Bilete de Papagal, 1929 (Anul 2, nr. 384-460)
1929-05-10 / nr. 384
BIBLIO ÏSC ' „f ' g, ” f s i b u mi iieri 10 Mai 192» Anul II bilete Director : No. 384 T. ARGHEZI de papagal ȚIGANII In primele săptămâni ale noului guvern dispăruse spectacolul oamenilor legați cu funii de coate și unul ele altul de col. Sentinelele îi escorta dinapoi fără baionetă, de-a lungul străzilor către autorități și gări. Trăiam într’o democrație nouă și însuș hoțul de buzunare și însus asasinul erau frați ai noștri în suferință. Obiceiul a biruit. Paralele cu solul, armele au reapărut cu baioneta ’n vîrf, purtate, gata de străpuns, în spatele oamenilor legați cobză. Alalteri, scoborau către ț oră o sută, destinați ocnei și închisorii. Ieri veneau sugrumați de frînghii în subsuori doi țigani, conduși de o carabină cu săgeată. A purta hoții zdrențăroși în priveliște, printre hoții din automobile, borfașii arestați printre liberi, pare într’adevăr, o sălbăticie, briganzii Dar atmosfera în care pășeau spînzurați de umeri cei doi pungași, era sentimentală și dovedea un spirit de categoric pronunțat O femee tînără cu ochii răscoliți de o flacără neagră, însoțea pe arestați, nesupărată de sentinelă. Și dinapoia jandarmului cu carabina, veneau viit-o douazeci de țigani slobozi, gesticulând motivul nevinovăției. Femeea se oprea câte o dată în foc, scotea din cămașe, din fîn, un pachet de pomi și o cărticică și răsucea o țigare. Convoiul între« aș, ' <ă lipită cu limba vînătă a țigăncii' , și apoi, cu atenții de moașă, care pune un custrat ____, țiganca introducea în gura deținuților țigarea, după ce-i da foc în gura ei și câștiga un fum. Gata întreba sentinela. Gata răspundeau legații de coate. Femeia îi învăța ceva aveau să răspundă comisarului judecătorului sau Regelui care îi va lua în cercetare Unde îi ducea baioneta la carabină nu știa niciunul s magistratul însărcinat cu adevărul științific al „afacerii* pentru care doi țigani cu ghetele scîlcit fuseseră arestați în numele legii, putea să fie cine nici nu pomenești, de ipoteze de avut în vedere și de a construi acuzarea. Totul consista în bine falsificată la temelie și un beton Erau douăzeci prevenit, pentru a pune o latură fragil. Să juri Haralambe, că nu știi nimic! îndemna Țiganca. Haralambie era un spirit dubitativ și nu putea să-și individualizeze cantitatea de argumente, produse torențial. Mai stai, ha! să mă deslușesc, obiecta Haralambe. Că mă mai poate, lua și altfel și dacă ma întreba de-a ’nduratele, trebuie să mă chibzuiesc și așa. Unul din Țiganii din escortă, înțelegând că dialogul devenea prea tare, se apropie până în rîndul celor legați, de pe unghiont in șoldul femeii, simbolic, atrăgându i atenția că înțelegerea trebuie să aibă un caracter secret. Așezându-și profilul așa încât să nu fie văzut de cât de interesați, el juca din ochi, din sprâncene și cu tot obrazul ,o mimică întortochiată, care,spunea: Vă aude sentinela: ați uitat că sunteți arestați? Țiganca se întoarse către soldat și înfrăgezinau-și gura și scăpărând din trupul întreg o scânteie, a căreia eStmibustiune nu dă niciodată greș, zise: Zice că să ne ferim de Dimineața, Domnule Căprar, omul ăsta nu știu minte. Soldatul își puse privirea pe glesna ei elegantă,« desculță, plimbând» « până sus, ca un fier de călcat a căreia leneșă apăsare caldă Țiganca o simți ca o batistă ST2.I0