Ateneu, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)

1983-03-01 / nr. 3

Colocviu Ateneu „Ars combinatoria“ Nu puţini le atribuie scrierilor de tip sci­ence-fiction o anumită ilegitimitate estetică şi, în consecinţă, le tratează cu miloasă ironie, adresîndu-le aprecieri în care bagatelizarea se ascunde sub o îngăduinţă politicoasă. Cum re­acţionează susţinătorii genului ? De regulă, ei o apucă pe calea steril sentimentală a unor avocaţi lipsiţi de argumente logice, recurgînd, după caz, la ineficienta răţoială veleitară sau la oximoronica milogeală demnă. Ce solicită ei ? Un loc pentru scrierile SF în teritoriul „sa­cru“ al literaturii mari. Există, desigur, şi teo­reticieni mai avizaţi, ale căror argumentaţii pornesc, de preferinţă, de la trei idei : 1. scri­eri de tip proto-SF au apărut din cele mai vechi timpuri, 2. denigratorii genului sunt, în fond, nişte neinformaţi, care cunosc mult prea puţine dintre textele reprezentative şi 3. la fel ca în cazul oricărui alt fel de literatură, scrierile SF valide din punct de vedere estetic sînt mult mai puţin numeroase decît cele ra­tate. Cît priveşte susţinerea operelor SF consi­derate individual, ea se întemeiază pe argu­mente împrumutate de la diversele tipuri de critică a prozei. Că pledoariile rostite pînă acum în spriji­nul literaturii SF de la noi nu au fost tocmai convingătoare o dovedeşte, în primul rînd, chiar tirul redacţional al organizării periodice a u­­nor „anchete“. Iarăşi şi iarăşi, de vreo zece ani încoace, revistele şi ziarele vor să afle, din cînd în cînd, părerile unor autori care scriu literatură SF sau doar o comentează. Prac­tic, fiecare anchetă ia lucrurile de la capăt. Este SF-ul literatură ? Are el „valenţe educa­tive“ ? Ce legături are cu ştiinţa ? Sînt între­bări repetate în mod obsesiv. Alături de ba­nalele lor răspunsuri, ele condamnă genul la o perpetuă copilărie. La fel de nefavorabile genului sînt şi stereotipele, nesfîrşitele tribu­laţii pe teme de spaţiu tipografic, pe care le exprimă în diferite ocazii diverşi membri ai „mişcării SF“, cei mai mulţi dintre ei fiind tineri. Este vorba despre efectul unei neferi­cite orientări, manifestată în mod copios pînă în urmă cu cîţiva ani şi avînd încă influenţă. Respectiva orientarea situează pe un plan se­cund realizarea artistică şi artizanală a tex­telor SF, încurajînd din răsputeri ceea ce aş numi gestul SF. „Scrieri SF ? Da ? N-are im­portanţă cum scrii, eşti de-al nostru ! Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca să fii publicat, dacă nu într-o revistă tipărită, mă­car în una multiplicată“. Iată esenţa acestui mod păgubos de a vedea lucrurile. Se pot deci constata semnele unei duble insuficienţe. Pe de o parte, teoreticienii şi cri­ticii nu reuşesc să fie suficient de convingă­tori, dar nici din cale afară de pătrunzători, pe de alta, practicienii (autori, editori, redac­tori de revistă şi de ziar) se dovedesc nu ara­reori influenţaţi de orientarea cantitativă des­pre care am amintit. Ce este de făcut ? După părerea mea, de na­tură să participe la atenuarea celor două nea­junsuri ar fi clarificarea statutului estetic al genului. Desigur, o asmenea acţiune este în curs, numeroasele contribuţii teoretice apăru­te la noi în ultimii ani aducînd idei interesan­te. Sunt însă necesare precizări, şi mai perti­nente. Propun, în acest sens, o cale deloc frecven­tată de către teoreticieni. Este vorba despre interpretarea şi înţelegerea science-fiction-ului prin prisma esteticii manieriste. Ideea unei apartenenţe de această natură am enunţat-o într-o intervenţie apărută în revista „Argeş“ (nr. 3, 1981), precum şi în cîteva recenzii, la cărţi d© proză ştiinţifico-fantastică, apărute în revista „Luceafărul“. Mi se iveşte acum prile­jul să aduc cîteva precizări. Cum în textul de faţă nu este loc pentru prea multe amănunte, voi menţiona, în chip de introducere, doar i­­deea că literatură manieristă nu este defel a­­celaşi lucru cu literatură manierată, prima fi­ind rodul unei estetici a iregularului, iar a do­ua neînsemnînd decît efectul unei acţiuni de conformare. Cum se face că evidenta apartenenţă ma­nieristă a literaturii SF nu a fost sesizată de către teoreticienii şi criticii noştri ? Prima ex­plicaţie rezidă în faptul că principalele lu­crări dedicate manierismului, apărute la noi, se referă mai ales la poezie şi la artele plas­tice, menţiunile unor cărţi de proză fiind foar­te sărace şi neatingînd deloc literatura SF. Este vorba despre : Ernst Robert Curtius, Literatu­ra e­uropeană şi Evul Mediu latin, în româ­neşte de Adolf Armbruster, Editura Univers, Bucureşti, 1970 ; Gustav René Hoke Lumea ca labirint, traducere de Victor H. Adrian, Edi­tura Meridiane, Bucureşti, 1973 şi Manieris­mul în literatură, în româneşte de Herta Spuhn, Editura Univers, Bucureşti, 1977 ; Victor Ie­­ronim Stoichiţă, Pantormo şi manierismul, E­­ditura Meridiane, Bucureşti, 1978. Ar fi inte­resant de ştiut dacă lucrările despre manie­rism, apărute doar în alte ţări şi mai dificil de consultat, sesizează apropierea. Menţionez acum, regretînd că trebuie să re­curg la o înşiruire succintă, cele mai impor­tante elemente ale esteticii manieriste. Punctul de plecare este conceptul şi nu natura. Sunt căutate legităţi ale artificialului. Este ţintită armonizarea contrariilor ; drept efect, orice de­vine compatibil cu orice. Activitatea artistică este intelectualizată. Se renunţă la principiul verosimilităţii. Manierismul este o „ars com­binatoria“, dar şi o artă a derivărilor. în ge­neral, sentimentalismul este refuzat, mizîndu­­se pe efecte detectabile cerebral. în ce fel a­­ceste preferinţe apar în scrierile despre care discutam ? Literatura SF imaginează lumi co­erente. Ea se întemeiază pe admiterea celor mai imprevizibile incompatibilităţi (om — fi­inţe extraterestre, materie — antimaterie, lu­me — antilume etc.). Intelectualizarea care prezidează scrierea acestei literaturi este de la sine înţeleasă, din moment ce se mizează pe tensiuni apărute între concepte (umanitate — necunoscut, om — mașină, prezent — viitor etc.). într-adevăr, verosimilitatea nu are ce că­uta într-o scriere SF. Arta combinărilor este favorizată de logica­ fantasticului. Arta deri­vărilor este tocmai extrapolarea, procedeu pre­dilect în literatura SF. Știm, în fine, că per­sonajele din prozele SF au o anume descăr­­nare conceptuală, fapt care le face, de regulă, inapte pentru conflicte amoroase (acest aspect nefiind o limită, ci un parametru estetic). Mituri, teme, motive predominante în lite­ratura manieristă, labirintul, mit al căutării (echivalentul lui este Cosmosul, în care călă­torii astrali caută fiinţe raţionale), Minotau­rul şi alţi monştri (avînd drept replică infi­nita faună imaginată de autorii de SF), ma­şinile miraculoase, capabile de performanţe a­­ducătoare de stupefacţie (literatura SF exce­lează în maşini), Circe, mit al puterii de a transforma, Proteu, mit al reversibilităţii (SF-ul le ilustrează din plin). Ceva despre procedeele retorice preferate de către manierişti, în primul rînd concerto-ul („Concerti sînt — sau trebuie să fie — formu­le magice ale frumuseţii, care se "fac»­, cu a­­jutorul sofismelor şi al unor figuri retorice iregulare. [...] Concetto-ul oferă o surprinză­toare concordia discurs a unor idei. [...] ...un concetto izbutit se înfăţişează nu numai ca o concordanţă de noţiuni antitetice; el consti­tuie totodată... un amestec de imagini. Sînt re­unite, deci, atît noţiuni eterogene cît şi imagini eterogene. [...] în multe, în prea multe cazuri, puterea de invenţie este înlocuită printr-o sim­plă dispunere­­«iraţională», în acest chip deose­bit de artificial“. — G. R. Hoke, Manierismul în literatură, ed. cit, p. 209 şi 211). în litera­tura SF procedeul abundă. Fără îndoială, con­certo-ul cel mai reprezentativ este robotul, u­­nire producătoare de vertij intelectual între om şi maşină. Alte exemple sunt foarte simplu de găsit: călătorul venit din viitor sau din trecut şi lumea în care nimereşte, animalul căruia i se grefează un creier de om, monstrul inform dotat cu o vie inteligenţă etc. Foarte uzitate de către literatura SF sunt paradoxul (cel mai cunoscut este cel temporal), oximo­ronul, catahreza. Prin adoptarea punctului de vedere pe care l-am argumentat, cîteva persistente confuzii te­oretice ar fi, în sfîrşit, dizolvate. Mă voi re­feri doar la una dintre ele, poate cea mai frec­vent exprimată. Iată cum este definită litera­tura SF în Dicţionar de termeni literari, Edi­tura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1976, p. 170 : „Accentul cade aici pe justificarea «ştiinţifică» a unor acte ce par a ţine de fantasticul pur, pe specularea literară a unor teorii şi ipote­ze ştiinţifice, uneori chiar confirmate de pro­gresul cunoaşterii, dar care rezistă în plan ar­tistic în măsura în care ficţiunile respective sunt plauzibile din punct de vedere literar“, în realitate nu este vorba despre nici o jus­tificare, recuzita ştiinţifică fiind folosită în sco­purile la care m-am referit (scrierile de popu­larizare a unor ipoteze ştiinţifice nu intră, pro­­priuzis, în sfera literaturii SF). Alături de avantajele teoretice, schema teo­retică pe care am propus-o este favorabilă şi pentru cei care scriu literatură SF. Este bine­cunoscut faptul că autorii manierişti au acor­dat întotdeauna atenţie aproape obsesivă rea­lizării artizanale a textelor lor. Meditînd la acest aspect, autorii de proze SF ar avea, poa­te, mai îndelungi ezitări înainte de a încredin­ţa tiparului unele dintre scrierile lor. Voicu BUGARIU Teoria versus practica ? Aş vrea să consemnez cîte ceva din experi­enţa de redactor al rubricii „antologie science­­fiction“ p© care Vatra o publică de un dece­niu. Vreau, pentru început, să lămuresc citi­torii asupra faptului că nu sînt singurul re­dactor al Vetrei care citeşte s. f., „alături“ de mine stînd, chiar dacă multă vreme la dis­tanţă, criticul Anton Cosma, el însuşi tainic autor de s.f., debutat în această rubrică. Evi­dent, am avut parte de îngăduinţa mereu amu­zată a lui Romulus Guga şi de o misterioasă sprijinitoare din umbră, V. F., pe care nu pot să nu o pomenesc în acest context. Prezenţa noastră, a Vetrei, la diferite con­sfătuiri ale cenaclurilor s.f. a fost necesară la început pentru a cerceta nivelul amatorismu­lui în acest domeniu. Acum zece ani nivelul era, literar vorbind, dezamăgitor. Şi spun li­terar, fiindcă strădania noastră a fost să ne­ menţinem în cadrul literaturii. Cînd am ieşit din acest cadru a fost datorită calităţii îndo­ielnice ale unor traduceri, făcute uneori de inşi din afara literaturii sau prea tineri. Căci,, deşi se afla într-o situaţie paradoxală, fiind multă vreme singura din ţară, rubrica noas­tră nu a fost inundată de oferte de colaboratori. Am păstrat constant contactul cu prozatorii, din grupurile de vîrstă medie, mefient faţă de unii literatori proveniţi din foştii producă­tori de literatură „realist-socialistă“, lipsiţi de talent şi mereu copleşiţi de sarcinile „educative“, de fapt pseudoeducative, ale acestei forme li­terare, aşa cum erau ele exprimate, impregnate­ de tot soiul de limitări. Căci, acum zece ani se mai discuta (şi poate că şi acum se mai...) des­pre caracterul obligatoriu optimist al literaturii s.f. din estul lumii, în contrast cu pesimismul restului lumii. Pseudoproblemă: science-fictio­­nul pune, de cînd se ştie, probleme globale, pla­netare, devansînd ecologismul, în această di­recţie. Am fost şi sîntem mereu strîmtoraţi, ba chiar sufocaţi în proiectele noastre de dimensiunile procustiene ale rubricii (5 pagini dactilo lunar). Selecţia textelor a fost mereu determinată de această limită. Cînd am prelungit, dincolo de două sau trei numere, un text, am primit plîn­­geri şi a trebuit să cedăm. Vom mai încălca pragul. Existenţa tot mai clar conturată a două centre de iradiere : Timişoara şi Iaşii (cu fan­­zinuri, teoreticieni şi bibliografi) ne obligă să ne adaptăm noului prag valoric. Şi aceasta depăşeşte povestirile de cinci pagini. Am spe­rat să vedem ceva similar la Bucureşti. Dacă izolarea mea este pricina dezinformării, îmi cer scuze anticipat. Sper să mi se acorde cre­ditul necesar şi să se trimită spre Vatra mesa­jele încărcate optim de biţi, pentru corecţie. Cred că principala limitare a science-fictionu­­lui românesc constă în limitarea lecturilor ti­nerilor autori, viitorii producători profesionişti. Cu toate dificultăţile de informare, există în cir­culaţie cărţi din domenii cum ar fi sociologia informaţiei, sociolingvistică, etnologia, istoria u­­topiei, istoria ştiinţei, deontologia ştiinţelor, chiar literatura utopică, care ar trebui să fie citite­­prioritar în raport cu literatura s.f. propriu­­zisă. Iar pentru a învăţa ce este literatura se cuvin a fi citiţi toţi marii scriitori, fie ei R. Musil, Th. Mann, Hermann Hesse, Ernst Jün­ger, Mircea Eliade, Balzac, Stendhal, Tolstoi, Faulkner şi nu literatorii — majoritatea da du­zină — din revistele magazin străine, cel puţin de la o vîrstă în sus. Accept lectura unei para­­literaturi s.f. în limitele adolescenţei, pentru familiarizarea cu preocupările acestei forme li­terare, dar profesioniştii — şi s.f. are nevoie la noi de profesionişti — nu se pot naşte din lectorii — adolescenţi încărunţiţi — ai fanzi­­nelor. Despre Jules Verne sau despre Asimov, Clark, Bradbury, Ph. Curval, J. P. Andrevon nu pot presupune, chiar dacă nu aş şti nimic despre ei, că se mărgineau să citească operele colegilor şi că ignorau marea literatură a secolului lor. Miile de fişe documentare, extrase din cărţi de specialitate, folosite de Jules Verne, pot sta mărturie efortului său de informare extrali­­terară. Altfel literatura s.f. românească va ră­­mîne inactuală. Ori actualitatea şi perenitatea ei se poate asigura prin literaritate şi prin par­ticiparea coextensivă la problematizarea epocii în care trăim, nu prin ilustrarea legitimă a unor teze şi teme, nici prin evaziunea într-un spaţiu ocrotitor al aventurii, de tip cosmicomics, în variantă protocronistă autohtonă, nici în fan­tasticul facil al stilisticii metaforizante. Mă gîn­­desc, dincolo de formule, la cazuri concrete de literatori debutanţi sau profesionişti. Pen­tru mine, chiar dacă textele publicate în Va­tra nu-mi reflectă decît în parte opţiunile teo- • Rănile paradisului BREVIAR S.F. Almanahul Anticipaţia In procesul de creaţie ştiinţifică, mesajul oamenilor implicaţi in profunzimile preocupărilor am­ple ale cunoaşterii ştiinţifice pentru no­bilul scop ca progresul în ştiinţă să finalizeze un viitor luminos pentru Om şi omenire — iată răspunsul dat de colectivul re­dacţional al primului Almanah Anticipaţia românească. Datorită sprijinului acordat de C. C. al U.T.C. revista „Ştiinţă şi tehnică“ a oferit o carte de­­serioase dez­bateri şi confruntări de anticipare filozofică, sociologică, matemati­că, chimică, dar mai ales un re­pertoriu bogat de literatură de anticipaţie. Ineditul constînd­ în apariţia unei problematici adusă de literatură originală, care pînă acum se cunoştea doar în cele 27 cenacluri ale anticipaţiei din toată ţara. Fiind luată sub oblă­duirea C.C. al U.T.C. întreaga e­­xistenţă a acestei literaturi şi-a îmbogăţit tematica, sistemul de or­ganizare şi chiar şi de publicare, evenimentul constituindu-l Alma­nahul Anticipaţia. Ştiinţele con­sacrate printr-o îndelungată tra­diţie suferă astăzi reînnoiri şi transformări spectaculoase, apro­pieri şi interacţiuni neaşteptate cu alte ştiinţe mai tinere, asupra cărora sunt chemaţi să mediteze scriitorii de anticipaţie de astăzi. Un prezent pe care îl trăim, mai ales, din realităţle minţii, im­pune o creativitate de valoare — obligatorie cu deosebire pentru viitor, pentru un loc cît mai în faţă în competiţia planetară — este una din axiomele progresului. Din care derivă, obligatoriu, ne­cesitatea educării imaginaţiei ce­lor tineri. La ora actuală litera­tura de anticipaţie ştiinţifico-teh­­nică are un adevărat statut, tre­­cînd de la amatorism şi întîmplare la organizare planificată. Alma­nahul Anticipaţia demonstrează prin publicarea alături de unii scriitori consacraţi ca Ion Hobana, Vladimir Colin, Adrian Rogoz, Mircea Opriţă, Horia Aramă, Geor­ge Anania, Romulus Bărbulescu şi Gheorghe Săsărman, au fost pu­blicaţi autori foarte tineri, dar creatori de mare talent, cum sunt Mihai Grămescu, Alexandru Un­­gureanu, Dan Merişca, George Ceauşu, Radu Hanga, Ovidiu Buf­­nilă, Augustin Corneliu Giagim şi copiii cenaclurilor din satul Gu­­randa — Selenarii — şi din Ca­pitală — Sapiens. Cînd astăzi în ţară sînt 2 200 de cercuri de inventatori, cu peste 13 000 de inventatori, literatura de anticipaţie ştiinţifico-tehnică este chemată­ să-şi spună cuvîntul, fi­ind singura cale de a transmite într-un limbaj literar viitorul. De­sigur că prima ediţie a Almana­hului Anticipaţia este un debut care a depăşit cu bine tracul începutului, antrenînd un numeros public cititor, dovedindu-se astfel cît de necesară este o asemenea carte. Rămîne ca la ediţia a doua, redacţia să ofere lucrări prin care să pregătească marele număr de cititori ai unui prezent fremătă­tor, ajutîndu-i să adopte o vi­ziune de prospectare a transfor­mărilor sociale şi economice, ri­­dicînd nivelul de înţelegere şi dez­­voltînd capacitatea de acţiune, pentru a forma o conştiinţă îna­intată, revoluţionară adecvată pre­zentului, dar­ mai ales viitorului. Literaturii de anticipaţie venindu-i acest nobil ţel, semănînd în oa­meni dorinţa de a şti stimulînd imaginaţia creatoare şi fantezia, îmbogăţind gama sensibilă în faţa realităţii de orice fel. Oameni de diferite vîrste aşteaptă cu spe­ranţă apariţia viitorului număr, care să aducă lucrări de antici­paţie pe măsura „foamei“ citi­torului de azi- Angela POPESCU BUCUREŞTI Sapiens — ediţia 1983 Cu dragoste de mîine şi cu da­rul de a scrie, cenaclul de anti­cipaţie „Sapiens“ al copiilor din capitală vă prezintă o nouă gene­raţie de iubitori ai fantasticului ştiinţific. Fiind un colectiv de... peste 200 de elevi, care au ate­rizat pe pămîntul literaturii de anticipaţie cu fremătarea şi do­rinţa fierbinte de a cunoaşte, de a înţelege, de a cerceta cîmpul vast şi necuprins al spiritului u­­man, al ştiinţei, al literaturii şi vieţii cosmice, avînd în piept multă dragoste faţă de întemeietorii a­­cestei frumoase şi răscolitoare în­deletniciri — anticipaţia. Prin cos­mos ei călătoresc cu­ mult iubitul cosmonaut Dumitru Prunariu — care înseamnă pentru copii un cap de arc peste visurile cele mai îndrăzneţe pentru viitorul nostru. Venind din adîncul fiin­ţei naţionale, scriitorii români de anticipaţie ne-au îmbogăţit spiri­tul şi inimile cu zboruri înalte spre nebănuite lumi. De cite ori nu visăm tandru cu eroii îndră­giţi aduşi pe aripi de zbucium către mai mult, către mai bine de marii visători ai anticipaţiei cum este în primul rînd scriito­rul Ion Hobana, cum sînt Vladi­mir Colin, Adrian Rogoz, Gheor­ghe Săsărman, Voicu Bugariu, Vi­orica Rogoz, Victor Bîrlădeanu, George Anania şi Romulus Băr­bulescu, Mircea Opriţă, şi mai ti­nerii Mihai Grămescu, Dan Me­rişca, Alexandru Ungureanu. Ca un simbol al tuturor simţirilor noastre, copiii au prezentat pe scurt activitatea lor de la ce­naclul Sapiens într-un recital de vacanţă. Noul Sapiens s-a consti­tuit în 1982 din elevi de la dife­rite şcoli ale Capitalei, prin munca plină de talent a profesorului de biologie Răzvan Dima de la Casa Centrală a pionierilor şi şoimilor patriei, care este şi coordonatorul ştiinţific al cenaclului. Pentru că unii elevi au programul de şcoală de dimineaţă tovarăşul profesor se deplasează în şcolile respecti­ve desfăşurând partea de docu­mentare a cenaclului, urmînd ca aceşti copii să frecventeze şedin­ţele de creaţie în vacanţele şco­lare, continuitatea atmosferei de laborator literar este asigurată de întîlnirile de luni dimineaţa, cu o participare de 20 de elevi, au­tori de lucrări sau simpli fa­ni ai literaturii de anticipaţie. Cu migală şi multă dragoste to­varăşii profesori ne cultivă în mod organizat arta de a vedea, arta de a scrie. Este o muncă grea prin care se pătrunde în tainele din adîncul fiinţei noastre, răscolind şpriţul pentru a realiza o cugetare cu­rată şi profundă, un pas spre în­ţelegerea vieţii, ctitorind în­­adîn­cul fibrei o simţire puternică, pli­nă de vibraţie şi armonie cu tot ce s-a scris şi se scrie despre vi­itor. Copiii de la Sapiens au do­vedit prin lucrările lor că doresc o lume eliberată de coşmarul dis­trugerii, o natură pe care s-o o­­crotească cu propria viaţă, cre­in­d­ un univers ce aspiră spre înăl­ţimile progresului, spre împă­care. Noul Sapiens are un colectiv de elevi care coordonează munca de laborator, un colectiv ales în mod democratic dintre elevii cei mai activi . La recital s-au prezentat cîteva lucrări proprii din decursul unui trimestru. Ca un eveniment de seamă e noua formaţie de teatru de anticipaţie, care a luat naşte­re din iniţiativa elevei Ana Ma­ria Popescu în acelaşi timp şi autoare a scenetei intitulată „Reacţie cosmică”, din care s-a jucat un fragment prin care se propune prietenia şi buna convie­ţuire între oamenii viitorului. Prin această fructuoasă mani­festare copiii propun o literatură prin care să aterizeze în inimile noastre, cu entuziasmul şi sin­ceritatea specifică vîrstei şi voio­şiei lor, sperând să aducă Soarele copilăriei pentru cîteva minute pe Pămînt. A. P. PAGINA 4 literatură ştiinţifico-fantaslimi ATE­NEU BACĂU FAHRENHEIT 451 ° — cel mai tînăr cenaclu de anticipaţie din ţară. Iată-ne la a patra şedinţă. Participanţi, din ce în ce mai numeroşi, de cele mai diferite ca­tegorii elevi, muncitori, ingineri, studenţi, tehnicieni. Toţi adunaţi laolaltă de o preo­cupare comună : literatura de an­ticipaţie, zonă de interferenţă a literaturii cu ştiinţa, zonă a unei posibile reconcilieri. Activitatea cenaclului are un ca­racter complex : creaţie literară, dezbateri pe marginea literaturii SF, întîlniri cu scriitori şi oameni de ştiinţă, popularizarea noilor descoperiri ştiinţifice. Toate aces­tea cu scopul cultivării unui spi­rit novator, a unei gîndiri uma­niste, cu scopul afirmării tine­relor talente băcăuane, de a le face cunoscute pe plan local şi naţional, cu prilejul Consfătuiri­lor SF sau prin publicarea unui fanzin. Dintre membrii fondatori : Ovi­diu Bufnilă — IMR ; Răzvan Ha­­ritonovici — SPCM , Viorel Blă­­naru şi Victor Cristescu — Cen­trul teritorial de calcul, Gelu Roş­ea — IMU. (Mihaela P.) Des­­­compunere MOTO : II se suicide si il a du temps. Omul se ridică greu şi spuse : „Eu plec.” Femeia se sculă de jos şi cu paşi mici şi tîrşiţi deschide fereas­tra : „Mulţumesc”. Omul se descălţă şi îşi luă zborul. Cerul îl primi cu braţele deschise şi el urlă de acolo de sus : „Munca e brăţară de aur !“ Femeia luă copilul şi-l aruncă pe fereastră : „Să nu mai calci în casa asta fără să aduci şi tu un ban.“ Apoi îl zări din ce în ce mai mic și mai mic. Explozia era dură. Cerul se zguduia, stelele, soarele, luna erau într-o învălmășeală fără sfîrșit. La stînga era zi, la dreapta noapte sau mai bine zis la stînga era soarele, la dreapta luna... ★ * * In ochii ei clipeau două stele micuțe cînd bila se răsturnă în gaura făcută în mijlocul mesei. Bățul căzu lingă masa de biliard, iar glasurile scăzute ale partenerilor răsunară în ecou : „S-au dus !“ Ana Maria POPESCU, cenaclul „SAPIENS“ — București ATENEU

Next