Astra Dejeană, 2016 (Anul 23, nr. 1-2)

2016 / nr. 1

Guvenul României lansează oficial campania de subscripţie publică pentru Cuminţenia Pământulu Guvenul României şi Ministerul Culturii a lansat oficial campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentu achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului”. Campania se va derula până pe 30 septembrie şi are nevoie de un sprij­in cât mai larg, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Ateneului Român, în urmă cu 13­0 de ani. Este unul dintre cele mai importante proiecte naţionale menite să întărească solidaritatea dintre stat şi societate scopul său fiind recuperarea unei componente importante a identităţii culturale autohtone. Achiziţia operei se va face printr-un efort conjugat al statului român şi al cetăţenilor: suma de cinci milioane de euro va fi alocată de Guvern şi e nevoie ca şase milioane de euro să fie colectate cu ajutorul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi juridice. Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi, „Cuminţenia pământului”, urmăreşte să atragă contribuţiile românilor interesaţi de recuperarea patrimoniului naţional. Este necesară strângerea sumei de şase milioane de euro până pe data de 30 septembrie 2016, pentru a completa cele cinci milioane de euro alocate deja de Guvernul României. Printre personalităţile care şi-au arătat deja sprijinul pentru campania de subscripţie publică sunt Doina Lemny, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Mircea Cărtărescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor Giurgiu, ambasadorul Franţei - François Saint-Paul, Răzvan Burleanu, Oana Manea, Alexandru Dedu şi Cosmin Alexandru. De asemenea, în spotul publicitar - care se va difuza începând de vineri, 20 mai - îşi declari­ susţinerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Pleşu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Păcurariu, Dragoş Bucurenci, Părintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv şi Virgil Stănescu. Despre "Cuminţenia pământului" "Cuminţenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în anul 1907 şi aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Brâncuşi spunea despre operă: “«Cuminţenia pământului»... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i­­am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului­­ care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. «Cuminţenia pământului» a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia - dincolo de psihologia dumneavoastră!” "Cuminţenia pământului” e realizată în calcar crinoidal şi, din informaţiile de la primul posesor, se ştie că Brâncuşi că ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului - grotele Savonnieres. în prezent, "Cuminţenia pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911.

Next