Gimnasiului Publicu Romanu, Brád, 1910
I, însemnătatea studiului limbei materne. O vorbă rostită la inaugurarea anului şcolar, de prof. Dr. Traian Suciţi. Cinstiţi oaspeţi! Dragi elevi! «...Mult e dulce şi frumoasă Limba ce-o vorbim, Altă limbă armonioasă Ca ea nu găsim ...» Care dintre noi nu-şi aduce aminte de versurile acestea pe cât de simple, pe atât de adânci ? Că doară toţi, cari am avut norocul să ne începem învăţătura prin şcolile noastre poporale, am silabizat cu drag la cetirea acestor versuri preamăritoare ale dulceţii limbei româneşti, întipărindu-ni-le adânc în memorie, atât de adânc, că nici cu sila nu ni s’ar putea scoate, niciodată. E «dulce» într’adevăr limba noastră şi tare frumoasă, atât de dulce şi de frumoasă, încât — fiindu-le chiar inferioară altor limbi — pentru noi e totuşea cea mai dulce, cea mai frumoasă şi cea mai armonioasă dintre toate limbile de pe globul pământesc. Pentru că ni e limba, în care ne-a cântat mama adormindu-ne în leagăn, e limba în care ne-am petrecut copilăria doinind cu dor şi jale, când călcam pe pământul cald al brazdei de curând întoarse, ori când alergam sburdalnici după vite la păşune, e limba care alină asprimea vieţii cătăneşti, limba în care îşi ţes fetele dragostea în şezătoare, iar feciorii chine strigături pişcătoare pentru mândruţa leneşă ori pentru nevasta sulemenită, pe limba noastră maternă, în care îşi poartă plăcerile şi greutăţile vieţii poporul nostru, aducând la altarul ei nenumărate jertfe materiale şi morale. învăţarea limbei materne e pentru orice popor, care vrea să trăiască, de cea mai mare însemnătate. Drept aceea m’am gândit, să vorbesc la această ocaziune câteva cuvinte despre aceasta, având convingerea, că solemnitatea momentului Vă va face să Vă fixați mai bine lucrurile, ce-mi voiu permite să accentuez. / 1*