Clopotul, iulie-septembrie 1970 (Anul 26, nr. 2862-2939)
1970-09-19 / nr. 2930
\ 4 CLOPOTUL $ PAGINA 2 PARTIDUL COMUNIST ROMÂN - CONDUCĂTORUL MASELOR ÎMPOTRIVA dictaturi MILITARO-FASCISTE Fenomenul cel mai caracteristic al tendințelor ultrareactionare promovate de cercurile oligarhiei române. In perioada interbelică, s-a constituit crearea organizației teroriste de tip fascist — garda de fier — și impunerea ei în viața politică a țării. Mișcarea legionară, agentura hitlerismului in România, aservită in întregime imperialismului german, a dus o politică profund antinațională, prejudiciind în cel mai înalt grad interesele poporului român. In această lună s-au împlinit 30 de ani de la instaurarea dictaturii acestei organizații fasciste, dictatură fățiș teroristă a celor mai reacționare, mai șovine și mai agresive cercuri prohitleriste și militariste ale burgheziei și moșierimii române, prin care Germania nazistă și-a asigurat aservirea României. Dictatura antonesciano - legionară s-a caracterizat prin lichidarea tuturor drepturilor și libertăților democratice, printr-o politică antipopulară, prin metode teroriste de guvernare, împotriva Partidului Comunist Român și a celorlalte organizații antifasciste legionarii au dezlănțuit o teroare sălbatică, urmărind frîngerea moralului de luptă a militanților antifasciști. Mulți dintre cei mai buni fii ai poporului au fost răpuși de gloanțele plutoanelor de execuție sau exterminați în lagăre și închisori. Caracterizînd perioada dictaturii militar - fasciste și a războiului antisovietic dus alături de hitleriști, tovarășul Nicolae Ceaușescu spunea că aceasta ___constituie cea mai neagră pigliă din istoria modernă a României". Exponent al intereselor fundamentale ale națiunii. Partidul Comunist Rmân s-a ridicat de la început împotriva concepțiilor politice ale legionarilor, împotriva doctrinelor lor fasciste Rimicindu-se la lupta hotărîtă împotriva fascismului, partidul comunist și-a concentrat eforturile spre desfășurarea unei activități organizatorice și propagandistice de masă, spre dezvoltarea legăturilor și contactelor cu organizațiile progresiste și democratice, cu diverse grupări politice care puteau să-și aducă contribuția la realizarea unui larg front comun pentru stăvilirea pericolului fascist intern, pentru apărarea și dezvoltarea democratizării tării, a independentei și suveranității ei naționale. In 1929 încă, intr-un manifest al partidului comunist se spunea: „Paridul Comunist din România cheamă întreaga muncitorime și țărănime trudită la cea mai curajoasă luptă contra regimului de dictatură fascistă". Iar intr-o rezoluție adoptată de conferința partidului comunist, din 1930, se preciza că vioturile oligarhiei reacționare urmăresc introducerea fascismului, sugrumarea mișcării revoluționare a maselor largi muncitorești — țărănești. După trei ani, Plenara lărgită a Comitetului Central, din 13 iulie 1933 avea să stabilească ca o sarcină principală că „Partidul trebuie să-și desfășoare mișcarea antifascistă explicînd maselor procesul de fascizare a României și întărind lupta... contra organizațiilor fasciste (Garda de fier, cuziștii)“. Pentru atragerea celor mai largi mase de oameni ai muncii la lupta împotriva pericolului fascist, P.C.R. a creat o serie de organizații de masă, asociații, ligi, comitete, care activau prin mijloace legale și ilegale pentru cele mai diverse revendicări ce cointeresau diferite clase și categorii sociale, persoane etc., potrivit cu aspirațiile lor democratice, antifasciste. In 1933 a fost creat Comitetul National Antifascist. Tot în acel an s-a înființat „Frontul plugarilor“ — organizația democratică a țărănimii condusă de dr. Petru Groza, iar apoi s-au înființat „Liga Muncii“, „Blocul democratic", „Madesz-ul“, „Frontul studențesc democrat“, comitete cetățenești etc. In organele regionale de partid și în conducerile organizațiilor de masă, partidul a trimis să lucreze activiștii de frunte: Nicolae Ceaușescu, Grigore Preoteasa, Gheorghe Rădulescu, Miron Constantinescu, Alexandru Bîrlădeanu și multi alții. In numeroase întreprinderi, muncitorii, sub conducerea comuniștilor, au realizat Frontul unic muncitoresc de jos, au desfășurat ample lupte greviste, într-o serie de județe au avut loc răscoale țărănești. La chemarea P.C.R., în 1935 s-a încheiat un acord de luptă comună între Blocul democratic, Frontul plugarilor, Madosz-ul, Partidul socialist independent (condus de C. Popovici. După acordul de la München, cercurile reacționare au trecut fățiș la trădarea intereselor naționale, încheind în 1939 un tratat economic cu Germania hitlerista : potrivit prevederilor acestui tratat România se obliga să-și organizeze economia in raport de interesele statului german, rezervîndu-i-se rolul de aprovizionare cu produse agricole la prețuri infim de ieftine pentru Germania. Urmărind îndemnurile partidului comunist, forțele progresiste, antifasciste au organizat largi manifestații de masă, prin care protestau împotriva înrobitorului tratat economic. Un alt act de cea mai gravă încălcare a intereselor fundamentale ale națiunii române l-a constituit odiosul dictat de la Viena — 30 august 1940 — prin care Germania și Italia au impus smulgerea din trupul țării și predării Ungariei horthiste a părții de nord a Transilvaniei. Masele clocoteau de revoltă împotriva acelui odios dictat. In acel moment tragic, poporul român a rămas singur, fără nici un sprijin din partea puterilor Europei. Partidul Comunist Român a organizat și condus ample acțiuni de protest la care au luat parte Frontul plugarilor, Madost-ul, unele grupări ale armatei și numeroase cercuri politice democratice. Dintre acțiunile organizate amintim demonstrațiile de stradă din Cluj, greva de protest a muncitorilor din Timișoara, manifestațiile de la București, Brașov, Iași, Arad etc. In broșura „Punctul nostru de vedere“, P.C.R. a demascat politica trădătoare a cercurilor fasciste interne în frunte cu Garda de fier, ai cărei conducători au susținut și cerut acceptarea sentinței de la Viena. Broșura se încheia cu o înflăcărată chemare către muncitori, tineret, țărănime etc. să făurească „... frontul unic popular al celor ce muncesc pentru doborîrea tiraniei dictaturii militaregardiste“. In zilele grele care au urmat, Partidul Comunist Român și-a grupat forțele în cea mai adîncă ilegalitate, a dat glas frămîntărilor și aspirațiilor poporului, a organizat și condus lupta maselor pentru răsturnarea regimului militaro - fascist, ieșirea din războiul antisovietic, alăturarea României coaliției antihitleriste. In Platformaprogram din septembrie 1941, în documentul „Pieirea sau salvarea poporului român", din ianuarie 1942, precum și în numeroase alte documente, partidul comunist a elaborat programul și tactica luptei forțelor patriotice. Sub conducerea sa, lupta maselor s-a caracterizat prin clarviziune politică, combativitate revoluționară și un fierbinte patriotism. P.C.R. a acționat prin toate mijloacele de luptă — sabotarea mașinei de război hitleriste, lupta de partizani etc., a dus o amplă activitate politică în rândurile celor mai diverse categorii de oameni — muncitori, țărani, intelectuali, militari, funcționari etc., convingîndu-i și mobilizîndu-i la lupta pentru eliberarea patriei. Nici închisorile și lagărele de concentrare, nici teroarea sau gloanțele plutoanelor de execuție n-au înfrînt voința, dîrzenia, curajul eroic al comuniștilor. Lupta dusă de P.C.R., în cele mai grele condiții, a fost încununată de laurii victoriei insurecției antifasciste de la 23 August 1944, cu care a început o epocă nouă în istoria României. Lupta partidului comunist împotriva celei mai reacționare organizații politice din România interbelică — Garda de fier —, nu s-a rezumat numai la cadrul politic și organizatoric, ci cu aceeași consecvență, luciditate și adînc patriotism, ea s-a desfășurat și pe tărîm ideologic, filozofic, cultural. Se cuvine acum, în preajma apropiatei aniversări a semicentenarului partidului nostru comunist, ca evocînd trecutul lui istoric glorios, să Închinăm partidului profunda noastră recunoștință, neprecupețindu-ne eforturile pentru traducerea în viată a înțeleptei sale politici. M. DOBOȘ t I 19 SEPTEMBRE 1970 BOTOȘANI • Luceafărul, orele 14 , 16.10 ; 18,20 ; 20,30 , Titanny Memorandum. • Melodia, orele 15 , 17.10 ; 19,30, Fredy și cintecul preriei. DOROHOI • Cultural, orele: 15,30 ; 17,31 ; 19,30, Misteriosul din cosmos. • Tineretului, orele : 15 , 17 , 19, Așteaptă pînă se întunecă. SAVENI • Patra, orele : 17 . 19, Castelul condamnaților. DARABANI • Făclia, orele : 18, Visul d-lui Gentil. BUCECEA • Bucecea, orele : 17 . 19, Moll Flanders. ȘTEFANEȘTI • Prutul, orele 18, Simpaticul domn R. TRUȘEȘTI • Victoria, orele : 18, Joc dublu in serviciul secret. Redacția nu răspunde de eventualele modificări din program. Barbu Cioculescu „MEDIA LUNA“ Media luna (Editura Eminescu 1970) Înmănunchează poezii de o tematică variată, începand cu sondarea universului domestic și ajungind la vagi incursiuni In condiția creatorului. O precizare se impune din capul locului: Barbu Cioculescu nu este un meditativ, poeziei sale li lipsește strălucirea formulărilor aforistice, ca și relieful sonor a unor pasaje memorabile. Penetrația spre obiecte se realizează la nivelul observației, de aceea putem afirma că poetul face parte din rândul celor care cultivă notația. Călii Petrescu bunăoară, de care-l apropie și Înclinația spre lumină, spre culoarea deschisă. Chiar atunci când rigorile speciei se cer ilustrate (vezi ciclul al II-lea, Balade) tonul filozofic este escamotat de elemente epice, constante și debitate In fragmentări scurte, menite să asigure seismicitatea emoției. Poetul este mai mult un interpret al obiectelor, decit al senzațiilor determinate de atingerea acestora („Floare albastră“). Atracția pe care formele ambianței concrete o exercită asupra sa, primejduiește adesea Însăși calitatea lirică, impingând comentariul la schemă și prozaism. Relevantă ni s-a părut din acest punct de vedere „Luna park“, unde elaborarea poetică rămlne Intre Urinte minore, de pastișare factice, cu formulări de limbă cvasitortuite : „încă strânsă mama umbrelă / Pentru mesele de cofetărie, / Albe - albastre, cind le pierzi din privire / Trec de sub farfuria subțire / La cite o fată-n dantelă. I/ E vreun mahmur. Pleacă cu el scaunul / La vals, la fotografia iubită cu bere / Ce de mai lume, cită plăcere !“ (s. n.). Ca o coordonată definitorie a poeziei lui Barbu Ciocules- NOTE ÜL LECTURA cu este permanenta ei raportare la eposul mitologic, pe diferitele trepte de existență ale acestuia. Daphne, Salomeea, Galateea, Ilion, calul troian, Hyperion, Irod, leat compun o galerie caracteristică. De altfel, argumente mai mult sau mai puțin formale, duc la asocierea unei întinse părți de lectură cu titluri și simboluri celebre, bine localizate In memorie : Floare albastră, Memento mori, Omul invizibil etc. Iar compartimentele volumului se intitulează Idile și Balade dintre care ultimul, prin factură și atmosferă, ne amintește de barbianul După melci. Din păcate Insă, rezolvarea pe care o propune poetul, căutind un resort de autoritate In faptul mitic, nu convinge decit parțial. Balada Merișorul indică o stare de admirativă Incîntare In fața plăpindului pom fructifer, pornit să Înfrunte vicisitudini și intemperii spre dobindirea fecundității sale plenare. In Floare albastră consemnarea la modul apologiei a unor bunuri vestimentare, comune și insignifiante prin definiția lor, semnifică ideea de unitate și interdependență. Consumul zilnic, spune poetul, consacră necesitatea, totul convergînd în ultimă instanță, spre marea armonie a lucrurilor. Aprecierea pe care o exprimam mai sus, referitoare la absența reflecției, se verifică definitiv la Cumpănă unde poetul scrutează și constată un echilibru intern al materiei, susținut de contradicții și antagonisme inerente, refuzând însă a identifica soluții Infailibile : „E poate o vreme fără de tărie, / Un aer sterp căzut pe geam afară, / In care oameni n-au iubit și nu visară ! Și n-au Infipt In el nici flamuri nici cuțite / O zi pe isprăvite ce naște Încet solie —/ Nu știu nimeni nu știe“. Fără să pună la Îndoială condiția predestinată a creatorului, Intr-o piesă autobiografică (Alexandrină) autorul consideră arta sa ca pe o formă specifică de cunoaștere, iar la baza creației așează suferința și setea de perfecțiune : „In somn m-am zbătut să mă nasc din durere, / Sub geam era marea și marea tăcea cu putere, / Sus zvâcnea steaua aprinsă desprinsă, / Din spuma ei vedeam cum vreau să / Capete trup lacrimi ce-au fost frunze cu mine — / Și-n vis am despicat marea cu spada. / Acum copilul meu privește zăpada / Și uide și este trup până-n iunie". Considerăm, în surșit, facilități, care trădează de multe ori graba și lipsa exigenței de autor, anumite formulări și preferința ciudată pentru invocarea cărților de joc, elemente cu un câmp de sugestie limitat : „Iar mi-a telefonat riga de lapte“ (Tarot), sau „Dau în cărți morților, nimic nu se pică la așternut / Am avut patru dame dar s-au pierdut, / Una In grindă alta In tobă, / Două în culori complementare“. Asemenea debitări, nereclamate organic de contextul liric, sunt sancționabile, ele paralizează edificiul de limpezimi și transparențe al poeziei autentice și de aceea nu putem fi, in nici un caz, de acord cu ele. VICTOR TEIȘANU 9 CUNOAȘTEȚI JUDEȚUL NOSTRU ? » DORIȚI SA AFLAȚI NOI AMĂNUNTE DESPRE ACEST FRUMOS COLȚ DE ȚARĂ ? • VREȚI SA CISTIGAȚI UN APARAT DE RADIO, UN ’ PICUP, UN CEAS DE MINĂ ? Participați la concursul nostru cu tema : „CUNOAȘTEȚI JUDEȚUL BOTOȘANI?“ organizat de ziarul „Clopotul" ,n colaborare cu Direcția județeană de poștă și telecomunicații. In curind, în paginile ziarului, va apare regulamentul concursului. — Rețineți din timp ziarul concursul nostru concursul nostru DUMINICA 20 SEPTEMBRIE Program de dimineață 7.00 Buletin de știri. 7.05 Matineu muzical. 7.30 Descriptio Moldaviae 7.50 Asta-i hora horelor 8.00 Buletin de știri. 8.05 Raliul melodiilor. 8.30 Cutezătorii. Program de seară 17.00 Buletin de știri. 17.05 Estrada zilei. 17.30 Cîntecul care mi-e drag. 18.00 Magazin duminical. 19.00 Radiojurnal. 19.15 Voci care au cucerit lumea : Victoria de Los Angeles și Carlo del Monaco în opera „Traviata", de Verdi. 19.30 Jurnal literar. 20.00 Pe portativul undelor, melodia preferată. 20.45 La izvoarele muzicii. 21.00 Buletin de știri. 21.05 Melodii - club. • Fondul documentar al Bibliotecii medicale din municipiul Botoșani s-a îmbogățit cu noi titluri de carte din literatura de specialitate: „Istoria medicinii universale", apărută sub îngrijirea prof. dr. doc. V. L. Bologa, „Hipertensiunea arterială și ateroscleroza" de acad. A. Moga, „Erori de diagnostic in medicina internă" de dr. E. Fronescu și altele au Ștri sanitare fost puse la dispoziția cititorilor incepind cu a doua jumătate a lunii septembrie a.c. De la începutul anului și pină in prezent, în rafturile bibliotecii medicale au fost introduse 160 de volume și periodice pe specialitate în valoare de peste 2500 lei. • In cursul acestui an, colectivele de și de asistență intervenție medicală de la secția chirurgie a Spitalului nr. 1 Botoșani, au avut de făcut față unor inedite și severe examene de practică operatorie și post-operatorie cum ar fi, intervenția chirurgicală asupra plăgilor cordului și sindromul Darrow. Fiind trecute cu succes, aceste examene au constituit și tema unor referate ținute de doctorii chirurgi Aexandru Ionescu și Ion Buhociu, în cadrul unei ședințe de comunicări științifice, din ziua de 16 septembrie a.c. Sub auspiciile Filialei Botoșani a U.S.S.M specialiștii secției obstetrico - ginecologie vor organiza, în ziua de 25 septembrie a.c., o ședință de rerate și comunicări științifice pe tema „Mortalitatea perinatală în maternitățile din Botoșani, Dorohoi și Săveni“. Autorii acestor lucrări vor fi medicii specialiști, dr. M. Mendelevici, A. Cuțu, și E. Cîrcu, precum și colaboratorii lor. cu Eva pe sfirșitul lui septembrie 1888, puțin înaintea plecării mele spre Dartmoor cu str Henii Baskerviile iv. Cimereum Baskervile, tradus și in românește n. trt), cind am fost solicitat intr-o aventură ciudată« care risca să dezonoreze unul divinuni ale cele mai rec pectate ale Angliei, încă de atunci Sherrock Homes mi-a recomandat să nu divulg identitatea reală a persoanei implicate in ce urmează ; astăzi voi proceda cele in așa fel incit să-i respect dorința. Cum să nu înțelegi că ei, de fapt noi suntem in posesia unor mărturisiiri stranii și a unor secrete de loc banale care dacă ar fi divulgate publicului ar provoca și scandal dar și nedumerire ? Onoarea noastră fiind In Joc, m-am angajat să nu scriu nici un cuvânt care ar putea trăda vreunul din acei bărbați sau acele femei care au venit să ne încredințeze dificultățile lor In modestul nostru apartament din Baker Street. Deci, într-o dimineață de la sfirșitul lui septembrie incepu pentru mine aventura care constituie subiectul acestei povestiri. Timpul era mohorît. Cerul ros, acoperit de nori. Un bolnav mă chemase tocmai In Plaja Seaton. Ieșeam din casă cind am observat că un vlntură stradă se luase pe urmele mele. M-a ajuns și l-am recunoscut ; era unul din „șmecherii din Baker Street“, cum numea Holmes echipa de derbedei pe care-l foloseam diferite ocazii ca ochi și urechi în cartierele dubioase ale Londrei. — Salut, Billy, l-am zis. Puștiul nu m-a recunoscut. — Ai un foc, printule î mă întreabă intinzînd un chiștoc, l-am dat un ehlî H. Restituindu-mi-l după ce vi-a aprins chiștocul trai aruncă o privire piezișă și șopti printre dinți ! — Pentru numele Domnului, doctore, spune-i d-lui Holmes să fie atent la Royce vtnătorul. Și cu un semn de avertizare dispăru. Nu mă nemulțumea acest mesaj misterios pentru că de cîteva zile ajunsesem la convingerea că Holmes avea o afacere : trecea, ca de obicei, prin perioade alternative de exuberanță și meditație profundă ; mai și fuma îngrozitor de mult. Dar cum, împotriva obiceiului său, nu mă ținuse la curent, am încercat o plăcută satisfacție la gîadul că îl voi forța discreția. Cînd am intrat în micul nostru salon, l-am găsit învelit în halat în fața șemineului, întins de-a binelea în fotoliul său, cu ochii pironiți un plafon, înconjurat de nori de fum ; degetele-i nervoase se jucau cu o scrisoare î un plic ornat cu o mică coroană se alia pe dușumea. — Ah, Watson, zise cam nemulțumit. Totdeauna te întorci cînd mă aștept mai puțin. — Poate că întoarcerea mea o să te ajute, i-am spus: Și i-am transmis mesajul. El ridică din sprîncene. — Curios, murmură. Ce caută Boyce vânătorul în această istorie ? — Nu-l cunosc așa că mi-e dificil să răspund. — Bine zis, Watson ! Bine zis, dragul meu prieten ! strigă el zâmbind. Dar dacă încă nu ți-am spus nimic, asta nu e pentru că n-aș avea încredere ta tine. Afacerea e cu totul delicată și aș prefera să-mi fie ceva mai clară înainte de a recurge la tine. — Dar nu te-am întrebat nimic, l-am zis cu căldură. — Ah, Watson, sunt în împas. După toate semnele, pare să fie vorba de unul din acele cazuri unde o minte ascuțită nu ajunge prea departe, pe cînd un cap mai simplu... Medită o clupă , apoi se ridică dintr-un salt și se apropie de fereastră. Mă aflu în fața unei afaceri de șantaj dintre cele mai periculoase pe care le-am cunoscut, zise el. Presupun că cunoști numele ducelui de Carringford ? — Postul sub - secretar al Afacerilor externe ? — Da. — Dar e mort de trei ani, am remarcat. — Fără îndoială, ești surprins să observi, Watson, ceea ce nici eu nu ignoram ? I Dar să continui. Acum cîteva zile am primit o scrisoare de la ducesă, văduva sa, concepută în termeni atît de gravi încît m-am grăbit să dau urmare invitației de a o vizita în Piața Portland. Am descoperit o femeie de o inteligență și de ceea ce tu numești o frumusețe cu mult peste cea obișnuită dar terorizată de un formidabil pericol care le amenință, pe ea și pe fiica ei, cu ruina sa socială și financiară. Și culmea ironiei este că nu sunt de loc vinovate de această ruină. —. Un moment, am zis luînd un ziar de pe canapea. Telegraph de azi dimineață anunță logodna fiicei ducesei, Lady Mary Gladsdale, cu Sir James Fortesque, ministru. <— Perfect. Aceasta partea cea mai spectaculoasă. Holmes scoase din buzunarul halatului două foi de hîrtie împăturite și mile întinse. Ce spui de documentele astea, Watson ? — Unul e copil certificatului de căsătorie dintre Henry Conwyn Glad“dale, celibatar, și Franțoise Pelletan, domnișoară, datat 12 iunie 1848 și încheiat la Valence, în Franța. Celălalt e o copie după înregistrarea aceleiași căsătorii în registrele parohiei Valence. Cine e acest Henry Gladsdale ? — Cel care a devenit duce de Carringford în 1854, la moartea unchiului său, răspunse Holmes cu o voce sinistră. Și cinci ani mai tîrziu s-a căsătorit cu Lady Constance Ellingto, acum ducesă de Carringford. — Deci era văduv. Spre surprinderea mea Holmes negă înciudat : — Iată partea diabolică a afacerii, Watson, strigă el. Nu se știa nimic. Pînă cînd, ducesa a fost înștiințată de această căsătorie secretă, contractată de soțul ei pe cînd, tînăr încă, se afla pe continent. Ea a fost informată că prima lui soție trăiește și riscă, dacă e cazul, să intenteze acțiune judiciară ; i s-a spus că propria căsătorie este bigamă, titlul ei obținut prin uzurpare, iar moștenirea fiicei ilegitimă. Cum, după treizeci și opt de ani ! E monstruos, Holmes le înțelege, Watson, că scuzele astea nu o absolvă cu nimic în ochii societății sau ai legii. In ceea ce privește timpul scurs, se pretinde că franțuzoaica, după subita dispariție a soțului său, n-a făcut nici o legătură între d-l Henry Gladsdale și ducele de Carringford. De altfel trebuie să te gîndești că eu nu m-aș fi angajat într-o asemenea afacere dacă ea nu comporta un caracter atît de respingător. — Am remarcat că, vorbind de intenția primei soții de a intenta acțiune judiciară, ai folosit cuvintele „dacă e cazul". E vorba de șantaj și probabil de o sumă uriașă ? — Ne găsim în apele cele mai tulburi. Watson. Nu i se cer bani. Prețul tăcerii constă în remiterea de către ducesă a copiilor unor documente de stat care se află într-o cutie sigilată în depozitul Camerei Lorzilor din Oxford Street. — Absurd și împotriva bunului simț, Holmes ! — Deloc ! Amintește-ți că răposatul duce era sub - secretar la Afacerile externe și că e în tradiție ca marii consilieri ai Coroanei să dețină copii după documente sau borderouri în timp ce originalele sunt încuiate în depozitele statului. N-ar lipsi explicația ca un om cu poziția ducelui sa fi păstrat copia diferitor documente care, inofensive în acea perioadă, pot azi să devină periculoase dacă sunt cunoscute de un guvern străin, probabil neprieten. Nefericita ducesă se găsește în fața următoarei dileme : sau comite față de țara sa un act de ordinară trădare pentru a pune mîna pe acel certificat de căsătorie, sau se expune oprobriului public care va aduce după sine dezonorarea altuia din numele cele mai stimate în Anglia precum și mina a două femei nevinovate din care una e pe cale de a se căsători. Și culmea, Watson, e că nu știu cum să le ajut. — Ai examinat originalele documentelor din Valance ? — Ducesa le-a văzut. Par să fie autentice ca și semnătura soțului ei. — Ar putea fi un fals. — Adevărat, numai că am obținut deja din Valence informații că o femeie cu acest nume locuia acolo în 1848, că ea s-a căsătorit cu un englez și că ulterior a părăsit localitatea. — Dar, Holmes, o franțuzoaică provincială, șantajînd pentru abandonul soțului, cere bani, am strigat. Ce poate să facă cu copiile unor documente de stat ? — Ai pus degetul pe rană, Watson o înțelegi acum de ce mă ocup de această afacere ? Ai auzit cumva vorbindu-se de Edith von Lammerain ? Nu auzisem. — O femeie remarcabilă, continuă el. Tatăl său a fost un fel de șef în flota rusă din Marea Neagră iar maică-sa ținea o tavernă în Odesa. Cînd a avut douăzeci de ani, ea și-a părăsit familia și s-a stabilit la Budapesta ; acolo a ajuns celebră provocînd un duel cu sabia în care au murit ambii adversari. Mai tîrziu s-a căsătorit cu un junker prusac cam în vîrstă care, ducîndu-și tînăra soție la moșie, a avut buna idee să moară după trei lutni dintr-o intoxicație cu plăcintă garnisită cu alune. Trebuie că analiza alunelor ar fi teribil de interesantă. Crede-mă pe cuvînt : de cîțiva ani nici o mondenă la Londra, Paris sau serbare Berlin nu e reușită dacă nu apare și ea. Dacă o femeie a fost creată pentru meseria pe care o profesează aceasta e Edith von Lammerain ! — Vrei să spui că e spioană ? ! — Așa ea e mai mult decît o spioană, așa cum eu sunt mai mult decît un detectiv oarecare ! De mult timp o bănuiesc că circulă prin lumea bună din motive politice. Ea e deci femeia, pe cît de inteligentă și agilă pe atît de ambițioasă și rea, care se află în posesia actelor căsătoriei secrete și care amenință cu ruina pe ducesa de Carringford și pe fiică-sa dacă ducesa nu consimte să comită actul de trădare care ar putea cauza pierderi uriașe Angliei. Și eu stau aici, Watson, neputincios și inutil , mi-e imposibil să apăr o femeie nevinovată care în disperarea ei mi s-a adresat ca s-o salvez. — E o afacere mîrșavă, am zis. Dar oare mesajul lui Billy se referă la ea ? — Pe legea mea, află că mesajul acesta mă intrigă teribil, răspunse Holmes privind apatic circulația din Baker Street. Domnul cunoscut numele de „Boyce vînătorul" nu sub e un oarecare, dragă Watson, cum ar putea să te facă să crezi porecla lui. E stabilit de puțin aici și și-a început cariera ca servitor ; acum, la Londra, e șeful celei de a doua bande, ca importanță, a spionilor de la hipodrom. Mă tem că nu mă prea iubește căci numai datorită perseverenței mele a primit doi ani în afacerea cu dopingul cailor de curse din Rockmorton. Numai că, de regulă, nu se îndeletnicește cu șantajul și nu văd... Holmes se întrerupse brusc și se întinse pentru a privi mai bine în stradă. Drace, iată individul în persoană, strigă el. Și vine aici, nu-i nici o îndoială. Poate ar fi mai bine. Watson, să te ascunzi în spatele ușii de la cameră. L-am auzit cum rîd,e înainte de se trînti în fotoliu. D-l Boyce vînăatorul nu e din aceia a căror elocvență e încurajată de prezența unui al treilea Traducere de RADU MAREȘ B DOCUMENTUL MISTERIOS • DOCUMENTUL MISTERIOS ■ ARTHUR CONAN DOYLE DUCELE BIGAM Sir Arthur Conan Doyle (1859—1930) este creatorul primului mit detectivistic. Astăzi celebritatea sa este la crepuscul dar contemporanii l-au înnobilat ca recompensă pentru savurosul foileton săptămînal în care erau relatate isprăvile lui Sherlock Holmes. Celor care au citit-o pe Agatha Christie stilul acestor povestiri le va aminti de romanele lui Dickens și-l vor considera cam sentimental. In Baker Street — London se află însă și astăzi un muzeu, celebru care conservă pipa lui Holmes și alte obiecte ale marelui detectiv (celebra lupă precum și nu mai puțin celebrul halat) deși el a fost o pură ficțiune. Un mit rămîne un mit chiar atunci cînd intră în conul de umbră al desuetudinii. Traducerea s-a făcut după versiunea franceză a cărții The exploits of Sherlock Holmes (A. Conan Doyle, Exploits de S. H.f Ed. R. Laffont, 1956). * « f