revoluției ruse 40 de ani de la demon­strația proletară din Petrograd 1 iulie 1917 (18 iunie după stilul vechi) a intrat în istoria revoluției ruse ca una din zilele de cotitură. Ce a făcut ca această dată să se înscrie în cronica revoluționară proletariatului ? La 1 iulie în capi­­­tala Rusiei, proletariatul a ieșit să manifesteze pentru dezvoltarea mai departe a revoluției pe care partide­le oportuniste căutau să o oprească în folosul burgheziei. Unde duceau gîndurile și acțiunile menșevicilor și socialiști-revoluționarilor a arătat-o limpede primul Congres general­­ al Sovietelor din Rusia, (16 iunie— 7 iulie 1917), congres la care abia o zecime din delegați erau bolșevici. Și aceasta se petrecea în împre­jurările în care masele muncitoare din Petrograd împărtășeau lozincile bolșevice. Oportuniștii pătrunși în fruntea Sovietelor căutau drepte evoluția evenimentelor să îa­pe făgașul dorit de burghezie, pe calea potrivnică intereselor maselor. Era o situație cu care bolșevicii nu se puteau împăca. De aceea, partidul bolșevic a socotit necesară organiza­rea la Petrograd, pentru ziua de 23 iunie 1917, a unei demonstrații, cu care prilej să se constate ce vor masele muncitoare, care sînt reven­dicările lor. Demonstrația trebuia să arate Congresului Sovietelor voința muncitorilor și soldaților din Petro­grad, care cereau trecerea întregii puteri de stat în mîinile Sovietelor. Cum era de așteptat, menșevicii și socialiștii-revoluționari s-au pronun­țat împotriva acțiunii inițiate de bolșevici. Mai mult , la ședința Congresului din 22 iunie — datorită faptului că dețineau majoritatea­ — ei au făcut să fie adoptată o,­ hotă­­rîre prin care demonstrația er­a inter­zisă. Comitetul Central al pa­rtidului bolșevic s-a supus hotărîrii­­ Congre­sului Sovietelor și a realocat de­monstrația, care a fost amînată pen­tru ziua de 1 iulie — zii fixată pen­tru demonstrație de înseși Congre­sul Sovietelor. Menșevicii și socia­liștii-revoluționari sperau că ea se va desfășura sub­ lozinci anti-bolșe­­vice. Partidul bolșevic a făcut pre­gătiri energice din vederea acestei demonstrații. In apelul bolșevicilor „Către­­ toți oamenii muncii, către toți muncitorii și soldații din Petrograd“ (difuzat sub formă de proclamație prin cartierele muncitorești, publicat apoi în „Pravda“ și „Soldatskaia Pravda), se spunea ...„sarcina noas­tră este de a face ca demonstrația ...să se desfășoare sub steagul l­o­­zincilor noastre revoluționare“. Un șir nesfârșit de demonstranți s-a îndreptat de dimineață pînă se­ara spre vqmma lui Marte. La Pe­­troograd,fl-a lu­crat "în...aceă, zi nici o întreprindere, nici o uzină. Văzdu­hul se cutremura de strigăte ca : „Jos cei zece miniștri capitaliștii”, „Jos războiul !“, „Toată puterea în mîinile Sovietelor!". Majoritatea covîrșitoare a de­monstranților (au participat 450.000 —500.000 de oameni) purtau lozin­cile revoluționare ale partidului bol­șevic. Numai niște grupuri mici purtau lozincile partidelor concilia­toare, lozinci care exprimau între­Guvernul Provizoriu. In ar­­..La demonstrație“, Stalin astfel situația ridicolă a­or ce au demonstrat sub­înti-bolșevice : „Numai trei .. s-au hotărît să afișeze le­­crederii, dar și acestea au regrete că au făcut­ o­ treime“ — spuneau în­să­ grup de soldați și munci­­strigătele de aprobare ale i : „încrederea în Guver­­atoriu atîrnă în aer”*.­ea I. Stalin , opere vol. 107—108). Aceasta arăta dere îr­­ticolul 1 prezintă grupul lozinci grupul zinca a ajuns : „Sfînta taie de joc muncitorii de pe cîmpul lui Mar­e. Două din ele (Bundul și „Ediist­o“) au fost forțate de muncitoi și soldați să coboare stea­gurile și strigătele „jos“ ale celor prezenți Steagul cazacilor, pe care aceștia n­u voiau să-l coboare, a fost făcut referiță. Iar o pancartă ano­nimă, aspendată „în aer“ de-a curmezișul intrării în cîmpul lui Marte, p­ancartă pe care era înscri­să loziniî „încredere“, a fost sfîșia­­tă de u­tori în publicul nul Pro­­ Sublinii III, pag clar că majoritatea covîrșitoare a demon­strenților nu avea încredere în guWn. Participarea masivă muncitorilor și soldaților sub stea­a­gul lozincilor bolșevice arăta lipsa de­ popularitate a menșevicilor și so­­c­ialiști-revoluționarilor. Semnifica­tiv a fost și faptul că de la această­­ demonstrație au lipsit burghezia și­­ acoliții ei. De aceea se poate spune­­ pe drept cuvînt că aceasta a fost o demonstrație pur proletară, ' deoare­ce principalii participanți la ea au fost muncitorii și soldații. Demon­strația de la 1 iulie 1917 a dezvă­luit precis, viu , și convingător ra­portul claselor în lupta dintre ele, și mai ales forța lor în comparație cu partidele. In cîteva ceasuri, de­monstrația a risipit ca pe o mină de nisip vorbele lipsite de conținut des­pre bolșevici ca complotiști și a a­­rătat în chip grăitor că avangarda maselor muncitoare din Rusia, pro­letariatul industrial din capitală și trupele ei sînt în majoritatea lor imense pentru lozincile pe care le-a susținut totdeauna partidul bolșevic. Demonstrația de la 1 iulie, scrie Lenin, „a fost prima demonstrație politică de acțiune, de lămurire — nu prin cărți sau prin ziare, ci în stradă, nu prin conducători, ci prin mase — a felului cum acționează diferitele clase, cum doresc să ac­ționeze și cum vor acționa pentru a duce revoluția mai departe". (V. L Lenin opere vol. 25, pag.­ 98). Viguroasa­ manifestare a­­ proleta­riatului rus din 1 iulie 1917 a con­stituit o înfrîngere completă a men­șevicilor și socialiști-revoluționari­­lor, înfrângerea Guvernului Provi­zoriu în capitala Rusiei. Ea marca în același timp încrederea de care se bucura partidul bolșevic din par­tea imensei majorități a muncitori­lor și soldaților din Petrograd. Și aceasta avea o deosebită însemnă­tate pentru bătăliile de clasă ce aveau să le conducă apoi bolșevicii pe drumul pregătirii Marelui Oc­tombrie I. POP SĂ NE OCUPĂM CU GRIJĂ ȘI DRAGOSTE DE EDUCAREA OFIȚERILOR In activitatea de îndeplinire a ho­­tărîrilor partidului și guvernului în armată, de înfăptuire a sarcinilor reieșite din Ordinul Ministrului Forțelor Armate, militarii de toate gradele, învingînd greutățile și as­primea vieții ostășești, greșelile și lipsurile care înlăturînd apar muncă, repurtează zi de zi succese în care se reflectă în rezultatele obți­nute în pregătirea de luptă și poli­tică. Soldații și sergenții, matrozii și cartnicii, învață cu mult interes să cunoască și să mânuiască bine ar­mamentul din dotare. Subunități în­tregi obțin rezultate bune și foarte bune la trageri ; în tot mai multe u­­nități și subunități, ordinea inte­rioară și starea disciplinară a tru­pelor sînt exemplare. In sălile de curs, la seminarii și discuții, mili­tarii își însușesc cu sîrguință în­vățătura marxist-leninistă și hotărî­­rile partidului și guvernului, dez­bat cu seriozitate probleme de poli­tică internațională. Ca urmare, creș­te continuu numărul specialiștilor de clasă, numărul fruntașilor în pregătirea de luptă și politică. Figura centrală care asigură ob­ținerea rezultatelor pozitive în in­struirea și educarea întregului per­sonal o constituie, de bună seamă, ofițerul. De ofițeri, care reprezintă osatura armatei, de capacitatea lor organizatorică, de pregătirea lor mi­litară, politică și ideologică depind în mare măsură îndeplinirea poli­ticii partidului și guvernului în ar­mată, rezolvarea cu succes a tutu­ror sarcinilor pregătirii de luptă și politice. De aceea, creșterea și edu­carea ofițerilor, generalilor și ami­ralilor sînt considerate de partidul și guvernul nostru drept sarcini de o deosebită importanță în domeniul sporirii capacității de luptă a unită­ților și marilor unități, al întăririi continue a potențialului nostru mi­litar. Izvorul inepuizabil de recrutare a ofițerilor îl constituie clasa munci­toare, țărănimea muncitoare și inte­lectualitatea legată de popor, ai­­ căror fii, care doresc să îm­­­brățișeze meseria armelor, primesc pregătirea necesară inițial în școlile militare, se dezvoltă și se călesc a­­poi în munca practică din unități ; ulterior, ei își consolidează cunoș­­tin­țele și își lărgesc orizontul în cursuri și academii. Datorită moncii politice educati­ve rodnice, desfășurate de către co­mandanți, de către organele politice, organizațiile de partid și atemiste, armata noastră se poate mîndri, în prezent, cu mulți ofițeri bine pregă­tiți, cu bogate cunoștințe politico­­ideologice, militare și culturale, ca­re instruiesc și educă cu multă conștiinciozitate subordonații. Astfel, ofițerul Diaconiță Gh. este cunos­cut și apreciat în întreaga mare uni­tate pentru priceperea sa în muncă, pentru comportarea și conduita sa exemplară, pentru rezultatele bune pe care le obține în instruirea și e­­ducarea subordonaților ; de aseme­nea, ofițerul de aviație Popescu Teo­dor muncește cu perseverență și dragoste pentru a-și ridica continuu măiestria de zbor, pentru a stăpîni la perfecție tehnica modernă de luptă , iar ofițerul Guiu Ștefan, loc­țiitor politic, însuflețește pe marina­rii din subordine la îndeplinirea în cele mai bune condiții a îndatoriri­lor lor de serviciu. Nu întîmplător, organizația atemistă pe care o în­­drumează a obținut Drapelul Roșu al C.C. al U.T.M. pe Forțele Mari­time Militare. I. Gradul înalt de tehnicitate la ca­re au ajuns mijloacele de luptă moderne, dezvoltarea impetuoasă a științei și tehnicii militare, existența armelor bazate pe energia nucleară, creșterea rolului tuturor genurilor de arme și a importanței cooperării între ele, cer ofițerului o calificare tot mai înaltă, bogate cunoștințe tehnice, o perfectă cunoaștere a re­gulamentelor de luptă, multă iniția­tivă în rezolvarea sarcinilor. Numai cadrele bine calificate și cu expe­riență sînt în stare să stăpînească la perfecție tehnica militară moder­nă, numai ele pot să scoată de la această tehnică tot ce poate da în ce privește proprietățile ei tehnico­­tactice. A fi calificat în meseria ar­melor înseamnă înainte de toate cunoaște și a mînui la perfecție ar­a­șamentul și tehnica din înzestrare, a fi mereu la curent cu cele mai noi realizări ale științei și tehnicii mili­tare, a stăpâni cu competență pre­­scripțiunile regulamentare. In noile condiții, cînd situațiile sa schimbă rapid și brusc, cînd o­­perativitatea în luarea măsurilor devine o condiție importantă a suc­cesului, conduce­rea trupelor nu se poate baza pe ruti­nă, pe un anumit șablon învățat dinainte. Ofițerul trebuie să aibă o asemenea pregăti­re militară, să cunoască astfel teh­nica de luptă, posibilitățile ei, să aibă o asemenea experiență, incit în fiecare caz concret, dînd dovadă de curaj, inițiativă și talent, să poa­tă lua măsurile cele mai corespun­zătoare. Calitățile necesare pentru a face față unor asemenea trebuiesc educate în timp de condiții pace, pe cîmpul de instrucție și pe tere­nurile de aplicații tactice Cu o deosebită grijă trebuie să educăm la ofițeri spiritul de iniția­tivă și independență în luarea mă­surilor, combătînd tutelarea mă­runtă care stînjenește afirmarea spiritului creator al ofițerilor. Pro­cedează greșit acei comandanți care se străduiesc din răsputeri să facă ei totul, de unul singur, care n-au încredere în posibilitățile subordo­naților, îl tutelează în cele mai mă­runte probleme. Ofițerul Petrescu Virgil, de exemplu, uneori, subapre­­ciind posibilitățile comandanților de subunități, le îngrădește inițiativa, pretinzînd să i se ceară aprobarea chiar și pentru acele activități care, pe baza prescripțiunilor regulamen­tare, intră direct în atribuțiunile acestora. Acest fel de a munci nu dă niciodată rezultate bune. Este adevărat că tinerii ofițeri, deși au multă energie și elan, nu dispun de suficientă experiență prac­tică. Este adevărat că, uneori, vrînd să dea dovadă de inițiativă, vrînd să-și afirme capacitatea lor crea­toare, tinerii ofițeri fac și greșeli. Dacă la prima greșeală coman­dantul va sancționa drastic pe sub­ordonat, cu siguranță că acesta își va pierde încrederea în propriile sale forțe și, în viitor, de teamă de a nu greși, va deveni pasiv, nu va mai face nimic decît pe baza unor indicații de sus. Aceasta nu înseam­nă că comandantul trebuie să tole­reze greșelile tinerilor ofițeri. O a­­semenea atitudine ar duce la tocirea spiritului de răspundere pentru sar­cinile încredințate, ar împinge pe tî­­nărul ofițer pe panta automulțumi­­rii și a delăsării în muncă. Măsuri trebuiesc luate, dar acestea să fie de așa natură, nicit ofițerul să simtă că munca lui nu este negată în întregime, că ceea ce este valoros și bun în activitatea sa este remar­cat și că se ia atitudine numai îm­potriva greșelii pe care a săvîrșit-o. Analizînd munca subordonaților, Comandantul e dator să stabilească cu toată răspunderea și discernă­­mîntul de care este capabil, dacă greșelile comise izvorăsc din negli­jență și superficialitate, sau din lip­să de experiență O calitate indispensabilă a fiecă­rui ofițer trebuie să fie Rolul h­otărîtor în sădirea exigența. acestei calități în rîndul ofițerilor revine în primul rînd comandanților și șefi­lor superiori, care sînt chemați să dezvolte prin toate mijloacele spiri­tul de ordine, în munca ofițerilor, simțul de răspundere pentru pregă­tirea militară a subordonaților. Educarea ofițerului în spiritul e­­xigenței cere un control sistematic al îndeplinirii riguros și ordinelor și dispozițiunilor date. Așa se petrec lucrurile în unitatea comandată de ofițerul Ștefan Ilie. Da­torită exigenței comandantului, în unitate domnesc o ordine riguroa­să, o disciplină fermă, ofițerii mun­cesc cu spirit de răspundere, își iu­besc și respectă comandantul toc­mai­ pentru exigența pe care o ma­nifestă. Comandanții și șefii organelor politice nu trebuie să tolereze prac­tica greșită a unor comandanți și șefi care, vrînd să capete o popu­laritate ieftină de „om bun“, mani­festă larghețe și îngăduință, trec cu ușurință peste lipsuri și abateri. A­­semenea comportări dăunează, vrînd-nevrînd, disciplinei și ordinei militare, care constituie baza capaci­tății de luptă a unităților și subuni­tăților noastre. Comandanții, șefii organelor po­litice, lucrătorii politici, nu trebuie să treacă nepăsători peste manifes­tările de delăsare în muncă, negli­jență în pregătirea personală a u­­nor ofițeri, deoarece aceasta în­seamnă a admite de fapt obținerea unor rezultate nesatisfăcătoare în instruirea și educarea subordonați­lor acestor ofițeri. Ce anume să fa­că și cum să procedeze, aceasta de­pinde de la caz la caz. Uneori este suficient să i se facă ofițerului în cauza o­ mustrare în urma căreia a­­cesta să-și înțeleagă greșeala. Pen­tru alții, o simplă observație este prea puțin. Sînt necesare­­ măsuri mai serioase, mai severe. Indiferent de măsurile luate, scopul este unul și același : educarea ofițerului, în­dreptarea lui. Trebuie combătută părerea unora care consideră că dacă un­ ofițer a săvîrșit o abatere pentru care a fost pedepsit, acestuia i se închid căile de creștere, inclusiv avansarea, chiar dacă se îndreaptă. Caracterul greșit și dăunător al acestei prac­tici este evident. Oricare ofițer­ care a avut o perioadă de delăsare și a manifestat unele lipsuri pentru care a fost dus la răspundere are toate posibilitățile ■— și trebuie să le ai­bă — spre a se îndrepta. In această direcție, ofițerul trebuie să fie aju­tat de colectivul în care lucrează, de opinia acestuia. Așa după cum ofițerii dintr-un batalion sau regi­ment trebuie să ia atitudine critică față de un tovarăș de-al lor care a greșit, tot așa acest colectiv este dator să facă totul pentru a-i ajuta să se îndrepte, să-și recapete autori­tatea și să și-o întărească. Influențează negativ munca edu­cativă în rîndul ofițerilor, precum și ridicarea pregătirii lor politico­­ideologice, faptul că, în unele uni­tăți, ofițerii sînt ținuți inutil mult peste program. Astfel, unii coman­danți au încetățenit practica greșită că, aproape zilnic, la orele cînd ofi­țerii trebuie să plece acasă, țin convocare. De asemenea, ei pretind,­­ uneori, ca munci de importanță mi­noră, care se execută seara, după program, cum ar fi curățirea unui sector de către cîțiva ostași, trans­portarea unor materiale etc., să se facă sub directa supraveghere a u­­nor ofițeri, cărora li se răpește ast­fel, nejustificat, timpul liber, cînd în fond asemenea lucruri pot fi re­zolvate foarte bine de sergenți. Reținerea peste program a ofițe­rilor le micșorează acestora posibi­litățile de a studia, de a-și completa neîncetat cunoștințele militare, poli­tice și culturale.­ ­­ La baza întregii activități de creștere și călire a ofițerilor trebuie să stea educarea lor în spiritul în­vățăturii marxist-leniniste, educa­rea lor politică și ideologică. Expe­riența a dovedit că, cu cit nivelul teoretic al ofițerului este mai ridicat, cu atît mai rodnică este și activita­tea lui­­ practică, cu atât mai poziti­vă, mai eficace și mai multilaterală, este influența sa asupra subordona­ților. Ofițeri ca Măduleț V., Sî­rbu I. și alții, avînd o bună pregătire po­litică, se orientează de regulă just, oricare ar fi situația creată, găsesc la timp veriga principală în rezol­varea multiplelor sarcini care se i­­vesc, descoperă metodele și proce­deele cele mai eficace, se visează și încurajează noul care se naște, reu­șesc să preîntîmpine greșelile lor și ale subordonaților. Cheia succesului în munca acestor ofițeri constă în faptul că studiază marxism-leninismul în strînsă legă­tură cu practica și nu de dragul studiului, doar pentru a putea e­­nunța cu­ mai multe principii și ci­tate. Trebuie arătat, însă, că în multe unități și mari unități munca de educare ideologică a ofițerilor nu se desfășoară încă la înălțimea cerin­țelor. Lipsuri serioase sînt în desfășu­rarea și conținutul pregătirii mar­xist-leniniste a ofițerilor. Dogmatis­mul și formalismul manifestate prin ruperea teoriei de practică consti­tuie principala deficiență a pregăti­rii marxist-leniniste, atît la predări, cit și la discuții ; unii propagandiști se declară satisfăcuți dacă partici­panții știu să repete pe dinafară ci­­teva formule și citate, lăsîndu-i in­diferenți faptul dacă aceștia au în­țeles pe deplin esența problemelor teoretice discutate, dacă sînt în mă­­sură să explice problemele de poli­tică externă și internă în lumina în­vățăturii marxist-leniniste, dacă se călăuzesc în munca practică după principiile însușite. Este­ o mare greșeală să privim rupt răspunsurile pe care le dau ofi­țerii la seminarii de rezultatele practice obținute de ei în instruirea și educarea subordonaților, de ati­tudinea și comportarea lor în cazar­mă și în afara cazărmii. Valorează puțin acel ofițer care la seminarul bilanț obține calificativul „bine“ sau „foarte bine“, dar subunitatea pe care o comandă e codală, el ne­­îndeplinindu-și în mod conștiincios îndatoririle de serviciu. Cui foloseș­te faptul că unii ofițeri din secția fi­nanciară a Regiunii a 3-a Militare, răspund în general bine la semina­­riile de marxism-leninism, dacă în muncă ei nu dau randamentul do­rit, manifestă deseori nepăsare și superficialitate față de sarcinile în­credințate? Scopul pregătirii marxist-leninis­te, ca de altfel al întregii propagan­de de partid, este să asigure însuși­rea de către militari a unei concep­­ții juste, materialiste, despre lume, a înțelegerii profunde a politicii partidului nostru și a mobilizării lor pentru înfăptuirea acestei poli­tici, pentru punerea în practică a celor învățate. Acest lucru cere să sporim con­tinuu forța de convingere a propa­gandei noastre de partid, să urmă­rim punerea în practică a princi­piilor enunțate. Se impune, de asemenea, să avem conducători de grupe de pregătire marxist-leninistă dintre ofițerii cei mai competenți, cei mai bine pregă­tiți din unitatea sau marea unitate respectivă. Ofițerul Ioniță I., șeful unui organ politic, însă, nu dă a­­tenția cuvenită acestei importante categorii de pregătire. Nu înt­mplă­­tor, în această mare unitate sînt ofi­țeri care au încă confuzii.In legătu­ră cu unele probleme ideologice iar unii dintre ei, citind rar presa, nu sînt la curent cu evenimentele inter­naționale, nu știu să le interpreteze, să explice cauzele care le-au­ generat, semnificația lor. Nedîndu-s­e suficien­tă atenție educării ideologice și poli­­tice a ofițerilor nu se poatte asigura un nivel corespunzător nici lecțiilor politice și informațiilor politice cu sergenții­­ și soldații. E­i firesc că, pentru a putea lămuri simplu, clar și convingător pe soldații despre semnificația diferitelor evenimente politice interne și externe, e­ nece­sar ca fiecare ofițer în parte să fie bine orientat și documentat asupra acestor evenimente. Ar ajuta mult la îmbunătățirea­ muncii de educație politică și ideo­logică dacă ofițerii cu munci de răspundere de la eșaloanele supe­rioare ar merge mai des în unitățile subordonate pentru a participa per­sonal la desfășurarea propagandei de partid. Pe bună dreptate își exprimă regretul ofițerii din unele unități, că trec luni și luni de zile fără ca, de la regiune, corp sau divizie, să vină vreun tovarăș mai pregătit spre a le ține o confe­rință, o consultație sau spre a ini­ția o discuție pe probleme ideologice sau internaționale. Unii ofițeri cu munci de răspun­dere nu expun lecții sau conferin­­­țe luni de-a rîndul nici în fața ofi­țerilor din comandamente și direcții, nici în fața celor din unitățile sub­­ordonate. Aceste fapte, ca și altele, dovedesc că mai sînt comandanți și șefi care nu simt suficientă răspundere pentru educarea ideologică a ofițerilor sub­ordonați, nu urmăresc îndeaproape cum studiază aceștia, cum muncesc spre a-și îmbogăți cunoștințele ideo­logice și politice. Dă de gîndit faptul că, asemenea comandanți și șefi, precum și lucră­tori politici cu funcții mari, se în­depărtează de această muncă. Totul e lăsat pe umerii subordonaților, ai instructorilor și propagandiștilor. Rupți de sarcinile muncii educative, în rîndurile ofițerilor sînt, în deo­sebi, ofițerii din statele majore ale unor mari unități. Atunci cînd aceș­tia merg in unități, ei se ocupă în mod mecanic, îngust, strict, de pro­blemele de specialitate pentru care sînt trimiși, interesîndu-se prea puțin de starea de spirit a ofițerilor din unitatea respectivă, de proble­mele care-i preocupă, nu caută să Gerteran-maior GHEORGHE ZAHARIA

Next