Apărarea Patriei, iulie 1957 (Anul 13, nr. 155-180)
1957-07-02 / nr. 155
2. __________________________ JIPARURES^ESTATEÏ Mdril 2 iulie 1957 Nr. 155 3381) 111 --------- --------------------------------------------------------------------------- -- - -__________________________________________- ---------------------------------------------------- - - ■ II II MM I.........................— III I.I.MNI 1 .1 ------------------------ €k?0fterme%eæmêne/' Organele conducătoare U.T.M. să cunoască întotdeauna sarcinile care stau în fața unității Organizațiile U.T.M. constituie un izvor inepuizabil de forțe și elan tineresc. Folosite și îndrumate cu pricepere, ele sînt, alături de organizațiile de partid și sub conducerea acestora, ajutoare prețioase ale comandanților în îndeplinirea sarcinilor ce stau în fața unităților. Dar activitatea lor se poate ușor pierde în probleme mărunte, dacă comandanții nu le pun mereu în față sarcinile principale ce stau în fața unităților, dacă nu cer aportul lor la îndeplinirea acestor sarcini și nu se creează condiții pentru a-și putea manifesta din plin inițiativa în sprijinirea ridicării calității pregătirii de luptă și politice. Iată de ce eu consider ca o condiție esențială a eficacității muncii organizațiilor atemiste, informarea lor asupra sarcinilor ce stau în fața unității, orientarea activității lor către acele probleme care fac la un moment dat obiectul preocupărilor comandanților, lucrătorilor politici, organizației de partid. Asupra acestei probleme vreau să mă opresc mai mult în acest articol. Se știe, de pildă, că sarcinile principale care stau într-o perioadă dată în fața unității sînt cuprinse în planul pregătirii de luptă și politice. Spre a putea sprijini îndeplinirea lor, biroul atemist pe unitate trebuie să cunoască temeinic conținutul acestui plan. Practic, la noi în unitate, acest lucru se realizează și cu prilejul întocmirii acestui plan, dar mai ales atunci cînd biroul atemist își întocmește propriul său plan de muncă. S-a statornicit la noi practica ca înainte de întocmirea proiectului de plan secretarul biroului, locotenent major Șerb Ioan, să vină la mine pentru a se informa asupra sarcinilor noi pe care unitatea trebuie să le rezolve în luna respectivă. Am acordat o mare atenție discuției cu secretarul biroului, întotdeauna mi-am făcut timp să stau pe îndelete de vorbă cu el. Bineînțeles că în această discuție nu m-am limitat să-i aduc la cunoștință programul unității pe care urma să-l executăm. M-am folosit de acest prilej spre a-i arăta în mod amănunțit care sînt cerințele mele față de activitatea organizațiilor U.T.M., ce actiunii vreau neapărat să fie sprijinite, care sînt sectoarele rămase în urmă, către care biroul atemist și organele conducătoare U. T. M. din subunități trebuie să-și îndrepte atenția. In cursul unei perioade de timp, în fața unei unități apar însă și alte sarcini, care n-au fost incluse în programul pregătirii de luptă și politice și a căror realizare presupune antrenarea masei tuturor militarilor. Bineînțeles că într-o asemenea situație nu pot aștepta pînă la sfîrșitul lunii. In mod operativ chem secretarul biroului atemist — sau chiar întregul birou — le arăt ce trebuie să realizăm și le cer să ia toate măsurile pentru a asigura participarea tuturor militarilor la înfăptuirea lor. In unitatea noastră au loc lunar instructaje cu organele conducătoare U. T. M., la care obișnuiesc să iau și eu parte. Luînd cuvîntul în fata organelor conducătoare, le amintesc sarcinile importante ce stau în fata unității, le dau indicații asupra felului în care pot sprijini rezolvarea lor și le sugerez chiar unele acțiuni pe care le-ar putea întreprinde în acest scop. Dar eu nu mă întîlnesc cu organele conducătoare utemiste numai cu prilejul instructajelor. Secretarul biroului utemist mă înștiințează cînd au loc adunările organizațiilor de bază. Lunar mă străduiesc să particip la cit mai multe adunări. In felul acesta am reușit să arăt personal utemiștilor încotro să-și îndrepte mai mult eforturile, am putut să cunosc personal nivelul muncii DISCUȚIE fiecărei organizații de bază, preocupările utemiștilor, nevoile lor, să cunosc lipsurile care mai există în subunități și pe care ei le ridică cu destul curaj în adunări. S-ar părea din ce am arătat pînă acum că organizațiilor U.T.M. din unitatea noastră le-a fost limitată inițiativa, că ele au primit numai sarcini, au făcut numai ceea ce le-a spus comandantul. Nu, nu este așa. A pune în fața organelor de conducere U.T.M. și prin ele organizațiilor de bază sarcini concrete, izvorîte din programul pregătirii de luptă și politice, nu înseamnă nicidecum că li s-a răpit inițiativa. Bineînțeles că aici trebuie avut în vedere cum li se dau aceste sarcini. Aci unii dintre comandanții noștri — în special cei tineri, fără experiență — fac încă multe greșeli. In dorința de a-și vedea dispozițiile executate mai repede, mai bine, ei încep să considere organizația U.T.M. un fel de subordonat. Ei încep să cheme organele conducătoare, să le dea ordine privind acțiunile pe care urmează să le întreprindă în organizație, își pierd calmul cînd acestea nu sînt îndeplinite în așa fel cum și-au închipuit ei, și pentru a-și manifesta exigența pedepsesc chiar pe acei utemiști din organele conducătoare care n-au executat sarcinile date. Desigur că o astfel de metodă de muncă este complet greșită și inadmisibilă. Ea contravine principiilor după care trebuie să se călăuzească comandantul în relațiile cu organele conducătoare U.T.M. Comandantul nu-și poate impune voința în organizații cu ajutorul ordinului. El trebuie să pună în așa fel problema în organizație nicit să convingă pe utemiști de justețea părerilor sale, să lase loc manifestării Inițiativei de care ei dau dovadă. De acest lucru important eu am ținut întotdeauna seama. Atunci cînd stau de vorbă cu biroul atomist și iarăt ce sarcini trebuie să rezolvăm, nu-i limitez inițiativa indicîndu-i ca să țină adunări, să facă referate și convorbiri, sau alte activități de acest fel, ci le cer să se gîndească, să se sfătuiască cu utemiștii, să facă propuneri de acțiuni ce trebuie întreprinse. Atunci cînd ele sînt bune și contribuie la îmbunătățirea muncii, le acord tot concursul să le îndeplinească. Această metodă, după părerea mea, dezvoltă inițiativa organelor conducătoare, le determină să gîndească mai mult, le mărește simțul de răspundere pentru munca încredințată. Mărturie stau numeroasele inițiative cu care a venit la mine biroul atemist. Pentru exemplu am să citez numai reamenajarea poligonului de artilerie, realizarea unui parc al fruntașilor, campania de înfrumusețare a cazărmii, desfășurată sub lozinca „Cazarma noastră, casa noastră“, etc. A orienta just activitatea comuniștilor și utemiștilor înseamnă a asigura în bună măsură rezolvarea oricărei sarcini, fie ea cit de grea. Este datoria noastră, a comandanților, să facem acest lucru întotdeauna cu pricepere, animați nu numai de dorința de a vedea propriile noastre sarcini rezolvate, ci și de a contribui prin aceasta la creșterea atemiștilor, la educarea lor comunistă, la asigurarea rolului lor de frunte, alături de comuniști, în întregul proces de instruire și educare a militarilor. Locotenent-colonel S. SOIMUȘAN LA STAȚIA DE AMPLIFICARE Echipa formată din caporalii Cristea Nicolae, Ciocârcică Vasile și soldat-fruntaș Chiriță Ioan lucrează sub îndrumarea locotenentului-majortehnic Szabo Alexandru la montarea cutiei de viteză și a motorului unui tanc. (Foto : T. MACARSCHI1 Convocarea secretarilor U. T. M. din marină In garnizoana Constanța s-au încheiat lucrările convocării la care au participat lucrători politici și secretarii birourilor organizațiilor de bază U. T. M. din Forțele Maritime Militare. In cadrul convocării s-au discutat probleme legate de generalizarea experienței pozitive, de munca de educare patriotică a marinarilor utemiști și de activitatea organizațiilor utemiste pentru întărirea ordinei și disciplinei militare. Cu acest prilej au prezentat rapoarte despre munca dusă de organizațiile utemiste de pe nave și din unități locotenentul Petrenco Ion, cartnic-major Ștefan Ion, cartnic Cartol Gh. și alții. Cartnicul Cartol Gheorghe, distins cu diploma de onoare a C.C. al U.T.M., a raportat că în urma muncii rodnice depuse de organizația atemistă de la bordul navei „N“, condusă de organizația de partid, numărul fruntașilor în pregătirea de luptă și politică a crescut simțitor. In prezent, peste 60 la sută din membrii echipajului sînt fruntași în pregătirea de luptă și politică. Această convocare a constituit un real ajutor pentru îmbunătățirea muncii organizațiilor U.T.M. din cadrul Forțelor noastre Maritime Militare La închiderea lucrărilor acestei convocări, căpitanul de rangul I Fr. Domocoș, a subliniat metodele de muncă care trebuiesc generalizate pentru ridicarea rolului organizațiilor atemiste în organizarea și extinderea întrecerilor socialiste pe nave. Căpitan-locotenent F. HEEA Subunitatea noastră, cîștigătoare a concursului „DRUMEȚII VESELI“ în excursie Ca recompensă a faptului că subunitatea noastră a cîștigat recent un concurs „Drumeții veseli“, conducerea școlii a organizat o frumoasă și interesantă excursie. Prima etapă a excursiei a fost comuna Rășinari, de unde elevii Locotenentul-ma^r Călin Ștefan, care a participat ca invitat la consfătuirea fruntașilor pe armată, popularizează la stafia de amplificare metodele și procedeele de muncă folosite de fruntașii în pregătirea de luptă și politică. (Foto: M. FELIX), subunității au urcat spre Păltiniș. ,Seara, echipa artistică, a subunitâții a prezentat un program artistic, călduros aplaudat de asistenți. A doua zi dimineață, subunitatea și-a continuat excursia vizitînd cheile Cibinului. Mergînd apoi paralel cu rîul, pe potecile din munți, subunitatea a sosit la Gura Rîului — capătul excursiei noastre. In timpul excursiei elevii au făcut numeroase fotografii, care vor constitui amintiri plăcute. Elev-fruntaș P. COMIȘESCU 0 zi de cotitură în istoria revoluției ruse 40 de ani de la demonstrația proletară din Petrograd 1 iulie 1917 (18 iunie după stilul vechi) a intrat în istoria revoluției ruse ca una din zilele de cotitură. Ce a făcut ca această dată să se înscrie în cronica revoluționară proletariatului ? La 1 iulie în capitala Rusiei, proletariatul a ieșit să manifesteze pentru dezvoltarea mai departe a revoluției pe care partidele oportuniste căutau să o oprească în folosul burgheziei. Unde duceau gîndurile și acțiunile menșevicilor și socialiști-revoluționarilor a arătat-o limpede primul Congres general al Sovietelor din Rusia, (16 iunie— 7 iulie 1917), congres la care abia o zecime din delegați erau bolșevici. Și aceasta se petrecea în împrejurările în care masele muncitoare din Petrograd împărtășeau lozincile bolșevice. Oportuniștii pătrunși în fruntea Sovietelor căutau drepte evoluția evenimentelor să îape făgașul dorit de burghezie, pe calea potrivnică intereselor maselor. Era o situație cu care bolșevicii nu se puteau împăca. De aceea, partidul bolșevic a socotit necesară organizarea la Petrograd, pentru ziua de 23 iunie 1917, a unei demonstrații, cu care prilej să se constate ce vor masele muncitoare, care sînt revendicările lor. Demonstrația trebuia să arate Congresului Sovietelor voința muncitorilor și soldaților din Petrograd, care cereau trecerea întregii puteri de stat în mîinile Sovietelor. Cum era de așteptat, menșevicii și socialiștii-revoluționari s-au pronunțat împotriva acțiunii inițiate de bolșevici. Mai mult , la ședința Congresului din 22 iunie — datorită faptului că dețineau majoritatea — ei au făcut să fie adoptată o, hotărîre prin care demonstrația era interzisă. Comitetul Central al partidului bolșevic s-a supus hotărîrii Congresului Sovietelor și a realocat demonstrația, care a fost amînată pentru ziua de 1 iulie — zii fixată pentru demonstrație de înseși Congresul Sovietelor. Menșevicii și socialiștii-revoluționari sperau că ea se va desfășura sub lozinci anti-bolșevice. Partidul bolșevic a făcut pregătiri energice din vederea acestei demonstrații. In apelul bolșevicilor „Către toți oamenii muncii, către toți muncitorii și soldații din Petrograd“ (difuzat sub formă de proclamație prin cartierele muncitorești, publicat apoi în „Pravda“ și „Soldatskaia Pravda), se spunea ...„sarcina noastră este de a face ca demonstrația ...să se desfășoare sub steagul lozincilor noastre revoluționare“. Un șir nesfârșit de demonstranți s-a îndreptat de dimineață pînă seara spre vqmma lui Marte. La Petroograd,fl-a lucrat "în...aceă, zi nici o întreprindere, nici o uzină. Văzduhul se cutremura de strigăte ca : „Jos cei zece miniștri capitaliștii”, „Jos războiul !“, „Toată puterea în mîinile Sovietelor!". Majoritatea covîrșitoare a demonstranților (au participat 450.000 —500.000 de oameni) purtau lozincile revoluționare ale partidului bolșevic. Numai niște grupuri mici purtau lozincile partidelor conciliatoare, lozinci care exprimau întreGuvernul Provizoriu. In ar..La demonstrație“, Stalin astfel situația ridicolă aor ce au demonstrat subînti-bolșevice : „Numai trei .. s-au hotărît să afișeze lecrederii, dar și acestea au regrete că au făcut o treime“ — spuneau însă grup de soldați și muncistrigătele de aprobare ale i : „încrederea în Guveratoriu atîrnă în aer”*.ea I. Stalin , opere vol. 107—108). Aceasta arăta dere îrticolul 1 prezintă grupul lozinci grupul zinca a ajuns : „Sfînta taie de joc muncitorii de pe cîmpul lui Mare. Două din ele (Bundul și „Ediisto“) au fost forțate de muncitoi și soldați să coboare steagurile și strigătele „jos“ ale celor prezenți Steagul cazacilor, pe care aceștia nu voiau să-l coboare, a fost făcut referiță. Iar o pancartă anonimă, aspendată „în aer“ de-a curmezișul intrării în cîmpul lui Marte, pancartă pe care era înscrisă loziniî „încredere“, a fost sfîșiată de utori în publicul nul Pro Sublinii III, pag clar că majoritatea covîrșitoare a demonstrenților nu avea încredere în guWn. Participarea masivă muncitorilor și soldaților sub steaagul lozincilor bolșevice arăta lipsa de popularitate a menșevicilor și socialiști-revoluționarilor. Semnificativ a fost și faptul că de la această demonstrație au lipsit burghezia și acoliții ei. De aceea se poate spune pe drept cuvînt că aceasta a fost o demonstrație pur proletară, ' deoarece principalii participanți la ea au fost muncitorii și soldații. Demonstrația de la 1 iulie 1917 a dezvăluit precis, viu , și convingător raportul claselor în lupta dintre ele, și mai ales forța lor în comparație cu partidele. In cîteva ceasuri, demonstrația a risipit ca pe o mină de nisip vorbele lipsite de conținut despre bolșevici ca complotiști și a arătat în chip grăitor că avangarda maselor muncitoare din Rusia, proletariatul industrial din capitală și trupele ei sînt în majoritatea lor imense pentru lozincile pe care le-a susținut totdeauna partidul bolșevic. Demonstrația de la 1 iulie, scrie Lenin, „a fost prima demonstrație politică de acțiune, de lămurire — nu prin cărți sau prin ziare, ci în stradă, nu prin conducători, ci prin mase — a felului cum acționează diferitele clase, cum doresc să acționeze și cum vor acționa pentru a duce revoluția mai departe". (V. L Lenin opere vol. 25, pag. 98). Viguroasa manifestare a proletariatului rus din 1 iulie 1917 a constituit o înfrîngere completă a menșevicilor și socialiști-revoluționarilor, înfrângerea Guvernului Provizoriu în capitala Rusiei. Ea marca în același timp încrederea de care se bucura partidul bolșevic din partea imensei majorități a muncitorilor și soldaților din Petrograd. Și aceasta avea o deosebită însemnătate pentru bătăliile de clasă ce aveau să le conducă apoi bolșevicii pe drumul pregătirii Marelui Octombrie I. POP SĂ NE OCUPĂM CU GRIJĂ ȘI DRAGOSTE DE EDUCAREA OFIȚERILOR In activitatea de îndeplinire a hotărîrilor partidului și guvernului în armată, de înfăptuire a sarcinilor reieșite din Ordinul Ministrului Forțelor Armate, militarii de toate gradele, învingînd greutățile și asprimea vieții ostășești, greșelile și lipsurile care înlăturînd apar muncă, repurtează zi de zi succese în care se reflectă în rezultatele obținute în pregătirea de luptă și politică. Soldații și sergenții, matrozii și cartnicii, învață cu mult interes să cunoască și să mânuiască bine armamentul din dotare. Subunități întregi obțin rezultate bune și foarte bune la trageri ; în tot mai multe unități și subunități, ordinea interioară și starea disciplinară a trupelor sînt exemplare. In sălile de curs, la seminarii și discuții, militarii își însușesc cu sîrguință învățătura marxist-leninistă și hotărîrile partidului și guvernului, dezbat cu seriozitate probleme de politică internațională. Ca urmare, crește continuu numărul specialiștilor de clasă, numărul fruntașilor în pregătirea de luptă și politică. Figura centrală care asigură obținerea rezultatelor pozitive în instruirea și educarea întregului personal o constituie, de bună seamă, ofițerul. De ofițeri, care reprezintă osatura armatei, de capacitatea lor organizatorică, de pregătirea lor militară, politică și ideologică depind în mare măsură îndeplinirea politicii partidului și guvernului în armată, rezolvarea cu succes a tuturor sarcinilor pregătirii de luptă și politice. De aceea, creșterea și educarea ofițerilor, generalilor și amiralilor sînt considerate de partidul și guvernul nostru drept sarcini de o deosebită importanță în domeniul sporirii capacității de luptă a unităților și marilor unități, al întăririi continue a potențialului nostru militar. Izvorul inepuizabil de recrutare a ofițerilor îl constituie clasa muncitoare, țărănimea muncitoare și intelectualitatea legată de popor, ai căror fii, care doresc să îmbrățișeze meseria armelor, primesc pregătirea necesară inițial în școlile militare, se dezvoltă și se călesc apoi în munca practică din unități ; ulterior, ei își consolidează cunoștințele și își lărgesc orizontul în cursuri și academii. Datorită moncii politice educative rodnice, desfășurate de către comandanți, de către organele politice, organizațiile de partid și atemiste, armata noastră se poate mîndri, în prezent, cu mulți ofițeri bine pregătiți, cu bogate cunoștințe politicoideologice, militare și culturale, care instruiesc și educă cu multă conștiinciozitate subordonații. Astfel, ofițerul Diaconiță Gh. este cunoscut și apreciat în întreaga mare unitate pentru priceperea sa în muncă, pentru comportarea și conduita sa exemplară, pentru rezultatele bune pe care le obține în instruirea și educarea subordonaților ; de asemenea, ofițerul de aviație Popescu Teodor muncește cu perseverență și dragoste pentru a-și ridica continuu măiestria de zbor, pentru a stăpîni la perfecție tehnica modernă de luptă , iar ofițerul Guiu Ștefan, locțiitor politic, însuflețește pe marinarii din subordine la îndeplinirea în cele mai bune condiții a îndatoririlor lor de serviciu. Nu întîmplător, organizația atemistă pe care o îndrumează a obținut Drapelul Roșu al C.C. al U.T.M. pe Forțele Maritime Militare. I. Gradul înalt de tehnicitate la care au ajuns mijloacele de luptă moderne, dezvoltarea impetuoasă a științei și tehnicii militare, existența armelor bazate pe energia nucleară, creșterea rolului tuturor genurilor de arme și a importanței cooperării între ele, cer ofițerului o calificare tot mai înaltă, bogate cunoștințe tehnice, o perfectă cunoaștere a regulamentelor de luptă, multă inițiativă în rezolvarea sarcinilor. Numai cadrele bine calificate și cu experiență sînt în stare să stăpînească la perfecție tehnica militară modernă, numai ele pot să scoată de la această tehnică tot ce poate da în ce privește proprietățile ei tehnicotactice. A fi calificat în meseria armelor înseamnă înainte de toate cunoaște și a mînui la perfecție arașamentul și tehnica din înzestrare, a fi mereu la curent cu cele mai noi realizări ale științei și tehnicii militare, a stăpâni cu competență prescripțiunile regulamentare. In noile condiții, cînd situațiile sa schimbă rapid și brusc, cînd operativitatea în luarea măsurilor devine o condiție importantă a succesului, conducerea trupelor nu se poate baza pe rutină, pe un anumit șablon învățat dinainte. Ofițerul trebuie să aibă o asemenea pregătire militară, să cunoască astfel tehnica de luptă, posibilitățile ei, să aibă o asemenea experiență, incit în fiecare caz concret, dînd dovadă de curaj, inițiativă și talent, să poată lua măsurile cele mai corespunzătoare. Calitățile necesare pentru a face față unor asemenea trebuiesc educate în timp de condiții pace, pe cîmpul de instrucție și pe terenurile de aplicații tactice Cu o deosebită grijă trebuie să educăm la ofițeri spiritul de inițiativă și independență în luarea măsurilor, combătînd tutelarea măruntă care stînjenește afirmarea spiritului creator al ofițerilor. Procedează greșit acei comandanți care se străduiesc din răsputeri să facă ei totul, de unul singur, care n-au încredere în posibilitățile subordonaților, îl tutelează în cele mai mărunte probleme. Ofițerul Petrescu Virgil, de exemplu, uneori, subapreciind posibilitățile comandanților de subunități, le îngrădește inițiativa, pretinzînd să i se ceară aprobarea chiar și pentru acele activități care, pe baza prescripțiunilor regulamentare, intră direct în atribuțiunile acestora. Acest fel de a munci nu dă niciodată rezultate bune. Este adevărat că tinerii ofițeri, deși au multă energie și elan, nu dispun de suficientă experiență practică. Este adevărat că, uneori, vrînd să dea dovadă de inițiativă, vrînd să-și afirme capacitatea lor creatoare, tinerii ofițeri fac și greșeli. Dacă la prima greșeală comandantul va sancționa drastic pe subordonat, cu siguranță că acesta își va pierde încrederea în propriile sale forțe și, în viitor, de teamă de a nu greși, va deveni pasiv, nu va mai face nimic decît pe baza unor indicații de sus. Aceasta nu înseamnă că comandantul trebuie să tolereze greșelile tinerilor ofițeri. O asemenea atitudine ar duce la tocirea spiritului de răspundere pentru sarcinile încredințate, ar împinge pe tînărul ofițer pe panta automulțumirii și a delăsării în muncă. Măsuri trebuiesc luate, dar acestea să fie de așa natură, nicit ofițerul să simtă că munca lui nu este negată în întregime, că ceea ce este valoros și bun în activitatea sa este remarcat și că se ia atitudine numai împotriva greșelii pe care a săvîrșit-o. Analizînd munca subordonaților, Comandantul e dator să stabilească cu toată răspunderea și discernămîntul de care este capabil, dacă greșelile comise izvorăsc din neglijență și superficialitate, sau din lipsă de experiență O calitate indispensabilă a fiecărui ofițer trebuie să fie Rolul hotărîtor în sădirea exigența. acestei calități în rîndul ofițerilor revine în primul rînd comandanților și șefilor superiori, care sînt chemați să dezvolte prin toate mijloacele spiritul de ordine, în munca ofițerilor, simțul de răspundere pentru pregătirea militară a subordonaților. Educarea ofițerului în spiritul exigenței cere un control sistematic al îndeplinirii riguros și ordinelor și dispozițiunilor date. Așa se petrec lucrurile în unitatea comandată de ofițerul Ștefan Ilie. Datorită exigenței comandantului, în unitate domnesc o ordine riguroasă, o disciplină fermă, ofițerii muncesc cu spirit de răspundere, își iubesc și respectă comandantul tocmai pentru exigența pe care o manifestă. Comandanții și șefii organelor politice nu trebuie să tolereze practica greșită a unor comandanți și șefi care, vrînd să capete o popularitate ieftină de „om bun“, manifestă larghețe și îngăduință, trec cu ușurință peste lipsuri și abateri. Asemenea comportări dăunează, vrînd-nevrînd, disciplinei și ordinei militare, care constituie baza capacității de luptă a unităților și subunităților noastre. Comandanții, șefii organelor politice, lucrătorii politici, nu trebuie să treacă nepăsători peste manifestările de delăsare în muncă, neglijență în pregătirea personală a unor ofițeri, deoarece aceasta înseamnă a admite de fapt obținerea unor rezultate nesatisfăcătoare în instruirea și educarea subordonaților acestor ofițeri. Ce anume să facă și cum să procedeze, aceasta depinde de la caz la caz. Uneori este suficient să i se facă ofițerului în cauza o mustrare în urma căreia acesta să-și înțeleagă greșeala. Pentru alții, o simplă observație este prea puțin. Sînt necesare măsuri mai serioase, mai severe. Indiferent de măsurile luate, scopul este unul și același : educarea ofițerului, îndreptarea lui. Trebuie combătută părerea unora care consideră că dacă un ofițer a săvîrșit o abatere pentru care a fost pedepsit, acestuia i se închid căile de creștere, inclusiv avansarea, chiar dacă se îndreaptă. Caracterul greșit și dăunător al acestei practici este evident. Oricare ofițer care a avut o perioadă de delăsare și a manifestat unele lipsuri pentru care a fost dus la răspundere are toate posibilitățile ■— și trebuie să le aibă — spre a se îndrepta. In această direcție, ofițerul trebuie să fie ajutat de colectivul în care lucrează, de opinia acestuia. Așa după cum ofițerii dintr-un batalion sau regiment trebuie să ia atitudine critică față de un tovarăș de-al lor care a greșit, tot așa acest colectiv este dator să facă totul pentru a-i ajuta să se îndrepte, să-și recapete autoritatea și să și-o întărească. Influențează negativ munca educativă în rîndul ofițerilor, precum și ridicarea pregătirii lor politicoideologice, faptul că, în unele unități, ofițerii sînt ținuți inutil mult peste program. Astfel, unii comandanți au încetățenit practica greșită că, aproape zilnic, la orele cînd ofițerii trebuie să plece acasă, țin convocare. De asemenea, ei pretind, uneori, ca munci de importanță minoră, care se execută seara, după program, cum ar fi curățirea unui sector de către cîțiva ostași, transportarea unor materiale etc., să se facă sub directa supraveghere a unor ofițeri, cărora li se răpește astfel, nejustificat, timpul liber, cînd în fond asemenea lucruri pot fi rezolvate foarte bine de sergenți. Reținerea peste program a ofițerilor le micșorează acestora posibilitățile de a studia, de a-și completa neîncetat cunoștințele militare, politice și culturale. La baza întregii activități de creștere și călire a ofițerilor trebuie să stea educarea lor în spiritul învățăturii marxist-leniniste, educarea lor politică și ideologică. Experiența a dovedit că, cu cit nivelul teoretic al ofițerului este mai ridicat, cu atît mai rodnică este și activitatea lui practică, cu atât mai pozitivă, mai eficace și mai multilaterală, este influența sa asupra subordonaților. Ofițeri ca Măduleț V., Sîrbu I. și alții, avînd o bună pregătire politică, se orientează de regulă just, oricare ar fi situația creată, găsesc la timp veriga principală în rezolvarea multiplelor sarcini care se ivesc, descoperă metodele și procedeele cele mai eficace, se visează și încurajează noul care se naște, reușesc să preîntîmpine greșelile lor și ale subordonaților. Cheia succesului în munca acestor ofițeri constă în faptul că studiază marxism-leninismul în strînsă legătură cu practica și nu de dragul studiului, doar pentru a putea enunța cu mai multe principii și citate. Trebuie arătat, însă, că în multe unități și mari unități munca de educare ideologică a ofițerilor nu se desfășoară încă la înălțimea cerințelor. Lipsuri serioase sînt în desfășurarea și conținutul pregătirii marxist-leniniste a ofițerilor. Dogmatismul și formalismul manifestate prin ruperea teoriei de practică constituie principala deficiență a pregătirii marxist-leniniste, atît la predări, cit și la discuții ; unii propagandiști se declară satisfăcuți dacă participanții știu să repete pe dinafară citeva formule și citate, lăsîndu-i indiferenți faptul dacă aceștia au înțeles pe deplin esența problemelor teoretice discutate, dacă sînt în măsură să explice problemele de politică externă și internă în lumina învățăturii marxist-leniniste, dacă se călăuzesc în munca practică după principiile însușite. Este o mare greșeală să privim rupt răspunsurile pe care le dau ofițerii la seminarii de rezultatele practice obținute de ei în instruirea și educarea subordonaților, de atitudinea și comportarea lor în cazarmă și în afara cazărmii. Valorează puțin acel ofițer care la seminarul bilanț obține calificativul „bine“ sau „foarte bine“, dar subunitatea pe care o comandă e codală, el neîndeplinindu-și în mod conștiincios îndatoririle de serviciu. Cui folosește faptul că unii ofițeri din secția financiară a Regiunii a 3-a Militare, răspund în general bine la seminariile de marxism-leninism, dacă în muncă ei nu dau randamentul dorit, manifestă deseori nepăsare și superficialitate față de sarcinile încredințate? Scopul pregătirii marxist-leniniste, ca de altfel al întregii propagande de partid, este să asigure însușirea de către militari a unei concepții juste, materialiste, despre lume, a înțelegerii profunde a politicii partidului nostru și a mobilizării lor pentru înfăptuirea acestei politici, pentru punerea în practică a celor învățate. Acest lucru cere să sporim continuu forța de convingere a propagandei noastre de partid, să urmărim punerea în practică a principiilor enunțate. Se impune, de asemenea, să avem conducători de grupe de pregătire marxist-leninistă dintre ofițerii cei mai competenți, cei mai bine pregătiți din unitatea sau marea unitate respectivă. Ofițerul Ioniță I., șeful unui organ politic, însă, nu dă atenția cuvenită acestei importante categorii de pregătire. Nu întmplător, în această mare unitate sînt ofițeri care au încă confuzii.In legătură cu unele probleme ideologice iar unii dintre ei, citind rar presa, nu sînt la curent cu evenimentele internaționale, nu știu să le interpreteze, să explice cauzele care le-au generat, semnificația lor. Nedîndu-se suficientă atenție educării ideologice și politice a ofițerilor nu se poatte asigura un nivel corespunzător nici lecțiilor politice și informațiilor politice cu sergenții și soldații. Ei firesc că, pentru a putea lămuri simplu, clar și convingător pe soldații despre semnificația diferitelor evenimente politice interne și externe, e necesar ca fiecare ofițer în parte să fie bine orientat și documentat asupra acestor evenimente. Ar ajuta mult la îmbunătățirea muncii de educație politică și ideologică dacă ofițerii cu munci de răspundere de la eșaloanele superioare ar merge mai des în unitățile subordonate pentru a participa personal la desfășurarea propagandei de partid. Pe bună dreptate își exprimă regretul ofițerii din unele unități, că trec luni și luni de zile fără ca, de la regiune, corp sau divizie, să vină vreun tovarăș mai pregătit spre a le ține o conferință, o consultație sau spre a iniția o discuție pe probleme ideologice sau internaționale. Unii ofițeri cu munci de răspundere nu expun lecții sau conferințe luni de-a rîndul nici în fața ofițerilor din comandamente și direcții, nici în fața celor din unitățile subordonate. Aceste fapte, ca și altele, dovedesc că mai sînt comandanți și șefi care nu simt suficientă răspundere pentru educarea ideologică a ofițerilor subordonați, nu urmăresc îndeaproape cum studiază aceștia, cum muncesc spre a-și îmbogăți cunoștințele ideologice și politice. Dă de gîndit faptul că, asemenea comandanți și șefi, precum și lucrători politici cu funcții mari, se îndepărtează de această muncă. Totul e lăsat pe umerii subordonaților, ai instructorilor și propagandiștilor. Rupți de sarcinile muncii educative, în rîndurile ofițerilor sînt, în deosebi, ofițerii din statele majore ale unor mari unități. Atunci cînd aceștia merg in unități, ei se ocupă în mod mecanic, îngust, strict, de problemele de specialitate pentru care sînt trimiși, interesîndu-se prea puțin de starea de spirit a ofițerilor din unitatea respectivă, de problemele care-i preocupă, nu caută să Gerteran-maior GHEORGHE ZAHARIA