Clopotul, octombrie-decembrie 1969 (Anul 25, nr. 2633-2711)

1969-10-19 / nr. 2649

\ CLOPOTUL • PAGINA 2 GALA GALACTION la Botoșani „Cine intră în acest oraș, aducîn­d cu sine oriclt de puțină istorie literară românească și amintirea cî­­torva poezii din tinerețe, se simte tainic­­ învăluit de umbra poeziei lui Eminescu“. GALA GALACTION Botoșanii fac parte din constelația Luceafărului — Eminescu. Pe orbita lui glorioasă s-a înscris și scriitorul Gala Galaction, prin admirația idolatră din anii tinereții școlare și de toată viața („Eminescu, a declarat scriitorul, era prințul pribeag și „Luceafărul“ generației mele. Toa­te nopțile cu lună plină și tot aleanul zeilor în floare ve­neau spre noi din poeziile lui Eminescu“) și prin biogra­fia ce a scris-o în 1914, fiind printre primii biografi emi­nescieni, „o broșură ușoară menită celor mulți care încep să citească sau care citesc cu drag cînd îi lasă munca și nevoile“, pe care, totuși, eminentul editor științific al lui M. Eminescu, acad. Perpessicius, cu autoritatea sa recu­noscută, a numit-o „o prea frumoasă carte“. Reconstituind cît mai temeinic „viața tristă și fără noroc, pe care Eminescu a dus-o printre noi“, Gala Ga­laction a căutat să vadă și să-i cunoască, în concretul geografic, locurile copilăriei și tinereții genialului poet. A fost de cîteva ori la Botoșani, urmărit și învăluit de um­brele solare ale „celui mai nefericit copil al Botoșani­lor“, întîmpinat și petrecut de muzica versurilor emi­nesciene fără egal. Umblînd, copleșit de emoții, pe stră­zile orașului, gî­ndea: „Eminescu a străbătut aceste uliți, a gîndit, a suferit, a prins întîile icoane din comoara poe­ziei românești“. A stat cîteva ore de meditație și reverie în „Grădina Vîrnav“ — parcul orașului, încercat de gîn­­duri și imagini de felul acesta : „Rău cîrpitul, bolnavul și poate flămîndul Eminescu odihnea pe banca aceasta ruina vieții și a geniului lui“. A menționat Gala Galaction că l-a însoțit „un amic“ localnic. Cine să fi fost acesta ? Poate a fost botoșănea­­nul Barbu Lăzăreanu, cu care se întîlnise și se împriete­nise Gala Galaction în redacțiile publicațiilor democrate­­progresiste. B. Lăzăreanu a colaborat și la Spicul lui G. Galaction — și el însuși un entuziast cercetător și „glo­sator“ al lui Eminescu. Dar, mai curînd, ar fi putut să fie acest „amic“ ce­lălalt scriitor botoșănean, îndrăgostit de Eminescu, Scar­­lat Callimachi, cu care Gala Galaction a fost împreună pe baricadele de luptă ale presei revoluționare, pentru prăbușirea „Babilonului burghezo - capitalist“. Scriitorul Lumii noi a colaborat la Clopotul și Clopotul literar, con­duse, sub îndrumarea Partidului Comunist Român, de Scarlat Callimachi. Clopotul din Botoșani a fost un avan­post de îndrumare al luptei democrației progresiste anti­fasciste. In coloanele lui, Gala Galaction s-a regăsit, în bună tovărășie sufletească și de opinii, cu prietenii N. D. Cocea, Tudor Arghezi, prof. P. Constantinescu Iași, Bar­bu Lăzăreanu, I. Peltz..., cu militanți fruntași ai mișcării muncitorești și antifasciste Ilie Pintilie, Ilie Cristea, Ște­fan Voicu, Octav Livezeanu, Petre Drăgoescu. S-a bucu­rat de toată simpatia lui Scarlat Callimachi și a colabora­torilor lui. Intr-o scrisoare din 1957, fostul director Clopotului botoșănean, ne-a comunicat: „Cunosc perso­a­ nal pe părintele Gala Galaction de foarte multă vreme. Il cunosc ca scriitor și ca om , ca scriitor, apreciez mult limba lui minunată ; ca om, știu că a fost întotdeauna un democrat sincer și constant“. GHEORGHE CUNESCU - M­­UREȘ DUPĂ UN AN ^TiTiiii in­tigniiini ininii unuiinicnmii in­ iníi. MOMENT I j România literară a parcurs un an de existență. B N-am putut trece indiferenți pe lingă această ani­versare. Pentru că România literară a știut să fie prezentă nu numai pe masa literaților, ci și a ori­cărui iubitor de cultură. Cînd spun aceasta, mă gîn­­desc mai cu seamă la uimitoarele pătrunderi ale­­­­ lui Constantin Noica în „rostirea românească", la „Lecturile intermitente" ale lui Perpessicius, la­­ „Arhiva politică" a lui Paul Anghel. Sînt rubrici­­ pe care le căutăm și le citim cu devotamentul lec­torului admirator. Cu aceeași frumoasă nerăbdare, am deschis în fiecare săptămînă și paginile cu­­prinzînd competente informații despre artele româ­­­­nești și universale. Un profil variat și multilateral, polarizînd interesul mai tuturor categoriilor de citi­tori, o arie largă de colaborări și colaboratori i-au asigurat revistei succes și prestigiu. Membrii colectivului redacțional al revistei, în­­­­tr-un editorial festiv și bilanțier, se declară „scriitori comuniști ai acestui soi românesc, îmbibați de is­­­­toria și tradițiile sale cele mai sfinte pe care ne străduim și avem datoria — cea mai sfîntă dintre datorii­­ — de a le duce mai departe, trecîndu-le­­ urmașilor noștri." E un crez nobil, pătruns de dra­gostea pentru patria socialistă, pentru idealurile­­ comuniste ale poporului nostru. Suntem­ siguri că în B § al doilea an de viață, România literară va străluci mai puternic în lumina acestui crez. , DORIN BACIU Desene de VIGH ISTVÁN Haralambie ȚUGUI din focul viu E greu de aur foșnetul aprins. In păpușoi se sparg de săbii vîntul . Iar viile în plini ciorchini au strîns Tot rîul soarelui încet filtrîndu-l. Cu brazde proaspete prin zi și noapte Trec plugurile peste zare . Și-n verde nou ogorul scoate șoapte Cu aburi dulci de pîine viitoare. Din prune doldora de sucuri tari. Prin vechi cazane curge cald în doage Rachiul nou ce pe la zile mari Va năboi-n artere să ne joace. Auzi cum se-nfioară noaptea toată ? . .. Sînt glasuri de strămoși din lut ce vin Cu noi în rînd să mai închine-o dată Din focul viu al oalelor cu vin. Iar briza să coboare-n agonii la malul cu amurguri canabii cînd focul apei mistuind trireme ne va prim­i spălîndu-ne de vreme... Motiv (XV) (avînd 19 ani) Am ocolit cu ochii carnivori abisul fix de mii și mii de ori căci scripetul mutației pe sferă fusese doar o vină efemeră ... iar sîngele pe țărmul meu petrece cu regele Septembre cin­sprezece care­ a dictat sub mările solare să țin evocator aniversare și an de an la marginea virană monada mi se vinedică de rană. și-n magma ta de roduri și vocale vom converti mișcările finale căci tu vei fi din nou nisipul cald pe care ceasul m-a trimis herald. Motiv (IX) închin această cupa nu la glorii ci rodului valahic de podgorii prin care dorm în umbra lunii geții... o, nu-i priviți cu teamă voi ci beți-i adine și mut, suflare cu suflare, sâ-i reprimim din stele căzătoare și coborînd în scunda noastră sală vom născoci o masă mai frugală iar între vin și somnul lui ziceam sa recităm din tatăl meu Khayamm. Ilie DAN AMINTIRE Palidă trece în care cu fîn Copilăria-fecioară a mea ... Copacii­ o privesc cu mirare, Martori la prohodul ierbii din cîmp, Și trag după ei înserarea, Adormită-n răcoare pe văi. Copilăria-mi-fecioară trece, purtată De miresme în care cu fîn, Trece mereu, fără urme și drum... Și în coama nărăvașilor cai Lăcrimează prima stea de pe cer, Umezind a amurgului cenușie batistă Palidă trece în care cu fîn Copilăria­ fecioară a mea... Aza — Botoșani : I» „Des­tin“ ați găsit o metaforă sim­plă și frumoasă. Nu vă pri­piți. E bine să lucrați mai mult asupra poeziilor și stră­­dulți-vă să subordonați meta­forele unei idei poetice. Mai trimiteți. Mihăescu Eugen — Boto­șani : A trecut și Ziua recol­tei, au trecut și „carele acîr­­țîind din greu pe drum". Curtenitor, i-ați dăruit toam­nei o poezie. Vine îndată A­­nul Nou. Grăbiți-vă ! Nici iarna nu e un anotimp de le­lt oficiat. . . Aida Fălticineanu — Boto­șani : „Dacă considerați că poezia e publicabilă...’". Nu considerăm că e publicabilă. Toader M. — Botoșani : „Tulburați-au mintea, ale mele rînduri". Nouă nu ne-au tul­burat-o deloc. Ne-a amuzat numai afirmația că versurile dumitate „sînt prea demne pentru a vedea lumina tipa­rului". Strungariu I. Stelică — Flondora — Manoleasi. In fine, iată și alt prozator ! Scrie o proză halucinantă și teribilă. Suferă anxietă­­țile celor ce trăiesc în metropole tentaculare. E­­roul schiței merge să-și cum­pere „un ciorap", dar o nime­rește la spital. De acolo plea­că la o bodegă, unde capătă o luminare. După aceste a­­venturi prin oraș, se întoarce acasă terorizat de ideea că „pantalonul atît de contodent” i-a strivit mușchii. Acasă e chinuit de întuneric și de timp, vrea să aprindă lumi­na, dar lovește o gheată. Scandalizați de zgomot, veci­nii aleargă să-l vadă și-l a­­șează piciorul în cuier . Și toate aceste absurdități „exis­tențiale” sunt reunite sub nu­mele „Ecoul luminii interioa­re". Nu vi se pare totul foar­te fals ? De ce calchiați dună un model care vă este străin. Că vă este străin, o demon­strează poezia ce ne-ați tri­­mis-o alături de schiță , ce­nușie și cuminte. Mai trimiteți. N. B. Rugăm pe toți cores­pondenții noștri să însoțească scrierile lor de câteva date biografice. D. B. George DAMIAN El Ei vin numai noaptea, cînd totul e clar. Și-mi bat în ferestre și-ndată dispar. Și strigă prin curte că-s unchi și prieteni, Că-s eu prelungit în trup și-n suflet. Și-mi zic, de Cosmini, de Podul înalt, De bouri, de munți de bazalt, De-a noastre deprinderi, ce vin de la ei Și-mi zic mai ales de femei : — Privește-le bine, ascultă-le mult In rîsul lor cîntă și plînge-n tumult Un neam ce coboară din neguri de ani. Voi sînteți, zic ei, pămîntul dorit Cînd apele au rupt zăgazuri și stei Voi sînteți, știm bine, voi sînteți urmașii Și-mi cîntă cu palmele-n geamuri clăcașii Și-mi seamănă cimbru și tei în pridvor Și-n suflet îmi seamănă dor. Folcloristul Al. Vasiliu era stimat și apreciat de toți oa­menii de seamă ai țării, care iubeau în el originalitatea în vorbă, în port și în toate ma­nifestările sale, dar iubeau și pe folcloristul harnic, adună­­tor de comori populare, din satul Tătăruși. Una din per­sonalitățile de frunte ale cul­turii noastre romînești era și N. Iorga care l-a apreciat și a ținut legătură permanetă cu acest modest învățător, încu­­rajîndu-I, îndrumîndu-1 și a­­jutîndu-l în lucrarea sa. Dăm în cele ce urmează o scrisoare a folcloristului către marele istoric, scrisoare des­tul de grăitoare prin conținu­tul său. Domnule Iorga, în n­ul trecut al „Neamului Românesc și politic“ am văzut sumarul nr. 5 al Neamului Românesc literar. între alte articole era și al Dvs „O nouă culegere de din Moldova“. poezii poporale Mi-a trecut prin gînd că trebuie să fie vorba de culegerea mea tipă­rită de Academie, și din care am avut cinstea să vă trimet un exemplar în Săptămînă Mare dinainte de Paști. Gîn­­dul meu s-a adeverit pe de­plin, căci vineri la 1 mai pri­mind „Neamul Românesc li­terar“ mi-am văzut visul cu ochii. Nu mi-a trecut nici cum prin minte că să va face o așa de cinstitoare dare de seamă despre cartea mea. Și cu atît mi-i bucuria mai mare, cu cît acea dare de seamă îi făcută de Dvs, care ziceți „că ori­cum, acest volum e o comoa­ră, și măcar aice trebuie să i se recunoască și statorniceas­că însemnătatea“. Apoi iaca ce-am zis eu, după ce-am citit acea dare de seamă : Cînd un om de puterea d-lui Iorga, vi­ne să recunoască și să stator­nicească însemnătatea volu­mului meu, poate să vie toți criticii din lume să o micșo­reze că n-am nici o nevoie. Și mă mîngîiu și mai mult, domnule Iorga pentru că am avut cinstea de a vă cunoaște și de a vorbi cu Dvs în casa Dvs din strada Buzești nr. 42, în ziua de Marți 12 septem­brie 1906, pe la clasurile 3 du­pă-amiază, cînd am venit cu un coleg al meu Mrejeriu, să vă văd și să vă cunosc la fa­ță, căci din scrieri începusem a vă cunoaște hăt cu mulți ani înainte. Vă mulțămesc, Domnule Iorga și pentru fap­tul că în precuvîntarea — ca să zic așa — dării de seamă recunoașteți că am citit. Așa-i. Pre cît m-au iertat puterile am cetit, căci tare mi-au in­trat la inimă vorbele cronica­rului Miron Costin, care zice în predoslavia de la descăle­catul dintîiu al țării Moldovei: „că nu este alta și mai fru­moasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decît ce­­titul cărților“. Frumoase sînt cînticele din cartea mea. Dar și mai frumoase ar fi fost de le puteam culege măcar pînă pe la 1890, cînd ca băut, de 14 ani am apucat moșnegi de cite 80, 90 și chiar suta de ani. „Amestecul de (cuvînt in­descifrabil) în proză, ce nu-i vin cîntărețului“, să vă spun eu ,de ce-i ? . Cei ce mi le-au spus, n-au fost și nu sînt lău­tari, și deci nemai cîntînd des­­cîntecul, au început să-l uite pe une (le) locuri. Acum în sat la noi, au prins a pătrun­de cam în mare parte cîntece slujite de lăutarii țigani, cîn­tece de mahala. Iar cîntece haiducești și bătrînești cîntă numai bătrînul I. M. Buchilă, celui ce vă scrie aceste rîn­­duri. Se găsesc și cuvinte nouă în cîntecele mele. Insă „comîn­­da“ nici de cum nu-i cuvînt nou, ci-i un străvechiu element latin păstrat în obiceiurile de la înmormîntări. Verbul a co­­mînda vine de la subst. co­­mînd, întrebuințat în graiu mai mult numai la singular. Și în scrierile lui Creangă este întrebuințat mînd, a cărui cuv (întul) cu­­tălmăcire îi este dat în glosarașul de la sfîrșit la p. 423. Și din cartea mea este cea dreaptă și ade­vărată. Despre „Comîndare“ — co­­mînd — răposatul membru al Academiei Preotul S. FI. Ma­rian, a scris un întreg capi­tol, în cartea „Inmormîntarea la Români“, p. 361. Domnule Iorga, vă mulță­mesc cu cea mai adîncă recu­noștință de chipul cinstitor și înălțător cu care ați vestit lu­mii că așa țăran cum mă gă­sesc, teohăit de mulți panta­­lonari — între care și actualul inginer al județului nostru, tot ați găsit că am făcut și eu ce­va pe lume. Cu această dare de seamă cu tez­a zice că ați sărutat în fața lumii întocmai ca tatăl nostru al țăranilor, Domnitorul Cuza pe moș Ion Roată. Și ca și Moș Ion Roa­tă, la Divanul Ad hoc, vă vom­ zice și eu sfirșind aceste rîn­­duri ale mele : „Eu nu toc­mai știu ura , dar dumnezeu știe a să îndura“. Să trăiți Domnule Iorga. Unul dintre devotații d-voastră AL. VASILIU Tătăru și 7 Mai 1909, în ziua de Ispas. Stilul epistolar la Al. Vasi­liu era același pe care l-a ma­nifestat și în port și în grai și în lucrările sale de litera­tură populară. AL. BARDIERU FOLCLORISTUL AL. VASILIU CATRE NICOLAE IORGA CREION Dragoste desculță — cearcăne în zori; circului de sori frunte, te anunță !/ Zbor prelins în lut cerc, închisă poartă cadă frunză moartă ultimul sărut. Și­­ inversul drum, lung talaz proscris suspendă în vis răstignitul „cum“ ? itI Dumitru IGNAT -----------------------­COMPARTIMENTUL TREI Noaptea sporovăia deochiat cu pasagerii, pe bancheta cuvintelor abia încăpeam amîndoi, patru țărani dormeau în gangul serii ți cerul mirosea a usturoi. La destinație ajungeam dimineața, deocamdată mă sărutai și dormeam, sau invers, nu rețin intr-un colț călătorea, firește clandestin, viața, și-n travesti cîteva kilograme de vin. Trebuia să-ți spun că te iubesc sau așa ceva, eram prea obosit, ți se ștersese rujul, spu­neai că cineva minte, glasul conductorului , suna egal­a tini­chea și — păcat, unul din noi cobora cu o sta­ție înainte.

Next