Biseric'a şi Şcól'a, 1882 (Anul 6, nr. 7-52)

1882-10-10 / nr. 41

416 Eta dar frate redactore aici unu planu de operațiune pentru de a inaltia vadi’a seóle­­loru nóstre elementarie mai pre­susu de a nea­­muriloru colocuitorie! Nu pretindu a fi urdito­­riulu unui planu dora necunoscuții; semn că multi inși cunoscu rélele ce ne impedeca si póate mai bine ca mine modulu loru de corectiune; deci ei ti­ voru face imputări că li aduci înainte luc­ruri cunoscute. La toti scrupulosi de lectori li observa in privinti’a acést’a numai un’a, cum urméza: „In Aten’a la o serbatóre publica par­ticipară si doi Lacedemonieni (spartani) batreni. Se adunase atata publicu, de nu mai eră nici unu locu vacantu. Cănd eră mai la culme fes­tivitatea, intrara doi betrani ateniani cărunți ca nou’a. Toti se uitara in coce si in colo, că dera se va află undeva locu pentru aceste persoane onorabile, dar nici unulți dintre nobilii cetatiani ai Atenei nu se sculă se li­­mbia loculu seu; numai cei doi Spartani oferiră locurile la be­­tranii de nou veniţi. Nobilulu publicu atenianu se genă forte si multi observară, că Ateniani sciu ce se cuvine, la ce Spartanii se fie reflectatu că ei făcu ce se cuvine . De aici se vede că nu e de ajunsu numai a sei ce e de facutu, ci meri­­tulu consta intru a face ce trebue facutu. Deca pretinde cineva se-lu conparamu cu Lacedemonenii amintiţi, atunci faca asemenea! Puna-si adeca umerulu si ajute se delaturămu pedecele ce făcu se stagneze invetiamentulu ele­mentara ! c­. Memoriu pentru cântările Bisericesci in Romani’a. *) D­e Episcopulu de Romanu Helchisedefu. După ce Santulu Sinodu intr’unu modu nime­­ritu a resolvatu insemnat’a cestiune a emendarii si tiparirei cartiloru bisericesci si a infiintiarei tipogra­fiei Bisericesci, ni se infacisiadia o alta cestiune, cra si de mare însemnătate, atât pentru trebuintiele de toate dilele ale bisericei nóastre cât si pentru sim­­ttulu nostru nationalu. Aceasta este cestiunea canta­­riloru nóastre bisericesci. Precum este in genere cunoscuții, cea mai mare parte a serviciului divinu in biserica orthodoxa se seversiesce prin cantare. Totu asia se urméza si prin bisericele crestine eterodoxe. Si este forte lesne de intieresu causta. Cantarea este mijloculu celu mai propriu de a destepta si a nutri sentiemintele cele nobile, er cânteculu religiosu sentiemintele cele cres­­tinesci, care cu deosebire in timpulu serviciului divinu, trebue se posieda sufletele crestiniloru adu­nați in biserica spre slava lui Dumnedieu si spre educarea loru spirituala. De aceea din vecurile primitive ale creștinată­­tei, ba inca chiar in legea vechie, s’a intrebuintiat­ in serviciele divine cantarea, fie simpla, fie mai multu sau mai putinu mestesiugita. Cu curgerea timpului cantarea bisericeasca totu mai multu s’a perfecţionati­. Pe langa o mulţime de poeţi, carii au compusu frumoasele poeme ce se canta in bisericele crestine, s’au ivitu si artisti musicanti, cari au cultivatu si perfectionatu modulu cântării loru, si au inventatu note sau semne musicale, pentru stabilirea tonuriloru intrebuintiate la cântare, pentru a nu se lasa cân­tarea bisericesca la bunulu plăcu, si a nu degenera prin abusurile cantaretiloru nepriceputi. Ce este mai multu, s’au infiintiatu scoli pentru predarea, conser­varea si propagarea cântariloru bisericesci. Asia de la véculu alu X-lea vedemu intre personalulu curti­­loru imperiale si patriarcaie de la resaritulu ortho­­dovu, demnitarii numiţi „domestici“ si „maeştri“ cari nu erau de cât musicantii sau dăscălii cântariloru bisericesci, cari invetiau si conduceau chorurile cân­­taretiloru. Institutiunea acesta a cantaretiloru si a scóleloru de canturi bisericesci de la biserica Con­­stantinopolitana, s’a respânditu împreuna cu biserica crestina si in toate tierile orthodocse din Europa, Asia si Africa. De la Constantinopolu s’a latitu cantarea si musica bisericeasca in Bulgaria, odata cu religia crestina in Rusia in Serbia in tierile romane. In toate aceste tieri orthodocse, împreuna cu cantarea si cantaretii bisericesci a esistatu si anume scóle de cântări pentru propagarea loru si continua­re­a Minarămu innemu fara i­ntrer­up­ere. De­si istoria nu ne-a conservatu noţiuni ame­ninte despre cântările bisericesci la Români in seco­lele trecute, nici despre stelele unde ele se predau, nici despre sistemulu, dupe care se predau ele si se esecutau prin biserici, totuşi din monumentele istorice găsite in tiara si din acelea făcute de străini despre tiara noastra, putemu a ne convinge că la Români, de când esista religia si biserica creştina, tot­d’a­una a esistatu si cantarea bisericeasca si împreuna cu densa scóale de cantari bisericesci, si anume, pe la Metropolii, Episcopii, monastiri si pe la scoalele satesci, ce unii dintre boeri infiintiau pe la proprietățile loru. Asia din documentele istorice despre introducerea urnei in vecula alu XVI-lea in Galitia, vedemu ca propaganda iesuitica desfiintiase acolo toate institu­­tiunile bisericei orthodocse, intre altele si seclele de cântări bisericesci, in­cât biserica orthodoxe a Grali­­tiei rămase fara cântăreți, si nici nu mai aveau de la cine invetia. De aceea crestinii de la Peremisl trimisese câti­va dăscăli sau diaci de ai loru in Mol­dova ca se invetie acolo cântările bisericesci. De acésta lipsa suferiau si orthodocsi de la Liovu. Lipsa loru venindu la audiulu Domnului Moldovei Alesandru Lapusinénulu in anulu 1558, elu n­-a indemnatu sa urmedie esemplulu confratiloru loru de la Peremysl si sa tramita patru dăscăli (diaci), ca se invetie cântarea greceasca si serbeasca (slavona) in Moldova. (Cerkovnie notnoe pienie Rossin. r. 81.) De unde se vede că in Moldova in véaculu XVI- lea se cultiva cantarea bisericesca in amendoua lim­­bele, greca si slavona. Dorothea alu Monemvasiei, carele pe la finele veacului alu XVI-lea a calatoritu in Romania impreuna cu patriarculu Ieremia alu Constantinopolei, enume­ *1 De­si aveam mai dinainte acestu interesantu tractatu dela eruditulu prelatu alu bisericei române ortodoxe, Preasantitulu Epis­copii Melchisedec, lipsa de spaţiu insa, pentru cestiunile de actualitate a­le invetiamentului, ne-a impedecatu de a-lu publică mai timpuriu. Suntem insa siguri, că nisce lucrări, ca a­le Preasantitului Episcopu Melchisedec, ori când s’ar publică ele totdeuni au meri­taţii loru si fame­ulu raritatii. In tractatulu ce incepemu a publică, si pe care tiu recomendam in deosebita atenţiune preotiloru si inve­­tiatoriloru noştri, eetitoriulu va află cu istori’a şi critic’a cântariloru bisericesci, in biseric’a cea romaneasca. Red.

Next