Argus, iulie 1924 (Anul 15, nr. 3356-3380)
1924-07-02 / nr. 3356
Anil XV Sp. 33S6 ABONAMENTE: VNM TARA Un an 650 lei 6 luni 350 . 3 luni 180 IN STREINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 . 3 luni 400 2 lei în țară. 4 lei în străinătate BIROURILE: bucu RE Ș T I, Str. Sărindar 14 TELEFON: 693 si 2369 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori: S. Pauker şi H. E Valentin INDUSTRIEI şi FINANŢE! Director: Grigore Gafencu mercurs 7 iulie 1924 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder şi S. Berger &. UU IWIfaartwsSmîl!Triata U/H Sfârşit de sesiune Legea minelor de Viator şi Aparatul nostru legislativ sufera de o curioasă meteahnă. La data constituţională de 15 Noembrie se pune în funcţiune cu cea mai mare greutate, suferă de o lene incurabilă, timp de luni nu produce nici un bob. In schimb cu vreo două săptămâni înaintea închiderei sesiunei, e cuprins de o febrilitate şi de un neastâmpăr fără seamăn: lucrează sub înaltă presiune, scârţâie maşina şi în această atmosferă înăbuşitoare aproape irespirabilă, un control serios devine cu neputinţă. — D-le preşedinte, am un amendament la articolul 29. — Regret, noi suntem la articolul 94. I. Era oare o nevoie imperioasă ca să se meargă aşa în galop, şedinţele prelungindu-se până în miezul nopţei, să se voteze, în afarăde marele cod economic — comercializarea, energia, minele — şi reforma magistraturei, legea învăţământului, plus duzini de legi de caracter secundar care totuşi ar fi meritat un examen amănunţit ? "Munca aceasta din ultimul momet — ca slugile rele şi leneşe cari vorsă recâştige seara ceiace n’au făcut toată ziua — e fatal de o calitateinferioară pentru că lucrul e bun şi conştincios cere timpul lui. Nu s’ar fi prăpădit lumea dacă guvernul amâna la toamnă o parte din programul său: dimpotrivă, graba f aceasta nervoasă de a expedia legile cele mai importante tu toptanu, dă o impresie de lichidare pe care guvernul o contestă dealmin^ 1 trelea formal. ■ ’ Deşi venim de astă dată ca muştarul după masă, legea minelor fiind expediată în Cameră cu expresul, vom indica, ca ultim cuvânt în această materie, câteva deziderate cu atât mai interesante cu cât ele figurează în memoriul societăţilor cu capital românesc şi ar fi meritat o luare în seamă din partea celor în drept. Insă cine să se fi gândit la una ca asta, când votul se face cu biciul, când se goneşte cu o iuţeală uimitoare ca şi cum am fi în faţa unui termen, fatal ? : # Autoritatea supremă care — în afară de rare excepţiuni — îşi spune ulimul cuvânt în legea minelor, este Consiliul superior de mine. Atribuţiunile sale multiple în regularea atâtor interese cărora le dă naştere industria minieră, suntde o importanţă covârşitoare, deoarece numai în unele cazuri deciziunile Consiliului superior de mine pot fi atacate în Casaţie. Rezultă din această enunţare că principalele două calităţi ce trebuie să le întrunească membri Consiliului superior de mine sunt: o indepenţă complectă şi o competinţă neîndoioasă. Numai în aşa fel puteau să fie garantate marile interese în joc, şi asigurate că balanţa se ţine egală pentru fiecare. Inînsă e destul să se arunce o privire asupra compunerei Consiliului superior de mine, pentru a se convinge că este şi va fi o emanaţiune a guvernului şi ca atare, independenţa sa nu va fi niciodată la adăpostul suspiciunei. Senatul a mai modificat întru câtva dispoziţiunile din ante-proect, însă un număr însemnat din, membrii Consiliului superior de mine tot vor fi numiţi de ministru; alţii, parlamentarii, desigur vor fi desemnaţi de majoritate, iar delegatul Creditului indutrial iarăşi va fi un prieten al guvernului. Astfel ca din 17 membri, rămân numai patru specialişti din industria minieră, pentru cărbuni, petrol, cariere şi metalurgie. Legiuitorul a fost de o zgârcenie surprinzătoare tocmai faţă de elementele cu adevărat competente, căci cine ar putea fi chemat să opereze cu mai multă pătrundere şi competenţă interesele industriei miniere decât chiar inginerii cari o conduc şi au răspunderea prosperităţei ei? Consiliul superior de mine se pronunţă asupra acordărei şi retragerei concesiunilor, asupra condiţiunilor explorărei, a actelor de sarcini, are atribuţiuni de judecată, hotărârile sale sunt definitive şi executorii — recursul în Casaţie trebue făcut în termen de 20 zile — într’un cuvânt e una din cele mai înalte autorităţi în Stat, şi s’ar fi cuvenit ca alcătuirea sa să nu dea bănuială că ar putea să fie la ordinele guvernului. Ne unim cu totul, în această direcţie, cu observaţiunile conţinute în memoriul societăţilor cu capital naţional. " Un altjunct pe care Camera ar fi avut datoria să-l atingă dacă în graba mare de a termina la ţanc, nu vota articolele de lege cu duzina, este chestia preluării a 15 la sută din beneficiu pentru funcţionăriNu intră în intenţia nimănui de a precupeţi partea funcţionarilor de orice grad care asigură progresul unei întreprinderi miniere. Insă, înainte de a li se asigura lor 15 la sută din beneficiu, bunul simţ ne spune că se cuvenia ca acţionarul să aibă el un venit asigurat căci, la urma urmelor, o industrie nu e un institut de asistenţă socială, nu e un aşezământ filantropic şi cei cari au dat capitalul au dreptul ca partea lor din beneficiu să fie asigurată înainte de toate. Senatul şi-a dat seama de acest adevăr, stabilind partea primordială a acţionarului la cifra extrem de redusă pentru împrejurările de azi de 5 la sută. Memoriul societăţilor naţionale a propus 10 la sută, ceace faţă de 15 la sută rezervată funcţionarilor nu e excesiv. D-nii deputaţi fiind ff. grăbiţi n’au avut vreme să se pronunţe. •fc Dar nu insistăm; am putea prelungi prea mult pomelnicul. Vom spune sincer: bine că s’a sfârşit cu legea minelor care în prima ei ipostază, a provocat în străinătate o serie de diatribe urâcioase împotriva ţârei. Nu era nici o nevoie de aceste protestări vehemente, parte din ele , cu regret o constatăm, justificate. Bine că s’a sfârşit, deoarece sunt doi ani de când întreaga industrie de petrol a fost ţinută în loc, guvernul nedând nici o urmare cererilor de concesiune, de consolidare, etc. Bine că s’a sfârşit pentru că, chiar o lege mediocră e preferabilă nesiguranţei ce a domnit atâta vreme. De acum înainte, industriaşul ştie cel puţin pe ce teren calcă. Şi acum rămâne ca legea fiind aplicată, să adunăm indicaţiile asupra rezultatelor ei. Vom vedea in ce măsură va înlesni colaborarea cu capitalul străin „de care avem, nevoie pentru a asigura independența noastră economică, cum a spus Vodă. „ ... j n'fflHinii»» 1 1 Presa britanică Şi legea minelor In legătură cu cele semnalate mai sus, putem releva campania furibundă ce s’a deslănţuit în presa engleză împotriva legei minelor aşa cum fusese concepută în anteproeot. Legea votată a fost evident, atenuată în multe privinti însă nu-i mai puţin adevărat că am fi putut fi scutiţi de acesta atacuri cari creiază ţărei o atmosferă ostilă in străinătate dacă de la început legea era mai bine chibzuită înainte de a fi dată publicităţii In două articole vehemente Financial News din 25 iunie analizează textul primitiv al legei precum si alte dispozitiuni cari din pricina volărei prea repede in Fariamont, au rămas nemodificate. Ziarul englez scrie că domneşte mare nelinişte In City In privinţa situaţiei ce se crease Societăţilor existente. Insistă asupra impozitelor grele ce li se impun, asupra preluarea celor 15 la sută din beneficiul net în favoarea funcţionarilor înainte ca să fie asigurat vr’un dividend acţionarilor şi conchide că întreaga lege pare să urmărească scopul de a trece in mâinile pilotenilor guvernului investiţiunile britanice in industria petrolului din România. „Aceasta este o politică mioapă, termină Financial News. România are enorme resurse naturale Insă nu e capabilă să le exploateze fără ajutorul străin. E cert ca nici un om din City sau dintr’un alt centru financiar nu va risca capitalul său intr’o ţară unde nu există siguranţa, unde bunul străin e expus expropriere! fără compensaţie". Repetăm: aceste imputaţiuni trebuesc in cea mai mare parte Înlăturate In urma modificărilor introduse în legea aşa cum a luat fiinţă. Insă ar fi fost preferabil să nu se fi dat In vileag un proect care, trebuia prevăzut lucrul, era de natură să dea ţărei o reputaţie de xenofobie fără pereche. . . Noui dispozitiuni cu privire la transporturile destinate exportului și la cele de tranzit S’au sporit cu 50 la sută taxele actuale. -- Excepțiunile. ~ Sancțiunile în caz de abateri Directiunea căilor ferate aduce la cunştinţa generală că dispozitiunile prevăzute în tariful local de mărfuri, valabil dela 1 Mai 1923, la pagina 55/56 punctul II, transporturile destinate exportului, se abrogă, înloocuințdUrse după cum urmează: Transporturile de mărfuri cari se vor exporta atât prin punctele de frontieră de uscat cât şi prin staţiunile porturilor dunărene şi portul maritim Constanţa se vor taxa pe baza clasei sau tarifului special respectiv sporit cu 50 la sută afară de sarea exportată de regia monopolurilor statului pentru care se prevede o taxare specială. Această taxare se aplică tuturor transporturilor expediate, fie cu scrisori de trăsură locale, fie cu scrisori de trăsură internaţionale in cari se va specifica formula „transport destinat pentru export. 2. Sporul de 50 la sută se va aplica şi transporturilor de mărfuri cari tranzitează prin ţară. * Prin tranzitarea prin fără se înţeleg acele transporturi de mărfuri Cari intră în ţară prin o frontieră şi ies prin o altă frontieră, ca seniori de trăsură internaţionale sau cu scrisori de trăsura locale şi sunt însoţite de acte vamale de tranzit. Deasemenea acest spor se va percepe şi la transporturile de mărfuri, cari vor fi importate in ţară şi apoi reexportate în baza unei autorizaţiuni sau ordin emis de ministerul de finanţe, administraţia vămilor, fără a fi impuse la plata taxei de import. # 3. La transporturile de mărfuri adresate staţiunilor menţionate mai sus, cari nu sunt pentru export ci sunt destinate consumului intern nu se va percepe sporul de 50 la sută. In acest scop predătorii transporturilor sunt obligaţi, pe a lor răspundere, să înscrie în scrisorile de trăsură menţiunea „mărfuri destinate consumului intern”, pe care o vor subscrie, iar staţiunile o vor reproduce în foile de expediţie. *• £. In m» "când Wt transport* destinat pentru oj staţiune de frontieră (loco) sau pentru o staţiune situată foi interiorul ţării, se reexpediază, ani cândărse şi scrisoarea de trăsură anterioară, sau se recortează la cerere, pentru exportatMunci se percepe numai diferenţa între tariful normal şi cel de export pentru întreaga distanţă. In caz când se constată că un asemenea transport se repredă pentru export, fără a se declara aceasta, sau fără anexarea scrisorii de trăsură anterioară, sau dacă deşi s'a declarat in scrisoarea de trăsură ca destinat pentru consumul intern, se constată însă că s’a exportat, atunci se plăteşte pe lângă distanţa parcursă pe lângă diferenţa între tariful normal şi cel de export şi de şease ori această diferenţă ca amendă. * In legătură cu notfie dispoziţii! ni, se atrage deosebita atenţiune că în cazurile când se va constata că un transport declarat în scrisoarea de trăsură ca destinat consumului intern, s’a exportat, în afară de amenda prescrisă la punctul 4 aplicată la acel transport ca consecinţă, la toate transporturile viitoare ale Urmei respective, se va aplica tarifal de export ori care ar fi destinaţiunea transporturilor, nemailuându-se în consideraţie la această privinţă nici o declaraţiune, de orice fel ar fi ea. G. MANTTA Situaţia In a sa Open'd „Fericirea de a trăi“, sir John Lubbock elnumeră şi călătoriile printre marile mulţumiri ale vieţei. Dacă scriitorul englez ar trăi şi ar întreprinde o călătorie prin România, ar renunţa, desigur, la această părere. In adevăr, călătoria la noi a ajuns să fie o Curată aventură. Ca să pleci, trebue să’ te duci la gară Cel puţin cu o oră înainte, până nu-i adusă garnitura la peron. Iar când apare faimoasa garnitură, călătoriide nu posedău puternici! musculatură desvoltată printr'im lung exerciţiu, SUM nişte nenorociţi, îmbrânciţi, loviţi, striviţi, de multe ori buzunariţi, călătorii dau busna cari încotro pot răsbi, compartimente, în coridoare, în closet, pe scări,, pe tampoane, pe acoperişul vagoanelor, de peste grămadă şi peste geamantane, tixiţi ca sardelele în cutie de tinichea. Asta e călătoria normală. Cea nenormală, nici ea prea rară, este atiinci când se întâmplă un accident. Cum s’a întâmplat, deopildă, Duminecă, trenului personal Oradeoi-Bucureşti. Un vagon defect, de Clasa I şi II, a fost lăsat să Ultimile schimbări "care au avut loc în politica ţărilor apusene* au îngăduit Londrei să joace din nou rolul conducători în portţa mondială. La Londra, se va întruni luna viitoare conferinţa internaţională menită să desăvârşească opera de la Versailles. La Londra se tratează aii, în lungi desbateri cu delegaţii sovietelor, reluarea legăturilor economice între Occident şi Orient. Legăturile politice au fost uşor de stabilit: ele consistau foiixt’un schimb de Părţi de visită fortre guvernul socialist englez şi guvernul comunist rus. Reluarea raporturilor economice între bancherii din City şi „reformatorii“ de la Moscova au dat însă loc la discuţii zadarnice. Revoluţia politică diin Rusia a fost recunoscută, deoarece nu priveşte, la urma urmei, decât pe Ruşi. Prin revoluţia economică, bolşevicii OU esc însă din sistemul economic, mondial, sistemul capitalst. Ei s-au izolat, astfel în timp şi spaţiu, şi încercările lor de a se sprijini pe capitalul străin pentru a prelungi sistemul lor artificial sunt absurde. Nimeni, nu poate face apel la ajutorul Capitolului fără a se supune legilor lui, care sunt produsul unei întregi evoluţii a societăţii omeneşti.Pe când se tratează la Londra procesul uriaş al răsvrătirei Ruşilor, împotriva legilor economice Politică INTERNA meargă de la Oradea şi până la Ploeşti. Aci, pericolul devenind iminent, vagonul a fost înlăturat, iar călătorii, debarcaţi, au rămas pe peron, în aşteptarea altui tren, fiindcă în toată marea staţie a Ploeştlor nu există, după declararea şefului gărei, un alt vagon clasă, Cu COre să fie înlimM fel defect. — Asta marii nimic, spunea Un călător, rătăcit prin gară. Eu am venit de la Călimăneşti la Piatra-Olt intri un vagon de Cl. I, cu banchete de lemirt. Pe drum ne-a apucat ploaia şi fiindcă toate geamurile vagonului erau sparte a trebuit să părăsim compartimentele, ploaia căzând în ele cu găleata. De la Bucureşti,am luat personalul spre Oradea-Mare. Lângă Ploeşti, două vagoane au ieşit de pe linie şiatârnă încă aci, în aşteptarea unui tren ca să pot pleca acasă..Şi lumea rabdă toate aceste mizerii. Le rabdă fiindcă nu suntem în zadar singurul popor în zicăturile Căruia se găseşte şi aceasta Să nu dea Dumnezeu românului Cât poate răbda! . A A . ■ T. P. EXTERNA fireşti, se discută, tot la Londra, un proces similar, de mai puţină amploare dar care ne priveşte de mod aproape de procesul politicei economice româneşti. Marele bar „Financial News“ ne aduce ecoul desbaterilor în chestia românească, şi din formidabilele atacuri îndreptate împotriva noastră , pe care le reproducem în corpul ziarului — ne putem da seama că ni se aduc din partea bancherilor din City, exact aceleaşi învinuiri ca vecinilor noştri de peste Nistru. Se pare că umărind alte ţeluri decât Ruşii, am ajuns dim punct de vedere al relaţiunilor CU sistemul capitalist modern la aceleaşi rezultate, ne-am izolat în timp şi spaţiu. Teoria naţional-etatistă se abate de la legile fireşti ale capitalismului Universal, Suntocmni ca şi doctrinele comuniste. Iar consecinţele acestor, abateri ne sunt semnalate de „Financial News“ în termeni categorici: „nici o livră sterlină pentru România !“ Aceste rezultate economice care ne taie de Apus, ne împing spre Orientul asemănător, spre Rusia anticapitalistă ca şi noi, tocmai în momentul când între Rusia şi ţara noastră se pune grava problemă a Basarabiei. De o parte am conflict economic, de alta Un conflict politic. Se cuvine să ne hotarâm Cât mai de grabă cU cine vrem să încheiem pacea: CU Londra sau cU Moscova. G. G. PENTRU SEZONUL de RAI „argus* LEI 60 LUNAR Ce se aşteaptă de la conferinţa parlamentare internaţională a comerţului Cu prilejul întrunirii conferfiinţei interparlamentare a comerţului şi propus de un studiu asupra sistemului protecţionist din Canada, marele ziar economic Nephifine scrie următoarele: ,,Defyt 1911, intervenţioni&mail domneşte pretutindeni; la noi ca şi a vrea industriaşii, prin taxe vamale din ce în ce măi mari, "cer guvernelor protecţiune contra, concurenţii străine; pretutindeni conducătorii partidui muncitoresc cer privilegii fără de a se mai preocupa de rendementul muncii sau de preţul de cost al mărfurilor.. Industriaşii şi lucrătorii cer avantajii în dauna Consumatorilor şi pentru a nu satisface, legislatorii — pretutindeni — au violat legile economice. Nu s-a mai ţinut socoteală de organizaţia generalei lumii industrie şi comerciale. Fenomenele primordiale ale Vieţii economice: schimbul, diviziunea muncii, circulaţia produselor şi a oamenilor, necesitatea unui instrument bun, care să servească drept măsură tot schimburile internaţionale şi prin aceasta să fie însuşi ori echipament, a fost cu dispreţ ignorate. S‘a crezut, ca şi în 1848, că legea naturală a Cererei şi „ ofertei este o invenţie a economiştilor, care mi serveşte ki nimic — şi, "Ca şi îrt 1818, lumea nua înţeles că, covigrenţa economică este Wt agent activ, graţie căreia mărfurile şi serviciile sunt apreciate la adevărata lor valoare. Civilizaţia vrea să dea aripi libertăţii şi guvernele o pun în lanţuri. Războiul a reîntronat pretutindeni, barbaria şi a favorizat politica reacţionarilor. Iată peritici "Ce lumea aşteaptă, CU multă nerăbdare, rezultatele pozitive ale conferinţa parlamentare internaţionale. Reîntronarea principiului "CSpiCzei naţiunii Celei mai favorizate; revenirea la principiul creator de egalitate în relaţiile economice internaţionale va fi — să sperăm — pentru sistemul intervenţionist de astăzi, începutul sfârşitului% Săptămâna juridică de Hurmuz Aznavorian* Taxe comunale. - Poprire Taxe comunale. — Autonomia fiscală comunală. - Impozite. — Art. 4 legea maximului si 104 legea org. comunelor urbane. Decizia Cas. III, No. 632 din 26 Martie 1924 Curtea de Casaţie secţia III-a pare că şi-a făcut jurisprudenţă asupra capacităţei financiare a comunelor de a-şi echilibra bugetele cu mijloace locale, fără a mai face apel la Împrumuturi. Până la 1903 comunele noastre erau organizate după sistemul descentralizator al creărei resurselor financiare. Acest sistem fiind criticat politiceşte, s’a ajuns la unul mixt de centralizare şi de descentralizare, prin două legi, importante: 1) Legea fondului comunal. 2) Legea maximului contribuţiunilor comunale. In locul accizelor, legiuitorul a creiat impozite indirecte generale asupra unui număr de articole de consumaţiune. Veniturile lor se centralizează la Ministerul de Finanţe şi apoi se repartizează la comune. Comunele, în al doilea rând pot creia taxe şi ele sunt asemănătoare cu acelea cari alimentează fondul comunal, cu o deosebire că n’au incidenţa lor fiscală asupra articolelor de consumaţiune. Aşadar, dreptul nostru public recunoaşte comunelor aceste două categorii de venituri, cari juridiceşte derivă din două titluri deosebite. Articolul 105 din legea de organizare a comunelor cerând o lege pentru creiarea unui impozit comunal, şi articolul 108 din Constituţie afirmând acela? principiu, s’a crezut util să se introducă şi dreptul nostru public un procedeu legal care să îngădue comunelor să-şi creeze venituri, fără a mai aştepta votul parlamentului. Legea maximului satisfăcut în totul această nevoie a comunelor. Raportorul legii a spus, în numele guvernului: „Prin legea maximului administraţiunea comunală dobândeşte elasticitatea de care are nevoie, pentru a putea să-şi procure la timp veniturile necesare şi pentru a putea face faţă serviciilor ce- sunt impuse”. Aceste taxe, ca să rămâie definitive, se afişează conform art. 104, la uşa Primăriei, timp de 15 zile. Particularii impuşi, au dreptul să conteste atât necesitatea taxei cât şi quantumul ei, la Ministerul de Interne. Este, prin. Urmare o cale de atac de ordin administrativ, pusă la dispoziţia celor ce se cred lezaţi. Trecând acest termen, şi deriziunea consiliului comunal fiind aprobată de Ministerul de Interne, titlul rămâne definitiv şi e inatacabili. Cei mai mulţi însă, neglijează această cale de atac, şi aştept urmărirea din partea comunei şi abia atunci pun în discuţiune valabilitatea nu numai formală ci şi de fond al titlului comunei.* Suntem de părere că aceste contestaţiuni sunt tardive şi nu se pot menţine în faţa tribunalelor. Recent, Curtea de Casaţie s. IlI-a cu deriziunea No. 632 din 26 Martie 1924, îşi motivează hotărârea cu următorul considerent, pe care nu-l găsim în cele precedente: „titlul pe daza căria se urmărește fiind însăși legea maximului şi deciziunea consiliului comunal, dată şi aprobată conform acestei legi, deciziune a cărei legalitate nu a fost contestată de recurentă și termenuul prescris de legiuitor”. Cum instanțele de fond au căzut deseori şi eroarea inexplicabilă de altfel de a nu da nici o importanță termenului de 15 zile prevăzut în art. 104 legea org. com. urbane, au admis să se discute în fața instanţelor de drept comun, atât necesitatea creărei taxei cât şi proporţia între taxă şi serviciul comunal prestat. Recenta deriziune tranşează in parte această chestiune. Ea trebue complectată în sensul că această discuţiune nu intră în cadrul unui proces de drept privat şi că nu poate căpăta o soluţie de fond pe această cale. Necesitatea sau oportunitatea creărei taxelor aparţine politicei administrative şi financiare iar nu dreptului privat. De aici, imposibilitatea şi de fapt şi drept din partea instanţelor judecătoreşti de acontrola şi de a avea un criteriu de cercetare. Fiind acte de ordin administrativ, abuzul lor e cenzurabil numai pe calea contenciosului, căci drepturile de fond ale comunei sunt din domeniul dreptului public iar nu al dreptului privat. Eroarea tribunalelor vine din împrejurarea că se consideră de unii publiciști ca fundament al acestor taxe raportul sinalagmatic intre serviciul prestat şi taxa stabilită. Fundamentul art. 4 din legea maximului nu presupune o echivalenţă de obligaţiuni şi drepturi şi nici o tranzacţie între dreptul public şi cel privat, ci e un principiu de drept public, din materia specială fiscală. „ Taxele sunt dări cari se percep dela particulari sau grupuri de particulari, drept contra-parte specială a unui serviciu care li s’a făcut de Stat sau a unei cheltueli pe cari au pricinuit-o Statului, cu ocazia exerciţiului unei intervenţiuni de Stat, şi al căror mod şi quantum sunt fixate în mod unilateral de puterea publică. (A. Wagner, Traité des sciences des finances, pag. 344, paragr. 204). Aşadar e vorba de o creaţiune a puterei publice şi în mod unilateral. Că se va avea în vedere, în momentul creărei taxei, un serviciu comunal care se va presta în mod special, e a de afiliat, dar aceasta nu e decât determinantul taxei, iar nu originea ei. Creaţiunea taxei a de resortul puterei publice, şi nu poate o instanţă de drept comun, fără a călca principiul reparaţiunei puterilor, să cerceteze, din nou, motivul care a desterminat crearea taxei şi proporţia păstrată între serviciu şi quantum. Astfel completată teoria taxelor comunale, raţiunea de a fi a termenul® de decădere de 15 zile nu se mai poate contesta. Fiind un act al puterei publice, un act de ordin administrativ, contestaţia trebue făcută la organele justelare administrative, cari vor aproba taxa, in urma justificărei ei complete. Curtea de Casaţie, admiţând prin cet conta decizie, că există o decădere, dacă nu s’a contestat legalitatea creărei nei taxe în termenul stabilit, a admis implicit şi teoria că instanțele de fond nu pot discute gctele de ordin administrativ, chiar dacă prin ele particularii ar fi lezaţi în drepturile lor patrimoniale. Sunt alte căi de atac pusei la dispoziţia lor, de cari se pot folosi în cuprinsul anumitor termene. . . Poprire. — Cauţiune !(cas. II Dec. din 27 Iunie 1924)] Articolul 455 din Proc. civilă în ali* niatul său III, dă drept unui creditor care n’are act scris să obţie poprirea* însă cu obligaţiunea de a da o cauţiune ,de jumătate din valoarea reclamaţiunii’•* In faţa Curţei de Casaţie s’a pus chestiunea 'de a se şti 'dacă, suma reclamată prin acţiune ar fi considerabil de mare, iar suma ce se tinde a se popri, a se imobiliza în mâinile terţului poprit, excesiv de mică, jumătatea cauţiunei se va calcula la suma pretinsă în acţiune sau la suma ce se cere a se imobiliza? De pildă, un debitor recalcitrant datorează un milion. Creditorul său îl dă în judecată şi aflând că are de luat deja cineva una mia iei, cere tribunalului să se poprească această sumă. Cauţiunea la care va fi obligat acest creditor pentru a imobiliza o mie de lei, va fi de 500.000 Ieon numai de 500 lei? După cum vedeţi, soluţiunea e de un interes practic considerabil. Pentru a paraliza pe un debitor, pentru a-1 constrânge la plata datoriei, creditorul poate popri, oriunde va găsi, sume datorate debitorului Său. E o măsură de conservare şi de constrângere foarta utilă. Va fi el însă obligat să depun pentru fiecare mie de lei ce va popri, câte 500.000 lei cauţiune? Exerciţiul dreptului de poprire ar deveni iluzoriu. Cu toate acestea Curtea de Casaţie s’a oprit la această din urmă soluţie. Aşteptăm motivarea. , ^ ----------gara» ---------------------| Cum privesc Sovietele recunoaşterea „de jure” DECLARAŢIILE LUI ZINOWIEWLA CONGRESUL INTERNAŢIONALEI A II-a / „Internationale Presse Korrespondenz”, publicaţia oficială a Internaţionalei a 3-a, aduce în ultimul său număr text integral al raportului făcut de Zinowiew con-, gresului partidului comunist rusesc. In capitolul rezervat politicei externe, Zinowiew atinge o Chestiune foarte importantă, aceea a recunoaşterii „de jure” a Rusiei Sovietice şi expune cum priveşte Rusia aceste manifestări externe.’ „Pe tărâmul politicii externe, trebue să constatăm o situaţie foarte ciudată. Pe de o parte, avem înaintea noastră o întreagă serie de recunoaşteri „de jure“, cari par a ne crea o situaţie favorabilă. Pe de altă parte trebue să mărturisim pe faţă, că In legătură cu recunoaşterile „de jure” vom avea şi o întreagă serie de dificultăţi. Buchetele de flori ce ni se trimit, curg unul după afini: „vă recunoaştem de iure“. Ni se trimit purtători măreţi ai acestor buchete, dar cum ne aplecăm să mirosim parfumul florilor, iese la iveală o socoteală, — şi cât de lângă ! Pretenţii pentru naţionalizarea fabricilor, a minelor, datorii de război, datorii dinainte de război, dobânzi la datorii, dobânzi la dobânzi, şi câte altele sunt cuprinse In această socoteală. Pe această cale ne aflăm intr’o situaţie extrem de avantagioasă, din care culegem însă noul greutăţi. In aceste zile vine la putere „amicul" nostru d. Harriot. El ne „iubeşte“ foarte mult. Dar în realitate, cum stau lucrurile ? Până acum 11 aveam pa Ppincaré, mânios şi ursuz, care nici nu voia să stea de vorbă cu noi, şi ne striga mereu: blestemaţilor, criminalilor, lasă că vă arătăm noi vouă, vom cumpăra pe români, şi odată şi odată o să vă tăiem beregata. Acuma în locul acestui Poincaré vine banii nichiaş Harriot. Şi ce ne spune dânsul ? Iată: Noi vă recunoaştem, noi nu suntem ca Poincaré. Dar, deocamdată plătiţi-ne datoriile. Iată situaţia în adevărata ei lumină, iată dificultăţile. Noi bolşevicii, — termină Zinowiew, — trebue să apărăm pe țărani de capitaliştii străini."