Ceahlăul, ianuarie-martie 1971 (Anul 4, nr. 889-963)

1971-02-25 / nr. 934

ANUL IV, NR. 934 JOI, 25 FEBRUARIE 1971 4 PAGINI 30 BANI] Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU la Consfătuirea de lucru a conducătorilor centralelor industriale și ai celorlalte unități cu statut de centrală Stimați tovarăși. Aș dori să încep prin a a­­dresa tuturor participanților la această consfătuire de lucru un salut din partea Comitetului Central al partidului. (Aplauze puternice, prelungite). La consfătuire participă ca­dre de conducere ale unități­lor economice cu statut de centrală, directori ai unor in­stitute de cercetare, conducerile ministerelor, secretarii cu pro­­blemele economice de la co­mitetele județene și alți activiști de partid, de sindicat și de stat. Prin caracterul său, con­sfătuirea reprezintă un ade­vărat forum de dezbatere lar­­gă a celor mai importante pro­bleme ale activității economice din tara noastră. In discuțiile care au avut loc la ministere, cit și în plenul consfătuirii, s-a relevat juste­țea hotărîrilor Conferinței Na­ționale a partidului privind îmbunătățirea organizării și conducerii activității econo­mice. Deși centralele indus­triale își desfășoară activitatea doar de un an și jumătate, pu­tem spune că ele și-au dovedit pe deplin eficienta. In timpul lucrărilor consfă­tuirii s-au subliniat pe larg as­pectele pozitive și, în același timp, s-au adus unele critici îndreptățite, atît cu privire la organizarea centralelor, cît și în legătură cu metodele și sti­lul lor de lucru. Au fost for­mulate multe propuneri privind sporirea drepturilor centralelor, îndeosebi in ce privește pro­­blemele de finanțare. Nu însă în aceeași măsură tovarășii care au luat cuvîntul s-au preocu­pat de unele deficiente din ac­tivitatea proprie, de felul cum trebuie acționat pentru a spori eficiența activității unităților noastre economice. Din acest punct de vedere, aș putea spu­ne că dezbaterile din consfătu­irea noastră au avut un anu­mit minus. De asemenea, în cadrul cons­fătuirii au fost făcute o serie de critici și propuneri — în cea mai mare parte juste — cu pri­vire la proiectele de legi supu­se discuțiilor. Putem aprecia deci că dezbaterile s-au desfă­șurat într-un spirit de lucru j ele au oglindit creșterea nive­lului general al cadrelor noas­tre din economie, competen­ta profesională și înaltul lor spirit de răspundere pentru bunul mers al întregii activități economice. Problemele ridicate în consfă­tuire vor trebui să fie anali­zate temeinic, ținîndu-se seama de ele atît la definitivarea pro­iectelor de legi, cît și la sta­bilirea măsurilor de îmbună­tățire în continuare a organi­zării, planificării și conducerii activității economice. Consfătuirea noastră are loc într-o perioadă deosebit de importantă pentru dezvoltarea economică și social-culturală a țării, marcată prin încheierea cu succes a cincinalului 1966— 1970 și trecerea la realizarea noului plan de cinci ani. După cum cunoașteți cu toții, pre­vederile cincinalului trecut au fost îndeplinite cu succes. Producția industrială a conti­nuat să se dezvolte în ritmuri înalte, superioare celor pre­văzute în plan ; s-au construit și dat în funcțiune numeroase obiective în industrie, agricul­tură și în celelalte ramuri, s-au obținut noi progrese în­semnate în repartizarea rațio­nală, armonioasă a forțelor de producție pe întreg teritoriul țării. România a făcut în a­­ceastă perioadă noi pași îna­inte pe drumul creșterii forței sale economice, al valorifică­rii tot mai intense a potențialu­lui material și uman. Ca urmare a rezultatelor obținute in dezvoltarea pro­ducției, în mai buna gospodă­­rire a resurselor țării, venitul national a crescut într-un ritm mediu de 7,7 la sută. Pe a­­ceastă bază au fost luate impor­tante măsuri privind crește­rea rației , nivelului de trai al popu­au sporit veniturile tuturor oamenilor muncii de la orașe și sate, au fost ma­jorate în această perioadă toa­te categoriile de salarii și în­deosebi salariile mici, au crescut pensiile și alocațiile pentru copii, s-a realizat un important program de construc­ții de locuințe. Toate aceste realizări au fost posibile datorită muncii pline de abnegație desfășurate de întregul popor pentru în­făptuirea politicii partidului privind dezvoltarea economică și socială a patriei noastre socialiste. Analîzînd aceste re­zultate, recenta plenară a Comitetului Central al parti­dului a dat o înaltă apreciere muncii desfășurate în perioada cincinalului 1966—1970 de clasa noastră muncitoare, de țără­nime, in­telectualitate, de toți oamenii muncii și le-a adresat tuturor succesele calde felicitări pentru obținute. Cincinalul care a trecut a însemnat totodată pentru țara noastră perioada aplicării unor importante măsuri menite să asigure o îmbunătățire a orga­nizării și conducerii economiei, a întregii vieți sociale. S-au creat condiții pentru apropierea conducerii de activitatea concre­tă, pentru rezolvarea mai operativă a problemelor produc­ției și vieții social-culturale. In cadrul acestor măsuri, stabilite pe baza hotărîrilor Conferinței Naționale a partidului, se numără și crearea centralelor industriale, care a însemnat un pas important pe calea perfec­ționării conducerii și planifică­rii activității economice. O deosebită importanță a a­­vut crearea consiliilor de admi­nistrație și a comitetelor de direcție, inst­ituționalizarea adu­nărilor generale ale salariaților, care au contribuit la promova­rea largă a principiului condu­cerii colective, la atragerea mai intensă a maselor de oa­meni ai muncii la organizarea și conducerea producției, la a­­dîncirea democratismului soci­alist în economie și în întreaga viață socială. Îmbunătățirea muncii de pla­nificare, dezvoltarea relațiilor contractuale din economie, orga­­nizarea mai bună a activității de investiții, perfecționarea comerțului exterior și a siste­mului financiar și de credit, îmbunătățirea cadrului legislativ al activității economice și alte măsuri luate în această perioadă au creat condiții ca centralele industriale să se afirme tot mai mult că organisme principale în viața economică a țării, în înfăptuirea politicii partidului și statului in acest domeniu hotărîtor pentru progresul în­tregii noastre societăți. Tovarăși, Doresc să mă refer, în continuare, la cîteva probleme pe care le consider mai im­portante. In primul rînd, în legătură cu organizarea și funcționarea cen­tralelor și celorlalte unități cu statut de centrală. Putem spune că activitatea desfășurată de aceste unități în cursul anului 1970 a demonstrat că modul de organizare a producției pe care l-am adoptat corespunde pe de­plin stadiului actual de dez­voltare a economiei noastre socialiste. Ținînd seama de cerințele pe care le ridică desfășurarea revoluției tehnico -științifi­ce contemporane, de procesul intens de dezvoltare și diversi­ficare a economiei noastre, a apărut ca o necesitate obiectivă concentrarea producției în unități mari în stare să asigure o conducere superioară din toate punctele de vedere a activității economice. Faptele demonstrează că era greu să se asigure o bună conducere a pro­ducției materiale, perfecționarea procesului de muncă și, în general, dezvoltarea forțelor de producție ale societății noastre socialiste menț­inîndu-se un număr mare de unități dispersa­te ; aceasta presupunea atît risipirea cadrelor — care constituie problema cea mai importantă , cît și dispersarea mijloacelor economice, financia­re. De altfel, rezultatele poziti­ve obținute de centralele in­dustriale, contribuția pe care ele au adus-o la realizarea pla­nului de dezvoltare a economiei naționale vin să adeverească pe deplin ceea ce am spus mai înainte. Consider pozitiv faptul că majoritatea centralelor s-au constituit pe baza conducerilor unor întreprinderi existente. De altfel, așa cum s-a arătat aici, aceste unități au obținut și cele mai bune rezultate. După cum se știe, la adopta­rea hotărîrii privind organiza­rea centralelor industriale s-a pornit de la ideea ca ele să de­vină unități de producție și nu organisme de coordonare. Este vorba deci, de unirea, de con­centrarea producției in unități mari și nu de crearea unor organisme de îndrumare, lăsîn­­du-se însă ca activitatea de pro­ducție să se desfășoare mai departe în vechea formă. Se pare însă că nu toate centrale­le — și nici chiar toate minis­terele — au înțeles acest lucru. Mai există unele centrale ce funcționează , mai mult ca organisme de coordonare și care, in mare parte, nu fac decit să reediteze, cu mici modificări, activitatea fostelor direcții generale din ministere. Desigur, trebuie să avem in vedere diversitatea mare a sectoarelor economiei noastre, deci și a formelor organizato­rice , dar această diversitate nu trebuie­­ să ducă la concluzia că trebuie să adoptăm principii deosebite în organizarea aces­tor unități economice. Putem să avem forme organizatorice foarte diverse, structuri sau organigrame foarte diferite — și în această privință sunt de acord să lăsăm o libertate desă­­virșită ministerelor, centralelor și organizațiilor economice cu statut de centrală , dar toate trebuie să se încadreze în spiritul general de care am vorbit, să devină unități econo­mice, integrate care răspund de conducerea întregii activități de producție, cu tot ce implică aceasta pentru unitățile respec­tive. De asemenea, diversitatea de organizare, corespunzătoare specificului fiecărui sector și fiecărei ramuri de activitate, nu trebuie să transforme aces­te unități în mini ministere — așa cum s-a întîmplat cu unele centrale. Există centrale in­dustriale care, pe lingă faptul că au o organizare și atribu­­țiuni asemănătoare cu cele ale fostelor direcții generale, și-au meros, creat și un aparat nu­m­ele depășind cu mult personalul unor minis­tere economice. Acest lucru s-a realizat nu pe seama apara­tului din ministere, pentru că aceasta tot ar fi fost un lucru pozitiv, ci, în special, pe seama cadrelor tehnice din întreprin­deri. Aceasta a dus la slăbirea încadrării întreprinderilor cu personal de execuție și de con­ducere a producției, ceea ce a avut urmări negative în a­­cest domeniu. N-aș putea să nu menționez, de asemenea, faptul că în orga­nizarea unităților economice cu statut de centrală nu s-au aplicat pînă la capăt hotărî­­riie de partid și de stat pri­vind trimiterea fie a cadrelor din­spre produc­ministere. Fiecare minister a căutat să procedeze în așa fel încît, pînă la urmă, toți oamenii, cu mici excepții, să rămînă în Bucu­rești. Din toate așa-zisele re­duceri de personal care s-au realizat în ce privește aparatul ministerelor, nici 10 la sută nu au mers în unitățile de producție în provincie, deși știm cu toții că astăzi aproape 85 la sută din producția țării se realizează acolo, nu în Bu­­­­curești. Insist asupra acestor­­ aspecte pentru că trebuie să­­ le avem în vedere la definiti­varea măsurilor pe care ur­mează să le luăm în continuare în scopul asigurării cu cadre corespunzătoare a unităților productive. Pe bună dreptate au arătat aic­i mai mulți tovarăși că s-a observat o oarecare încetinea­lă în preluarea de către cen­trale a activităților pe care a­­cestea nească, trebuiau să le îndepli­ne sigur, cauzele pot fi mai multe. Sîntem la înce­put și, ca atare, a fost nevoie ca lucrurile să mai fie clarifi­cate , dar se pare că a exis­tat și o oarecare reținere, în primul rînd din partea centra­lelor. Acestea nu s-au do­vedit prelua destul de hotărîte în a cît mai operativ atri­­buțiunile ce li s-au încredințat și a trece la realizarea tuturor sarcinilor ce le reveneau. A­­ceastă reținere este legată, de­sigur, și de faptul că noua for­mă de organizare implică o creștere serioasă a răspunde­rilor întîlnit cadrelor respective , am cazuri cînd unii to­varăși aveau părerea că cen­tralele nu trebuie să preia to­tuși, prea multe atribuțiuni și sarcini de la ministere. Au existat rețineri și la ministere — firește din alte motive. în parte, asemenea re­țineri s-au născut dintr-o oare­care neîncredere în posibilită­țile noilor organisme econo­mice de a soluționa corespun­zător problemele conducerii și organizării producției; ele au pornit însă și dintr-o anu­mită teamă a aparatului central că dacă se vor trece prea multe atribuțiuni la centrale se va vedea că nu se justifică menținerea unui personal atît (Continuare In pag. a lll­a) In dezbatere publică Rolul și atribuțiile sindicatelor in etapa actuală a construcției socialiste Mi-am dat seama că în ultimul timp s-au dezbătut probleme de o covîrșitoare im­portanță în sprijinul sindicate­lor. Va trebui să reconsiderăm activitatea noastră în lumina indicațiilor tovarășului secretar general Nicolae Ceaușescu. Considerăm îndreptățite criti­­cile aduse sindicatelor cu privire la stilul de muncă de­fectuos, birocratizarea conduce­rii sindicatelor, slaba preocupa­re în asigurarea condițiilor de muncă și de viață. Și la noi in întreprindere au existat aceste lipsuri. Nu s-a folosit întotdeau­na principiul muncii colective, activitatea femeilor a fost sub nivelul posibilităților. Se bucură faptul că în baza hotărîrilor adoptate de plenara Consiliului Central al U.G.S.R., Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din Ro­mânia va elabora Statutul cadru al sindicatului, ca organizație a­­utonomă de sine stătătoare , al Uniunilor sindicatelor pe ramuri de producție, al organelor teri­toriale, (Consilii județene, mu­nicipale și orășenești) și al U.G.S.R. care vor delimita atribuțiunile și sarcinile sindica­telor, vor conduce la creșterea rolului acestora in viața econo­mică și socială a țării, adîncirea democrației muncito­ro­rești. O problemă de mare actuali­tate în întreprinderea noastră o constituie preocuparea în do­­­meniul calificării și ridicării calificării colectivului de muncitori, ingineri și tehnicieni. Aceasta, pe de o parte, datori­tă dezvoltării întreprinderii, pentru care se prevede o creș­tere a numărului de muncitori, iar pe de altă parte, pentru îm­bunătățirea calității produselor, ținînd cont că anul acesta avem de asimilat și exportat unele produse. Mai avem și rebuturi în procente ridicate . .. Pînă în prezent sindicatul a organizat puține acțiuni care să vină în sprijinul calificării oamenilor, ne-am rezumat doar la mobilizare, întîlniri între ucenici și pensionari. Dar sindicatele pot face mai mult în condițiile noi de activitate care se prevăd în viitorul apropiat, pentru care aș face citeva propuneri : a) să se acorde o competentă mai mare sindicatelor in domeniul calificării și ridicării calificării ; b) planul de școlarizare să fie analizat și de comitetul sindicatului c) Conducerea întreprinderii să aibă obligația de a pune la dispoziție materialul didactic necesar bunei pregătiri în diferite meserii și cadre bine pregătite. d) trimiterea oamenilor la școlile de maiștri să se facă cu acordul comitetului sindicatu­lui. C. GIRCINEANU, președintele comitetului sindicatului I.M. „Ceahlău“ Calificarea și ridicarea calificării Cum acționează „șablonul de sus“ Pînă acum, se venea cu directive planul de de sus pînă și la muncă al grupei : „trebuie scris în plan așa și așa“.... Șablonul de sus avea o acțiu­ne aihilatorie asupra muncii noastre, fiindcă cine cunoștea mai bine munca, viața, oamenii din secție, decit membrii de sindicat, decit cei ce se află zi de zi în uzină ? Sunt în atelierele fabricii unele chestiuni care necesită măsuri stringente luate la nive­lul grupei sindicale, dar atunci șablonul de sus acționa : „ține-te de planificare“, deci se impune o maleabilitate a formelor de intervenție, o mai rapidă luare de poziție. Cred că și în privința organi­zării superioare a producției, sindicatele pot să-și spună un cuvînt. Aceasta se va putea face î­n­c­e­p­î­n­d chiar de la nivelul grupei, cu oameni com­petenți din punct de vedere politic și profesional ; trebuie antrenați specialiștii, trebuie făcute colective care să acțio­neze prompt la locul de muncă, trebuie ca practica — com­plexată uneori de prea multă teorie — să aibă un rol bine precizat. De nenumărate ori cursurile de calificare sunt formale, n-au efect. Temele nu sunt bine întocmite. Trebuie să se îmbine la aceste cursuri teoria cu practica , adică ceea ce se predă să se demonstreze imediat și practic. Există și re­versul medaliei — se vine cu lecții academice, tehniciste, greoaie care depășesc nivelul de înțelegere al muncitorilor. Oare la aceste cursuri — ca la oricare cursuri — nu trebuie puși să predea oameni cu înclinații pedagogice ? De multe ori conducerile ad­ministrativ­“ dau sancțiuni, convoacă ședințe (consfătuiri, pentru discutarea cifrelor de plan) fără să ne întrebe și pe noi. Eu cred că grupa de sindicat care cunoaște foarte bine omul, poate interveni în sens educativ, ea trebuie să fie celula de bază, nucleul prin­cipal al vieții sindicale. Apoi grupa de sindicat trebuie să-și spună cuvîntul în repartiția apartamentului, a buteliilor, a echipamentului de protecție, a creerii condițiilor materiale pentru ca omul să poată­­ în­deplini planul de stat. De multe ori se întîmpla că dacă te aveai bine cu cineva aveai și casă și butelie !. .. Atunci noi de ce ne mai numim sindicat ? numai cu numele ? in acest sens, cred eu, trebuie schimbată optica asupra rolului grupei de sindicat. Vasi­le APETROAIEI, muncitor, organizator de grupă sindicală Uzina de țevi Roman K/NAAAA|^\^A(VSAAZVVVVVVVVWVVVIVVV In paq. a IV*a Rezoluția Congresului al IV lea al U.T.C. In pag. a II * a Cincinal 1966 -1970 Diversitate și calitate în producția bunurilor de larg consum RADU BADILA „PATRU OAMENI FARA NUME" Zilele acestea, la Teatrul Ti­neretului a intrat în repetiții fi­nale spectacolul „Patru oameni fără nume" de Radu Bădilă, cea de-a cincea piesă, aparți­­nînd dramaturgiei originale, din repertoriul actualei sta­giuni. Noua premieră este rea­lizată în regia lui Gabriel Negri, care a apelat la o distribuție ce cuprinde cîteva nume cunos­cute publicului nostru : Sibylla Oarcea, Cornel Nicoară, Corne­­liu Dan Borcea, Constantin Ma­nea, Eugen Apostol și Ion Mus­că. Am considerat ca, de ceastă dată, în cadrul obișnui­n­­tei avanpremiere, să invităm să-și spună părerea despre pie­să și despre personajele ei cîțiva dintre interpreții princi­pali ai ei. Le dăm cuvîntul: Cornel NICOARĂ: „Cu a­­cest spectacol, teatrul sărbătorește apropiatul nostru eve­niment al semicentenarului P.C.R. Piesa este jucată sau în curs de pregătire la alte șapte teatre profesioniste din țară. Premiera absolută a avut loc, după cite știu, la Petroșeni, în regia lui Călin Florian. La Pi­tești, transpunerea a fost în­credințată regizorului de Virgil Calotescu și bănui film că ceea ce încearcă la noi să su­blinieze scenografic Mihai Mă­­descu, Calotescu rezolvă prin proiectarea unor scene filma­te. M-au interesat celelalte idei de montare, deoarece fac asis­tență de regie pe lîngă regizo­­rul Gabriel Negri. Cadrul plas­tic al lui Mădescu se bazează pe sublinierea momentelor-cheie din spectacol cu ajutorul unor proiecții-reproduceri de grafi­că militantă — executate cu a­­jutorul unui alt coleg al nos­tru — Eronim Crișan. De altfel, procedeul a mai fost folosit cu cîteva stagiuni în urmă, la montarea piesei „Nu sunt Tur­nul Eiffel" de Ecaterina Oproiu. Proiecțiile acestea au menirea să introducă spectatorul în at­mosfera piesei, completînd ima­ginea creată de replică și de e­­fectele sonore. Ce aduce inte­resant Bădilă prin textul de fa­ță? Avem de-a face cu patru oameni care luptă fiecare în felul său pentru reușita planu­lui amplu al Insurecției de la 23 August 1944 : patru oameni care nu au voie nici măcar să-și cunoască numele, care ajung la un moment dat să se suspecteze reciproc, fapt ce Premieră la Teatrul tineretului contribuie la realizarea dra­matismului. Eu joc rolul Băr­batului — un pictor care a lup­tat în războiul din Spania, om cu multă experiență, calm, fără ieșiri gratuite. într-una din re­plici el spune : „Eu m-am dez­obișnuit de zilele de pace. M-am obișnuit cu războiul de ani de zile“. Așadar, un pictor, a că­rui maturitate devine elemen­tul principal în planul celor patru". Sibylla OARCEA : „Piesa „Pa­tru oameni fără nume“, în afa­ra unor cusururi inerente unui debutant, are calitatea să țină încordat spectatorul, benefi­ciind de o fabulație cvasi-poli­țistă. E bine construită din punct de vedere al gradației dramatismului și cuprinde per­sonaje îndeajuns de bine con­turate. Personajul pe care îl realizez — Fata — este unul tipic de revoluționară din timpul luptei P.C.R. pentru întoarce­­­­rea armelor împotriva Germa­niei naziste. i­a conturarea ei am riscat o doză de feminita­te, subiectul cuprinzînd și pu­țină dragoste. Am mai jucat un rol asemănător într-o excelen­tă piesă a lui Jean de Beer —­ „Fiica Omului", inspirată­ de Rezistența franceză. Personajul de față îmi creează greutăți, în măsura în care textul nu-1 acoperă, nu-l întregește, punîn­­du-mă pe mine în situația să caut rezolvări plauzibile". Corneliu Dan BORCEA: „Pen­tru a aduce mai multă auten­ticitate montării, a fost nece­sară o documentare atentă din partea noastră, a celor care rea­lizăm spectacolul. Alături de al­te izvoare, am solicitat o dis­cuție cu un luptător din timpul insurecției— tov. colonel Urse — discuție foarte utilă mie, in­terpretul rolului unui ofițer ro­mân, care aderă la lupta co­muniștilor. De altfel, autorul — Radu Bădilă — fiind un debu­tant în dramaturgie, nu a utili­zat o tehnică prea evoluată și de aceea a trebuit să-l „ajutăm“ ca personajele sale să prindă viață. Ideea așteptării, ca act plin de tensiune, e foarte interesantă și des solicitată de dramaturgia contemporană. Bădilă a adoptat-o cu destulă inteligență plasînd-o într-un moment esențial pentru istoria poporului român. De aceea spectacolul nostru se vrea o primă reușită în cadrul seriei de manifestări pe care o con­sacram semicentenarului parti­dului“. Constantin Manea : „Persona­jul meu — Omul de legătură — deși nu este unul central, e bine motivat în desfășurarea conflictului dramatic al piesei; un om simplu desprins din mulțimea eroilor anonimi care luptau la acel timp, neprecupe­­țindu-și viața în înfruntarea cu moartea. Rolul nu-mi este străin, deoarece am trăit acele zile de luptă, pe care partidul nostru le-a dus în ilegalitate și în cadrul insurecției armate“. Interviu-stop realizat de Cristian LIVESCU Rezultatele fazei județene a celui de-al VI-lea Festival de teatru pentru amatori „I. L. Caragiale In urma desfășurării fazei județene a celui de-al V-lea Festival de teatru pentru a­­matori „I. L. Caragiale", ju­riul a atribuit următoarele locuri: FORMAȚII DE TEATRU Așezăminte culturale — Case de cultură : I. — For­mația Casei de cultură din Bicaz, cu piesa „Omenie“ de Alexandrina Mancaș (regia Eduard Covali); II. — nu s-a acordat; III. — Formația Casei de cultură din Roman, cu piesa „Take, Ianke și Ga­­dir“ de V. I. Popa. Cămine culturale : I. — For­mația căminului cultural din Borlești, cu piesa „Carabina* de Radu Bădilă. Sindicate — Case de cul­tură : I. — Formația Casei de cultură din Piatra Neamț, cu piesa „Oamenii apelor” de Mihai Mancaș (regia : Ga­briel Negri). întreprinderi. Mențiune formației Fabricii de cără­mizi Roman, cu piesa : „Pia­tra din casă" de V. Alecsan­­dri (regia : Pavel Boțoc). MONTAJE LITERAR-MUZICALE Așezăminte culturale . I. — Formația Căminului cultural Bălțătești, cu montajul „Lu­mini sărbătorești". Sindicate: Formația sindi­catului Uzinei de țevi Ro­man, cu montajul „Omagiu Partidului". MONOLOGURI I. — Gh. Dănilă (Casa de cultură Roman), cu „Tele­grama" de Aldo Nicolai. RECITĂRI I. — Ilie Ostad­e (I.M. Ro­man). Asupra acestei faze jude­țene ,vom reveni cu comen­tarii într-unul din numerele următoare ale ziarului nostru.

Next