Argus, octombrie 1923 (Anul 14, nr. 3133-3158)
1923-10-01 / nr. 3133
Anul 111 1 3133 ABONAMENTE IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 ti 3 luni 180 v IN STRAINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 „ 3 luni 400 n Onor. Revista „T Sibiu Director, Chr. D. Staicovid $1 S. Pauker INDUSTRIEI si FINANTEI Administrator, H. I. Valentin luni 1 Octombrie 1923 exemplarul 2 Lei în tară 4 Lei în Străinătate BIROURILE: BUCUREȘTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6/93 si 23/09 Săptămână Financiară Deilafie fără împrumuturi.—Exagerările şi incompetenţa comisiunilor de impunere.—Dificultăţile financiare ale Franţei. Dorinţa ce am exprimat-o deunăzi la oficioasele guvernului să se explice mai des asupra problemelor mari la ordinea zilei, neglijând întru câtva searbădă polemică politică, s’a raliat în mod neaşteptat. După „Viitorul“ care a spus câteva cuvinte cu rost în chestia lipsei de numerar, a venit oficiosul scris in limba franceză cu oarecari consideraţiuni asupra capitalului străin şi preeminenţa ce o posedă azi Austria ca mijlocitor financiar între Occident şi Orient. Mărturisim în toată sinceritatea că intenţia scriitorului de la l’Indépendance Roumaine“ şi concluzia la care vrea să ajungă, ne scapă. In orice caz, nu sunt de o limpiditate cristalină. A vrut să zică că bancherii austrieci sunt foarte dibaci, că au ştiut să învingă efectele crizei, că au atras capitaluri mari în ţara lor care trecea acum un an de abia ca pierdută ? Faptul este cunoscut A vrut să arate că Viena, ba chiar şi Berlinul, au redevenit diriieri între ţările din apus şi cele din răsărit şi că industria română ar face bine să şi îndrepte privirile spre aceste două centre ? Ne amintim foarte bine că înaintea războiului Berlinul era notre bailleur de fonds, însă fondurile nu erau ale lui : marea finanţă franceză şi engleză, în loc de a lucra direct cu România, prefera girul german pentru ca să doarmă liniştită, iar Berlinul se mulţumea cu comisioanele. Oare la Indépendance Roumaine sfătuieşte industria şi agricultura română să reînceapă sistemul de înainte de 1914, ca şi cum nimic nu s’ar fi întâmplat de atunci ? Vrea ca România nouă săcapete cu împrumut bani angiofrancezi iarăşi prin intermediul german, iarăşi să trecem prin difeverse furci caudine în loc să ne facem daraverile noastre singuri, cum le fac oamenii deveniţi majori? Ar trebui„Independance Roumaine“ să se explice, căci e prea sibilină. In chestia lipsei de numerar atât de acută, ni s-a spus, şi am relevat faptul, că trebue să ne inspirăm de pilda Ceho-Slovaciei care urmăreşte politica deflaţionistă cu o tenacitate neştirbită şi a recoltat succesele meritate. Suntem perfect de acord, însă un lucru esenţial a uitat să adauge oficiosul guvernului : observarea rigidă a politicei deflaţioniste a fost pregătită şi uşurată în Cehoslovacia prin diferite împrumuturi contractate în Statele Unite şi inAnglia , iar conducători cehoslovaci spre a grăbi însănătoşirea financiară, valutară şi economică a ţarei lor, nu s’au oprit să afecteze drept gaj, pentru ultimul lor împrumut de 10 milioane lire Sterlinge monopolul tutunurilor şi al veniturilor căilor ferate... horribile dictu! Nu s’a produs nici un cutremur în Praga când s’a anunţat constituirea acestui amanet ; dimpotrivă, cehii iji-au frecat mâinile de bucurie constatând că vor eşi mai repede idin bucluc, regulându-şi economia tot. Noi Insă Românii, ca să zicem aşa, suntem raşi fără săpun, o operaţie nu tocmai plăcută, ori ce s ar fi ce. Facem deflaţie dar fără împrutit. Nu e de mirare ca pielea să se rnflameze. ** * f Ci să terminăm capitolul de polemică ma fois n’est pas coutume, să mai relevăm modul cu totul original, ca s& nu-i zicem altfel, cum ,,Viitorul“ scuză neregulele ce se petrec cu impunerile. Lumea se plânge că comisiunile de impunere cer sume fantastice ce nu sunt prevăzute in lege, că nu ţin seamă de registre şi contracte. Oficiosul guvernului însă aminteşte într’una „eirculările“ ce au fost trimise percepţiilor din tară circulări nu serile ci tipărite. Ce putem cere mai mult? Dacă nici circulările tipărite nu au efectul să tempereze zelul agenţilor fiscali, atunci nu mai e nimic de făcut, şi „vina nu este de sigur a ministerului de finanţe“ cităm chiar cuvintele „Viitorului".Oficiosul se arată indignat de „campania” ce o duc unii contribuabili amăgiţi de sgomotul făcut de câteva ziare. Sapristi, colega, pricepem şi noidificultăţile stilului oficios, însă de astă dată măsura e întrecută. Contribuabilii nu duc campania de plăcere ci pentru că perceptorul bagă o mână prea lungă în buzunarul lor, îşi au stabilit ei singuri socoteala că după scara din lege ar trebui să plătească conform venitului lor real, de pildă 30.000 lei şi comisia îi scoate la 200..00, încetează glumele şi începe tragedia. Nu e permis nici oficiosului să tăgăduiască evidenta şi anume, că in unele regiuni ale tărei comisiunile de impunere au fost compuse din persoane absolut nepricepute cari habar n’aveau de lege şi de mecanismul ei, comisiuni in cari au intrat sergenţi, preoţi, pentru care un registru de comerţ de limba chineză. Nu se ridică nimeni împotriva legei... ar fi dealtminteri prea târziu şi fără nici un folos. Insă nu e excesiv să se ceară o aplicaţiune serioasă, omenească.S’o slăbim deci cu scuza cum că „nu e vina ministerului de finanţe că unii agenţi fiscali fac exces de zel“. Există sancţiuni pentru asemenea excese cari, intre noi, nu sunt întotdeauna desintresate, şi o represiune energică In câteva cazuri ar avea efecte minunate. Cu prilejul marelui succes politic repurtat de d. Poincaré în chestia germană se slăveşte mult pătrunderea şi tenacitatea premierului francez dar se cam uită dificultăţile financiare reale ale Franţei pentru care reparaţiile germane sunt o necesitate vitală. Veniturile preliminate vor acoperi probabil cheltuelile bugetului ordinar francez pe 1923 in sumă de 23.4 miliarde franci. Insă cu bugetul recouvrable (în sarcina Germaniei) lucrurile se încurcă. Sunt prevăzute aci cheltueli de 15 miliarde, deoarece nu ajung, d. Raphael George Levy prevede necesitatea unui nou împrumut de 10 miliarde, astfel că totalu 1 ,cheltuelilor se va urca la vreo 49 miliarde şi deficitul real ar fi aprobate 27 miliarde. Iar datoria publică a Franţei ar mai spori peste cifrele de mai jos, exacte la 30 iunie a. c. Datorii interioare flotante 83.61 miliarde. Datorie amortizabilă și perpetuă 148.39 miiiarde. Avansuri de bănci 254.50 miliarde. Datorie externă 105 miliarde. Total 591.50 miliarde. Datoria aceasta cere un cupon de 17 miliarde, adică cea mai mare parte din venitul Franței, fără să mai vorbim de dobândă şi amortizarea datoriei către Anglia şi Statele-Unite. Franţa e nevoită pentru siguranţa ei să întreţie o mare armată continentală, pe când Anglia şi Statele-Unite nu cunosc asemenea primejdii. E uşor unui ziar american să constate că azi Statele-Unite întreţin, armată activă şi rezerve, 3.52 soldaţi la 1000 locuitori, iar Franţa 130.35. Nici Anglia, nici Statele-Unite n’au frontieră la Rin. In schimb insă situaţia economică a Franţei acuză o îmbunătăţire constantă. In primele şapte luni din 1923, importul a fost de 17 miliarde contra 12 miliarde în perioada corespunzătoare din 1923; exportul în 1923 a fost de 16.8 miliarde contra 11.6 in 1922. * Observațiunile ce le-am prezentat azi opt zile asupra unor nereguli la bursă, în chestia vânzărilor découvert n’au avut darul să plăcă unei mici minorităţi de remizieri şi unei minorităţi şi mai mici de agenţi de schimb. Am fost dimpotrivă aprobaţi de toţi acei, şi sunt mulţi, cari doresc ca operaţiile să se facă în cadrul prescripţiilor legale. Cunoaştem obiecţiilor acelor remizieri şi agenţi cari găsesc foloase in menţinerea neregulelor ce înseamnă o introducere piezişă a jocului pe termen. Ei pretind că cursurile ar scădea încă mai mult dacă acele vânzări deschise, acele cumpărări-vânzări artificiale intre oameni de paie, şi nelichidate în termen legal, n’ar fi oarecum ocrotite. Vom răspunde că cursul trebuie să fie rezultanta operaţiunilor reale şi nu ticluite între comperi; că dacă operaţiunile reale din bursa noastră nu sunt destul de numeroase pentru a asigura traiul numărului de remizieri şi de agenţi azi în fiinţă, acel număr poate fi redus fără inconvenient la jumătate şi la sfert. Insă un lucru trebuie stabilit: Bursa nu e înfiinţată pentru a asigura venituri remizierilor, ci pentru a se oferi publicului putinţa de a afla valoarea reală a unui titlu la orice moment. Dacă valoarea aceia nu e reală, atunci bursa strică mai mult prin existenţa ei. Cu cât garanţiile mersului exact al operaţiunilor vor fi mai mari cu atât numărul clienţilor bursei va spori, şi cu cât se va dovedi că manopere reprobabile falsifică mersul ei cu atât clientela se va răni, cum e chiar azi cazul. Bursa a fost slaba, săptămâna aceasta, aproape nici o hârtie n’a putut rezista curentului de baissa pronunţată. Causa este evidenţă; e destul să se vadă cu ce deprimare numeroşi vânzători se desfac de acţiunile lor de primul rang şi pe cursuri atât de scăzute, pentru a conchide că o fac siliţi, constrânşi de nevoie. Cutare are datorii; cutare clădește, a lua bani cu împrumut însemnează să plătească o dobândă de 40 la sută. Care hârtie de bursă are perspectiva, cu lipsa actuală de bani, să se urce îndestul spre a compensa suma de lei 40.000 lei ce trebue s’o plătească debitorul la 100.000 lei? Atunci nevoiaşul preferă să vândă, chiar cu cota actuală de miserie, se vând mii de bucăţi Credit Minier, I. R. D. P., România Petroliferă, Stele etc., se vând cu durere în suflet. Astfel, pe lângă alte stănjeniri cunoscute, lipsa de numărat, cu corolarul său, creditul aproape inexistent întrucât Bănicile nu acordă lombard, mai constitue o piedică pentru mulţi de a păstra economiile anterioare Aceasta este causa reală a slăbiciunei ce domneşte în bursă. Fără ceva oxigen, o reînviorare e puţin probabilă. In ziua când Statul va fi în măsură să achite datoriile industriei şi băncilor, tensiunea aceasta să dispare în mare parte. Au cotat: Credit Minier 1290, cursul cel mai sboborît. Reţinem că producţia este în urcare şi e de vr’o 68 vagoane pe zi. Sonda No. 6 e în producţie de vr’o zece zile. Sonda No. 10 din Ochiuri a intrat în producţie acum cinci zile. Inginerii Societăţii pun mare speranţă în sonda No. 5 din Ochiuri unde foragul se continuă până în stratul meotic. I. R. D. P. a împărtăşit soarta lui Credit Minier plătind slăbiciunei generale un tribut de câteva zecimi de lei. A încheat la 1730 după 1820. Producţia se menţine la nivelul anterior, lucrările cu sanitare continuă cu activitate. Steaua Română s-a făcut la 3750 tot în reacţiune. România Petroliferă care ajunsese la un moment dat la 1450 se întoarce la 1300. Pregătirile la sonda din Moreni sunt terminate, se scoate din coloană apa, introdusă chiar de ingineri, pentru a evita o erupţiune violentă; manifestările puternice de gaze continuă. Banca Minelor române la 680, în reacţiune sunt: Concordia, 3400; Redexenta, 1660; Sospiro, 580. Petrol Block s’a făcut la 1920. Şi celelalte compartimente, afară de asigurări, au fost lipsite de animaţie. Bancarele, navigaţii slabe. Dimpotrivă, în asigurări mişcarea în sus a continuat la Dacia cari ajung la850 şi la Generala, 1750. Se afirmă, că Triest a reînceput să cumpere reînoind tradiţia din 1906. Şi Agricola este ameliorată 1 925. Reşita imobilă la 1500. Mica e o hârtie ce aparţine unei categorii speciale. Nu are vreo solidaritate cu restul cotei. Rămâne susţinută la 1460. Impozitele prea grele presintă particularitatea că nu pot fi menţinute multă vreme, pentru că profitul fiscului e contrabalansat prin repercusiuni dăunătoare în alte direcţiuni. Italia e ţară clasică a birurilor apăsătoare; mai ales în materie de succesiuni, legea are un caracter de confiscare, căci moşteniri de la tată la fiu sunt supuse în unele caşuri până la 32 la sută, dar legate la rude de gradul al cincelea şi la străini plătesc Statului o taxă ce merge până la 90 la sută. Şi aici, Mussolini a avut curagiul să reformeze spre „a întări instituţia familială“. El renunţă la aproape trei sferturi din produsul taxei de succesiuni. Se suprimă complect taxele pentru succsiuni între părinţi şi copii, frate şi soră, bărbat şi femeie. Remiân numai taxe pentru unchi, nepoţi, veri şi străini. Viitor % Emigrările LUCRĂRILE PREGĂTITOARE SE VOR EFECTUA LA MINISTERUL MUNCII Cu începere dela data prezentului jurnal publicat în Monitorul Oficial No. 143 din 20 Septembrie a. c. toate lucrările privitoare la emigrațiune s’a dispus să fie trecute dela ministerul de interne la ministerul sănătate publice, al muncii şi ocrotirilor sociale, rămânând ca eliberarea paşapoartelor de emigrare să se facă ca şi în trecut de către ministerul de interne, pe baza însă a unui certificat eliberat de ministerul muncii. * Raportul d-lui ministru de interne care însoţeşte jurnalul în chestiune, motivează această dispoziţie prin următoarele trei considerente: a) Emigratiunea într’o tară îi dă un plus de braţe ceea ce poate provoca în primul rând şomajul, apoi împuţinarea mijloacelor de trai, deci scumpetea vieţei; b) Emigratiunea dintr’o tară aduce o scădere a braţelor de muncă, deci o diminuare a forţelor productive şi dat fiind că nu emigrează decât populaţiunea puternică, tineretul şi omul forte este o pierdere însemnată pentru economia ţării. c) Ocrotirea emigranţilor. Chestiunea aceasta a fost desbătută în congresul dela Washington şi în ultimul timp la congresul dela Roma (9 Martie 1923). S’a susţinut cu această ocazie că ţările cari pun bogăţia lor de lucru la dispoziţia ţărilor cari au nevoie, au dreptul de a cere ca propriii lor cetăţeni să găsească în ţările de emigraţiune, un tratament corespunzător cu importanța tributului pe care îl aduc desvoltării economice a acestor țări (discursul de deschidere al d-lui Mussolini). Pentru aceste motive, s-a găsit neclar ca lucrările să fie făcute de ministerul muncii. Haosul monetar din Rusia Sovietică Rabla sovietică a întrecut marca. Acum o lună, aceasta făcea încă de 10 ori atât cât rabla, acum marca a ajuns la coada tuturor monetelorhârtie din lume. Sub toate raporturile, de altminteri, rabla este azi o hârtie mai bună că marca e mai statornică se pretează mai bine la socoteala în aur, inflaţia în Rusia restrânsă. Până şi necotarea rublei pe la bursele străine a avut un efect favorabil asupra cursului său lăuntric, conferindu-i o independenţă faţă de străinătate pe care alte monede ar putea s-o invidieze. Totuşi sistemul monetar rus a rămas chaotic. In trei rânduri s'a operat de valoarea mecanică a rublei, tăindu-i-se câteva zerouri la fiecare dată. Acum rubla model 1923 face un milion de ruble vechi. Pentru comerţ şi industrie cari au nevoie de monedă statornică, s’a emis un nou bilet cu acoperire Cervonețul in valoare de 10 ruble aur vechi. Acoperirea cervoneţului constă în monede aur vechi ruse şi străine In lingouri şi în trate. In 4 Septembrie cervoneţul a cotat la Bursa din Petrograd 2200 rublesau 2200 milioane ruble sovietice. De câtva timp însă cursul Cervoneţului scade. vr. încasarea impozitelor Ministerul de finanţe fiind nemulţumit de încetineala cu care sunt încasate veniturile a învitat pe administratorii financiari să accelereze încasările, făcându-i personal răspunzători de neexecutarea ordinului şi comunicându-le că nu admite nici un motiv de întârziere. Contestaţii la împroprietărire Se aduce la cunoştinţa celor ce au adresat contestată la comitetul agrar pentru împroprietărire, că nu se mai primeşte nici o complectare de acte la contestaţiile făcute. Rezultatul, acestor contestaţii se va comunica numai la consilieratele agricole respective până la 15 octombrie. Consilieratele la rândul lor va informa pe cei interesați despre acest rezultat. *. \ V Fiscalitatea anti-intelectuală A fost nevoie să se creieze rezistenţe la reforma impozitelor indirecte? ----------------—— Exageraţiunile comisiunilor de impuneri faţă de contribuabilii intelectuali sunt pe cale de a creia o mare şi utilă mişcare de solidaritate şi conştiinţă din partea celei mai puţin solidare şi, evident, mai puţin egoiste, dintre toate categoriile de cetăţeni ai societăţii noastre. In cursul anilor de după război, mai ales, muncitorii manuali, pe calea organizaţiilor sindicale, ajunseseră să-şi valorifice aproape până la exagerare munca lor, adesea chiar în dauna altor categorii de muncitori, colaboratori ai celor manuali, din cutare sau cutare ramură productivă de activitate naţională. Acelaş lucru s’a petrecut cu diferitele profesiuni comercial-industriale, grupate în asociaţiuni strâns solidare pe temeiul comunităţii de interese materiale şi care-şi apărau cu cerbicie şi cu deplin succes cauza de îndată ce se prezenta ocazia. Diferitele gritări de organizare profesională a intelectualilor, pentru apărarea intereselor lor materiale, au fost aproape Întotdeauna lipsite de consistenţă şi, deci, de mult doritul succes pentru bunul şi simplul motiv că ordinea morală şi spirituală a primat o pe cea materială la această categorie de cetăţeni. Iată că prin intervenţia legei pentru unificarea impozitelor directe cât şi a dispoziţiunilor de străşnicie fiscală, luate de ministrul finanţelor, se produce minunea solidarizării intelectualilor. Pentru prima oară medicii, avocaţii şi în genere toţi profesioniştii liberi simt nevoia de a-şi strânge rândurile, cot la cot, pentru a putea înfrunta atacul bruscat la care au fost expuşi din partea organelor fiscale. Cititorii au aflat din dările de seamă ale presei despre constituirea primului nucleu al Uniunii generale a intelectualilor din România. Cu acest prilej ne-a fost dat să ascultăm destăinuiri surprinzătoare şi care dovedesc o mentalitate specială din partea fiscalităţii române întru tot ce priveşte pătura noastră intelectuală. Neţinând seamă de complexul nevoilor curente ale profesionistului liber, avocat, medic, inginer, etc. — nevoi fără de satisfacerea cărora nu-şi poate exercita profesiunea şi câştiga existenţa , comisiunile de impuneri s’au mărginit să stabilească maximum de venituri posibile şi fără scăzăminte de cheltueli. Perzând din vedere faptul fundamental că muncitorul intelectual, spre deosebire de ceilalţi, are o serie de cheltueli fără de care nu poate să producă , ca cărţi, instrumente, instalaţie de birou sau laborator, telefon, personal, etc., dosebit de cheltueli strict personale cu acelaş caracter direct de asigurare a producţiunii curente, comisiunile au procedat cu o străşnicie excesivă. Dar ceea ce-i mai curios este faptul de a nu fi ţinut seamă de declaraţiunile de impuneri ale intelectualilor. In toate ţările, unde s’a introdus un sistem modemn şi complect de impuneri, declaraţiunea contribuabilului este primul element del care ţine seamă fiscul la stabilirea veniturilor respective, pentru a le aplica proporţionala cotă de impozit. Această declaraţiune constitue, oarecum, temelia impunerilor pentru stabilirea veniturilor totale ale Statului din impozitele directe. O presumpţiune unanim admisă recunoaşte ca adevărate toate arătările din declaraţiuni, chiar când ia aparenţă ele par inexacte şi lasă să se întrevadă tendinţe de sustragere parţială de la sarcina impozitelor, iar organele fiscale ale Statului nu trec peste cuprinsul declaraţiunilor decât numai întemeiate pe probe materiale. Până la dobândirea probelor contrarii dreptul de control al fiscului, in sistemul aşa zis al impozitelor directe pe temeiul declaraţiunilor supuse controlului, toate indicaţiunile scrise din declaraţiuni au valoarea adevărului deplin., Se înţelege că procedând astfel fiscul francez, de pildă, nu face decât să se conformeze unui principiu elementar de drept că probele scrise şi actele in genere nu se pot ataca decât în fals, simplele afirmaţiuni ori presupuneri contrarii neputând avea vreo forţă împotriva lor. La noi, în excesivitatea fiscală a organelor ministerului de finanţe, s’a trecut lesne cu vederea peste un mare principiu juridic — valabil şi aplicabil în toate împrejurările — spre a stabili impozitele directe, asupra profesiunilor libere, în afară de baza iniţială a declaraţiunilor scrise. Fără atacarea cu probe a afirmaţiunilor din acele declaraţiuni, fiscul a trecut pur şi simplu la impozite excesive, lovind de două ori contribuabilul intelectual, odată prin excesivitatea impunerii, iar a doua oară prin insulta desconsiderării unei mărturisiri de venituri făcută în scris. Mulţimea apelurilor ca şi rezistenţa contribuabililor la procedeul pornit sub presiunea ministerului de finanţe, nu vor face decât să întârzie şi să îngreuieze aplicarea unei reforme financiare necesară in mod indiscutabil întrucât este menită să ducă la unificarea sistemului de percepere a impozitelor directe din toată ţara. Remarcând faptul şi subliniindu-l cu tot coloritul lui de excesiv şi revexatoriu, ne întrebăm : era, oare, nevoe să se treacă peste declaraţiile iniţiale ale contribuabililor cu atâta uşurinţă ? Sau prevederile de Încasări ale ministrului de finanţe nu se acoperiau perfect în cadrul declaraţiilor făcute de la început de către contribuabili ? Şi, apoi, pentru o reformă nouă, nu era mai bine să se evite de la început o rezistenţă, orice rezistenţă, pntru a-i înlesni cât mai repede Intrarea ei în spiritul public? N. D. In „Argus“-ul din 8 Septembrie, sub titlul de mai sus, s’a protestat nu contra impunerilor făcute de comisiile de recensământ, cari în Capitală și mai ales în provincie, printr’un exces de fiscalitate, impun pe contribuabil nu numai la câștig, dar chiar la pierderi, impuneri la care fantezia joacă un rol primordial. Speranța fiecărui contribuabil greu impus ca și a scriitorului rândurilor anterioare e desigur in instanța a doua și ultima—comisia de apel — care are menirea și rolul de a cerceta din nou, cele făcute de comisiile de recensământ. , Nu voim să spulberăm și această speranță, dar ca unii cari am asistat de multe ori la judecarea apelurilor fiscale la Administrația financiară a Capitalei, putem reda si situația contribuabililor in fata acestor comisii de apel. Impunerea valorii locative Când e vorba de evaluarea unui imobil, legea e clară în această privinţă căci prevede că venitul imobilului se determină după valoarea locativă, care este acea fiesată de contractul de închiriere; aceasta rezultă de altminteri şi din expunerea de motive a domnului ministru de finanţe, depusă înainte de discuţia proiectului legii şi din dezbaterile parlamentare. Deci preţul prevăzut în contractul de închiriere, regulat făcut şi vizat la zi, determină valoarea locativă şi nimeni nu-l poate înlătura. Totuşi, comisia de recensământ, venită la faţa locului, găseşte că prin analogie cu un imobil vecin chiria ar trebui să fie întreită sau chiar mai mare şi stabileşte astfel o nouă valoare locativă, în flagrantă contrazicere cu legea contribuţiilor, pe care apoi comisia de apel, în faţa căreia fiscul are doi reprezentanţi în comisie, unul din comisia propriu-zisă, iar altul care are rolul procurorului de la Tribunal, rol desigur de a obliga cât mai mult pe bietul contribuabil care de multe ori nu are nici măcar un singur susținător, — comisia aceasta de apel, constatând că din procesul-verbal dresat de prima comisie rezultă destul de clar că imobilele vecine au toate o chirie mai mare și deci contractul în speța ar putea fi de complezentă făcut între proprietar și chiriaș (!?) respinge ca nefondat apelul, menținând in totul cele scrise de comisia de recensământ.% * * Și nu numai relativ la determinarea valoarei locative s’ar putea plânge cetăţeanul nostru dar şi la cota legală, care după lege e de 12 la sută pentru cei ce locuesc în ţară şi 20 la sută pentru cei ce locuesc în străinătate. Am văzut multe procese verbale, redactate de comisiile de recensământ în sensul că negăsind pe proprietar la domiciliul său, ar fi aflat sau poate chiar şi-au închipuit că domiciliază în străinătate, deşi omul nostru nu era probabil la acea oră acasă, impunându-l astfel cu cota de 20 la sută. Apelurile comercianţilor şi profesioniştilor Mai grav se prezintă lucrurile în faţa comisiei I-a de apel, unde se judecă apelurile comercianţilor şi profesioniştilor. Vedem mulţi comercianţi cari deşi aveau registre în regulă ţinute, cari le înfăţişau onoratei comisii şi cari erau respinse pe motiv că n’ar fi serioase adăugând că, „măcar de eram şi eu negustor“, sau „negustorii au făcut milioane“ etc., nesocotind că nu tot comerciantul, chiar şi cel mai mic, ar fi milionar. Sau câte apeluri nu s-au făcut pentru simplul motiv că comisiile de recensământ au înglobat pe profesionişti în clasa comercianţilor. Şi diferenţa e mare, căci comercianţii plătesc în genere zece la sută din venitul lor, cu excepţii pentru industriaşi (în minus) şi casele de bancă (în plus) la care se adaugă şi impozitele adiţionate 6 la sută, în total deci 16 la sută din venit, pe când profesioniştii plătesc numai 8 la sută şi adiţionale 4 la sută deci în total 12 la sută din venitul lor. Câţi simpli muritori, cari abia îşi câştigă existenţa, n’au fost înglobaţi comercianţi şi astfel catalogaţi de drept „milionari“! Or, ce a făcut comisia de apel? Din vre o 46 apeluri făcute pe motivul de mai sus, 3o sau chiar mai multe au fost, în ziua de 27 August a. c. respinse, motivând în fapt că: „bine e a fi negustor“ etc., şi în drept că comisia de recensământ fiind la faţa locului şi constatând „de visu“ cele susţinute, iar contribuabilul neputând — cum e şi firesc — să facă dovada negativă, apelul lui urmează a fi respins ca „nefondat“ sau chiar ca „neserios“. Şi să nu se uite că decizia comisiei de apel e dată în ultimă instanţă ! Rămâne doar o cale excepţională, contribuabilului astfel impus. E calea recursului pentru care însă se cer condiţii grele şi care trebuesc bine dovedite : violare de lege, abuz de putere sau omisiune esenţială. * • * Să mai înşirăm? Credem că e suficient pentru a se vedea modul de aplicare a legii contribuţiilor directe şi spe-, râm că se vor da dispoziţii noi şi precise celor chemaţi a aplica legea, în conformitate cu textul şi spiritul ei. Igo. Unde duce excesul de fiscalitate? Pentru d. ministru de finanţe