Clopotul, iulie-septembrie 1969 (Anul 25, nr. 2553-2632)

1969-07-01 / nr. 2553

CLOPOTUL • PAGINA 21 CRONICA MUZICALA________ Concertul care a marcat sfîrșitul stagiunii muzicale Stagiunea muzicală boto­șán­eană și-a întors ultima sa filă, punctul final, înaintea concediului estival, fiind în­scris de tînăra violonistă Ma­riana Sîrbu și dirijorul Radu Paladi. S-a tras, așadar, sem­nalul de închidere printr-un veritabil succes adus prin prestigioasa prezență a doi artiști remarcabili. Puțini ani s-au scurs de cinci o elevă, care abia intra­se pe băncile liceului, se im­punea prin măiestria ei vio­lonistică. Ceva mai tîrziu, ea a devenit o speranță a violo­nisticii naționale, apoi euro­pene. Deși încă nu pășise pra­gul celor douăzeci de ani, Ma­riana Sîrbu, „fetița minune“ a lașilor, s-a impus printr-o strălucitoare prezență, prin­tr-o soliditate și maturitate artistică. Acum, cînd tînăra violonistă a acumulat nume­roase și răsunătoare succese, deși este încă studentă a con­servatorului bucureștean, pre­zența sa pe podiumurile noas­tre de concert stîrnește un u­­nanim interes, o dorință ne­mărginită de a fi ascultată. Căci Mariana Sîrbu, a deve­nit o artistă de înaltă ținută, o artistă cu care oricînd ne putem mîndri, cu care, ori­cînd, ne putem confrunta cu cei mai valoroși reprezentanți ai tinerei școli ai violonisticii mondiale. Nu este nimic exa­gerat în cele afirmate dacă îi vom analiza succesele, dacă-i vom desluși măiestria. In Concertul nr. 3 de Mo­zart, interpretat pe estrada botoșăneană, violonista ne-a demonstrat, în modul cel mai convingător, puterea de se­ducție a artei ei. O artă cere­brală, o artă în care concep­ția și pătrunderea rațional­­filozofică a lucrării și-a spus din timp cuvîntul. Mariana Sîrbu nu realizează o artă a voluptăților, o artă care să impresioneze printr-un facil și plăcut divertisment. Tonul său instrumental este atît de format, atît de rafinat expus, incit el depășește în calitatea sa și pe cea mai expresivă vo­ce umană. Dar a­cest material, ea posedînd a­­rălmăcește întreaga filozofie a lucrărilor interpretate. Prin această su­premă calitate artistică, ea a reușit să redea, în toată ple­nitudinea sa, esența muzicii lui Mozart. Strălucirea solară a pasajelor din prima parte a lucrării, unduirea melopeii din partea secundă, releva muzica ilustrului compozitor în totala sa frumusețe intrin­secă. Cu fiecare motiv muzi­cal se exprima o idee, cu fie­ce frază muzicală se tălmă­cea un univers inefabil. Com­parativ cu alți interpreți ti­neri, Mariana Sîrbu aduce și o pronunțată notă personală în interpretările ei. Cunos­­cîndu-i și aprofundîndu-i creația, violonista îl redă pe Mozart printr-o viziune pro­prie. Aceeași cunoaștere pro­fundă a stilurilor interpreta­tive, aceeași intuiție vie a construcției și a formelor ne-a apărut și în suplimentul a­­cordat la cererea publicului, admirabilul edificiu arhitec­tonic clădit pe Fuga în sol mi­nor de X. S. Bach. Cel de-al doilea artist care ne-a fascinat prin măiestria sa în acest ultim concert al stagiunii este muzicianul Ra­du Paladi. Cu toate că am mai vorbit și cu alte ocazii des­pre evidentele sale calități ■ dirijorale, le amintim și a­­cum, cu atît mai mult cu cit aceste calități au devenit cer­titudini. El însuși creator, Ra­du Paladi concepe ca o entitate artistică partitura încearcă să-i transpună căreia me­sajul, reieșit dintr-o concor­danță deplină ce se naște în­tre personalitatea sa și per­sonalitatea autorului inter­pretat. Pentru fidelitatea re­dării, Paladi trăiește lucra­rea, trăire pe care apoi o im­primă întregului colectiv ce-l conduce. Astfel, spectatorul este învăluit de discursul so­nor, suprem organizat și ex­pus, ce se filtrează prin ca­pacitatea de redare a compo­zitorului - dirijor. Nuanțele, planurile sono­re, diversifica­rea tempo-urilor, reliefarea frazelor, sunt apanaje ale a­­cestei trăiri emoționale pu­ternice prin care Radu Paladi se impune în fața orchestrei și implicit în fața spectatori­lor săi. Exteriorizarea acestor sentimente a imprimat o flui­ditate nestăvilită concertu­lui. Prin acest mod, Miniaturi­le lui Wilhelm Berger și Sim­fonia a IX-a de Brahms au cunoscut împreună­ o excelentă redare, Radu Paladi Mariana Sîrbu, acești doi ar­și­tiști admirabili care au cola­borat cu filarmonica botoșă­­neana, au închis, cu un me­morabil succes, coperta sta­giunii muzicale din acest an. SILVIU SUHĂREANU VIATA ARTISTICA Ateneul Român, găzduiește sub impresionanta sa cupo­lă, una dintre cele mai interesante expoziții de artă plastică ale acestui an, expoziția națională a elevilor din licee, școli profesionale și școli de specializare postliceală, orga­nizată de Ministerul Invățământului, în colaborare cu­ Comi­tetul Central al Uniunii Tineretului Comunist și Uniunea artiștilor plastici din Republica Socialistă România. Intere­santă prin numărul mare de lucrări pe care le cuprinde — peste trei sute — prin diversitatea materialelor de lucru și a mijloacelor de realizare — pictură, sculptură, grafică etc. — expoziția cunoaște zilnic o mare afluență de public. Atras involuntar, îmi plimbam privirea peste numeroa­sele lucrări care pavoazau pereții expoziției, așa cum pămîn­­tul este ornat de primele flori primăvăratice, cînd numele unei pictorițe îmi atrase atenția în mod deosebit. Apoi, am mai găsit încă patru nume. Pe fișele explicative era notat: Liceul nr. 1 Dorohoi, județul Botoșani. Cinci tineri pictori, elevi ai liceului nr. 1 din Dorohoi, participau cu lucrările lor la ampla confruntare a talentelor. Era, poate, prima confruntare națională la care se angajau și, ca o confirmare a talentului lui, o lucrare a unuia dintre ei primise mențiunea juriului. Coroamă Delia, elevă în clasa a IX-a, este prezentă în expoziția națională cu acuarela intitulată „Carnaval“. Un colorit nervos în care se îmbină viziunea fantasticului, cu realul, în care tentele aparent vii se estompează impercepti­bil, transpune­­ un episod al petrecerii copilărești, în toată ple­nitudinea farmecului ei. Aparent statică, acuarela are meri­tul de a sugera mișcarea în spațiu­,­ veselia nestăvilită, fastuo­­zitatea și grotescul veșmintelor. Coloritul poate puțin strident al lucrării „Bun venit nou­lui născut“ o impune pe eleva Sava Maria, din clasa a IX-a, ca o pictoriță cu multă personalitate. Masa îmbelșugată, con­tururile clare ale personajelor din jur ne introduc în atmos­ CARNET PLASTIC Cinci elevi dorohoieni la Ateneul Român sera petrecerilor noastre populare, dezvăluindu-ne veselia spe­cifică momentului în care familia a mai primit un nou membru. Adept al formelor geometrice transpuse într-o „tehnică mixtă“, Cordan Ștefan, din clasa a X-a, pictează un fragment al cartierului său, integrat într-un reușit peisaj de iarnă — „Cartierul unde locuiesc, iarna“ — nereușind să depășească totuși steriotipele construcției geometrice. Metafora dansantă își continuă filonul ei și în lucrarea intitulată „Revelion în familie“, a elevei Vladimirescu Ga­briela din clasa a X-a, și în luxurianta sărbătoare — „De ziua recoltei“ —­ a elevei Antonea­ Angela, din clasa a X-a. Există un stil comun, foarte distinct al tuturor acestor elevi. Toți se inspiră din coloristica spectrală a covoarelor noastre moldovenești, toți recurg, vădit sau nu, la ancorarea artei lor în obiceiurile specifice locurilor. Familiarizați deja cu mînuirea penelului, cu tehnica limbajului cromatic, avem deplina încredere că acești tineri pictori dorohoieni, care au adus cinste județului nostru prin arta lor, se vor perfecționa continuu, urcînd pe treptele consacrării. Oricum, debutul le face cinste. SILVESTRI AILENEI o posibilitate ratată Deși timpul trece, pe firul memoriei se mai perindă încă imaginea echipelor artistice de amatori din cele patru ju­dețe, ce au adus pe scena din Botoșani un tezaur de frumu­sețe, culori, stiluri, obiceiuri moldovenești. Pentru a da un exemplu de ceea ce s-a putut vedea, putem spune că în primul rînd costumele naționa­le reprezentau o notă persona­lă pentru fiecare județ pre­zent în interjudețeană con­cursului artiștilor amatori. Ți­nuta artistică ireproșabilă, teh­nicitatea interpretării, gradul de dificultate a repertoriului ales, oglindesc în cea mai mare măsură preocuparea a­­tentă și perseverentă a Comi­tetelor pentru cultură și artă din județele participante la concurs­ Și formațiile județului Bo­toșani nu ne-au dezmințit aș­teptările : dansatorii de la Flă­­mînzi, ansamblul folcloric de la Ungureni, reunit cu cel din Vîrfu Cîmpului, corul de la Ștefănești, taraful de la Frumușica și cel de la Săveni au fost răsplătite cu vii apla­uze, așa cum de altfel au fost răsplătite și formațiile fruntașe ale județelor Vaslui, Suceava și Iași. Amintind toate acestea, con­­siderăm că pentru activiștii culturali din județul nostru acest concurs ar fi trebuit să prilejuiască un prețios schimb de experiență. Acest lucru însă, nu s-a putut realiza, dat fiind faptul­­ că majoritatea din ei n-au fost invitați a lua parte la manifestări din lipsa de i­­nițiativă a organizatorilor. N-au fost invitați — sau solici­tați a lua parte — specialiști în probleme de muzică, activiști ai unor instituții și organiza­ții care își desfășoară activi­tatea pe planul culturii de masă. Nici metodiștii casei ju­dețene a creației populare, care răspundeau direct de bu­na pregătire a formațiilor ar­tistice din județul Botoșani, n-au fost invitați, cînd, nor­mal ar fi fost ca prezența lor în sală să fie obligatorie. Pa­radoxal, dar dacă aceștia au încercat să intre au fost brus­cați de către persoanele care se ocupau de îndrumarea spre locuri a spectatorilor. Dacă scaunele din sală, sau o mare parte din ele au fost ocupate de către directo­ri rii de cămine culturale, diri­jori de coruri, instructori co­regrafi, atunci într-adevăr ce­le două zile de spectacol ar fi constituit o valoroasă lec­ție metodică menită să-și pu­nă amprenta pe activitatea artistică de viitor în județul Botoșani. Ar fi foarte util dacă în viitor nu s-ar mai re­peta asemenea situații bizare, ba chiar ar trebui să se pună capăt în folosul muncii și ac­tivității culturale de masă a­­cestui defectuos sistem orga­nizatoric. . VASILE MANICIUC metodist cu probleme de muzi­că la Casa județeană a crea­ției populare Botoșani Pe Mariana Sîrbu am în­­tîlnit-o în holul teatrului „M. Eminescu“- Repetă sub privirea caldă și-n timp severă a tatălui același său, distinsul profesor Sîrbu. (De fapt era prezentă întreaga fa­milie de muzicieni). Am pă­șit pe virfuri. Intre acuarelele lui Ion Murariu armoniile mo­­zartiene surprinse de vioara Marianei se dezvăluiau firesc. Intrebarile puse fetei se adre­sau deopotrivă și pionierii ca­re acum zece ani concertase cu filarmonica botoșăneană. — Al d­telea concert Maria­na Sîrbu ? — Mi-e greu să vă răspund precis. Primul concert adevă­rat, la 9 ani, cu filarmonica din orașul tiv. In același an, am concertat la Chișinău. An de an am participat la festi­valurile republicane ale insti­tuțiilor de artă. Am cîntat cu orchestra radio, sub bagheta lui Emanoil Elenescu, asta la 15 ani. Cu toate orchestrele simfonice din țară, afară de cea din Cluj. In 1967 am par­ticipat la Festivalul „George Enescu“ (la acest festival Ma­riana Sîrbu a obținut premiul al III-lea, o primă recunoaș­tere internațională a talentu­lui său n.n.). Anul trecut am cîntat în Cehoslovacia, în Germania, în Olanda. Și acum, acest al doilea concert la Bo­toșani, după zece ani. — Cui datorați succesele dv. ? — In primul rînd părinților mei. Asta n-o spun pentru că ei sunt de față ei pentru că și acum sunt mai emoționată cînd știu că mă ascultă ei de­ cît de m-ar asculta un muzi­cian foarte cunoscut. Poate pentru că am rămas o școlă­riță silitoare. Toate succese­le mele, de fapt nu chiar atît de însemnate cum vreți să le spuneți dumneavoastră, se datoresc profesorilor mei. Re­gretatul Garabet Avachian, maestrul Ștefan Gheorghiu, tuturor profesorilor mei de la Conservator. M-au stimu­lat și aprecierile marilor vio­loniști Issac Stern și Yehudi Menuhin, cărora le-am fost prezentată. De curînd, am cîn­­tat­­ în fața lui Ionel Perlea. Vedeți deci că nu e vorba de succese ci de prezentare mai reușită ori mai puțin reușită în fața unor mari profesori, ca la lecție. — Credeți că se poate cîn­­ta numai cu inima sau este necesar un studiu al lucrării muzicale­­ științific . Studiul științific al lucră­rii, deci cunoașterea greutăți­lor tehnice, și a epocii în care a fost scrisă lucrarea, sînt ab­solut necesare. Asta intră în obișnuita activitate prealabilă a fiecărui interpret. Dar stu­diul, oricît ar fi de științific, nu te face un interpret fidel. Mai este nevoie și de altceva, unii numesc acel altceva, ta­lent. Eu cred că este vorba de un fel de schimb de taine între compozitor și interpret. — Dv., vă este de-ajuns numai vioara ? — Cred că m-am obișnuit să fiu un veșnic ucenic, am fost elevă, acum sunt studentă. Studiez multe ore din zi. U­­neori mi se pare că nu-mi ajunge timpul nici pentru studiu. Aș vrea să am timp și pentru stele ; astronomia e o veche pasiune a mea. Ii invidiez pe cei care vor ajun­ge pe lună, îmi place mai cu seamă poezia lui Eminescu, romanele clasicilor ruși, și atmosfera ieșeană a poeziei lui Topîrceanu , aș vrea să văd filme în genul Lelouch. Dac-aș avea timp,­ îmi doresc o vacanță undeva în nordul țării, o vacanță adevărată ! — Două-trei cuvinte despre Botoșani... — De Botoșani mă leagă a­­mintirea primului concert. L-am regăsit mai frumos ca niciodată și­ apoi e primul o­­raș moldovenesc în care vin după o absență mai lungă din părțile­ astea. M-a bucurat că pot vorbi ca la mine acasă, moale, tărăgănat. Vreau să mulțumesc orchestrei pentru căldura cu care m-a sprijinit și pentru dialogul firesc din­tre noi. Și, bineînțeles maes­trului Radu Paladi, un dirijor cu inimă mare care trăiește cu toate filmele trupului său muzica. Mulțumesc tuturor care au venit să mă asculte. Interviu consemnat de RADU CADELCU INTERVIUL NOSTRU cu Mariana SÎRBU MARȚI 1 IULIE 196!» BOTOȘANI Luceafărul Vremuri minunate la Spessart Melodia Virstele omului DOROHOI Cultural Acest pămint este al meu Tineretului Inimă nebună, nebună de legat SA VENI Patria Marele șarpe DARABANI Făclia Pantoful cenușăresei TRUȘEȘTI Victoria Inimă de mamă AftCRITCA Bucerea Apoi s-a născut legenda Redacția nu răspunde de eventualele modificări Duminică din județ . Duminică, 29 iunie, 80 de lectori ai comite­tului județean de partid au susținut la căminele culturale di­n satele județului conferința : „Creșterea rolului con­ducător al partidului în etapa actuală. Tezele Comitetului Central și proiectul de Directive al Congresului al X-lea despre creșterea influ­enței partidului în toa­te domeniile vieții so­ciale". La aceste expu­neri au participat co­muniștii, activul fără partid al organizațiilor de bază, organizațiilor conducerile de masă și obștești, alți oameni ai muncii. In expuneri­le lor, lectorii au subli­niat legitatea obiectivă a creșterii rolului con­ducător al partidului în actuala etapă a desfă­șurării construcției so­cialiste, s-au referit pe larg la măsurile și ac­țiunile întreprinse de către organele și orga­nizațiile comunale de partid pentru perfecțio­narea stilului în munca de partid, în scopul mo­bilizării și conducerii maselor de oameni ai muncii la programului înfăptuirea partidu­lui. De asemenea, au scos în evidență însem­nătatea Congresului al X-lea în viața partidu­lui și a țării noastre precum și sarcinile ce revin organelor și orga­nizațiilor de partid pen­tru a întîmpina Con­gresul cu cele mai bu­ne rezultate în toate do­­­meniile activității eco­nomice și social - cul­turale din comune.­­ Tot duminică, în 6 centre de comună s-au desfășurat întreceri în cadrul festivalului cul­tural - artistic și spor­tiv. Sute de oameni ai muncii din Dîngeni, Trușești, Hlipiceni, Po­­mîrla, Drăgușeni, Știu­­bieni, au fost martorii unor programe artistice bogate, a unor între­ceri sportive de interesante. deosebit Asupra desfășurării acestui fes­tival vom reveni cu a­­mănunte în ziarul nos­tru de mîine. HI In centrele Nicolae Bălcescu, Ștefănești și Vorona s-a desfășurat etapa „Cupei intercomunală a tineretului de la sate“, ediția de vară. La întrecerile sportive au luat parte peste 400 de tineri din comunele învecinate. • Prima expediție pionie­rească din cadrul concursului „Expedițiile cutezătorii" a por­nit din Botoșani luni, 30 iunie a.c., sub conducerea coman­dantului de echipaj Vasile Arnăutu, profesor la Școala generală nr. 1 Botoșani. Cei 18 pionieri vor străbate cără­rile Retezatului, unde vor cu­lege material geologic, bota­nic și zoologic. „Vulturii Re­tezatului“ — așa se numește echipajul botoșănean — vor aduce pentru colegii lor și un bogat material documentar vizual, concretizat într-o serie de diapozitive color și foto­grafii pe care le vor face în timpul expediției. (Urmare din pag. 1) (1862), Alecsandri a notat pre­țioase amănunte asupra aces­tei prietenii. Episodul cel mai caracteristic este, desigur, a­­cela petrecut la Mînjina, cînd entuziasmul tînărului istoric contaminase mulțimea cărtu­rarilor din cele două provin­cii, veniți să se înțeleagă asu­pra mijloacelor de a provoca „renașterea patriei comune“, dar amintirile poetului se opresc aici, iar promisiunea de a le continua intr-un arti­col care să fixeze momente­le viitoare (Neapole, Palermo, Paris, „aventurile sale în munții Ardealului“) a rămas neîmplinită. La rîndul său istoricul M. Kogălniceanu, mai vîrstnic doar cu doi ani, prețuia haru­rile eminente ale confratelui său muntean, apropiindu-l prin I. Ghica de revista „Propășirea“. Aici i-a tipărit studiul privitor la Puterea ar­mată, reprodus și în broșură, pe care o oferea apoi domni­a scrierilor lăsate de reposa­­tul N. Bălcescu“ și „deosebitul merit literar a (i) tuturor com­punerilor sale“. Ca istoric dar și ca militant politic, el permanentă, rămîne o prezență invocată adesea în dezbaterile publice. Ca să-și susțină opiniile în pro­blema agrară, Kogălniceanu recurgea, cu meritate elogii, la una din lucrările lui Băl­cescu, Question economique des principautés danubiennes. Iar în discursul academic de la 1 aprilie 1891, cel ce avu­sese șansa de a lua parte e­­minentă la realizarea Româ­niei moderne, reîmprospăta în memoria contemporanilor imaginea luptătorului pentru dreptate. „Fiecare frază — a­­firma Kogălniceanu, referin­­du-se la studiul Despre starea socială a muncitorilor plugari, scris de Bălcescu în 1846 — este un strigăt la cer în fa­voarea nenorociților asupriți“. Același Kogălniceanu aprecia în 1888, ca președinte al Aca­demiei române valoarea unei­factorii de cultură. Față de „păsăreasca“ gazetarilor, poe­tul opunea limba lui Bălces­cu, în același timp curgătoare, nuanțată, precisă, repre­­zentînd o culme neatinsă pî­­nă la el și un prețios îndrep­tar pentru posteritate. El a­­precia „neobișnuita căldură sufletească“ ce exala din pa­gini, forța lor sugestivă, en­tuziasmul sincer, adevărat, energic ce­ se transmitea din narațiunea istoricului. „Fa­­că-se această scriere evan­ghelia neamului — conchi­dea poetul, nu fără o intenție critică — fie libertatea ade­vărată idealul nostru, liberta­te ce se cîștigă prin muncă“. Bălcescu a fost evocat apoi, de Hașdeu, care socotea fap­tul de a-l fi auzit pe Bălcescu, ca o mare șansă a vieții sale. In aprecierea emulului, ma­rele înaintaș a fost „un ade­vărat istoric, un adevărat u­­vrier și artist al nostru“, pe care însă, din nefericire, „moartea îl seceră tocmai “­ POSTERITATEA LUI BĂLCESCU torului Mihail Sturdza, cu lau­de la adresa tînărului autor. Observînd apoi, în Frag­ments tirés des chroniques moldaves et valaques (1845), lipsa unui corpus complet al izvoarelor muntene, Kogălni­­ceanu aprecia că „misiunea de a remedia această lacună îi este rezervată d-lui N. Băl­cescu, tînăr istoric, muntean de cele mai frumoase speran­țe“. Așteptările nu i-au fost înșelate, deși confratele de peste Milcov n-a avut răga­zul să-și ducă opera pînă la capăt. „In această foaie, își va aminti Kogălniceanu mai tîrziu, referindu-se la Maga­zin istoric pentru Dacia, N. Bălcescu tînăr, în care era numai inimă, trată chestiile istorice și sociale cu o vervă, cu o blîndețe, cu un stil ne­cunoscut încă în jurnalistica românească“. In 1846, la Pa­ris, cei doi istorici luau ini­țiativa tipăririi unei opere de colaborare, grafic în care un Dicționar bio­personalitățile cele mai de seamă din spa­țiul românesc urmau a fi în­fățișate în două tomuri. Pro­iectul — operă cu substrat po­litic — a fost sortit, ca multe altele, abandonului. Solici­tați de evenimente, cei doi is­torici au trebuit să se despar­tă. Și pe cînd Bălcescu călă­torea prin Italia, bolnav dar hotărît să-și întregească in­formația asupra domniei lui Mihai Viteazul, Kogălnicea­nu traversa un episod roman­tic, confruntînd realitățile spaniole cu acelea, știute, din patria sa. Se vor reîntîl­­ni curînd pe puntea vasului „Le Mentor“, în care Bălces­cu și Alecsandri își însoțeau prietena, pe Elena Negri, sor­tită morții iminente, înainte de a-și fi putut revedea pa­tria. Același destin, mai dra­matic, îl aștepta pe Bălcescu însuși peste cîțiva ani. In toamna lui 1852, Kogălnicea­nu îi scria la Palermo, ca să-l încurajeze, sfătuindu-l să-și păstreze „liniștea senină“, ca să poată înfrunta boala și sin­gurătatea. Peste cîteva săp­­tămîni însă, „marele poet al istoriei naționale", cum l-a numit Perpessicius, se stin­gea într-o desăvîrșită singu­rătate, înainte de a-și fi putut încheia opera capitală, „sfîn­­ta carte“ în care învestise ce­le din urmă resurse ale sufle­tului său eroic, fără pereche. „Cenușa sa, după expresia lui Eminescu, n-a sfințit pămîn­­tul patriei" ci e „pe veci a­­mestecată cu acea a sărăcimii din Palermo", în „pămîntul din care s-a pornit începătu­ra neamului nostru". La 15 octombrie 1859, A. I. Cuza ho­tăra, asistat de V. Alecsandri, aducerea în țară a oseminte­lor lui Bălcescu precum și „adunarea și publicarea ma­nuscriptelor sale". Efigia căr­turarului se conturase defi­nitiv, căci în 1863 domnitorul Unirii aprecia, într-un alt decret, „profunditatea istorică timabilă a corespondenței lui Bălcescu și a emigrației de la Brussa, pe care I. Ghica toc­mai o dăruise înaltei institu­ții, nu înainte însă de a o fi utilizat în cunoscuta de către V. Alecsandri scrisoa­(Lon­dra, 25 octombrie 1886), în ca­re își istorisea amintirile des­pre Nicu Bălcescu, de la spec­tacolul încăierării din poarta școlii, între colegianul „slab și pirpiriu" din clasa a IV-a de „umanioare" și „goliatul" de Sotea, pînă la 1848. „Voi urma în epistolia următoare, îl asigura pe destinatar, pro­­mițînd să-i scrie despre „ro­lul și activitatea lui Nicu Băl­cescu în timpul cît a trăit proscris“ pînă în clipa tragi­cei lui dispariții. Urmarea, ca și în­ cazul lui Alecsandri, n-a mai apărut de parcă epis­­tolierul s-ar fi conformat u­­nui destin anume, implaca­bil. Se cuvine reținută însă aprecierea finală a lui I. Ghi­ca că „în tot timpul cît a fost proscris și pribeag (Bălcescu) nu a lipsit un singur moment pînă la moarte de a lucra pentru țara lui, cu pericolul vieței...“. Cu această imagine au cres­cut reprezentanții generației unioniste. L-a cîntat în ver­suri D. Bolintineanu (La Ni­colae Bălcescu), căruia rapso­dul istoriei naționale îi apă­rea ca un profet, mînios, cu sufletul incandescent, sufe­rind amarnic din pricina ne­păsării contemporanilor, față de „geamătul țării“. E un glas al deșteptării celei mari, sa­lutară, un mesaj tulburător de resurecție pe toate planu­rile, care-i amintește poetului „cum într-o noapte — adîncă suspin-o vijelie“. Al. Odobescu, traducea în 1850 — 1852, pentru profeso­rul său de la College de Fran­ce, Jules Michelet, fragmen­tar, poemul Cîntarea Români­ei, pe care Bălcescu îl tipări­se, ca operă de sorginte popu­lară, în „România viitoare“. Admirația scriitorului era în­soțită de dorința pioasă de a-i tipări manuscrisele. Abia în 1877, după un sfert de veac de la moartea istoricului, el izbuti să publice în sfîrșit. Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul. Faptul se pe­trecea într-un moment în care poporul român depunea sfor­țări eroice pentru a-și dobîn­­di independența. „A trebuit ca o rază din acel foc de vite­jie strămoșească, care ardea cu dor inima lui Bălcescu, să străbată în sfîrșit în vinele tuturor românilor, pentru ca să afle timpul priincios de a ieși la iveală patrioticele pagini scrise de pana lui, muiată și ofei­tă în sângele atîtor eroi ai românilor din trecut“. La reproșul subtil al edito­rului, Eminescu adăuga, în coloanele ziarului „Timpul", o critică aspră la adresa con­temporanilor săi, vizînd deo­potrivă sistemul politic (cu „parlamente de păpuși ne­­roade" și „panglicari“) ca și tunci cînd crisalida devenea flutur“. Cu alte mijloace, a fost e­­vocat, la Tocilescu, N. răstimpuri, de Gr. Iorga, I. Bianu, P.P. Panaitescu, Camil Pe­­trescu, Perpessicius, Ion Bar­bu, G. Zane, Andrei Oțetea, Geo Bogza etc., spre a nu a­­minti decit cîteva nume. N. Iorga­ i-a fixat definitiv efi­gia, în care se îngemănează „căldura de inimă și frumu­sețea de stil a poetului... cu răbdarea și conștiința istori­cului“, definindu-l superlativ! „Om politic, în aceeași vreme revoluționar convins și ener­gic, dintre toți oamenii de la 1848, el a fost poate cel mai activ și cel mai cuminte... pe un timp cînd amîndouă cali­tățile nu stăteau alăturea tot­deauna. In mijlocul calomni­ilor de tot felul și al insinuă­rilor pătimașe ale dușmanilor de idei, el urmează drumul cel mai sigur, luminat de cre­dința în mai bine, care l-a în­suflețit pînă în ceasurile tris­te de pe urmă". Cu un enorm privilegiu do­cumentar, epoca noastră cu­noaște un Bălcescu în același timp cărturar luminat, de o mare sensibilitate artistică, și militant politic pentru care ridicarea poporului din robie și umilință era cea dinții da­torie. N. Bălcescu, acest „se­tos de viață activă“, nu e de­cit o mișcare, un sens, o ac­țiune, o voință, încrederea neclintită în progresul neis­tovit al umanității,­ în trium­ful democrației și în nobila a­­firmare a poporului român în centrul lumii, este moștenirea lui cea mai de preț. Ca scri­itor, istoric, gînditor și om politic, în toate ipostazele, N. Bălcescu și-a păstrat într-o măsură mai mare sau mai mi­că, actualitatea. El se vădește a fi, ca în viață, una dintre pre­zențele postume cele mai acti­ve și mai fertile pentru spiritu­alitatea românească, devenind, cum era și firesc, subiect de roman, nuvelă, piesă de tea­tru, poezie, poem, evocări ro­manțate. Valoarea de simbol a acestei personalități tulbu­rătoare s-a păstrat în perma­­mență, sporindu-și semnifi­cațiile­ Elegiei alecsandriene (Bălcescu murind), poetul Ion Barbu s-a opus, spre a subli­nia parcă spiritul constructiv care l-a animat pe marele căuzaș, un Bălcescu trăind, închipuit ca o piatră unghiu­lară a existenței noastre na­ționale. Amintind, în această ordine a gîndului, sumar, cîteva re­pere indicînd modalitatea de răsfrîngere a lui N. Bălcescu în conștiința posterității, oma­giul nostru se adresează deo­potrivă istoricului profund și înnoitor, cărturarului care și-a pus toată serviciul națiunii, priceperea în lui care a crezut că militantu­„revolu­ția va schimba fața lumii“, instaurînd pretutindeni între oameni dreptatea și frăția. Consiliul popular al județului Botoșani Comitetul Executiv Lista de prețuri nr. 39 anexă la decizia nr. 64 din 30 iunie 1969 Denumirea­­ A , ,­­ I — VII­I — VII Roșii de la­și 1969 ,999 iulie a.c. ora 0 „ «,00 5,00 3,75 8,80 7,30 5,50 6 _ VII 8 — VI­ Varză albă timpurie „„ 0 ora 0 de la 1—5 iulie a.c. „ 0,90 0.70 0,55 1,50 1,30 1,00 1 —VII 3 — VII Conopidă „ — 2,00 1,50 — 3,00 2,30 ora 9 ora „ _ , . 1 — VII I — VII Ceapă verde cozi retezate . 9­­2» cm. de la colet „ — 2,70 1,05 — 4,00 2 80­­ _ vii 1 VII Varză albă timpurie de la­­ nrg „ ‘ ~ . fi Iulie a.c. ora 0 „ 0,«5 0,50 0,35 1,30 1,10 0,90 6 _ vii 8 — VII Usturoi verde , — *,80 5,1« — 10,00 7 50 "Tun­e î­ntre Cireșe pietroase era „ „ obișnuite . 3,25 2,50 1,90 5,10 3,90 3.00­­ _vit 3 — VI­ Cireș# nepietroase . 2,00 2,»0 1,50 4,10 3.20 2,40 ^.Lvd­ 3 °— va venHeSdiu*bsiîor pre*“b­l” "* ridichi de lun* legături, precum și la legume și fructe recolta anului 1960 pro­ Se abrogă prețurile la ceapă verde cu cozi de la data de 3 iulie a.c. ora 0. produsului Preț cumpărare Preț vînzare U/M contract — lei cu amănuntul—lei calitatea Extra I-a Il-a Extra I-a Il-a Cartofi timpurii pînă­­ la 5 iulie a.c. kg. — 1,«o 1,25 — 2 70 2,00 1 iulie 1 iulie Cartofi timpurii de la 6 iulie 8 iulie . .. ora 0 ora 0 * iulie a.c. ora « . — 1,20 0,90 — 2,15 1,70 1 — VII I — VII Castraveți salată . 3,25 2,50 1,90 4,80 4,00 2,80 1989 1969 . 1 , 1 — VII 1 — VII Ardei gras . 10,80 8,50 6,50 15,80 12,40 9,20 1989 1969 ... . 1 — VII 1 — VII Vinete . 10,00 7,50 6,00 14,60 10,90 8,80 1969 1969 Fasole verde tideluti .nÂg ,ofio Ú firasă *­­ 3,00­­ _ 4,40 - t _ vil I _ VII Fasole verde 19fi9 19fi9 soiuri comune . — 2,00 — — 3,00 — l _ vil I — VII Roșii pînă la 1 vil . _ vn 5 iulie a.c. „ 6,50 5,25 4,00 10,20 8,40 6,80 ]969 1969 vișine . 4,55 3,50 2,00 7,00 5,40 4,10 "'f. vn vn Caiac din mutații . 4,65 3,10 2,35 6,70 5,30 4,20 , 1^® vit 1­­—VII Data intrării în vigoare a prețurilor cump. - vînzare

Next