Clopotul, octombrie-decembrie 1969 (Anul 25, nr. 2633-2711)
1969-10-19 / nr. 2649
\ CLOPOTUL • PAGINA 2 GALA GALACTION la Botoșani „Cine intră în acest oraș, aducînd cu sine oriclt de puțină istorie literară românească și amintirea cîtorva poezii din tinerețe, se simte tainic învăluit de umbra poeziei lui Eminescu“. GALA GALACTION Botoșanii fac parte din constelația Luceafărului — Eminescu. Pe orbita lui glorioasă s-a înscris și scriitorul Gala Galaction, prin admirația idolatră din anii tinereții școlare și de toată viața („Eminescu, a declarat scriitorul, era prințul pribeag și „Luceafărul“ generației mele. Toate nopțile cu lună plină și tot aleanul zeilor în floare veneau spre noi din poeziile lui Eminescu“) și prin biografia ce a scris-o în 1914, fiind printre primii biografi eminescieni, „o broșură ușoară menită celor mulți care încep să citească sau care citesc cu drag cînd îi lasă munca și nevoile“, pe care, totuși, eminentul editor științific al lui M. Eminescu, acad. Perpessicius, cu autoritatea sa recunoscută, a numit-o „o prea frumoasă carte“. Reconstituind cît mai temeinic „viața tristă și fără noroc, pe care Eminescu a dus-o printre noi“, Gala Galaction a căutat să vadă și să-i cunoască, în concretul geografic, locurile copilăriei și tinereții genialului poet. A fost de cîteva ori la Botoșani, urmărit și învăluit de umbrele solare ale „celui mai nefericit copil al Botoșanilor“, întîmpinat și petrecut de muzica versurilor eminesciene fără egal. Umblînd, copleșit de emoții, pe străzile orașului, gîndea: „Eminescu a străbătut aceste uliți, a gîndit, a suferit, a prins întîile icoane din comoara poeziei românești“. A stat cîteva ore de meditație și reverie în „Grădina Vîrnav“ — parcul orașului, încercat de gînduri și imagini de felul acesta : „Rău cîrpitul, bolnavul și poate flămîndul Eminescu odihnea pe banca aceasta ruina vieții și a geniului lui“. A menționat Gala Galaction că l-a însoțit „un amic“ localnic. Cine să fi fost acesta ? Poate a fost botoșăneanul Barbu Lăzăreanu, cu care se întîlnise și se împrietenise Gala Galaction în redacțiile publicațiilor democrateprogresiste. B. Lăzăreanu a colaborat și la Spicul lui G. Galaction — și el însuși un entuziast cercetător și „glosator“ al lui Eminescu. Dar, mai curînd, ar fi putut să fie acest „amic“ celălalt scriitor botoșănean, îndrăgostit de Eminescu, Scarlat Callimachi, cu care Gala Galaction a fost împreună pe baricadele de luptă ale presei revoluționare, pentru prăbușirea „Babilonului burghezo - capitalist“. Scriitorul Lumii noi a colaborat la Clopotul și Clopotul literar, conduse, sub îndrumarea Partidului Comunist Român, de Scarlat Callimachi. Clopotul din Botoșani a fost un avanpost de îndrumare al luptei democrației progresiste antifasciste. In coloanele lui, Gala Galaction s-a regăsit, în bună tovărășie sufletească și de opinii, cu prietenii N. D. Cocea, Tudor Arghezi, prof. P. Constantinescu Iași, Barbu Lăzăreanu, I. Peltz..., cu militanți fruntași ai mișcării muncitorești și antifasciste Ilie Pintilie, Ilie Cristea, Ștefan Voicu, Octav Livezeanu, Petre Drăgoescu. S-a bucurat de toată simpatia lui Scarlat Callimachi și a colaboratorilor lui. Intr-o scrisoare din 1957, fostul director Clopotului botoșănean, ne-a comunicat: „Cunosc persoa nal pe părintele Gala Galaction de foarte multă vreme. Il cunosc ca scriitor și ca om , ca scriitor, apreciez mult limba lui minunată ; ca om, știu că a fost întotdeauna un democrat sincer și constant“. GHEORGHE CUNESCU - MUREȘ DUPĂ UN AN ^TiTiiii intigniiini ininii unuiinicnmii in iníi. MOMENT I j România literară a parcurs un an de existență. B N-am putut trece indiferenți pe lingă această aniversare. Pentru că România literară a știut să fie prezentă nu numai pe masa literaților, ci și a oricărui iubitor de cultură. Cînd spun aceasta, mă gîndesc mai cu seamă la uimitoarele pătrunderi ale lui Constantin Noica în „rostirea românească", la „Lecturile intermitente" ale lui Perpessicius, la „Arhiva politică" a lui Paul Anghel. Sînt rubrici pe care le căutăm și le citim cu devotamentul lectorului admirator. Cu aceeași frumoasă nerăbdare, am deschis în fiecare săptămînă și paginile cuprinzînd competente informații despre artele românești și universale. Un profil variat și multilateral, polarizînd interesul mai tuturor categoriilor de cititori, o arie largă de colaborări și colaboratori i-au asigurat revistei succes și prestigiu. Membrii colectivului redacțional al revistei, într-un editorial festiv și bilanțier, se declară „scriitori comuniști ai acestui soi românesc, îmbibați de istoria și tradițiile sale cele mai sfinte pe care ne străduim și avem datoria — cea mai sfîntă dintre datorii — de a le duce mai departe, trecîndu-le urmașilor noștri." E un crez nobil, pătruns de dragostea pentru patria socialistă, pentru idealurile comuniste ale poporului nostru. Suntem siguri că în B § al doilea an de viață, România literară va străluci mai puternic în lumina acestui crez. , DORIN BACIU Desene de VIGH ISTVÁN Haralambie ȚUGUI din focul viu E greu de aur foșnetul aprins. In păpușoi se sparg de săbii vîntul . Iar viile în plini ciorchini au strîns Tot rîul soarelui încet filtrîndu-l. Cu brazde proaspete prin zi și noapte Trec plugurile peste zare . Și-n verde nou ogorul scoate șoapte Cu aburi dulci de pîine viitoare. Din prune doldora de sucuri tari. Prin vechi cazane curge cald în doage Rachiul nou ce pe la zile mari Va năboi-n artere să ne joace. Auzi cum se-nfioară noaptea toată ? . .. Sînt glasuri de strămoși din lut ce vin Cu noi în rînd să mai închine-o dată Din focul viu al oalelor cu vin. Iar briza să coboare-n agonii la malul cu amurguri canabii cînd focul apei mistuind trireme ne va primi spălîndu-ne de vreme... Motiv (XV) (avînd 19 ani) Am ocolit cu ochii carnivori abisul fix de mii și mii de ori căci scripetul mutației pe sferă fusese doar o vină efemeră ... iar sîngele pe țărmul meu petrece cu regele Septembre cinsprezece care a dictat sub mările solare să țin evocator aniversare și an de an la marginea virană monada mi se vinedică de rană. și-n magma ta de roduri și vocale vom converti mișcările finale căci tu vei fi din nou nisipul cald pe care ceasul m-a trimis herald. Motiv (IX) închin această cupa nu la glorii ci rodului valahic de podgorii prin care dorm în umbra lunii geții... o, nu-i priviți cu teamă voi ci beți-i adine și mut, suflare cu suflare, sâ-i reprimim din stele căzătoare și coborînd în scunda noastră sală vom născoci o masă mai frugală iar între vin și somnul lui ziceam sa recităm din tatăl meu Khayamm. Ilie DAN AMINTIRE Palidă trece în care cu fîn Copilăria-fecioară a mea ... Copacii o privesc cu mirare, Martori la prohodul ierbii din cîmp, Și trag după ei înserarea, Adormită-n răcoare pe văi. Copilăria-mi-fecioară trece, purtată De miresme în care cu fîn, Trece mereu, fără urme și drum... Și în coama nărăvașilor cai Lăcrimează prima stea de pe cer, Umezind a amurgului cenușie batistă Palidă trece în care cu fîn Copilăria fecioară a mea... Aza — Botoșani : I» „Destin“ ați găsit o metaforă simplă și frumoasă. Nu vă pripiți. E bine să lucrați mai mult asupra poeziilor și strădulți-vă să subordonați metaforele unei idei poetice. Mai trimiteți. Mihăescu Eugen — Botoșani : A trecut și Ziua recoltei, au trecut și „carele acîrțîind din greu pe drum". Curtenitor, i-ați dăruit toamnei o poezie. Vine îndată Anul Nou. Grăbiți-vă ! Nici iarna nu e un anotimp de lelt oficiat. . . Aida Fălticineanu — Botoșani : „Dacă considerați că poezia e publicabilă...’". Nu considerăm că e publicabilă. Toader M. — Botoșani : „Tulburați-au mintea, ale mele rînduri". Nouă nu ne-au tulburat-o deloc. Ne-a amuzat numai afirmația că versurile dumitate „sînt prea demne pentru a vedea lumina tiparului". Strungariu I. Stelică — Flondora — Manoleasi. In fine, iată și alt prozator ! Scrie o proză halucinantă și teribilă. Suferă anxietățile celor ce trăiesc în metropole tentaculare. Eroul schiței merge să-și cumpere „un ciorap", dar o nimerește la spital. De acolo pleacă la o bodegă, unde capătă o luminare. După aceste aventuri prin oraș, se întoarce acasă terorizat de ideea că „pantalonul atît de contodent” i-a strivit mușchii. Acasă e chinuit de întuneric și de timp, vrea să aprindă lumina, dar lovește o gheată. Scandalizați de zgomot, vecinii aleargă să-l vadă și-l așează piciorul în cuier . Și toate aceste absurdități „existențiale” sunt reunite sub numele „Ecoul luminii interioare". Nu vi se pare totul foarte fals ? De ce calchiați dună un model care vă este străin. Că vă este străin, o demonstrează poezia ce ne-ați trimis-o alături de schiță , cenușie și cuminte. Mai trimiteți. N. B. Rugăm pe toți corespondenții noștri să însoțească scrierile lor de câteva date biografice. D. B. George DAMIAN El Ei vin numai noaptea, cînd totul e clar. Și-mi bat în ferestre și-ndată dispar. Și strigă prin curte că-s unchi și prieteni, Că-s eu prelungit în trup și-n suflet. Și-mi zic, de Cosmini, de Podul înalt, De bouri, de munți de bazalt, De-a noastre deprinderi, ce vin de la ei Și-mi zic mai ales de femei : — Privește-le bine, ascultă-le mult In rîsul lor cîntă și plînge-n tumult Un neam ce coboară din neguri de ani. Voi sînteți, zic ei, pămîntul dorit Cînd apele au rupt zăgazuri și stei Voi sînteți, știm bine, voi sînteți urmașii Și-mi cîntă cu palmele-n geamuri clăcașii Și-mi seamănă cimbru și tei în pridvor Și-n suflet îmi seamănă dor. Folcloristul Al. Vasiliu era stimat și apreciat de toți oamenii de seamă ai țării, care iubeau în el originalitatea în vorbă, în port și în toate manifestările sale, dar iubeau și pe folcloristul harnic, adunător de comori populare, din satul Tătăruși. Una din personalitățile de frunte ale culturii noastre romînești era și N. Iorga care l-a apreciat și a ținut legătură permanetă cu acest modest învățător, încurajîndu-I, îndrumîndu-1 și ajutîndu-l în lucrarea sa. Dăm în cele ce urmează o scrisoare a folcloristului către marele istoric, scrisoare destul de grăitoare prin conținutul său. Domnule Iorga, în nul trecut al „Neamului Românesc și politic“ am văzut sumarul nr. 5 al Neamului Românesc literar. între alte articole era și al Dvs „O nouă culegere de din Moldova“. poezii poporale Mi-a trecut prin gînd că trebuie să fie vorba de culegerea mea tipărită de Academie, și din care am avut cinstea să vă trimet un exemplar în Săptămînă Mare dinainte de Paști. Gîndul meu s-a adeverit pe deplin, căci vineri la 1 mai primind „Neamul Românesc literar“ mi-am văzut visul cu ochii. Nu mi-a trecut nici cum prin minte că să va face o așa de cinstitoare dare de seamă despre cartea mea. Și cu atît mi-i bucuria mai mare, cu cît acea dare de seamă îi făcută de Dvs, care ziceți „că oricum, acest volum e o comoară, și măcar aice trebuie să i se recunoască și statornicească însemnătatea“. Apoi iaca ce-am zis eu, după ce-am citit acea dare de seamă : Cînd un om de puterea d-lui Iorga, vine să recunoască și să statornicească însemnătatea volumului meu, poate să vie toți criticii din lume să o micșoreze că n-am nici o nevoie. Și mă mîngîiu și mai mult, domnule Iorga pentru că am avut cinstea de a vă cunoaște și de a vorbi cu Dvs în casa Dvs din strada Buzești nr. 42, în ziua de Marți 12 septembrie 1906, pe la clasurile 3 după-amiază, cînd am venit cu un coleg al meu Mrejeriu, să vă văd și să vă cunosc la față, căci din scrieri începusem a vă cunoaște hăt cu mulți ani înainte. Vă mulțămesc, Domnule Iorga și pentru faptul că în precuvîntarea — ca să zic așa — dării de seamă recunoașteți că am citit. Așa-i. Pre cît m-au iertat puterile am cetit, căci tare mi-au intrat la inimă vorbele cronicarului Miron Costin, care zice în predoslavia de la descălecatul dintîiu al țării Moldovei: „că nu este alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decît cetitul cărților“. Frumoase sînt cînticele din cartea mea. Dar și mai frumoase ar fi fost de le puteam culege măcar pînă pe la 1890, cînd ca băut, de 14 ani am apucat moșnegi de cite 80, 90 și chiar suta de ani. „Amestecul de (cuvînt indescifrabil) în proză, ce nu-i vin cîntărețului“, să vă spun eu ,de ce-i ? . Cei ce mi le-au spus, n-au fost și nu sînt lăutari, și deci nemai cîntînd descîntecul, au început să-l uite pe une (le) locuri. Acum în sat la noi, au prins a pătrunde cam în mare parte cîntece slujite de lăutarii țigani, cîntece de mahala. Iar cîntece haiducești și bătrînești cîntă numai bătrînul I. M. Buchilă, celui ce vă scrie aceste rînduri. Se găsesc și cuvinte nouă în cîntecele mele. Insă „comînda“ nici de cum nu-i cuvînt nou, ci-i un străvechiu element latin păstrat în obiceiurile de la înmormîntări. Verbul a comînda vine de la subst. comînd, întrebuințat în graiu mai mult numai la singular. Și în scrierile lui Creangă este întrebuințat mînd, a cărui cuv (întul) cutălmăcire îi este dat în glosarașul de la sfîrșit la p. 423. Și din cartea mea este cea dreaptă și adevărată. Despre „Comîndare“ — comînd — răposatul membru al Academiei Preotul S. FI. Marian, a scris un întreg capitol, în cartea „Inmormîntarea la Români“, p. 361. Domnule Iorga, vă mulțămesc cu cea mai adîncă recunoștință de chipul cinstitor și înălțător cu care ați vestit lumii că așa țăran cum mă găsesc, teohăit de mulți pantalonari — între care și actualul inginer al județului nostru, tot ați găsit că am făcut și eu ceva pe lume. Cu această dare de seamă cu teza zice că ați sărutat în fața lumii întocmai ca tatăl nostru al țăranilor, Domnitorul Cuza pe moș Ion Roată. Și ca și Moș Ion Roată, la Divanul Ad hoc, vă vom zice și eu sfirșind aceste rînduri ale mele : „Eu nu tocmai știu ura , dar dumnezeu știe a să îndura“. Să trăiți Domnule Iorga. Unul dintre devotații d-voastră AL. VASILIU Tătăru și 7 Mai 1909, în ziua de Ispas. Stilul epistolar la Al. Vasiliu era același pe care l-a manifestat și în port și în grai și în lucrările sale de literatură populară. AL. BARDIERU FOLCLORISTUL AL. VASILIU CATRE NICOLAE IORGA CREION Dragoste desculță — cearcăne în zori; circului de sori frunte, te anunță !/ Zbor prelins în lut cerc, închisă poartă cadă frunză moartă ultimul sărut. Și inversul drum, lung talaz proscris suspendă în vis răstignitul „cum“ ? itI Dumitru IGNAT -----------------------COMPARTIMENTUL TREI Noaptea sporovăia deochiat cu pasagerii, pe bancheta cuvintelor abia încăpeam amîndoi, patru țărani dormeau în gangul serii ți cerul mirosea a usturoi. La destinație ajungeam dimineața, deocamdată mă sărutai și dormeam, sau invers, nu rețin intr-un colț călătorea, firește clandestin, viața, și-n travesti cîteva kilograme de vin. Trebuia să-ți spun că te iubesc sau așa ceva, eram prea obosit, ți se ștersese rujul, spuneai că cineva minte, glasul conductorului , suna egala tinichea și — păcat, unul din noi cobora cu o stație înainte.