Ateneu, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)
1983-08-01 / nr. 8
Dezbatere ATENEU O instituţie muzeistică, de profilul celei la care ne aflăm, are menirea să contribuie activ, cu mijloace proprii, la formarea concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă a oamenilor muncii ; ea le tălmăceşte în graiul raţiunii fenomene naturale care, secole de-a rîndul, au înfricoşat şi supus conştiinţele. în cadrul vastului program instructiv-educativ, desfăşurat de muzeul băcăuan, un rol deosebit de însemnat revine colecţiilor sale, care însumează azi peste 110.000 de piese. Lor li se adaugă colecţia de păsări şi peşti vii, recent pusă la dispoziţia marelui public. Ne-am adresat cercetătorilor de la Muzeul de Ştiinţele Naturii, cu scopul de a reflecta împreună mai profund asupra modului în care specialiştii de aici contribuie la integrarea organică a colecţiilor atît cu valorificarea lor cultural-educativă, cît şi cu munca ştiinţifică de teren. în legătură cu primul aspect, acela al întocmirii şi valorificării colecţiilor, s-a remarcat o dată în plus stringenta actualitate a problemei, în lumina Cuvîntării tovarăşului Nicolae Ceauşescu la încheierea lucrărilor Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. „Este necesar să aşezăm la baza întregii activităţi ştiinţifice concepţia revoluţionară despre lume şi viaţă — materialistmul ştiinţific şi istoric, socialismul ştiinţific — pornind permanent de la faptul că tot ceea ce s-a realizat pînă acum, în toate domeniile, trebuie să constituie baza pentru intensificarea activităţii de cercetare, de cunoaştere a naturii, a lumii, a universului“, sublinia secretarul general al partidului. Această indicaţie clarvăzătoare, emanînd un puternic suflu revoluţionar, pune într-o lumină şi mai limpede ponderea muncii educativ-propagandistice şi deopotrivă ştiinţifice a Muzeului de Ştiinţele Naturii, a colecţiilor sale. Amănunte în legătură cu aceste colecţii ne dă muzeograful principal Victoria Barabaş : „Bazele formării celor mai multe dintre colecţii au fost puse începînd cu anul 1964. Mai mult de jumătate din componente (70.000) sînt din domeniul botanicii, ceea ce face ca muzeul băcăuan să se numere, la acest capitol, printre cele mai mari din ţară. Se adaugă cca. 33.000 de exemplare de insecte, pe lîngă numeroase reptile, păsări, moluşte, piese osteologice“. Remarcând că de-a lungul anilor colecţiile au crescut prin activitatea de colectare şi cercetare, ca şi prin schimb şi achiziţii, am constatat că în ultima perioadă — respectiv din 1980 şi pînă în acest an inclusiv — se face simţită o scădere a numărului de piese înregistrate. Care este explicaţia faptului că, spre exemplu, colecţia botanică a consemnat în 1980 o creştere de cca. 10.000 piese, pentru ca în 1982 să sporească doar cu 2.200 ? „Principala explicaţie — ne arată muzeograful principal Gheorghe Sava — este că materialul colectat de personalul de specialitate nu poate fi întotdeauna prelucrat imediat, el necesitînd un timp anumit pentru conservare. Acest timp este în funcţie de starea materialului, existînd situaţii cînd pentru buna lui conservare se cere un timp mai îndelungat. Faptul determină crearea de aşa zise „stocuri“ care intră în gestiunea muzeului la intervale mai mult sau mai puţin regulate, formîndu-se astfel iluzia că se lucrează în salturi. în realitate acumulările de material sunt constante în timp, evidenţiindu-se contabiliceşte la diverse intervale. Aceasta la modul general. Sunt însă şi cazuri cînd, la diverse colecţii, nu se lucrează cu tot simţul de răspundere. în principiu, dacă raportăm numărul pieselor din fiecare colecţie, la numărul celor ce s-au ocupat de amplificarea ei, şi dacă adăugăm gradul de dificultate în determinarea şi prepararea unei piese, atunci se poate vedea lesne cît de responsăbil s-a lucrat. Nu este de neglijat nici raportul dintre numărul pieselor achiziţionate şi cele intrate în zestrea efectivă a Muzeului , sau — dintre piesele colectate de personalul ştiinţific într-o perioadă anume şi înregistrate apoi în colecţiile Muzeului şi numărul celor achiziţionate în aceeaşi perioadă. Judecînd astfel lucrurile poţi să-ţi dai seama că unii dintre muzeografi au depus un efort mai mic, faţă de cît putem aştepta de la ei ; de altfel nici nu putem socoti o colecţie achiziţionată, drept fructificare a cercetării efectuate de muzeograful care o are în seamă. Este adevărat că actualmente instituţia noastră nu posedă nici un mijloc de locomoţie care să asigure măcar transportarea materialului brut de pe teren în laborator, fapt ce crează mari dificultăţi, îndeosebi cînd materialul e voluminos (cum este cel botanic, spre exemplu) ; de asemenea, se cuvine avut în vedere şi alt factor obiectiv, referitor la starea de conservare a colecţiilor, la starea spaţiilor de depozitare , parametrii tehnici de temperatură şi umiditate ne preocupă îndeaproape ; pentru respectarea lor, majoritatea dintre noi am amenajat spaţiile spre a le face pe cît posibil corespunzătoare. Astfel s-a întîmplat cu colecţiile de botanică, entomologie, ornitologie. Dar alteori a lipsit grija pentru starea de conservare a pieselor ceea ce a dus la degradarea unora dintre ele. Datorită acestui lucru aspectul unor piese — care trebuie să poată deveni oricînd exponate — este, în cazul cîtorva colecţii ale noastre, nu tocmai bun, impunîndu-se luarea de măsuri suplimentare pentru conservarea lor“. Precum ştim, colecţiile constituie fundamentul unei mari părţi din activitatea cultural-muzeistică a cadrelor de specialitate. De pildă, folosind materialul colecţiilor, muzeografii împrospătează constant, cu piese noi, expoziţia de bază, organizează expoziţii itinerante şi demonstraţii în cadrul expunerilor, conferinţelor, cercurilor cu elevii, în practica productivă a elevilor din liceele de specialitate. De asemenea, se apelează la materialul muzeului în cadrul multor lecţii demonstrative de la cercurile cadrelor didactice. Deosebit de semnificativă este folosirea pieselor din colecţii, ca bază materială a unor studii şi cercetări efectuate de cunoscuţi biologi. Pe aceeaşi temelie ştiinţific-materială, cercetătorii de la muzeul băcăuan întocmesc referate şi comunicări pe care le prezintă la reuniuni ştiinţifice de profil, le publică în reviste de specialitate. De exemplu, ele sunt valorificate în periodicul Muzeului de Ştiinţele Naturii, intitulat Studii şi comunicări, în legătură cu activitatea acestei publicaţii ştiinţifice băcăuane, i-am cerut, de asemenea, amănunte tovarăşului Gheorghe Sava. „Apariţia publicaţiei noastre anuale este strîns legată de participarea muzeografilor la activitatea de cercetare ştiinţifică şi valorificarea ei editorială. Cercetările personalului de specialitate din muzeu — considerate indicatori de plan — sunt cuprinse în planul unic de cercetare al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, pentru perioada 1980—1985. Sarcinile sînt defalcate pe ani, trimestre şi luni, astfel încît există posibilitatea controlului asupra stadiilor de execuţie a temelor. Cercetarea este considerată pe drept cuvînt o activitate majoră în viaţa instituţiei. Muzeografii băcăuani sunt implicaţi cu 18 teme de cercetare ştiinţifică, eşalonate astfel : 3 teme cu finalizare în 1983, iar 15 cu finalizare în 1985“. La ce se referă aceste teme, am întrebat pe tovarăşul muzeograf principal dr. Nicolae Barabaş. „La studiul florei şi faunei din bazinul mijlociu al Siretului, la cercetarea unor aspecte ale poluării mediului înconjurător, la nomenclatura populară folosită în zona noastră pentru diverse grupe de animale, la probleme din domeniul astronomiei şi altele. Deci tematica urmăreşte cu deosebire două scopuri : cunoaşterea cît mai exactă a tezaurului floristic, şi faunistic, ca şi a unor complicate aspecte bio-ecologice, şi îmbogăţirea continuă a colecţiilor muzeului. Lucrările prilejuite de elucidarea temelor enumerate formează, de regulă, sumarul volumului Studii şi comunicări, ajuns, acum la nr. 14. El se bucură de o bună primire în ţară şi peste hotare şi prilejuieşte Muzeului băcăuan de Ştiinţele Naturii efectuarea unui preţios schimb de publicaţii cu un număr de 45 periodice din 25 de ţări. Publicaţiile primite în schimb au o deosebită valoare ştiinţifică şi sunt, în genere, cu neputinţă de procurat pe alte căi. Din păcate, anul acesta publicarea numărului curent a fost împiedicată, pînă acum, de slaba difuzare a volumului anterior. Aceasta ne-a dus la concluzia că sumarul revistei trebuie alcătuit astfel, încît să o facă accesibilă unui număr sporit de specialiști. în acest scop se cuvin incluse lucrări cu caracter didactic, aplicativ, care să intereseze un public mai larg“. S-a menţionat că publicarea temelor finalizate în revista muzeului sau în altă parte nu constituie unicul scop, unica formă de valorificare a muncii ştiinţifice de la muzeul băcăuan, îmi exprim dorinţa de a insista asupra celorlalte laturi ale activităţii muzeografice, faţă de directorul instituţiei, prof. Vasile Florea. „Neîndoielnic, valorificarea muncii noastre ştiinţifice cunoaşte şi alte aspecte ; dintre ele, mai reprezentative mi se par cele care îşi găsesc o aplicabilitate specifică, de ordin practic-metodologic, dar şi instructiv-educativ. Unele din cercetările noastre sunt difuzate prin participarea ca invitaţi, la manifestări ştiinţifice de prestigiu în centre universitare precum Iaşi, Cluj-Napoca, Suceava, Piteşti etc., unde le comunicăm. De altfel, ca semn al aprecierii de care se bucură muzeografii naturalişti din Bacău, ei sunt frecvent invitaţi la asemenea reuniuni, sau în calitate de lectori la cursurile de perfecţionare cu preparatorii, conservatorii sau muzeografii , alţii — pentru a prezenta expuneri pe teme de biologie, astronomie etc. Se adaugă solicitarea cîtorva dintre specialiştii băcăuani, de a colabora la studii de sinteză, patronate de Academia R.S.R. sau institute de cercetare din Capitală şi alte centre ştiinţifice. Aş cita exemple precum : studiul efectului de poluare produs de Combinatul de aluminiu din Slatina (dr. N. Barabaş), combaterea biologică a dăunătorilor agricoli (C. Rang), prelucrarea unor familii, în cadrul Florei criptogramelor din R.S.R. (Gh. Sava, Victoria Barabaş) — lucrare iniţiată şi editată de Academia R.S.R. — sau prezenţa noastră în cadrul simpozionului „Prognoză şi reconstrucţie ecologică“, de la Cluj-Napoca. O altă expresie concretă a integrării practico-teoretice a muncii noastre o reprezintă îndrumările pe care le dăm pentru obţinerea biogazului. Pe lîngă numeroase expuneri, ţinute în comune şi sate ale judeţului, muzeografii Gh. Sava şi N. Barabaş acordă asistenţă tehnică, necesară construirii unor instalaţii (baterii) de obţinere a biogazului în comunele Măgireşti şi Tescani. în acest context s-a ivit şi prilejul unui schimb de experienţă pe o asemenea temă, la care au participat comunele învecinate. Totodată s-au difuzat prospecte cu documentaţia tehnică de realizare a instalaţiilor de biogaz în toate comunele judeţului. Să adăugăm numeroasele cursuri ţinute de specialişti ai muzeului (Aristiţa Dima, Gh. Sava), cu apicultorii din judeţ ; de asemenea, se acordă o deosebită atenţie metodelor de colonizare cu albine sălbatice şi crescute de om în vederea polenizării culturilor agricole. Un exemplu elocvent al eficienţei lor îl constituie faptul că la I.A.S. Sascut, graţie aplicării acestor metode, s-a obţinut o producţie mare de seminţe de lucernă şi trifoi la hectar, care a adus întreprinderii respective locul I pe ţară la acest indicator. Temele de cercetare, prevăzute în planul linie al C.C.E.S, au fost realizate integral şi la termen. La acest capitol se cuvine să subliniem, în încheiere, că pe viitor temele de cercetare trebuie să se regăsească mai mult în activitatea practică productivă, să se implice mai organic în opera de creare a bunurilor materiale“. Consemnate de dr. Vasile SPORICI Colecţiile muzeului băcăuan de ştiinţele naturii -cercetare şi valorificare „Nu există domeniu în care ştiinţa să nu aibă un rol important în realizarea progresului general al ţării, în ridicarea gradului de civilizaţie materială şi spirituală a patriei noastre socialiste.“ NICOLAE CEAUŞESCU (Din Cuvîntarea rostită la încheierea lucrărilor Plenarei Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie) • Vas cu picior, cultura Boart Horace Phillips Lovecraft s-a născut în anul 1890, în Providence, Rhode Island, SU.A Atras, de foarte tînăr, de povestirile lui E. A. Poe, A. Bierce, A Machen, Dunsany, Lovecraft va începe să scrie devreme, şi va reuşi, în scurta-i viaţă (mioare în 1937), un ciclu fantastic de istorii insolite, cu înclinaţie către horror dar mustind de imaginaţie, atrăgătoare, neobişnuite. Miturile lui Cthulhu („The Cthulhu Mythos”) sunt astăzi celebre. „Necronomicon“-ul, cartea arabului nebun Abdul Alhazred, zeul confuz Azathoth, mesagerul Nyarlathotep, ubicitul Yog-Sothoth fac parte astăzi din muzeul literaturii fantastice, căci cărţile lui Lovecrafti, traduse în zeci de limbi s-au vîndut în milioane de exemplare. In ţara noastră, celebrul H. P. Lovecraft este aproape necunoscut. . , „ . . . Traducerea unei povestiri a lui în revista „Ateneu este o acţiune meritorie, legată de efortul constant al acestei apreciate publicaţii de a menţine deschisă o fereastră către literatura lumii. (Al. MIRONOV) Ultimele cuvinte le-a strigat cu atîta putere încît cred că a pleznit ceva în el. S-a mai potolit puţin. M-a rugat să îl înţeleg şi să îl las măcar pe el să se mîntuiască. Nu puteam face nimic, oricît aş fi vrut să îl opresc — renan, renan, era totuşi un German, dar la bordul unui submarin un nebun, fie el chiar german este un pericol pentru ceilalţi. L-am rugat să-mi lase mie idolul de fildeş. M-a privit straniu compătimitor şi a izbucnit într-un rîs dement. Nu mi-a rămas altceva de făcut decît să-i îndeplinesc rugămintea. Animat de aceeaşi curiozitate ştiinţifică am încercat să constat dacă hoitul îi va fi turtit de presiunea adîncimilor la care ajunsesem, dar nu am reuşit. Hublourile erau parcă astupate de mulţimea de delfini care continua să ne acompanieze pe acest drum fără întoarcere, dar este că bestiile nu par deloc a fi strivite sau incomodate de senzații neplăcute, altfel nu ar înota atît de liniștite. După trecerea cîtorva ore începusem să regret că nu făcusem totul pentru a-i lua amuleta. în definitiv, Klenze ar fi putut fi la fel de mort înainte de a intra în ecluză ca și după ce a părăsit-o. Ach, era prea tîrziu acum să deplîng ceea ce nu făcusem la timpul oportun. Recunosc că mă obseda amintirea chipului nobil, cu fruntea generoasă încununată de lauri cu toate că niciodată fleacurile astea artistice nu mi-au produs vreo impresie deosebită. Ar fi trebuit să nu-i permit lui Klenze să se sinucidă în chip atît de idiot Aşa nebun cum era, îmi treceam timpul ascultîndu-i divagaţiile, cu tenta lor poetică. Nu am dormit prea bine... Mă întrebam cum şi în ce fel îmi va fi sfîrşitul. Spre dimineaţă m-am dus în turn pentru a mai privi în jur. Către nord, în urma noastră, totul era neschimbat, la fel ca acum patru zile cînd luminasem pentru prima dată cu farurile fundul oceanului. Spre sud însă, solul cobora destul de pronunțat. Pe alocuri se puteau observa blocuri ciudate de piatră, așezate la intervale regulate. Doream să le studiez mai bine. Am vrut să reglez bătaia reflectoarelor la un unghi mai convenabil dorinţei mele şi cred că am forţat ceva căci am rămas dintr-odată în întuneric, cu ajutorul unei lanterne m-am străduit zadarnic să localizez defecţiunea şi, după aproximativ două ore, cînd mă pregăteam probabil pentru a zecea oară să reverific întregul circuit, de la bateria de acumulatori pînă la corpul farurilor, luminile s-au reaprins. Germanii adevăraţi, prusacii, nu sînt uşor impresionabili de felul lor, cu atît mai mult un conte von Altberg-Ehrenstein. Cu toate acestea am fost covîrşit de o uimire de nedescris cînd am privit din nou prin hublouri. Cultura, educaţia aleasă primită, îmi făcuseră de mult cunoscute toate cîte erau de ştiut despre mişcările tectonice, istoria omenirii, atît cea cunoscută cît şi cea bănuită, dar nu mă putusem aştepta la o asemenea viziune. In faţa privirilor mele uluite se desfăşura vasta panoramă a vestigiilor unui mare oraş antic — străzi largi, pe care erau aliniate clădiri măreţe, unele distruse dar altele încă în picioare, coborau pantele unei depresiuni, fără îndoială albia unui fost fluviu. Pe o înălţime mi se părea că desluşesc o colosală statuie prăbuşită, iar pe colinele înconjurătoare coloanele unor temple impunătoare. Jos de tot în fundul H. P. Lovecraft văii, lungi linii drepte, care nu puteau fi altceva decît diguri şi cheiuri, trasau contururile unui port mai mare decît multe din porturile noastre moderne. Ce putea fi altceva decît Atlantida ? Mă cuprinsese un entuziasm febril, cîntam şi ţopăiam, nu mai ştiam de unde să îmi iau carnetele de notiţe, mă bucuram de parcă aş fi fost cîrpa aceea sentimentală de brenze. Sub imperiul acestei justificate stări emotive nici nu am băgat de seamă cînd dispăruseră delfinii din jur şi cînd îşi încetase acţiunea curentul de adîncime care purtase pînă atunci submarinul. Lipsită de forţa curentului nava se lăsa uşor spre oraşul pierdut, oprindu-se în cele din urmă lin, ca un dirijabil la aterizare drept în mijlocul unei pieţe largi, pavate cu dale imense de marmoră, de unde străzi, şi mai înguste şi mai largi, coborau spre portul antic. De partea cealaltă, se ridica un templu uriaş, în spatele căruia se distingeau vag contururile unor coline pe care părea a le depăşi cu mult în înălţime. Vedeam foarte bine faţada, bogat împodobită cu sculpturi şi basoreliefuri reprezentînd bacante dansînd în cele mai graţioase feluri. La fel de frumos erau decorate capitelurile coloanelor gigantice, friza şi arhitrava, cu scene din ceremonii fastuoase dedicate unui zeu încununat de raze, care părea să plutească deasupra tuturor aşa cum era reprezentat pe fronton. Un portal imens era doar pe jumătate apărat de canaturile unei uşi gigantice, din metal, de parcă şi-ar fi aşteptat încă preoţii. Deşi furia cataclismului, care aruncase în asemenea adîncimi cetatea aceea întreagă fusese enormă, nu zăream decît prea puţine urme de distrugere. Porticul frontal şi scările largi, care coborau pînă în piaţă, îşi etalau încă aproape toate statuile pe care le avuseseră ; numai cîteva socluri erau lipsite de podoabele lor. Cele rămase în picioare mă încîntau cu fineţea execuţiei şi eleganţei posturilor făcînd ca atît cît ştiam eu despre Atena lui Pericle să mi se pară doar nişte imitaţii searbede. Ansamblul impresiona prin gigantismul armonios al formelor şi concepţiei şi prin senzaţia unei vechimi de dincolo de naşterea zeilor vechei Elade. Observînd detaliile templului cu cea trfai deplină concentrare m-am convins şi de faptul de necrezut că absolut totul era materialmente unitar — scobit şi sculptat în aceeaşi bucată de munte. Bănuiesc că un sistem natural de caverne fusese utilizat în mod ingenios pentru crearea monumentului uluitor din faţa mea, care-şi păstrase frumuseţea nealterată peste atît de multe milenii în ciuda catastrofei ciclopiene care îl adusese în tăcerile întunericului abisal. Nu aş putea spune cîte ore am rămas admirînd, luînd note şi cercetînd cît băteau farurile oraşul scufundat, mulţimea de clădiri, statui, arcuri de triumf şi poduri elegant avîntate peste ceea ce fusese cîndva albia unui fluviu, revenind mereu cu luminile scormonitoare la templul care mă fascinase pe de-a întregul, dorind parcă să pătrund cu privirile dincolo de portalul întredeschis. în ciuda sfîrșitului iminent eram îmboldit de o mistuitoare chemare, vroiam să îmi dezvălui mie secretele acestei lumi spectrale. La un moment dat mi s-a părut că puterea farurilor slăbise puţin. Le-am stins, cu tot regretul de a mă despărţi, chiar şi temporar, de fabuloasa privelişte. Mi-am concentrat atenţia asupra unei verificări extrem de riguroase a costumului de scafandru, un gen de armură greoaie, destinată operaţiilor la adîncime şi care are un sistem propriu de regenerare a aerului respirat, baterii electrice care pot funcţiona şi sub apă şi o centură cu tot felul de scule. Nu mă îndoiam că îmi va fi extrem de dificilă manevrarea sistemului de ecluză pentru a ieşi din submarin, dar mai cu seamă pentru a mă putea întoarce căci este de datoria mea să fac totul pentru a aduce la cunoştinţa lumii întregi că eu, Karl-Heinrich Graf von Altberg-Ehrenstein, pentru Marea Germanie am păşit primul pe locurile acestea uitate de vremuri. La 16 august am efectuat prima ieşire. Am explorat zona dinspre fluviu şi port. In mîlul prin care mă deplasam cu greutate nu am găsit nici un rest de schelet sau alte urme omeneşti. Am adunat în schimb obiecte de ceramică şi sumedenie de monede dintr-un metal straniu, alb-gălbui, probabil un aliaj de aur cu alte metale nobile. Nu pot acum să relatez în totalitate ceea ce iam văzut. Sînt însă convins că aceia care vor cerceta după mine misterele acestor locuri îmi vor înţelege uimirea şi admiraţia de care am fost cuprins cînd am fost confruntat cu vestigiile unei civilizaţii care înflorea pe vremea cînd oamenii peșterilor erau singurii stăpîniai Europei iar Nilul curgea fără ca nimeni să-i păzească undele. Am revenit la bord cînd am constatat că bateriile dau semne de epuizare, lăsînd pentru a doua zi explorarea templului Spre marea mea furie și dezamăgire mi-am dat seama că aparatura necesară reîncărcării bateriilor fusese iremediabil distrusă în timpul scurtei revolte din 4 iulie. Bunul meu simț germanic nu-mi permitea să mă aventurez în interiorul templului fără o sursă sigură de lumină. Mă puteam prea ușor rătăci în întunecimile de acolo unde cine ştie ce monştri abisali puteau sta la pîndă, imenşi, tăcuţi, malefici. Doream însă peste măsură să aflu cît mai multe. Am îndreptat farurile către intrarea templului şi am ieşit. Am admirat, fără să pierd mult timp, statuile şi basoreliefurile care se păstraseră cu o prospeţime uluitoare, dar ţinta mea era inferiorul edificiului. Zadarnic. Razele farurilor, venind de la un punct aflat mai jos de ultimile trepte ale intrării, nu reuşeau să pătrundă nici pînă la tavan. Dincolo de pragul uşii croite pe alte măsuri decît cele omeneşti domnea o beznă de nepătruns, nu se putea distinge pardoseala şi pentru prima oară în viaţă necunoscutul m-a umplut de spaimă şi m-am retras. (Va urma) în româneşte de Ion MIREA ŞERBANESCU TEMPLUL (II) (manuscris găsit pe coasta peninsulei Yucatán) PAGINA 14 ATENEU