Constructorul, decembrie 1965 (Anul 17, nr. 830-833)

1965-12-04 / nr. 830

îmbunătățirea SALARIZĂRII IN RAMURA CONSTRUCȚII-MONTAJ Rezultatele bune obținute în activitatea de construcții-montaj pe linia creșterii productivității muncii au creat condițiile necesare pe baza că­rora, începînd cu data de 1 octombrie 1965, lucrătorilor din această ra­mură li s-a aplicat majorarea salariilor tarifare în medie cu 10 la sută. Este important de remarcat că actuala îmbunătățire de salarii nu a rezultat din aplicarea unei cote procentuale care să majoreze automat salariile vechi, ci ea este rezultatul unor analize temeinice ale actuale­lor condiții de desfășurare a procesului de producție, care au condus la adoptarea de noi principii în politica de salarizare. O scurtă trecere în revistă a acestor principii, care au stat la baza stabilirii noilor elemente de salarizare, este de natură să evidențieze îmbunătățirile substanțiale aduse vechiului sistem, dintre care se re­marcă : . . • asigurarea unei creșteri echilibrate a salariilor muncitorilor pe ca­tegorii de încadrare, prin aplicarea în rețea a unor coeficienți tarifari diferiți, în funcție de nivelul treptelor și în raport cu greutatea și com­plexitatea muncii ; • eliminarea diferențierii ce se făcea în trecut între salarizarea constructorilor și cea a instalatorilor, prin reașezarea lucrărilor de insta­lații - dat fiind că ele au aceeași complexitate cu lucrările de construc­ții - pe rețeaua construcții, cu 7 categorii ; • corelarea salariilor muncitorilor necalificați din ramură cu sala­­riile muncitorilor necalificați din alte sectoare de activitate, prin aplica­rea criteriilor comune pe economie, care diferențiază­ muncile necali­­ficate pe 4 trepte de salarizare, în funcție de efortul fizic. Aceasta va conduce, totodată, și la înlăturarea fluctuațiilor din trecut, cauzate de mișcarea muncitorilor în diferite ramuri de producție ; • unificarea salarizării muncitorilor conducători de utilaje, prin tre­cerea acestora de pe rețeaua cu 6 categorii, pe rețeaua construcții­­mașini cu 8 categorii, comună pe economie, evitîndu-se astfel salarizări diferite pentru condiții de muncă identice ; _ • stimularea muncitorilor chesonieri, care-și desfășoară munca în condiții grele, prin aplicarea salariilor din ramura construcții-montaj majorate cu 20 la sută ; • retribuirea corespunzătoare condițiilor deosebit de grele a mun­citorilor care activează în subteran, prin salarizarea acestora la nivelul minerilor ; • v • asigurarea unei salarizări corespunzătoare personalului de condu­cere și tehnic-administrativ, pe baza unor criterii unice de gradare a unităților de construcții-montaj în funcție de volumul, complexitatea și dificultatea de conducere a unității respective. Aplicarea salariilor majorate în ramura construcții-montaj trebuie să ducă în mod necondiționat la stimularea lucrătorilor pentru asigurarea în continuare a creșterii productivității muncii și realizarea unor lucrări de bună calitate. În acest scop se impun măsuri corespunzătoare, care să traducă în viață cu eficiență elementele îmbunătățite ale noii salarizări. Comitetul de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare și Comitetul de Stat pentru Problemele de Muncă și Salarii au elaborat și pus în aplicare o serie de materiale ajutătoare, ca : indicatoare tarifare de calificare specifice ramurii, care­­ prin conținutul lor îm­bunătățit, la nivelul stadiului de dezvoltare atins de tehnica, tehnologia și organizarea producției - asigură pentru fiecare meserie, funcție specialitate o repartizare rațională a lucrărilor pe diferitele categorii și de încadrare, în funcție de complexitate, răspundere și greutate în execuție ; tabele modificatoare ale formațiilor normate și ale prețurilor unitare din normativele și normele grupate de timp în vigoare, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare îmbunătățite și a noilor rețele de salarizare, care conduc la salarizarea unitară a muncitorilor; lista lu­crărilor de complexitate deosebită, care detaliază lucrările ce urmează a fi executate de muncitorii specialiști cu înaltă calificare ; lista mun­cilor necalificate din ramura construcții-montaj ce pe treptele 3 și 4 de salarizare, care va permite încadrarea încadrează în corespunză­toare a muncitorilor necalificați ; normativul formațiilor normate de de­servire a utilajelor complexe, care va contribui la dimensionarea ra­țională și unitară a formațiilor de lucru de pe utilaje. ing. Mircea ȘERBANESCU șef de secție în C.S.C.A.S. Străzi modernizate Constructorii de la întreprinderea orășenească de gospodărie comunală­ Cluj au dat recent în circulație dru­muri nou construite, altele moderni­zate, precum și alei între blocurile ansamblului de locuințe din cartierul Gheorgheni. Drumul de pe strada Pata nouă, care formează un cordon exterior în jurul noului microraion, împreună cu cele din cartierul Grigorescu din a­­propiere, înfrumusețează centrul uni­versitar din Cluj. De asemenea, dru­mul de pe strada Pata veche, mo­dernizat, leagă orașul nou de cel vechi.­­ Arterele de legătură — aleile — din interiorul microraionului șerpuiesc printre spațiile verzi, care dau un aspect de tinerețe și voioșie orașului. Șantierul II — drumuri, care a exe­cutat aceste lucrări, s-a evidențiat în întrecerea socialistă pe întreprindere. Echipele conduse de Pavel Albu, Gri­­gore Moraru, Simion Poptelecan și Ioan Iepure s-au situat, prin rezul­tate deosebite în producție, în frun­tea întrecerii, Adalbert ISZLAI corespondent Pe scena concursului Săptămâna aceasta, formațiile artis­tice de amatori ale sindicatelor În­treprinderilor D.G.C.M.­București au participat la faza raională a concursu­lui artistic de amatori ,,Slavă par­tidului". Succesele obținute de că­tre majoritatea colectivelor prezen­te pe scena concursului, dovedesc creșteri ale nivelului de interpretare, de expresivitate ca și bogăție de idei. La Stația nr. 2 a T.U.G., mentorii Ion Olteanu, D. Cio­can și Vasile Popa controlea­ză calitatea reparațiilor exe­cutate la o macara portal de 5 tone PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! CONSTRUCTORul GAZETA EDITATA DE MINISTERUL INDUSTRIEI CONSTRUCȚIILOR, COMITETUL DE STAT PENTRU CONSTRUCTI, ARHITECTURA ȘI SISTEMATIZARE ȘI COMITETUL UNIUNII SINDICATELOR DIN ÎNTREPRINDERILE INDUSTRIEI MATERIALELOR DE CONSTRUCTI ȘI DIN ÎNTREPRINDERILE DE CONSTRUCTI Anul XVII — Nr. 830­4 pagini 25 bani Simbătă 4 dec. 1965 Cu planul anual îndeplinit­ ­ la 29 noiembrie colectivul Întreprinderii de prefabricate­ Roman și-a Îndeplinit sarcinile de plan pe anul In curs la producția globală. ■ In ziua de 25 noiembrie, Între­prinderea „Marmura“-Simeria și-a Îndeplinit sarcinile de plan la pro­ducția globală și marfă pe anul 1965. Au fost realizate peste plan 5304 mp de placaj Unit, 643 mc de marmură ; pentru export s-au rea­lizat 2506 mp de placaj finit. Până la data îndeplinirii planului productivitatea muncii a Înregistrat o depășire de 6,25 °/s peste nivelul planificat, iar economiile la prețul de cost 66 000 lei. ■ 27 noiembrie este ziua în care și-a­­ îndeplinit sarcinile la producția globală și marfă Întreprinderea de materiale de construcții „Granitul“, a Statului popular al orașului Bucu­rești. • Înainte de termen și-au realizat planul anual și lucrătorii Întreprin­derii de poduri metalice și prefabri­­cate din beton-Pitești a M.T.Tc. Până acum au fost produse în plus circa 850 t tabliere, 1500 t construcții metalice, 35 000 bucăți traverse din beton și alte p­oduse a căror valoa­re depășește suma de 26 milioane lei. , Comitetul executiv al Sfatului popular al regiunii Bacău a anali­zat recent activitatea serviciilor de arhitectu­ră și sistematizare ra­ionale și orășenești pe o perioadă de un an. Dezbaterile s-au axat pe teme ca : respectarea disciplinei în construc­ții pe teritoriul regiunii, modul de aplicare a în­drumărilor D.S.A.P.C.­­Bacău cu privire la acțiunea de construcție crearea centrelor civice, a școlilor și căminelor Analiza activității S.A.S.-urilor din regiunea Bacău culturale, progresele și rămînerile în urmă în proiectele pentru locu­ințe, protejarea monu­mentelor istorice etc. In legătură cu indica­țiile Plenarei C.C. al P.C.R. cu privire la îm­bunătățirea și planificării conducerii agricul­turii, s-a pus un accent deosebit pe problemele privind sistematizarea satelor. S. SONNTAG corespondent A Peste angajamente Colectivul Fabricii de geamuri­­ Tîrnăveni și-a dovedit din nou hărni­cia. Antrenat în întrecerea socialistă, el și-a depășit angajamentele luate pe întregul an cu 768 000 lei la pro­ducția globală și cu 1 466 000 lei la La Aiud. Întreprinderea de con­strucții pentru transporturi din Cluj execută, după documentația elabora­tă de Institutul de proiectări pentru transporturi și telecomunicații, o fa­brică de prefabricate din beton armat și precompri­mat; pentru această in­vestiție au fost alocate fonduri de peste 50 de milioane lei. Din capa­citatea anuală de 60 000 mc, princi­palul sortiment — traversele precom­­primate pentru calea ferată — vor reprezenta 35 500 mc, iar restul — stîlpi, grinzi, fîșii cu goluri, tronsoane pentru grinzi de poduri, podețe de 1—2 m etc. Hala principală de fabri­cație, cu 4 deschideri de 18 m și 15 travei de 6 m, se construiește din ele­mente tipizate (în fotografie: fermele preasamblate prin precomprimare, pregătite pentru montaj). O serie de soluții de detaliu au fost îmbunătă­țite pe șantier, prin contribuția ino­vatorilor — inginerii Eugen Mihai și Dumitru Corop, maistrul Cornel Blaga, Mihai Ioniță, Traian Nicu­­lescu ș.a. ing. Cornel OPRIȘIU corespondent producția marfă. Peste angajamente s-au produs 18 000 mp bază geam tras, 21 000 mp baza geam tras pen­tru export, 8 000 mp bază geam tur­nat, 601 000 buc. sticlărie Alături de clădirea gării din Sibiu, întreprinderea de construcții pentru transporturi­ Brașov a dat în folosință noua autogară — prima construcție de acest gen în țară, cu o capacitate de deservire de circa 12 000 de călă­tori zilnic. Parterul cuprinde un hol placat cu travertin, casa de bilete și abonamente, o sală de așteptare cu 60 de locuri, un chioșc pentru difu­zarea presei; la cele două etaje sunt instalate serviciile autogării. Constantin HINCU corespondent Construcții dl pentru transporturi ■­­.-îl.­ La investițiile în agricultura regiunii Crișana URMĂRILE LIPSEI DE PREGĂTIRE, ORGANIZARE ȘI URMĂRIRE In primele 10 luni ale anului, planul de Investiții pe 1965 al Trustului GOSTAT-Crișana a fost îndeplinit în proporție de 73,3 la sută, din care 70,8 la sută la construcții-montaj , in cea mai bună perioadă de lucru — trimes­trul III, realizările au fost de 26,6 la sută, respectiv numai 15,4 la sută din sarcina anuală. Majoritatea lucrărilor de construcții-montaj sunt prevăzute a fi executate în antrepriză de către Trustul regional de construcții-Crișana, care pină la 30 noiembrie a realizat (producție terminată) 67,8 la sută din sarcina anuală, producția din octombrie fiind cu 53 la sută mai mică decit media din cele 9 luni precedente. Ce a determinat această conside­rabilă rămînere în urmă ? Din lucrările prevăzute în planul T.R.C.-Crișana, la 4 nu s-a realizat nimic pînă la 30 septembrie, cu toa­te că au ca termen de punere în funcțiune trimestrul IV. Atelierul mecanic de la Gospodăria agricolă de stat­ Beiuș nu a putut fi atacat, din cauză că nu s-a aprobat profilul de dezvoltare în perspectivă , la ate­lierul mecanic de la G.A.S.­Mocrea, față de valoarea de plan anuală de 300 000 de lei, constructorul nu a contractat decit 100 000 de lei, întru­­cit lucrarea a fost cuprinsă în pla­nul de investiții al beneficiarului abia la 13 septembrie, neavînd deci condiții pentru realizarea întregului volum de lucrări. Pentru alimentarea cu apă de la G.A.S.­Scînteia nu a fost asigurată documentația de de­viz, iar la încălzirea centrală de la Centrul școlar agricol­ Salonta, din cauză că nu s-a predat constructoru­lui documentația la timp, planul de investiții a fost redus de la 900 000 de lei, la 362 000 de lei. Față de situația existentă în pre­zent, din vina beneficiarului 3 lu­crări nu vor putea fi date în func­țiune la termenul planificat, respec­tiv la 31 decembrie 1965. Aceasta, pe lângă că va crea greutăți în buna desfășurare a producției agricole, conduce la imobilizarea unor fon­duri de investiții alocate în acest an și la afectarea fondurilor din 1966 cu sumele nerealizate. O situație nesatisfăcătoare în ce privește mersul lucrărilor s-a în­registrat și la fabrica de nutrețuri combinate de la G.A.S.­Ținea, deter­minată atît de proiectant (I.S.P.A.) și beneficiar, cit și de către con­structor. Executarea acestei lucrări a înce­put în anul 1963; in 1964 documen­tația de deviz a fost refăcută la o valoare de 4 921 000 de lei, ca să se ajungă în luna septembrie a.c., printr-o nouă modificare, la 7 312 000 de lei. Din verificarea efectuată de organele sucursalei regionale Cri­șana a Băncii de investiții a rezultat că nici această ultimă documentație nu este completă, fapt ce nu permi­te decontarea lucrărilor noi. Față de valoarea lucrărilor cu­prinse în planul de producție pe 1965 al T.R.C. pentru investiții de la Tinea, de 2 685 000 de lei, realizările la 31 octombrie erau de numai­­ 740 000 de lei. Ritmul de execuție pe acest șan­tier este nesatisfăcător, deoarece grupul nr. 3 al T.R.C. nu a luat toa­te măsurile de supraveghere a mer­sului lucrărilor, de asigurare cu forța de muncă necesară, în special necalificată. Atașamentistul, care trebuie să urmărească zilnic lucrări­le executate, în perioada 1—28 oc­tombrie a fost numai o singură dată ia acest punct de lucru, pentru sta­bilirea lucrărilor executate in... septembrie. In aceeași perioadă nor­matorul a fost la șantier o singură dată, foile de lucru în acord pe luna octombrie nu au fost deschise. Timp de două luni și jumătate din trimestul III, acest punct de lucru a rămas fără maistru de șantier pentru lu­crările de construcții. Neurmărirea mai îndeaproape a mersului lucrărilor de la G.A.S.­Tin­­ca se oglindește și în volumul im­portant de betoane ce au rămas de­turnat pe timp friguros. Nici în pre­zent nu este asigurat numărul nece­sar de muncitori necalificați,­ cu toa­te acestea, nu s-au luat din timp măsuri pentru repararea unei benzi transportoare, care a stat defectă timp de o lună, umplerea cu balast pentru pardoseala de beton a silo­zurilor executîndu-se manual. Avînd în vedere sarcinile trasate de recenta Plenară a C.C. al P.C.R cu privire la îmbunătățirea condu­cerii și planificării agriculturii, este necesar ca atît beneficiarul, cit și constructorul să ia măsuri din timp pentru ca, începînd din 1966, să nu mai existe lucrări de investiti și capacități de producție în sectorul agricol de stat, care să nu fie puse în funcțiune la termen. Aceasta se va putea realiza numai dacă bene­ficiarul va defalca din timp pe gos­podarii planul de investiții, va asi­gura la termen documentația de deviz, și amplasamentul obiectelor, iar constructorul va organiza și ur­mări pe parcurs modul de executare a lucrărilor. Grigore BORZ director adjunct al sucursalei regionale Crișana a Băncii de investiții Electricienii din centrala subterană O etapă de importante realizări ale constructorilor hidrocentralei „ Gheor­­ghe Gheorghiu-Dej" de pe Argeș se apropie de sfîrșit. Ștafeta executării acestui mare obiec­tiv a fost predată din mers, de la con­structori la montori și de la aceștia la electricieni, cărora le revine sarcina de a cupla la sistemul național noua sursă energetică. Pînă în prezent au fost executate : podurile rulante, instalațiile de auto­matizare ale galeriei de fund nr. 2, sta­ția de 15/0,4 supraterană, construcțiile metalice aferente întregii părți electri­ce a centralei. Alte lucrări sunt în sta­diul final : este cazul celor 3 cabluri de 220 kV, al celor 3 transformatori de 40 MV­A — 10,5/220 kV — pre­cum și al stațiilor de 10,5 kV de la bornele celor 3 generatoare. Ceea ce dă posibilitatea ca în februarie 1966, întreaga parte primară a stațiilor de 10,5 kV și de servicii proprii ale cen­tralei să intre în probe de laborator. Principalele greutăți inerente înce­putului, legate de creșterea bruscă a volumului de lucrări și de lipsa de ca­dre, au fost înlăturate, în prezent lu­crările fiind demarate, putem privi cu încredere realizarea și chiar depășirea substanțială a planului pe 1966. Numă­rul evidențiaților în întrecerea socia­listă și productivitatea muncii cresc lună de lună, obținîndu-se rezultate bune atît in producție, cit și în mO­­ PE MARILE ȘANTIERE delarea atitudinii oamenilor față de muncă. Astfel, folosirea unor procedee noi, utilizarea pe scară largă a șabloanelor și matrițelor la executarea în serie a unor repere au dus la micșorarea pre­țului de cost și la îmbunătățirea cali­tății. O calitate deosebită a obținut, la execuția construcțiilor metalice și la prelucrarea barelor, brigada condusă de comunistul Ion Badea ; deși este o brigadă de lăcătuși, totuși datorită îmbogățirii cunoștințelor profesionale, sîrguinței, disciplinei și bunei organi­zări, ea a dovedit aptitudini și în ac­tualul profil de electricieni de circuite primare. De asemenea, s-a evidențat echipa condusă de Ilie Dragomir. La începutul anului viitor se vor executa probele la partea primara­ a centralei și, în același timp, montajul părții de servicii interne, ca și cele de automatizare, la care o mare parte din panouri sunt deja montate. ing. Petre POENARU șeful lotului electric de la șan­tierul montat — U.H.E. „Gheorghe Gheorghiu-Dej“ Condiții pentru obținerea lucrărilor de bună calitate De mai multă vreme, pe șantierele intreprinderii-șantier de construcții­­montaj-Brăila s-au aplicat, în urma propunerile făcute în cadrul con­sfătuirilor de producție, o serie de mă­suri tehnico-organizatorice care au contribuit la îmbunătățirea calității betoanelor. La stația centrală de preparare a betoanelor de la șantierul I s-a in­trodus dozarea gravimetrică. In cu­­rînd, acest sistem se va aplica și la stația șantierului II, unde a și început montarea dozatoarelor. Transportul betoanelor, îndeosebi pentru lucrările care necesită mărci superioare, se efectuează cu­ ajutorul unei pompe. Rezultatele obținute sînt foarte bune. Cu sprijinul forului tutelar (D.G.C.M.U.C.R.) s-a experimentat o instalație mobila de preparat be­toane (pînă la 4 sorturi), automati­zată, care aduce un aport însemnat la îmbunătățirea calității. Punerea în operă se realizează de asemenea, cu o deosebită atenție, în majoritatea cazurilor se întrebuințea­ză cofraje de inventar, iar la vibrare se respectă întocmai prescripțiile teh­nice. Conducerea șantierului, cu ajuto­rul comitetului sindicatului, a inițiat, recent, organizarea de echipe spe­cializate în lucrările de finisaj, atît pentru șantierele industriale cît și pentru cele de locuințe, tot cu scopul de a se îmbunătăți calitatea și la aceste faze de lucru. Ion V. MARIN corespondent Cu 6 luni mai devreme Printre importantele lucrări de ex­tindere de la uzina „Electroputere"­­Craiova se numără și noua secție de aparataj electric de înaltă tensiune. Constructorii și montorii șantieru­lui Întreprinderii de construcții spe­ciale industriale și de montaj­ Bucu­­rești, aplicînd metode avansate, au reușit să reducă cu mult termenele de execuție la o serie de obiective. In prezent, datorită efectuării din vreme­a măsurilor tehnico-organiza­­torice pentru crearea frontului de lucru pe timp friguros, finisarea ha­lelor și montarea utilajelor se des­fășoară în ritm susținut. Astfel, pînă la sfîrșitul anului, har­nicul colectiv al șantierului va da în exploatare 6 hale, precum și primul etaj de la grupul tehnico-sanitar cu 6 luni înainte de termenul contrac­tual. Ștefan FAY corespondent O La șirul modernizărilor înregistrate în cadrul secțiilor Fa­bricii de geamuri­­ Scăeni s-a adăugat, nu de mult, o nouă și importantă realizare. Este vorba de linia tehnologică de geam laminat continuu, cu o capacitate anuală de peste 3 000 000 mp, care produce și geamuri armate ondulate și ornamentale. Produsele realizate aici sînt solicitate atît pe șantierele din țară, cît și peste hotare, în fotografie , aspect din hala de degajare, unde geamul e tăiat pe dimensiuni. DE CE A FOST DEPĂȘIT PREȚUL PLAFON PE APARTAMENT? Din an în an, orașele regiunii Bu­curești își înfrumusețează înfățișa­rea arhitectonică. înălțarea de noi blocuri înlătură, treptat, aspectul ar­haic al străzilor cu case mici, înve­chite, și imprimă o linie modernă întregii vieți urbanistice. Pînă acum au fost date în folo­sință mii de apartamente, iar în acest an alte 562 de locuințe au fost sau vor fi ocupate de locatari. Se Încadrează oare Ia prețul pla­fon apartamentele construite ? La o analiză sumară, făcută la Trustul regional de construcții­ Bu­­curești, s-a constatat o depășire în­semnată : peste 6000 de lei pe apar­tament. La locuințele construite în acest an se pierd astfel mai mult de trei milioane de lei. Cu această su­mă s-ar fi putut realiza încă 75 de apartamente convenționale. Prețul de cost pe apartament a fost afectat de mai multe cauze o­­biective și subiective: diferența de preț la materiale (îndeosebi la agre­gate) față de deviz, neprimirea la timp a unor documentații (proiectant D.S.A.P.C. — București), precum și proasta organizare a procesului de producție pe unele șantiere de lo­cuințe. Defalcate pe capitole de cheltu­ieli. iată izvoarele depășirilor pre­țului de cost pe apartament: la ma­­ sa T.R.C.­ teriale (diferența de cost față de de­viz la produs balastieră, cherestea, parchet, tîmplărie, ciment, carton asfaltat) — 2100 de lei; la manoperă (provin integral din majorarea sa­lariilor în construcții) — 730 de lei; la utilaje (neconcordanța între prețu­rile din deviz și chiriile plătite) — 1110 lei; la cheltuieli indirecte — 1930 de lei; la cota de organizare și indemnizații de șantier — 280 de lei. Depășirea prețului de cost la a­gregate este justificabilă; de altfel, pentru viitor au fost aprobate noi prețuri de deviz. De asemenea, cheltuielile suplimen­tare la utilaje se explică în parte, prin numărul mare de lucrări dis­persate, izolate, unde trebuie­ trans­portate utilajele. Desele întîrzieri în predarea do­cumentației țin, uneori, în loc con­strucțiile de locuințe. La Dridu, de pildă, s-a atacat un bloc cu 4 apar­tamente la data de 1 noiembrie 1964 și a fost terminat la 15 mai 1965. Față de normativ, durata a fost mai ma­re cu cca. 3 luni, fiindcă D.S.A.P.C. — București a predat ultimele de­sene de execuție de-abia în luna februarie. La această lucrare, ca și la altele, prețul de cost pe aparta­ment a fost majorat din cauza între­ruperii și reînceperii lucrărilor. Lucrînd în condiții specifice (obiec­tive foarte dispersate), șantierele M. NEGREANU (Continuare în pag. a 4-a) v I I in probe tehnologice Constructorii de la I.S.C.M.­­Brazi se bucură din plin de roa­dele întrecerii socialiste. Zilele trecute ei au raportat cu mîndrie că au terminat, pentru probe teh­­nologice, fabrica de azot și oxi­gen, din cadrul Combinatului pe­Itrochimic de la Brazi. Noul obiectiv industrial, dotat cu o tehnologie din cele mai mo­derne, va produce anual 16 mi­lioane mc azot și 4,8 milioane mc oxigen. I Utilaj pentru export Printre comenzile pe care le au pentru export Ateliere­le „9 Mai“ din Capitală se în­scrie și alimentatorul-cutier întrebuințat la liniile tehnolo­gice ale industriei ceramice, în scopul alimentării cu ar­gilă a instalațiilor de prelu­crare, al dozării ei și adaosu­rilor suplimentare în propor­ția cerută, ca și pentru sfărî­­marea bulgărilor. Utilajul este format din ur­mătoarele ansambluri princi­pale : o cutie compartimenta­tă, un transportor cu plăci metalice, mecanismul de lo­­pătare, un sistem de acționa­re și curățitorul. Cutia, cu trei compartimente interioa­re, se realizează din tablă ri­gidizată cu profile laminate, iar transportorul cu plăci me­talice se compune dintr-un cap de acționare și unul de întindere, lanțurile de trac­țiune etc. La rîndul lui, me­canismul de lopătare este format dintr-un arbore cotit, pe care se montează, prin in­termediul unor biele, paletele de antrenare a argilei, care răzuie materialul din cutia alimentatorului, acționarea axului de lopătare făcîndu-se cu un motor electric de 4 ktW (1000 rot./min.), prin interme­diul unui reductor cu melc. O bielă cu excentric, montată la capătul acestui ax, trans­mite mișcarea, printr-o rotiță cu clichet și un angrenaj de roți dințate, la axul transpor­torului. Pentru evitarea bul­gărilor mari, cutia alimenta­torului este prevăzută cu un grătar. Aceste alimentatoare-cutiei executate de echipa de lăcă­tuși condusă de Constantin Cucu, fiind destinate țărilor cu climat tropical, s-au luat și măsuri speciale de construc­ție, pentru asigurarea func­ționării normale în aceste condiții de exploatare ; utila­jele sunt „tropicalizate“, adică piesele se acoperă cu anumite substanțe chimice, pentru a le feri de intemperii ; moto­rul electric este și el protejat contra prafului, temperaturii ridicate, mediului umed. E. PU­U corespondent

Next