Ateneu, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)

1983-08-01 / nr. 8

Dezbatere ATENEU O instituţie muzeistică, de profilul celei la care ne aflăm, are menirea să contribuie ac­tiv, cu mijloace proprii, la formarea concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă a oamenilor muncii ; ea le tălmăceşte în graiul raţiunii fe­nomene naturale care, secole de-a rîndul, au în­fricoşat şi supus conştiinţele. în cadrul vastului program instructiv-educa­­tiv, desfăşurat de muzeul băcăuan, un rol deo­sebit de însemnat revine colecţiilor sale, care însumează azi peste 110.000 de piese. Lor li se adaugă colecţia de păsări şi peşti vii, recent pusă la dispoziţia marelui public. Ne-am adresat cercetătorilor de la Muzeul de Ştiinţele Naturii, cu scopul de a reflecta împre­ună mai profund asupra modului în care spe­cialiştii de aici contribuie la integrarea orga­nică a colecţiilor atît cu valorificarea lor cul­­tural-educativă, cît şi cu munca ştiinţifică de teren. în legătură cu primul aspect, acela al întoc­mirii şi valorificării colecţiilor, s-a remarcat o dată în plus stringenta actualitate a problemei, în lumina Cuvîn­tării tovarăşului Nicolae Ceauşescu la încheierea lucrărilor Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. „Este ne­cesar să aşezăm la baza întregii activităţi şti­inţifice concepţia revoluţionară despre lume şi viaţă — materialistmul ştiinţific şi istoric, socia­lismul ştiinţific — pornind permanent de la fap­tul că tot ceea ce s-a realizat pînă acum, în toate domeniile, trebuie să constituie baza pentru intensificarea activităţii de cercetare, de cunoaş­tere a naturii, a lumii, a universului“, sublinia secretarul general al partidului. Această indicaţie clarvăzătoare, emanînd un puternic suflu revoluţionar, pune într-o lumină şi mai limpede ponderea muncii educativ-pro­­pagandistice şi deopotrivă ştiinţifice a Muzeului de Ştiinţele Naturii, a colecţiilor sale. Amă­nunte în legătură cu aceste colecţii ne dă mu­zeograful principal Victoria Barabaş : „Bazele formării celor mai multe dintre colecţii au fost puse începînd cu anul 1964. Mai mult de ju­mătate din componente (70.000) sînt din dome­niul botanicii, ceea ce face ca muzeul băcăuan să se numere, la acest capitol, printre cele mai mari din ţară. Se adaugă cca. 33.000 de exem­plare de insecte, pe lîngă numeroase reptile, păsări, moluşte, piese osteologice“. Remarcând că de-a lungul anilor colecţiile au crescut prin activitatea de colectare şi cercetare, ca şi prin schimb şi achiziţii, am constatat că în ultima perioadă — respectiv din 1980 şi pînă în acest an inclusiv — se face simţită o scădere a numărului de piese înregistrate. Care este ex­plicaţia faptului că, spre exemplu, colecţia bo­tanică a consemnat în 1980 o creştere de cca. 10.000 piese, pentru ca în 1982 să sporească doar cu 2.200 ? „Principala explicaţie — ne arată muzeogra­ful principal Gheorghe Sava — este că materialul colectat de personalul de specialitate nu poate fi întotdeauna prelucrat imediat, el necesitînd un timp anumit pentru conservare. Acest timp este în funcţie de starea materialului, existînd situaţii cînd pentru buna lui conservare se cere un timp mai îndelungat. Faptul deter­mină crearea de aşa zise „stocuri“ care intră în gestiunea muzeului la intervale mai mult sau mai puţin regulate, formîndu-se astfel i­­luzia că se lucrează în salturi. în realitate acu­mulările de material sunt constante în timp, e­­videnţiindu-se contabiliceşte la diverse inter­vale. Aceasta la modul general. Sunt însă şi cazuri cînd, la diverse colecţii, nu se lucrează cu tot simţul de răspundere. în principiu, dacă raportăm numărul pieselor din fiecare colecţie, la numărul celor ce s-au ocupat de amplificarea ei, şi dacă adăugăm gradul de dificultate în determinarea şi prepararea unei piese, atunci se poate vedea lesne cît de respon­săbil s-a lucrat. Nu este de neglijat nici ra­portul dintre numărul pieselor achiziţionate şi cele intrate în zestrea efectivă a Muzeului , sau — dintre piesele colectate de personalul ştiin­ţific într-o perioadă anume şi înregistrate apoi în colecţiile Muzeului şi numărul celor achizi­ţionate în aceeaşi perioadă. Judecînd astfel lucrurile poţi să-ţi dai seama că unii dintre muzeografi au depus un efort mai mic, faţă de cît putem aştepta de la ei ; de altfel nici nu putem socoti o colecţie achi­ziţionată, drept fructificare a cercetării efec­tuate de muzeograful care o are în seamă. Este adevărat că actualmente instituţia noastră nu posedă nici un mijloc de locomoţie care să asi­gure m­ăcar transportarea materialului brut de pe teren în laborator, fapt ce crează mari difi­cultăţi, îndeosebi cînd materialul e voluminos (cum este cel botanic, spre exemplu) ; de a­­semenea, se cuvine avut în vedere şi alt factor obiectiv, referitor la starea de conservare a co­lecţiilor, la starea spaţiilor de depozitare , pa­rametrii tehnici de temperatură şi umiditate ne preocupă îndeaproape ; pentru respectarea lor, majoritatea dintre noi am amenajat spaţiile spre a le face pe cît posibil corespunzătoare. Astfel s-a întîmplat cu colecţiile de botanică, entomologie, ornitologie. Dar alteori a lipsit grija pentru starea de conservare a pieselor ceea ce a dus la degradarea unora dintre ele. Datorită a­­cestui lucru aspectul unor piese — care tre­buie să poată deveni oricînd exponate — este, în cazul cîtorva colecţii ale noastre, nu tocmai bun, impunîndu-se luarea de măsuri suplimen­tare pentru conservarea lor“. Precum ştim, colecţiile constituie fundamentul unei mari părţi din activitatea cultural-muzeis­­tică a cadrelor de specialitate. De pildă, folo­sind materialul colecţiilor, muzeografii împros­pătează constant, cu piese noi, expoziţia de bază, organizează expoziţii itinerante şi demonstraţii în cadrul expunerilor, conferinţelor, cercurilor cu elevii, în practica productivă a elevilor din liceele de specialitate. De asemenea, se apelează la materialul muzeului în cadrul multor lecţii demonstrative de la cercurile cadrelor didactice. Deosebit de semnificativă este folosirea piese­lor din colecţii, ca bază materială a unor studii şi cercetări efectuate de cunoscuţi biologi. Pe aceeaşi temelie ştiinţific-materială, cercetă­torii de la muzeul băcăuan întocmesc referate şi comunicări pe care le prezintă la reuniuni ştiinţifice de profil, le publică în reviste de specialitate. De exemplu, ele sunt valorificate în periodicul Muzeului de Ştiinţele Naturii, intitulat Studii şi comunicări, în legătură cu activitatea acestei publicaţii ştiinţifice băcăuane, i-am cerut, de asemenea, amănunte tovarăşului Gheorghe Sava. „Apariţia publicaţiei noastre anuale este strîns legată de participarea muzeografilor la activi­tatea de cercetare ştiinţifică şi valorificarea ei editorială. Cercetările personalului de speciali­tate din muzeu — considerate indicatori de plan — sunt cuprinse în planul unic de cercetare al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, pen­tru perioada 1980—1985. Sarcinile sînt defalcate pe ani, trimestre şi luni, astfel încît există po­sibilitatea controlului asupra stadiilor de exe­cuţie a temelor. Cercetarea este considerată pe drept cuvînt o activitate majoră în viaţa ins­tituţiei. Muzeografii băcăuani sunt implicaţi cu 18 teme de cercetare ştiinţifică, eşalonate ast­fel : 3 teme cu finalizare în 1983, iar 15 cu fi­nalizare în 1985“. La ce se referă aceste teme, am întrebat pe tovarăşul muzeograf principal dr. Nicolae Ba­rabaş. „La studiul florei şi faunei din bazinul mij­lociu al Siretului, la cercetarea unor aspecte ale poluării mediului înconjurător, la nomen­clatura populară folosită în zona noastră pentru diverse grupe de animale, la probleme din dome­niul astronomiei şi altele. Deci tematica urmă­reşte cu deosebire două scopuri : cunoaşterea cît mai exactă a tezaurului floristic, şi faunistic, ca şi a unor complicate aspecte bio-ecologice, şi îmbogăţirea continuă a colecţiilor muzeului. Lu­crările prilejuite de elucidarea temelor enume­rate formează, de regulă, sumarul volumului Stu­dii şi comunicări, ajuns, acum la nr. 14. El se bucură de o bună primire în ţară şi peste ho­tare şi prilejuieşte Muzeului băcăuan de Ştiin­ţele Naturii efectuarea unui preţios schimb de publicaţii cu un număr de 45 periodice din 25 de ţări. Publicaţiile primite în schimb au o deo­sebită valoare ştiinţifică şi sunt, în genere, cu neputinţă de procurat pe alte căi. Din păcate, anul acesta publicarea numărului curent a fost împiedicată, pînă acum, de slaba difuzare a volumului anterior. Aceasta ne-a dus la concluzia că sumarul revistei trebuie alcă­tuit astfel, încît să o facă accesibilă unui nu­măr sporit de specialiști. în acest scop se cuvin incluse lucrări cu caracter didactic, aplicativ, care să intereseze un public mai larg“. S-a menţionat că publicarea temelor finali­­zate în revista muzeului sau în altă parte nu constituie unicul scop, unica formă de valorifi­care a muncii ştiinţifice de la muzeul băcăuan, îmi exprim dorinţa de a insista asupra celor­lalte laturi ale activităţii muzeografice, faţă de directorul instituţiei, prof. Vasile Florea. „Neîndoielnic, valorificarea muncii noastre ştiinţifice cunoaşte şi alte aspecte ; dintre ele, mai reprezentative mi se par cele care îşi găsesc o aplicabilitate specifică, de ordin practic-metodologic, dar şi instructiv-edu­­cativ. Unele din cercetările noastre sunt difuzate prin participarea ca invitaţi, la manifestări şti­inţifice de prestigiu în centre universitare pre­cum Iaşi, Cluj-Napoca, Suceava, Piteşti etc., unde le comunicăm. De altfel, ca semn al aprecierii de care se bucură muzeografii naturalişti din Bacău, ei sunt frecvent invitaţi la asemenea reuniuni, sau în calitate de lectori la cursurile de perfecţionare cu preparatorii, conservatorii sau muzeografii , alţii — pentru a prezenta ex­puneri pe teme de biologie, astronomie etc. Se adaugă solicitarea cîtorva dintre specialiştii bă­căuani, de a colabora la studii de sinteză, pa­tronate de Academia R.S.R. sau institute de cercetare din Capitală şi alte centre ştiinţifice. Aş cita exemple precum : studiul efectului de poluare produs de Combinatul de aluminiu din Slatina (dr. N. Barabaş),­ combaterea biologică a dăunătorilor agricoli (C. Rang), prelucrarea unor familii, în cadrul Florei criptogramelor din R.S.R. (Gh. Sava, Victoria Barabaş) — lucrare iniţiată şi editată de Academia R.S.R. — sau prezenţa noastră în cadrul simpozionului „Prog­noză şi reconstrucţie ecologică“, de la Cluj-Na­poca. O altă expresie concretă a integrării practi­­co-teoretice a muncii noastre o reprezintă în­drumările pe care le dăm pentru obţinerea bio­­gazului. Pe lîngă numeroase expuneri, ţinute în comune şi sate ale judeţului, muzeografii Gh. Sava şi N. Barabaş acordă asistenţă tehnică, necesară construirii unor instalaţii (baterii) de obţinere a biogazului în comunele Măgireşti şi Tescani. în acest context s-a ivit şi prilejul unui schimb de experienţă pe o asemenea te­mă, la care au participat comunele învecinate. Totodată s-au difuzat prospecte cu documen­taţia tehnică de realizare a instalaţiilor de bio­gaz în toate comunele judeţului. Să adăugăm nu­meroasele cursuri ţinute de specialişti ai muze­ului (Aristiţa Dima, Gh. Sava), cu apicultorii din judeţ ; de asemenea, se acordă o deosebită atenţie metodelor de colonizare cu albine săl­batice şi crescute de om în vederea polenizării culturilor agricole. Un exemplu elocvent al efi­cienţei lor îl constituie faptul că la I.A.S. Sascut, graţie aplicării acestor metode, s-a obţinut o­ pro­ducţie mare de seminţe de lucernă şi trifoi la hec­tar, care a adus întreprinderii respective locul I pe ţară la acest indicator. Temele de cercetare, prevăzute în planul li­nie al C.C.E.S, au fost realizate integral şi la termen. La acest capitol se cuvine să su­bliniem, în încheiere, că pe viitor temele de cercetare trebuie să se regăsească mai mult în activitatea practică productivă, să se implice mai organic în opera de creare a bunurilor ma­teriale“. Consemnate de dr. Vasile SPORICI Colecţiile muzeului băcăuan de ştiinţele naturii -cercetare şi valorificare „Nu există domeniu în care ştiinţa să nu aibă un rol impor­tant în realizarea progresului general al ţării, în ridicarea gradului de civilizaţie materială şi spirituală a patriei noastre socialiste.“ NICOLAE CEAUŞESCU (Din Cuvîntarea rostită la încheierea lucrărilor Plenarei Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie) • Vas cu picior, cultura Bo­art Horace Phillips Lovecraft s-a născut în anul 1890, în Providence, Rhode Island, S­U.A Atras, de foarte tînăr, de povestirile lui E. A. Poe, A. Bierce, A Machen, Dunsany, Lovecraft va începe să scrie devreme, şi va reuşi, în scurta-i viaţă (mioare în 1937), un ciclu fantastic de istorii insolite, cu înclinaţie către horror dar mustind de imaginaţie, atrăgătoare, neobişnuite. Miturile lui Cthulhu („The Cthulhu Mythos”) sunt astăzi celebre. „Necronomicon“-ul, cartea arabului nebun Abdul Alhazred, zeul confuz Azathoth, mesagerul Nyarlathotep, ubicitul Yog-Sothoth fac parte astăzi din muzeul literaturii fantastice, căci cărţile lui Love­­crafti, traduse în zeci de limbi s-au vîndut în milioane de exem­plare. In ţara noastră, celebrul H. P. Lovecraft este aproape necu­noscut. .­­ , „ . . . Traducerea unei povestiri a lui în revista „Ateneu este o ac­ţiune meritorie, legată de efortul constant al acestei apreciate pu­blicaţii de a menţine deschisă o fereastră către literatura lumii. (Al. MIRONOV) Ultimele cuvinte le-a strigat cu atîta putere încît cred că a plez­nit ceva în el. S-a­ mai potolit puţin. M-a rugat să îl înţeleg şi să îl las măcar pe el să se mîn­­tuiască. Nu puteam face nimic, oricît aş fi vrut să îl opresc — renan, renan, era totuşi un Ger­man, dar la bordul unui subma­rin un nebun, fie el chiar ger­man este un pericol pentru cei­lalţi. L-am rugat să-mi lase mie idolul de fildeş. M-a privit stra­niu compătimitor şi a izbucnit într-un rîs dement. Nu mi-a ră­mas altceva de făcut decît să-i îndeplinesc rugămintea. Animat de aceeaşi curiozitate ştiinţifică am încercat să constat dacă hoi­­tul îi va fi turtit de presiunea adîncimilor la care ajunsesem, dar nu am reuşit. Hublourile e­­rau parcă astupate de mulţim­ea de delfini care continua să ne acompanieze pe acest drum fără întoarcere, d­ar este că bestiile nu par deloc a fi strivite sau in­comodate de senzații neplăcute, altfel nu ar înota atît de liniș­tite. După trecerea cîtorva ore în­cepusem să regret că nu făcusem totul pentru a-i lua amuleta. în definitiv, Klenze ar fi putut fi la fel de mort înainte de a intra în ecluză ca și după ce a pără­sit-o. Ach, era prea tîrziu acum să deplîng ceea ce nu făcusem la timpul oportun. Recunosc că mă obseda amintirea chipului no­bil, cu fruntea generoasă încu­nunată de lauri cu toate că nici­odată fleacurile astea artistice nu mi-au produs vreo impresie deosebită. Ar fi trebuit să nu-i permit lui Klenze să se sinucidă în chip atît de idiot Aşa nebun cum era, îmi treceam­ timpul as­­cultîndu-i divagaţiile, cu tenta lor poetică. Nu am dormit prea bine... Mă întrebam cum şi în ce fel îmi va fi sfîrşitul. Spre dimineaţă m-am dus în turn pentru a mai privi în jur. Către nord, în urma noas­tră, totul era neschimbat, la fel ca acum patru zile cînd lumina­sem pentru prima dată cu faru­rile fundul oceanului. Spre sud însă, solul cobora destul de pro­nunțat. Pe alocuri se puteau ob­serva blocuri ciudate de piatră, așezate la intervale regulate. Do­ream să le studiez m­ai bine. Am vrut să reglez bătaia reflectoa­relor la un unghi mai convena­bil dorinţei mele şi cred că am forţat ceva căci am rămas din­­tr-odată în întuneric, cu ajutorul unei lanterne m-am străduit za­darnic să localizez defecţiunea şi, după aproximativ două ore, cînd mă pregăteam probabil pentru a zecea oară să reverific întregul circuit, de la bateria de acumu­latori pînă la corpul farurilor, luminile s-au reaprins. Germanii adevăraţi, prusacii, nu sînt uşor impresionabili de felul lor, cu atît mai mult un conte von Altberg-Ehrenstein. Cu toate acestea am fost covîrşit de o ui­mire de nedescris cînd am pri­vit din nou prin hublouri. Cul­tura, educaţia aleasă primită, îmi făcuseră de mult cunoscute toate cîte erau de ştiut despre miş­cările tectonice,­ istoria omenirii, atît cea­ cunoscută cît şi cea bă­nuită, dar nu mă putusem aş­tepta la o asemenea viziune. In faţa privirilor mele uluite se des­făşura vasta panoramă a vesti­giilor unui mare oraş antic — străzi largi, pe care erau aliniate clădiri măreţe, unele distruse dar altele încă în picioare, coborau pantele unei depresiuni, fără în­doială albia unui fost fluviu. Pe o înălţime mi se părea că des­luşesc o colosală statuie prăbu­şită, iar pe colinele înconjură­toare coloanele unor temple im­punătoare. Jos de tot în fundul H. P. Lovecraft văii, lungi linii drepte, care nu puteau fi altceva decît diguri şi cheiuri, trasau contururile unui port mai mare decît m­ulte din porturile noastre moderne. Ce pu­tea fi altceva decît Atlantida ? Mă cuprinsese un entuziasm fe­bril, cîntam şi ţopăiam, nu mai ştiam de unde să îmi iau carne­tele de notiţe, mă bucuram de parcă aş fi fost cîrpa aceea sen­timentală de brenze. Sub impe­riul acestei justificate stări e­­motive nici nu am băgat de sea­mă cînd dispăruseră delfinii din jur şi cînd îşi încetase acţiunea curentul de adîncime care purtase pînă atunci submarinul. Lipsită de forţa curentului nava se lă­sa uşor spre oraşul pierdut, o­­prindu-se în cele din urm­ă lin, ca un dirijabil la aterizare drept în mijlocul unei pieţe largi, pa­vate cu dale imense de marmo­ră, de unde străzi, şi mai îngus­te şi mai largi, coborau spre por­tul antic. De partea cealaltă, se ridica un templu uriaş, în spa­tele căruia se distingeau vag con­tururile unor coline pe care pă­rea a le depăşi cu mult în înăl­ţime. Vedeam foarte bine faţa­da, bogat împodobită cu sculpturi şi basoreliefuri reprezentînd ba­cante dansînd în cele mai gra­ţioase feluri. La fel de frumos erau decorate capitelurile coloa­nelor gigantice, friza şi arhitra­va, cu scene din ceremonii fas­tuoase dedicate unui zeu încu­nunat de raze, care părea să plutească deasupra tuturor aşa cum era reprezentat pe fronton. Un portal imens era doar pe ju­mătate apărat de canaturile unei uşi gigantice, din m­etal, de parcă şi-ar fi aşteptat încă preoţii. Deşi furia cataclismului, care aruncase în asemenea adîncimi cetatea a­­ceea întreagă fusese enormă, nu zăream decît prea puţine urme de distrugere. Porticul frontal şi scările largi, care coborau pînă în piaţă, îşi etalau încă aproape toate statuile pe care le avuse­seră ; numai cîteva socluri erau lipsite de podoabele lor. Cele ră­mase în picioare mă încîntau cu fineţea execuţiei şi eleganţei pos­turilor făcînd ca atît cît ştiam eu despre Atena lui Pericle să mi se pară doar nişte imitaţii sear­bede. Ansamblul impresiona prin gigantismul armonios al forme­lor şi concepţiei şi prin senza­ţia unei vechimi de dincolo de naşterea zeilor vechei Elade. Ob­­servînd detaliile templului cu cea trfai deplină concentrare m-am convins şi de faptul de necre­zut că absolut totul era material­mente unitar — scobit şi sculp­tat în aceeaşi bucată de munte. Bănuiesc că un sistem natural de caverne fusese utilizat în mod ingenios pentru crearea monumen­tului uluitor din faţa mea, ca­­re-şi păstrase frumuseţea neal­terată peste atît de multe milenii în ciuda catastrofei ciclopiene ca­re îl adusese în tăcerile întune­ricului abisal. Nu aş putea spune cîte ore am rămas admirînd, luînd note şi cer­­cetînd cît băteau farurile oraşul scufundat, mulţimea de clădiri, sta­tui, arcuri de triumf şi poduri elegant avîntate peste ceea ce fusese cîndva albia unui fluviu, revenind mereu cu luminile scor­monitoare la templul care mă fascinase pe de-a întregul, do­rind parcă să pătrund cu privi­rile dincolo de portalul întredes­chis. în ciuda sfîrșitului iminent eram îmboldit de o mistuitoare chemare, vroiam să îmi dezvă­lui mie secretele acestei lumi spec­trale. La un moment dat mi s-a părut că puterea farurilor slăbi­se puţin. Le-am stins, cu tot re­gretul de a mă despărţi, chiar şi temporar, de fabuloasa prive­lişte. Mi-am concentrat atenţia asupra unei verificări extrem de riguroase a costumului de sca­fandru, un gen de armură gre­oaie, destinată operaţiilor la a­­dîncim­e şi care are un sistem propriu de regenerare a aerului respirat, baterii electrice care pot funcţiona şi sub apă şi o cen­tură cu tot felul de scule. Nu mă îndoiam că îmi va fi extrem de dificilă manevrarea sistemului de ecluză pentru a ieşi din sub­marin, dar mai cu seamă pentru a mă putea întoarce căci este de datoria mea să fac totul pen­tru a aduce la cunoştinţa lumii întregi că eu, Karl-Heinrich Graf von Altberg-Ehrenstein, pentru Marea Germanie am păşit primul pe locurile acestea uitate de vre­muri. La 16 august am efectuat prima ieşire. Am explorat zona din­spre fluviu şi port. In m­îlul prin care mă deplasam cu greutate nu am găsit nici un rest de sche­let sau alte urme omeneşti. Am adunat în schimb obiecte de ce­ramică şi sumedenie de monede dintr-un metal straniu, alb-găl­­bui, probabil un aliaj de aur cu alte metale nobile. Nu pot acum să relatez în totalitate ceea ce iam văzut. Sînt însă convins că aceia care vor cerceta după mi­ne misterele acestor locuri îmi vor înţelege uimirea şi admira­ţia de care am fost cuprins cînd am fost confruntat cu vestigiile unei civilizaţii care înflorea pe vremea cînd oamenii peșterilor erau singurii stăpîni­­ai Europei iar Nilul curgea fără ca nimeni să-i păzească undele. Am reve­nit la bord cînd am constatat că bateriile dau semne de epuizare, lăsînd pentru a doua zi explo­rarea templului Spre marea mea furie și deza­măgire mi-am dat seama că apa­ratura necesară reîncărcării ba­teriilor fusese iremediabil distru­să în timpul scurtei revolte din 4 iulie. Bunul meu simț germa­nic nu-mi permitea să mă aven­turez în interiorul templului fă­ră o sursă sigură de lumină. Mă puteam prea ușor rătăci în în­tunecimile de acolo unde cine ştie ce m­onştri abisali puteau sta la pîndă, imenşi, tăcuţi, ma­lefici. Doream însă peste măsură să aflu cît mai multe. Am în­dreptat farurile către intrarea tem­plului şi am ieşit. Am admirat, fără să pierd mult timp, statu­ile şi basoreliefurile care se păs­traseră cu o prospeţime uluitoa­re, dar ţinta mea era inferiorul edificiului. Zadarnic. Razele fa­rurilor, venind de la un punct aflat mai jos de ultimile trepte ale intrării, nu reuşeau să pă­trundă nici pînă la tavan. Din­colo de pragul uşii croite pe alte măsuri decît cele om­eneşti domnea o beznă de nepătruns, nu se putea distinge pardoseala şi pentru prima oară în viaţă ne­cunoscutul m-a umplut de spai­mă şi m-am retras. (Va urma) în româneşte de Ion MIREA ŞERBANESCU TEMPLUL (II) (manuscris găsit pe coasta peninsulei Yucatán) PAGINA 14 ATENEU

Next