Argus, februarie 1926 (Anul 17, nr. 3833-3856)
1926-02-01 / nr. 3833
IMPOZITUL PE MOŞTENIRI de CONST. GAROFLID Evacuarea pe bază aur Tarifui d-lui V. Brittiana pentru impunerea cuasesiunilor a trecut la comisia financiară fără aici o discuţie El a fost admis neschimbat Desigur, explicaţiile d-lui ministru de iioante au fost aşa de sugestive iacat nici o împotrivire nu s-a manifestat. „Uşurarea pe trei ani" a contribuabililor a fost de bună seamă argumentul principal care a contribuit la liniştirea spiritelor- Vom analiza cu altă ocazie în ce consistă această uşurare, şi cât treime să se bizite contribuabilii pe ea; aştept pentru aceasta publicarea tarifului pe trei ani a d-lui V. B. după cum anunţă Viitorul. Comisia financiară în unanimitate dar a primit tariful astfel cum a fost prezentat. S'au făcut Lotus, la această comisie oarecare observaţii; astfel s’a propus ca evaluarea moştenirilor să se facă pe bază aur, adică la aplicarea impozitului să se tie seamă de deprecierea sau ridicarea eventuală a mopetei. S’a cerut prin urmare ca măsurătoarea să se facă cu un instrument nevariabil. Introducerea acestui fel de a evalua moștenirile nu ar fi determinat o evaluare mai ușoară a cotelor de impunere de azi. Din acest punct de vedere efectele apăsătoare ale tarifului rămâneau aceleaşi In viitor, această modalitate de preţuire ar fi fost foarte utilă, atât breariilor, cât şi fiscului. Astăzi cu valoarea leului oscilând până acuma în jos, mâine ridicându-se în sus* ori și ce aplicare de tarif progresiv revarietur este un joc. Am aflat în „Argus“ cum impunerea legei Titulescu s-a mărit considerabil prin scăderea leului de la 7 cea, aur la 2,43 dela Martie 1921 până azi. Această îngreuiare, care e acum de 30 la sută de mijlociu, se ridică la sută la sută ia sute pentru averile de un milion lei aur. In viitor, o scădere a leului aepărând probabilă, s'ar crede aA, din acest punct de vedere, contribuabilul nu ar avea de ce se teme. Deprecierea valutară, care a transformat în lege bolșevică» legea radicală a d-lui Titulescu. Eu mai pare posibilă. Dar dacă din punctul de vedere monetar tariful progresiv al d-lui ministru de finanţe nu s-ar putea agrava sunt însă alte cauze care pot produce indirect acelaş efect Nivelul preţurilor interne nu a atins azi limita deprecierii leului arătată prin cetatea lui în târgul exterior. Fatal insă nivelul preţurilor interne, tinde să ajungă ni valul corespunzător din afară. Această evoluţie necesară se observă Constantiul de la 1919 până azi. Dacă însă, până acum preţurile interne nu au atins nivelul mondial, cauza e că leul scăzând continuu s-a depăşit mereu punctul de concordanţă între preţuri şi cotarea lui. Imediat, însă, ce leul se va stabiliza şi această stabilizare este foarte posibilă, nivelarea preţurilor interne şi externe se va face. Care va fi urmarea? Astăzi din diferite cauze, neadaptarea preţurilor la variaţia prea repede a leului comprimarea preţurilor interne prin taxe de export, criza de numerar şi de credit, etc, nivelul preţurilor producţii noastre este cu circa 25—3® la sută sub ceea ce ar fi trebuit să fie. Valoarea bunurilor este scăzută cel puţin în aeeaşi proporţie şi prin urmare evaluând astăzi in lei o avere nu are preţuirea ei reală in aur. Această subcotare a rimurilor la noi mai e determinată şi de alte cauze pe lângă cele arătate: regimul chiriilor pentru case, agitaţia demagogică pentru moşii, etc. Toate acestea la un joc fac că, în ipoteza stabilizării leului, preţul bonurilor se va ridica în scurtă vreme cu circă 30 la sută, pentru a egala târgul mondial. Averile ridicându-se cu acest procent, este evident că progresiarea impozitului se măreşte. Se va întâmpla cu tariful d-lui V. B. ceea ce s’a întâmplat cu acela al d-lui Titulescu, el va creste in mod automatic si DEGREVAREA PE TREI ANI INTRODUSA ASTAZI IN TARIF si cu care d-l V. B. consolează contribuabilii, nu va servi la nimic. Impunerea va reveni iarăşi de unde a plecat, adică la situaţia de azi pe care am arătat-o egală cu regimul sovietic. Dar va zice d-l V. B. leul va capeşte, programul nostru e bazat pe această creştere. Las la o parte, chestia că această eventualitate poate să nu se întâmple şi admit că leul va creşte. In această ipoteză nu va mai fi păcălit contribabilul ci fiscul şi păcăleala va fi cu atât mai mare cu cât leul va creşte mai repede. Dacă ar fi să se realizeze programul anunţat de cercurile oficiale, ridicarea leului cu 3—4 centime aur pe fiecare an, în doi ani scara valorilor pe care d-l V- B. îşi stabileşte impunerea va fi complect răsturnată şi de astădată, bineînţeles, tot în favoarea averilor prea mari. CONST. GAROFLID Propui Mini Iul După ziarul Novosti din Belgrad programul viitoarei conferinţe a Kicsi Antante a fost definitiv stabilit şi cuprinde desbateri asupra următoarelor chestiuni: 1. Tratatele dala Locarno şi pactul de siguranţă pentru Europa centrală; 2. Relaţiunile Micei Antante cu Grecia; 3. Navigaţia pa Dunăre şi eventuala desbatere asupra propunerii germane pentru constituirea unui sistem de canaturi care să lege Hamburg cu Salonic; 4. Examinarea relaţiunilor fiecărui Stat cu Rusia şi Bulgaria; Problema dezarmării şi chestiunea producţiei şi schimbului internațional. Transporturile de I. RADU Una din cauzele principale ale balanţei noastre comerciale deficitare Una din cauzele, principale pentru care in ţara noastră, atât de bogată de produse agricole şi alimentare, scumpetea traiului s-a accentuat an cu an, a fost criza transporturilor pe C. F. R. Pe când de pildă in alte ţări, ca în Franţa, laptele, aiment de prima necesitate, se transportă pentru aprovizionarea oraşelor, deja distanţe de sute de kilometri, la noi din cauzaifcultăţilor de transport, acest aliment nu se poate aduce din locurile unde prisoseşte. In acele unde se resimte lipsa lui. . De aci rezultă anomalia că pe când In aceiaşi ţară, în jurul Oraşului Roman, laptele se vinde cu 3—5 iei kgr. la Bucureşti acelaşi aliment se vinde cu 15—20 lei kgr. Ce însemnată economie casnică, ar realiza însă nenorocitul de funcţionar român din Captală, care ar putea cumpăra laptele necesar copiilor săi, cu preţul la care el se " desface la regiunile unde producţia lui Întrece nevoile consumului" populaţiei? Acest exemplu elementar, se adaptează tuturor articolelor de prima necesitate din ţara noastră, cari se vând la preţuri diferite, nu în raport cu calitatea şi cantitatea în care se produc, ci după regiuni, în raport cu posibilităţile de transport ale ţarei. ,, lată deci , pentru ce indexul de scumpete, arată o depreciere interioară a leului din ce în ce mai mare, ea fiind pe primul rând efectul direct al insuficenţii transporturilor. Târgul interior al mărfurilor, este şi el influenţat în mod artificial, pentru că, la conformitate cu princpiile economice, preţul general de desfacere a mărfurilor, nu se orientează după cifra cea mai scăzută, din centrele mici cidupă cifra cea mai urcată din centrele comerciale principale a vând posibilitatea de a se valorifica 1 bil, așa curs ar trebui să 5i, dar nu pretutindeni în mod rapid și echita-1 este. Anul XVII No. 3833 AZI A APĂRUT EDIŢIA FRANCEZĂ ABONAMENTE IN ŢARA Un an 800 lei 6 luni 450 „ 3 luni 250 3 lei in ţară. 6 IN STREINATATE Un an 1800 lei 6 luni 1000 „ 3 luni 600 „ lei In străinătate 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI AL INDUSTRIEI şi FINANŢE! Fondatorii 8. Pauker *1 H. F. Valentin Director: Grigore Gafencu Iwal Portraaris 132« BIROURILE B u c u r e ș ti Strada Sărindar 19 — TELEFON: 6/93 si 35/19 PUBLICITATEA: Concesiunea exsiusiva a Societate Generale de Publicitate Directorii Corel khuUir «i S* ears« ttr. MiCMb (tasta HspiiiisarjM 9) itta is NEMULTUMITII Scandalul de la Budapesta ia zi deşi o înfăţişare mai gravă. Şi ceea ce e cu deosebire grav, nu e, după cum am arătat aci„ escrocheria mai mult sau mai puţin dezinteresata a prinţului Windischgraetz şi a complicilor săi, ci felul de a explica şi justifica această operaţie „patriotică“ din partea guvernului maghiar şi a principalelor ziare ungureşti. D. Briand, desigur bine informat despre tot ce se petrece la Budapesta a cerut cu insistenţă ca reprezentanţi ai intereselor franceze să asiste la toate cercetările autorităţilor locale. D. Bethlen a rezistat, la ajuns la învoiala, după noi şi energice demersuri franceze, că reprezentanţii streini să participe la cercetări până in ziua când procesul va ieşi din faza instrucţii. Căci atunci, a declarat contele Bethlen, procesul aparţine justiţiei, şi nici o autoritate, fie externă fie chiar internă ■ nu mai poate interveni. Insistenţele d-lui Briand dovedesc că guvernul francez este alarmat de întinderea complotului de la Budapesta, de însemnătatea lui politică, şi că nu are o încredere desăvârşită în obiectivitatea d-lui Bethlen. Scrisori publicate in ziarele streine au reuşit dealtminteri, să compromită intro anumită măsură, întregul regim maghiar, deja regent pârnă la ultimul membru al majorităţii maghiare. In această privinţă ,,anumita' presă internaţionala, care are o veche socoteală de regulat cu regimul antisemit maghiar( a dus " o campanie de "dezvăluire"' al cărei ecou a fost tot atât de viu da Berlin ca la Paris, la -.Londra ca la Washington. In special Berliner Táblait a bine meritat deja biurcurite noastre de propagandă, incapabile fireşte să organizeze ■campanii" atât de folositoare ţării româneşti. Acest ziar merită de acuma toată indulgenţa d-lei Tătărescu îs Râuleţ, cari i-au interzis intrarea în ţară submotiv,,că, ar fi pretins că n'avem faimica sfânt! Dacă se cuvine să înfierăm cu toată energia falsurile maghiare şi să răspândim in lume adevărul asupra motivelor politice care au pricinuit aceste escrocherii, se cuvine deasemeni, să observăm cu luare, aminte starea de adâncă tulburare politică şi morală care doinueşte în marele centre dunărene. Găsim în ziare serioase de importanţa lui „Neue Freie Presse“ din Viena, cuvinte amare şi revoltate, către invinuesc tratatele de pace da a fi introdus în lume crima şi nebunia, imoralitatea şi laşitatea, care au dus in mod firesc, victimele deznădăjduite spra falsificare şî escrocherie. Aceste învinuiri nesocotite împotriva unor tratate care au pus capăt războiului sângeros, provocat de Germania şide Austro Ungaria, dovedesc că democraţii austriaci sunt tot atât de nemulţumiţi de stare... lor actuală ca magnaţii unguri. Şi aceleaşi nemulţumiri clocotesc in Germania, unde în urma crizei de credit care goleşte fabricele şi distruge producţia, sute de mii de revoltaţi, de extrema stângă şi de extrema dreaptă, cutreeră străzile Berlinului, pregătesc ,jmlchuri, ameninţă republica burgheză, şi aclamă când pe Trotzki, când pe Wilhelm al Doilea, Germania, cal puţin, are un plan de refacere, un plan de viitor în cadrulvieţii politice a Europei occidentale : înţelegerea de la Locarno. Dacă nu se va ţine de această înţelegere, vina va fi a ei. Numai a ei. Dar Viena şi Budapesta n'au nimic. In afară de St. Germain şi Trianon, nici o speranţă de viitor, nici un proeet de ,,deprindere“ de pimpăcare". Viena se căzneşte să ■ nu moară sufocată. Budapesta fabrică manetă falsă. Ori cât ar fi avut neamul nostru de suferit din partea acestor capitale trufaşe am fost răzbunaţi, cu vârf şî îndesat. Se cuvine să găsim un imodus vivendi“ pentm toată lumea. S'a vorbit mult şî prost, despre un Locarno lanord şî un Locarno la sud. înainte de toate e nevoie de ordine politică și economică in Europa dunăreană, G. G. Kn ic Difi geMilitisia BERLIN. — Pe piaţa monetară germană există actualmente o mare abundenţă de ban, tocmai ca in primele zile ale perioadei de deflate Totuşi, dobânda banului, oficial cotată, nu trebuie, luată drept bază pentru judecarea situaţiei, cum nici scontul particular care se menţine neschimbat la nivelul de circa 6 şi 3/8 la sută Cu această taxă nu se găsesc bani disponibili pe piaţă şi cererile nu pot fi satisfăcute. Scăderea taxei oficiale a scontului de la 9 la 8 la suta, hotărâtă de Reichsbank sau (amâna trecută nu va avea vreo influenţă asupra vieţii economice a ţării, decât numai dacă băncile Îşi vor reduce ln proporţiune dobânzile lor. Desigur că tot partea face acest lucru deoarece la finele anului au acumulat foarte multe rezerve de bani lichizi, ceea ce se manifesta prin faptul că pe piaţa monetară se fac multe Împrumuturi pe termen scurt. Veilip ilan ROMA. Din informaţiunile financiare publicate de Tezaurul ialian in „Gazetla ufficiale“ rezultă că la 31 Decembrie 1925, bugetul exerciţiului in curs s-a soldat cu un excedent de 228 milioane de lire, pe când la aceeaşi epocă din 1924 era un deficit de 184 milioane. Circulaţia în compul Băncilor particulare şi ale Statului în luna Decembrie a sporit cu 147 milioane, însumând în total 21 miliarde 448 milioane. Pe de altă parte balanţa comercială pe perioada Ianuarie-Noembrie 1925 s'a soldat prin un excedent al importaţiunilor asupra exportaţiunilor de 7 miliarde 224 milioane. O valorificare inegală a produselor agricole Se constată in present fenomenul uimitor, că pa când înainta de râsbel, casele municipale şi serioase de export de cereale din ţară, cumpărau produse agricole din toate punctele ţării, astăzi marile firme exportatoare au cumpără nici na bob in interiorul ţării, ci numai la schela şi în imediată apropiere de schelele dunărene. Cauza acestei uzanţe, fără precedent, este aceia că în ultimii ani casele de export au încercat enorme prejudicii cu cerealele cumpărate în interior, cereale, cari, în majoritatea caşurilor au rămas imobilizate, putrezind prin staţiuni, fără a putea fi transportate spre porturile dunărene, pentru a fi încărcate la export De aci rezultă anomalia, că pa când cerealele aflate la Brăila, Galaţi şi în celelalte porturi se vând lesne, la preţul mondial al zilei, cerealele din interior, din Moldova, Basarabia, Transilvania şi alte regiuni agricole ale ţării, oricare ar fi calitatea lor, nu se pot desface decât la preţuri inferioare, cu IA—20.000 lei la vagon în această diferenţă intrând nu numai cheltuielile de transport, dar şi rezerva ce-şi craiază micul speculant de cereale, singurul care cumpără cereale în interior, pentru riscurile sale în vederea transportului acestor cereale la porturi. De fapt această rezervă este adeseori neînsemnată, căci în majoritatea cazurilor se întâmplă că cerealele micului speculant din interior, ajung foarte greu, după luni de zile, la porturi, când fie că sunt alterate din cauza Îndelungatei staţionări de luni de zile în magaziile gărilor, fie că au fost cu generozitate dijmuite de răifăcători în acest interval Iată aşadar că comerţul de cereale în interiorul ţării este lipsit de siguranţă şi de apărare împotriva stricăciunei şi a jafurilor, pe urma crizei transporturilor. De aci decurge anomalia că avem două categorii de apicultori in ţară, una favorizată de noroc având produsele în porturi sau în apropierea lor, alta având produsele ei in intarnerul ţârei, pe cari nu le poate valorifica decât foarte greu şi la preţuri mult inferioare. Şi iată pentru ce producţia agricolă a ţării, nu are nici un stimulent de desvoltare şi intensificare, ea neaVorbind despre aceiaşi chestiune cu un mare industriaş, acesta nu declară: — Nu trebuia să confundăm traficul trenurilor de persoane, cu cel de mărfuri. ' ■ Primul a înregistrat in ultimii ani, oarecari ameliorări, dar dacă-l punem alături de cel din străinătate, constatăm cu regret cât suntem, de înapoiaţi. In ce priveşte traficul de mărfuri, acesta merge ti cu si, regresând, in raport cu nevoile tot mai pronunţate ale vieţei noastre economice. Sunt mărfuri, materiale prime, cari sosec de la mari distanţe din străinătate în câteva săptămâni, dar cari la noi au nevoie de câte 3—6 luni, până sosesc de la Constanţa la bucureşti. Cunoaştem, catul unei uzinemetalurgice din Capitală care comandând 300 tone tablă la Anvers, aceasta a sosit de acolo in 3 săptămâni. La Constanţa însă marfa a făcut un stagiu de 3 luni şi jumătate, în care timp trei directori şi un funcţionar superior au, trebuit să se deplaseze spre a stărui pentru urgentarea trannsportulu. Abia după 12 voiajuri de această natură, insoţite de cuvenitele stăruinţe... tradiţionale, această tablă a putut ajunge la uzina din Bucureşti, care a executat astfel comanda .,urgentă“ a unei societăţi petrolifere după 6 luni de la primirea ei. Se poate oare concepe o activitate industrială sub un asemenea regim de transport, care implică amănări şi întârzieri de luni de zile in efectuarea producţiei şi executarea angajamentului ? Industria încearcă enorme prejudicii pe urma acestei situaţii, care împedica aprovizionarea la timp cu materiale prime, efectuarea comenzilor şi livrarea lor în termen. Discutându-se deci după posibilităţile de transport, majoritatea industriilor din ţară sunt nevoile a-şi adapta activitatea lor, nu după capacitatea de producțiune, ci după numărul vagoanelor ce se acordă. Fapt e că chiar atunci când direcția generală a C. F. R. aprobă, pe hârtie, un număr de vagoane, ce urmează a fi atribuite silnic diferitelor industrii mai importante, această aprobare are un caracter pur platonic, căci zile întregi fabricile nu primesc nici măcar, un vagon din cele aprobate. Cunoaştem caşul unei uzine din Bucureşti, care are aprobate 5 vagoane pe zi, dar care atunci când primeşte câte un vagon două zile consecutiv, consideră acest fapt ca un eveniment de prima ordine. Aceasta este situaţia. De ară de zile rezultaele financiare ale unor mari şi interesante industrii, cum e cea carboniferă; de pildă, se menţin la cifre indirect proporţionale cu sporirea remarcabilă a producţiei. Este criza de transporturi care le forţează să vegeteze, să-şi restrângă capacitatea de producţie şi să-şi licenţieze lucrătorii. Vagoane întregi de sfeclă, pentru aprovizionarea fabricilor de zahăr, şosee degerate complect inutilizabile, după o interminabilă imobilizare prin staţiuni. Iată aşadar pagube pentru producătorii de sfeclă şi pentru fabricile de zahăr. In ce priveşte expediţia mărfurilor in colele, de mare sau mică greutate, transporturile pot fi considerate ca nule. De aci, noul uz al industriilor, de a-şî expedia produsele la bagaje, ceia ce implică o sporire considerabilă a cheltuelilor de transport, cari grevează costul mărfurilor, scumpind în mod zadarnic ■traiul populaţiune’. In totalitatea tor aceste mari şi mărunte consecinţe ale crizei transporturilor, Înapoiază activitatea economică a ţării, descurajând producţia, scumpind traiul şî reducând esportul nostru la ultima expresie. Nu este deci de mirare că balanţa noastră comercială a devenit în ultimul timp deficitară, cu toate că unele ramuri de producţie, cum e cea petroliferă, producţia a făcut mari progrese. Este dovada cea mai strălucită că numai o radicală îndreptare a drumului nostru de fisr, va rezolva criza economică interminabilă prin care trece ţara noastră de la război şi până astăzi. L RADU Industria şi transporturile FRONTUL UNIC Anunţarea alegerilor comunale a avvit un prim efect bun: cele trei partide da opoziţie," care, in tot timpul guvernărei liberale, nu au găsit nici un prilej să se apropie, de data aceasta s’au supus nevoii de a lupta în comun. Faptul acesta are o deosebită impotanţă. Căci frontul unic, constituit in vederea alegerilor comunale va servi, desigur, drept bază combinaţiilor din care va ieşi viitorul guvern. De aceea tratativele in vederea fixăreî, de pe acum, a raporturilor intre partidul ţărănesc şi cel nafional, pot fi socotite ca premature. Numai după ce se va da lupta în comun la alegerile dela 18 Februarie şi după ce aceste două partide vor lua contact efectiv şi cu partidul d-lui general Averescu, numai alunei se va putea vorbi, în cunoştinţă de cauză, de repartiţia puterei guvernamentale intre partidele azi in opoziţie. Ceea ce mintea omenească nu reuşeşte să facă, fac, adesea, împrejurările. Şi e înţelept, nu politică mai ales, ca să se dea cuvânt şi împrejurărilor înainte de a se lua hotărâri definition. Opinia publică, imparţială, primeşte cu mulţumire noua grupare a opoziţiei, nu atât din dorinţa de noutăţi şi de schimbări, cât din nevoia stabilitei uniri echilibru politic în ţară. Orice lărgire a bazelor de organizare e un progres in viaţa politică, cum e şi în viaţa economică. Şi noi, salutăm în, blocul opoziţii triumful unei idei de ordine şi de organizare in haosul de până acum. C. P. Ştiri economice Polonia VARŞOVIA —Reprezentanţiii asociaţiilor „Banquers Trust“ şi „American Tabacco Company" au părăsit Marţi Varşovia, după ce au examinat amănunţit valoarea monopolului polonez al turnului, şansele pentru desfăşurarea sa ulterioară, precum şi condţiunile economice din ţară. Materialul strâns de reprezentanţii americani a fost discutat de aceştia cu reprezentanţii guvernului polonez şi va fi transmis centralei din America. Propunerile definitive asupra tratamentului fondului de operaţiuni şi a creditului proiectat se vor depune guvernului polon, bazate pe materialul sus menţionat. Itala ROMA. — După o circulară a băncii G. Ceretti din Gemua iată cami vor fi dividendele ce vor fi acordate de diferitele instituţiuni financiare italiene de credit. Banca comercială 65 lire, adică cu 5 lire mai mult ca in exerciţiul trecut Banca de credit italian 50 lire, mai mult ca 5 lire ca exerciţiul trecut Institutul italian de credit maritim lire 37,50 faţă de L. 35 în 1924. Banca naţionala de credit 30 lire (35 in 1924). Banco di Roma 6 la sută în loc de 5 la sută. Lloyd Sabando 25 lire în loc de 20. Libera Triestina 28 lire- Cosulich 16 lire. Cehoslovacia PRAGA. — Mai multe grupuri financiare americane şi britanice au oferit, in ultimul timp, împrumuturi şi credite ipotecare municipalităţilor, ^comunelor cehoslovace. Turcia ANGORA — Conashma afacerilor comerciale a deliberat asupra legii greutăţilor şi măsurilor, prin această lege se adoptă chilogramul ca unitate de măsură şi se prevede o amendă de 10—100 lire pentru acei cari ar întrebuinţa alte unităţi de măsură. o CONSTANTINOPOL. Oraşul Samsun din Turcia a cerut în ultimul timp companiilor străine oferte pentru construirea de lucrări de canalizare şi de lucrări electrice. S-a constatat la deschiderea ofertelor o firmă austriacă a fost cea mai ieftină- Polonia VARŞOVIA. Ministerul de finanţe a aprobat statutele „Băncei Americane“, o nouă instituţie financiară întemeiată cu un capital de 5 milioane zloţi. 68 la sută din acţiuni vor trebui să fie înregistrate şi vor fi blocate timp de 3 ani. Banca e sub controlul lui ISpatich Match Co“ prin intermediul lui „International Match Corporaţia“, care a obţinut monopolul chibriturilor în Polonia. Germania LONDRA - Din New-York se comunică lui „Financial Times“ că d-nii Dillon, Read et Co. sunt interesaţi, aşa cum s-a anunţat, în împrumutul de 25 milioane dolari acordat trustului fabricelor de oţel din Germania. Amănuntele acordului vor fi cunoscute în curând. Anterior se anunţase că era vorba de un împrumut de 50 milioane dolari, ce urma să fie acordat următoarelor societăţi Deutsche Luwemburge, 1 i Rhrlinm ininije mire LUCRĂRILE COMISIUNII SPECIALE DE ORGANIZARE Aseară la orele 5 s’a întrunit la Camera de comerţ, sub preşedinţia d-lui dr. St Cethez comisiunea instituită pentru a organiza participarea României la târgurile internaţionale de mostre. Au luat parte din prof. Brancovici, prof. Bungeţianu, I. S. M. Blumenfeld, Botez, Cristodorescu, directorul Uniunii Camerelor de comerţ, N. Dianu din ministerul externelor, G. Gafencu, directorul ziarului „Arons”, ing. G. R. Mircea, ing. Osiceanu, V. Stoicovici, secretarul Camerei de comerţ, T. A. Teodore, prof Tzigara Samurcaş şi dr. I. Teodoreacu, directorul general al statisticei. După ce d. dr. Cerkez a expus scopul lucrărilor acestei coroiaturi, s’a deschis discuţia generală. S’a arătat necesitatea de a se găsi cea mai bună modalitate, pentru ca participarea la târgurile internaţionale de mostre să servească şi provananda românească şi interesele reale şi imediate ale industriei noastre. Acari** produselor româneşti în espoziţiunile internaţionale poate fi utilă atât din punctul de vedere al educaţiei cercurilor noastre industriale, prin cunoaşterea şi compararea preţurilor, a condiţiunilor de fabricaţie şi de desfacere, cât şi din punctul de vedere al câştigării de noul defenşeum pentru export. In şedinţa de la 3 Comisiunii s’a discutat participarea României la târgul de primăvară din Milano şi s’a stăruit în mod deosebit pentru asigurarea participării noastre la târgul internaţional de mostre din Salonic. Reprezentanţii industriei au arătat câtă importanţă prezintă pentru ţara noastră apariţia produselor româneşti — în special lemnul şi petrolul,— la un târg de mostre din SudEstul Europei S-a arătat rolul important jucat înainte de război de exportul românesc pe aceste pieţe şi perspectivele de a le cuceri din nou, cu ușoare sforțări. Târgul de mostre de la Salonic oferă cel mai potrivit prilej acest seafi. Finanţele Franţei PARIS 30. (Rădor). Camera a continuat ori desbaterea proectelor financiare. V. Voumer, monstrul finanţelor, a declarat că va vorbi numai despre finanţe. Ţara se poate baza pe hotărârea guvernului de a reprima orice fraudă fiscală. Taxa aspra operaţiunilor de bursă, va fi pusă la punct în aşa fel încât să se evite producerea anei crize pe piaţa Parisului Peasemnea va fi majorat preţul tutunurilor. DDoumer a declarat că după ce a studiat in mod aprofundat taxa asupra plăţilor, prevăzută în proectul guvernului, a ajuns la concluzia că trebue instituită o taxă asupra producţiei Ministrul Unanţelor crede că în curând va fi posibil să transforme impozitul pe cifra afacerilor vni/o a Jr. J*. -W rf Oi-IK. «g -tă A, i-rt