Argus, mai 1924 (Anul 15, nr. 3307-3330)

1924-05-04 / nr. 3309

Anni XT No. 33096 PAGI ABONAMENTE: IN TARA Un an 650 lel 6 luni 350 „ 3 luni 180 . IN streinAtate Un an 1200 lei 6 luni 700 . 3 luni 400 „ 2 lei in tară. 4 lei in străinătate BIROURILE: BUCURESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 si 23­69 ORGAN ZILNIC al COMERTULUI Fondatori: S. Pauker si H. F. Valentin Kaveansas INDUSTRIEI şi FIN­ANŢE! Director: Grig­ore Gafencu Duminică 4 Ha! 1924 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder f­ S. Berger Sir. Engrain Carada (fostă Ksragh­ewglimti) 3 Telefon­­hU Noui dificultăţi în calea unei eventuale colaborări Ziarul­­Argus a remarcat, cu prilejul călătoriei în streinătatea ministrului de finanţe, anul tre­cut, tardivitatea apelului ce-l fă­ceam capitalurilor streine la cola­borarea pentru punerea în valoa-­­re a bogăţiilor României,­­ şi a enumerat elementele evidente ale acestei întârzieri-In reumat, întreaga normaliza­re a vieţii politice internaţionale: pacea din Orientul apropiat în­cheiată la Lausanne, reintrarea Rusiei în ansamblul vieţii econo­mice europene, rezolvarea proble­mei reparaţiunilor germane după a celor austriace, bulgare şi acum în urmă ungare, fără a mai vor­bi de alte apeluri din partea ce­lorlalte state învingătoare la ca­pitalurile disponibile pe anumite pieţe financiare, — toate au con­tribuit şi contribuesc la reducerea posibilităţilor noastre de a obţine suficiente colaborări capitaliste streine- Căci dacă, în primele mo­mente după restabilirea păcii, Ro­mânia întregită oferea un plasa­ment de capitaluri foarte intere­sant prin reputaţia lui ante­beli­­că, prin golul lăsat de iniţiativa capitaliştilor germani şi, mai ales, prin siguranţa politică-socială su­perioară în comparaţie cu alte state din acea perioadă, — astăzi situaţia s-a schimbat cu desăvâr­şire prin efectul elementelor de ordin extern şi intern. Le-am rezumat pe cele de or­­­din extern, le vom aminti pe cele ,de caracter in­tern cu repercusi­uni internaţionale­ Ceea ce agravează şi va agrava mai mult, pe viitor, condiţiuinile participării capitalurilor streine la viaţa noastră, economică s’a e­­videnţiat cu prilejul ultimelor di­ferende diplomatice pentru da­toriile în străinătate. Din tot sgomotul care s’a fă­cut în opinia mondială pe tema diferitelor noastre datorii publi­ce sau particulare, neachitate la vreme,­­ aranjate apoi prin dispoziţiuni legislative de caracter unilateral, cu amânarea plăţilor externe, şi abia, mai târziu, aran­jate contractual prin tratative cu creditori cari au dreptul să fie în­trebaţi — un lucru se desprinde evident pentru streinătate: puţina siguranţă a capitalurilor la noi. Este dureroasă constatarea a­­ceasta, dar trebue s’o facem şi să ne mărturisim singuri adevărul- Streinătatea nu poate ajunge la alte concluziuni, în privinţa sigu­ranţei ce le oferă piaţa româneas­că, decât numai la acestea, pe urma diferitelor întârzieri sau greşeli săvârşite în executarea o­­bligaţiunilor noastre externe.Ceea ce pare mai curios, în toa­te faptele amintite, este uşurinţa cu care au fost privite de factorii conducători elementele fundamen­tale pentru menţinerea creditului nostru în afară. Mă refer la factorul timp. Şi accentuez: am pierdut multă vre­me în diferitele aranjamente. Au lăsat, astfel, ca la greşelile unora sau uşurinţele vinovate ale altora, cari s’au îndatorat fără nici o pre­vedere, să se adaoge un element foarte agravant în defavoarea noastră: timpul, care a lucrat şi lucrează împotriva creditului Ro­mâniei- Căci nicăeri mai mult ca în materie de credit şi afaceri fi­nanciare timpul nu joacă un rol atât de activ şi de covârşitor- în­târzierea în această materie ,cons­­titue elementul cel mai agravant,­­ ca în materie de dezertare de la armată. In privinţa aceasta prelungirea unor incidente diplomatice năs­cute pe chestiuni de credit a fost procedarea cea mai greşită­.Am remarcat târziu pasul gre­şit şi acum îl îndreptăm. Bine că se face,­­în sfârşit, ce trebuia făcut mai demult. Dar să reţinem faptul capital: timpul a lucrat împotriva noas­tră şi chestiunile chiar fiind a­­ranjate creditul nostru va avea să sufere consecinţe încă multă vree. Va trebui ca iarăşi timpul, să şteargă urma propriilor gre­şeli şi să renare încet ceea ce am stricat aşa de repede­ Până atunci, însă, perspectivele colaborării efective şi lesnicioase a capitalurilor străine la viaţa e­­conomică a României întregite nu fac decât să se îndepărteze. Şi, e profund regretabil,­­ e chiar în­­grijjtor-N. D. a trecut şi 1 Mai• Sărbătoarea muncii, adoptată acum şi de gu­vernul nostru, a trecut în linişte. Fără manifestaţii, fără ciocniri, fără nevoia intervenţiei forţelor poliţieneşti sau militare. Câţiva gardişti şi-au făcut da­toria despărţind mica încăerare dintre socialişti şi aşa zişii comu­nişti, rivali asupra unei săli de întrunire. Găsim prilejul potrivit să re­venim asupra situaţiei create de starea de asediu, sub care trăim, şase ani de la războiu, în capitala României Mari. Am mai arătat aci perfecta inutilitate a acestei mă­suri. Pentru menţinerea ordinei, avem, slavă Domnului, jandarmi, gardişti, comisari şi procurori. Până acum, în măsura în care guvernul a voit’o, ei şi-au făcut datoria- Tulburări comuniste n’am avut, şi nici nu vom avea pentru simplul motiv că, în ţara noastră n’avem comunişti. Cei 5-Bugetul prezentat Camerei Co­munelor de guvernul laburist a găsit aprobarea quasi-m­aximă a opoziţiei-Se afirmă că, de la 1914 încoa­ce, acest plan financiar este cel mai solid construit, putându-se compara cu oricare buget dinain­tea războiului-Să recapitulăm caracteristicele acestui buget, care se închei cu an excedent real de 38 milioane li­­re sterline.­­Importul pe venit, profund de­mocratic, este menţinut neschim­bat. Se reduc impozitele asupra articolelor alimentare importate, se suprimă impozitele asupra lo­cuinţelor­ Aceste modificări sunt menite să contribue într’o măsu­­ră simţitoare la oftenirea vieţei­ O altă măsură salutată cu deo­­sebită satisfacţie în special de lu­mea afacerilor este desfiinţarea u­­nor taxe protecţioniste asupra a­­numitor articole industriale. Cu aceasta se suprimă ultima prohi­biţie pusă libertăţii comerţului­­rii, să prnească şi sumele ce i se tratat cu deosebită înţelegere. Pe INTERNA conducători păstori fără turmă, nu pot fi un pericol pentru răs­turnarea regimului de stat. Tulburări studenţeşti au fost şi vor fi, atât timp cât vor fi tole­rate, din calcule mai mult sau mai puţin, evidente. Arestările din ultimele săptă­mâni, dacă sunt justificate de le­gile ţării, puteau fi perfect execu­tate de justiţia civilă-Atunci, care este raţiunea stă­rii de asediu? Mărturisim că ori­cât ne străduim, nu reuşim să o pricepem- Constatăm numai că foloasele sunte nule, iar pagube­le imense. Ne place să ne arătăm peste hotare ca o ţară de muncă, de bun simţ Şi mai ales de ordine• Căutăm, pe aceste temeiuri în străinătate, sprijin politic şi cola­borări economice, ambele indis­pensabile. Militează în acest scop menţine­rea stării de asediu în capitala țării... EXTERNA lângă cele­­40 milioane, destinate în mod automat pentru achitarea datoriei, guvernul laburist afec­tează în acelaş scop excedentul a­nului trecut, în valoare de 48 mi­lioane. Bugetul întocmit de laburiști, este tipul bugetului de şcoală li­berală economică. „City“ respiră. Niciunul din dezastrele prezise la venirea d-lui Macdonald la cârma Angliei nu s’a împlinit. Comerţul exterior sporeşte, importul de ma­terii prime, deci şi producţia­­este în creştere, şomajul se ate­­nuiază­ Despre impozitul pe capital, care înspăimântase laborioasa bur­ghezie britanică, nu se mai aude nimic­ Acest deziderat socialist, ca şi multe altele au rămas înmor­mântate în archivele partidului. Socialistul Macdonald, trecând de la teorii la practică, şi-a turnat multă, multă apă în vinul său roşu- Atât de multă, încât poate culege astăzi, aplauzele burghezi­lor conservatori și liberali. A. -A*­ Exportul în Februarie 1924 Comparaţia cu Ianuarie anul acesta şi cu primele două luni din anul trecut Politica economica şi situaţia balanţei noastre economice Direcţiunea generală a Sta­tisticei Ministerului de finanţe ne trimite o tabelă rezumativă a principalelor produse expor­tate din România in luna Fe­bruarie 1924, dându-ne, aran­jate pe ţări, cifrele prelimi­narii ale exportului nostru şi alăturându-ne, spre o mai bună comparaţie, şi cifrele din perioada corespunzătoare a a­­nului trecut, precum şi datele pe Ianuarie 1923 şi 1924. Fără a voi să anticipăm prea mult asupra rezultatului final pe 1924 şi fără a voi să tragem concluzii prea generale din a­­naliza cifrelor pe două luni, trebue totuşi să spunem că modul în care evoluiază ba­lanţa noastră comercială ne umple de îngrijorare pentru viitor. Din cele câteva cifre înşirate pe cele 7 pagini ale broşurei se desfăşură întreaga tragedie a comerţului nostru exterior, victima unei stărui­toare politici de comprimare şi stânjenire a liberei sale des­­voltări. VALOAREA EXPORTULUI Dacă luăm cifra totală a va­lorilor pe Ianuarie şi Februa­rie 1924, vedem că s’au expor­tat din România mărfuri în valoare de 1.386.059.000 Ip. fi de 1.488.534.000 lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dife­renţa de 100 milioane lei în plus pare la prima vedere ne­însemnată. Ea se prezintă însă sub un aspect cu totul diferit, atunci când ţinem sear­­­, în această privinţă, nu s-a schimbat prea mult în cla­sificarea exportului nostru. Să analizăm: CEREALE Singura categorie de măr­furi în care avem un sold ac­tiv ca valoare este categoria cerealelor. S’au exportat în Ianuarie—Februarie 1924 în total 187.836 tone cereale (cifra pe Februarie c. de 54­ 965 tone) în valoare de 805.167.000 lei. In aceaşi perioadă 1923 cifrele au fost de 224.665 tone şi 727.584­ 000 lei. Lăsând la o parte faptul urcărei preţurilor care, dacă s’ar ţine seamă de dânsul, ar da o valoare de­si­gur superioară celei din anul trecut, vedem că exportul ce­realelor arată perfect de bine politica de export urmărită de guvern. In anul trecut nu s’a exportat de loc nici grâu nici porumb, exportul constând din orz, ovăz, mei şi făină de grâu pe când anul acesta, princi­palele cereale exportate au fost tocmai grâul şi porumbul, cărora li se adaugă orzul şi făina de grâu. PETROLIFERE !A doua categorie de mărfuri care figurează în statistica’ po­menită, este petrolul. Din acest articol s’au exportat în pri­mele 2 luni ale anului aces­tuia 27.310 tone în valoare de 172­ 734.000 lei (în Februarie singur s’au exportat 17.821 tone în valoare de 107.432.000 lei), pe când în acelaş timp 1923 s’au exportat 39.136 tone, valo­rând 182.426.000 lei. O dife­renţă deci la cantităţi de 19­ 489 tone (adică o diferenţă mai mare decât întregul nos­tru export petrolifer , pe Ianua­rie —. Februarie 1924) iar la valori de 9.692.000 lei. Dacă am calcula la produsele pe­trolifere o medie de urcare preţurilor de circa 25 la sută — ceea ce e încă cu mult sub realitate — putem cifra dife­renţa în minus a anului aces­tuia (vorbim mereu numai de primele 2 luni) la aproape 100 milioane lei. Politica de stân­jeni­re continuă a industriei petrolifere nu se putea să aibă rezultate­­naf­­v­orabile, Că de urcarea considerabilă a preţurilor care a avut loc din anul trecut şi până astăzi, urcare ce se oglindeşte numai foarte palid în numerile indice uzitate astăzi la noi. EXPORTUL CANTITATIV Şi pentru că moneda noastră nu poate fi în această privinţă o măsură exactă a unităţilor, să ne servim de cantităţi, care ne dau în cazul nostru un cri­teriu de judecată mai bun. Şi atunci constatăm, că în Ianuarie—Februarie 1924 s’au exportat 447.664 tone faţă de 674.479 tone in primele două luni ale anului trecut. Dife­renţa este deci de 226.815 tone in favoarea anului trecut. Ne facem o idee şi mai limpede despre această diferenţă, dacă ţinem seamă de faptul că ea înseamnă o scădere a exportu­lui nostru pe Ianuarie—Fe­bruarie 1924 cu 33 la sută faţă de anul trecut. Cele 227 mii tone mai puţin ale exportului nostru actual reprezintă 50 la sută a cantităţei pe care am exportat-o în aceste două luni amintite, adică tocmai jumă­tate d­irrtr’însa.­­ Dar şi aci nu s ar putea o­­biecta că diferenţa in minus la cantitatea exportului din anul acesta nu înseamnă nimic, dacă un loc de articole cu greu­tate mare şi valoarea mică s’ar fi exportat tocmai invers, articole care, în comparaţie cu volumul lor, au o valoare mare. LEMNĂRIA Locul al treilea în tabela ex­portului, îl ţin lemnele, deşi ca importanţă, ele ar trebui să vină în locul al doilea, figu­rând cu 210.120 tone în valoare de 176.605.000 lei comparativ cu 365.127 tone valorând 306.141000 lei în primele două luni ale anului trecut. Ceea ce am spus la capitolele cereale şi petrol se potriveşte exact şi la capitolul lemnelor. Dife­renţa de 130 milioane lei în favoarea exportului de anul trecut nu ne dă o imagine justă a perderei ce suferim prin scăderea exportului de lemne în anul acesta. De fapt putem socoti foarte bine cu o perdere de cel puţin îndoitul acestei sume, reprezentând contravaloarea celor 150.000 tone mai puţin exportate la începutul anului 1924. Din lemnărie, cifra care a suferit cea mai mare schimba­re este aceea a exportului de scânduri din esenţe răşinoase­ De unde anul trecut se expe­diase în primele două luni 130.161 tone de asemenea scân­duri, în valoare de 213.973.000 lei, anul acesta nu s’au expor­tat decât 31.613 tone, valorând abia 82.134.000 lei­ Constatăm deci o diferență de 100.000 tone numai la scânduri, ceea ce în­seamnă, dacă nu socotim tona de scânduri de­cât numai cu 2500 lei, un minus de 250 mi­lioane lei. Aceasta e cea mai bună do­vadă că evaluarea noastră de mai sus la 260 milioane lei a pagubelor suferite prin scăde­rea exportului nostru de lem­ne în primele două luni ale a­­nului 1924 nu este nicidecum exagerată. Citind aceste cifre putem mai bine înţelege plângerile repetate ale industriei forestie­re împotriva măsurilor vexato­rii la care este supusă și mai ales teribilei lipse de vagoane de care suferă- Miliarde de lei stau depozitate prin lemne în principalele centre forestiere din nouile teritorii așteptând să fîe transportate aiurea. Dar itea zilule si insile isi marfa, din pricina prea lungii ei de­pozitări, pierde la calitate şi pierde apoi şi posibilitatea de a fi plasate pe pieţele mondia­le unde intre timp lemnul de provenienţă străină cucereşte piaţa luând treptat locul lem­nului nostru. ANIMALE ŞI PRODUSE DIVERSE 10.606.000dl llxndbfd, etad­ hh Celelalte două rubrici ale ta­belei rezumative sunt rubricile rezervate exportului de anima­le și de produse diverse. Animale s’au exportat în Ia­nuarie — Februarie 1924 o cantitate de 11.462 tone valo­rând 165.566.000 lei iar în anul trecut 19.605 tone în valoare de 185.873.000 lei. Principalul cumpărător de vite de la noi este Cehoslovacia. Rubrica: Diverse mărfuri fi­gurează cu 10.936 tone în va­loare de 65.967000 lei faţă de 25.946 tone în valoare de 86.570.000 lei pe aceeaşi perioadă din anul 1923. Din a­­ceastă rubrică e de remarcat exportul de ouă,­­ din care cea mai mare parte s’a dus în Ungaria — apoi exportul de fasole — în Franţa, Grecia şi Polonia — şi exportul de sare — în Bulgaria. Nu ne aflăm decât in Insa Mal. Tendinţa cifrelor de până acum se mai poate schimba, deşi nimic nu indică o intenţie a guvernului de a-şi schimba directivele politicei sale econo­­mice. Criza pe piaţa internă nu mai e criză ci s’a transformat în boală cronică. Valoarea mo­nedei noastre naţionale scade pe zi ce trece pe piaţa internă. La orizont se arată nourii ame­ninţători ai avalanşei de fali­mente ce urmează să se pro­ducă. In aceste condiţiuni, Balanţa noastră comercială ar trebui să fie una din grijele de căpe­tenie ale celor de la cârma ţâ­rei­ Cu o politică economică de stingheriri şi de comprimări nu se poate însă obţine a la longue o balanţă comercială activă. , E timpul ca o politică largă, bazată pe principii sănătoase, generale să înlocuiască siste­mul de preocupări înguste fis­cale de până astăzi. Așa cum ne aflăm astăzi, nu se poate spune despre noi că am avea o politică comercială în sensul adevărat al cuvân­tului. LAZAR ILIESCU Exportul pe categorii * * lin proiect de cale ferată prin Rusie şi Polonia „Mierning Post“ anutată că ,ffiE sindicat’ anglo-franetez studiază chestiunea construirei unei liniii ferate Care să lege minele de căr­buni din Silezia cu­ cele dim­ basi­­nul Donetului. Această linie va trece prin’ bazinul Dombrowa şi prin centrele­ mari industriale po­lone. Capitaliştii francezi sunt re­prezentaţi prin „So­ciété générale des entreprises“, „Union frangaise de Credit industriel“. Grupul englez, din care, facte par­te şi Armstrong va căpăta fit­tui­­tura a 25 la sută din materialul­ ne­cesar. Chelt­elele totale penti® constructia liniei sunt evaluate la 90 milioane ruble agr, din care 20 milioane vor fi date de către gru­pul englez. Situaţia francului belgian Ziarul „Financial News“ Constată că diferenţa între francul francez şi cel belgian, nu este justificată în­tru­cât situaţia financiară a Bel­giei este mai mulţumitoare decât a Franţei. Intr’adevăr, datoria publică a Bel­giei, raportată la numărul­ locuito­rilor este­ cu mult inferioară celei franceze şi, derivă, în cea mai mare parte, din împrumuturi interne. Pe de altă parte suprafaţa regiu­nilor devastate­ din Belgia fiind re­lativ mai mică­­decât regiunile de­vastate franceze, refacerea lor nu grevează deci în aceeaşi proporţie ,Uu4s®i*a Situaţiunea financiară a cailor ferate" de Victor V. Rădulescu IV Împrumutul extern şi nevoile refa­cerii şi întregirii reţelei noastre ferate Am arătat, în articolul nostru din urmă, de ce excedentele bugetare, im­pozitele extraordinare şi împrumutul intern nu pot asigura o acoperire temeinică şi suficientă a nevoilor, refacerei şi înzestrărei desăvârşi­te a reţelei noastre ferate. Ne rămâne de cercetat, azi ultima soluţiune: împrumutul extern, împrumutul extern pare a fi, — împreună cu valorifica­rea domeniilor Statului asupra căreia vom reveni — soluţiu­­nea cea mai indicată pntru înfăp­tuirea largă şi imediată a progra­mului de refacere şi completare a reţelei noastre ferate. Se înţelege că din împrumut ex­tern, este susceptibil de modalităţi diferite; nu putem dar intra în con­­sideraţiuni de detaliu, atât timp cât nu ne aflăm în faţa uniui proect concret. Vom încerca totuşi să precizăm câteva din datele esenţiale ale pro­blemei. Istoria împrumuturilor făcute de diferite state de la război încoace a­­rată, că cercurile capitaliste sunt din ce în ce mai puţin dispuse să acor­de credite guvernelor străine, şi do­rind să-şi asigure plata dobânzilor şi restituirea capitalului cer, de cele mai multe ori, afectarea de ga­juri speciale. Ce pericol reprezintă pentru stat o asemenea politică, îşi poate închipui oricine cunoaşte pu­ţin precedentele — vezi istoria fi­nanciară a Turciei, Greciei, Egip­tului — în materie de împrumuturi cu afectare de gajuri speciale şi, consecinţă firească, control finan­ciar străin. A pune în gaj forţele productive ale unei ţări,—păduri, petrol, ex­port de cereale — este a reduce în­suşi putinţa ei de ridicare economi­că , a amaneta venituri speciale ale bugetului este a renunţa la In­dependenţa financiară şi a deschide calea aservirei politice. Nici un gu­vern nu poate accepta o asemenea soluţiune. Dacă este aşa trebue să admitem — cel puţin ca simplă ipoteză — că România ar putea întâmpina di­ficultăţi, când va trebui să-şi procu­re capitalurile necesare la comple­tarea reţelei sale ferate. Aceste dificultăţi provin, nu nu­mai din motivele arătate mai sus, dar şi din faptul că acei ce îm­prumută statului sumele de care dispun, nu au nici un mijloc să controleze întrebuinţarea acestor sume. Or, este firesc ca un capita­list să se arate mai puţin dispus să dea bani pentru acoperirea u­­nor deficite bugetare eventuale — cheltuială neproductivă — decât pentru înzestrarea economică a u­­nei ţări, — cheltuială productivă, care asigură ea însăşi remunerarea capitalurilor învestite. Un împrumut pentru refacerea căilor ferate intră fără îndoială în cea de a doua categorie, dar atât timp cât vom păstra sistemul actual, care confundă datoriile statului cu cele ale căilor ferate, acestea vor duce mereu povara dificultăţilor de credit ce ar putea să întâmpine Sta­tul NEVOIA AUTONOMIEI Aceste consideraţiuni— legate de cele ce am spus când ne-am ocupat de bugetul ordinar — înve­derează nevoia imperioasă de a des­părţi administraţia căilor ferate de aceia a Statului. Autonomia apare clar ca o primă condiţiune a unei bune Întocmiri financiare a căilor noastre ferate. Nu e locul să cercetăm aici avan­­tagiile şi lipsurile acestei soluţiuni, nici modul înfăptuirii ei practice; din punct de vedere financiar ea ni se pare cu deosebire indicată in ai­­tuaţiunea actuală. Nu Statul, ci căile ferate ca Între­prindere economică productivă au­tonomă, ar merge să ceară capitalu­rile de cari au nevoie. Sumele îm­­prumutate nu s’ar pierde în mas­sa bugetului general al Statului, ci ar fi direct întrebuinţate de căile fe­rate, iar capitalistul împrumutător ar putea avea siguranţa întrebuin­ţării productive a sumelor avansa­te. Dacă ne mai gândim încă la lipsa de încredere, justificată de cele mai multe ori, pe care o inspiră, în ge­neral, întreprinderile economice pu­blice, înţelegem nevoia de a despăr­ţi gospodăria căilor ferate de aceia a Statului. Dar mai e ceva. Cu o administraţie autonomă îm­prumutând pe cont propriu se­re­(1) Vezi Argus, No. 3306 la 3308 din Aprilie şi Mai 1924,­zolvă şi problema «’•’Tantării împru­­­muturilor contractate. Capitalurile fiind consacrate ex­clusiv căilor ferate, acestea trebue să asigure serviciul regulat al cupo­nului şi amortizarea. Căile ferate autonome — întocmite după mode­lul instituţiunilor economice priva­te, cu un consiliu în care ar fi re­prezentate interesele generale ale co­merţului, agriculturii şi industrii, interesele lucrătorilor şi ale consu­matorilor etc. — ar fi administrate,, din punct de vedere financiar, ca orice întreprindere particulară şi ar, înscrie, ca acestea, în bilanţul lor sumele necesare pentru serviciul obligaţiunilor emise, cari s’ar acor­peri fireşte, cu prioritate, din veni­turile exploatării. S’ar putea, de altfel, găsi o soluţiu­­ne care să dea obligatarilor putinţă să se asigure de temeinicia acestei priorităţi, ceiace ar constitui, de si­gur, un element de bună apreciere e, titlurilor emise. er**1 CAPITALUL INVESTIT ŞI NOUA ALCĂTUIRE De altfel, din punct de vedere al capt­atului investit şi al datori­ilor contractate în n­ăpr­ej­urările m­one tare de azi, căile ferate se găsesc in­­tr’o situaţilane foarte avantajoasă. Am arătat că azi căile noastre fe­­rate nu superi­ă sarcina rănitului ui învestit. Toate împrumuturile desti­nate lor au fost contractate de Stat ele se confundă cu restul datoriei publice, dobânda şi amortizarea lor încarcă serviciul acestei datorii în bugetul Ministerului de Finanţe. O asemenea situaţiune nu cores­punde, fireşte, cu concepţiunea func­ţionării normale a unei întreprinderi industriale. După cum am mai ară­tat rezultatele financiare ale Între­prinderii trebuie să asigure, nu nu­mai acoperirea tuturor cheltuelilor de exploatare, dar şi anuitatea capi­talului învestit. In consecinţă, ar trebui să se socotească cât din da­toria actuală a Statului reprezintă sume cheltuite pentru C. F. R., iar anuităţile corespunzătoare ar trebui puse în sarcina lor. In împrejurările de azi, insă, dată fiind situația financiară foarte grea a căilor ferate, nu credem că trebue impusă această procedure, chiar da­că justificarea ei principială este ab­solut evidentă. Socotim că, pentru câtăva vreme cel puţin, Statul va trebui să continue a duce sarcina a­­cuităţii datoriei contractate pentru C. F. Mai multe consideraţiuni îndrep­tăţesc această părere: 1) Capitalul învestit în construcţia căilor noastre ferate este reprezen­tat în cea mai mare parte de dato­ria publică contractată înainte de război. Deprecierea leului a adus o redu­cere considerabilă a acestei datorii. Se poate clar spune că, în parte, ca­pitalul de învestire al căilor noastre ferate este amortizat, anuitatea aces­tui capital este clar redusă în mod simţitor. 2) Când am discutat politica tari­fară făcută de la 1922 încoace, am arătat că foloasele pe care le trage gospodăria obştească a unei ţări din­­tr’o bună întocmire a transporturi­lor, ne îndreptăţesc, la nevoe, să pu­nem în sarcina bugetului general o parte — nu prea mare fireşte — din cheltuelile căilor ferate. Dacă este aşa, deşi rămânem cre­dincioşi convingerii că veniturile ex­ploatării trebue să acopere toate cheltuelile, socotim, totuşi, că se poa­te admite ca bugetul general să con­tribuie şi ei la nevoile căilor ferate, tocmai cu sumele pe care le afec­tează anuităţii capitalului investit.­­ In aşezările sociale şi economice nu se ajunge la alcătuirea cea mai bună, decât prin îmbunătăţiri trep­tate.­­ Soluţiunea practică pe propuneri nu trebue deci comparată, cu idea­lul principial, către care fireşte se cuvine să tindem, ci cu situaţiunea actuală, la a cărei Îndreptare, fie numai parţială, cată să cu tot dinadinsul . Or, care este situaţia azi?. Am spus-o în articolele noastre prece­dente. Deficitul anual al exploatării C. F. se ridică la miliarde, cea ma­i mare parte din acest deficit se aco­peră cu veniturile bugetului ordi­n Cititi continuarea în pacj. Ujj jf

Next