Concordia, 1862 (Anul 2, nr. 1-52)
1862-06-01 / nr. 40
Annin II Nr. 40—84. Domineca 1. Juniu 1862. Ese de doa ori in .eptemana Dominec’asi Joia. Pretiulu de prenumeratiune pentru provinciele austrace. Pe anu intr gu . 10 fl „ 6, Iune , 5 „ „ 3. , • 3 „ Pentru principatele unite, si strainetate pe anu '5 fl pe 6 lune 7 fl. 50. cr, pe 3 lune 3 f• 75, cr. mon, austr. Pentru inserciuni si totu feliulu de publinaciuni se respundu 10 er de linia. Prenumeraciunea se face in Pest’» laSpediciunea diurnalului, localulu tipografiei Cloru E. Podi n i si J. Poseda, in piati’a Seminariului Nr. 7. In Comitate la tóte oficiele postali si la DD. Corespundînti a-i Concordîei. Cancelariele episcopali sent rochte de a primi banii de prenumeraciune. A se adresă pentru totu ce privescu amenestraciunea la spedîciune, ea ’ pentru cele ce privescu Redactiuneala localulu acesteiastrat’a Sacalului Nr. 9, Revist’a politica. Pest'a 31/19. Maiu. Resbelul intre Mesîcani si ostile francesci trebue acum se se tie inceputu, fiindcă dechiararea lui de ambele parti s’a si intemplatu; prochiamaciunea presiedîntelui Juarez , indîreptata câtra poporul mesîcanu, porta semnale unei inversiunâri potentiate; pre imperatul Francilor lumea la trei parale, se pricepe ca numai cu vorba, dandu-i nesce epitete dragalasie precum : calcatoriu de tratate, despotu ce apesa libertatea pretotu iudene unde i-ajunge mana, si mai multe de aceste; totu odataD. Juarez e plinu de incredere ca va invinge curent,u pre năvălitorii, cari nechiamati vor se se amestece in treburile unui poporu liberu. „Ce tie nu-ti place, altuia nu face“ e unu proverbu ce se pote apleca si la acestu casu. Guvernul francescu a si apucatu a senti neplăcerile resultatorie d’in asta spedîciune, in care s’a incurcatu ; opiniunea publica in Franeia d’intru inceputu fusese contraria acestei întreprinderi fara de scopu, acum de la retragerea aliaților in cace, pres’a cuteza a o desaproba, si doresce ca ostile fr. sé se rechiame câtu de curendu ; spre a molcomi opiniunea publica ce se manifesteaza pe di ce merge, diurnalul semioficiale Patria, intru unu artîcolu asupra cestiunei mesîcane, adauge „acu si ostasii nostri vom rentorna in Francia“ socotîndu inse impregiurarile, acestu „acu si“ e numai o frase fara insemnetate, si are se se intemple cam tardioru. In privinti’a cestiunii Romane nu s’a facutu inca neci o resoluciune, vointi’a imperatului Napóleone e necunoscuta, cugetul lui e nepetrunsu si tendîntiele-i sunt neprevediute, incatu misteriul ce le incon giura dau campu largu la totu felul de coniepture; se pare inse ca imperatul stâ in panda, asceptandu dîrepciunea ce va luâ curtea de Rom’a d’ împreuna cu prelaţii adunati in etern’a cetate ca apoi se se pota acomoda impregiurarilor, cari densul le sol intrebuintia de minune. Doa diurnale semioficiale adusera scirea, câ in locul Generalului Gogon se va denumi Muntebelu de prefetu ostilor fr. in Rom’a. Incâtu pentru reorganisarea corpului de ocupaciune, vestita prîn Monitoriul of. si despre care vorbisemu in numeral trecutu se pare câ inadînsu e vorb’a a se reduce efeptîvul la 5000. feciori, nu sufere indeela câ ostile scose voru fi înlocuite prin altele, cari nu potu fi decâtu ale Regelui Vitoriu Emanuilu, — asta-di dara e probabile cumca acele doa osti, cari aperase nedependinti’a Italiei, d’impreuna voru ocupa capital’a ei. Sautul Părinte insusi se vede a nu mai ave încredere in viitoriu; descursul ce rostise in consîstoriu tienutu euocasîunea canonisârii martorilor japanezi, porta semnele unei adance descuragiare si a unei triste preocupaciuni; Santiea Sa lacrimandu a descoperiai episcopiior adunați temerea sa de a fi acuşi impedecata de a mai poté corespunde cu densii, pre carii vede acum iu giurul său. Cuvintele aceste petrunsera forte luimele intregu auditoriului, incâtu aceștia grăbiră a cere desluciri lui Antonelli, cardinalul diplomatu, pote, spre a mai alina temerea prelaților străini, se vediu sîlitu a le dechiara, câ inca nemic’a nu s’a schimbatu in sîtiaciune. Acestu respunsu delficu spune ce’a ce scimu toti, D. Antonelli inse trebue se sce ceva si mai raultu, câ ce vorba nu e de eri, ei de mane, or poimai e, de care Dlui nu se vede a fi ingrigitu; diu’a de mani ingrigésca-se de sine ins’a-si, santiele loru în etern’a cetate se păru a se inchina fatalismunii, ce atâtu de bine se siede Musulmanilor. Ministeriul de Essen si-a datu demisiunea, dar nu se potu retiene ca se nu terne putiniîca amariciune Prusiei, dechiarandu-se, ca densul cede numai in urmarea statului representantilor Austriei si a Bavariei, cari privescu retragerea ministeriului de singurul mediu locu spre a curma scurta ulteriorea purcedere a Prusiei; de altmintrea inca, cederea guvernului electorale e numai momentana, densul va porta grige ca se nu se efeptuesca pretînsîunea Prusiei, respetivu decisiunea federale, celu putinu a castigatu tempu spre a pote unelti reaptîvarea constituciunii d’in 1831. Buletinele turcesci d’in câmpul resbelului sunt pline de învingeri, cari inse nu erta Turcilor a gusta bucuriea triumfului reportatu, de ora ce perderile loru sunt intreitu mai mari, de câtu ale Crestinilor. In senatul imperatescu de Vien’a, cu ocasîunea cetîrei reportului comisîunii in privinti’a fondului studîelor, se escase o desbatere cam înfocata si pre interesante asupr’a pocitului Concordatu. Cunoscutul conducatoriu al pré intieleptilor Rusniaci (tiereni prosti din Galitia) Dl. episcopu si doctorLitvinoviciu,cu multa căldură aperu acestu dinodîu al clerului superiore in Austria, pretîndiendu cumca concordatul e tratatu de stătu si nu o lege simpla; faimosul centralistu discr’ a in respunsul seu plinu de espresîuni satirice, puse silînti’a a dovedi ca concordatul nu e tratatu de statu, ci e o lege, carea se pote schimba si carea nesi intîiu trebue schimbata pentru a delatura tristele urmări ce ar resultâ in viitoriu d’in concordatu. Desbatere seriosa numai si lupte mari voru pote ascunde steau’a acestui copilu a lu duoru absolutismuri, asta data numai „per accidens“ se fece vorba asupr’a lui. Vomu urmări cu atenciune desbaterile respetive, câ ceno Romanii inca suntemu de aprope interesaţi, de ora ce Episcopii nostri cu Mitropolitul d’impreuna, după cum se aude, lasara a se estinde si asupra besericei romanesci celei catolice in credîntia, dar de ritul resariteanu, poterea oblega■ória a Concordatului, care ne avuuau de a face cu dogmele, neci nu ni se potea impune cu tariea. Catu potu purta din dare tierile coroanei 8. Stefanu? (după „Ost und West“)* (Capetu.) Diseramu, cumca agronomulu nu poate avè folosu numai decatu din capitalele seu investitu in pamentu, ci catu sa astepte auneori cu anii si si atunci se poate intimpla ca nisce intimplari elementari sa’i prefaca toate sperantiele in fumu disparutoriu. La aceasta nu a cugetatu inse guberniulu, seu de a si cugetatu, nu’i a fostu tient’a conserba ea economiei celei bune pentru multi ani inainte, ci mimai momentan’a acoperire a deficiteloru, causate de necesitatea midileceloru prin cari s’a sustienutu absolutismulu celu acum cadiutu. Cu tota esaptitatea in esecvarea dariloru, totuşi greutăţile publice cresceâ din anu v anu. „Spre a acoperi dar’ greutăţile publice, ce cresceâ in fiacare anu totu mai tare, cată bieţii amini sâ iee bani imprumutu pe politie, dar’ fiindcă acelea concurgea acum, afara de lips’a de capitale si de cautarea de bani inca si grigea de urmările legei pentru usuraria; de aceea cala sa iee banii cu procente esorbitanti de mari, trecatoare peste toata mesur’a îndatinata la omini de omenia. Apoi deorace prin aceasta uu ’si puté ajuta decatu numai pentru unu momentu, de aceea aminii cată sa ’si ajute cum voru puté, adeca parte prin depradarea paduriloru, unde era cu putintia, parte prin vendiarea viteloru de ingrasiatmia celoru tragatorie, car’ cu catu se impucinara si aceste midiloce de ajutoriu momentanu, cu atat’a se^ face mai rea starea economului, fiindcă’ nu mai avé acum nice puterile, cele avuse in vite, nice gunoiu. Sub asfeliu de impregiurari e forte naturale, ca proprietatea cea mare, nu crea capitali noue, ci incepu a manca si din cele strinse de mai innainte, indata ce ’i era cu putintia a le preface curandu in bani. Asie iu dara se facura in economia pasi mari, da nu inainte, ci ca raculu indereptu, la cari lua parte tier’a intréga pentru insemnatatea s’a politica si economica. Starea proprietatei celei mice, car’ mai alesu a tieraniloru, nu e cu nimicu mai mai buna. Nepriirea produpteloru pamentului, nesclinti’a, indolintia(ear’ in unele locuri desfrenarea in beutur’a vinarsului, precum si decăderea peste totu in moralitate, adeca lenea) anca voru fi fostu nesmintitu intre căușele, cari produseră aceasta stare miserabile ; amu fi inse nedrepţi, daca starea de astadi amu adscrie-o numai acestora, caci e produptulu chiaru a mai multori impregiurari, ce se intilnira si se colegara la unu locu. Aceste le vomu arata pe scurtu mai in josu. • Mai anteiu si mai anteiu au fostu impedecata propășirea bunastarei poporului prin progresiv’a decadintia a constitutiunei familiari si a intocmirei casiloru. Aici obserbamu cumca referinti’a comuniunei de casa in fiinti’a s’a sociale si juridica de abea se mai afla ici calea iutiera, cu toate ca împărțirea familieloru e oprita prin lege. (In Croati’a de unde se scrisa aceste e asia, dar in Ardealu, Banatu, Bucovin’a si in Ungari’a e si mai reu). Aceasta proibire (opreala) se incungiura peste totu prin impartirea ce o făcu (in Croati’a) casenii intru ascunsu, adeca, seu ca coucasenii invoinduse intre sine impartiescu intre sine după capete, séu după familie toate bunurile miscatorie si nemiscatorie ale casei, apoi remanu de remasu laolalta in cas’a cea comune, dar’ fiacare parte ’si lucra pamentulu numai singura pentru sine si porta economia separata, or ca ei de lucratu lucra pamentulu laolalta, inse produpteie le impartu intre sine, indata ce se stiingu de pe campu. Prin aceasta nice cautarea din afara a referintiei de comunitate nu se poate sustiene; autoritatea tatalui casei (paterfamilias) e nimicită de totu, denucumva prin intriga or brutalitate oe »ci elu face adeveratu domnu alu casei, ear pe concaseni de sierbi ai casei. Si intru unu casu si in celalaltu suntu totu intr’un’a certe intre membrii casei, pentruca nu se potu incungiura, ear după întocmirea de acum (1860) a judetieloru, au c. r. prature de la tiera mai multu de lucru, decatu au cu intrega administrare a dreptatei. Relele economice, provinitorie dintru o asfeliu de desorganisatiune suntu totu atatu de învederate ca si cele sociali. Pamentulu, care s’aru puté lucra fóarte bine daca ara fi puterile omenesci si animali laolalta intru o comunitate si aru puté dóra sustiené cas’a intréga, se lucra reu decatra unulu singura, pentruca ’i lipsescu manile umiloru si vitele recerute; car’ in celalaltu casu, produpteie pamentului, castigate se resipescu numai decatu dupa ce se stringu de pe campu. Se pricepe de sine cumca acelea nu se pote crutia nice unu capitale si asia nu e nice o mirare ca peste totu cultur’a pamentului de candu se intemeia proprietatea deplina de pamentu, adeca decandu se a eliberatu pamentulu de greutățile feudali, s’a facutu mai rea, de cum a fostu sub apasarea referintiei iobagesci; aceasta e adeveru curatu, cu tóte ca suna asia de fabulosu (!). A dou’a causa a seracirii poporului e nesciinti’a lui si lips’a de cultura. Or catu se au facutu pentru scóle in cei diece ani din urma, totusi se pricepe de sine ca in privinti’a agronomiei sau a economiei de campu nu se vedu resultatele acestora încercări. De o parte timpulu de diece ani e cu multu mai scurtu, decatu sa fia cu putintia a se produce unu folosu generale, ear’ de alta parte modulu invatiarei poporului nu tientesce intru acolo,ca sa a duca deadreptulu folosit pentru agronomia si economia rurale pestetotu. Camer’a comerciale din Zagrabi’a a indreptatu atentiunea publica la impregiurarea, cumca modulu de invatiamentu elementare, care e insufletietu prin încercări miei practice in gradin’a dascalesca si anume esercitari intru cele mai de lipsa lucruri ale agronomiei, a culturei de paine, de vinu si de matasa e pentru scólele dela tiera chiaru asia de necesaria parte constitutiva a invatiamentului, ca si invatiaraentulu religiunei, scrisarea, cetitulu si socotél’a. De orace se potu pretinde numai atatu de modeste cunoscintie din partea invatiatoriloru dela sate, de aceea de buna sama cei, ce au cerce