Concordia, 1863-1864 (Anul 3, nr. 1-108)
1863-11-08 / nr. 90
si a drumuriloru. Raportul finantiaru nu pote fi inca publicatu pentru ca sesiunea s’a deschisui de tempuriu. Desi nu s’au împlinitui de totul sperantiele nutrite, totusi perceptiunile s’au inmultitu, cu tote ca spedatiunile la Cochinchina si Messicu au causatu spese. Amintesce de reformele introduse: modificarea legei comunale, incetarea privilegieloru de teatre, legi mai blande pentru acele clase, ce sunt demne de o ingrijire deselinita a nóstra, mai departe ingrigirea pentru religiune, spiretii, moralii, innaintarea cercetarei sceleloru, propășirea instructiunei. In privinti’a politicei esterne dise Imperatul. De securu, bunăstarea tierei aru face o propășire mai rapede, daca cause politice nu o aru impedecă; dar’ in viéti’a natiuniloru sunt eveneminte neprevediute, cari nu se potu incungiură si cari fara frica trebue se le privimu, si fara slabitiune sa le portâmu. De aceste se tiemu resbelul americanu, spedîtiunile câtra Messîco si Cochinchina, si rescolarea in Polonia. Espedîtiunile câtra tierele indepartate, ce a fostu obieptul atatei critice, n’au fostu esecutarea planuriloru precugetate, ci le-au escatu poterea lucruriloru, si totusi nu ne pote pare ren. Cum vomi pote desvoltă comerciul nostru inafara, daca renunciamu despre influintia in America si remanemu fara posesiuni in marile asiatice? Posetiunea nóstra in Gochinchin’a ni va face cu potîntia, ca isvarele cele multe de ajutoriu de acolo, sa le civilisamu prin comerciu. In Messîco ne-a primitu impoporatiunea ca si pe salvatori, instiintiele nóstre n’au fostu fara efeptu, sacrificiele nóstre ni se voru desdaună bine, candu sartea acelei tiere va fi pusa in man’a unui principe , ce are intieleptiunea si calitatile cari lu făcu demnu de o misiune asie nobila. Sa avemu încredere intru întreprinderile nóstre de peste mare, cari se începură pentru a resbună onoarea vatemata, si cari se voru fini cu triumful intereseloru nóstre; desi unii nu voescu a vedé intru aceste sîmburele salutei viitoriului, glori’a reportată in Pechingu si in Messîco sa nu o lasâmu sa scada. Gestiunea polona pretinde o splicatiune mai lunga. In ante de erumperea revolutiunei, Franci’a stă in cea mai buna relatiune cu guvernul rusescu. — Tiarul Alessandru de la inchiarea pacei su restempul resbelului italianu si a anessarei Nizei ni-a datu cea mai sincera spriginire. — Acest’a contielegere buna a trebuitu considerata. Io am trebuitu sa credu, cumca caus’a polona in Franci’a e cu multu mai populare, de câtu se nu compromită alianti’a cu un’a d’intre primele poteri ale contînentelui si se nu se reduce graiuri in favoarea unei națiuni, care in ochii tierei străine e rebela, iar’ in ochii noștri ea e moscenitori’a unui dreptu inscrisu in istoria si in tratate. Deci acést’a causa au trebuitu sa atînga interesele Europei, si n’a potutu fi tratata separatu. A fostu necesariu a ne contielege cu poterile cari pentru asemene drepturi si asemene motive au trebuitu sa se esprime ca si noi. Rescolarea in Polonia a stinii pretudene simpatie *] scopul diplomaţiei a fostu, a câştigă câtu mai mare aplacidare acestei cause, pentru a impune Rusiei cu toata ponderosîtatea opiniunei Europei. Dar’ spre nenoricire consîliele nóstre sincere le consîderâ de spariere; paşii făcuţi de câtra cele trei poteri, in locu de a încetă resbelul, l’a mai maritu , d’in ambele parti se făcură escese, cari in numele omenimei trebuescu condemnate. Ce mai avemu de a face ? Ore suntemu restrinsi la alternatîv’a : resbelu, seu tăcere ? Numai unu mediulocu ne mai remane, adeca: caus’a polona se o asternemu in antea unui tribunalu europeanu. Rusî’a a decliaratu, cumca demnitatea ei nu va fi vatemata prin conferintiele in cari se voru pertrata tote căușele ce punu Europ’a in miscare. Sa primimu spre incunoscintiare acést’a dechiarare, se ne siervesca spre a strip! materi’a de fermentatiune a discordiei ce amenintia cu erumpere de tóate partile, formeze-se d’in acést’a stare neplăcută a Europei o era noua a ordînei si liniscei. N’a sosîtu inca momentul de a reedîfica pe base noue edificiul spartu in parti de câtra revolutiune ? Nu s’a statornicitu prin convoiri nerevocabile, a face in comuna totu ce pretinde pacea lumei ? Tratatele d’in 1815 nu esîstu mai multu. Ele fura calcate in Greci’a, in Belgia, in Itali’a, in Franci’a, si Germani’a se insuesce a le schimbă; Angli’a prin predarea insulelor u ionice le-a modificații, iar’ Rusî’a le calea su piciere in Varsiavi’a. La médianopte si la médiadi, interese potînte ascepta deslegarea. Ce e mai legitîmu, mai intieleptiesce de câtu unu congresu ? Ce aru fi mai corespundiator’iu, de câtu a ne intoarce câtra cunoscinti’a si intieleptiunea barbatiloru de statu d’in toate tierele, si a le dice. Dar’ n’au domnitu destul tempu suspiciunea si urma ? Rivalitatea poteriloru mari neincetatu va impedecă propășirea civilisatiunei? Vomu sustieni necontenitu neîncrederea reciproca prin pregătirile cele mari ? Isvorele de ajutoriuse se totu golesca in infiniții? Vomu sustienb purure o stare, ce nu e nici resbelu , nici pace ? Se nu atribuimu importantia spiretului subversîvu alu partîteloru estreme; se avemu curagiul, ca in locul acestei stări morbase se infiintiamu o sîtuatiune durabile, regulata, desi ne va constă in sacrificie. Se ne unimu, fara sistema precalculata, fara ambiţiune esclusîva, însufleţiţi de propusul de a infiintiă o ordine a lucruriloru, care se se baseze pe interesele adeverate ale popóreloru suverane. Acést’a prochiamare toti o vom aud! voiosu. Celu ce o refusa se presupune ca are proiepte ascunse, ce se temu de lumin’a dilei. Acestu proieptu desi nu s’aru primi cu unanimitate, totusi aru avu unu mare folosu, ca-ce aru spune Europei, unde e periclul si unde e salutea. Doua cai stau deschise: un’a conduce la propășire prin impacare si pace, cealalta spre nenorocire aru escă unu resbelu, ca ce cerbid’a voiesce a mai sustiené trecutul clatînatoriu. Acu Dvóstra cunosceti tomul, in care voiescu se graescu câtra Europ’a, si care aplacidatu de Dvóstra si santiunatu prin învoirea publica, nu poate sminti intru scopul seu de a fi ascultatu, pentru ca Io graiescu catra ea in numele Franciei, aflamu si la natiunile culte si civilisate moderne in toata Europ’a. Si apoi mai scumpa, mai neperitoria e memori’a atatoru barbati, deca aceea remane asia dicundu scrisa cu litere nesterse in memori’a posteritatei; deca aceea nu se pastreaza numai in cercurile de familia si ale amiciloru, si nu numai in statue de bronzu, ci mai vertosu se pastreaza si in analele natiunale, seu mai bene, in istori’a natiunei respective, ca o atare istoria dureaza pana atunci, pana candu esista o natiune, or’ vieti’a natiuniloru e cu multu mai lunga, decatu a oameniloru, care pre candu etatea unui omu se restringe la 60 — multu 70 ani, pre atunci viéti’a natiuniloru numera secte si sute de aceste. Nece se ne miramu, gelnica adunare, ca viéti’a unui omu e asia restrinsa; caci, déca vomu cugeta lucrulu cu toata seriositatea, déca vomu cugeta fatalitatile si luptele omului, inca asia dicandu, mai de candu e in leaganu, déca dicu vomu cugeta mai incolo prin cate calamitati are a trece omulu in decursulu aniloru, cate lupte spirituali, cate lupte corporali, apoi dicu, vomu deveni prea usioru la aceea convingere, ca omulu inca e pre rabdariu, pré solidu, ba mai tare, ca ferulu, ca prin intrebuintiarea îndelungata chiaru si ferulu se roade si se consuma, se mistuesce; er’ d’intre omenii muritori, unii, facla cu toate luptele neincetate ale vietiei, ajungu aceea etate înaintata, catu sunt ingusibati de sarcinele batranetieloru, ne mai potendu purta sarcina ce apasa pre umerii loru, adeca: greutatea si numerulu aniloru. II. Inse estea premitendu-le, se am iertare, gelnica adunare, a me reintorce la misiunea mea, care e, a inaltia insemnatatea — pre catu se pote — a acestui momentu tristu, candu noi atrasi de semitulu amerei, stimei si respectului, celu’amu nutritu, si-lu nutrimu câtra repausatulu in Domnulu, amicu si confrate scumpu alu nostru, ne’amu adunatu sei serbamu, sei damu onoarea cea mai de pe urma, sei oferimu cu ochii pleni de lacrimi si cu animele petrunse de durere, tributulu recunoscintiei si alu stimei noastre, asemene braviloru strămoșii ai nostrii romani, cari in onoarea barbatiloru loru celoru meritati celebrau cele mai pompese si mai frumoase exequii funebrale. — Neamu adunatu, gelnica adunare, ca se versamu câte o lacrema ferbinte pre acestu cadavru ce a purtatu unu spiritu atatu de nobilu, ce a cuprinsu in sene unu geniu poeticu atatu de raru, unu luceferi raru pre orizonulu literariu alu unei naţiuni, cărui asemene numai sedii potu produce, ca ce genii sunt ceva raru chiaru si in viéti’a natiuniloru. Asta,di dar’ serhamu onóarea d’in urma, a unui poetu celebru alu natiunei nóstre, carele, nu voiu gresi, déca basatu pre opiniunea publica, voiu afirma ca fu in dilele nóstre celu mai antaiu poetu laureatu alu natiunei romane d’in imper. austriacu. Acest’a e Andreiu Muresianu. Credu, ca voiu intempina consemtiulu opiniunei publice intre romani, déca voiu dice, cu ast’a ocasiune trista, candu celebramu inmormentarea unui distinsu si prea scumpu barbatu alu natiunei, celei serace inca de barbati distinsi, curati ca acest’a pierdere nu e numai o pierdere, o calamitate familiaria, ci e tocm’a si o pierdere nationale, o pierdere publica, cace nu numai scumpa’i socia a pierdutu intr’insulu unu sociu alu seu credintiosu si demnu de totu respectulu, nu numai doi fiii au pierdutu pre iubitulu seu taica, inca înainte de a pasi pe vreo cărare sigura in ast’a lume atatu de incrucisiata, schaimbatoria si vana, — ci si națiunea — a cărei fiiu avu norocire repausatulu in Domnulu a fi — a pierdutu pre unu filiu scumpu alu seu, pre unu osteanu sî luptatoriu bravu alu seu, pre unu barbatu alu cărui spiritu idei si simtiemente depuse in memorabilele sale opuri poetice, au escitatu si electrisatu anemele conationaliloru sei, conlucrandu prin acest’a in modu însemnatu la desceptarea si instiinti’a natiunei sale spre o vietia mai buna, mai fericita. Patri’a dar’ si naţiunea a pierdutu pre unu filiu activu si zelosu, er’ statulu pre unu oficialu diligentu si loialu. Memori’a acestui barbatu va fi totudeun’a scumpa înaintea acelor romani, cari sciu a pretiui după cuvenentia meritele, talentele si virtuţile barbatiloru eminenti ai natiunei, pre campulu vietiei publice. Credu onor. si gelnica adunare, ca mi voiu impleti numai o datoria, deca după cele premise in onóarea acestui barbatu repausatu in Domnulu, voiu maî arunca si o privire scurta preste unele trasuri d’in biografia acestui barbatu. Urma o schitia biografica scurta si ertatiunile, apoi încheie: „Numai remane alta decatu, ca se dicemu. Passa suflete nobilu in locasiurile fericitiloru, in senulu lui Avramu, ca memoria ta va fi eterna in anemele tuturoru amiciloru conationaliloru tei, spiritulu teu va domina cu gloria in totu tempurii, or’ memori’a ta va fi serbata cu pietate si respectu de toti acelia, cari se voru indulci d’in productele geniului teu; caci aceste producte nu le va consuma neci mani’a lui Joie, nece foculu, nece ferulu, nece etatea cea radiatoria, după cuventele străbunului nostru Ovidiu. Er’ noi cu ochii pleni de lacrimi si cu pietatea demna de unu atare barbatu. Tivomu petrece remasitiele tale cele réci pana la mormentu, si asiedindule in senulu pamentului, d’in carele au fostu luate Tivomu urâ: fiati tierin’a usiora si memori’a eterna! Aminu. Nos eodem te fato sequemur omnes. — După finirea oratiunei funebrale mai multi negutiatori, brasioveni venerabili, redicara cu brâtiele sale sicriniulu, angust’a aceea camarutta pentru remasittele genialului nostru poetu, — inspiratiunei caruia nu era de ajunsu neci ceriulu, neci pamentulu, neci văile, neci munţii, neci seraculu, neci bogatulu, neti faptele tote ci numai facendele umanitatiei, nu*mai sublimitatea idealismului, — si punendulu pe curicululu ultimei carutiari catra cas’a eternitatei, trasu de siese cai imbracati in negru, incepii a’i precede conductulu, mai antaiu alu tenerimei scolastice cu corpurile profesorali, si music’a capelei cetatiene ina- inte, apoi vreo 20 de insi juni si barbati din asia numit’a „Reuniune gimnastica romana brasiovena“ cu tartie si de care conductuala incungiurau si precedeau sicriiulu, după care urmau rudeniile, si PQD. Prota Popazu cu alţii vreo cativa preoţi, negutiatorîmea, secsulu frumosu, inebidienduse conductulu cu mai multe carete. In ordinea acesta se petrecu repausatulu pana in cimeteriulu besericei dela „Sant’a Treime“ de pe Tocile, unde asiedianduse in sinulu mamei lui Brutus, in sinulu pamentului, i se si rediea de pe peptulu momentului unu monumentu idealu, prin decantarea unei Apoteose improvisate de referintele si declamate de acelasiu si mai adanduise mormentulu cu lacrimi de durere si revenire de catra gelnicii petrecatori, in credintia. Ca amu facutu totu — catu ne a statu prin potintia — spre a suplini asteptările si a representa oblegamintea ce ni s’a concrediatu in consciintia de 389 Varietati. — In siedînti’a d’in 5 noem. a senatului imp, ministrul Schmerling face casei cunoscutu cumca Maestatea sa l’a denumitu pe comesul Sasiloru d’in Ardelu Conradu Schmidt de v. presiedînte a senatului,in locul lui Lapenna, care s’a retrasu. Schmidt cere pentru sine binevointi’a casei. Escel. Sa părintele metropolitu Ales. Sterc’a Siulutiu a sosîtu la Vien’a si si-a cuprinsu locul in cas’a de susu a senatului imperiale.MDD, concipisti guv. Székely si Kedves sunt denumiti doi secretari la cancelaria de curte a Transîlvaniei. Deci si cu aceast’a ocasîune remase