Clopotul, iulie-septembrie 1969 (Anul 25, nr. 2553-2632)
1969-07-01 / nr. 2553
CLOPOTUL • PAGINA 21 CRONICA MUZICALA________ Concertul care a marcat sfîrșitul stagiunii muzicale Stagiunea muzicală botoșáneană și-a întors ultima sa filă, punctul final, înaintea concediului estival, fiind înscris de tînăra violonistă Mariana Sîrbu și dirijorul Radu Paladi. S-a tras, așadar, semnalul de închidere printr-un veritabil succes adus prin prestigioasa prezență a doi artiști remarcabili. Puțini ani s-au scurs de cinci o elevă, care abia intrase pe băncile liceului, se impunea prin măiestria ei violonistică. Ceva mai tîrziu, ea a devenit o speranță a violonisticii naționale, apoi europene. Deși încă nu pășise pragul celor douăzeci de ani, Mariana Sîrbu, „fetița minune“ a lașilor, s-a impus printr-o strălucitoare prezență, printr-o soliditate și maturitate artistică. Acum, cînd tînăra violonistă a acumulat numeroase și răsunătoare succese, deși este încă studentă a conservatorului bucureștean, prezența sa pe podiumurile noastre de concert stîrnește un unanim interes, o dorință nemărginită de a fi ascultată. Căci Mariana Sîrbu, a devenit o artistă de înaltă ținută, o artistă cu care oricînd ne putem mîndri, cu care, oricînd, ne putem confrunta cu cei mai valoroși reprezentanți ai tinerei școli ai violonisticii mondiale. Nu este nimic exagerat în cele afirmate dacă îi vom analiza succesele, dacă-i vom desluși măiestria. In Concertul nr. 3 de Mozart, interpretat pe estrada botoșăneană, violonista ne-a demonstrat, în modul cel mai convingător, puterea de seducție a artei ei. O artă cerebrală, o artă în care concepția și pătrunderea raționalfilozofică a lucrării și-a spus din timp cuvîntul. Mariana Sîrbu nu realizează o artă a voluptăților, o artă care să impresioneze printr-un facil și plăcut divertisment. Tonul său instrumental este atît de format, atît de rafinat expus, incit el depășește în calitatea sa și pe cea mai expresivă voce umană. Dar acest material, ea posedînd arălmăcește întreaga filozofie a lucrărilor interpretate. Prin această supremă calitate artistică, ea a reușit să redea, în toată plenitudinea sa, esența muzicii lui Mozart. Strălucirea solară a pasajelor din prima parte a lucrării, unduirea melopeii din partea secundă, releva muzica ilustrului compozitor în totala sa frumusețe intrinsecă. Cu fiecare motiv muzical se exprima o idee, cu fiece frază muzicală se tălmăcea un univers inefabil. Comparativ cu alți interpreți tineri, Mariana Sîrbu aduce și o pronunțată notă personală în interpretările ei. Cunoscîndu-i și aprofundîndu-i creația, violonista îl redă pe Mozart printr-o viziune proprie. Aceeași cunoaștere profundă a stilurilor interpretative, aceeași intuiție vie a construcției și a formelor ne-a apărut și în suplimentul acordat la cererea publicului, admirabilul edificiu arhitectonic clădit pe Fuga în sol minor de X. S. Bach. Cel de-al doilea artist care ne-a fascinat prin măiestria sa în acest ultim concert al stagiunii este muzicianul Radu Paladi. Cu toate că am mai vorbit și cu alte ocazii despre evidentele sale calități ■ dirijorale, le amintim și acum, cu atît mai mult cu cit aceste calități au devenit certitudini. El însuși creator, Radu Paladi concepe ca o entitate artistică partitura încearcă să-i transpună căreia mesajul, reieșit dintr-o concordanță deplină ce se naște între personalitatea sa și personalitatea autorului interpretat. Pentru fidelitatea redării, Paladi trăiește lucrarea, trăire pe care apoi o imprimă întregului colectiv ce-l conduce. Astfel, spectatorul este învăluit de discursul sonor, suprem organizat și expus, ce se filtrează prin capacitatea de redare a compozitorului - dirijor. Nuanțele, planurile sonore, diversificarea tempo-urilor, reliefarea frazelor, sunt apanaje ale acestei trăiri emoționale puternice prin care Radu Paladi se impune în fața orchestrei și implicit în fața spectatorilor săi. Exteriorizarea acestor sentimente a imprimat o fluiditate nestăvilită concertului. Prin acest mod, Miniaturile lui Wilhelm Berger și Simfonia a IX-a de Brahms au cunoscut împreună o excelentă redare, Radu Paladi Mariana Sîrbu, acești doi arșitiști admirabili care au colaborat cu filarmonica botoșăneana, au închis, cu un memorabil succes, coperta stagiunii muzicale din acest an. SILVIU SUHĂREANU VIATA ARTISTICA Ateneul Român, găzduiește sub impresionanta sa cupolă, una dintre cele mai interesante expoziții de artă plastică ale acestui an, expoziția națională a elevilor din licee, școli profesionale și școli de specializare postliceală, organizată de Ministerul Invățământului, în colaborare cu Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist și Uniunea artiștilor plastici din Republica Socialistă România. Interesantă prin numărul mare de lucrări pe care le cuprinde — peste trei sute — prin diversitatea materialelor de lucru și a mijloacelor de realizare — pictură, sculptură, grafică etc. — expoziția cunoaște zilnic o mare afluență de public. Atras involuntar, îmi plimbam privirea peste numeroasele lucrări care pavoazau pereții expoziției, așa cum pămîntul este ornat de primele flori primăvăratice, cînd numele unei pictorițe îmi atrase atenția în mod deosebit. Apoi, am mai găsit încă patru nume. Pe fișele explicative era notat: Liceul nr. 1 Dorohoi, județul Botoșani. Cinci tineri pictori, elevi ai liceului nr. 1 din Dorohoi, participau cu lucrările lor la ampla confruntare a talentelor. Era, poate, prima confruntare națională la care se angajau și, ca o confirmare a talentului lui, o lucrare a unuia dintre ei primise mențiunea juriului. Coroamă Delia, elevă în clasa a IX-a, este prezentă în expoziția națională cu acuarela intitulată „Carnaval“. Un colorit nervos în care se îmbină viziunea fantasticului, cu realul, în care tentele aparent vii se estompează imperceptibil, transpune un episod al petrecerii copilărești, în toată plenitudinea farmecului ei. Aparent statică, acuarela are meritul de a sugera mișcarea în spațiu, veselia nestăvilită, fastuozitatea și grotescul veșmintelor. Coloritul poate puțin strident al lucrării „Bun venit noului născut“ o impune pe eleva Sava Maria, din clasa a IX-a, ca o pictoriță cu multă personalitate. Masa îmbelșugată, contururile clare ale personajelor din jur ne introduc în atmos CARNET PLASTIC Cinci elevi dorohoieni la Ateneul Român sera petrecerilor noastre populare, dezvăluindu-ne veselia specifică momentului în care familia a mai primit un nou membru. Adept al formelor geometrice transpuse într-o „tehnică mixtă“, Cordan Ștefan, din clasa a X-a, pictează un fragment al cartierului său, integrat într-un reușit peisaj de iarnă — „Cartierul unde locuiesc, iarna“ — nereușind să depășească totuși steriotipele construcției geometrice. Metafora dansantă își continuă filonul ei și în lucrarea intitulată „Revelion în familie“, a elevei Vladimirescu Gabriela din clasa a X-a, și în luxurianta sărbătoare — „De ziua recoltei“ — a elevei Antonea Angela, din clasa a X-a. Există un stil comun, foarte distinct al tuturor acestor elevi. Toți se inspiră din coloristica spectrală a covoarelor noastre moldovenești, toți recurg, vădit sau nu, la ancorarea artei lor în obiceiurile specifice locurilor. Familiarizați deja cu mînuirea penelului, cu tehnica limbajului cromatic, avem deplina încredere că acești tineri pictori dorohoieni, care au adus cinste județului nostru prin arta lor, se vor perfecționa continuu, urcînd pe treptele consacrării. Oricum, debutul le face cinste. SILVESTRI AILENEI o posibilitate ratată Deși timpul trece, pe firul memoriei se mai perindă încă imaginea echipelor artistice de amatori din cele patru județe, ce au adus pe scena din Botoșani un tezaur de frumusețe, culori, stiluri, obiceiuri moldovenești. Pentru a da un exemplu de ceea ce s-a putut vedea, putem spune că în primul rînd costumele naționale reprezentau o notă personală pentru fiecare județ prezent în interjudețeană concursului artiștilor amatori. Ținuta artistică ireproșabilă, tehnicitatea interpretării, gradul de dificultate a repertoriului ales, oglindesc în cea mai mare măsură preocuparea atentă și perseverentă a Comitetelor pentru cultură și artă din județele participante la concurs Și formațiile județului Botoșani nu ne-au dezmințit așteptările : dansatorii de la Flămînzi, ansamblul folcloric de la Ungureni, reunit cu cel din Vîrfu Cîmpului, corul de la Ștefănești, taraful de la Frumușica și cel de la Săveni au fost răsplătite cu vii aplauze, așa cum de altfel au fost răsplătite și formațiile fruntașe ale județelor Vaslui, Suceava și Iași. Amintind toate acestea, considerăm că pentru activiștii culturali din județul nostru acest concurs ar fi trebuit să prilejuiască un prețios schimb de experiență. Acest lucru însă, nu s-a putut realiza, dat fiind faptul că majoritatea din ei n-au fost invitați a lua parte la manifestări din lipsa de inițiativă a organizatorilor. N-au fost invitați — sau solicitați a lua parte — specialiști în probleme de muzică, activiști ai unor instituții și organizații care își desfășoară activitatea pe planul culturii de masă. Nici metodiștii casei județene a creației populare, care răspundeau direct de buna pregătire a formațiilor artistice din județul Botoșani, n-au fost invitați, cînd, normal ar fi fost ca prezența lor în sală să fie obligatorie. Paradoxal, dar dacă aceștia au încercat să intre au fost bruscați de către persoanele care se ocupau de îndrumarea spre locuri a spectatorilor. Dacă scaunele din sală, sau o mare parte din ele au fost ocupate de către directori rii de cămine culturale, dirijori de coruri, instructori coregrafi, atunci într-adevăr cele două zile de spectacol ar fi constituit o valoroasă lecție metodică menită să-și pună amprenta pe activitatea artistică de viitor în județul Botoșani. Ar fi foarte util dacă în viitor nu s-ar mai repeta asemenea situații bizare, ba chiar ar trebui să se pună capăt în folosul muncii și activității culturale de masă acestui defectuos sistem organizatoric. . VASILE MANICIUC metodist cu probleme de muzică la Casa județeană a creației populare Botoșani Pe Mariana Sîrbu am întîlnit-o în holul teatrului „M. Eminescu“- Repetă sub privirea caldă și-n timp severă a tatălui același său, distinsul profesor Sîrbu. (De fapt era prezentă întreaga familie de muzicieni). Am pășit pe virfuri. Intre acuarelele lui Ion Murariu armoniile mozartiene surprinse de vioara Marianei se dezvăluiau firesc. Intrebarile puse fetei se adresau deopotrivă și pionierii care acum zece ani concertase cu filarmonica botoșăneană. — Al dtelea concert Mariana Sîrbu ? — Mi-e greu să vă răspund precis. Primul concert adevărat, la 9 ani, cu filarmonica din orașul tiv. In același an, am concertat la Chișinău. An de an am participat la festivalurile republicane ale instituțiilor de artă. Am cîntat cu orchestra radio, sub bagheta lui Emanoil Elenescu, asta la 15 ani. Cu toate orchestrele simfonice din țară, afară de cea din Cluj. In 1967 am participat la Festivalul „George Enescu“ (la acest festival Mariana Sîrbu a obținut premiul al III-lea, o primă recunoaștere internațională a talentului său n.n.). Anul trecut am cîntat în Cehoslovacia, în Germania, în Olanda. Și acum, acest al doilea concert la Botoșani, după zece ani. — Cui datorați succesele dv. ? — In primul rînd părinților mei. Asta n-o spun pentru că ei sunt de față ei pentru că și acum sunt mai emoționată cînd știu că mă ascultă ei de cît de m-ar asculta un muzician foarte cunoscut. Poate pentru că am rămas o școlăriță silitoare. Toate succesele mele, de fapt nu chiar atît de însemnate cum vreți să le spuneți dumneavoastră, se datoresc profesorilor mei. Regretatul Garabet Avachian, maestrul Ștefan Gheorghiu, tuturor profesorilor mei de la Conservator. M-au stimulat și aprecierile marilor violoniști Issac Stern și Yehudi Menuhin, cărora le-am fost prezentată. De curînd, am cîntat în fața lui Ionel Perlea. Vedeți deci că nu e vorba de succese ci de prezentare mai reușită ori mai puțin reușită în fața unor mari profesori, ca la lecție. — Credeți că se poate cînta numai cu inima sau este necesar un studiu al lucrării muzicale științific . Studiul științific al lucrării, deci cunoașterea greutăților tehnice, și a epocii în care a fost scrisă lucrarea, sînt absolut necesare. Asta intră în obișnuita activitate prealabilă a fiecărui interpret. Dar studiul, oricît ar fi de științific, nu te face un interpret fidel. Mai este nevoie și de altceva, unii numesc acel altceva, talent. Eu cred că este vorba de un fel de schimb de taine între compozitor și interpret. — Dv., vă este de-ajuns numai vioara ? — Cred că m-am obișnuit să fiu un veșnic ucenic, am fost elevă, acum sunt studentă. Studiez multe ore din zi. Uneori mi se pare că nu-mi ajunge timpul nici pentru studiu. Aș vrea să am timp și pentru stele ; astronomia e o veche pasiune a mea. Ii invidiez pe cei care vor ajunge pe lună, îmi place mai cu seamă poezia lui Eminescu, romanele clasicilor ruși, și atmosfera ieșeană a poeziei lui Topîrceanu , aș vrea să văd filme în genul Lelouch. Dac-aș avea timp, îmi doresc o vacanță undeva în nordul țării, o vacanță adevărată ! — Două-trei cuvinte despre Botoșani... — De Botoșani mă leagă amintirea primului concert. L-am regăsit mai frumos ca niciodată și apoi e primul oraș moldovenesc în care vin după o absență mai lungă din părțile astea. M-a bucurat că pot vorbi ca la mine acasă, moale, tărăgănat. Vreau să mulțumesc orchestrei pentru căldura cu care m-a sprijinit și pentru dialogul firesc dintre noi. Și, bineînțeles maestrului Radu Paladi, un dirijor cu inimă mare care trăiește cu toate filmele trupului său muzica. Mulțumesc tuturor care au venit să mă asculte. Interviu consemnat de RADU CADELCU INTERVIUL NOSTRU cu Mariana SÎRBU MARȚI 1 IULIE 196!» BOTOȘANI Luceafărul Vremuri minunate la Spessart Melodia Virstele omului DOROHOI Cultural Acest pămint este al meu Tineretului Inimă nebună, nebună de legat SA VENI Patria Marele șarpe DARABANI Făclia Pantoful cenușăresei TRUȘEȘTI Victoria Inimă de mamă AftCRITCA Bucerea Apoi s-a născut legenda Redacția nu răspunde de eventualele modificări Duminică din județ . Duminică, 29 iunie, 80 de lectori ai comitetului județean de partid au susținut la căminele culturale din satele județului conferința : „Creșterea rolului conducător al partidului în etapa actuală. Tezele Comitetului Central și proiectul de Directive al Congresului al X-lea despre creșterea influenței partidului în toate domeniile vieții sociale". La aceste expuneri au participat comuniștii, activul fără partid al organizațiilor de bază, organizațiilor conducerile de masă și obștești, alți oameni ai muncii. In expunerile lor, lectorii au subliniat legitatea obiectivă a creșterii rolului conducător al partidului în actuala etapă a desfășurării construcției socialiste, s-au referit pe larg la măsurile și acțiunile întreprinse de către organele și organizațiile comunale de partid pentru perfecționarea stilului în munca de partid, în scopul mobilizării și conducerii maselor de oameni ai muncii la programului înfăptuirea partidului. De asemenea, au scos în evidență însemnătatea Congresului al X-lea în viața partidului și a țării noastre precum și sarcinile ce revin organelor și organizațiilor de partid pentru a întîmpina Congresul cu cele mai bune rezultate în toate domeniile activității economice și social - culturale din comune. Tot duminică, în 6 centre de comună s-au desfășurat întreceri în cadrul festivalului cultural - artistic și sportiv. Sute de oameni ai muncii din Dîngeni, Trușești, Hlipiceni, Pomîrla, Drăgușeni, Știubieni, au fost martorii unor programe artistice bogate, a unor întreceri sportive de interesante. deosebit Asupra desfășurării acestui festival vom reveni cu amănunte în ziarul nostru de mîine. HI In centrele Nicolae Bălcescu, Ștefănești și Vorona s-a desfășurat etapa „Cupei intercomunală a tineretului de la sate“, ediția de vară. La întrecerile sportive au luat parte peste 400 de tineri din comunele învecinate. • Prima expediție pionierească din cadrul concursului „Expedițiile cutezătorii" a pornit din Botoșani luni, 30 iunie a.c., sub conducerea comandantului de echipaj Vasile Arnăutu, profesor la Școala generală nr. 1 Botoșani. Cei 18 pionieri vor străbate cărările Retezatului, unde vor culege material geologic, botanic și zoologic. „Vulturii Retezatului“ — așa se numește echipajul botoșănean — vor aduce pentru colegii lor și un bogat material documentar vizual, concretizat într-o serie de diapozitive color și fotografii pe care le vor face în timpul expediției. (Urmare din pag. 1) (1862), Alecsandri a notat prețioase amănunte asupra acestei prietenii. Episodul cel mai caracteristic este, desigur, acela petrecut la Mînjina, cînd entuziasmul tînărului istoric contaminase mulțimea cărturarilor din cele două provincii, veniți să se înțeleagă asupra mijloacelor de a provoca „renașterea patriei comune“, dar amintirile poetului se opresc aici, iar promisiunea de a le continua intr-un articol care să fixeze momentele viitoare (Neapole, Palermo, Paris, „aventurile sale în munții Ardealului“) a rămas neîmplinită. La rîndul său istoricul M. Kogălniceanu, mai vîrstnic doar cu doi ani, prețuia harurile eminente ale confratelui său muntean, apropiindu-l prin I. Ghica de revista „Propășirea“. Aici i-a tipărit studiul privitor la Puterea armată, reprodus și în broșură, pe care o oferea apoi domnia scrierilor lăsate de reposatul N. Bălcescu“ și „deosebitul merit literar a (i) tuturor compunerilor sale“. Ca istoric dar și ca militant politic, el permanentă, rămîne o prezență invocată adesea în dezbaterile publice. Ca să-și susțină opiniile în problema agrară, Kogălniceanu recurgea, cu meritate elogii, la una din lucrările lui Bălcescu, Question economique des principautés danubiennes. Iar în discursul academic de la 1 aprilie 1891, cel ce avusese șansa de a lua parte eminentă la realizarea României moderne, reîmprospăta în memoria contemporanilor imaginea luptătorului pentru dreptate. „Fiecare frază — afirma Kogălniceanu, referindu-se la studiul Despre starea socială a muncitorilor plugari, scris de Bălcescu în 1846 — este un strigăt la cer în favoarea nenorociților asupriți“. Același Kogălniceanu aprecia în 1888, ca președinte al Academiei române valoarea uneifactorii de cultură. Față de „păsăreasca“ gazetarilor, poetul opunea limba lui Bălcescu, în același timp curgătoare, nuanțată, precisă, reprezentînd o culme neatinsă pînă la el și un prețios îndreptar pentru posteritate. El aprecia „neobișnuita căldură sufletească“ ce exala din pagini, forța lor sugestivă, entuziasmul sincer, adevărat, energic ce se transmitea din narațiunea istoricului. „Facă-se această scriere evanghelia neamului — conchidea poetul, nu fără o intenție critică — fie libertatea adevărată idealul nostru, libertate ce se cîștigă prin muncă“. Bălcescu a fost evocat apoi, de Hașdeu, care socotea faptul de a-l fi auzit pe Bălcescu, ca o mare șansă a vieții sale. In aprecierea emulului, marele înaintaș a fost „un adevărat istoric, un adevărat uvrier și artist al nostru“, pe care însă, din nefericire, „moartea îl seceră tocmai “ POSTERITATEA LUI BĂLCESCU torului Mihail Sturdza, cu laude la adresa tînărului autor. Observînd apoi, în Fragments tirés des chroniques moldaves et valaques (1845), lipsa unui corpus complet al izvoarelor muntene, Kogălniceanu aprecia că „misiunea de a remedia această lacună îi este rezervată d-lui N. Bălcescu, tînăr istoric, muntean de cele mai frumoase speranțe“. Așteptările nu i-au fost înșelate, deși confratele de peste Milcov n-a avut răgazul să-și ducă opera pînă la capăt. „In această foaie, își va aminti Kogălniceanu mai tîrziu, referindu-se la Magazin istoric pentru Dacia, N. Bălcescu tînăr, în care era numai inimă, trată chestiile istorice și sociale cu o vervă, cu o blîndețe, cu un stil necunoscut încă în jurnalistica românească“. In 1846, la Paris, cei doi istorici luau inițiativa tipăririi unei opere de colaborare, grafic în care un Dicționar biopersonalitățile cele mai de seamă din spațiul românesc urmau a fi înfățișate în două tomuri. Proiectul — operă cu substrat politic — a fost sortit, ca multe altele, abandonului. Solicitați de evenimente, cei doi istorici au trebuit să se despartă. Și pe cînd Bălcescu călătorea prin Italia, bolnav dar hotărît să-și întregească informația asupra domniei lui Mihai Viteazul, Kogălniceanu traversa un episod romantic, confruntînd realitățile spaniole cu acelea, știute, din patria sa. Se vor reîntîlni curînd pe puntea vasului „Le Mentor“, în care Bălcescu și Alecsandri își însoțeau prietena, pe Elena Negri, sortită morții iminente, înainte de a-și fi putut revedea patria. Același destin, mai dramatic, îl aștepta pe Bălcescu însuși peste cîțiva ani. In toamna lui 1852, Kogălniceanu îi scria la Palermo, ca să-l încurajeze, sfătuindu-l să-și păstreze „liniștea senină“, ca să poată înfrunta boala și singurătatea. Peste cîteva săptămîni însă, „marele poet al istoriei naționale", cum l-a numit Perpessicius, se stingea într-o desăvîrșită singurătate, înainte de a-și fi putut încheia opera capitală, „sfînta carte“ în care învestise cele din urmă resurse ale sufletului său eroic, fără pereche. „Cenușa sa, după expresia lui Eminescu, n-a sfințit pămîntul patriei" ci e „pe veci amestecată cu acea a sărăcimii din Palermo", în „pămîntul din care s-a pornit începătura neamului nostru". La 15 octombrie 1859, A. I. Cuza hotăra, asistat de V. Alecsandri, aducerea în țară a osemintelor lui Bălcescu precum și „adunarea și publicarea manuscriptelor sale". Efigia cărturarului se conturase definitiv, căci în 1863 domnitorul Unirii aprecia, într-un alt decret, „profunditatea istorică timabilă a corespondenței lui Bălcescu și a emigrației de la Brussa, pe care I. Ghica tocmai o dăruise înaltei instituții, nu înainte însă de a o fi utilizat în cunoscuta de către V. Alecsandri scrisoa(Londra, 25 octombrie 1886), în care își istorisea amintirile despre Nicu Bălcescu, de la spectacolul încăierării din poarta școlii, între colegianul „slab și pirpiriu" din clasa a IV-a de „umanioare" și „goliatul" de Sotea, pînă la 1848. „Voi urma în epistolia următoare, îl asigura pe destinatar, promițînd să-i scrie despre „rolul și activitatea lui Nicu Bălcescu în timpul cît a trăit proscris“ pînă în clipa tragicei lui dispariții. Urmarea, ca și în cazul lui Alecsandri, n-a mai apărut de parcă epistolierul s-ar fi conformat unui destin anume, implacabil. Se cuvine reținută însă aprecierea finală a lui I. Ghica că „în tot timpul cît a fost proscris și pribeag (Bălcescu) nu a lipsit un singur moment pînă la moarte de a lucra pentru țara lui, cu pericolul vieței...“. Cu această imagine au crescut reprezentanții generației unioniste. L-a cîntat în versuri D. Bolintineanu (La Nicolae Bălcescu), căruia rapsodul istoriei naționale îi apărea ca un profet, mînios, cu sufletul incandescent, suferind amarnic din pricina nepăsării contemporanilor, față de „geamătul țării“. E un glas al deșteptării celei mari, salutară, un mesaj tulburător de resurecție pe toate planurile, care-i amintește poetului „cum într-o noapte — adîncă suspin-o vijelie“. Al. Odobescu, traducea în 1850 — 1852, pentru profesorul său de la College de France, Jules Michelet, fragmentar, poemul Cîntarea României, pe care Bălcescu îl tipărise, ca operă de sorginte populară, în „România viitoare“. Admirația scriitorului era însoțită de dorința pioasă de a-i tipări manuscrisele. Abia în 1877, după un sfert de veac de la moartea istoricului, el izbuti să publice în sfîrșit. Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul. Faptul se petrecea într-un moment în care poporul român depunea sforțări eroice pentru a-și dobîndi independența. „A trebuit ca o rază din acel foc de vitejie strămoșească, care ardea cu dor inima lui Bălcescu, să străbată în sfîrșit în vinele tuturor românilor, pentru ca să afle timpul priincios de a ieși la iveală patrioticele pagini scrise de pana lui, muiată și ofeită în sângele atîtor eroi ai românilor din trecut“. La reproșul subtil al editorului, Eminescu adăuga, în coloanele ziarului „Timpul", o critică aspră la adresa contemporanilor săi, vizînd deopotrivă sistemul politic (cu „parlamente de păpuși neroade" și „panglicari“) ca și tunci cînd crisalida devenea flutur“. Cu alte mijloace, a fost evocat, la Tocilescu, N. răstimpuri, de Gr. Iorga, I. Bianu, P.P. Panaitescu, Camil Petrescu, Perpessicius, Ion Barbu, G. Zane, Andrei Oțetea, Geo Bogza etc., spre a nu aminti decit cîteva nume. N. Iorga i-a fixat definitiv efigia, în care se îngemănează „căldura de inimă și frumusețea de stil a poetului... cu răbdarea și conștiința istoricului“, definindu-l superlativ! „Om politic, în aceeași vreme revoluționar convins și energic, dintre toți oamenii de la 1848, el a fost poate cel mai activ și cel mai cuminte... pe un timp cînd amîndouă calitățile nu stăteau alăturea totdeauna. In mijlocul calomniilor de tot felul și al insinuărilor pătimașe ale dușmanilor de idei, el urmează drumul cel mai sigur, luminat de credința în mai bine, care l-a însuflețit pînă în ceasurile triste de pe urmă". Cu un enorm privilegiu documentar, epoca noastră cunoaște un Bălcescu în același timp cărturar luminat, de o mare sensibilitate artistică, și militant politic pentru care ridicarea poporului din robie și umilință era cea dinții datorie. N. Bălcescu, acest „setos de viață activă“, nu e decit o mișcare, un sens, o acțiune, o voință, încrederea neclintită în progresul neistovit al umanității, în triumful democrației și în nobila afirmare a poporului român în centrul lumii, este moștenirea lui cea mai de preț. Ca scriitor, istoric, gînditor și om politic, în toate ipostazele, N. Bălcescu și-a păstrat într-o măsură mai mare sau mai mică, actualitatea. El se vădește a fi, ca în viață, una dintre prezențele postume cele mai active și mai fertile pentru spiritualitatea românească, devenind, cum era și firesc, subiect de roman, nuvelă, piesă de teatru, poezie, poem, evocări romanțate. Valoarea de simbol a acestei personalități tulburătoare s-a păstrat în permamență, sporindu-și semnificațiile Elegiei alecsandriene (Bălcescu murind), poetul Ion Barbu s-a opus, spre a sublinia parcă spiritul constructiv care l-a animat pe marele căuzaș, un Bălcescu trăind, închipuit ca o piatră unghiulară a existenței noastre naționale. Amintind, în această ordine a gîndului, sumar, cîteva repere indicînd modalitatea de răsfrîngere a lui N. Bălcescu în conștiința posterității, omagiul nostru se adresează deopotrivă istoricului profund și înnoitor, cărturarului care și-a pus toată serviciul națiunii, priceperea în lui care a crezut că militantu„revoluția va schimba fața lumii“, instaurînd pretutindeni între oameni dreptatea și frăția. Consiliul popular al județului Botoșani Comitetul Executiv Lista de prețuri nr. 39 anexă la decizia nr. 64 din 30 iunie 1969 Denumirea A , , I — VIII — VII Roșii de lași 1969 ,999 iulie a.c. ora 0 „ «,00 5,00 3,75 8,80 7,30 5,50 6 _ VII 8 — VI Varză albă timpurie „„ 0 ora 0 de la 1—5 iulie a.c. „ 0,90 0.70 0,55 1,50 1,30 1,00 1 —VII 3 — VII Conopidă „ — 2,00 1,50 — 3,00 2,30 ora 9 ora „ _ , . 1 — VII I — VII Ceapă verde cozi retezate . 92» cm. de la colet „ — 2,70 1,05 — 4,00 2 80 _ vii 1 VII Varză albă timpurie de la nrg „ ‘ ~ . fi Iulie a.c. ora 0 „ 0,«5 0,50 0,35 1,30 1,10 0,90 6 _ vii 8 — VII Usturoi verde , — *,80 5,1« — 10,00 7 50 "Tune între Cireșe pietroase era „ „ obișnuite . 3,25 2,50 1,90 5,10 3,90 3.00 _vit 3 — VI Cireș# nepietroase . 2,00 2,»0 1,50 4,10 3.20 2,40 ^.Lvd 3 °— va venHeSdiu*bsiîor pre*“bl” "* ridichi de lun* legături, precum și la legume și fructe recolta anului 1960 pro Se abrogă prețurile la ceapă verde cu cozi de la data de 3 iulie a.c. ora 0. produsului Preț cumpărare Preț vînzare U/M contract — lei cu amănuntul—lei calitatea Extra I-a Il-a Extra I-a Il-a Cartofi timpurii pînă la 5 iulie a.c. kg. — 1,«o 1,25 — 2 70 2,00 1 iulie 1 iulie Cartofi timpurii de la 6 iulie 8 iulie . .. ora 0 ora 0 * iulie a.c. ora « . — 1,20 0,90 — 2,15 1,70 1 — VII I — VII Castraveți salată . 3,25 2,50 1,90 4,80 4,00 2,80 1989 1969 . 1 , 1 — VII 1 — VII Ardei gras . 10,80 8,50 6,50 15,80 12,40 9,20 1989 1969 ... . 1 — VII 1 — VII Vinete . 10,00 7,50 6,00 14,60 10,90 8,80 1969 1969 Fasole verde tideluti .nÂg ,ofio Ú firasă * 3,00 _ 4,40 - t _ vil I _ VII Fasole verde 19fi9 19fi9 soiuri comune . — 2,00 — — 3,00 — l _ vil I — VII Roșii pînă la 1 vil . _ vn 5 iulie a.c. „ 6,50 5,25 4,00 10,20 8,40 6,80 ]969 1969 vișine . 4,55 3,50 2,00 7,00 5,40 4,10 "'f. vn vn Caiac din mutații . 4,65 3,10 2,35 6,70 5,30 4,20 , 1^® vit 1—VII Data intrării în vigoare a prețurilor cump. - vînzare