Ateneu, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)
1983-03-01 / nr. 3
Colocviu Ateneu „Ars combinatoria“ Nu puţini le atribuie scrierilor de tip science-fiction o anumită ilegitimitate estetică şi, în consecinţă, le tratează cu miloasă ironie, adresîndu-le aprecieri în care bagatelizarea se ascunde sub o îngăduinţă politicoasă. Cum reacţionează susţinătorii genului ? De regulă, ei o apucă pe calea steril sentimentală a unor avocaţi lipsiţi de argumente logice, recurgînd, după caz, la ineficienta răţoială veleitară sau la oximoronica milogeală demnă. Ce solicită ei ? Un loc pentru scrierile SF în teritoriul „sacru“ al literaturii mari. Există, desigur, şi teoreticieni mai avizaţi, ale căror argumentaţii pornesc, de preferinţă, de la trei idei : 1. scrieri de tip proto-SF au apărut din cele mai vechi timpuri, 2. denigratorii genului sunt, în fond, nişte neinformaţi, care cunosc mult prea puţine dintre textele reprezentative şi 3. la fel ca în cazul oricărui alt fel de literatură, scrierile SF valide din punct de vedere estetic sînt mult mai puţin numeroase decît cele ratate. Cît priveşte susţinerea operelor SF considerate individual, ea se întemeiază pe argumente împrumutate de la diversele tipuri de critică a prozei. Că pledoariile rostite pînă acum în sprijinul literaturii SF de la noi nu au fost tocmai convingătoare o dovedeşte, în primul rînd, chiar tirul redacţional al organizării periodice a unor „anchete“. Iarăşi şi iarăşi, de vreo zece ani încoace, revistele şi ziarele vor să afle, din cînd în cînd, părerile unor autori care scriu literatură SF sau doar o comentează. Practic, fiecare anchetă ia lucrurile de la capăt. Este SF-ul literatură ? Are el „valenţe educative“ ? Ce legături are cu ştiinţa ? Sînt întrebări repetate în mod obsesiv. Alături de banalele lor răspunsuri, ele condamnă genul la o perpetuă copilărie. La fel de nefavorabile genului sînt şi stereotipele, nesfîrşitele tribulaţii pe teme de spaţiu tipografic, pe care le exprimă în diferite ocazii diverşi membri ai „mişcării SF“, cei mai mulţi dintre ei fiind tineri. Este vorba despre efectul unei nefericite orientări, manifestată în mod copios pînă în urmă cu cîţiva ani şi avînd încă influenţă. Respectiva orientarea situează pe un plan secund realizarea artistică şi artizanală a textelor SF, încurajînd din răsputeri ceea ce aş numi gestul SF. „Scrieri SF ? Da ? N-are importanţă cum scrii, eşti de-al nostru ! Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca să fii publicat, dacă nu într-o revistă tipărită, măcar în una multiplicată“. Iată esenţa acestui mod păgubos de a vedea lucrurile. Se pot deci constata semnele unei duble insuficienţe. Pe de o parte, teoreticienii şi criticii nu reuşesc să fie suficient de convingători, dar nici din cale afară de pătrunzători, pe de alta, practicienii (autori, editori, redactori de revistă şi de ziar) se dovedesc nu arareori influenţaţi de orientarea cantitativă despre care am amintit. Ce este de făcut ? După părerea mea, de natură să participe la atenuarea celor două neajunsuri ar fi clarificarea statutului estetic al genului. Desigur, o asmenea acţiune este în curs, numeroasele contribuţii teoretice apărute la noi în ultimii ani aducînd idei interesante. Sunt însă necesare precizări, şi mai pertinente. Propun, în acest sens, o cale deloc frecventată de către teoreticieni. Este vorba despre interpretarea şi înţelegerea science-fiction-ului prin prisma esteticii manieriste. Ideea unei apartenenţe de această natură am enunţat-o într-o intervenţie apărută în revista „Argeş“ (nr. 3, 1981), precum şi în cîteva recenzii, la cărţi d© proză ştiinţifico-fantastică, apărute în revista „Luceafărul“. Mi se iveşte acum prilejul să aduc cîteva precizări. Cum în textul de faţă nu este loc pentru prea multe amănunte, voi menţiona, în chip de introducere, doar ideea că literatură manieristă nu este defel acelaşi lucru cu literatură manierată, prima fiind rodul unei estetici a iregularului, iar a doua neînsemnînd decît efectul unei acţiuni de conformare. Cum se face că evidenta apartenenţă manieristă a literaturii SF nu a fost sesizată de către teoreticienii şi criticii noştri ? Prima explicaţie rezidă în faptul că principalele lucrări dedicate manierismului, apărute la noi, se referă mai ales la poezie şi la artele plastice, menţiunile unor cărţi de proză fiind foarte sărace şi neatingînd deloc literatura SF. Este vorba despre : Ernst Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, în româneşte de Adolf Armbruster, Editura Univers, Bucureşti, 1970 ; Gustav René Hoke Lumea ca labirint, traducere de Victor H. Adrian, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973 şi Manierismul în literatură, în româneşte de Herta Spuhn, Editura Univers, Bucureşti, 1977 ; Victor Ieronim Stoichiţă, Pantormo şi manierismul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1978. Ar fi interesant de ştiut dacă lucrările despre manierism, apărute doar în alte ţări şi mai dificil de consultat, sesizează apropierea. Menţionez acum, regretînd că trebuie să recurg la o înşiruire succintă, cele mai importante elemente ale esteticii manieriste. Punctul de plecare este conceptul şi nu natura. Sunt căutate legităţi ale artificialului. Este ţintită armonizarea contrariilor ; drept efect, orice devine compatibil cu orice. Activitatea artistică este intelectualizată. Se renunţă la principiul verosimilităţii. Manierismul este o „ars combinatoria“, dar şi o artă a derivărilor. în general, sentimentalismul este refuzat, mizînduse pe efecte detectabile cerebral. în ce fel aceste preferinţe apar în scrierile despre care discutam ? Literatura SF imaginează lumi coerente. Ea se întemeiază pe admiterea celor mai imprevizibile incompatibilităţi (om — fiinţe extraterestre, materie — antimaterie, lume — antilume etc.). Intelectualizarea care prezidează scrierea acestei literaturi este de la sine înţeleasă, din moment ce se mizează pe tensiuni apărute între concepte (umanitate — necunoscut, om — mașină, prezent — viitor etc.). într-adevăr, verosimilitatea nu are ce căuta într-o scriere SF. Arta combinărilor este favorizată de logica fantasticului. Arta derivărilor este tocmai extrapolarea, procedeu predilect în literatura SF. Știm, în fine, că personajele din prozele SF au o anume descărnare conceptuală, fapt care le face, de regulă, inapte pentru conflicte amoroase (acest aspect nefiind o limită, ci un parametru estetic). Mituri, teme, motive predominante în literatura manieristă, labirintul, mit al căutării (echivalentul lui este Cosmosul, în care călătorii astrali caută fiinţe raţionale), Minotaurul şi alţi monştri (avînd drept replică infinita faună imaginată de autorii de SF), maşinile miraculoase, capabile de performanţe aducătoare de stupefacţie (literatura SF excelează în maşini), Circe, mit al puterii de a transforma, Proteu, mit al reversibilităţii (SF-ul le ilustrează din plin). Ceva despre procedeele retorice preferate de către manierişti, în primul rînd concerto-ul („Concerti sînt — sau trebuie să fie — formule magice ale frumuseţii, care se "fac», cu ajutorul sofismelor şi al unor figuri retorice iregulare. [...] Concetto-ul oferă o surprinzătoare concordia discurs a unor idei. [...] ...un concetto izbutit se înfăţişează nu numai ca o concordanţă de noţiuni antitetice; el constituie totodată... un amestec de imagini. Sînt reunite, deci, atît noţiuni eterogene cît şi imagini eterogene. [...] în multe, în prea multe cazuri, puterea de invenţie este înlocuită printr-o simplă dispunere«iraţională», în acest chip deosebit de artificial“. — G. R. Hoke, Manierismul în literatură, ed. cit, p. 209 şi 211). în literatura SF procedeul abundă. Fără îndoială, concerto-ul cel mai reprezentativ este robotul, unire producătoare de vertij intelectual între om şi maşină. Alte exemple sunt foarte simplu de găsit: călătorul venit din viitor sau din trecut şi lumea în care nimereşte, animalul căruia i se grefează un creier de om, monstrul inform dotat cu o vie inteligenţă etc. Foarte uzitate de către literatura SF sunt paradoxul (cel mai cunoscut este cel temporal), oximoronul, catahreza. Prin adoptarea punctului de vedere pe care l-am argumentat, cîteva persistente confuzii teoretice ar fi, în sfîrşit, dizolvate. Mă voi referi doar la una dintre ele, poate cea mai frecvent exprimată. Iată cum este definită literatura SF în Dicţionar de termeni literari, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1976, p. 170 : „Accentul cade aici pe justificarea «ştiinţifică» a unor acte ce par a ţine de fantasticul pur, pe specularea literară a unor teorii şi ipoteze ştiinţifice, uneori chiar confirmate de progresul cunoaşterii, dar care rezistă în plan artistic în măsura în care ficţiunile respective sunt plauzibile din punct de vedere literar“, în realitate nu este vorba despre nici o justificare, recuzita ştiinţifică fiind folosită în scopurile la care m-am referit (scrierile de popularizare a unor ipoteze ştiinţifice nu intră, propriuzis, în sfera literaturii SF). Alături de avantajele teoretice, schema teoretică pe care am propus-o este favorabilă şi pentru cei care scriu literatură SF. Este binecunoscut faptul că autorii manierişti au acordat întotdeauna atenţie aproape obsesivă realizării artizanale a textelor lor. Meditînd la acest aspect, autorii de proze SF ar avea, poate, mai îndelungi ezitări înainte de a încredinţa tiparului unele dintre scrierile lor. Voicu BUGARIU Teoria versus practica ? Aş vrea să consemnez cîte ceva din experienţa de redactor al rubricii „antologie sciencefiction“ p© care Vatra o publică de un deceniu. Vreau, pentru început, să lămuresc cititorii asupra faptului că nu sînt singurul redactor al Vetrei care citeşte s. f., „alături“ de mine stînd, chiar dacă multă vreme la distanţă, criticul Anton Cosma, el însuşi tainic autor de s.f., debutat în această rubrică. Evident, am avut parte de îngăduinţa mereu amuzată a lui Romulus Guga şi de o misterioasă sprijinitoare din umbră, V. F., pe care nu pot să nu o pomenesc în acest context. Prezenţa noastră, a Vetrei, la diferite consfătuiri ale cenaclurilor s.f. a fost necesară la început pentru a cerceta nivelul amatorismului în acest domeniu. Acum zece ani nivelul era, literar vorbind, dezamăgitor. Şi spun literar, fiindcă strădania noastră a fost să ne menţinem în cadrul literaturii. Cînd am ieşit din acest cadru a fost datorită calităţii îndoielnice ale unor traduceri, făcute uneori de inşi din afara literaturii sau prea tineri. Căci,, deşi se afla într-o situaţie paradoxală, fiind multă vreme singura din ţară, rubrica noastră nu a fost inundată de oferte de colaboratori. Am păstrat constant contactul cu prozatorii, din grupurile de vîrstă medie, mefient faţă de unii literatori proveniţi din foştii producători de literatură „realist-socialistă“, lipsiţi de talent şi mereu copleşiţi de sarcinile „educative“, de fapt pseudoeducative, ale acestei forme literare, aşa cum erau ele exprimate, impregnate de tot soiul de limitări. Căci, acum zece ani se mai discuta (şi poate că şi acum se mai...) despre caracterul obligatoriu optimist al literaturii s.f. din estul lumii, în contrast cu pesimismul restului lumii. Pseudoproblemă: science-fictionul pune, de cînd se ştie, probleme globale, planetare, devansînd ecologismul, în această direcţie. Am fost şi sîntem mereu strîmtoraţi, ba chiar sufocaţi în proiectele noastre de dimensiunile procustiene ale rubricii (5 pagini dactilo lunar). Selecţia textelor a fost mereu determinată de această limită. Cînd am prelungit, dincolo de două sau trei numere, un text, am primit plîngeri şi a trebuit să cedăm. Vom mai încălca pragul. Existenţa tot mai clar conturată a două centre de iradiere : Timişoara şi Iaşii (cu fanzinuri, teoreticieni şi bibliografi) ne obligă să ne adaptăm noului prag valoric. Şi aceasta depăşeşte povestirile de cinci pagini. Am sperat să vedem ceva similar la Bucureşti. Dacă izolarea mea este pricina dezinformării, îmi cer scuze anticipat. Sper să mi se acorde creditul necesar şi să se trimită spre Vatra mesajele încărcate optim de biţi, pentru corecţie. Cred că principala limitare a science-fictionului românesc constă în limitarea lecturilor tinerilor autori, viitorii producători profesionişti. Cu toate dificultăţile de informare, există în circulaţie cărţi din domenii cum ar fi sociologia informaţiei, sociolingvistică, etnologia, istoria utopiei, istoria ştiinţei, deontologia ştiinţelor, chiar literatura utopică, care ar trebui să fie cititeprioritar în raport cu literatura s.f. propriuzisă. Iar pentru a învăţa ce este literatura se cuvin a fi citiţi toţi marii scriitori, fie ei R. Musil, Th. Mann, Hermann Hesse, Ernst Jünger, Mircea Eliade, Balzac, Stendhal, Tolstoi, Faulkner şi nu literatorii — majoritatea da duzină — din revistele magazin străine, cel puţin de la o vîrstă în sus. Accept lectura unei paraliteraturi s.f. în limitele adolescenţei, pentru familiarizarea cu preocupările acestei forme literare, dar profesioniştii — şi s.f. are nevoie la noi de profesionişti — nu se pot naşte din lectorii — adolescenţi încărunţiţi — ai fanzinelor. Despre Jules Verne sau despre Asimov, Clark, Bradbury, Ph. Curval, J. P. Andrevon nu pot presupune, chiar dacă nu aş şti nimic despre ei, că se mărgineau să citească operele colegilor şi că ignorau marea literatură a secolului lor. Miile de fişe documentare, extrase din cărţi de specialitate, folosite de Jules Verne, pot sta mărturie efortului său de informare extraliterară. Altfel literatura s.f. românească va rămîne inactuală. Ori actualitatea şi perenitatea ei se poate asigura prin literaritate şi prin participarea coextensivă la problematizarea epocii în care trăim, nu prin ilustrarea legitimă a unor teze şi teme, nici prin evaziunea într-un spaţiu ocrotitor al aventurii, de tip cosmicomics, în variantă protocronistă autohtonă, nici în fantasticul facil al stilisticii metaforizante. Mă gîndesc, dincolo de formule, la cazuri concrete de literatori debutanţi sau profesionişti. Pentru mine, chiar dacă textele publicate în Vatra nu-mi reflectă decît în parte opţiunile teo- • Rănile paradisului BREVIAR S.F. Almanahul Anticipaţia In procesul de creaţie ştiinţifică, mesajul oamenilor implicaţi in profunzimile preocupărilor ample ale cunoaşterii ştiinţifice pentru nobilul scop ca progresul în ştiinţă să finalizeze un viitor luminos pentru Om şi omenire — iată răspunsul dat de colectivul redacţional al primului Almanah Anticipaţia românească. Datorită sprijinului acordat de C. C. al U.T.C. revista „Ştiinţă şi tehnică“ a oferit o carte deserioase dezbateri şi confruntări de anticipare filozofică, sociologică, matematică, chimică, dar mai ales un repertoriu bogat de literatură de anticipaţie. Ineditul constînd în apariţia unei problematici adusă de literatură originală, care pînă acum se cunoştea doar în cele 27 cenacluri ale anticipaţiei din toată ţara. Fiind luată sub oblăduirea C.C. al U.T.C. întreaga existenţă a acestei literaturi şi-a îmbogăţit tematica, sistemul de organizare şi chiar şi de publicare, evenimentul constituindu-l Almanahul Anticipaţia. Ştiinţele consacrate printr-o îndelungată tradiţie suferă astăzi reînnoiri şi transformări spectaculoase, apropieri şi interacţiuni neaşteptate cu alte ştiinţe mai tinere, asupra cărora sunt chemaţi să mediteze scriitorii de anticipaţie de astăzi. Un prezent pe care îl trăim, mai ales, din realităţle minţii, impune o creativitate de valoare — obligatorie cu deosebire pentru viitor, pentru un loc cît mai în faţă în competiţia planetară — este una din axiomele progresului. Din care derivă, obligatoriu, necesitatea educării imaginaţiei celor tineri. La ora actuală literatura de anticipaţie ştiinţifico-tehnică are un adevărat statut, trecînd de la amatorism şi întîmplare la organizare planificată. Almanahul Anticipaţia demonstrează prin publicarea alături de unii scriitori consacraţi ca Ion Hobana, Vladimir Colin, Adrian Rogoz, Mircea Opriţă, Horia Aramă, George Anania, Romulus Bărbulescu şi Gheorghe Săsărman, au fost publicaţi autori foarte tineri, dar creatori de mare talent, cum sunt Mihai Grămescu, Alexandru Ungureanu, Dan Merişca, George Ceauşu, Radu Hanga, Ovidiu Bufnilă, Augustin Corneliu Giagim şi copiii cenaclurilor din satul Guranda — Selenarii — şi din Capitală — Sapiens. Cînd astăzi în ţară sînt 2 200 de cercuri de inventatori, cu peste 13 000 de inventatori, literatura de anticipaţie ştiinţifico-tehnică este chemată să-şi spună cuvîntul, fiind singura cale de a transmite într-un limbaj literar viitorul. Desigur că prima ediţie a Almanahului Anticipaţia este un debut care a depăşit cu bine tracul începutului, antrenînd un numeros public cititor, dovedindu-se astfel cît de necesară este o asemenea carte. Rămîne ca la ediţia a doua, redacţia să ofere lucrări prin care să pregătească marele număr de cititori ai unui prezent fremătător, ajutîndu-i să adopte o viziune de prospectare a transformărilor sociale şi economice, ridicînd nivelul de înţelegere şi dezvoltînd capacitatea de acţiune, pentru a forma o conştiinţă înaintată, revoluţionară adecvată prezentului, dar mai ales viitorului. Literaturii de anticipaţie venindu-i acest nobil ţel, semănînd în oameni dorinţa de a şti stimulînd imaginaţia creatoare şi fantezia, îmbogăţind gama sensibilă în faţa realităţii de orice fel. Oameni de diferite vîrste aşteaptă cu speranţă apariţia viitorului număr, care să aducă lucrări de anticipaţie pe măsura „foamei“ cititorului de azi- Angela POPESCU BUCUREŞTI Sapiens — ediţia 1983 Cu dragoste de mîine şi cu darul de a scrie, cenaclul de anticipaţie „Sapiens“ al copiilor din capitală vă prezintă o nouă generaţie de iubitori ai fantasticului ştiinţific. Fiind un colectiv de... peste 200 de elevi, care au aterizat pe pămîntul literaturii de anticipaţie cu fremătarea şi dorinţa fierbinte de a cunoaşte, de a înţelege, de a cerceta cîmpul vast şi necuprins al spiritului uman, al ştiinţei, al literaturii şi vieţii cosmice, avînd în piept multă dragoste faţă de întemeietorii acestei frumoase şi răscolitoare îndeletniciri — anticipaţia. Prin cosmos ei călătoresc cu mult iubitul cosmonaut Dumitru Prunariu — care înseamnă pentru copii un cap de arc peste visurile cele mai îndrăzneţe pentru viitorul nostru. Venind din adîncul fiinţei naţionale, scriitorii români de anticipaţie ne-au îmbogăţit spiritul şi inimile cu zboruri înalte spre nebănuite lumi. De cite ori nu visăm tandru cu eroii îndrăgiţi aduşi pe aripi de zbucium către mai mult, către mai bine de marii visători ai anticipaţiei cum este în primul rînd scriitorul Ion Hobana, cum sînt Vladimir Colin, Adrian Rogoz, Gheorghe Săsărman, Voicu Bugariu, Viorica Rogoz, Victor Bîrlădeanu, George Anania şi Romulus Bărbulescu, Mircea Opriţă, şi mai tinerii Mihai Grămescu, Dan Merişca, Alexandru Ungureanu. Ca un simbol al tuturor simţirilor noastre, copiii au prezentat pe scurt activitatea lor de la cenaclul Sapiens într-un recital de vacanţă. Noul Sapiens s-a constituit în 1982 din elevi de la diferite şcoli ale Capitalei, prin munca plină de talent a profesorului de biologie Răzvan Dima de la Casa Centrală a pionierilor şi şoimilor patriei, care este şi coordonatorul ştiinţific al cenaclului. Pentru că unii elevi au programul de şcoală de dimineaţă tovarăşul profesor se deplasează în şcolile respective desfăşurând partea de documentare a cenaclului, urmînd ca aceşti copii să frecventeze şedinţele de creaţie în vacanţele şcolare, continuitatea atmosferei de laborator literar este asigurată de întîlnirile de luni dimineaţa, cu o participare de 20 de elevi, autori de lucrări sau simpli fani ai literaturii de anticipaţie. Cu migală şi multă dragoste tovarăşii profesori ne cultivă în mod organizat arta de a vedea, arta de a scrie. Este o muncă grea prin care se pătrunde în tainele din adîncul fiinţei noastre, răscolind şpriţul pentru a realiza o cugetare curată şi profundă, un pas spre înţelegerea vieţii, ctitorind înadîncul fibrei o simţire puternică, plină de vibraţie şi armonie cu tot ce s-a scris şi se scrie despre viitor. Copiii de la Sapiens au dovedit prin lucrările lor că doresc o lume eliberată de coşmarul distrugerii, o natură pe care s-o ocrotească cu propria viaţă, creind un univers ce aspiră spre înălţimile progresului, spre împăcare. Noul Sapiens are un colectiv de elevi care coordonează munca de laborator, un colectiv ales în mod democratic dintre elevii cei mai activi . La recital s-au prezentat cîteva lucrări proprii din decursul unui trimestru. Ca un eveniment de seamă e noua formaţie de teatru de anticipaţie, care a luat naştere din iniţiativa elevei Ana Maria Popescu în acelaşi timp şi autoare a scenetei intitulată „Reacţie cosmică”, din care s-a jucat un fragment prin care se propune prietenia şi buna convieţuire între oamenii viitorului. Prin această fructuoasă manifestare copiii propun o literatură prin care să aterizeze în inimile noastre, cu entuziasmul şi sinceritatea specifică vîrstei şi voioşiei lor, sperând să aducă Soarele copilăriei pentru cîteva minute pe Pămînt. A. P. PAGINA 4 literatură ştiinţifico-fantaslimi ATENEU BACĂU FAHRENHEIT 451 ° — cel mai tînăr cenaclu de anticipaţie din ţară. Iată-ne la a patra şedinţă. Participanţi, din ce în ce mai numeroşi, de cele mai diferite categorii elevi, muncitori, ingineri, studenţi, tehnicieni. Toţi adunaţi laolaltă de o preocupare comună : literatura de anticipaţie, zonă de interferenţă a literaturii cu ştiinţa, zonă a unei posibile reconcilieri. Activitatea cenaclului are un caracter complex : creaţie literară, dezbateri pe marginea literaturii SF, întîlniri cu scriitori şi oameni de ştiinţă, popularizarea noilor descoperiri ştiinţifice. Toate acestea cu scopul cultivării unui spirit novator, a unei gîndiri umaniste, cu scopul afirmării tinerelor talente băcăuane, de a le face cunoscute pe plan local şi naţional, cu prilejul Consfătuirilor SF sau prin publicarea unui fanzin. Dintre membrii fondatori : Ovidiu Bufnilă — IMR ; Răzvan Haritonovici — SPCM , Viorel Blănaru şi Victor Cristescu — Centrul teritorial de calcul, Gelu Roşea — IMU. (Mihaela P.) Descompunere MOTO : II se suicide si il a du temps. Omul se ridică greu şi spuse : „Eu plec.” Femeia se sculă de jos şi cu paşi mici şi tîrşiţi deschide fereastra : „Mulţumesc”. Omul se descălţă şi îşi luă zborul. Cerul îl primi cu braţele deschise şi el urlă de acolo de sus : „Munca e brăţară de aur !“ Femeia luă copilul şi-l aruncă pe fereastră : „Să nu mai calci în casa asta fără să aduci şi tu un ban.“ Apoi îl zări din ce în ce mai mic și mai mic. Explozia era dură. Cerul se zguduia, stelele, soarele, luna erau într-o învălmășeală fără sfîrșit. La stînga era zi, la dreapta noapte sau mai bine zis la stînga era soarele, la dreapta luna... ★ * * In ochii ei clipeau două stele micuțe cînd bila se răsturnă în gaura făcută în mijlocul mesei. Bățul căzu lingă masa de biliard, iar glasurile scăzute ale partenerilor răsunară în ecou : „S-au dus !“ Ana Maria POPESCU, cenaclul „SAPIENS“ — București ATENEU